Predica despre MUCENICIA BOLII PARINTELUI IUSTIN, despre PREDANIA SUFERINTEI, curajul credintei, ispita osandirii si LUPTA IMPOTRIVA BISERICII, a FAMILIEI SI A VALORILOR NORMALE (video)

28-05-2013 15 minute Sublinieri

“Am cerut cuvinte, cuvinte, cuvinte… in loc sa raspundem acestor cuvinte cu viata”.

Nota:

Fara a “reevalua” catusi de putin actiunile sale de apologie pro-stilista din anii trecuti si atacurile tintite impotriva Bisericii noastre, pentru care, din pacate, nu am aflat sa existe pana acum vreo asumare si vreo dezicere explicita, nu putem sa nu apreciem atunci cand fratele Danion Vasile, dincolo de toate disensiunile dintre noi, marturiseste adevarul ortodox cu dreapta-socoteala si in duhul cel bun, linistit si echilibrat, reliefand si o perspectiva duhovniceasca corecta de raportare la suferinta prin care trece acum Parintele Iustin Parvu si, in general, la persoana marelui duhovnic.

Prin urmare, ceea ce este bun si merita recomandat, recomandam, fara a insemna prin aceasta ca acordam “un cec in alb” mai departe, indiferent ce ar face sau ar spune. Domnul sa il ajute si pe el, si pe noi, sa ramanem in duhul Bisericii si sa o slujim pana la sfarsit fara viclesug si fara a cadea in ispite de-a dreapta sau de-a stanga!

***

Apostolul din Duminica Slabanogului

Şi trecând Petru pe la toţi, a coborât şi la sfinţii care locuiau în Lida. Şi acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic. Şi Petru i-a zis: Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul. Şi îndată s-a ridicat. Şi l-au văzut toţi cei ce locuiau în Lida şi în Saron, care s-au şi întors la Domnul. Iar în Iope era o uceniţă, cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea. Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi, scăldând-o, au pus-o în camera de sus. Şi fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el, rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi. Şi Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit, l-au dus în camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele, plângând şi arătând cămăşile şi hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu ele. Şi Petru, scoţând afară pe toţi, a îngenuncheat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis: Tavita scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzând pe Petru, a şezut. Şi dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie. Şi s-a făcut cunoscută aceasta în întreaga Iope şi mulţi au crezut în Domnul. (Faptele Ap. 9, 32-42)

***

140786_scaldatoarea-vitezda

Transcriere partiala a predicii lui Danion Vasile din Duminica Slabanogului, 2013 (Man. Paltin)

“Astazi, in Duminica Slabanogului, ati auzit citindu-se si la Sfanta Evanghelie, si la Apostol, despre modul in care Dumnezeu prin harul Sau aduce tamaduire trupeasca, si, mai mult, inviaza din morti. Acesta este Dumnezeul in care credem noi, este Dumnezeu Cel ce are putere asupra mortii, Cel ce are putere asupra vietii si credinta noastra in El trebuie sa fie puternica, asemenea credintei primilor crestini.

4nantavitha_t2Ati auzit in Apostol cum, dupa invierea Tavitei, dupa ce “dandu-i mana, Sfantului Petru a ridicat-o, chemandu-i pe sfinti si pe vaduve, le-a dat-o vie”. Pe cine a chemat Sfantul Apostol Petru ca sa le-o dea vie pe Caprioara? Pe sfinti si pe vaduve. Nu a chemat la el pe cei deznadajduiti, nu a chemat la el pe cei disperati, ci a chemat pe sfinti, pe robii lui Hristos, cei care stiau cu adevarat ca vietile tuturor fiilor Bisericii sunt in mana lui Dumnezeu.

Ati auzit tot astazi citindu-se la Apostol si despre Enea care de opt ani statea in pat. Şi Petru i-a zis: Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul. Şi îndată s-a ridicat. Şi l-au văzut toţi cei ce locuiau în Lida şi în Saron, care s-au şi întors la Domnul“. Fiecare tamaduire pe care o face Dumnezeu, n-o face pentru lumea aceasta, o face pentru mantuirea celui bolnav si vindecat si a celor care afla despre aceasta lucrare duhovniceasca.

De aceea, Sfintii Apostoli erau chemati de crestini, erau chemati in comunitati, atat pentru cuvant de invatatura, cat si pentru tamaduire. Pentru ca, dupa ce a murit Tavita, fiind Sfantul Petru in apropiere, crestinii au trimis “pe doi bărbaţi la el, rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi“. De ce l-au chemat pe Sfantul Apostol Petru? Pentru ca stiau ca acest Sfant Apostol, prin rugaciunea sa, putea aduce inviere celei moarte.

Noi, in ziua de astazi, de foarte multe ori, avem momente de indoiala, de foarte multe ori credinta noastra este slaba, de foarte multe ori, atunci cand Dumnezeu vrea sa faca o minune cu viata noastra, sau cu a celor de aproape ai nostri, nu avem rabdare, ne indoim, ne clatinam in credinta. De fapt, fiecare dintre noi suntem slabanogi, vrem sau nu sa recunoastem acest lucru. Si suntem slabanogi nu de cinci ani, nu de zece ani, nu de treizeci si opt de ani, ca slabanogul din Evanghelia de astazi, ci, cei mai in varsta sunt slabanogi poate sufleteste, din copilaria lor, din anii in care incet, incet s-au departat de Dumnezeu, au venit inceput la biserica din obisnuinta, dupa care a urmat o perioada de parasire a lui Dumnezeu.

Bolnavul de care ni se vorbeste astazi a suferit treizeci si opt de ani – o perioada de timp care este foarte, foarte mare.

[…]

Sla08-The Paralytic Of Bethesdabanogul nu se indoia, ca daca ar fi fost aruncat in scaldatoare primul, s-ar fi tamaduit, numai ca nu avea cine sa-l arunce in scaldatoare. Si atuncea, “Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă“. Fiecare dinte noi am vrea sa-L auzim pe Hristos spunandu-ne: “Scoală-te, ia patul slabiciunii tale, ia patul necredintei tale,  ia, ridica patul bolilor tale şi umblă“. Si fiecare dintre noi am vrea sa-L auzim pe Hristos, spunand celor de aproape ai nostri, care sunt bolnavi: tamaduiti-va. Vrem de la Dumnezeu semne care sa ne intreasca in credinta, neajungandu-ne multimea de minuni pe care Hristos a facut-o in timpul vietii Sale. Hristos a facut minuni, a vindecat bolnavi si rasplata pentru binele pe care l-a facut a fost ca a primit crucea.

Dupa fragmentul citit astazi in Sfanta Evanghelie, dupa ce Iisus I-a zis slabanogului:

Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos“,

urmeaza niste cuvinte grele:

Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta. Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu” (Ioan 5, 16-18).

Si asa cum iudeii cautau sa-L omoare pe Hristos, asa si in ziua de astazi se duce o lupta foarte, foarte puternica impotriva lucrarilor lui Dumnezeu, o lupta foarte puternica impotriva Bisericii. Biserica este lovita in fel si chip, reperele crestine, valorile crestine sunt calcate in picioare, astfel incat intreaga societate a devenit bolnava. Foarte putine suflete sunt curate, foarte putine suflete duc in ziua de astazi viata de sfintenie. Ne este din ce in ce mai greu sa ramanem in credinta, pentru ca vedem atata cadere, atata sminteala in jurul nostru, si parca avem din ce in ce mai multe pricini de judecata, pricini de sminteala, pricini de cleveteala si chiar de barfa.

Sfantul_apostol_carpAstazi Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Carp, ucenicul Sfantului Apostol Pavel. Si sfantul acesta, Carp, a avut o descoperire dumnezeiasca, prin care Hristos insusi i-a aratat cat de mult ii iubeste pe oameni. Sfantul Carp se tulburase deoarece un necredincios intorsese de la credinta un credincios, si l-a dus la credinta pagana. Sfantul Carp se ruga pentru amandoi, cu zdrobire de inima, sa se intoarca; pentru cel care se indepartase de Biserica sa se intoarca si pentru celalalt sa vina la lumina adevarului. Dar, la un moment dat, cand se apropia miezul noptii, cand sa-si faca rugaciunea, cugeta in inima sa ca pacatosii n-ar trebui sa ramana in viata. Zicea ca nu este drept sa vietuiasca pe pamant oamenii faradelege, care se razvratesc impotriva cailor Domnului, care sunt drepte, si s-a rugat lui Dumnezeu sa cada peste pacatosi foc din cer si sa se sfarseasca viata celor doi pacatosi. De mai multe ori am auzit pe unii oameni zicand: o, de ar veni Dumnezeu cu foc din cer, sa-i pedepseasca pe homosexuali, pe femeile care avorteaza, pe unii, pe altii – atitudini din acestea, razboinice, indreptatite sub masca unei iubiri a adevarului si a dreptatii.

Si cand se ruga Sfantul Carp cu tot dinadinsul pentru moartea celor doi,

îndată s-a cutremurat casa în care stătea şi s-a desfăcut în două începînd de la vîrf, încît lui i se părea că stă afară şi o văpaie luminoasă de foc s-a coborît din cer înaintea lui şi, uitîndu-se în sus, a văzut cerul deschis şi pe Iisus şezînd; iar înaintea lui stăteau în chip omenesc mulţime nenumărată de îngeri. Şi se minuna fericitul Carp văzînd în cer aceste minuni. Apoi, plecîndu-şi ochii în jos, a văzut pămîntul desfăcîndu-se şi o prăpastie adîncă şi întunecoasă se deschidea înaintea lui, iar la gura acelei prăpăstii stăteau cei doi oameni, asupra cărora se mîniase şi le cerea de la Dumnezeu pieirea. Şi stăteau acei oameni cu umilinţă, cu mare frică şi cutremur, căci acum erau gata să cadă în prăpastie, iar în adîncul prăpastiei era un balaur care, trezindu-se, scrîşnea din dinţi. Erau acolo şi nişte bărbaţi care îi băteau, îi împingeau şi îi trăgeau pe cei doi spre acel înfricoşător balaur. Iar Carp, văzînd pe cei ce l-au mîhnit pe el că erau gata să cadă în prăpastie şi să fie mîncaţi de balaur, se mîngîia şi nu dorea atît să privească la cerul cel deschis şi la Iisus, care şedea acolo, cît la pieirea celor doi păcătoşi. Dar iarăşi se întrista şi se mîhnea că încă nu căzuseră şi din nou se ruga lui Dumnezeu ca să cadă şi să piară. (Din Viata Sfantului Carp)

Si poate de multe ori asa si noi asa vrem pedeapsa vrajmasilor nostri. Asa, si noi, de multe ori asteptam pedeapsa lui Dumnezeu peste cei care ne-au nedreptatit, peste cei care ne-au facut noua rau. Si daca vedem ca s-au imbolnavit sau au alt necaz ne mangaiem oarecum spunandu-ne: “Dumnezeu ne-a facut dreptate“.

Va marturisesc ca, nu cu multa vreme in urma, fiind mahnit de cineva, si asteptam sa-mi faca Dumnezeu dreptate, si spuneam: “Doamene, oare cand o sa arati puterea Ta, ca uite cum sunt nedreptatit“. Exact atunci am recitit un cuvant pe care il citisem cu ani in urma, a lui Gheron Iosif de la Sfantul Munte, care spunea:cine cauta dreptatea L-a pierdut pe Dumnezeu“. Si parca m-a lovit cuvantul in moalele capului pentru ca [zicem ca] vrem dreptatea lui Dumnezeu si de multe ori nu intelegem ca de fapt cautam indreptatirea noastra, ca noi sa fim deasupra celorlalti, ne facem noi judecatori in locul lui Dumnezeu, asa cum s-a intamplat si cu Sfantul Carp, pe care-l praznuim astazi.

Apoi, abia şi-a ridicat ochii spre cer – dupa ce se tot uita sa vada cand ii va manca balaurul pe cei doi pacatosi -,  ca şi mai înainte şi a văzut pe Iisus sculîndu-Se de pe cerescul Său scaun şi venind la acei oameni, care stăteau lîngă gura prăpastiei şi le-a întins mîna Sa de ajutor. Iar îngerii, luînd pe oamenii aceia, îi sprijineau de amîndouă părţile şi îi întăreau, ca apoi să-i scoată din prăpastia aceea. Şi a grăit Iisus către Carp: “Bate-mă pe Mine de acum, căci gata sînt, ca pentru mîntuirea oamenilor iarăşi să fiu răstignit; căci Îmi este iubit acest lucru, numai oamenii de şi-ar urî păcatele lor; însă, vezi, oare mai plăcut este a vieţui cu balaurul în prăpastie, decît cu Dumnezeu şi cu îngerii Lui cei iubitori de oameni?

Si intrebarea aceasta ar trebui sa ne-o punem si noi: cum ne este mai placut a vietui, cu balaurul, cu care vietuim atunci cand pacatuim, sau cu Hristos si cu ingerii sai?

Vedenia aceasta pe care a avut-o Sfantul Carp, trebuie sa schimbe ceva in inima noastra. Si daca am judecat pe altii, fie ei mireni, monahi, preoti, sau chiar ierarhi, trebuie sa ne ne gandim ca prin judecata noastra, L-am parasit pe Hristos. Avem voie sa judecam doar indepartarile de la credinta, caderile in erezie [totusi pilda cu Sfantul Ap. Carp ne arata ca si pe acestia trebuie sa ii iubim, sa le cautam mantuirea si sa nu ii osandim ca persoane, n.n.]. In rest, cand e vorba de pacate trupesti, lacomia pantecelui, desfraul, sa lasam asta in mana lui Dumnezeu, ca El va judeca oricum. Si, ganditi-va ca daca in fata voastra ar fi balaurul cu vrajmasii vostrii, cei pe care i-ati judecat si i-am judecat, mireni, calugari, preoti, ierarhi, ce am vrea: sa-i inghita balaurul sau sa vina ingerii si sa-i ridice din acea groapa? Daca e cineva care ar zice: “da, vreau sa-i manance balaurul“, arata ca n-a cunoscut iubirea lui Hristos, arata ca n-a inteles ca Hristos este gata sa moara iarasi pe cruce pentru noi, pentru ca iubirea lui Hristos nu trece, nu ne-a aratat o data ca a murit pe cruce, a inviat si povestea s-a terminat. Nu! El ne-a iubit si ne iubeste si noi trebuie sa avem iubirea de a primi iubirea lui Hristos, sa raspundem iubirii lui Hristos cu iubire, chiar daca – repet – lumea in care traim cade in pacate din ce in ce mai mari. Caderile sunt din ce in ce mai multe.

S-a facut un sondaj de opinie, nu cu multa vreme in urma, care arata cat de puternic s-au schimbat valorile din anul 2001 pana in anul 2013. Un sondaj facut in America pe 1535 de adulti, sondaj care poate fi manipulat, cum sunt mare parte dintre sondaje care vor sa arta ca de fapt virtutea a disparut, a expirat, si peste tot domneste pacatul – dar un sondaj, care, intr-o anumita masura observa totusi o lepadare a valorilor traditionale. Si, daca am spus ca nu trebuie sa-i judecam pe pacatosi, ci trebuie sa ne vedem de propriile noastre pacate, in acelasi timp trebuie sa deschidem ochii, si sa intelegem cum valorile crestine sunt pervertite si sa intelegem si sa aparam aceste valori, daca este nevoie, chiar cu pretul vietii noastre.

Acest sondaj arata ca in 2013, 59% dintre americani afirma moralitatea relatiilor homosexuale si sunt cu 19% mai mult decat in 2001. Adica daca in anul 2001 40% spuneau ca sunt morale relatiile impotriva firii, in 12 ani procentul a crescut la 59%. Ce se va intampla peste 10 ani? Ce se va intampla peste 30 de ani? E clar ca lumea in care traim merge din rau in mai rau. Secolul XXI nu va semana deloc cu secolul XX Si daca unii crestini caldicei si unii preoti spun: “dar ce tot vorbiti despre semnele vremurilor din urma, traim vremuri de libertate a credintei, uite, ce bine ca putem sa mergem la slujbe“, trebuie sa vedem totusi ca traim intr-o vreme de prigoana mult mai dura decat prigoana din secolul XX, caci incet, incet, apostazia cucereste din ce in ce mai mult teren.

60% dintre americani considera ca este normal ca cineva sa aiba copii in afara casatoriei, cu 15% mai mult decat in anul 2001. Aceasta crestere arata deschiderea oamenilor spre pacat, arata deschiderea oamenilor spre relatii in afara familiei, arata ca familia se ofileste, si nu se ofileste intamplator, ci din cauza atacurilor dure pornite de catre societatile secrete pentru distrugerea familiei. 68% dintre americani afirma moralitatea divortului, cu 9% mai mult decat in 2001. 16% dintre americani afirma moralitatea sinuciderii – este cat se poate de firesc sa te sinucizi pentru ei -, cu 3% mai mult decat in 2001. 42% dintre americani afirma moralitatea avorturilor, 42% sa spui ca e12936394686224494444 moral sa ucizi un prunc in pantecele maicii sale. Si lista continua.

Nu cu multa vreme in urma s-a pus problema rezistentei fata de o conferinta care urmeaza sa fie sustinuta la Facultatea de Filozofie din Bucuresti, de catre un om care vorbeste despre moralitatea uciderii pruncului dupa nastere. Deci, s-a extins crima avortului, nu de la cateva saptamani la cateva luni, [ci] pana la uciderea dupa nastere; mama, parintii, stabilind daca acel copil va mai trai sau nu, daca are rost sa traiasca sau nu. Am citit o scrisoare de protest a profesorului Pavel Chirila de la Asociatia Christiana, prin care se cere blocarea conferintei unui astfel de carturar, care face apologia crimei.

Este clar ca traim in niste vremuri pe care bunicii nostri le-ar fi crezut cu neputinta. Ce este de facut? Raspunsul il da Parintele Arsenie Papacioc, intr-un cuvant de al sau, foarte putin cunoscut, legat de prezenta Biseriicii in societate, pentru ca multe voci spuneau dupa Revolutie: “Da’ ce a facut Bserica? De ce spune Biserica nu avortului? De ce spun preotii nu homosexualitatii? De ce Biserica vorbeste acum? Ce a facut in perioada comunista?“. Si raspunsul la aceste intrebare il da Parintele Arsenie Papacioc, care-i un fel de rezumat al marturiei Sfintilor Inchisorilor:

La întrebarea tendenţioasă: “Unde a fost Biserica?”, răspundem: în puşcării crunte, umilinţe grozave, bătăi păgâne, insulte pline de venin. Îi întrebăm şi noi: dar ei până acum unde au fost? Putem condamna întreaga ţară că a trăit sub ruşinea unui tiran incompetent şi îndrăcit? Cei care au avut harul deosebit să înfrunte duşmanul pe te miri unde şi în felul lor, au şi merite pline de laudă. Sute şi mii de preoţi, călugări trăitori, fraţi de credinţă au purtat lanţuri grele, lanţuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse. Ne-au smuls bărbile şi ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru. Ne-au înfometat îngrozitor cu intenţii de exterminare, ani nesfârşiţi.

Si Parintele Arsenie nu s-a plans de patimirile sale, ci doar atunci cand a fost nevoie sa se laude precum Pavel pentru patimirile sale, atunci s-a laudat cu patimirile sale si ale celor dimpreuna cu el.

Am fost aruncaţi în celule fără lumină (celule negre), în haine de puşcăriaşi murdare de puroi şi sânge închegat şi uscat scoarţă pe ele. Ne-au cerut lepădări de Hristos şi de sfinţii Lui şi nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu! O cât de mică amăgire nu am făcut, măcar că ştiam că trebuie să murim şi mulţi au murit.Untitled-1

Ne-au cerut aceste lepădări insistent şi sistematic, izolaţi şi băgaţi în congelatoare (camere frigorifice) ca să poată obţine măcar un cuvânt împotriva învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Şi nu am cedat. Ne-au dat condamnări mari, ca tiranii cei mici să creadă cu adevărat că suntem mari criminali. Pe mine m-au condamnat patruzeci de ani. M-a distrat acest abuz şi nesocotinţă, dar m-a costat.

Aici a fost Biserica – în temniţă. Aici unde erau mii de creştini care cereau întărire duhovnicească, dezlegări, întăriri şi speranţe pe care le dădeam prin bătăi în perete (morse).

Am scăpat din închisori, cei care am mai scăpat, fericiţi că am fost ajutaţi de bunul Dumnezeu să-L purtăm cu drag în suflete. Nu ne-a părăsit! Simţeam că stă îndurerat lângă noi ca să înţelegem marea taină a crucii Lui. Ca să înţelegem rostul grozav al eliberării prin suferinţă pentru El. Şi harul Lui ne-a ajutat să nădăjduim, să dăm un răspuns bun cândva, la răspântia cea din urmă.

Am venit fără bărbi, fără carne pe noi, fără dinţi, cu ochii ascunşi în orbite dar care străluceau încă. Am venit fără chip de clerici.

[…]

Slujitori şi mii şi mii de credincioşi au fost sub lacăte şi cătuşe grele, sub sârmă ghimpată şi sub cel mai diavolesc dispreţ şi ură umană, fără semne de ieşire sau vreo mică uşurare, se părea că scrie deasupra acestor inferne negre: “lăsaţi orice speranţă voi cei care intraţi!

 Si, desi omeneste nu mai aveau nici o sansa sa mai supravietuiasca, au supravietuit si unii au venit pana in zilele noastre. De ce? Ca sa ne faca noua acest mare dar: predania suferintei, predania patimirii. Dumnezeu nu i-a tinut in viata degeaba. Pe unii dintre alesii Sai, i-a luat Dumnezeu ca pe mari sfinti.

[…]

Cu adevarat Dumnezeu ii tine pe robii sai in bratele Sale, cu adevarat Dumnezeu ii ia la El atunci cand vrea sau ii tine in viata pentru folosul celorlalti, al celor de langa ei. […]

Parintele Mihai Aldea acum cateva zile a facut o slujba de Maslu la biserica Sfantului Daniil Sihastru, unde slujeste, si la sfarsitul slujbei a spus in predica sa cacei care tin la Parintele Iustin trebuie cu adevarat sa se roage: Doamne, fie voia Ta, pentru ca punand acest gand, spunand aceasta rugaciune: Doamne, fie voia Ta, cresc sansele ca Dumnezeu sa-l tamaduiasca”. Avem in aceasta manastirea atatea sfinte moaste si de la Sfintii Inchisorilor si de la alti sfinti, atatia mri sfinti ai Bisericii, mari facatori de minuni.

agios_ioannis_o_rossosMaine este praznuit Sfantul Ioan Rusul, care a facut atatea si atatea minuni. Am sa va spun una singura, mai putin cunoscuta. In anul 2004 o femeie a nascut la Maternitatea Polizu din Bucuresti doi gemeni. Copiii au stat la incubator si dupa o luna de la externare, cand au ajuns la un doctor oftalmolog, [parintii] s-au dus la spital, doctorita i-a consultat pe gemeni si le-a zis: copiii nu vad, au retinopatie de gradul patru. Parintii au fost foarte, foarte tulburati. Doctorita le-a recomandat sa faca o operatie de 10 000 de dolari, dar, oricum, si cu operatie sansele erau foarte, foarte mici. In cele din urma, o doctorita din Bucuresti a avut curajul de a-i opera pe copii, sub semnatura, dar le-a zis ca nu garanteaza ca nici cu operatie starea copiilor va fi mai buna. I-a operat, insa dupa operatie vestile anuntate de doctorita au fost triste: “Copiii tăi sunt rău! Nu mai am ce le face, îmi pare rău, tăticule și mămico, am făcut tot posibilul“. Si zice tatal: “I-am mulțumit doamnei si am plecat cu copiii orbi, fără nicio țintă. I-am spus soției, hai să plecăm… Și ea m-a întrebat, unde? I-am zis, la Dumnezeu. Ne întoarcem la spital, la Polizu. Ce să facem acolo?, m-a întrebat soția. Mergem să-I spunem lui Dumnezeu durerea noastră.

Si asta trebuie sa facem noi acum si de fiecare data cand suntem apasati, nu sa cadem in deznadejde. L-ati vazut vreodata pe Parintele Iustin vorbind despre folosul deznadejdii? V-a indemnat oare sa fiti deznadajduiti? Nu! Dimpotriva, v-a indemnat sa aveti nadejde ca vom birui orice incercari.

Si s-au dus parintii acestia cu credinta, a zis tatal:

Părinte, am fost aici la spital cu copiii și mi i-au ținut la incubator până le-au luat vederea. Copiii mei nu văd. Cum mă duc eu cu ei acum acasă? Părintele a oftat și m-a întrebat: crezi în Dumnezeu?“.

Si asta ne intrebam si noi: credem cu adevarat in Dumnezeu sau nu? Daca noi credem, atunci sa credem ca viata Parintelui Iustin este in mainile Sale si poate sa-i dea zile si sa-l mai tina spatamani, si luni, in viata. Au avut loc invieri din morti, cum a fost cea a Tavitei.

Si dupa ce i-a intrebat Parintele daca ei cred in Dumnezeu,

De asta am venit aici – a raspuns tatal -. Atunci, lasă să zică doctorii ce vor, ei sunt limitați în fața lui Dumnezeu.

Si cu adevarat priceperea doctorilor e nimicnicie in fata lui Dumnezeu, de cele mai multe ori.

Unde sunt copiii? Aici, părinte, am spus. Adu-i înăuntru. Și i-am adus în biserică si i-am ținut în brațe. Părintele i-a uns cu mir de la icoana Sfântului Ioan Rusul și le-a dat litie. În acea clipă am știut că mi-a vindecat Sfântul Ioan Rusul copiii. Copiii mei acum văd. Am fost cu ei la control dup-aia si doctorița și-a dat seama că s-a întâmplat ceva ciudat și m-a întrebat, tu crezi în Dumnezeu? I-am răspuns, da, doamnă, cred, nu mi-e rușine să cred. El ți-a vindecat copiii, mi-a spus. Am simțit puterea lui Dumnezeu – marturiseste tatal.

Acolo unde este credinta, vine si ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne lasa singuri, Dumnezeu nu ne-a parasit. Trebuie sa avem curajul de a crede in El. Agitatia, tulburarea nu e de la Dumnezeu, este de la vrajmasul diavol.

E un crestin care a fost in coma si prin harul lui Dumnezeu si cu ajutorul Sfantului Arhanghel Mihail s-a vindecat. S-a aratat Sfantul Arhnaghel Mihail in chip minunat si omul a iesit din coma. Ba mai mult, parintele care-l pomenea la sfantul altar, l-a vazut in chip minunat pe Sfantul Arhanghel Mihail pe cer. Pentru ca omul acela are evlavie la Sfintii Inchisorilor, are evlavie la Sfantul Arhanghel Mihail, s-a rugat de multe ori Arhanghelului si Arhanghelul a venit in ajutor. Ca demult, ca in Vietile Sfintilor, asa poate veni si astazi.

Oricumprietenii iubitori ai slabanogului il coboara prin acoperisul casei la Iisus, trebuie sa stim ca ajutorul pe care il da Dumnezeu celor de aproape ai nostri, este pe masura credintei noastre, pe masura nevointei noastre, pe masura rugaciunilor noastre si dupa marea Lui mila. Dar daca ne vom lenevi, daca noi vom spune: “Doamne fie voia Ta, noi suntem prea obositi“, daca noi vom zice numai fie voia Ta, si nu mai facem un Paraclis, nu mai facem un Acatist, nu mai da Dumnezeu asa cum ar trebui. Oricum, asa cum spunea cineva, Parintele Iustin face acum mai mult decat era inainte. Prin ce face mai mult? Pentru ca ne invata lectia muceniciei bolii. Mucenicia bolii poate sa fie la fel de grea ca mucenicia din inchisoare. Si, dupa ce atatia ani Parintele Iustin ne-a vorbit despre patimirile celor din inchisoare, despre suferintele lor, despre jertfa lor, acum ne vorbeste despre mucenicia bolii. O mucenicie la care multi oameni spre sfarsitul vietii lor sau chiar mai devreme, sunt chemati, cu friguri sau cu fierbinteala bolii – sunt foarte greu de purtat. Or, in astfel de momente trebuie sa avem credinta, in astfel de momente trebuie sa  ne punem nadejdea in Dumnezeu.

Sa stiti ca aratam ca Parintele traieste, cata vreme il purtam in sufletele noastre si urmam sfaturile lui. Va spun cu tristete, caci stiu crestini pentru care Parintele a murit de cateva zile, de cateva luni, si chiar de cativa ani, pentru ca s-au departat de Parintele, au inceput sa-l judece, sa zica ca Parintele este cu aia, cu aia, s-au scarbit, s-au smintit, si au plecat pierzand ajutrul lui Dumnezeu si judecand un rob a lui Dumnezeu. Pentru ei a murit inainte de moartea trupeasca. Si, de fapt, intr-un fel, fiecare care se indeparteaza de parintii duhovnici, judecandu-i, clevetindu-i, mor ei insisi. Sa fim vii pentru Hristos! Sa ne plecam genunchii in rugaciune pentru Parintele Iustin si sa ne rugam lui Dumnezeu ca binecuvantarea Parintelui Iustin sa ne acopere pana la sfarsitul vietii noastre.

Sa stiti ca se poate ca unul sau mai multi dintre noi, sa moara peste jumatate de ora, peste cinci minute, deci sa nu ne gandim ce se va intampla daca vom ramane fara duhovnici, in deznadejde. Nu, [asa, ci] sa lasam totul in1 mana lui Dumnezeu, stiind ce a insemnat pentru noi Parintele Iustin atatia ani, ce a insemnat predania Parintelui Iustin care trebuie sa ramana vie in inimile noastre.

Si daca, poate nu l-am pretuit pana la aceste saptamani de boala grava, macar acum sa-l pretuim asa cum trebuie, pentru ca exista riscul ca, stand aproape de un om al lui Dumnezeu, sa nu-ti dai seama de marea lui statura duhovniceasca, si abia in momente de incercare, cum este acesta, sa-ti dai seama ca ai gresit. Si eu marturisesc, si multi poate marturisesc ca nu au stiut sa se foloseasca asa cum trebuie de Parintele  Iustin. Am asteptat sa zica zece cuvinte, in loc sa le fi tinut pe primele trei sau macar pe primul. Am cerut cuvinte, cuvinte, cuvinte… in loc sa raspundem acestor cuvinte cu viata.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu Cel viu, Tu, Cel ce ai dat tamaduire slabanogului, Tu, care ai vindecat atatia bolnavi, Hristoase Dumnezeule, trimite Harul Tau cel ceresc Parintelui Iustin. Doamne, doar prin voia Ta, daruieste-i tamaduire, spre folosul nostru, al tuturor, intareste-ne pe noi, pe toti, in credinta. Doamne, ajuta-ne sa traim ca niste ucenici adevarati ai sai. Ajuta-ne, Doamne, ca pentru rugaciunile Parintelui Iustin sa ne schimbam vietile. Ajuta-ne, Doamne, sa iubim patimirea, ajuta-ne Doamne, sa iubim crucea. Doamne, Iisuse Hristose, pentru rugaciunile Sfintilor Inchisorilor si ale tuturor sfintilor, ale Sfantului Apostol Carp, praznuit astazi, lumineaza-ne, sfinteste-ne, mantuieste-ne. Amin!

parintele-justin

Legaturi:


Categorii

1. ȘTIRI, Parintele Iustin, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Transcrieri-Redactari, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “Predica despre MUCENICIA BOLII PARINTELUI IUSTIN, despre PREDANIA SUFERINTEI, curajul credintei, ispita osandirii si LUPTA IMPOTRIVA BISERICII, a FAMILIEI SI A VALORILOR NORMALE (video)

  1. De suferinţă nu-l putem scăpa, poate, dar de intărit putem.

  2. Parintele Danion vorbeste cu multa putere. Este multa credinta in vorbele lui. Trebuie sa-i iertam greselile. Si sa facem cum spunea parintele Cleopa, ca albinele, sa luam de la fiecare floare ceea ce este bun iar florile otravite sa le ocolim.

  3. @Sanziana:

    Nu e parinte, nici diacon. Iar greselile se pot ierta, nu-i problema, insa aici era vorba de greseli de credinta, nu de relatii personale.

  4. Dar ce haine poarta totusi, nu preotesti?

  5. @ Sanziana:

    Nu, sunt de citet sau de ipodiacon, nu stapanim foarte exact, in orice caz sunt purtate exclusiv in timpul predicii de catre un mirean care a primit aceasta binecuvantare.

  6. L-am mai vazut in video-clip-uri imbracat astfel si am crezut ca a fost hirotonit. Cred insa, avand in vedere trecutul sau, ca nu permit canoanele hirotonirea sa.

  7. @ Ana Elisabeta (nepublicat):

    Nu e momentul acum sa revenim pe “caz”, daca atunci nu ati urmarit, dar am dat linkul (implicit) la una dintre postarile noastre pe tema, daca doriti sa verificati, pentru ca ne-am ocupat indeaproape, a fost un mega-scandal, si a fost arhi-demonstrat, cu inregistrari clare si grave. Nu vorbim pe barfe, zvonuri, calomnii si presupuneri, cum fac altii… Ca sa nu relansam subiectul, in caz ca doriti, va putem trimite pe mail linkurile.

  8. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU A TRECUT LA DOMNUL dupa o viata de mucenicie pana in ultima clipa… DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA SI SA-I SCRIE NUMELE IN CARTEA VIETII, PRINTRE SFINTI! -
  9. Pingback: PARINTELE IUSTIN, in primul sau interviu, din 1991, luat de Maica Nina din Alaska: “Vedeti voi, noi am tacut prea mult, ne-am facut prea mult ca nu vedem sau nu auzim. Noi inca dormim”. VIATA IN INCHISORILE COMUNISTE -
  10. Pingback: La plecarea Parintelui Iustin, duhovnicul sfintit prin patimire si jertfa tacuta. MARTURII CALDE DESPRE O FLACARA CARE A ARS PANA LA CAPAT DIN IUBIRE NEINTELES DE MARE PENTRU OAMENI - Război întru Cuvânt
  11. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – crampeie din memorialul patimirii sale in temnitele rosii. ARESTAREA, CONDAMNAREA, SUFERINTELE SI INVATAMINTELE DIN INCHISOARE. Ca sa atragi haita de caini, nu pui unul de-al lor sa urle? -
  12. Pingback: PARINTELE JUSTIN – ganduri in ziua despartirii pamantesti. “Omul trebuie iubit. Dar ca sa-l iubesti, trebui sa-l intelegi”. CATI IL VOR SI URMA PE ACEASTA CALE? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare