AUTONOMIA, PREVAZUTA IN CONSTITUTIA REVIZUITA? Prioritatea politica externa a Ungariei: DREPTUL MAGHIARILOR DE PESTE HOTARE DE A-SI FOLOSI SIMBOLURILE

29-05-2013 5 minute Sublinieri

autonomie

USL pregăteşte autonomia maghiarilor? Noua Constituţie va include pentru prima dată noţiunea de “comunităţi locale”, cu drepturi extinse. 

Noţiunea se va referi la regiuni, judeţe, oraşe şi comune, iar Senatul, cameră superioară a Parlamentului, va avea un rol decizional privind legislaţia de dezvoltare a comunităţilor, a anunţat premierul Victor Ponta. El a precizat că subiectul a fost discutat, luni seara, la nivelulUSL.

“Am discutat şi ieri şi dorim, la revizuireConstituţiei, să introducem pentru prima dată noţiunea de «comunităţi locale», cu drepturi extinse, şi aici vorbim de regiuni, de judeţe, de oraşe şi comune. Vorbim de camera superioară a Parlamentului, Senatul, care va avea un rol decizional în tot ceea ce ţine de legislaţia de dezvoltare a comunităţilor locale. Deşi conduc un guvern central, cred foarte mult în faptul că cele mai multe dintre decizii şi cele mai bune dintre decizii trebuie luate la nivel local, nu la nivel central”, a spus Ponta după ce a participat la conferinţa “Cities of Tomorrow”: dezvoltarea urbană, încotro?, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germanǎ (AHK Romania) şi Mediafax.

Ponta a precizat că va avea toată deschiderea faţă de comunităţile locale, sprijinindu-le inclusiv din punctul de vedere legislativ în vederea îndepărtării “frânelor”, “blocajelor” cu care acestea se confruntă.

Mandatul prezidenţial

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că USL susţine ideea unui mandatprezidenţial de patru ani, astfel încât scrutinele să fie intercalate, existând un interval de doi ani între alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale, transmite Agerpres. “Am decis că propunerea USL este de a avea un mandat prezidenţial de patru ani şi de a avea, practic, o dată la doi ani, o dată alegeri parlamentare, o dată prezidenţiale”, a declarat premierul, după ce a participat la conferinţa “Oraşele viitorului”.

El a subliniat că orice modificare a Constituţiei se aplică doar pentru următoarele mandate. “Dacă mă întrebaţi, în mod concret, mandatul actualuluipreşedinte expiră în decembrie. Nu putem să îl schimbăm”, a afirmat VictorPonta.

Pe de altă parte, a atras atenţia asupra faptului că următorul mandat prezidenţial nu se va putea încheia tot în luna decembrie, deoarece se va căuta o soluţie juridică pentru organizarea alegerilor până în luna noiembrie cel târziu.

“Ideea principală a fost aceea de a trece o perioadă în care se organizează alegerile la termen, pentru a nu mai ajunge, cum am ajuns, iată, anul trecut, cu alegeri în luna decembrie, în perioade de timp în care prezenţa la vot şi campania electorală sunt îngreunate de condiţiile naturale. Deci, ideea este ca în viitor să încercăm prin prevederile constituţionale şi după aceea subsecvent, cele legale, să creăm cadrul prin care alegerile să aibă loc în perioada aprilie-noiembrie”, a explicatPonta.

Pe de altă parte, Ponta a admis că în contextul în care PNL, UDMR şi PDL nu doresc modificarea Constituţiei în sensul înlesnirii confiscării bunurilor în cazul unor infracţiuni sau contravenţii, este puţin probabil să existe o revizuire în acest sens.

“A fost o discuţie referitoare la un alineat din actuala Constituţie, care îngreunează sub anumite forme confiscările în cazul infracţiunilor şi care împiedică în totalitate în cazul contravenţiilor, însă în cadrul comisiei, după ce îşi depune raportul şi Forumul Constituţional, vom vedea care este soluţia. Este clar însă că nici colegii liberali, nici cei de la PDL, nici UDMR nu susţin ideea unei intervenţii sau unei updatări a acelui articol din Constituţie şi atunci nu se va schimba”, a spus Victor Ponta.

Antonescu: Comisia va lucra transparent

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a dat marţi asigurări că lucrările Comisiei pentru revizuireConstituţiei se vor desfăşura transparent, afirmând că ”nimeni nu doreşte să găsească soluţii pentru modificarea Legii fundamentale în spatele uşilor închise sau pe sub masă”.

“Lucrările Forumului Constituţional au fost de o perfectă transparenţă, au fost deschise presei, tuturor participanţilor care au dorit să vină, să-şi spună punctul de vedere. Fără niciun fel de îndoială, în calitatea mea de preşedinte al Comisiei parlamentare care va elabora proiectul de revizuire a Constituţiei, garantez aceeaşi transparenţă şi în ceea ce priveşte lucrările comisiei. Din punct de vedere al partidelor, forţelor politice, nu este întâmplător că deja foarte multe puncte de vedere s-au făcut cunoscute. Cele mai importante opţiuni au fost aruncate în dezbatere. Nimeni nu le ţine secrete, nimeni nu doreşte să găsească soluţii pentrurevizuireConstituţiei în spatele uşilor închise, pe sub masă sau prin înţelegeri de culise. Cred că înţeleg toţi că revizuireConstituţiei nu este un act legislativ şi politic banal sau uzual. Revizuirea excede prin mizele sale, prin modul în care trebuie să se poarte dezbaterea publică asupra ei, excede parcursul ritmul şi intensitatea obişnuită ale altor acte. Nu există niciun motiv ca transparenţa să fie pusă în discuţie”, a afirmat Antonescu, într-o conferinţă de presă.

El consideră că Raportul Forumului Constituţional constituie o bază indispensabilă pentru lucrările comisiei pe care o conduce şi pentru toată dezbaterea din Parlament în legătură cu acest subiect.

“Chiar dacă noi suntem în situaţia în care actuala majoritate însumează două treimi nu rămân mai puţin actuale principiile căutării consensului maxim. Nu rămâne mai puţin important pentru noi care suntem în majoritate să discutăm pas cu pas această revizuire şi dacă se poate să ajungem în cele mai multe cazuri la consens”, a mai spus Antonescu.

Cristian Pârvulescu: Constituţia va fi revizuită fundamental

Coordonatorul Forumului Constituţional, Cristian Pârvulescu, consideră cărevizuirea legii fundamentale va fi profundă, şi nu una de faţadă. “Aşa cum vedem noi situaţia, nu va fi vorba despre o revizuire de faţadă sau instituţională, ci va fi orevizuire mai profundă. Noi sperăm ca partea de drepturi şi libertăţi, care a fost cel mai bine expusă în cadrul dezbaterilor Forumului, să se regăsească în viitoareaConstituţie“, a afirmat Pârvulescu într-o conferinţă de presă organizată marţi cu prilejul lansării raportului Forumului Constituţional.

Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia a precizat că raportul ForumuluiConstituţional este rezultatul unui proces de consultare care a început la începutul lunii martie şi s-a încheiat marţi.

Potrivit lui Pârvulescu, Forumul a inclus 49 de întâlniri desfăşurate în întreaga ţară pe trei axe – tematică, teritorială şi academică – în cadrul cărora s-au acumulat peste 400 de propuneri, concretizate în 7.000 de alineate propuse.

“Raportul a fost structurat pe capitole de prezentare şi analiză a propunerilor făcute. Cel mai consistent se referă la principiile generale privind drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale. (…) Este un raport comprehensiv, nu este neapărat un raport coerent. Propunerile sunt exact aşa cum au fost culese. Sunt uneori propuneri contradictorii, care reflectă starea de spirit a societăţii româneşti. Este un bun exerciţiu de consultare. Participarea a fost numeroasă. Lipsa de resurse financiare ne-a obligat la un anumit număr de acţiuni. Dacă comparăm Forumul Constituţional din 2002 cu cel din 2013 este vorba de un număr spectaculos mai mare de acţiuni desfăşurate într-o unitate de timp mai scurtă”, a subliniat Cristian Pârvulescu.

El a explicat că după ce Comisia pentru revizuireConstituţiei va aproba un raport la proiectul de lege privind modificarea legii fundamentale şi după ce acesta va fi adoptat de Senat, ca primă Cameră sesizată, va exista o perioadă de două luni în care Forumul Constituţional va putea, de asemenea, culege reacţii pe text, astfel încât, ulterior, a doua Cameră sesizată să poată face modificări.

“În acelaşi timp, Comisia de la Veneţia va fi în permanentă legătură cu Comisia parlamentară de revizuire şi va face o evaluare a propunerilor de revizuire din perspectiva standardelor europene, astfel încât să reuşim să avem la sfârşitul lunii septembrie cea mai consensuală revizuire posibilă în acest context în România. Eu cred că cel mai important lucru este consensualismul într-un moment de refondare cum este cel de revizuire a Constituţiei”, a mai spus Pârvulescu.

Cetăţenia, administraţia publică regională, dreptul de a folosi propria limbă şi propriile simboluri, precum şi educaţia sunt cele patru aspecte care au impact asupra vieţii comunităţilor maghiare din străinătate şi pe care va pune accent politica externă a Ungariei, a declarat, marţi, Zsolt Nemeth, secretar de stat în Ministerul de Externe de la Budapesta, potrivit MTI preluat de Agerpres . Afirmaţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă după sesiunea unei comisii a Conferinţei Permanente Maghiare (MAERT), care a avut loc la Budapesta.

În ceea ce priveşte cetăţenia, înregistrarea maghiarilor din străinătate şi participarea lor fără probleme la alegerile parlamentare de anul viitor ‘vor implica mai multe măsuri’, cum ar fi consolidarea serviciilor consulare, a spus Nemeth, după reuniunea comisiei MAERT pentru afaceri externe şi juridice. Întrebat despre problema dublei cetăţenii, Nemeth a spus: ‘Maghiarii din străinătate au dreptul să fie cetăţeni ungari şi au sprijinul nostru deplin în acest sens’. El a mai afirmat că aceasta este o ‘bună oportunitate de a formula un acord cu vecinii Ungariei, cu care ar fi nevoie, în special cu Slovacia’.

Nemeth a declarat, de asemenea, că reforma administraţiei publice regionale se găseşte deja pe agendă, ori va fi abordată în curând în mai multe dintre statele vecine ale Ungariei. Din punctul de vedere al comunităţilor maghiare, crearea de unităţi ale administraţiei publice şi posibilitatea ca puterile autorităţilor locale sau regionale care se autoguvernează să fie reduse sau extinse reprezintă chestiuni importante, a spus el. 

Nemeth a făcut şi unele comentarii legate de dreptul de a folosi propria limbă şi propriile simboluri. MAERT a apreciat – a spus oficialul ungar – drept reconfortant faptul că, în ultimele luni, ‘disputa tensionată privind folosirea steagului secuiesc a fost practic rezolvată cu o victorie’. 

În legătură cu dreptul de a folosi propria limbă, el a spus că o chestiune importantă este dacă maghiara va fi recunoscută oficial ca limbă regională în România şi dacă în Ucraina va fi implementată o lege relevantă în acest sens. În ceea ce priveşte educaţia, Nemeth a declarat că este importantă implementarea legilor corespunzătoare în România. El a mai afirmat că se va ţine cont de recomandările făcute în cadrul comisiei MAERT .


Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “AUTONOMIA, PREVAZUTA IN CONSTITUTIA REVIZUITA? Prioritatea politica externa a Ungariei: DREPTUL MAGHIARILOR DE PESTE HOTARE DE A-SI FOLOSI SIMBOLURILE


  1. Cetăţenia, administraţia publică regională, dreptul de a folosi propria limbă şi propriile simboluri, precum şi educaţia sunt cele patru aspecte care au impact asupra vieţii comunităţilor maghiare din străinătate şi pe care va pune accent politica externă a Ungariei, a declarat, marţi, Zsolt Nemeth, secretar de stat în Ministerul de Externe de la Budapesta, potrivit MTI preluat de Agerpres
    ‘Maghiarii din străinătate au dreptul să fie cetăţeni ungari şi au sprijinul nostru deplin în acest sens’.
    Nemeth a declarat că este importantă implementarea legilor corespunzătoare în România

    Din declaratiile de mai sus este clar ca acei cetateni ai statului Romania care au si cetatenie maghiara de azi inainte vor promova interesele Ungariei in dauna Romaniei. Propun ca astfel de cetateni de azi sa nu mai aiba drept de vot si sa li se interzica activitati politice care sunt in dauna statului Romania.
    Doanme ajuta.

  2. Singura sansa este ca la referendum toate prevederile aberante,antinationale,antistatale,sa fie respinse prin vot.

    Este cat se poate de evident ca UDMR si Ungaria sunt extrem de preocupate de problema regionalizarii si de noua constitutie din Romania.

    Oare de ce?

    Pentru ca regionalizarea si noua constitutie sa serveasca intereselor politice maghiare.

    Nu trebuie sa ne mai fofilam,obiectivul fundamental al Ungariei legat de Romania este obtinerea autonomiei pe criterii etnice a unei portiuni cat mai mari din Ardeal,acesta fiind un obiectiv pe termen scurt.

    Pe termen lung obiectivul final este ruperea de Romania a zonei deja autonome si alipirea la Ungaria.

    Acordarea de cetatenie maghiara etnicilor maghiari din Ardeal,revendicarea de suprafete imense de teren,cladiri,etc in Ardeal,sunt pasi marunti facuti deja,care ar trebui sa ajute aspiratiile UDMR si ale Ungariei.

    Regionalizarea,aceasta tema obsedanta,serveste de minune UDMR.

  3. La cîte retrocedări au făcut niște guvernanți și legiuitori demențiali, mai pot să retrocedeze tot Ardealul. Păi da nu? Astfel vor repara „prostia” făcută la 1 decembrie 1918; că după cîte știu, au retrocedat conacurile grofilor și mii de hectare de pădure. Ăștia vor „repara” și „greșelile” făcute de Cuza, că mai mult nu-i duce scăfîrlia.

  4. Pingback: ABERATIE GRAVA A REVIZUIRII CONSTITUTIEI: interdictia discriminarii pe baza ORIENTARII SEXUALE, introducerea termenului de REGIUNE si respingerea CONSULTARII POPULATIEI in procesul REGIONALIZARII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: ABERATIE GRAVA A REVIZUIRII CONSTITUTIEI: interdictia discriminarii pe baza ORIENTARII SEXUALE. In plus, se introduce termenul de REGIUNE si se respinge CONSULTAREA POPULATIEI in procesul REGIONALIZARII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: Istoricul Petre Turlea: "Kosovo va fi un precedent pentru Transilvania". REGIONALIZAREA - INCEPUTUL DISOLUTIEI STATULUI NATIONAL UNITAR! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Amendament cu recunoasterea rolului BISERICII ORTODOXE in Constitutie. Steagul secuiesc are liber: minoritatile nationale isi pot folosi public SIMBOLURILE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: MIZELE SECRETE ALE REGIONALIZARII. De la statul natiune la statele regiuni - Recomandari
  9. Pingback: CEL MAI GRAV: Surse De Ce News: Comisia de la Venetia ar fi cerut RENUNTAREA la ARTICOLUL 1 din CONSTITUTIE, adica renuntarea la SUVERANITATE si la STATUL NATIONAL! - Recomandari
  10. Pingback: REGIONALIZAREA: Kelemen Hunor ameninta cu PROTESTE STRADALE, Ponta primeste “EXPERTIZA GERMANA”. Care-i interesul Germaniei in chestiune? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare