TRAIAN BASESCU, LOBBYSTUL ”ASASINULUI ECONOMIC” FRANK TIMIS/ Rosia Montana: NOI LOVITURI PROPAGANDISTICE/ Statul va plati pentru ECOLOGIZAREA exploatatiei aurifere RMGC

• Ziuanews: Asasinul portocaliu al României. Traian Băsescu, lobbystul preferat al omului de afaceri Frank Timiș

Omul de afaceri Frank Timiș, implicat în toate companiile care se ocupă de exploatarea resurselor subterane, este susținut de ani de zile de președintele Traian Băsescu • Acesta și-a folosit influența și mai ales deschiderea publică de care beneficiază din postura de președinte, pentru a-i susține afacerile lui Timiș • Frank Timiș este implicat în afacerile de la Roșia Montană, în cele cu gazul de șist, în scandalul aurului de la Certej, dar și în diverse exploatări de pe litoral • Autoritățile, de orice culoare politică au fost de-a lungul timpului, nu au făcut altceva decât să îl susțină pe Timiș, uneori chiar și în detrimentul statului român • Iar Băsescu a fost interfața votată a afaceristului

Omul de afaceri Frank Timiș (foto) a acaparat, cu sprijinul autorităților din România, majoritatea concesiunilor de stat cu privire la resursele naturale, în special cele legate de aur și petrol. După influențarea autorităților pentru a primi zone din țară, Timiș a acționat pe alte două planuri, extrem de importante: a cumpărat publicitate la majoritatea ziarelor și televiziunilor din țară, pentru a-și asigura liniștea și pentru a se feri de anchetele jurnalistice, după care și-a determinat un grup de lobbyști destul de agresivi în convingeri. Primul dintre lobbyștii afacerilor lui Frank Timiș este președintele Traian Băsescu. Declarațiile acestuia de-a lungul timpului, așa cum ZIUAnews vă va arăta, au fost menite să pună presiune pe oamenii politici sau funcționarii care nu ascultau de Timiș și să convingă opinia publică de faptul că permiterea exploatărilor este numai și numai în beneficiul României.

Unul dintre cele mai mari scandaluri de exploatare, aflat acum pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal, este cel legat de gazele de șist, cunoscut ca afacerea Chevron. Concret, compania lui Frank Timiș, Regal Petroleum, a încheiat un acord de concesionare și exploatare cu statul român, în timpul Guvernului Năstase, în 2004. Regal Petroleum a vândut dreptul său de exploatare către compania Chevron, deși nu e foarte clar dacă sunt două companii Chevron, adică Chevron Româna și Chevron Austria. Nu de alta, dar ambele denumiri apar în contractele încheiate cu statul român, contracte care, de altfel, nu sunt publice.

Timiș, regele exploatărilor

Regal Petroleum a fost înființată în 1996 de Frank Timiș, același om de afaceri care a înființat și firmele de exploatare a aurului Apusenilor, Gabriel Resources și European Goldfields. Totodată, se pare că apropiați ai aceluiași om de afaceri, prin Roman Copper, sunt cei care au cumpărat cuprul de la Roșia Poieni. Toate acestea erau companii canadiene, la fel ca și compania care s-a implicat în exploatarea aurului de la Certej, Eldorado Gold Corporation. Aceasta este o companie listată la bursa din Vancouver, cu operațiuni în Grecia, Turcia, China şi Brazilia. Proiectul Certej este prima exploatare a aurului pe scară largă pe bază de cianuri din România, care a primit acordul de mediu. Spre deosebire de proiectul de la Roșia Montană, unde Timiș nu a primit avizul de mediu pentru exploatare, la Certej acest lucru s-a întâmplat.

Guvernele au încălcat dreptul la viață, prin aprobarea proiectelor

Avocatul Georghe Piperea, alături de Greenpeace România și multe alte ONG-uri, în contradictoriu cu Guvernul României și cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale, au cerut CAB să anuleze patru Hotărâri de Guvern, trei din martie 2012 și una din ianuarie 2005, precum și toate actele juridice încheiate în temeiul respectivelor Hotărâri de Guvern, care consfințeau acorduri petroliere dintre statul român și companiile lui Frank Timiș. Avocatul a precizat, în motivele depuse la dosar, că Hotărârile date de Guvernul Ungureanu încalcă dispozițiile legale cu privire la dreptul la viață și dreptul la un mediu sănătos, dreptul la informare cu privire la problemele de mediu, dispozițiile constituționale cu privire la obligația de exploatare a resurselor naturale în concordanță cu interesul național. Conform motivelor depuse la dosar de avocatul Gheorghe Piperea, “Prin HG nr. 188/2012, HG nr.189/2012 și HG nr.190/2012, au fost aprobate acordurile petroliere de concesiune pentru explorare/ dezvoltare/ exploatare în perimetrele EX 18-Vama Veche, EX19-Adamclisi, respectiv Ex-17 Costinești, încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Chevron România Holding BV, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 2283/09.12.2004, a fost aprobat Acordul petrolier de concesiune pentru explorare/ dezvoltare/ exploatare în perimetrul EV-2 Bârlad, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Corporația Regal Petroleum. În primul rând, trebuie să menționăm că actele normative respective nu au făcut, însă, publice metodele și tehnologiile concrete de explorare/ exploatare/ dezvoltare pe care concesionarul Chevron România a propus să le folosească în Perimetre, estimarea impactului asupra mediului, planul de refacere a acestuia, deși primele trei acorduri petroliere din lista menționată anterior au fost declasificate”. Rămâne de văzut dacă instanța CAB va fi de acord să anuleze concesiunile făcute sau nu de statul român, cu atât mai mult cu cât, de la momentul iscării scandalului privind exploatarea gazelor de șist, s-a descoperit și cine stă în spatele afacerii, iar surpriza nu a fost deloc mare, având în vedere antecedentele.

Regal Petroleum, subrogată de Chevron

Prima Hotărâre de Guvern, cea din decembrie 2004, aplicată din 2005, prin care s-a concesionat explorarea petrolieră, a fost făcută de Guvernul Năstase către compania Regal Petroleum, deținută de omul de afaceri Frank Timiș. Contractul de concesiune privea perimetrul Bârlad, adică aproximativ 600.000 de hectare de subsol plus rezervele de apă. Nu se știe exact prin ce formulă juridică, dar Chevron România Holding s-a subrogat în drepturile și obligațiile pe care Regal Petroleum le avea prin acordul de concesiune petrolieră semnat în 2004. O altă problemă ridicată de ONG-uri și de avocatul Piperea este legată de termenii în care au fost încheiate aceste acorduri, ceea ce a permis ca răspunderea companiilor să fie minimă, iar utilizarea resurselor naturale este aproape la discreția acestora: “O resursă vitală, donată de către Statul român companiei Chevron, prin acordurile petroliere, este apa. Astfel, Chevron poate utiliza oricâte surse de apă de suprafață sau subterane necesare desfășurării operațiunilor petroliere. (…) Mai mult, Chevron are acces la conductele petroliere, porturile, docurile și alte instalații, în cazul în care folosirea acestora îi este necesară pentru realizarea operațiunilor petroliere (…) Acordurile Petroliere nu conțin niciun fel de sancțiuni pecuniare.”

Băsescu, lobbystul lui Timiș

Din momentul în care a ajuns președinte, Traian Băsescu a început să facă lobby pentru ca exploatările lui Frank Timiș să fie lăsate să funcționeze. De la presiuni publice făcute pe autorități, până la ridicarea în slăvi a proiectelor omului de afaceri, Băsescu nu s-a dat în lături de la nimic, ba chiar a sugerat, pe alocuri, că autoritățile care nu se grăbesc să susțină proiectele lui Timiș lucrează cumva împotriva intereselor României. În aprilie 2012, președintele României cerea imperativ Guvernului să verifice proiectul Roșia Montană și să dea drumul proiectului. “Ceea ce vă cer, domnule ministru şi domnilor membri ai Guvernului, este să vedeţi dacă e fezabilă Roşia Montană. Dacă este fezabilă, daţi rapid avize, dacă nu, spuneţi nu investitorului, pentru că fiecare zi în care întârziem ne va costa enorm în următorul proces. Nu mai ţineţi astfel de subiecte în dezbatere publică pentru că descalifică autorităţile române. Dacă, spre exemplu, pe exploatarea de la Roşia Montană discutăm despre obţinerea unui profit la sfârşitul unui ciclu de 16 ani de circa trei miliarde de euro, vreau să ştiţi că în lipsa locurilor de muncă, România pierde în fiecare an 3,6 miliarde de euro prin deficitul de la fondul de pensii. Deci pierdem în fiecare an profitul unui ciclu complet de exploatare la Roşia Montană. Şi dacă îl socotim pe vreo 10 ani, vedem că pierdem o dată şi ceva toţi banii pe care îi primim de la UE într-un ciclu bugetar”. O săptămână mai târziu, același Traian Băsescu susținea că statul român nu poate să își asume activitatea de exploatare, pentru că nu are resursele financiare necesare. “România nu are miliardele de euro de care ar fi nevoie pentru exploatare. Poate mulţi consideră că cel mai important lucru este profitul din aceste exploatări, fie că vorbim de cupru, aur sau gazele de şist. Sunt de acord că e foarte important. De aceea solicit Guvernului să revizuiască tot sistemul de redevenţe în maxim două săptămâni”. În aceeași zi, Băsescu certa autoritățile române că plimbă din 1997 proiectul Roșia Montană, susținând profitabilitatea acestuia, și mai ales, demagogia presei care și-a permis să critice proiectul lui Timiș. “În următorii ani, şi eu spun cinci ani, România nu se poate bizui pe relansarea investiţiilor străine. Or, a aştepta cinci ani să vedem ce se întâmplă pentru a crea noi locuri de muncă, eu înmulţesc simplu deficitul fondului de pensii, pentru că statul român blochează crearea de locuri de muncă pe fondul demagogiei mass-mediei, eu înmulţesc simplu 3,6 miliarde deficit la fondul de pensii, cu cinci ani. Şi constatăm că sunt 18 miliarde de euro şi mă întorc de unde am plecat, din 1997, autorităţile române plimbă responsabilitatea de la unul la altul pentru Roşia Montană” . În același context, dar cu câteva luni înainte, Băsescu spunea clar că el susține proiectul. “Iar pe cei care vorbesc despre distrugerea mediului îi invit să meargă acum la Roşia Montană. Eu am fost de trei ori. E adevărat, niciodată ca președinte al României. Am susținut și susțin proiectul, cum susțin orice tip de dezvoltare industrială“.

Dosarele pe Roșia Montană, închise de procurori

Numele omului de afaceri Frank Timiș a figurat, de-a lungul timpului, în mai multe dosare penale, plecând de la scandalul Roșia Montană. Deși SRI-ul a transmis mai multe informări care demonstrau activități ilicite ale acestuia, nimeni nu a făcut nimc, soluțiile de neîncepere a urmăririi penale fiind la ordinea zilei. Ceea ce demonstrează nu numai faptul că relațiile și conexiunile pe care acesta le are sunt de mare ajutor în dezvoltarea afacerilor, dar mai ales faptul că acesta este mai presus de lege, intangibil, asasin economic. Presa a relatat de-a lungul timpului că numele lui Timiș a fost implicat în două dosare de la Parchetul General, unul de la Secția Militară a acestuia și unul la Parchetul Curții de Apel Alba. Susținerea politică de care a beneficiat și beneficiază omul de afaceri s-a răsfrânt astfel și asupra dosarelor sale penale.

Niki Florescu

• Voxpublica/Mihai Gotiu: 

Cacealma publicitară în cazul Roșia Montană. Pe (mulți) bani publici. Minciuna cu referendumul

De vreo două săptămâni, un grup de primari din Apuseni se dau de ceasul morții să convingă Consiliul Județean Alba să organizeze un referendum local legat de soarta proiectului minier de la Roșia Montană în aceeași zi cu alegerile generale, pe 9 decembrie. Singurul scop al unui asemenea demers este, însă, unul strict publicitar, care ar fi suportat însă, de această dată, din bani publici. Din punct de vedere legal, rezultatul unui asemenea referendum (indiferent care ar fi acesta) nu va avea niciun efect, din mai multe motive.

Proiectul de la Roșia Montană este unul cu impact și potențial de risc, nu doar locale sau naționale, ci  transfrontaliere, motiv pentru care, legislația europeană a impus consultări cu toate țările care ar putea fi afectate. Din acest motiv, primarii sau locuitorii unor comune din Apuseni NU pot decide asumarea riscurilor proiectului în numele rezidenților din alte localități sau chiar țări. Așadar, din punctul de vedere al zonei de impact asupra mediului, populația care ar trebui consultată la o adică este mult mai mare decât cea din câteva localități.

Din punctul de vedere al patrimoniului cultural de la Roșia Montană, decizia (implicit, și consultarea publică) trebuie, de asemenea, să fie una națională. Roșia Montană are monumente istorice clasate în grupele A și B, mai exact cu valoare națională și universală. Dincolo de clasarea prin lege a valorii acestor monumente, nenumărați specialiști și instituții naționale și internaționale (Comisia Națională a Monumentelor Istorice, Academia Română, Ordinul și Uniunea Arhitecților, Europa Nostra, ICOMOS – organism raportor pentru UNESCO – etc.) au arătat că Roșia Montană, în asamblu, reprezintă un peisaj cultural de valoare universală, care merită să fie inclus în UNESCO. Blocarea demersurilor în acest sens vine din partea foștilor (și actualului) miniștri ai Culturii, care au ignorat în mod abuziv opinia specialiștilor. Distrugerea unui patrimoniu de valoare națională și universală NU poate fi luată pe plan local.

Din punct de vedere economic, Roșia Montană este doar una dintre localitățile miniere în care sunt vizate exploatări ale aurului cu cianuri. Zonele și localitățile pentru care există licențe de explorare și de exploatare acoperă mai multe județe (din aproape tot Ardealul și Banatul la un loc: județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Bihor, Maramureș). Exploatarea aurului (de la tehnologia folosită și suportarea costurilor sociale și de risc până la beneficiile reale ale statului) trebuie să facă parte dintr-o strategie națională, neputând fi o ”decizie locală”.

Dincolo de toate acestea, o comunitate locală NU poate decide exproprierea proprietarilor care nu vor să-și cedeze terenurile și casele unei companii private. Nu doar că dreptul la proprietate e apărat prin Constituție, dar ar genera o situație absolut absurdă. S-ar crea un precedent prin care, de fiecare dată când o eventuală majoritate pune ochii pe proprietățile imobiliare și bunurile unei minorități le-ar putea obține prin referendum pentru singurul motiv că ”sunt mai mulți”. Îmi permit să-l citez în acest caz pe domnul Băsescu: o astfel de situație ar reprezenta cel mai pur bolșevism.

În concluzie: un referendum în câteva localități din Roșia Montană în privința proiectului minier nu ar avea relevanță nici măcar consultativă. Legile și normele care ar fi încălcate pentru ca proiectul celor de la RMGC să pornească (motiv pentru care proiectul este, de altfel, blocat) sunt legi și norme naționale și europene. Consultarea unei comunități locale (oricare ar fi rezultatul votului) nu poate influența în niciun mod legi și norme naționale și europene.

***

Sunt convins că ”ideea” referendumului local nu s-a născut în capul primarilor și consilierilor județeni care susțin acum o asemenea aberație. La fel cum sunt convins că atât primarii și consilierii județeni, cât și cei care au avut ”ideea” cunosc toate cele prezentate mai sus și irelevanța totală a unui referendum local. În aceste condiții, se pune întrebarea: ”De ce au început acest demers?”. Iar răspunsul e destul de simplu: din motive publicitare (după cum am arătat și cu alte ocazii, RMGC încearcă pe orice cale să mimeze că proiectul lor ar avea susținere populară). Doar că, de câteva luni, prin sacul cu bani pentru publicitate al RMGC fluieră vântul. Organizarea referendumului local ar fi un prilej absolut perfect (pentru RMGC) să-și transmită mesajele publicitare pe BANI PUBLICI. Și nu e vorba doar de suportarea costurilor de organizare a referendumului, ci de toate costurile ”de informare” și ”de mobilizare la vot” (afișe, pliante, ziare, emisiuni radio-TV etc.), care ar putea fi decontate din bugetele publice. Pentru că, nu-i așa, în cazul unui referendum, consiliile locale și cel județean au nu doar posibilitatea, ci chiar obligația de a-i ”informa” și ”mobiliza” pe alegători. Suportând toate costurile de rigoare.

Total irelevant din punct de vedere juridic, fără a avea măcar valoare consultativă (legi naționale și norme europene nu pot fi schimbate prin consultări în câteva comune), un referendum local în cazul Roșia Montană ar fi doar un exercițiu de PR și publicitate pentru RMGC, decontat din bani publici. Demonstrând încă o dată (dacă mai era nevoie) cine câștigă și cine suportă pierderile în afacerea Roșia Montană.

”Azi opinci, mâine Armani”. Viața și miturile Roșiei Montana. Într-o nouă prezentare (aviz TVR și televiziunilor private)

”Roșia Montană. Dorf am Abgrund” (”Roșia Montană. Un loc la marginea prăpastiei”) este un film pe care (măcar) televiziunea publică ar trebui să facă niște minime eforturi pentru a-l prelua (ca de altfel, și alte documentare prezentate în cadrul Festivalului ”Astra” de la Sibiu) și de a-l difuza. Cu atât mai mult cu cât regizorul și-a arătat disponibilitatea să-l pune la dispoziție și gratuit, cu o singură condiție, cât se poate de rezonabilă: în condițiile în care i se atașează și mesaje/clipuri publicitare, atunci să i se achite o parte din încasări. Mă rog, dacă pentru televiziunea publică ar fi o obligație care decurge din statutul ei, asta nu înseamnă că posturile private (generaliste ori de știri) sau vreun ziar tipărit (pe DVD) nu ar putea face o afacere din difuzarea filmului.

Premiera în România a peliculei a avut loc aseară, la Sibiu, la ”Astra”. Marea lui calitate (”găselnița” regizorului Fabian Daub) este faptul că nu intervine, nu își direcționează spectatorii. Nu există ”voce din off”, nici moderator, nici alte indicații – date, informații (cu câteva excepții nici măcar numele/funcțiile persoanelor intervievate nu sunt prezentate) și nu sunt nici ipoteze de demonstrat. Îi revine spectatorului, avizat sau mai puțin avizat – atât în privința modului în care se degustă un documentar, dar și în privința subiectului Roșia Montană -, să deducă cine sunt și în care tabără (a susținătorilor sau a opozanților proiectului minier) se situează protagoniștii. Și să pună propriile concluzii. Mai exact, spectatorii sunt invitați, ba, mi-aș permite să spun, chiar obligați, să gândească – iar acest lucru e, până la urmă, scopul oricărui documentar. Locuitori ai Roșiei Montane, angajați ai RMGC și activiști din Campania ”Salvați Roșia Montană!” sunt lăsați să-și prezinte punctele de vedere și argumentele. Să depună mărturie. Pentru ceea ce trăiesc, pentru lucrurile în care cred. Într-un mod mai mult sau mai puțin emoțional și/sau emoționant. Mai detașați sau mai implicați direct în controversă.

Din aceste testimoniale se desprind mitologiile contemporane (susținute sau nu și de fapte reale) care s-au născut în ultimii ani (și se nasc în continuare la Roșia Montană). Din acest punct de vedere, cel puțin pentru antropologi și pasionații de istorie orală, pelicula lui Fabian Daub reprezintă un adevărat festin. Pentru că la Roșia Montană, legedele se nasc pe bandă rulantă și se suprapun peste cele seculare (de la cele cu vâlve, bune și rele, și până la Mihăilă Grita, proprietarul de mine din secolul al XVIII-lea, care după ce ”a dat lovitura” a construit șapte biserici și șapte școli confesionale, și până la sumele, interesele din spatele proiectului, teoriile conspiraționiste, ”drogații” și ”hipsterii” care vin în fiecare an la FânFest).

Dincolo de aceste mitologii în plină transformare, rămân însă faptele. Că a fost sau nu ajutat de vâlve e una, dar Mihăilă Grita chiar a trăit cu adevărat, iar bisericile construite de el sunt în picioare și astăzi. Angajatul RMGC care povestește că a fost ”schimbat spiritual” de apariția proiectului conduce un ”4×4”, în timp ce Andrei, unul dintre opozanți, îl plimbă pe cameraman cu o Dacie verde de-o vârstă cu localitatea. Proiectul celor de la RMGC e o construcție din plastic pe care, purtătorul de cuvânt al companiei, decupează cu îndemânare munții și împădurește haldele de steril din câteva mișcări simple ale mâinii.

La final, însă, cei care pun concluziile sunt spectatorii. După proiecția de la Sibiu, aceștia i-au aplaudat în picioare, minute bune, pe realizatorii producției și pe o parte din protagoniștii acestuia, veniți special de la Roșia Montană. Desigur, publicul festivalier a fost (este) unul avizat și, cel mai probabil, empatic cu cauza salvării localității și cei implicați în aceste acțiuni. Reacția lor are însă și o altă explicație: argumentele opozanților (dincolo de unele exagerări și propria lor mitologie) sunt mai veridice/verosimile decât cele ale susținătorilor proiectului. Iar acest lucru nu rezultă din vreo intenție ascunsă a regizorului (cum spuneam, intervențiile și informațiile oferite sunt mai mult decât minimaliste, nu există vreo ipoteză de demonstrat, voce ”din off”, moderare), ci doar mărturii și imagini. Nu e ”vina” regizorului dacă argumentele unora sunt mai convingător-plauzibile decât ale altora.

La dezbaterea de după proiecție, organizată cu sprijinul Fundației ”Friedrich Ebert”, una dintre cele mai interesante întrebări a venit din partea unui spectator: ”Păi de ce a cumpărat compania casele localnicilor din centrul istoric, dacă susțin că acesta nu va fi distrus de proiect?”. Că, inițial, proiectul nu prevedea nicio ”zonă istorică protejată”, această idee publicitară a RMGC venind ulterior, ca o ”concesie” făcută celor care se opun distrugerii patrimoniului de la Roșia Montană, e un lucru care nu rezultă din film. Întrebarea este, însă, un efect al vizionării filmului (cum spuneam, documentarul ”îi pune la lucru” pe spectatori, îi încurajează să privească critic/analitic), mirarea fiind îndreptățită, pentru că nu are vrea logică să cumperi case, să le restaurezi și apoi să le ”donezi comunității” (cum afirmă purtătorul de cuvânt al RMGC). O asemenea ipoteză stă în picioare doar în cazul celor care pot să creadă (și să înghită) mitul spiritului caritabil al marilor investitori din spatele RMGC.

Rezumativ, cam asta face ”Roșia Montană. Dorf am Abgrund”. Prezintă Roșia Montană prin mărturiile/declarațiile celor care trăiesc acolo sau sunt implicați în toată această poveste. Iar cei care văd filmul pun (și își pun) propriile întrebări și propriile răspunsuri. La ce concluzie a ajuns ”juriul” (spectatorii) de la Sibiu a fost destul de clar: aplauze în picioare, atât pentru realizatori, cât și pentru roșieni. O parte a roșienilor, veniți la proiecție. Pentru românii interesați de soarta Roșiei Montane (și a altor zone în care se vizează proiecte asemănătoare), vizionarea filmului reprezintă o necesitate. Pentru a pune propriile lor concluzii. De aici și obligația televiziunii publice de a întreprinde toate demersurile pentru a-l difuza. Rămânând însă la opinia că și o televiziune (sau altă instituție media) privată ar face o afacere bună dacă l-ar cumpăra și populariza.

***

Notă: ”Azi îl văd că are opinci, iar mâine poartă Armani”. Declarația (pe care o citez și în titlu) îi aparține lui Eugen David (președintele Asociației Alburnus Maior, a localnicilor din Roșia Montană care se opun proiectului) și a fost făcută la dezbaterea de după proiecție, când i s-au cerut amănunte ”din culise” care să probeze corupția celor implicați în proiectul celor de la RMGC. E o declarație care sintetizează (dincolo de orice alte ”probe” ori ”dovezi”) tocmai veridicitatea/verosimilitatea mărturiilor înregistrate și prezentate de Fabian Daub. Dar, zic eu, e o metaforă care nu se referă doar la cazul Roșia Montană. Ci la multe alte ”cazuri” trăite în România ultimelor două decenii.

Mai multe amănunte despre producție găsiți și pe pagina oficială. Aici.***

BONUS: Secvențe din film și de la lansarea de la Festivalul de la Hamb

Din minciunile lui Traian Băsescu. Una cu Roșia Montană, OMV-Petrom, Conversmin și bani publici

”Gafa” lui Traian Băsescu, din septembrie anul trecut, când a prezentat presei imagini din elicopter cu dezastrul ecologic de la Roșia Poieni ca fiind de la Roșia Montană a devenit memorabilă. Că Traian Băsescu nu ”greșise”, ci a creat intenționat diversiunea, am arătat la vremea respectivă (aici): președintele României știa că fotografiile reprezintă iazul de decantare al exploatării de cupru de la Roșia Poieni (nu al celor de aur de la Roșia Montană), pentru că vizitase anterior Cuprumin și zona.

Care era scopul prezentării acelor imagini? Susținerea unei alte minciuni, mult mai mari, conform căreia, la ora actuală, la Roșia Montană există deja un dezastru ecologic pe care doar proiectul celor de la RMGC l-ar putea rezolva, statul român neavând bani pentru așa ceva. Ideea e absurdă în sine: refacerea distrugerilor aduse mediului prin crearea de distrugeri de câteva sute de ori mai mari (e ca și cum te-ai duce la stomatolog să-ți repari una sau două măsele cariate, iar acesta îți dă jos toți dinții și-ți pune în loc o proteză, fie ea și din aur, desigur și cu diferențele de cost aferente). Cât de mare este, însă, această minciună?

Cazul privatizării Petrom. Cine plătește ecologizarea

Articolul lui Costi Rogozanu despre privatizarea Oltchim (mai exact referințele/link-urile din articol, aici și aici) mi-au reamintit de această minciună a propagandei RMGC, susținută în mod public de Traian Băsescu (inclusiv printr-o altă minciună, de genul ”confuziei” dintre Roșia Poieni și Roșia Montană). Este vorba de procesele dintre OMV-Petrom și statul român, care prezintă ”coincidențe” aproape perfecte cu cazul Roșia Montană.

Mai exact. Grupul OMV-Petrom a dat în judecată statul român la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, solicitând 91,6 milioane de lei (aproximativ 22 de milioane de euro), pentru că a efectuat lucrări de ecologizare pe care s-ar fi cuvenit să le plătească România. ”La privatizarea Petrom, în 2004, statul român se angajase să plătească decontaminările ecologice istorice pentru Petrom, în perioada 2005-2019.Potrivit plângerii, Petrom a plătit decontaminarea, dar statul nu i-a rambursat banii. La începutul anului 2008, OMV Petrom a evaluat cheltuielile de mediu pe care ar urma să le recupereze de la stat la 1,707 miliarde de lei (511 milioane euro), ceea ce reprezintă peste trei sferturi din preţul încasat de stat la privatizarea companiei.” (alte detalii și poziția statului român, aici).

Ce prevede expres Contractul de Societate al RMGC

Nu am văzut contractul de privatizare al Petrom, pentru a putea comenta justețea pretențiilor grupului OMV. În contractul de înființare al societății Roșia Montană Gold Corporation (RMGC – societatea care intenționează să extragă cu cianuri aurul de la Roșia Montană) este prevăzută expres obligația stataului român de a suporta costurile legate distrugerile și contaminarea mediului de la Roșia Montană. În acest sens, Art. 5.7. alin. 1 nu lasă loc de dubii:

Art. 5.7. aliniatul 1: ”Urmare a transferului licențelor de concesiune miniere pentru Proiecte de la Minvest catre Societate, până la mutarea de către Minvest a echipamentelor și instalațiilor respective, Minvest rămâne răspunzătoare pentru operațiunile sale în perimetrele respective, precum și pentru eventualele pagube produse mediului ca rezultat al activităților desfășurate în perimetre până la data mutării echipamentelor și instalațiilor, dar care sunt identificate și/sau produc efecte după această dată.”

Așadar, fie că proiectul RMGC se va face, fie că nu se va face, obligația suportării costurilor de ecologizare și refacere a mediului pentru distrugerile deja produse revine statului român. Fie că le face acum, plătind în mod direct, fie că lucrările vor fi efectuate și plătite de RMGC care, ulterior, va solicita recuperarea cheltuielilor, precum în cazul OMV-Petrom, de la statul român (printr-o modalitate mult mai simplă: deducerea din profitul, și așa doar teoretic, care ar trebui să revină părții române din proiect).

Există, totuși, o diferență esențială între cele două situații: lucrări de refacere a mediului efectuate direct de statul român, respectiv lucrări efectuate de RMGC și apoi plătite de statul român. Diferența e legată de cine face evaluarea distrugerii și contaminării istorice. În primul caz reprezentanții și experții statului român, în al doilea caz RMGC, fiind extrem de greu de dovedit ulterior dacă sumele solicitate sunt justificate sau nu (a se re-vedea pretențiile OMV-Petrom în acest sens, de 511 milioane de euro, reprezentând trei sferturi din prețul încasat de stat din privatizare).

Ce trebuie să plătească statul român

Partea a doua a minciunii prezidențiale (și a propagandei RMGC) se referă la lipsa banilor pentru efectuarea lucrărilor în discuție. Așa să fie oare? Să vedem. Oficial, pentru închiderea fostei exploatări de stat de la Roșia Montană, prin Anexa 1 a Hotărârii de Guvern nr.644/2007, s-a prevăzut suma de 98.701.298 lei (aproximativ 30 de milioane de euro, la cursul din 2007). Cât s-a cheltuit din această sumă și pentru ce?

Responsabilă de închiderea și efectuarea lucărilor de ecologizare la minele din România, este societatea Conversmin, aflată în subordinea Ministerului Economiei. La începutul acestui an, am adresat câteva întrebări societății Conversmin, răspunsurile primindu-le prin intermediul serviciul de presă al ministerului, pe 24 februarie. Le puteți citi în cele ce urmează.

Conform Anexei 1, la HG nr. 644/2007, pentru închiderea minei Roșia Montană a fost prevăzută suma de 98.701.298 lei. În legătură cu aceasta aș dori câteva informații și răspunsuri, necesare pentru redactarea unor materiale jurnalistice, precum și pentru documentarea unei cărți a cărui subiect este cazul Roșia Montană:

1. Ce reprezintă exact această sumă? (care sunt tipurile de lucrări luate în considerare, care este suprafața  vizată, cu specificarea sumelor pe tipurile de lucrări necesare)

Această sumă  reprezintă limita de finanţare aferentă Programului de închidere şi ecologizare a perimetrului minier Roşia Montană, jud. Alba, ce a fost aprobată prin HG 644/2007 la o valoare totală de 98.701.298 lei (în preţuri 2007).  Din aceasta suma, valoarea de 75.877.354 lei este pentru execuţia lucrărilor de constructii si montaj, diferenţa fiind alocată pentru întocmirea documentaţiilor tehnice, studii de teren (geo, topo, hidro, stabilitate etc.), plata avizelor, asistenţă tehnică, management proiect ş.a.m.d., toate aceste cheltuieli fiind cuprinse în structura devizului general întocmit la faza Planului de Incetare a Activitatii/Studiu de Fezabilitate, conform prevederilor legale.

Principalele obiecte din cadrul obiectivului minier, ce au aparţinut ROŞIAMIN, cuprinse în PIA sunt: lucrări miniere subterane şi de legatura cu suprafaţa (22 de galerii şi suitoare), lucrări miniere subterane aflate în programul de cercetare arheologică (4 de galerii), carierele Cetate şi Cârnic, incinta Gura Minei, incinta Aprăbuş, incinta Uzina de Preparare Gura Roşiei, iazurile de decantare a sterilului de flotaţie (Valea Seliştei si Gura Roşiei), haldele de steril cu sistemele de epurare pasivă aferentă şi sediul Administrativ.

În conformitate cu prevederile Planului de Încetare a Activităţii (P.I.A. asimilat S.F.) ce a fost aprobat, terenurile ocupate aferente perimetrului de dezvoltare şi exploatare Roşia Montană, ce a aparţinut ROŞIAMIN, însumează o suprafaţă totală de cca. 122,2 ha.

2.  Care este suma prevăzută pentru lucrările de închidere și ecologizare pentru zona aflată în afara perimetrelor licenței transferate către RMGC (suma, suprafață, tipuri de lucrări), respectiv care este suma prevăzută pentru lucrări în perimetrul licenței transferate către RMGC (suma, suprafață, tipuri de lucrări)?

Valoarea estimată totală aprobată pentru finanţarea Programului de închidere şi ecologizare a obiectelor din perimetrul concesionat către RMGC, ce au aparţinut obiectivului minier Roşia Montană, jud. Alba, este 49.628.848 lei (în preţuri 2007), din care pentru execuţia lucrărilor C+M 37.879.333 lei. În conformitate cu prevederile Planului de Încetare a Activităţii ce a fost aprobat, terenurile ocupate aferente perimetrului de dezvoltare şi exploatare Roşia Montană în care îşi desfăşoară activitatea RMGC constau din: incinte miniere (10,29 ha), cariere (22,05 ha) şi halde (32,45 ha).

Diferenţa până la valoarea totală o reprezintă lucrările din afara perimetrului în care activează RMGC, reprezentate de iazuri (43,16 ha), uzina de flotaţie şi altele (14,25 ha).

3.  Ce lucrări au fost efectuate până în acest moment și care sunt sumele cheltuite? Ce lucrări sunt prevăzute a se efectua în continuare (și pentru care sunt alocate sume)?

Programul tehnic de închidere şi ecologizare a perimetrului minier Roşia Montană din PIA a fost aprofundat prin proiectul tehnic, fiind structurat pe două etape, datorită necesităţii respectării termenelor asumate de statul român în procesul de aderare la UE, privind închiderea şi ecologizarea depozitelor de deşeuri miniere periculoase:

1. Etapa I – închiderea şi ecologizarea iazurilor de decantare Valea Săliştei şi Gura Roşiei;
2. Etapa II – închiderea a lucrărilor miniere subterane şi de legătură cu suprafaţa şi demolarea clădirilor, dezafectarea instalaţiilor, ecologizarea incintelor, haldelor de steril, a zonelor afectate de activitatea minieră, lucrări de refacere a infrastructurii şi eliberare a terenurilor.

Până în prezent au fost contractate documentaţiile tehnico-economice, studii, expertize, pentru întreg perimetrul Roşia Montană şi lucrările de închidere şi ecologizare, asistenţă tehnică prin diriginţi de şantier/ consultanţă pentru lucrările din Etapa I respectiv iazurile de decantare Valea Seliştei şi Gura Roşiei.

Dintre acestea au fost atacate şi se apropie de finalizare doar lucrările de închidere şi ecologizare a iazului Gura Roşiei, iazul Valea Săliştei urmând a fi atacat, în funcţie de fondurile ce vor putea fi disponibilizate de către ministerul de resort, de la bugetul de stat.

Valoare totală a fondurilor cheltuite până în prezent (31.12.2011) este de 16.957.795 lei.

4. Suma menționată în HG 644/2007 a suferit sau nu modificări?

Valoarea aprobată prin HG 644/2007 nu suferă modificări de fond ci poate fi doar actualizată cu indicii de inflaţie (pe total), conform prevederilor legale.

5. Ce se întâmplă dacă proiectul RMGC nu primește avizele necesare pentru începerea activității? Care sunt sumele necesare pentru ecologizarea zonei?

În condiţiile în care proiectul RMGC nu va demara, se pot continua lucrările de  închidere şi ecologizare prevăzute în documentaţiile întocmite, în limita fondurilor existente.

Să reținem două cifre esențiale: prin HG nr.644/2007 au fost prevăzuți 98,7 milioane de lei pentru închiderea fostei exploatări de stat de la Roșia Montană, din care, după mai bine de 4 ani au fost utilizați/cheltuiți 16,95 milioane de lei. Am solicitat reprezentanților Conversmin o vizită pe teren (la Roșia Montană) pentru a vedea la modul concret în ce mod au fost cheltuiți acești bani, însă nu am reușit să ne potrivim agendele. Revenind la cifre, aparent s-ar susține teoria lipsei banilor. Dar…

Unde ajung (au ajuns) banii pentru ecologizare

… eternul ”dar” mioritic. Să lecturăm Raportul Curții de Conturi a României pe anul 2010, dat publicității în decembrie 2011 (aici, în format .pdf, partea referitoare la Conversim de la pagina 121). După o pagină și jumătate de nereguli semnalate, se concluzionează: ”Valoarea estimativă a erorilor/abaterilor constatate însumează 19.385 mii lei.”. Așadar, într-un singur an (2010), Conversmin cumula ”erori/abateri” de 19,38 milioane de lei, sumă mai mare decât cea cheltuită în mai bine de patru ani pentru efectuarea lucrărilor de ecologizare de la Roșia Montană (16,95 milioane de lei).

În ce constau aceste ”erori/abateri”? Conform Raportului Curții de Conturi e vorba fie de supra-evaluări de devize, fie de lipsa de documente justificative, fie de cheltuirea banilor în alte scopuri decât cele specifice obiectului de activitate al Conversmin (construcția de case în cartierele Căzănești și Copăcelul din Râmnicu Vâlcea ori reabilitarea de case și biserici din comuna Ghelari, județul Hunedoara). Mai pe românește spus, în aceste din urmă cazuri: deturnare de fonduri (folosirea lor în alt scop decât cel prevăzut prin lege).

”Cireașa de pe tort” o pun articolele apărute în special în mass-media locale (din județele Gorj, Hunedoara și Vâlcea, cu titlu exemplificativ aici, aici și aici), unele dintre ele preluate și de presa centrală (aici și aici). Trecând peste ”amănuntul” că aceste articole avansează sume mult mai mari cheltuite de Conversmin (ajungând până la 80 de milioane de euro; atenție, Raportul Curții de Conturi se referă doar la anul 2010), interesantă (dar previzibilă) este nu destinația ciudată pe care au luat-o banii alocați pentru lucrări de închidere și ecologizare a fostelor exploatări miniere (către construcții de case și restaurări de biserici), ci direcționarea lor. După cum probabil bănuiți e vorba de firmele unor mai mici și mai mai mari baroni locali. Numele acestora și culoarea lor politică are mai puțină importanță în contextul acestui articol (pentru a vă satisface eventuala curiozitate, mergeți pe link-urile de mai sus ori utilizați cu încredere căutările prin ”Google”).

Concluzia e destul de evidentă: problema cea mai mare nu e așa-zisa lipsă a banilor, ci modul lor de utilizare și de direcționare.

Concluzii finale

Costurile de ecologizare și refacere a mediului legate de distrugerile produse de fosta exploatare minieră de stat de la Roșia Montană reprezintă o obligație a statului român. Costurile vor fi suportate din bani publici, indiferent dacă lucrările vor fi derulate direct, prin Conversmin, sau de către RMGC și ulterior decontate de statul român (a se vedea în acest sens prevederea expresă a Art. 5.7. alin.1 din Contractul de societate al RMGC și cazul privatizării Petrom).

Amânarea efectuării acestor lucrări are un efect direct și unul implicit: creșterea distrugerilor de mediu (minele închise și ne-ecologizate continuând să polueze – cu cât durata e mai mare, cu atât crește și poluarea), implicit creșterea facturii finale care va trebui decontată din bani publici. Mai absurd (din punct de vedere logic) și cinic (din punct de vedere moral) e faptul că statul (prin primul lui reprezentant – președintele) se folosește de argumentul neîndeplinirii propriilor obligații pentru a justifica demararea proiectului (chiar dacă acesta va provoca distrugeri de mediu de sute de ori mai mari decât cele deja existente)!

Și, după cum am arătat, ideea că statul nu ar avea banii necesari pentru efectuarea respectivelor lucrări nu stă în picioare: banii există, dar ajung, pe diferite căi, în buzunarele unor mai mici sau mai mari baroni locali.