ALEGERI IN FRANTA. Confruntarea finala in alegerile prezidentiale va fi intre MACRON si MARINE LE PEN

23-04-2017 3 minute Sublinieri

Captura Le Figaro

Astazi au avut loc alegeri prezidentiale in Franta. Conform primelor estimari ale exit-polurilor, in primul tur au iesit pe primul loc Emmanuel Macron si Marine Le Pen. Scorurile variaza in functie de sursa exit-polurilor, unele aratand egalitate (23%), altele indicand o diferenta de 1-2 procente in favoarea lui Macron. Peste doua saptamani va avea loc confruntarea finala, in turul 2.

Emmanuel Macron este prezentat in mainstream massmedia drept candidatul “surpriza” care a reusit, in afara structurilor politice partinice clasice, sa se pozitioneze in fruntea preferintelor unui electorat tot mai dezamagit de politica marilor partide (socialist, din care a facut parte la un moment dat si Macron, si republican). Lui Macron i s-a fabricat o imagine de tanar politician antisistem, cu toate ca el reprezinta si intruchipeaza, de fapt, continuitatea cu “sistemul” francez atasat euroatlantismului.

Marine Le Pen, incadrata la “extremism de dreapta”, reprezentanta Frontului National, anti-Uniunea Europeana si critica fata de actualele angajamente externe ale Frantei, cu o popularitate tot mai mare pe fondul crizelor repetate generate de atentatele teroriste si de problema imigrantilor, este vazuta drept un mare pericol din cauza unui potential “Frexit” – iesire a Frantei din UE.

Ceilalti candidati cu rezultate notabile au fost Francois Fillon, din partea republicanilor, cu 19% (care a cerut, deja, votantilor sai, sa voteze cu Macron in turul doi) si Melenchon, un candidat de stanga ce avea in program iesirea din NATO si renegocierea unor tratate europene.

Alegerile din Franta au fost puternic marcate de scandalurile de coruptie in care au fost antrenati Fillon si Le Pen, precum si de atentatul terorist recent.  

In general, alegerile din Franta sunt vazute prin prisma celor din SUA si a votului pentru Brexit, ca urmatorul test important pentru establishmentul euroatlantic. 

In toate sondajele si calculele, in turul 2 ar castiga Macron, dat fiind faptul ca, cel mai probabil, toti ceilalti candidati se vor coaliza impotriva lui Le Pen. 

LE: Conform analizelor Ipsos, electoratul lui E. Macron ar fi constituit, cu precadere, din cei care au o stare materiala mai buna si din cei care afirma  ca se descurca bine cu cheltuielile gospodariei. Candidatul de pe primul lor ar fi castigat, astfel, voturile celor care sunt “optimisti” si considera ca tinerii vor trai mai bine. Cu alte cuvinte, Macron a fost votat de castigatorii – cel putin in perceptia lor – status-quo-ului, care se simt mai amenintati de o schimbare substantiala decat de actualele probleme generate de apartenenta la UE si de imigratie/terorism. 

In schimb, Le Pen a fost votata, cu precadere, de majoritatea celor salariati, fie la stat, fie in sectorul privat. Conduce detasat la votul muncitoresc. Ar fi preferata de cei care simt ca slujbele lor sunt in declin, deci isi simt situatia sociala in pericol, si de cei care percep ca se descurca greu cu cheltuielile gospodariei, precum si de cei care cred ca tinerii o vor duce mai rau. 

UPDATE

Emmanuel Macron, candidatul miscarii de centru En Marche!, este castigatorul primului tur al alegerilor prezidentiale din Franta, cu 23,75% din voturi, potrivit rezultatelor oficiale definitive anuntate luni dimineata de ministerul francez de Interne. Macron se va confrunta in turul al II-lea cu Marine Le Pen, candidata Frontului National (extrema dreapta), care a obtinut 21,53% din voturi in primul tur. Primul tur al scrutinului prezidential din Franta s-a bucurat de o prezenta masiva la urne – aproape 80% dintre cetatenii cu drept de vot. Emmanuel Macron este cotat in sondaje ca favorit detasat in turul al II-lea.

Candidatul dreptei, republicanul Francois Fillon, se afla pe locul 3, cu 19,91% din voturi, urmat de Jean-Luc Melenchon (extrema stanga) cu 19,64% si, la mare distanta, de candidatul stangii, Benoit Hamon, cu 6,35%.

Ora 06.45 Rezultatele definitive dupa primul tur anuntate de ministerul Francez de Interne:

1- Emmanuel Macron – En marche! – 23,75%
2- Marine Le Pen – Frontul National – 21,53%
3- François Fillon – Republicanii – 19,91%
4- Jean-Luc Mélenchon – Franta Nesupusa – 19,64%
5- Benoît Hamon – Partidul Socialist – 6,35 %
6- Nicolas Dupont-Aignan – Debout la France – 4,75%
7- Jean Lassalle – Rezistam – (432.569 voix) 1,22 %
8- Philippe Poutou – Noul partid anticapitalist – 1,10 %
9- François Asselineau – Uniunea populara republicana – 0,92 %
10- Nathalie Arthaud – Lupta Proletară – 0,65 %
11- Jacques Cheminade – Solidaritate si progres – 0,18 %

  • Gandul.info: 

Macron, susţinut de majoritatea liderilor politici din Franţa: „Astăzi am întors decisiv o pagină a politicii franceze”

După publicarea primelor rezultate exit-poll în urma scrutinului prezidenţial din Franţa, candidatul de centru-stânga, Emmanuel Macron a declarat că prin votul de astăzi francezii şi-au exprimat dorinţa de reînnoire. Acesta este susţinut de principalii lideri politici din Hexagon, printre care actualul preşedinte, Francois Hollande, sau contracandidaţii săi din primul tur al alegerilor, Francois Fillon şi Benoit Hamon.

„Astăzi am întors decisiv o nouă pagină a politicii franceze. Francezii şi-au exprimat dorinţa de reînnoire”, a declarat Emmanuel Macron după aflarea rezultatelor exit-poll ale alegerilor prezidenţiale din Franţa.

Candidatul organizaţiei civice „În mişcare!” a primit deja, la scurt timp de la publicarea primelor rezultate exit-poll, susţinerea actualului preşedinte Francois Hollande, dar şi a contracandidaţilor săi din primul tur al alegerilor, Francois Fillon şi Benoit Hamon.

Exit-poll-urile îi dau câştigători ai primului tur pe Emmanuel Macron şi pe extremista Marine Le Pen, care urmează să se confrunte în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa.

Le Pen se autoproclamă „candidatul poporului”: „Miza este supravieţuirea Franţei”

Marine Le Pen, liderul partidului populist Frontul Naţional, a mulţumit „alegătorilor patrioţi” pentru „rezultatul istoric” şi a promis că „va elibera poporul francez de elitele arogante”, relatează BBC News online. 

„Sunt candidata poporului”, a declarat Le Pen în primul discurs după turul întâi al prezidenţialelor.

A mai promis că va apăra naţiunea franceză şi independenţa Franţei.

„Prima etapă a fost îndeplinită. Îmi revine o imensă responsabilitate. (…) Vă propun o mare altenanţă. Fiecare francez şi-a dat seama că sistemul a încercat să înăbuşe această etapă a alegerilor. Francezii trebuie să lupte împotriva unei globalizări sălbatice. (…) Miza este supravieţuirea Franţei. A sosit vremea să îi eliberăm pe francezi de cei care sunt aroganţi şi care vor să le discteze comportamentul. Într-adevăr, sunt candidata poporului, a declarat Marine Le Pen în faţa susţinătorilor săi, după aflarea rezultatelor exit-poll care o trimit în turul al II-lea unde se va lupta cu Emmanuel Macron.

Emmanuel Macron şi Marine Le Pen s-au clasat pe primele locuri în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne, în timp ce Fillon împarte locul al treilea cu Jean-Luc Mélenchon.


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

118 Commentarii la “ALEGERI IN FRANTA. Confruntarea finala in alegerile prezidentiale va fi intre MACRON si MARINE LE PEN

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. @ Titus L.:

    Subscriu. Nimic nu e strain Proniei si legilor duhovnicesti, chiar daca unele dintre ele nu se inteleg decat mai tarziu. Unii sunt foarte subiectivi cand e vorba de neamul nostru, altii cand e vorba de greci sau rusi, altii cand e vorba de francezi, dar… inainte de toate trebuie sa ramanem crestini (ortodocsi) si sa gandim ca atare. Semn(al)ul este foarte rau insa pentru toata Europa si rastoarna trendul usor anti-globalist care abia incepuse sa se infiripe. Apocalipsa se va petrece oricum, Antihrist este pregatit, iar biruinta noastra nu este in lumea aceasta… Eu indraznesc ipoteza ca Franta este si acum avangarda noului val de revenire la valorile… ”revolutiei”, avangarda antihristizarii lumii. Chiar daca si acolo sunt o multime de oameni normali si cu gandire sanatoasa. Prea putini si prea slabi insa.

    Mai cred ca Le Pen a fost un iepure al sistemului, un fals candidat anti-sistem, care a plusat anume pe laicism si a refuzat sa-si asume un discurs pro-crestin, conservator, fie si de fatada (precum Trump). A fost vadim-ul util sistemului, care nu castiga niciodata, dar care e foarte bun ca sperietoare pentru oamenii ”cuminti” si ”rezonabili”. Inclusiv pentru… conservatori!

    Iata: http://www.hotnews.ro/stiri-international-21753510-emmanuel-macron-primit-mai-multe-voturi-decat-marine-pen-catolicii-practicanti-protestanti-fara-surpriza-musulmani.htm

    Cat despre noi, romanii… nimic de bine, nimic de sperat de la oameni. Ne iubeste Dumnezeu, da, tocmai de-aia, la halul in care am ajuns… sa ne pregatim pentru bataie, cum ne avertiza de mult parintele Arsenie!

  2. Draga Titus,

    Tu de vitraliile de la Vendee ai auzit? Da? Bun. Pot fi ele considerate o asumare a crimei? Tu cam ce parere ai?
    Dumnezeu face din cand in cand dreptate??? Dumnezeu e mereu drept. Discutie lunga, dar e grav daca ajungem la astfel de afirmatii.

    @admin 2:

    Faptul ca nu pricepem sensul laicitatii si al drepturilor omului e o prejudecata nationala de care greu vom scapa. Problema nu sunt drepturile omului si laicitatea – ele sunt normale si ok – problema e ca ele au inlocuit credinta, dar asta e cu totul si cu totul altceva! Nu e vina lor, ci a celor care si au facut religie din ele!
    Nuanta asta – banala dupa mine – e f greu de asimilat in mediul romanesc ortodox din motive care imi scapa, dar care evident n au de a face cu logica. Sa impui religua in spatiul public e o nerozie de proportii, dovedita din plin de evul mediu catolic si de islamism. Si, sa recunoastem, si de istoria Otodoxiei.
    Daca eu imi pun nevasta pe un piedestal si toata viata mea se invarte in jurul ei – sau mama, sau copilul, sau slujba, sau proiectele, sau ce vrei tu… – ei nu sunt cu nimic vinovati! Asta nu inseamna ca nu tr sa ai nevasta, mama, copil, proiecte si slujba. Asa si cu drepturile omului si laicitatea. Daca ele ar fi fost – cum era firesc – de la inceput, B Catolica nu ar fi comis acele abuzuri si oamenii nu s ar fi dezgystat apoi de ea. Asa insa, ele au venit ca SOLUTIE la aceste abuzuri. O solutie excelenta, dar era prea tarziu deja. Unii au inteles ca tr separat copilul de apa si ca nu face sa intorci spatele Bisericii pt abuzurile unor ticniti. Altii insa nu au fost la fel de subtili si au inteles ca Biserica tr inlocuita cu dr omului si laicitatea. Gresit! E nevoie de toate! Pt ca una e una, alta e alta, ordinea cetatii si ordinea interioara.

    Stiu ca uniii parinti/sfinti au ce au cu dr omului, dar la asta se refera, noi insa interpretam anapoda.

    In rest, Franta tr sa o cunosti ca sa o pricepi. Mi e tot mai clar lucrul asta.

  3. Probl e ca daca ignori sau dispretuiesti ordinea cetatii invocand o ordine mai inalta (cea duhovniceasca) o sa sfarsesti prin a nu o mai avea nici pe una nici pe alta (cazul Ro). Pt ca cea de a doua nu poate exista in lipsa celei dintai.

    Multi au impresia ca a da prioritate celor duhovnicesti inseamna a dispretui responsabilitatile lumesti. Confuzia (comoda si abila) vine din aceea ca termenul ‘responsabilitati’ e inlocuit cu difuzul ‘cele’. In plus, ei nu inteleg ca ‘dispretul’ se refera la prioritizare si flexibilitatea in fata pierderii, nu la un scuipat spiritual maret, magnanim plasat pe cele inconjuratoare. Daca traiesti in lume, tine de bunul simt elementar sa te ocupi si de cele ale ei, ca nu esti doar tu la mijloc. A, daca te duci la manastire, acolo ‘dispretul’ poate lua forme mai concrete, de acord. Desi si acolo, de indata ce apare o comunitate, apare si o randuiala odata cu ea.

    Nu vreau deloc sa sune condescendent, ci strict informativ: confundam amarnic lucrurile…

  4. scz de pisalogeala…

    ultimul comentariu era o replica la revolutia vazuta ca avangarda antihristica. In lumea crestina problemele nu au aparut odata cu revolutia franceza, ci odata cu inchizitia, protestantismul s.a.. Nu laicitatea e problema, ea a venit ca raspuns la problema!
    IAr in avangarda antihristului nu francezii stau, ci iubitii si adulatii nostri anglosaxonigermani. Ei nu sunt laici, nuu, dar cazurile cruciulitei de la gat si transformarea bisericilor in piste de skateboard nu le gasesti in Franta, ci in admirata Uk. Ca sa nu mai vorbim de Germania, Belgia, tarile scandinave… Franta a incercat mereu sa mentina un echilibru. Si a facut o on mod real, chiar daca nu i a iesit mereu bine.
    In schimb, in Uk, la adapostul multiculturalismului,
    crestinii s au pomenit treptat sufocati. In Franta ideea ca public tr sa fie neutru functioneaza mai mult in defavoarea musulmanilor.
    Eu am studiat jurisprudenta cedo in zona asta. Cazurile din uk de interdictie a cruciulitei de la gat dar in schimb de acceptare a turbanelor, fularelor etc la locul de munca sunt deja emblematice. Cazurile franceze s au referit DOAR la interdictia vestimentatiei musulmane, nu invers! Pt ca laicitatea nu respinge simbolurile religioase, ci OSTENTATIA, iar musulmanii sunt ostentativi cu stilul lor.
    Englezii (nu ma refer la popor) sunt vicleni: ii lasa pe musulmani sa se afiseze cum vor, dar ii apuca pudibonderia exact cu crestinii!
    Iar noi ii tot dam cu ce rai sunt francezii… Desi mai peste tot pe unde am fost romanii aveau biserica lor si spatiu frumos asigurat de statul francez.

  5. Subscriu la a scris fratele “admin2”.

  6. @Doroteea:

    Francezii nu sunt rai. Ei doar incep sa dispara ca mare natiune. Si anglo-saxonii probabil la fel. Nu pricep de ce trebuie sa ii punem in contrast. Au facut-o ei destul de multa vreme. Eu am spus doar ca nu francezii au eliberat Franta. Daca te doare pe tine, iti dai seama ce ar trebui sa-i doara pe ei!

    Dar, in hoc signo vinces. Toti cei care au uitat se vor pierde, francezi sau anglo saxoni. Dar sa stii: difera insasi temelia statului anglo-saxon (de pretutindeni) de temelia statului francez. Enorm! Chiar daca cei care vremelnic sunt la putere pot fi mai rai decat paganii.

    Vitraliile din Vendee, nu le stiu, nu am vizitat Franta niciodata decat din avion. Dar asa, de la distanta, imi par un fel de statui pe care romanii le-au ridicat maresalului Ion Antonescu: niciodata asumate decat de cei putini si absente din constiinta celor multi. Iar mult si putin aici inseamna ceea ce conteaza si nu doar un numar.

    Si da, Dumnezeu e drept din veci in veci. Dar nedreptate exista in lume si asta nu atinge cu nimic dreptatea lui Dumnezeu. Vezi te rog nuanta a ceea ce am spus. Chiar cu tine nu credeam sa discut in contradictoriu, desi uneori imi place sa te mai provoc…

  7. @Doroteea

    Faptul ca nu pricepem sensul laicitatii si al drepturilor omului e o prejudecata nationala de care greu vom scapa. Problema nu sunt drepturile omului si laicitatea – ele sunt normale si ok – problema e ca ele au inlocuit credinta, dar asta e cu totul si cu totul altceva! Nu e vina lor, ci a celor care si au facut religie din ele!
    Nuanta asta – banala dupa mine – e f greu de asimilat in mediul romanesc ortodox din motive care imi scapa, dar care evident n au de a face cu logica. Sa impui religua in spatiul public e o nerozie de proportii, dovedita din plin de evul mediu catolic si de islamism. Si, sa recunoastem, si de istoria Otodoxiei.

    Sensul era de secularism si secularizare, nu atat de laicitate. Adica de o conceptie in cel mai bun caz neprietenoasa fata de prezenta sociala si publica a religiei.
    Si nu e vorba de impunere, ci de un firesc al unei societati crestine.

  8. Titus:

    A, dar e f bine cd discutam in contradictoriu, nu ezita te rog sa fii necrutator daca nu esti de acord :), tr sa fim liberi in discurs! Nu o iau niciodata personal, nu ma supar usor si te rog nici tu sa nu o faci. Oricum, tu esti grijuliu la argumente si asta e f bine si instructiv, asa tr sa fie, e normal sa ne contrazicem!

    O sa revin cu un raspuns mai larg, pana atunci parcurge asta:

    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Vitralii_despre_r%C4%83zboiul_din_Vend%C3%A9e

    Spune f mult, enorm, despre cum inteleg francezii sa isi scrie istoria. Nu prin vorbe – care, oricat de frumoase, dispar – ci incrustand o in piatra, sticla, culoare, sa ramana acolo… Ce omagiu poate fi mai profund decat acest travaliu, grijuliu si dedicat? Nu stiu, sincer!

    Daca stii vreo carte despre razboaiele de care spui, cu mai multe detalii – si ma adresez aici tuturor – te rog recomanda mi.

    @admin:

    f pe scurt si in graba. Te rog reflecteaza la asta: cand vorbim de firescul unei societati crestine, uitam sa introducem pe cineva – f f f important! – in ecuatie. Stii pe cine? Pe preoti! Ei sunt chemati sa creeze acest firesc, nu e rolul omului politic! Daca firescul nu mai exista, daca majoritatea nu se mai regaseste in el, omul politic are ca prioritate coeziunea sociala! Daca impui politic religia, dupa mine esuezi. BC – asta a fost imensa ei eroare (bineinteles, afara de schisma) – s a politizat, a dat cezarului ce e al lui Dumnezeu (mai ales ierarhia superioara, Starea a ii a de la Revolutie, in care nu intrau preotii de rand!). Ei, preotii, au esuat (francezii sunt pasionali religios, drept dovada razboaiele religioase, n au pregetat sa lupte cu sange sa si apere crdinta, dar, nefiind corect indrumati de BC care a uitat ca sangele se da pt credinta, la nevoie, dar nu se ia, lycrurile au degenerat si din martiri au devenit ucigasi. De acest trecut s au dezis ei prin laicizare. Esecul e al BC, dar omul politic nu il poate suplini decat prin parghii legale. Iar aici, ei au lucrat magistral si noi le datoram enorm. Daca nu ar fi fost sistemul lor de drept noi n am mai fi discutat asa pe aici, crede ma. In doctrina juridica internationala ei sunt numiti ‘demiurgii societatii civile europene’, e un merit pe care nimeni nu li l contesta. Codul napoleonian e o mostra din acest geniu al organizarii sociale. Deci optiunea laicitatii e reteta lor – dupa mine sclipitoare – la o societate in care biserica a esuat.

    nu a fost nici pe scurt si probabil nici f clar, tr sa fug acum, mizez ce razbate macar ideea…

  9. @Doroteea

    Nu stiu de unde a sarit subiectul asta cu laicitatea asa, brusc, din papusoi. Parca nu e clar ce orientare avem si ce credem despre tema, ca sa facem “un debat” de la Adam si Eva incoace? 🙂

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/fericitul-martir-mircea-vulcanescu-restituiri-inedite-ii-noi-suntem-ortodocsi-statul-roman-nu-poate-fi-neutru-dar-si-despre-riscul-transformarii-bisericii-in-anexa-politica/

    Noi suntem ortodocși.

    Ca atare, 1) nici clericalism, imixtiune a Duhovnicescului în plan politic, decât ca (cu exceptia cazului cand intervine ca – n.n.) apărător duhovnicesc al obștei; 2) nici neutralitate a organizației de stat față de Biserică.

    Cat despre cazul laicitatii franceze, ea este esential legata de revolutia franceza:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/documentar-subtitrat-vandeea-genocid-revolutia-franceza/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/aux-armes-citoyens-14-iulie-ziua-frantei-si-a-caderii-bastiliei-o-comemorare-a-primului-experiment-totalitar-al-modernitatii-iluministe/

  10. @admin

    la noi a mers, pt ca Biserica a dat cezarului ce e al cezarului, nu a indepartat oamenii facand politica, iar optiunea religioasa a fost vazuta, cum spui tu, ca ceva firesc. O sa citesc maine atent si linkurile.

    La noi insa problemele sunt de alta natura: catehizarea. In straturile ei largi, de la baza piramidei (preotii de parohie, scolile patronate religios etc), BC a facut – o spun cu regret dar fara ezitare – o treaba mult mai buna ca Biserica noastra. Ei au aratat turmei, la vremea respectiva, cum sa transpui in viata de zi cu zi convingerile religioase. Si au facut o – aici trebuie sa recunoastem virtutile spiritului germanic si al celui normand (francii sunt si ei neam germanic) – in maniera profunda, incisiva si solida specifica. Drept dovada, o mentalitate crestina care si a dovedit valoarea prin anduranta, si care, in pifida retragerii sursei si a vitregiilor vremurilor, subzista in mod remarcabil.
    La noi catehizarea s a rezumat in gen la ritual, dar nu a mers in profunzime. De aici dezordinea sociala, morala, permeabilitatea ingrijoratoare la orientalism, relativismul valorilor, usuratatea moravurilor, lasitatile cotidiene, tradarile, esecul constant al justitiei etc – bref: fariseismul.
    Eu cred ca Domnul, in marea Lui bunatate si nemarginita Lui ingeniozitate, nu intamplator ne a facut sa venim in contact unii cu altii, aducand fiecare partea sa buna. Tr sa invatam unii de la altii. Nu, nu in maniera ecumenica!!
    Stiu ca am luat la un mom dat dintr o biserica din Italia un indrumar de spovedanie (nu stiu italiana, dar puteai intelege). Mi s a parut f f profund! Seva asta chiar e comuna, iar ei au valorificat o mult mai bine in folosul turmei. Iar roadele se vad si acum, peste secole.

  11. @Doroteea: Of, of, iti plac prea mult francezii ca sa-i vezi cum ii vad eu. Cat timp acele monumente de sticla sunt departe de inima Frantei si izolate, nu sunt decat memoria oamenilor locului fata de stramosii lor. Si nu sunt o lucrare a fiilor Frantei, ci mai mult a bisericii catolice.

    Te intreb, la Paris exista vreun monument in piatra pentru amintirea martirilor Vendeei? Pe undeva pe langa arcul de trumf imperial? Pe Champs Elysees?

    Macar la noi, in Bucuresti, autoritatile au avut inconstienta si ignoranta de a lasa sa se inalte o mare teapa in Piata Revolutiei, in dreptul balconului…

  12. In Franta aveam:
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Iluminism
    si se tiparea Enciclopedia:
    “”Enciclopedia” lui Denis Diderot reprezintă chintesența spiritului Iluminismului, sau al Epocii Rațiunii, după cum i s-a mai spus. Având centrul la Paris, mișcarea a dobândit un caracter internațional prin faptul că s-a răspândit în saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au aflat în Franța: baronul de Montesquieu, Voltaire și contele de Buffon, baronul Turgot și alți fiziocrați, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influență foarte mare asupra romantismului….Promotorii Iluminismului au fost adesea considerați răspunzători de Revoluția franceză. Cu siguranță, epoca Iluminismului poate fi văzută drept o linie majoră de demarcație pentru apariția lumii moderne”

    ———————————————————

    In acelasi timp in Europa, intr-o tarisoara oarecare, un batranel:

    În secolul „luminilor”, Paisie Velicicovski a aprins la poalele Carpaţilor un alt gen de „lumini”: ale Ortodoxiei, ale tradiţiei patristice şi bizantine transformată în lucrarea vie asupra oamenilor. El a reuşit să reînvie mişcarea isihastă, ca în secolul al XIV-lea, cu diferenţa că acum el trăia în plin „Secol al lui Voltaire”. A reînviat puterea dătătoare de viaţă a duhului Ortodoxiei, spre a rodi ca odinioară.

    Deşi nu a săvârșit vindecări miraculoase, Sfântul Paisie a pus începutul unei minunate tămăduiri a lumii, pentru care s-a străduit să pregătească o autentică farmacie duhovnicească.

    Venit în Moldova, Sfântul Paisie a înnodat o tradiție de secole ce se afla în țara noastră, fiind numit de către izvoarele vremii „înnoitorul vieții duhovnicești”. Înnoitor nu numai în Moldova, ci și în Țara Românească, în Ucraina și în depărtata Rusie, chiar și în Transilvania, încă încorporată în Imperiul Habsburgic. Sub influența sfântului statornicit la Neamț a fost schimbată fața monahismului creștin și nu numai a monahismului. În opera principalilor scriitori ruși se resimte, până astăzi, influența paisiană: Gogol, Dovstoieschi, L. N. Tolstoi, S. V. Soloviev, C. N. Leontiev. Ne punem întrebarea: cum a reușit un bătrânel de puțin peste un metru să schimbe o întreagă epocă?

    Sfantul Paisie a fost inconjurat de ucenici romani la indemnul carora a venit in Tarile Romane, a fost sprijinit de administratia romaneasca, Moldova in care Sfantul Paisie a reusit sa traduca Filocalia.

    La venirea sa în 1742, el a găsit în ţara noastră o tradiţie de cărturărie neîntreruptă, instituţii culturale precum Academiile Domneşti, frecventate de studioși din tot sud-estul Europei, mulți trăitori duhovniceşti care făcuseră să ardă, cu lumina celei mai curate tradiţii bizantine, flacăra spiritualităţii ortodoxe, întreţinută de untdelemnul culturii patristice neîntrerupte.

    Dar ceea ce lipsea era un om inspirat și binecuvântat de Duhul Sfânt, care să dea tuturor acestora puterea unui fenomen de iradiere universală. Lipsea marele animator pe măsura secolului „luminilor”. Acest om providenţial a fost Paisie Velicicovski.

    Cuviosul Paisie a rechemat la o nouă viaţă moştenirea patristică şi spiritualitatea bizantină în întregimea ei, printr-o uriaşă muncă de traduceri concomitente în două limbi: în română şi slavo-rusă. Reîntâlnirea cu tradiţia patristică şi bizantină a realizat-o printr-o trăire vie şi nu doar în sfera strictei erudiţii. O trăire vie care, în cele din urmă, se revarsă în sufletul unei naţiuni întregi, pe care-l face să se ridice la Dumnezeu şi îl pune în legătură cu El.

    Iar influenta lucrarii realizate in Tarile Romane cu sprijinul ucenicilor romani, s-a intins dincolo si mai departe, “to infinity and beyond”:

    La rugămintea mitropolitului de Sankt-Petersburg şi Novgorod Gavriil (Petrov-Şapoşnicov, 1730-1801), Paisie va reuni textele slavoneşti ale acestor traduceri şi le va expedia la Moscova. După o riguroasă verificare sub aspectul filologic şi teologic de către profesorii Academiei Duhovniceşti de la Kiev, prima ediţia a Filocaliei – „cunună a strădaniilor”[28] stareţului Paisie, intitulată în limba rusă „Dobrotoliubie” a apărut de sub tiparniţa sinodală de la Moscova în anul 1793, încă pe când Paisie trăia. Ediţia a doua a văzut lumina tiparului în 1822. Alte scrieri ascetice au intrat în culegerea din 1848. „Astfel, prin strădaniile stareţului Paisie, mănăstirea Neamţ a ajuns cel mai însemnat centru de cultură teologică-ascetică din ţările române”[29].
    Teologul rus Gheorghe Florovski, în cartea sa „Căile teologie ruseşti” scrie: „Publicarea Filocaliei slavono-ruse a fost un eveniment nu numai în istoria monahismului rusesc, ci şi în istoria culturii spirituale ruse. Filocalia a fost punct de plecare şi impuls , întoarcere la izvoare; a fost deschidere de drumuri noi, a fost descoperire de noi orizonturi”[30].
    Activitatea literară de traducere îşi atinge în această perioadă apogeul. „Scrierile lui Paisie, menționează părintele John Meyendorf, s-au răspândit în Rusia într-un număr mare de exemplare manuscrise sau împrimat. Îl vedem pe „pelerinul” necunoscut cumpărând pe două ruble un exemplar din Dobrotoliubie; părinții de la Optina s-au folosit de scrierea aceasta pentru a pregăti noi traduceri patristice și Teofan Schimnicul (Zăvorâtul – n.n.) a publicat o ediție revezuită și îmbogățită care, până astăzi costituie hrana spirituală preferată a călugărilor ruși”[31].

    Apariția Filocaliei slavone a reprezentat în sine un eveniment spiritual și cultural foarte însemnat. Conform Enciclopediei Ortodoxe (Ruse), „Filocalia Slavonă a Sfântului Paisie, iar mai apoi Filocalia Rusă a Sfântului ­Teofan Zăvorâtul, care a suportat câteva ediții, au devenit cărți fundamentale ale nevoitorilor ruși din veacurile XIX-XX și au slujit luminării spirituale a poporului simplu și, în parte, a intelectualilor”.
    De aceea poate fi considerat că la acest eveniment-fenomen pot fi raportate toate marile personalități duhovnicești ale ultimelor două secole. După expresia profesorului rus Dionisie Shlenov, „în mod deosebit în Răsărit, până în prezent, Filocalia rămâne enciclopedia fundamentală a vieții duhovnicești”. În ceea ce privește influența paisiană asupra monahismului rusesc, într-o lucrare a sa despre mistica ortodoxă, teologul Ioan Meiendorf vorbește despre două cazuri principale: „Începând cu primii ani ai secolului al XIX-lea, în centrele spirituale răspândite pe întreg cuprinsul Rusiei a început să apară monahismul isihast inspirat direct de ucenicii lui Paisie sau de cei care se aflau sub influența lui indirectă. În curentul acestei reînnoiri se disting două cazuri extraordinar de importante: stareții de la Optina și personalitatea unică a marelui sfânt al Bisericii Ortodoxe contemporane – Cuviosul Serafim de Sarov”.

    În preajma pomenirii de iarnă a Cuviosului Serafim de Sarov și, totodată, ca o concluzie a acestor rânduri, notăm faptul că în secolele XVIII-XIX a existat o conlucrare proniatoare din partea rușilor și a românilor, la apariția renașterii isihaste pe baza operei filocalice traduse în Moldova. La declanșarea acestei reînnoiri duhovnicești au slujit monahii ucraineni, ruși, români, precum și de alte naționalități, în frunte cu Paisie Velicicovschi și cu Vasile de la Poiana Mărului și, în același timp, ospitalitatea Ortodoxiei românești ce a ajutat ca totul să rodească.

    ———————————
    Spunea un academician ca atunci cand in Apus se puneau bazele in secolul Ratiunii, orei intunecate a omenirii, in Rasarit, in Moldova se pregatea rezistenta impotriva intunericului, miscare care nu ar fi fost posibila fara ospitalitatea Ortodoxiei romanesti, sfantul Paisie inconjurat fiind de ucenici romani si la indemnul carora a venit inapoi in Moldova si cu ajutorul carora a tradus Filocalia.
    Chiar am fost in fruntea luptei.
    ——————————————————————-
    http://acvila30.ro/arhim-mihail-daniliuc-sfantul-paisie-velicicovschi-adevaratul-luminator-al-secolului-luminilor/
    http://ziarullumina.ro/filocalia-in-viata-sfantului-serafim-de-sarov-118759.html

    https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/sfantul-paisie-de-la-neamt-prima-filocalie-ortodoxiei
    http://ziarullumina.ro/sfantul-cuvios-serafim-de-sarov-si-monahismul-romanesc-114066.html
    http://pater-maximus.blogspot.ro/2011/12/idei-umaniste-si-conceptii-isihaste-in.html

  13. Lumea spune că Biserica Catolică e de vină.
    Dar modificarea la crez care a dus la schismă (filioque) cine a introdus-o?
    Nu un rege franc care se vroia pe la 800 a fi egalul Bizanțului? Carol cel Mare.
    La trei zile după ce a fost inmormantat, Dumnezeu i-a trăznit​ mormântul.
    Nu francii au fost cei care au împins papa la mai mari mârșăvii, oferindu-i sprijin politic, militar și economic?
    Nu pe spiritul lor s-a grefat cezaro-papismul și catolicismul

  14. @enkidu

    Buna. Ce reprosezi, exact, Iluminismului? Un soi de analiza swot pls :), daca se poate, fie si succinta.

    Intreb ca sa pot sa raspund mai detaliat. Nu veau sa impun nimanui simpatia pt francezi, nu asta e ideea aici, ei au devenit pretext intr-o discutie care vizeaza un subiect clar mult mai larg si care, imho, este abordat dintr-o perspectiva eronata, cu consecinte majore pt chiar imbunatatirea noastra duhovniceasca, a fiecaruia dintre noi. Poate gresesc si imi scapa mie ceva. Tocmai de-aia intreb, ca sa pot intelege mai bine paradigma asta de gandire.

  15. @92: memento “ordo ab chao”…

  16. @enkidu

    Inteleg unde bati, am citit deja, o sa mai aprofundez, admit ca fenomenul invita la reflectie. Dar – si insist un pic asupra acestui aspect, pt ca mi se pare important – nu prea vad cu ce inlatura asta argumentele mele de mai sus. Iar daca nu, concluzia nu mi se pare deloc una de tipul ‘alb/negru’. Pot interpreta si altfel, prin alta lentila, nu doar in paradigma asta antonimista, ca sa zic asa… Ci, din contra, prin prisma unei complementaritati de care deja am pomenit. Complementaritatea a 2 lumi care isi cauta, fiecare, vindecarea de propria trauma, mai bine sau mai rau, prin propriile parghii. Cea dintai, prin incercarea de a consacra o distinctie intre ordinea sociala si cea interioara, cf viziunii hristice, intr o lume dominata de esecul religios al unei biserici care a amestecat nepermis pe cele 2, cu consecintele grele si dureroase pe care tu tocmai le ai pomenit. Cea de a doua, vindecarea de trauma dominatiei otomane, o rana grea si o frana uriasa, deopotriva.

    Este cea de a doua solutie cea buna si completa? Esecul societatii noastre (esec deplans de mari figuri romanesti si inainte de perioada comunista!) ilustreaza din plin, dupa mine, esecul ideii ca induhovnicirea exclude modul in care ma raportez la societate. Si nu ma refer aici la activism social – in atentia fratelui Lucian! 🙂 – ci la un efect firesc de exprimare in exterior a propriei armonii interioare, oricare ar fi ‘tuşa’ personala, individuala, a acestei manifestari – efect ratat in ce ne priveste, la scara larga vorbind. Sa fim, pentru numele lui Dumnezeu, odata onesti: SI noi suntem o societate bolnava, si nu cred ca poate cineva poate afirma fara sa roseasca intens ca societatea noastra este una sanatoasa! Primul act de onestitate. Al doilea: nu se poate ca pt boala unei societati pastorii ei sa nu poarte nicio responsabilitate! Deci vorbim si in cazul nostru de un esec al Bisericii – poate de alta natura, dar tot esec. Iata asadar ca opera grandioasa a marelui Sfant Paisie e o parte a rezolvarii problemei, nicidecum o solutie miraculoasa la toate problemele. Si e firesc sa fie asa! Pt ca solutiile miraculoase sunt aduse de fapt de lupta permanenta si conjugata a fiecaruia dintre noi, purtata dupa dar si putere, pe multiple planuri ( de existenta, de timp, de conjunctura).

    A doua idee care mi se pare imporant de retinut este aceea ca, in marile miscari si curente ale lumii (si aici am in vedere insasi istoria Bisericii) influentele sunt amestecate. Exista intentii bune care se impletesc cu intentii rele. Exista personaje animate de dorinta de mai bine, cu viziune ampla si capacitate de influenta colectiva, dupa cum exista personaje malefice, cele care alcatuiesc acel filon intunecat care a strabatut omenirea de la inceputurile ei, si care au urmarit dintotdeauna dominatia si inrobirea oamenilor. Acestia atrag in slujba lor si fiinte obisnuite, folosindu le patimile si slabiciunile. Ei insisi pot fi la origine fiinte inzestrate, dar cazute sub influenta celui rau ca urmare a folisirii abuzive a darurilor ce le au fost date in alte scopuri. Acest cortegiu intunecat nu reprezinta popoarele si sufletul lor colectiv pt simplul fapt ca membrii sai s au nascut intr un popor sau in altul, au o origine sau alta. Raportul lor cu natia mama e perceput chiar de ei ca unul de dominare, si nu de apartenenta (apropo, Titus, inima Frantei o gasesti in vitraliile acelea a caror semnificatie o subestimezi mult; in lipsa monumentului de la Paris nu e inima ei, ci constiinta – mai bine zis constiEnta – cea care suporta mutilari si inflyente din partea celor care vor sa o inrobeasca. Si aceasta distinctie e valabila nu doar pt Franta, ci pt orice alta tara).

    Cu aceste ganduri in minte, mentin intrebarea, al carui raspuns, iata de ce, il vad unul nuantat si obligatoriu ca baza de discutie a acestui subiect cheie. Pt ca e nevoie de argumente si contraargumente de ambele parti (si nu ma refer doar la tine) nu doar de sugestii pline de semnificatii mai mult sau mai putin lamurite. Eu le am expus pe ale mele, mingea e in terenul opozitiei 🙂

    Apropo. Cred ca e mai instructiva varianta in engleza

    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Vitralii_despre_r%C4%83zboiul_din_Vend%C3%A9e

  17. @enkidu

    Scz, referinta era asta

    Age_of_Enlightenment (wikipedia). (nu mi iese copiatul…)

  18. Revenind la franci si la rolul jucat de ei in istoria lumii:

    Din a doua jumatate a secolului al optulea, treburile la Roma au inceput sa ia o noua infatisare. Doua elemente au contribuit la acest lucru: dinastia Francilor care se dezvolta cu rapiditate in Apus, ajungand predominanta si intrand in legaturi diverse cu Papa, si aparitia decretelor pseudo-isidoriene. Din vremea aceea incepe sa se manifeste gradual si din ce in ce mai vizibil tendinta spre independent a papilor, iar apoi cea de stapinire care, fiind incununta de success in foarte scurt timp, i-a inaltat pe acestia nu doar ca independent, dar si ca suverani, despoti absolute si monarhi. Pepin cel mic, fiul lui Carol Martel, rasculandu-se, a rapit tronul de la vecha dinastie a Merovingienilor, fiind uns imparat de Stefan al II-lea care, presat fiind de Longobarzi, a trecut Alpii in acest scop.
    Dupa ce a fost uns imparat, Pepin s-a mobilizat impotriva Longobarzilor si l-a fortat pe regale acestora, Aistolf, sa cedeze Papei cetatile exarhatului (Exarhatul de Ravenna sau de Italia a fost unul dintre centrele puterii bizantine din Italia, de la finele secolului al VI-lea până la anul 751, atunci când ultimul exarh a fost executat de către invadatorii longobarzi.)pe care acesta le ocupase déjà impreuna cu alte cateva parti ale tinuturilor romane (754-756) datorita neputintei imparatilor romani (bizantini) de a actiona in Apus.
    Aceasta cedare a fost denumita donatia Pepiniana (donatio Pepini) fiind denuntata astazi ca falsa impreuna cu cea a lui Constantin (donatio Constantini). In felul acesta ambitia Papilor a fost satisfacuta, iar episcopul Romei a fost investit si cu diadema imparateasca. Inarmat acum intr-o mana cu crucea si in cealalta cu sabia, el isi apara vechile planuri de intemeiere a statului papal si a hegemoniei papale in scopul de domni asupra sufletelor si a trupurilor fiecarei rase si neam.

    Si pentru au mai avut un cuvant de spus:

    Ludovic cel Pios, fiul si succesorul lui Carol, dorind sa se amestece in probleme Rasaritului din motive politice si religioase, in urma unei intelegeri cu imparatul Mihail al II-lea si cu incuviintarea Papei Eugen, i-a chemat la el pe clericii din Apus pentru a intruni un sinod. Adunandu-se deci intru-na din salile Curtii regale pariziene, in ianuarie 826, episcopii franci au luat urmatoarele hotarari:
    a) Au validat decizia luata in comun cu Biserica Engleza la sinodul intrunit la Frankfurt in anul 794 impotriva inchinarii la icoane.
    b) Au incuviintat in mod deoasebit pozitia asa numitilor iconomahi (luptatorii impotriva icoanelor)
    c) Au condamnat ceea ce ei numeau idololatria manifestata prin icoane.
    d) Au acuzat-o pe imparateasa Irina impreuna cu cel de-al doilea Sinod intrunit la Niceea (al saptelea Ecumenic), declarand ca sinodul acesta este unul local si nu unul ecumenic asa cum au fost cele sase sfinte si mari Sinoade dinainte lui.

    extrase din cartea:

    http://www.eviasieghina.ro/Papa/SfantulNectarieDeEghina-DeCePapaSiSupusiiLuiS-auDespartitDeBisericaLuiHristosistoriaSchismei.pdf

  19. La prima vedere, discuțiile privitoare la termenul Filioque par să se refere direct doar la problema de natură dogmatică pe care acesta o implică. În realitate, însă, a devenit clar pentru cercetătorii moderni faptul că eșecul unui acord în această privință nu s-a datorat exclusiv unei mentalități teologice închistate. Din contră, divergențele politice între Răsăritul bizantin și Apusul controlat parțial de regatul franc au avut un rol mult mai important decât se credea. Astfel, într-un studiu istoric al termenului Filioque se afirmă următoarele: ‘Folosirea Crezului formulat în 381 împreună cu adaosul Filioque a devenit un motiv de controversă la finalul secolului al VIII-lea, atât în discuțiile dintre teologii franci și scaunul episcopal al Romei, cât și în rivalitatea tot mai crescută dintre curtea carolingiană și cea bizantină, care afirmau că sunt moștenitoarele legale ale vechiului Imperiu Roman. În timpul luptelor iconoclaste din Bizanț, Carolingienii au încercat să pună la îndoială Ortodoxia scaunului de Constantinopol și au insistat asupra semnificației termenului de Filioque, pe care îl considerau acum drept o piatră de temelie a credinței trinitare corecte. Prin urmare, o intensă rivalitate culturală și politică între franci și bizantini a reprezentat mediul de desfășurare al dezbaterilor privitoare la Filioque în timpul secolelor VIII și IX’ (The Filioque: A Church-Dividing Issue? An Agreed Statement of the North American Orthodox-Catholic Theological Consultation, St Vladimirâs Theological Quarterly 48:1 (2004), p. 100). Creșterea Imperiului Franc constituia o amenințare privitoare la moștenirea politică și culturală a Imperiului Bizantin. Cu toate acestea, Carol cel Mare, întemeietorul dinastiei carolingiene, nu avea nici un pretext, fie el politic sau religios, pentru a putea afirma că regatul său este moștenitorul tradiției și culturii romane. El s-a folosit, prin urmare, de două momente-cheie: controversele iconoclaste și ungerea sa ca împărat de papa Leon al III-lea pe data de 25 decembrie 800.

    si daca tot vroia sa fie egal cu basileii Bizantului:

    Cum constituirea unui imperiu creștin nu se putea realiza fără încuviințarea papei, Carol s-a bucurat din nou de o situație deosebit de interesantă. La 25 aprilie 799, la Roma, o parte a aristocrației s-a ridicat împotriva papei Leon al III-lea pe care l-au alungat. Papa a ajuns la curtea regelui francilor. Acesta l-a ascultat și l-a sprijinit în reluarea scaunului. Carol cel mare a ordonat plecarea la Roma pentru a-i demonstra papei nevinovăția. La 23 decembrie 800 s-a convocat o adunare, iar peste 2 zile papa a fost repus în fruncție. În aceeași zi, Carol cel Mare a fost declarat împărat.[21] Potrivit izvoarelor, această încoronare l-ar fi surprins pe Carol, chiar Eginhard afirmă că lui Carol nu i-a fost pe plac încoronarea„spunea că n-ar fi intrat în biserică în acea zi, deși era zi de mare sărbătoare, dacă ar fi putut cunoaște dinainte intențiile pontificului”[22] Însă, personal, sunt de părere că întreaga ceremonie a fost stabilită de timpuriu, încă din timpul venirii papei Leon al III-lea la curtea regelui franc, iar Carol cel Mare și-a dorit acordarea titlului de împărat.

    Încoronarea lui Carol a provocat reacția împăratului din Bizanț, care se considera adevăratul moștenitor al Romei. Cronica de la Saint-Denis amintește de negocierile purtate cu împăratul Constantinopolului, Nikephoros, de refuzul acestuia și în final de acceptul noului împărat din Imperiul Bizantin, Mihail I , să îl recunoască pe Carol cel Mare, basileus.

    https://wwhttp://basilica.ro/filioque-disputa-religioasa-sau-politica-conflictul-dintre-franci-si-bizantini/w.historia.ro/sectiune/general/articol/carol-cel-mare-asasin-crestin-invingator

  20. Mda… Dialogul surzilor 🙂

  21. Inteleg ca nu merit demnitatea de a primi o adresare directa 🙂

    Iata cu ce incepe cartea Sf. Nectarie:

    ‘Care să fie oare cauzele care au provocat schisma dintre cele două Biserici,
    cea Răsăriteană şi cea Apuseană, şi care, de douăsprezece veacuri, îi ţin departe unul de
    altul pe fraţii cei de un Sânge?’

    FRATII CEI DE UN SANGE!!

    Cu toata evlavia pe care o port Sf. Nectarie, Francii au fost niste triburi, dominate de variate dinastii, nu o dinastie in sine. Probabil traducerea e deficitara.

    2. Prietene, ce legatura au toate aceste lupte intestine de la varful piramidei cu ce vorbim noi aici??

  22. @enkidu:

    Inteleg ca nu merit demnitatea unei adresari directe. 🙂

    Iata una dintre primele fraze ale cartii Sf. Nectarie:

    ‘Care să fie oare cauzele care au provocat schisma dintre cele două Biserici,
    cea Răsăriteană şi cea Apuseană, şi care, de douăsprezece veacuri, îi ţin departe unul de
    altul pe fraţii cei de un Sânge?’

    FRATII CEI DE UN SANGE!!! Cu ‘S’ mare!

    Cu toate evlavia pe care o port Sf. Nectarie, Francii au fost un trib condus de dinastii succesive, nu o dinastie in sine. Probabil o eroare de traducere.

    Ce legatura au, prietene, toate aceste lupte intestine de la varful piramidei cu ce discutam noi aici?

  23. Doroteea:
    francii si apoi francezii chiar au fost o mare natiune. Istoria lumii este plina de ei. Si o zic in sensul nostru ortodox, de plinatate.
    Dar si evreii au fost un mare popor. Si tot li s-a luat lor.

    La fel si cu francezii.
    Vitraliile din Vendeea dovedesc doar ca ranile Vendeei inca sangereaza, si ca cei din Vendeea striga catre restul Frantei sa le recunoasca martirajul. Doar ca am senzatia ca ei striga la urechi surde.
    Sigur, tu simti acolo o inima care inca bate, doar ca iubind atat de mult Franta si francezii crezi ca gasesti acolo inima pe care o astepti. Eu cred ca te inseli. Ca tu ii stii mai bine – crezi ca cei de astazi din Vendeea ar sti sa recunoasca “salutul romanesc”? Ei bine, cei langa care mai staruie inca umbrele lui Ionescu, Brancusi, Cioran, s-au priceput sa il nascoceasca. Ils sont Charlie. Dragostea francezilor pentru ei insisi este foarte molipsitoare. Pe multi romani cu carte i-a cuprins.

    Da, Napoleon a salvat Franta. Doar ca Franta nu merita sa fie atunci salvata. Asa ca gloria fiilor ei a fost doar spre durerea ei si Franta nu si-a implinit destinul. Napoleon, da. Franta, nu.

    Pentru provocarea cea de-a doua, cea cu esecul societatii noastre, ti-as zice asa: esecul este actual, in timpul nostru, nu in veac. Ceea ce inseamna ca Ortodoxia inca nu si-a terminat lucrarea. Poate ca a luat o pauza, poate ca din prea multa munca mesterii o mai iau si razna, sau poate ca in timpul pauzei mananca putin prea mult si nu le vine sa porneasca iar la treaba. Dar daca munca trebuie dusa la bun sfarsit, atunci se va duce. Pentru ca daca mesterii sunt obositi, atunci o sa puna satenii osul la treaba.

  24. “Pentru ca daca mesterii sunt obositi, atunci o sa puna satenii osul la treaba.” Amin.

  25. TitusL

    Draga Titus, nu vreau sa inchei aceasta discutie, nu de dragul francezilor – pt mine ei nu mai sunt subiect al dezbaterii de acum – ci pt ca ma uimeste revarsarea inconstienta de ura care irupe uneori cu extrema nonsalanta in comentarii (si peste care am ales frecvent sa trec, luand o drept accident nefericit pana cand s a dovedit de fapt o constanta). Pornind – strict cronologic, in ordinea aparitiilor – de la M care cu 1 sapt-2 in urma lamurea ca suferinta aproapelui e o simpla iluzie de vreme ce isi are obarsia in patimile noastre, continuand cu @emanuel care jubila la gandul ca Franta va pieri scufundata in atentate si islamizare, continuind cu tine care dintr o suflare mai zilele trecute explicai de ce francezii nu sunt buni de nimic, chiar daca au pierit cu milioanele in razboaie si ca Napoleon a facut o mare greseala ca nu a lasat Franta sa piara (‘Franta’ este un element pur conventional aici, putem inlocui f bine cu Pakistan, Burkina Fasso sau ce vrei tu) si sfarsind cu @enkidu care fara nicio remuscare (daca nu morala sau duhovniceasca, cel putin de ordin intelectual) extrage citate razlete din cartea unui sfant pt a le folosi drept argumente intr o teza a urii (aceea ca o natiune intreaga ar fi vinovata de schisma, desi cartea – pe care o parcurg acum – nu sugereaza nicio clipa asta, si desi e evident absurd sa asimilezi un conducator vremelnic cu poporul insusi – ce ar tr sa zicem atunci de Ceausescu, Stalin si Hitler? Ca reprezinta sufletul natiunilor pe care le au condus??) – trecand asadar in revista retrospectiv toate acestea (ignorate cu amabilitate de mine, pana la pct la care au devenit sufocante) am decis sa iau un pic la puricat cateva evenimente istorice care sunt recurent invocate pe aici (dar la modul general) pt a vedea exact in ce masura cheia aceasta de interpretare – care musteste de ura si dispret – este intr adevar cea corecta.

    Iata de ce, in ideea de mai sus, parabola cu satenii si mesterii nu o gasesc deloc inspirata. Preotii – ca si profesorii, inginerii, medicii, avocatii, geamgii sau artistii – au rolul lor, si o vocatie proprie ce nu poate fi substituita. Ei sunt cei chemati sa traduca mesajele divine celor multi, sa lege, sa dezlege si sa mijloceasca. Cand am intrat in avocatura ca tanara stagiara, maestrul meu m a avertizat de la bun inceput (apropo de relatia cu clientii) ca ‘la drept, politica si fotbal toata lumea se pricepe.’ Adagiul asta ironic l am auzit apoi si in sanul altor ‘bresle’ profesionale, dar nicaieri nu m am convins mai mult de adevarul lui decat materie religioasa! Crezi tu ca satenii vor face treaba mesterilor? Postarile de care am vorbit fac din plin dovada felului schimonosit in care intelegem credinta, inlocuind mila cu judecata si dragostea frateasca cu condamnarea ‘in masa’, lipsita de orice reticenta elementara, a unor intregi colectivitati umane – francezi, englezi, congolezi…nici nu conteaza de fapt. Noi cand vorbim uram. Uram asa cum respiram. Singura noastra concluzie privind apartenenta la Ortodoxie este ca tr sa i dispretuim pe ceilalti (iar daca altii ii pretuiesc e din orice alta cauza decat propriile lor calitati! de ex, din cauza ca ei insisi se iubesc pe sine!! nastrusnic argument, dar mai usor de inghitit de catre orgoliul nostru decat acceptarea simpla si smerita a superioritatii aproapelui – subliniez: oricare ar fi acela!).

    Un mare francez a spus la un moment dat asa: ‘gonim nechibzuit spre prapastie dupa ce mai intai am avut grija sa punem in fata ei ceva care sa ne impiedice sa o vedem.’ Nimic nu ni se potriveste mai bine. Pt ca poate unui ateu i se poate ierta ura. Dar ca sa urasti invocand numele Domnului si privilegiul pe care El ti l a daruit permitandu ti sa te nasti intr o tara ortodoxa – nu cred ca exista ofensa mai mare adusa lui Hristos. Drept dovada felul in care El i a numit pe cei care L au condamnat, culmea!, in numele credintei si a Scripturilor.

  26. Vroiam sa spun ca, dupa ce voi aprofunda un pic cateva informatii pe care le am citit de a lungul timpului ( dar ale caror detalii nu le am retinut, pt ca ma preocupa atunci ideea de baza), inclusiv prin extinderea surselor, voi reveni cu cateva raspunsuri, intrebari, dileme.., pt ca mi se pare ca este aici un ghem al mistificarilor care sminteste uimitor si pe scara larga. Poate gresesc eu. Nu stiu. Lecturez, procesez si revin.

  27. “acceptarea simpla si smerita a superioritatii aproapelui – subliniez: oricare ar fi acela!”

    Doroteea,
    fiindca imi place ghidusia comentariilor tale indraznesc: Chiar si enkidu sau Titus?

    Iarta-ma ca nu-mi asum o semnatura, dar ma trezesc sa pun intrebari.
    Bucurie!

  28. un om:

    ai pus atat de bine pct pe i incat imi vine sa raspund chiar: gand la gand…cu bucurie!

    Pai si pe mine ma mira dupa cum vezi cum mania asta de a-i condamna pe toti la moarte dintr-o trasatura de condei face ravagii chiar si printre cei la care nu te-astepti. Pare atat de molipsitor incat, desi de felul meu sunt destul de auto-analitica, chiar ma bate serios gandul sa imi recitesc propriile comentarii sa vad – asa, retrospectiv si la rece – daca nu cumva si prin ele razbate lava asta incinsa, semn al unor abisuri interioare inca neexplorate, care sa ma retrimita urgent la scaunul de spovedanie cu o lista revizuita.

    Ai sesizat de asemenea corect greutatea observatiei referitoare la smerenie – am citit undeva, mai demult, un citat filocalic sau un cuvant al unui parinte inaintat (nu mai retin cine) ca acesta stare a sufletului, de acceptare linistita a superioritatii aproapelui, dar si a propriilor neputinte si slabiciuni (chiar daca nu incetam sa luptam sa le depasim, fireste), este unul din ‘simptomele’ (de data aceasta sanatoase) ale autenticei smerenii. Ca ‘de la om la om’ 🙂 iti marturisesc ca am facut din asta un exercitiu constant care, de cand il practic cu tenacitate (pana sper sa ajung sa imi intre in ADN), m-a eliberat cel putin partial de poveri pe care nici nu banuiam ca le port. Il recomand calduros tuturor.

    Si, nu in ultimul rand, da, bucuria… E o urare minunata pt mine, pt ca eu fac parte dintre cei care cred ca bucuria profunda a inimii si constanta, dincolo de toate sinuozitatile si vitregiile vietii, este semnul apropierii autentice de Dumnezeu, si o tinta catre care nu voi inceta sa tind, cu ajutorul lui Dumnezeu. Si poate daca nu am fi atat de preocupati sa ne demonstram permanent valoarea (ma refer de data asta colectiv, ca popor, dar e valabil cred si individual), ci doar sa o cultivam, aceasta bucurie ar patrunde si in inimile noastre si ar sterge indarjirea asta cu care ne place sa ii acuzam pe altii.

    Bucurie iti doresc si eu tie, din toata inima!

  29. @Doroteea:

    Aproape ma faci sa ma simt ca Mihail Sebastian pus in situatia de a-si apara romanul…

    Eu nu am nimic cu francezii, ca roman imi asum si eu admiratia pentru marea natiune. Franta a avut un destin, acela de a aduna popoarele in jurul ei, dar in urma intalnirii sale cu Napoleon nu a reusit decat sa le stranga pe aproape toate impotriva ei. Din marele destin al Frantei vine admiratia pentru francezi, alta explicatie nu este. Dar ce e admiratie pentru tine sau pentru altii, pentru francezi se numeste narcisism. Si da, mie imi pare ca il au din plin, eufemistic se poate numi constiinta a ceea ce sunt si ce reprezinta ei, francezii. Nu stiu daca poti nega ca francezii se admira pe ei insisi.
    Napoleon nu a gresit cu nimic fata de Franta, pentru ca Napoleon si-a implinit destinul sau. Franta a gresit fata de ea insasi in 1792 si anii Terorii si in cei care au urmat de atunci incoace, Dar noi stim ca un pacat nu se spala decat in urma recunoasterii sale, a marturisirii si a pocaintei. (Acesta era si sensul jertfei de sange, nu lauda cu grasimea mielului jertfit). Eu, la Franta si la francezi nu vad nimic de acest fel de la 1792 incoace si nici nu ma astept sa vad. Ai astfel de asteptari de la ei?
    Nu-i urasc, Doamne fereste! Ce sa am eu cu ei? Dar da-mi voie sa dispretuiesc (e inversul lui a pretui) ceea ce au facut: au inventat statul lipsit de Dumnezeu. Cu ce ajuta ca sunt milioane, zeci poate, de francezi credinciosi, cand ei accepta si se mandresc cu statul laic inventat de marea lor natiune? Nu am cum sa pretuiesc asta decat la adevarata valoare a faptuirii. Eu sunt crestin, pentru mine Dumnezeu este autoritate legitima, eu ale Lui legi le respect si sunt singurele pe care le cunosc pe dinafara. Le stii, sunt cele zece. Deci cum as putea eu sa pretuiesc statul care nu pretuieste legea Domnului? Deci, da, le dispretuiesc statul, adica Franta, pe cat de mult ii admir pe ei, francezii. Ba chiar un pic mai mult, sa fiu sincer. Si asta pentru ca statul roman este o creatie a Frantei, chiar si neintentionata, desi acceptata.
    Sa nu intelegi ca-i apreciez pe alemani. Nu. Fiecare neamt in parte poate fi aproapele meu, am cunoscut oameni minunati si mi-a placut ca la ei in tara e curat si au cele mai tari autostrazi din Europa. Dar ei ca natie nimic bun nu au facut. La randul lor au inventat ceea ce astazi se numeste statul de drept, ceva absolut diavolesc, mai rau decat statul laic francez. Dar, e o incarnare politica a spiritului lor de rigoare brutala teutonica. Si chiar daca nu-ti vine sa crezi, conducatorii reprezinta parti din sufletul celor pe care ii conduc. Altfel nu se explica de ce popoarele ii urmeaza pe conducatorii cei mari si ii accepta pe conducatorii cei mici. Pentru ca cei mari ii ajuta sa scoata la iveala cele ascunse ale sufletului lor si sa nu se mai rusineze, pe cand cei mici ii ajuta sa nu-si mai vada partile rusinoase ale caracterului, parandu-li-se lor despre ei insisi ca sunt buni, drepti si bravi. Acum gadeste-te din nou la Hitler, Stalin, Ceausescu.

    Cred eu ca satenii vor face treaba mesterilor? Nu vor face, deja fac. Citeste ce scriem noi aici, citeste toata munca adminilor si a celor de pe alte site-uri, mai reusite sau mai putin, vezi editurile particulare care scot mii de carti de invatatura ortodoxa fara sa fie patronate de vreo structura oficiala a Bisericii Ortodoxe, din Romania sau de aiurea. Asta ce este? Mie mi se pare ca este abia inceputul. Nu stiu cum va arata Reforma in ortodoxie, dar ea va veni, cam intr-o generatie o sa se simta mai bine. N-am zis si nici nu cred ca pe mesteri o sa-i alunge satenii. Am zis ca satenii or sa munceasca in locul mesterilor, daca trebuie ca treaba sa fie dusa la bun sfarsit. Dar, ma astept ca in cele din urma mesterii sa se intoarca la munca caci doar asa vor mai fi platiti, iar pastorii sa merga dupa turma si sa o conduca, caci cine nu va merge dupa oile sale va ramane fara ele. Simplu.

  30. @Doroteea

    Multumesc pentru bucuria impartasita! Dar, de comunicare, nu stiu ce sa zic. Nu stiu ce s-a inteles din ce am scris. Mai ales, nu stiu de ce tot scriu cand nu cred deloc in comunicarea asta pe internet, fara chip si fara fapte. Nu ne stim viata unul altuia, nu ne stim luptele sufletesti.

    Intrebarea mea de postac era daca acel raport fata de aproapele l-ai aplica tu fata de aproapele enkidu sau aproapele Titus. Nu ei fata de altii. Iarta-ma. Chiar nu imi dau seama ce s-a inteles. Dar iti doresc in toate bucurie binecuvantata!

    Nu mai scriu nimic de acum, daca tot nu semnez, e mai cinstit nici sa nu scriu. Le multumesc fratilor admini pentru multa rabdare.
    Hristos a inviat!

    PS: Va impartasesc o inregistrare (cam de acum 20 de ani) si care mi s-a parut interesanta. Pe youtube, “Jordan Peterson Maps of meaning 5 (Harvard Lectures)”, durata 1:50:38. Mai ales de la minutul 59, ar putea fi relevant. Discuta despre ratiune, credinta, ideologii si
    pocainta. Cat e de important sa recunoastem cand gresim. Ei o fac fara sa se refere la ortodoxie, probabil inca nu o cunosteau. Doamne ajuta!

  31. Am gresit! 🙂
    Maps of Meaning 7

  32. un om:

    Mi-am motivat judecata: aproapele enkidu si aproapele Titus au facut, fiecare, urmatoarele afirmatii (sugestii):

    1. aproapele enkidu: francii sunt vinovati de schisma (sugestie). Absurd: ei sunt VICTIMELE schismei (unele din..).

    2. aproapele Titus: a) Franta trebuia sa fie lasata sa piara la Revolutie. b) Milioanele de francezi morti prin razboaie nu inseamna mare lucru.

    Nu am nimic personal nici cu aproapele Titus si nici cu aproapele enkidu, si nu stiu sa fi facut vreo judecata legata de PERSOANELE acestor 2 simpatici frati. Ce am judecat eu sunt AFIRMATIILE lor – afirmatii care imi par f agresive la adresa unei intregi colectivitati de ‘aproape’ de-ai nostri (ca tot copii ai Domnului sunt si ei, nenorocitii de francezi revolutionari si stramosii lor… ce sa vezi?). Eu judec pe cei care judeca.
    As fi f incantata daca s-ar urmari mai bine firul argumentatiei mele.

    Titus L:

    Apropo de argumentatie: nu m-ai lamurit de ce e rea laicitatea, IN RAPORT de argumentele mele de mai sus (care, constat cu uimire, trec complet neobservate). Ce inseamna ‘statul lipsit de Dumnezeu’? Cum ai vrea sa arate ‘statul NElipsit de Dumnezeu’? O sugestie CONCRETA te rog! Dar cu englezii cum e? Statul lor e lipsit de Dumnezeu sau il are pe Dumnezeu, dupa parerea ta?

    Stii cum suna prima fraza din Bunreacht Na hÉireann (Constitutia Irlandei)? “in the Name of the Most Holy Trinity, from Whom is all authority and to Whom, as our final end, all actions both of men and States must be referred, … Humbly acknowledging all our obligations to our Divine Lord, Jesus Christ … And seeking to promote the common good, with due observance of Prudence, Justice and Charity, so that the dignity and freedom of the individual may be assured (…).”

    Inaltator, nu-i asa? I-a impiedicat asta sa voteze pro-mariaje intre homosexuali la referendum?

    Laicitatea i-a impiedicat pe francezi sa iasa in strada cu milioanele sa se opuna legii respective (ca pe ei nimeni nu i-a intrebat prin referendum… Sa nu-mi raspunzi, te rog!!!, ca legea oricum a trecut! realizezi ca asta nu e un argument, sper, nu? )

    Despre Revolutie s.a – alta discutie, voi reveni. Francezii si-au asumat crimele respective, drept dovada Place de la Concorde – ca tot vorbeai de monumente si simboluri – simbolul reconcilierii nationale. Am facut cursuri la ei, de drepturile omului, si crede-ma ca nu se sfiau sa vorbeasca de ororile Terorii si ale colonialismului! Numai ca Revolutia a reprezentat spargerea unei bube pline de puroi, si crede-ma ca nu era o lume mai buna inainte de revolutie, ci o lume plina de inegalitati. Ca, din pacate, buboiul nu a fost extirpat chirurgical, ci a explodat dezordonat, asta e altceva – si asta s-a si urmarit, pt ca cei care domina lumea (nu de azi-de ieri, ci de VEACURI!) PROFITA de PROBLEME REALE. Numai ca Dumnezeu nu ingaduie sa le iasa planurile exact cum vor. Daca nu erau drepturile omului si Rev franceza, draga Titus, acum tu si cu mine periam botinele Armani ale cine-stie carui idiot cu sange albastru si pretentii regale, nu stateam la discutii intelectuale pe net!

  33. Eu am zis : dumnezei suteti voi
    Si toti fii ai Celui Preainalt
    dar voi ca niste oameni cadeti
    Si …. – ( citate din memorie din psalmi)

    Ca e cu Dumnezeu in constitutie (si in afara constitutiei), istoria ne arata ca in veacurile de aur, sau poporul evreu, trufia se inalta in inima omului asemeni celui batran de veacuri , si care uneste si dezbina dupa chipul si asemanarea lui. Ca e in afara constitutiei , dar traieste moral in constiinta , e mai mare decat ca e in constitutie, dar nu aduce roada … O intrebare destul de simpla e ca de ce a durat atata sa ia nastere un lucru firesc cum e cea initiata de coalitia pt familie. Cu toate ca noi purtam Crucea pe buletine, purtam Crucea in parlament .. dar la fapte nu ne ridicam asemeni Celui care Il purtam.. cu o aripa nu zburam, poate daca ne ajuta sfintii…
    Pai franci is mai mari decat scotieni, dar sa nu ziceti ceva ca tin partea cuiva ( toti suntem..)
    Franci sau opus unui lucru urat la Dumnezeu, acel lucru Dumnezeu l a pedepsit cu urgie mare.(ca a trecut legea e altceva – uneste si dezbina…)
    Mai spala si franci din pacatele lor , si.. sa nu ne credem noi romani mai drepti ca ei.
    Ocarmuirile sunt de la Domnul dupa roadele poporului, dar mai sunt sfintii nesfintiti care tin lumea… mila si dragostea lor

    De aceea bine a zis prietenul Lui ca singura smerenea va mantui..

  34. Doroteea:
    Din experienta iti spun ca nimeni nu convinge pe nimeni cand parerile sunt deja formate. Dar, o astfel de discutie poate sa formeze opinii in randul celor care urmaresc disputa. Ceea ce consider ca este bine, pentru ca dincolo de opinii creeaza interes pentru subiect.

    Nu am ce exemplu sa mai dau eu, l-ai dat tu singura. Ratacirea insa nu trebuie confundata cu altceva. Ratacirea e ratacire, pentru ca principiul lucrator, din pacate, nu mai este cel care a infiintat statul Irlandei, ci cel nascut de revolutia franceza. Asa, si in Biblie scrie ca Legile sa le scriem pe usorii caselor noastre si sa le sadim in sufletul copiilor nostri. Unde vezi asta la cineva? Pentru ca nu temelia este de vina, ci principiul lucrator, care are din nefericire alt izvor. E un fel de parazit care se inmulteste ca vascul, tragand din seva cea curata a gazdei. Adauga la asta si ratacirea nestiintei, caci cati din cei care au votat cum au votat nu au fost din cei care au considerat ca o fac din iubire de aproapele pe care s-au grabit sa nu-l judece.

    Sunt de acord cu tine ca ceva era rau in Franta dinaintea revolutiei. Dar dupa nu a fost mai bine. Si nu de rau vorbesc, caci raul nu poate fi ocolit, ci el trebuie curatat. Asta nu prea se intampla. Foarte bine ca vorbesc, sa speram ca este un pas spre ceea ce trebuie (desi disctutiile libere pe tema unor asemenea crime, dupa parerea mea, arata mai degraba detasarea de subiect, nicidecum vreun sentiment fata de evenimente), dar asa cum stiu sa defileze de 14 iulie si sa se bucure, stiu oare si sa se intristeze pe 28 februarie? E ceva in calendarul republicii Franceze in legatura cu aceasta data? Asta inseamna constiinta publica, restul sunt doar constiinte personale si nu implica nici statul francez si nici poporul, indiferent cat de multe sunt.

    Nu sunt de acord ca as fi periat pantofii vreunuia, desi nici nu exclud. Este doar o posibilitate, nu avem de unde sti ce ar fi fost daca nu ar fi fost. Istoria nu e incremenita. Dar chiar si asa, sunt si astazi oameni care sunt sclavi, cu toate drepturile omului si revolutia franceza. Si sunt sclavi si in tara lor si sunt si sclavi traficati peste granite cu toate ca si legile laice interzic asa ceva.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare