Arhiepiscopul Ciprului, Hrisostom, RECUNOAȘTE printr-o decizie unilaterală și surprinzătoare, fără o decizie sinodală, structura ecleziastică autocefală din UCRAINA. Mitropolitul Athanasie de Limassol și alți ierarhi contestă „ÎNCĂLCAREA FLAGRANTĂ a regulilor Bisericii noastre Ortodoxe și a funcționării acesteia”

27-10-2020 3 minute Sublinieri

Sursă foto: Romfea

Orthodoxia News Agency:

Arhiepiscopul Ciprului declară că poziția sa referitoare la BOAU „va sluji Ortodoxiei”

Potrivit arhiepiscopului Hrisostom, decizia sa de a recunoaște a BOAU (Bisericii Ortodoxă Autocefală din Ucraina, deocamdată recunoscută doar de o parte din Bisericile Ortodoxe – n.n.) va fi susținută de majoritatea episcopilor Bisericii Ortodoxe din Cipru.

Decizia de recunoaștere a BOAU va servi Ortodoxiei și Bisericii Ciprului, a spus arhiepiscopul Hrisostomos al II-lea al Ciprului după liturghia de la mănăstirea Maicii Domnului Chrysorrogiatissa, în timpul căreia s-a referit pentru prima dată în cadrul liturgic la Epifanie Dumenko. Acest fapt este prezentat în ediția cipriotă a Reporter.

Potrivit publicației, Primatul Bisericii Ortodoxe Cipriote a confirmat că membrii Sfântului Sinod NU au fost informați cu privire la decizia sa de a recunoaște BOAU și că mitropolitul Athanasios din Limassol a părăsit slujba ca semn al dezacordului.

Arhiepiscopul a spus că decizia sa „va sluji Ortodoxiei și Bisericii Ciprului”. Această decizie, a adăugat el, poate fi interpretată ca îndreptată „împotriva anumitor persoane”, dar el însuși „este preocupat doar de ortodoxie”.

El a reamintit că anul trecut l-a avertizat pe patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului că intenționează să mențină neutralitatea, oferindu-se să „slujească Ortodoxia prin Primații diferitelor biserici autocefale” și să își împărtășească părerea cu aceștia. Potrivit acestuia, „știa exact cum să rezolve această problemă”, dar starea sa de sănătate l-a împiedicat să-și pună în aplicare pe deplin planurile.

„A trebuit să iau o poziție”, a adăugat Primatul Bisericii Ciprului și a precizat că, în opinia sa, decizia sa va fi recunoscută ca fiind cea corectă de către toți Intâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale, cu excepția conducatorului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill.

Arhiepiscopul Hrisostomos este de asemenea de acord să organizeze o ședință a Sinodului dacă vreunul dintre membrii săi o solicită, deoarece este convins că majoritatea ierarhilor Bisericii Ciprului îi vor susține poziția cu privire la BOAU.

După cum a raportat UOJ (Uniunea Jurnalistilor Ortodocsi), pe 24 octombrie 2020, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Cipru, Arhiepiscopul Hrisostom II, a pomenit pentru prima dată numele Întâistătătorului Epifanie Dumenko al BOC în timpul Liturghiei. Presa greacă a raportat că episcopii ciprioti nu au susținut „decizia papală” a primatului lor cu referire la BOAU.

Orthodox Times:

„Atacul” mitropoliților asupra deciziei Patriarhului Ecumenic și a Arhiepiscopului Ciprului in privința recunoașterii autocefaliei ucrainiene

Mitropolitii de Limassol, Athanasie, Nichifor din Kykkos, Isaia din Tamasos și episcopul Nicolae din Amathous au emis o declarație în care iși exprimă puternicul dezacord în privința deciziei arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului de al pomeni pe mitropolitul Epifanie al Kievului, recunoscând in acest fel autocefalia Bisericii Ortodoxe Autocefale din Ucraina.

Aceștia vorbesc în cei mai duri termeni și pun sub semnul întrebării, în esență, dreptul patriarhului ecumenic Bartolomeu de a-l proclama pe mitropolitul Epifanie ca primat al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, afirmând că Patriarhul ecumenic ar fi trebuit să se adreseze mai întâi „mitropolitului canonic al  Kievului, Onufrie, aflat în comuniune cu Patriarhia Moscovei, de care aparține, precum și să obțină acordul primatelor ortodoxe locale.”

Cei patru ierarhi afirmă că această mișcare a arhiepiscopului Ciprului „constituie o încălcare flagrantă a regulilor Bisericii noastre Ortodoxe și a funcționării acesteia”.

Ei subliniază, de asemenea, că „actul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu de a acorda„ autocefalie” structurilor schismatice din Biserica Ucrainei este o acțiune arbitrară, necanonică și antiecleziastică, în sensul că Biserica Ortodoxă Ucraineană aparține de Patriarhia Moscovei și se intervine în jurisdicția Patriarhiei respective. Din această cauză, Biserica Ortodoxă Rusă a reacționat prin întreruperea justificată a comuniunii cu Patriarhia Ecumenică, precum și cu Bisericile din Grecia și cu cea din Alexandria ”.

De asemenea, ei vorbesc despre o decizie „intempestivă” din partea arhiepiscopului Ciprului, luată „în fapt, într-un moment critic pentru situația noastră națională și acțiunile amenințătoare întreprinse de voracitatea expansivă turcească care amenință să ne micșoreze națiunea”.

„Îl chemăm pe Arhiepiscop să anuleze imediat acest act necanonic și invalid și, în același timp, cerem tuturor fraților noștri episcopi ai Bisericii Ciprului să ceară împreună o reuniune extraordinară a Sfântului nostru Sinod pentru a aborda această problemă și a decide în consecință.”

Mitropolitul de Limassol: Arhiepiscopul nu poate decide singur

Mitropolitul Athanasie de Limassol a spus agenției de presă Cyprus News că este întristat de decizia Arhiepiscopului Hristostom de a recunoaște autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei fără majoritatea deciziei Sfântului Sinod.

În declarația sa, mitropolitul a spus că „dezacordul nostru nu este doar față de conținutul problematicii. Problema dacă a făcut bine sau rău Patriarhatul Ecumenic este o altă chestiune.”

Deocamdată, a continuat el, problema este că Arhiepiscopul a ridicat chestiunea la întâlnirea Sfântului Sinod de pe 9 septembrie „și toți membrii Sfântului Sinod, aproape fără excepție, au spus Arhiepiscopului că nu trebuie să procedeze astfel și el însuși a spus că nu va face astfel de vreme ce membrii (Sinodului – n.n.) au exprimat o opinie diferită, și că va respecta opinia Sinodului.”

Am rămas liniștiți cu opinia exprimată de Sfântul Sinod, care, omenește vorbind, este capul Bisericii locale, a adăugat mitropolitul Athanasie, spunând că a fost surprins să audă pomenirea Mitropolitul Epifanie ca Mitropolit al Kievului la liturghia de duminică.

„Aceasta ne-a întristat pentru că Sinodul Bisericii din Cipru este anulat astfel, și este un act cu care nu suntem de acord. De aceea ne-am exprimat dezacordul și nemulțumirea față de acest fapt”, a declarat mitropolitul.

Comentând asupra plecării sale din cadrul liturghiei și dacă a vorbit cu Arhiepiscopul despre aceasta, Mitropolitul Athanasie a spus: „nu am vorbit cu Arhiepiscopul, am plecat ca să nu spun cuvinte pe care nu am vrea să le spunem.”

„Biserica Ciprului este condusă de Sfântul Sinod. Arhiepiscopul este primatul Bisericii, dar nu poate decide singur, nici Arhiepiscopul fără Sinod, nici Sinodul fără Arhiepiscop”, a mai spus Mitropolitul de Limassol.

Este o decizie care trebuei luată de majoritatea Sinodului, a punctat mitropolitul, care a arătat că „indiferent care va fi majoritatea, vom asculta de decizie chiar dacă vom fi în dezacord. Pot fi în dezacord, dar fac ascultare față de decizia majorității.”

Întrebat despre ce crede că ar trebui făcut, el a răspuns că Sinodul ar trebui convocat, „dar nu știu ce va face Arhiepiscopul.”

Întrebat despre reacția Bisericii Ortodoxe din Rusia, mitropolitul a spus: „Biserica Rusiei l-a scos deja pe Arhiepiscopul Ciprului din diptice, este foarte important și foarte dureros și nu știu care vor fi consecințele pentru alte domenii.” 


Categorii

1. DIVERSE, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, Ierarhi din Cipru, Mitropolitul Atanasie de Limassol, Ucraina

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Arhiepiscopul Ciprului, Hrisostom, RECUNOAȘTE printr-o decizie unilaterală și surprinzătoare, fără o decizie sinodală, structura ecleziastică autocefală din UCRAINA. Mitropolitul Athanasie de Limassol și alți ierarhi contestă „ÎNCĂLCAREA FLAGRANTĂ a regulilor Bisericii noastre Ortodoxe și a funcționării acesteia”

  1. “Decizia de recunoaștere a BOAU va servi Ortodoxiei (…)”
    În ce fel ar putea SERVI Ortodoxiei?
    Este cineva care ar putea specula ceva din această afirmație a Arhiepiscopului Ciprului ? (am folosit termenul “specula” cu sensul fig. dat de dex: “A emite cugetări abstracte, teoretizând în mod normal; a face speculații. /<fr. speculer, lat. speculari")
    Mulțumesc!

  2. Pingback: IPS NEOFIT – Raspunsuri la Sinaxa din octombrie (II): “CITITI DIN PSALTIRE! Invatati sa COMUNICATI CU SFINTII! Deja profetiile devin stiri si doar POCAINTA NOASTRA ar mai putea sa stavileasca intensitatea raului caruia putina-credinta a cresti
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare