Sambata, 26 martie: MARŞUL VIEŢII 2016/ Batalia pentru familie: MIHAI GHEORGHIU de la Coalitia pentru Familie: EXISTA O ANUME AGRESIVITATE A PRESEI SI CHIAR A ANUMITOR STRUCTURI ALE STATULUI ROMÂN FATA DE CAMPANIE/ George Alexander, directorul român de grădiniță din Norvegia, A DEMISIONAT IN URMA PRESIUNILOR

4-03-2016 29 minute Sublinieri

CUI II ESTE FRICA DE ADEVARUL DESPRE AVORT?

iasi-mars-familie-3

29 februarie 2016

Comunicat de presă

Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie

În perioada 1–31 martie, în România și Republica Moldova va avea loc Luna pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, organizat sâmbătă, 26 martie a.c.

Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema acestui an, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, este că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă, ci se construiesc unul pe altul, și că familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular.

De aproape șase decenii, un astfel de sprijin lipsește la nivel național.

Nici prin legalizarea avortului prin Decretul 463/1957, nici prin restricționarea lui prin Decretul 770/01.10.1966, statul comunist nu a acționat urmărind binele femeii sau binele copilului, ci punând în practică ideologia comunistă care este pro-avort, respectiv încercând să oprească scăderea natalității, care însemna scăderea forței de muncă. În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 copii avortați și 278.362 copii născuți vii; în acest an România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei.

Modelul României comuniste era URSS, prima țară din lume în care avortul a fost legalizat, în 1920, pentru ca apoi să fie restricționat în 1936 din cauza scăderii populației și legalizat din nou în 1955. România și alte state din blocul comunist au urmat exemplul URSS și au legalizat avortul în anii imediat următori (în 1956 Polonia, Bulgaria, în 1957 Cehoslovacia). De aceea, universitarii occidentali au putut vorbi despre o „cultură a avortului” existentă în statele comuniste.

Această cultură a avortului din țările comuniste face ca între primele 25 de state în ceea ce privește raportul dintre numărul de avorturi și populația actuală, 23 să fie țări comuniste, în timp ce procentul corespunzător pentru întreaga omenire este plasat pe locul 46.

În 2008, la 18 ani după căderea comunismului în Europa de Est, la 4 ani de la intrarea în NATO și la un an după intrarea României în Uniunea Europeană:

  • regiunea fostelor state comuniste era încă pe primul loc în lume în ceea ce privește rata de avorturi de 43/1.000 femei, la o distanță uriașă față de alte regiuni din spațiul euroatlantic: 12 în Europa de Vest, 17 în Europa de Nord, 18 în Europa de Sud și 19 în America de Nord1;

 

  • în România, rata avorturilor raportate la nașteri era cea mai mare din Europa: 578 de avorturi la 1.000 de nașteri; media UE era de 228.

Libertatea de după Revoluția din Decembrie 1989 nu a fost folosită în sensul sprijinirii celor vulnerabili, ci a fost urmată de iresponsabilitatea față de cei vulnerabili. Dovada evidentă a incapacității statului și a societății românești de după 1989 de a-și ocroti cetățenii este migrația uriașă a românilor în afara țării, în căutarea unor condiții pe care nu le găseau în țară. Dacă, înainte de 1989, această lipsă a responsabilității față de copii a făcut ca să fie instituționalizați în condiții sub-umane un număr foarte mare de copii, aceasta a fost continuată prin neasumarea responsabilității față de copiii nenăscuți: în 1990 au fost avortați 992.265 de copii.

După 1958, când a fost legalizat, și până în prezent, incidența avortului a fost mai mare decât în țările occidentale, indiferent de regimul politic al României sau de regimul legal al avortului! Așa se face că:

  • România este a doua țară din lume în ceea ce privește mărimea raportului avorturi/populație existentă (116,5%), după Rusia;

  • în România, media națională este de trei avorturi în viața unei femei, pe când în țările occidentale este de cel mult un avort.

Astfel, în România, a cărei populație actuală este de circa 19.908.574 de locuitori2, din 1958 până în 2014 (anul pentru care sunt disponibile ultimele date statistice) au fost înregistrate doar în spitalele de stat din țară 22.638.755 avorturi:

  • 7.521.100 avorturi în perioada de liberalizare 1958–1966 (9 ani);

  • 7.298.402 avorturi în perioada de restricționare 1967–1989 (24 ani);

  • 7.819.253 avorturi în perioada de liberalizare 1990–2014 (25 ani).

În prezent se fac circa 220 de avorturi pe zi doar în spitalele de stat.

La aceste cifre trebuie adăugate avorturile care se efectuează în clinicile particulare, care nu sunt raportate, și avorturile făcute de persoanele tinere și mature plecate la muncă în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate; dacă s-ar avea în vedere și aceste date, pentru care nu există cifre exacte, probabil numărul avorturilor s-ar dubla.

Practic, de aproape șase decenii, milioane de femei care s-au confruntat cu criza de sarcină nu au beneficiat de șanse reale pentru a rezolva problemele care au generat criza de sarcină, iar milioane de bărbați implicați în criza de sarcină au preferat să abdice de la datoria de a sprijini femeia și copilul.

În Republica Moldova, a cărei populație actuală este de circa 3.600.000 de locuitori, statisticile arată că din 1960 până în 2014 au fost înregistrate 2.098.099 avorturi. Și pentru Basarabia, în statistica reală ar trebui adăugat numărul de avorturi făcute de către persoanele tinere și mature plecate în străinătate.

Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”

Dacă românii se consideră și sunt considerați un popor în care oamenii se ajută la nevoie, de ce nu există acest sprijin, de ce solidaritatea nu se manifestă și când este vorba de femeia în criză de sarcină?

Principalele motive pentru care societatea nu se implică în sprijinirea femeii în criză de sarcină sunt prejudecata că a fi pro-viață înseamnă a fi anti-femeie și prejudecata că susținătorii alegerii vieții copilului duc un război împotriva femeilor, iar susținătorii alegerii avortului sunt cei care apără femeile. Aceste prejudecăți au apărut din cauza modului în care a fost abordat avortul de către regimul comunist. Legislația comunistă anti-avort nu era o legislație pro-viață, ci s-a datorat interesului politic al statului: ea nu viza sprijinirea femeii în criză de sarcină și ocrotirea dreptului la viață al copilului, ci creșterea demografică pentru împlinirea nevoilor economice ale statului. O consecință foarte gravă a acestui tip de legislație au reprezentat-o copiii abandonați.

Numărul uriaș de copii abandonați și instituționalizați din perioada comunistă este o consecință directă a dictaturii comuniste. Înainte de comunism, comunitatea se simțea responsabilă față de copiii care nu erau îngrijiți de familia naturală. Copiii adoptați erau numiți „copii de suflet” și nu erau stigmatizați.

Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” este inspirată din tema Marșului pentru viață 2016 de la Washington: „Pro-life and pro-woman go hand in hand”. În România și Republica Moldova, organizațiile proviață au simțit nevoia să adauge și al treilea termen, „pentru familie”, pentru a sublinia că mediul firesc în care binele copilului și binele femeii se realizează este familia și că un copil născut în afara familiei nu exclude realizarea unei familii, ci este un pas înspre ea.

Prin această temă spunem răspicat că opiniile conform cărora mișcarea pentru viață nu se interesează de femeie și că avortul rezolvă o problemă a femeii nu corespund realității. În realitate, mișcarea pentru viață se interesează de femei și de copii deopotrivă. În schimb, în cele mai multe cazuri, avortul reprezintă o exploatare a femeii în interesul confortului personal și iresponsabilității bărbatului și al confortului și iresponsabilității societății – de aceea avortul a fost numit „ultima exploatare a femeii” de către celebra activistă pentru drepturile femeilor Alice Paul3.

Prin această temă afirmăm ceea ce experiența ne-a arătat în nenumărate cazuri concrete: nașterea copilului este în interesul femeii, iar avortul la cerere adâncește și perpetuează diferite probleme, creând și altele noi; alegerea vieții copilului dă femeii putere și un viitor împlinit cel puțin de dragostea copilului; avortul o rănește și îi rănește viitorul pe termen lung.

Da, experiența a arătat că o sarcină neașteptată și nedorită poate deveni o mare șansă pentru femeie, pentru familia ei sau pentru viitoarea ei familie și pentru societate, dacă femeia este sprijinită și nu abandonată sau stigmatizată.

Nu întâmplător Norma McCorvey și Sandra Cano, cele două femei care au fost folosite în procesele care au dus la legalizarea avortului la cerere în SUA în 1973, au devenit militante pro-viață. Experiența pe termen lung arată că cine este cu adevărat profemeie este pro-viață și cine este cu adevărat pro-viață este pro-femeie.

Femeia în criză de sarcină are de înfruntat dificultăți greu de imaginat pentru cei care nu au trăit criza de sarcină sau nu s-au aplecat cu atenție asupra ei. Frământarea și drama prin care trece o femeie care alege avortul sunt foarte bine descrise de scriitoarea americană Frederica Mathewes-Green: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa”.

De exemplu, mai ales în mediul rural, dar nu numai, copiii concepuți în afara căsătoriei sunt adesea avortați, motivul principal fiind teama mamei de stigmatizare de către comunitate pentru că are un copil fără a fi căsătorită. Idealul este ca un copil să fie conceput și să se nască în atmosfera iubitoare și sigură a unei familii, dar lipsa unei familii nu justifică în niciun fel avortarea lui. Prin avort, consecințele negative ale situației care a generat criza de sarcină nu sunt anulate, ci sunt multiplicate.

De aceea, prin această temă afirmăm cu tărie că este firesc ca bărbații, familiile și societatea să sprijine cu tot ce este nevoie femeile însărcinate.

Pentru a aduce exemple concrete pentru cele exprimate mai sus, ne-am propus publicarea unor cărți de mărturii despre criza de sarcină: „101 femei fericite că au ales viața copiilor lor”, „101 avorturi regretate”.

Publicăm aceste cărți atât pentru femeile care se vor confrunta cu o criză de sarcină, cât și pentru noi toți, cei care ne aflăm în proximitatea femeii aflate în criză de sarcină și care, de cele mai multe ori, nu știm ce înseamnă în mod concret această criză. Sperăm ca, și prin aceste mărturii, cât mai mulți oameni să înțeleagă că perioada crizei de sarcină este una dintre cele mai dure încercări prin care trece o femeie și că este necesar să o sprijinim, cu atât mai mult dacă ne considerăm familia ori prietenii ei, dacă spunem că ea reprezintă ceva pentru noi.

Scopuri

Prin demersul nostru nu solicităm interzicerea prin lege a avorturilor, ci propunem să conștientizăm că:

  • existența, unicitatea, demnitatea și valoarea fiecărui om încep din momentul concepției;

  • diferite situații defavorabile, precum sarcina neașteptată, nedorită, statutul marital, situația economică ori depistarea posibilității unei afecțiuni la copil conduc la criza de sarcină, o perioadă de maximă frământare și dificultate pentru femeie;

  • răspunsul la criza de sarcină nu este avortul, ci sprijinirea femeii;

  • este firească sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină, înainte și după naștere, de către tatăl copilului, familie, prieteni, culte, societatea civilă, stat;

  • firescul unei societăți care sprijină mama și copilul înseamnă și sprijinirea adopției, a copiilor adoptați, a părinților adoptivi, a părinților care din motive întemeiate nu își pot crește copiii și doresc să îi încredințeze spre adopție, sprijinirea persoanelor singure, a familiilor monoparentale, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor care au nevoie de îngrijire, a tuturor celor vulnerabili, în general.

Reluăm și în acest an solicitările Marșurilor pentru viață din anii trecuți:

  • crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere4, după modelul adopției începute în perioada de sarcină care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia;

  • acordarea unei indemnizații pentru femeia însărcinată care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii (indemnizație acordată după 14 săptămâni de sarcină).

Marșul pentru viață, Luna pentru viață, atitudinea și faptele pentru viață nu înseamnă condamnarea celor care au făcut avort, ci o mână întinsă cu dragoste și durere. Nu înseamnă judecarea taților și mamelor care, speriați de lipsa siguranței, vor alege să meargă înainte fără copilul care li se pare că le încurcă viața sau a cărui viață li se pare că nu o pot asigura în condiții optime, ci oferirea de sprijin pentru a putea merge împreună mai departe.

Câte femei aflate în criză de sarcină pot rezista singure în fața violenței partenerului, ori a excluderii sociale, a sărăciei, în fața riscului întreruperii educației ori carierei? Răspunsul este evident. De aceea, niciun efort al nostru personal, al familiei noastre, al grupului nostru de prieteni, al Bisericii noastre, al statului nostru, al lumii de azi nu este prea mare pentru miza unică, irepetabilă, de neprețuit, pe care o reprezintă fiecare viață umană.

În acest sens, dorim ca prin tema din acest an să atragem atenția și asupra necesității consilierii și sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină la nivel instituțional și să subliniem necesitatea înființării de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată, ca centre specializate pentru consiliere și sprijin în criza de sarcină.

Pentru a proteja viața copiilor nenăscuți, viețile părinților și viitorul societății este necesară nu doar o atitudine pro-viață, ci și o practică pro-viață. A fi împotriva avortului fără a oferi întregul sprijin de care o femeie are nevoie pentru a naște copilul este fariseic și ineficient. Cui îi pasă de copil îi pasă și de mamă, face tot ce este nevoie pentru a o ajuta.

Exemple de bune practici pe scară instituțională largă se găsesc în Statele Unite. Înțelegând că „nicio femeie nu ar trebui vreodată să se simtă atât de singură, atât de forțată de împrejurări, atât de lipsită de speranță încât să considere că nu are altă opțiune decât să își avorteze copilul”5 și că „răspunsul la criza unei sarcini este eliminarea crizei, nu a copilului6, susținătorii vieții din SUA au căutat să ajute femeile în criză de sarcină să rezolve problemele care au declanșat criza.

Ca urmare, în SUA există circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, de aproape patru ori mai multe decât spitale și clinici care fac avorturi chirurgicale și medicamentoase (circa 730). Femeile care apelează la servicii de consiliere și sprijin beneficiază în mod gratuit de tot ce au nevoie pentru a depăși criza de sarcină – de la consiliere psihologică, religioasă, juridică, până la oferirea de alimente, serviciu, locuință etc. În anul 2015, în Centrele de Sprijin pentru Femeia Însărcinată din SUA mai mult de 300.000 de femei au fost sprijinite să aleagă viața copiilor lor!

Marșul pentru viață este apolitic și neconfesional, dar este deschis participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice. În localitățile unde nu se reușește organizarea marșului, pot avea loc manifestări pro-viață în Luna pentru viață. Prin astfel de manifestări se pot solidariza cu evenimentul din România și Republica Moldova și românii din diaspora. Începând cu 1 martie a.c., pe siteul www.marsulpentruviata.ro vor fi accesibile informațiile de la organizatorii locali.

Având în vedere cele de mai sus, Vă rugăm să mediatizați evenimentele Luna pentru viață 2016 șiMarșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, spre folosul copiilor, al femeilor, al familiilor și al întregii societăți.

Alexandra Nadane,

Președinte al Asociației Studenți pentru viață

Ioana Picoș,

Purtător de cuvânt al Marșului pentru viață 2016

1 Gilda Sedgh, Susheela Singh, Iqbal Shaw, Elizabeth Åhman, Stanley K. Henshaw, Akin Bankole, „Induced abortion: Incidence and trends worldwide from 1995 to 2008”, The Lancet 379.9816 (2012), pp. 625–632.

2 Populația rezidentă (stabilă) la 1 iulie 2014. Institutul Național de Statistică, „Anuarul Demografic al României ediția 2015”. Notă: Date provizorii.

3 Alice Paul (1885–1977) a fost membră a Mișcării sufragetelor, feministă și activistă pentru drepturile femeilor în SUA. A fost principala coordonatoare a campaniei care a condus la adoptarea în 1919 a celui de-al Nouăsprezecelea Amendament la Constituția SUA, privind dreptul la vot al femeilor.

4 În România nu există legal această posibilitate, pentru că ea este interzisă de către Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 138/2011, și care prevede la art. 5 alin. (5) că mama își poate da consimțământul pentru adopție doar după naștere.

5 Jor-El Godsey, vicepreședintele lanțului internațional de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată Heartbeat International (mai mult de 1.800 de centre afiliate, în 50 de țări).

6 Jeannie W. French, fondatoare a National Women’s Coalition for Life.

***

silentscream

  • Cultura Vietii:

Pe cine deranjează filmul „Strigătul mut”?

Scandalul provocat de pretinsul leșin al unui elev după vizionarea, la ora de religie, a filmului documentar „Strigătul mut” (www.strigatulmut.ro), a fost foarte bine radiografiat de Alexandru Racu în articolul „Strigătul mut și plăcerea de a fi orb” publicat pe ActiveNews. Despre ipocrizia celor care sar ca arși pentru că în școli se vorbește despre dimensiunea reală a „dreptului la avort” (drept care, așa cum arătat, nu există) în timp ce încurajează sau cel puțin tac la difuzarea de filme de propagandă homosexuală în aceleași unități de învățământ publice nu vom mai insista acum, așadar.

Ar fi utile însă câteva cuvinte despre natura acestui documentar și motivul pentru care el este atât de incomod.

„Strigătul mut” este un film-mărturie extrem de dificil de contestat. Realizat de un medic cu renume în SUA, documentarul prezintă o înregistare ecografică a unui avort. Faptul că medicul în cauză a fost unul dintre personajele-cheie ale campaniei de lobby care a condus la infama decizie a Curții Supreme americane de legalizare a avortului în SUA îl face cu atât mai demn de remarcat. Bernard Nathanson, un medic ateu, proprietar al unei clinici de avorturi și co-autor al strategiei legislative care a culminat cu procesul Roe contra Wade, renunță la avorturi și mai mult, devine un medic militant pro-viață. Ce l-a făcut să treacă prin astfel de schimbare radicală?

Cu siguranță, nu fervoarea religioasă: Nathanson a fost, până spre finalul vieții sale, un sceptic. Pur și simplu ignorarea adevărului devenise insuportabilă.

Avortul înseamnă, a însemnat și va însemna întotdeauna, indiferent de motivația și circumstanțele în care are loc, moartea unei ființe umane. Avortul provocat, așadar, este un act criminal îndreptat contra unui om lipsit de apărare și de vină. Iar medicii sunt primii care să înțeleagă acest lucru. Nicio ideologie, nicio sancțiune îndreptată contra celor care mărturisesc acest adevăr și nicio instituție represivă nu va putea vreodată schimba această crudă realitate.

Iată un motiv serios pentru care proiectarea documentarului „Strigătul mut” stârnește nervozitate și proteste.

Mărturia personală a dr. Nathanson este redată mai jos. În ea puteți citi cum propaganda pro-avort s-a folosit de minciună și manipulare pentru a-și atinge scopurile.

Nathanson, care s-a convertit la catolicism târziu în viață, a murit în anul 2011. Dumnezeu să-l ierte!

Sătul de-atâta moarte

Bernard Nathanson, realizator al filmului „Strigătul mut”: „Sunt personal responsabil pentru 75.000 de avorturi”

Bernard Nathanson (1926-2011) a fost un medic ginecolog american. A fost co-fondator al NARAL, Asociaţia Naţională pentru Abrogarea Legislaţiei contra Avortului, organizaţie cu un rol crucial în legalizarea avortului în SUA, în 1973, apoi director al Centrului pentru Drepturi Reproductive şi Sexuale din New York, una din marile clinici de avort. La sfârşitul anilor 1970, în urma unor studii şi observaţii personale, el a devenit un proeminent activist pro-life (anti-avort). A realizat filmele documentare Strigătul Mut (The Silent Scream) şi Eclipsa raţiunii (Eclipse of Reason). Autor al volumelor Avortând America (Aborting America) şi Mâna lui Dumnezeu (The Hand of God).

Aceasta este mărturia sa personală. Sunt personal reponsabil pentru 75.000 de avorturi. Aceasta îmi dă credit pentru a vorbi în faţa voastră, cu destulă autoritate, despre această chestiune. Am fost unul dintre fondatorii National Association for the Repeal of the Abortion Laws (Asociaţia Naţională pentru Abrogarea Legilor Avortului, NARAL) în SUA, în 1968. Un sondaj de opinie cinstit atunci ar fi arătat că majoritatea americanilor se opuneau liberalizării avortului. Totuşi, în doar cinci ani, noi am reuşit să convingem Curtea Supremă să dea decizia prin care avortul a fost liberalizat în toată ţara, în 1973 [1] şi care a dus la legalizarea avortului la cerere teoretic până în momentul naşterii. Cum am făcut-o? Este important să înţelegem tacticile utilizate, întrucât acestea au fost utilizate în întreaga lume occidentală pentru a schimba legile avortului.

Prima strategie-cheie: câştigarea mass media

Am convins media că lupta pentru avort permisiv era una pentru un scop liberal, progresistă. Ştiam că dacă s-ar fi făcut un sondaj de opinie adevărat, am fi fost înfrânţi de departe. Aşa că am fabricat noi, pur şi simplu, nişte sondaje fictive, conform cărora 60% din americani susţineau liberalizarea avortului. Puţini oameni se simt confortabil într-o minoritate. Am acumulat destulă simpatie ca să ne putem “vinde” programul nostru de liberalizare a avortului falsificând numărul de avorturi ilegale care se făceau anual în SUA. Dacă cifra reală era de circa 100.000, noi am comunicat către media 1.000.000. Dacă repeţi o minciună îndeajuns de des, convingi publicul. Numărul femeilor care mureau din cauza avorturilor ilegale era de circa 200-250 annual. Noi am repetat constant că era vorba de 10.000.

Aceste cifre false au prins rădăcini în conştiinţa americanilor, convingându-i pe mulţi că trebuia să modificăm legile avortului.

Un alt mit cu care am “hrănit” publicul era că legalizarea însemna doar că avorturile clandestine ar fi fost făcute în condiţii legale, sigure. De fapt, bineînţeles că avortul este acum folosit ca o metodă principală de control al naşterilor în SUA, iar numărul avorturilor a crescut cu 1500% de la liberalizare.

A doua strategie: am jucat „cartea catolicismului”

Am demonizat sistematic Biserica Catolică si ale sale “concepţii sociale retrograde”, învinuind clerul catolic pentru opoziţia faţă de avort. Aceste teatru a fost jucat la nesfârşit. Am alimentat media cu minciuni de tipul “ştim cu toţii că opoziţia la avort vine din partea ierarhiei şi nu de la majoritatea credincioşilor catolici” sau “sondajele arată mereu că cei mai mulţi catolici doresc o reformă a legii avortului”. Presa a bombardat publicul cu acestea, convingându-l că oricine se opune avortului liber este sub influenţa ierarhiei catolice şi că de fapt credincioşii favorabili avortului sunt deschişi la minte şi progresişti.

O inferenţă [2] a acestei tactici a fost că nu au existat grupări non-catolice care să se opună avortului. Faptul că alţi creştini şi credincioşi ai altor religii erau (şi încă sunt) opuşi în bloc avortului a fost sistematic ignorat, la fel ca şi opiniile ateilor pro-life.

A treia strategie: denigrarea şi ascunderea oricărei dovezi ştiinţifice că viaţa începe la concepţie

Adesea mi se pune întrebarea ce m-a făcut să îmi schimb opinia. Cum de am devenit dintr-un susţinător proeminent al avortului un activist pro-vita? În 1973, după ce am fost numit director al clinicii de obstetrică-ginecologie dintr-un mare spital din New York, a trebuit să înfiinţez o unitate de studiu prenatal. Era în perioada de început a unei noi tehnologii pe care noi o utilizăm azi în mod comun pentru a studia fetusul în pântece [3].

O tactică favorită a mişcării pro-avort era să insiste că stabilirea momentului în care viaţa începe este imposibilă şi că aceasta este o problemă teologică, morală sau filosofică – orice, numai una ştiinţifică nu. Fetologia face însă imposibil de negat că viaţa începe în momentul concepţiei şi cere pentru ea întreaga protecţie şi siguranţă de care fiecare dintre noi ne bucurăm.

De ce atunci, vă veţi întreba, unii medici americani care cunosc cuceririle fetologiei se discreditează singuri făcând avorturi? Simplă aritmetică: la 300 dolari fiecare, 1,55 milioane avorturi înseamnă 500.000.000 de dolari anual, din care majoritatea merg în buzunarele medicilor care le fac. Este, deci, clar şi fără posibilitatea de a nega, că avortul la cerere reprezintă distrugerea voită unei vieţi umane. Este un act de nepermis de violenţă ucigaşă. Trebuie să admitem că o sarcină neplanificată reprezintă o dilemă deosebit de dificilă, însă să cauţi o soluţie într-un act de distrugere deliberată, înseamnă să arunci la gunoi vastele resurse ale minţii umane şi să supui binele public clasicului răspuns utilitarist [4] la problemele sociale.

Ca om de ştiinţă ştiu, nu cred, că viaţa umană începe la concepţie

Deşi nu sunt, formal, o persoană religioasă, cred cu toată puterea că există o divinitate care ne ordonă să punem capăt, complet şi ireversibil, acestei infinit de triste şi ruşinoase crime împotriva umanităţii.

––-
NOTE
[1]. Este vorba despre decizia în cazul celebru Roe vs. Wade, decizie cu profunde urmări nu doar în SUA, ci în întreaga lume.
[2]. Operaţie logică de derivare a unui enunţ din altul, prin care se admite o judecată (al cărei adevăr nu este verificat direct) în virtutea unei legături a ei cu alte judecăţi considerate ca adevărate. (DEX)
[3]. Este vorba despre ultrasunete şi ecografie.
[4]. Utilitarismul este o teorie care clasifică oamenii în funcţie de ceea ce se consideră a fi „utilitatea” lor socială. Soră bună cu eugenia, „ştiinţa ameliorării rasei umane”, aplicată şi de regimul nazist.

***

Mihai Gheorghiu

  • Lumea Credintei: 

Bătălia pentru familie. Interviu cu domnul Mihai Gheorghiu

Filolog de formaţie, vicepreşedinte al Ligii Studenţilor pe vremea Pieţei Universităţii, fost deputat PNŢCD de Bucureşti (1996‑2000) şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (Departamentul pentru relaţiile cu românii de pretutindeni), apoi director adjunct în cadrul Muzeului Ţăranului Român, iar mai recent iniţiator şi lider al Coaliţiei pentru Familie, d-l Mihai Gheorghiu (n. 1967) s‑a lăsat iscodit de noi în privinţa actualei campanii pentru modificarea Constituţiei (în scopul protejării familiei tradiţionale şi a definirii ei fără ambiguitate ca fiind „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, bazată „pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”). Pentru a putea fi depus în Parlamentul României, proiectul de lege are nevoie de susţinerea a 500.000 de cetăţeni, ale căror semnături au început deja să fie strânse, cu sprijinul larg al Bisericilor şi organizaţiilor creştine. Dar bătălia se poartă tensionat, pentru că adversarii tradiţiei şi ordinii creştine duc la rândul lor o campanie de manipulare a opiniei publice şi de discreditare a Bisericii majoritare… (R. B.)

A fost cumva exemplul nefericit al Greciei – o ţară eminamente ortodoxă şi ataşată tradiţiei – catalizatorul acţiunii de modificare a Constituţiei?

Noi plănuim această campanie de doi ani: am vorbit, am discutat, am căutat, am ascultat – toate acestea pentru a fi siguri că putem face ceva extraordinar, ceva care este în ordinea firească a existenţei noastre în societate. Aşadar nu Grecia a fost semnalul de alarmă, ci tot ceea se întâmplă în Europa de 10‑15 ani, ceea ce a fost deja definit ca fiind o imensă „revoluţie culturală”, o redefinire a fiinţei umane în termenii unei ideologii ateiste agresive şi intolerante. Bătălia pentru redefinirea familiei este bătălia pentru redefinirea omului – există aici o imensă miză religioasă şi metafizică. Atacul asupra familiei este un foarte puternic atac anticreştin la adresa rădăcinilor civilizaţiei europene. Trebuie să înţelegem aceste lucruri şi să tragem toate concluziile necesare.

Acţiunea Coaliţiei este una preventivă, efectivă sau demonstrativă?

Acţiunea Coaliţiei este un imens val de solidaritate creştină. Colaborarea credincioşilor din atâtea Biserici şi culte o demonstrează. Timpul ne cere tuturor luciditate şi curaj, trezvie adevărată. Majoritatea creştină a acestei ţări nu poate trăi în ghetoul pe care îl construieşte o minoritate agresivă şi ilegitimă. Trebuie să ieşim din spirala tăcerii şi să ne afirmăm existenţa în societate. Statul român laic nu poate deveni anticreştin, nu se poate întoarce împotriva poporului pe care îl reprezintă. Statul român nu poate deveni agentul unor minorităţi anticreştine, agresive şi intolerante. Majoritatea nu poate fi anihilată permanent de o minoritate care se consideră – ca şi vechii bolşevici – purtătoarea sensului istoriei. Istoria lor este o fundătură, sfârşeşte în dictatură ideologică şi politică, în dezastrul fiinţei umane, în distrugerea chipului omului.

De unde aţi simţit că vine cel mai important sprijin?

Sprijinul cel mai important îl nădăjduim de la Dumnezeu, căci noi suntem slabi. „mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem”, spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul în Cele 400 capete despre dragoste.

Care este lucrul care vă lipseşte acum în completarea/derularea acestei acţiuni uriaşe? Nu vă sperie „scara” proiectului?

Este aproape de nespus cu cât de puţini bani am reuşit până acum. Dar acolo unde oamenii asudă pentru viaţa şi credinţa lor, pentru copiii lor, raportul dintre cele ce sunt necesare se schimbă. Scara proiectului este cea necesară – este uriaşă pentru că şi problemele sunt foarte importante şi energia tuturor acestor oameni este uriaşă.

Actorii politici au sprijinit în vreun fel acţiunea?

După cum bine ştim, „actorii” politici joacă permanent roluri în piese fără nici un spectator real. La discuţia proiectului de lege în Parlament vom vedea şi actorii, şi rolurile…

Cum a reacţionat mediul monahal ortodox din România?

Nu am aici foarte multe date, dar ce aud este o încurajare permanentă.

Avem exemplul unui alt referendum – cel care limita numărul de parlamentari – şi ale cărui decizii nu au fost puse în aplicare. Există un asemenea risc?

Nimic nu este fără risc, dar problema pe care noi o punem excede cu mult sfera jocului politic; aici este vorba despre o problemă vitală pentru noi şi generaţiile viitoare. Sper, prin urmare, să ne putem face auziţi şi crezuţi.

În cazul în care decidenţii politici invocă – pentru a nu organiza referendumul – argumente de ordin financiar, să zicem, cum veţi reacţiona? Căci ştim că revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire…

Dorinţa noastră este ca Parlamentul să organizeze referendumul o dată cu data alegerilor generale din toamnă. Aceasta ar fi soluţia logică, raţională şi necesară. Pentru acest termen ne vom bate.

Aţi primit ameninţări? Vă simţiţi cumva în pericol?

Nu am primit ameninţări directe, dar există un climat general de intoleranţă, de agresivitate la nivelul presei şi chiar al unor structuri ale statului român referitor la această campanie, care transformă exercitarea unui drept constituţional într‑o acţiune cvasi‑criminală. Am fost uluit şi şocat totodată de tehnicile şi metodele unor televiziuni, în special, de a truca realitatea în ceea ce priveşte campania noastră. Această ură anticreştină fără motiv şi fără măsură este un fenomen de o gravitate fără precedent.

Asocierea acestui demers cu propaganda valorilor eurasiatice şi tradiţionaliste a lui Vladimir Putin este reală sau închipuită doar de adversarii proiectului?

Această „asociere” este o metodă de propagandă negativă primitivă, care este pusă în practică de agenţi ai unei cauze pierdute. Nimeni nu este atât de stupid în România încât să creadă aşa ceva.

Constituţia României, art. 48, alin. 1, în forma actuală: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi…” (subl. n.). Constituţia României, art. 48, alin. 1, în forma modificată: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie…” (subl. n.).

A consemnat
Răzvan BUCUROIU

  • Cultura Vietii:

„Căsătoria” gay nu este nici veselă, nici căsătorie

Articol de opinie de Dale Ahlquist, președintele și cofondatorul American Chesterton Society și autor al lucrărilor G.K. Chesterton: Apostle of Common Sense și The Complete Thinker. Locuiește în Minneapolis împreună cu soția și cei șase copii. Publicat în original pe site-ul Crisis Magazine.

Una dintre problemele presante din vremea lui Chesterton era „controlul nașterilor”. Celebrul autor nu numai că a obiectat față de această idee, ci a obiectat față de termenul în sine, fiindcă acesta înseamnă exact opusul a ceea ce afirmă. El semnifică „nicio naștere și niciun control”. Pot doar să îmi imaginez că ar fi avut aceleași obiecții față de „căsătoria gay” (gay are dublu-sens: vesel sau homosexual, n.t.). Ideea este greșită, dar la fel este și numele. Nu este veselă și nu este căsătorie.

Chesterton a avut dreptate atât de consecvent în previziunile și profețiile sale, deoarece a înțeles că orice lucru care atacă familia este rău pentru societate. De aceea, a vorbit împotriva eugeniei și contracepției, împotriva divorțului și „amorului liber” (un alt termen care îi displăcea, din cauza lipsei sale de onestitate), dar și împotriva dependenței salariaților și educației obligatorii de stat, precum și a faptului ca mamele să angajeze alte persoane pentru a face treburile lor de mame. Se poate spune fără a greși că Chesterton a luat atitudine împotriva tuturor tendințelor și modelor care ne bântuie astăzi, fiindcă fiecare dintre aceste tendințe și mode subminează familia. Statul asistențial încearcă să înlocuiască autoritatea familiei, iar afacerile instituționalizate încearcă să înlocuiască autonomia acesteia. Există o presiune comercială și culturală constantă asupra tatălui, mamei și copilului. Aceștia sunt minimalizați și marginalizați, ba chiar batjocoriți. Totuși, după cum spune Chesterton:

„Acest triunghi axiomatic, tată, mamă și copil, nu poate fi distrus; numai el poate să distrugă acele civilizații care îl desconsideră.”

Acest ultim atac la adresa familiei nu este nici ultimul, nici cel mai rău. Totuși, el este șocant, în ciuda procesului de desensibilizare la care industria informației și cea a divertismentului ne-au supus în ultimii câțiva ani. Cei care au încercat să vorbească împotriva normalizării anormalului s-au lovit „fie de mustrări, fie de tăcere”, la fel ca Chesterton când a încercat să pledeze împotriva filozofiilor mondene promovate de marile ziare din vremea sa. În 1926, el avertiza:

„Următoarea mare erezie va fi un atac la adresa moralității, și mai ales a moralității sexuale.”

Avertismentul său a fost ignorat, iar moralitatea sexuală a degenerat progresiv. Să ne amintim, însă, că totul a început cu controlul nașterilor, care este o tentativă de a crea sex de dragul sexului, transformând actul iubirii într-un act de egoism. Promovarea și acceptarea sexului fără viață, steril și egoist a dus, după cum era logic, la homosexualitate.

Chesterton arată că problema homosexualității ca inamic al civilizației este destul de veche. În Omul veșnic, el descrie adorația naturii și „simpla mitologie” care a produs o pervertire a grecilor antici.

„Așa cum au devenit nenaturali prin închinarea la natură, tot așa, de fapt, au devenit neumani venerând omul.”

Orice tânăr, susține el, „care are norocul de a crește cu mintea sănătoasă și simplu” simte o repulsie firească față de homosexualitate, fiindcă „aceasta nu respectă natura umană sau bunul simț”. El argumentează că, dacă încercăm să ne comportăm indiferent în această privință, ne amăgim singuri. Este „iluzia familiarității” atunci când „o perversiune devine convenție”.

În Eretici, Chesterton aproape că emite o profeție privind proasta utilizare a cuvântului „gay”. El scrie despre „foarte puternica și foarte nefericita filozofie a lui Oscar Wilde. Este religia lui carpe diem.” Carpe diem înseamnă „trăiește clipa”, fă orice vrei și nu te gândi la consecințe, trăiește doar pentru momentul prezent.

„Dar religia lui carpe diem nu este religia unor oameni fericiți, ci a unor oameni foarte nefericiți.”

Există o lipsă de speranță, precum și o lipsă de bucurie în aceasta. Când sexul este doar o plăcere efemeră, când nu oferă nimic dincolo de actul carnal, acesta nu aduce nicio împlinire. Este lipsit de viață, la propriu. Și, după cum scrie Chesterton în cartea sa, Sf. Francisc din Assisi, în clipa în care încetează să fie slujitor, sexul devine tiran. Aceasta este, probabil, cea mai profundă analiză a problemei homosexualilor: sunt sclavi ai sexului. Încearcă să „pervertească viitorul și să desfacă trecutul”. Au nevoie să fie eliberați.

Păcatul are consecințe. Și totuși, Chesterton susține întotdeauna că trebuie să condamnăm păcatul, și nu păcătosul. Și nimeni nu arată mai multă compasiune pentru cei căzuți decât G.K. Chesterton. Despre Oscar Wilde, pe care îl numește „șeful decăzuților”, spune că a comis „un rău monstruos”, dar a suferit monstruos pentru acesta, pentru că a mers într-o închisoare oribilă, unde a fost uitat de toți cei care, înainte, toastau pentru rebeliunea sa ușuratică.

„A avut o viață completă, în acel sens groaznic în care viața dumneavoastră și a mea sunt incomplete, fiindcă nu am plătit încă pentru păcatele noastre. În acest sens, poate fi numită o viață desăvârșită, la fel cum am vorbi despre o ecuație perfectă; se reduce la zero. Pe de o parte, avem oroarea sănătoasă față de rău; pe de alta, oroarea sănătoasă față de pedeapsă.”

Chesterton a numit comportamentul homosexual al lui Wilde un păcat „extrem de civilizat”, un lucru ce constituie o nenorocire mai mare în rândul claselor bogate și culte. A fost un păcat care nu l-a tentat niciodată pe Chesterton, care spune că nu este nicio mare virtute să nu comitem niciodată un păcat care nu ne ispitește. Acesta este un alt motiv pentru care trebuie să îi tratăm pe frații noștri homosexuali cu compasiune. Ne cunoaștem prea bine păcatele și slăbiciunile. Philon din Alexandria spunea:

„Fii bun. Toți cei pe care îi întâlnești duc o luptă teribilă.”

Totuși, compasiunea nu trebuie să facă niciodată un compromis cu răul. Chesterton subliniază acest echilibru, în care adevărul nostru nu trebuie să fie lipsit de milă, dar nici mila noastră, goală de adevăr. Homosexualitatea este o tulburare, o dez-ordine. Este contrară ordinii. Actele homosexuale sunt păcătoase, adică, sunt contrare ordinii lui Dumnezeu. Nu pot fi niciodată normale. Și mai rău, nu pot fi niciodată nici măcar neutre. După cum spune marele detectiv al lui Chesterton, părintele Brown:

„Oamenii pot menține un anumit nivel al binelui, dar niciun om nu a putut vreodată să se mențină la un anumit nivel al răului. Drumul acesta merge mai jos și mai jos.”

Căsătoria este între un bărbat și o femeie. Aceasta este ordinea. Biserica Catolică ne învață că este o ordine tainică, cu implicații divine. Lumea a transformat căsătoria într-o bătaie de joc, ce a culminat acum cu uniunile homosexuale. Însă bărbații și femeile heterosexuali au pavat calea către această decădere. Divorțul, care este un lucru anormal, este acum tratat ca o normalitate. Contracepția, alt lucru anormal, este acum tratat ca o normalitate. Avortul în continuare nu este normal, dar este legal. Legalizarea „căsătoriei” homosexuale nu o va face pe aceasta normală, dar va spori confuzia acestor vremuri. Și va adăuga la spirala descendentă a civilizației noastre.

Totuși, profeția lui Chesterton rămâne: Nu vom putea distruge familia. Ne vom distruge doar pe noi înșine, desconsiderând-o.

***

Alexander

  • Digi24: 

Românul care a demisionat din funcția de director de grădiniţă în Norvegia: „Am fost urmărit pas cu pas, supravegheat, interzis

Românul stabilit la Oslo, care a criticat în mai multe rânduri sistemul norvegian de Protecţie a Copilului, și-a anunțat astăzi demisia pe pagina sa de Facebook. După numeroase amenințări și interogatorii, pe 23 februarie, George Alexander a luat decizia să renunțe la funcția de director de grădiniță, pe care a ocupat-o în ultimii 20 de ani, și să se întoarcă în țară.

George Aexander a vorbit pentru DIGI24 despre presiunile la care a fost supus după ce și-a exprimat public părerea despre sistemul norvegian de Protecţie a Copilului și motivele care au dus la demisia lui.

„În primul rând, aș vrea să le spun un lucru oamenilor… Indiferent unde ai lucra, în orice țară te-ai afla, este complet greșit dacă te vei gândi numai la bani! Tu ești un Om care contribuie acolo cu ceea ce are mai bun: cu munca ta, în primul rând, cu viața ta… Este complet greșită, de aceea, atitudinea unora, care se simt nevoiți să arate recunoștințăunui sistem corupt!… Eu apreciez ceea ce este pozitiv și în Norvegia, și în România, dar voi face TOTUL să schimb lucrurile în mai bine,a spus George Alexander.

În urma interviurilor pe care le-a acordat, acesta susține că a fost urmărit pas cu pas, supravegheat, interzis.” „Fusesem amenințat însă și mai înainte, așa că nu era ceva nou… Eu am luptat pe două fronturi: 1. Încercând să ajut concret oamenii. 2. Încercând să conving autoritățile să reformeze un sistem care a devenit abuziv,” precizează George Alexander.

Presiunea, amenințările sunt motivele care l-au determinat să renunțe la viața în Norvegia.

„Nu ai voie să faci aia…, nici aia…, si nici… nimic până la urmă! Ai însă, în continuare voie, să respiri aer. Norvegian. Vineri am fost sancționat pentru motive puerile. Mi s-a spus însă clar că totul are de a face cu implicarea mea în cazul Barnevernet…. Luni, după un adevărat interogatoriu, mi-am dat demisia,” explică românul care a fost, timp de 20 de ani, director de grădiniță în Oslo.

Nimeni nu mă poate amenința să TAC pentru că altfel îmi pierd funcția. Pentru că într-o astfel de situație nu mai sunt eu cel care este atât de important. Aici vorbim de niște oameni care au nevoie de ajutor și pe care trebuie să-i ajutăm. Toate articolele mele fuseseră traduse. Ba, mai mult, autoritățile traduseseră chiar și interviurile mele date. Eu însă nu mint. Aceasta a fost problema. Pentru că atunci când afirm ceva, îmi susțin ideea până la capăt. Chiar și în fața… oricui,” adaugă George Alexander.

Instituțiile statului i-au interzis să mai participe la proteste și chiar să-l reducă la tăcere prin amenințări. „Tot mai mulți oameni mi-au cerut ajutorul… Este vorba de foarte mulți oameni de naționalități diferite, nu numai români. Dar, bineînțeles, pentru români am luptat special… Instituțiile de forță ale statului au crezut că mă vor reduce la tăcere… Bineînțeles că am fost confruntat cu declarațiile mele… Pe care le-am susținut chiar și în fața lor. Nimeni însă nu poate să-mi interzică să merg la proteste, așa cum au făcut, de fapt. Nimeni nu-mi poate demonstra că prin “Loialitate” se înțelege a închide ochii și a ignora dramele care se petrec lângă tine! Asta e! Mi-am dat demisia ca să mă eliberez de toate lanțurile…”

George Alexander este un român stabilit de câteva decenii în Norvegia. În ultimii 20 de ani, a fost director în mai multe grădiniţe şi şcoli din Oslo şi, după cum recunoaşte, poziţiile ocupate au făcut ca în numeroase rânduri să interacţioneze cu angajaţii Barnevernet. Ţinea, de fapt, de atribuţiile sale de serviciu.

În prezent, este una dintre vocile care critică modul în care instituţia norvegiană de Protecţie a Copilului a evoluat şi în care a permis înmulţirea abuzurilor. Din această perspectivă, a vorbit pentru DIGI24.ro despre mecanismul prin care personalul didactic urmăreşte copilul, îl interoghează cu privire la condiţiile din mediul familial şi, nu în ultimul rând, sesizează autorităţile abilitate pentru a fi deschisă procedura de investigare a modului în care părinţii au grijă de copiii lor. „Cadrele didactice nu primesc nicio recompensă pentru semnalările lor. Sunt obligate să facă asta, la angajare semnează o declarație prin care se obligă să furnizeze informații Protecției Copilului”, explică George Alexander.

Totuşi, susţine acesta, există aici o latură care plasează întregul mecanism sub o umbră de îndoială: „Ceea ce este ciudat este faptul că, în ultimii ani, s-a ajuns la extreme: eşti obligat să trimiţi informaţiile chiar şi dacă nu eşti sigur că sunt adevărate, ci numai nişte bănuieli/suspiciuni. Aceasta este una dintre cauzele pentru care eu sunt foarte critic împotriva acestui sistem”, punctează George Alexander.

***

stop p

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
www.alianta-familiilor.ro

3 martie 2016

PORNOGRAFIA – TORTURA PENTRU SUFLET

Scriem des despre pornografie, ultima oara in noiembrie. Subiectul e de o importanta extrema datorita consecintelor ei negative si de lunga durata. Ea distruge familii, casatorii, barbati, femei, relatii, biserici, comunitati. Distruge si copiii. In ultimele luni am dat peste tot mai multe comentarii care avertizeaza asupra pericolelor pornografiei numind-o o epidemie care pericliteaza sanatatea publica. Recent am dat si peste comentarii care numesc industria pornografica o forma de tortura care trebuie interzisa prin lege. In februarie Parlamentul statului Utah a adoptat, cu unanimitate de voturi, o rezolutie care declara pornografia o epidemie daunatoare sanatatii publice cu efecte nocive la toate  nivelele sociale. Asemenea fumatului, de exemplu.  Rezolutia solicita autoritatilor sa alocheze fonduri pentru educarea publicului si a tinerilor pentru combatarea pornografiei si a efectelor ei nocive. La fel fonduri pentru efectuarea de studii asupra impactului pornografiei asupra societatii. [Detalii: http://www.kcsg.com/view/full_story/27078359/article-Utah-resolution-declares-pornography-as-a-public-health-crisis-?instance=eeo_report1]

Acum doua zile The National Center on Sexual Exploitation din Statele Unite a publicat un Raport care eticheteaza industria pronografica ca o forma de tortura si tratament degradant al fiintei umane si cere ca ela so fie interzise in conformitate cu Conventia internationala impotriva formelor de tratament sau pedepselor crude, inumane sau degradante din 1984. In opinia Raportului industria pornografica cauzeaza in mod intentionat suferinta fizica si mentala severa la femeile care sunt fotografiate ori filmate si ar trebui sa fie considerata ca o forma de tortura. (“The pornography industry … intentionally causes severe physical and mental suffering to the women filmed or photographed, and it should therefore be recognized as torture The treatment experienced by mainstream female pornography performers is often identical to the treatment of woemn who are recognized as torture victims…”) [Raportul il aflati aici: http://endsexualexploitation.org/wp-content/uploads/NCOSE_Report_UN_Final.pdf]
In noiembrie scrisesem despre un alt Raport, publicat in octombrie 2015 de catre American College of Pediatrics (Colegiul American de Pediatrie – “ACP”) si intitulat The Impact of Pornography on Children (“Impactul pornografiei asupra copiilor”) El poate fi citit aici: http://www.acpeds.org/the-college-speaks/position-statements/the-impact-of-pornography-on-children. Raportul e aprofundat dar si alarmant. Nu poate fi ignorat. E publicat de una din cele mai prestigioase institutii medicale din lume, un expert in domeniu si intreaga lume ar fi bine sa ia aminte. El accentueaza ca pornografia dauneaza copiilor, ii face dependenti de pornografie de la o varsta frageda, le murdareste mintile, si ii imbolnaveste emotional. Copiii bolnavi de pornografie vor ramine bolnavi si in viata de adolescenti. O societate bolnava da nastere unor copii bolnavi care se vor transforma in adulti bolnavi incapabili de a initia, duce, hrani si mentine relatii sanatoare cu persoane de sex opus in viata de casnicie si conjugala. Am ajuns aici pentru ca astazi occidentalii sunt copiii, nepotii si stranepotii lui Freud, adica fiinte hedoniste pentru care virtutea e un viciu, si viciile normalitati. Aici Biserica si bisericile din Romania pot juca un rol important in vindecarea societatii de pornografie. Pornografia face ravagii nu doar in afara Bisericii ci si in sanul ei. Bisericile trebuie sa preintimpine problemele cauzate de pornografie si sa fie preocupate de reabilitarea victimelor ei.

In noiembrie am publicat o parte din Raport, iar azi publicam, tot in versiune romaneasca, partea a doua a Raportului. Materialul de astazi a fost tradus si pregatit de dna Izabella Pana, AFR Bucuresti. Ii multumim.

EFECTELE CONSUMULUI SI EXPUNERII LA PORNOGRAFIE

Efectele expunerii la pornografie asupra adolescentilor si a tinerilor adulti au fost inregistrate intr-o serie de studii efectuate de Dolf Zillman si Jennings Bryant in anii 1980. Exista mai multi factori care atrag atentia asupra studiilor facute de Zillman/Bryant. In primul rand, acestea au fost studii aleatoare si controlate care au analizat obiectiv expunerea la materiale pornografice, in comparatie cu niste simple sondaje facute prin chestionare privind expunerea la pornografie si atitudinea fata de aceasta. In al doilea rand, acestea au fost realizate inainte de era pornografiei prin internet, astfel ca participantii cu siguranta au avut parte de mai putina expunere la pornografie in comparatie cu tinerii adulti din ziua de astazi. Aceste studii au implicat recrutarea de studenti si tineri din comunitate. Subiectii din grupul experimental au vizionat materiale pornografice timp de 6 saptamani, in timp ce grupul de control a fost expus la filme obisnuite si programe de televiziune in aceeasi perioada de timp. Dupa aceea, participantii au trebuit sa raspunda la o serie de intrebari pentru a le evalua atitudinea lor cu privire la problemele de familie si relatii.

S-au constatat urmatoarele observatii cu privire la tinerii adulti expusi la pornografie in comparatie cu grupul de control: (1) Subiectii de sex masculin au demonstrat insensibilitate si duritate crescute fata de femei. (2) Subiectii au considerat infractiunea de viol mai putin grava. (3) Subiectii au fost mai deschisi fata de relatiile sexuale non-maritale si fata de alte practici sexuale cum ar fi sexul anal si oral. (4) Subiectii au devenit mult mai interesati de forme extreme si deviante de pornografie. (5) Subiectii au fost mai susceptibili sa afirme ca nu sunt satisfacuti de partenerul lor sexual. (6) Subiectii au fost mai deschisi in a accepta infidelitatea sexuala intr-o relatie. (7) Subiectii au aratat mai putin interes fata de casatorie si au prezentat o probabilitate de doua ori mai mare in a considera casatoria ca fiind ceva invechit.

Probleme pentru barbati si femei

Barbatii au prezentat o dorinta mai scazuta pentru a avea copii, iar femeile au prezentat o dorinta mai scazuta de a avea o fiica. Subiectii au aratat o mai mare acceptare fata de promiscuitatea sexului feminin.

Exista dovezi ca acceptarea pornografiei de catre o societate creeaza probleme unice pentru femei. Consumul de pornografie poate duce la atitudini violente si agresive sexual fata de femei. Barbatii care consuma pornografie sunt mai susceptibili sa adopte ideologia mitului violului, si anume ca femeile sunt cele care cauzeaza violul si ca de fapt ele se bucura de viol sau de un atac sexual. Exista dovezi solide ca expunerea la pornografia violenta este asociata cu comportamente agresive sexual atat la adolescenti cat si la tinerii adulti. Este ceva obisnuit pentru filmele pornografice sa prezinte acte de agresiune verbala si fizica ale barbatilor fata de femei, precum si acte asexuale care sunt in mod fatis degradante pentru femei. Pentru tineri, vizualizarea de site-uri cu continut sexual explicit a crescut probabilitatea ca ei sa aiba mai mult de un partener sexual in ultimele trei luni si sa consume alcool si droguri in timpul activitatii sexuale. Fenomenul recent de sexting (trimiterea de imagini sau poze, mesaje sau e-mailuri cu continut sexual explicit) in randul adolescentilor a fost corelata cu expunerea la pornografie. Pentru femei, vizionarea de pornografie poate duce la manipularea sexuala de catre un partener de sex masculin. Acest lucru este dovedit prin participarea crescuta in relatii sexuale anale de catre femei care au consumat pornografie in ciuda datelor conform carora majoritatea femeilor considera sexul anal neplacut.

Dependenta de pornografie pe internet este o problema in curs de dezvoltare pe care neurologii de abia au inceput sa o studieze. Un articol recent de cercetare primara din JAMA Psychiatry arata ca este asociat consumul de pornografie cu scaderea in volum a creierului in corpul striat drept, scaderea activitatii in corpul striat stang si o conectivitate functionala scazuta a cortexului prefrontal. Articolul a aratat ca un consum de pornografie crescut este asociat cu un volum mai mic de materie cenusie la cei ce vizioneaza materiale pornografice si este asociat cu scaderea in intensitate a raspunsului creierului la materialul erotic. Aceste modificari neuronale la nivelul creierului persoanelor care consuma pornografie nu dovedesc cauzalitate, dar sunt similare cu schimbarile care se pot observa la nivelul creierului la persoanele dependente de cocaina, alcool si metamfetamine, si aceasta asociere este inca o modalitate prin care consumul regulat de pornografie reflecta utilizarea de droguri care creeaza dependenta. Aceste date stiintifice sunt in concordanta cu constatarile observate intr-un studiu australian despre pornografie efectuat in 2012, care arata ca 20% dintre cei ce consuma pornografie in mod regulat prefera excitarea prin vizionarea materialelor pornografice, decat intimitatea sexuala cu o persoana reala. Observatia conform careia consumatorii de pornografie de sex masculin au devenit dependenti de activitatea lor sexuala cibernetica si si-au pierdut interesul fata de femei reale are efecte nocive evidente asupra relatiilor si asupra societatii, in general.

Impact asupra copiilor si adolescentilor

Consumul de pornografie de catre adolescenti si tineri adesea conduce catre o viziune distorsionata asupra sexualitatii si a rolului sau in promovarea unor relatii personale sanatoase. Aceste distorsiuni includ supraestimarea importantei activitatii sexuale in cadrul comunitatii si convingerile ca promiscuitatea sexuala este normala si ca abstinenta sexuala este nesanatoasa. Aceste perspective arata ca exista o probabilitate mare ca cei mai multi tineri sa intalneasca dificultati serioase in a putea forma relatii profunde de lunga durata cu sexul opus, ceea ce va duce in cele din urma la mai multa anxietate, depresie si lipsa de satisfactie asupra vietii in general. 

Pornografia are un efect negativ asupra casatoriei si a cuplurilor care locuiesc impreuna pe termen lung, facandu-i mai vulnerabili la divort sau despartire si acest lucru la randul sau are efect negativ asupra sanatatii copiilor implicati. Consumul de pornografie in contextul casatoriei este de regula limitat la sot; sotia fiind un co-participant ocazional, acceptand fara tragere de inima consumul de pornografie sau nestiind nimic despre consumul de pornografie al sotului. Femeile care au soti sau parteneri care vizioneaza pornografie se simt tradate. Femeile vad pornografia ca pe o forma de obiectificare sexuala a femeilor. Cand femeile vizioneaza pornografia pe care partenerii lor o consuma, acestea pot dezvolta o stima de sine mai scazuta, sentimente de inadecvare si incep sa se simta nedorite sexual. Cu cat o femeie observa ca sotul sau prietenul ei consuma pornografie, cu atat mai mult va evalua relatia lor per ansamblu intr-un mod negativ, iar satisfactia ei sexuala va fi foarte scazuta. Acest lucru se intampla deoarece un procent semnificativ de consumatori de pornografie de sex masculin dezvolta o preferinta pentru lumea fanteziei pornografice in detrimentul activitatii sexuale reale cu partenerii lor. Pornografia poate consolida conceptul de dominatie fizica a barbatului asupra femeii si poate creste comportamenul violent si agresiv impotriva femeilor. In 2002, American Academy of Matrimonial Lawyers (Academia Americana a Avocatilor pentru regimurile matrimoniale) a raportat faptul ca 56% din totalul divorturilor implicau o parte avand un interes obsesiv pentru site-uri pornografice. Barbatii care consuma pornografie si femeile care accepta pornografia sunt mult mai susceptibili in a accepta infidelitatea conjugala si concubinajul care destabilizeaza in cele din urma familiile.

Copiii sufera multe consecinte negative cauzate de prezenta masiva si acceptarea pornografiei de catre societate. Aceste efecte negative includ deranjamente mentale si neliniste pentru copiii din clasele elementare, inclusiv comportamente sexuale si violente. Datorita efectului ei vatamator asupra copiilor, pornografia nu trebuie folosita nici odata ca metoda de predare a sexualitatii umane la copii. Pentru adolescenti si tinerii adolescenti, pornografia da o invatatura falsa privind sexualitatea umana si cum barbatii si femeile formeaza relatii sexuale sanatoase. Pornografia face mai dificil pentru barbati si femei sa formeze relatii autentice si stabile. Pentru parinti, pornografia este dezbinatoare si rezulta in diminuarea calitatii casatoriei si a vietii conjugale, cit si o crestere a riscului de divort ori separare care la rindul lor sunt cauze bine cunoscute de vatamare emotionala a copiilor.

Medicii pediatrii ar trebui sa fie bine echipati sa discute cu parintii cum si de ce sa previna expunerea copiilor lor la pornografie. Din cauza ca internetul este si mijlocul principal prin care copiii au acces la pornografie, computerele de casa ar trebui plasate in locuri vizibile, nu in dormitoarele copiilor, si dotate cu filtre pentru a reduce expunerea copiilor lor la pornografie. Exista o gama vasta de filtre si metode de control pe care parintii le pot folosi, iar unele firme de blocare a pornografiei online ofera sisteme de filtrate a pornografiei pentru smart phones care au devenit tehnologia primara folosita de adolescenti pentru a accesa internetul. Deasemenea, exista software care ajuta pe cei dependenti de pornografie sa evite dependenta ori sa se debaraseze de ea. Medicii pediatri ar trebui sa inteleaga impactul negativ pe care vizualizarea masiva de pornografie il are asupra copiilor si parintilor lor, si ce pot sa faca sa ajute la stoparea influentei destructive a pornografiei asupra copiilor.

Citeva recomandari

Mai devreme ori mai tarziu fiecare parinte va trebui sa discute cu copiii lui subiectul delicat al pornografiei. AFR va recomanda citeva materiale care pot facilita o conversatie fructuoasa intre parinti si copiii care vizualizeaza pornografie. Ambele materiale au fost publicate in publicatii de specialitate. Pentru discutiile cu copiii intre 8 si 11 ani, recomandam lecturarea acestui material: http://educateempowerkids.org/wp-content/uploads/2015/10/EEK_Pornography8-11_Lesson.pdf, iar pentru copiii de peste 12 ani materialul acesta: http://educateempowerkids.org/wp-content/uploads/2015/10/EEK_Pornography12-_Lesson.pdf. 

Zideste in mine o inima curata!

Pe 17 noiembrie Conferinta Episcopilor Catolici din America a adoptat, cu un vot de 230 la 4, o Declaratie privind pornografia. Are 31 de pagini si e intitulata Create in Me a Clean Heart: A Pastoral Response to Pornography (“Creaza in mine o inima curata: un raspuns pastoral privind pornografia”). [Textul Declaratiei poate fi citit aici:http://www.usccb.org/issues-and-action/human-life-and-dignity/pornography/upload/Create-in-Me-a-Clean-Heart-Statement-on-Pornography.pdf] Este unul din cele mai bune materiale care explica pornografia ca flagel social. Titlul Declaratiei e inspirat de pledoaria lui David, facuta in Psalmul 51:12, ca Dumnezeu sa zideasca in el o inima curata dupa ce el a devenit victima a  pornografiei si pacatului savarsit cu Batseba. Recomandam tuturor cititorilor nostri sa o citeasca. E o Declaratie emotionanta, o pledoarie adresata intregii societati sa combata pornografia, fiecare in dreptul casei lui. Este un exemplu demn de urmat si in Romania care sa atentioneze societatea si liderii politici ca pornografia in Romania e un flagel care cauzeaza dependenta si darima vieti si familii. Episcopii catolici au fost miscati sa emita Declaratia vazind in familiile pe care le pastoresc durere si haos moral cauzate de pornografie, atit la parinti ci si la adolescenti si copii. Declaratia vorbeste despre “traumatizarea” copiilor, “exploatarea” fiintelor umane pentru si prin pornografie, cit si criza pornografica a societatii.

Declaratia acopera sase (6) subiecte majore: (1) perspectiva bisericii privind sexualitatea si castitatea; (2) o explicatie de ce pornografia e o practica pacatoasa si daunatoare; (3) un rezumat al unor studii care explica efectele daunatoare ale pornografiei asupra culturii contemporane; (4) efectele pornografiei asupra barbatilor, femeilor, adolescentilor si copiilor; (5) ajutorarea victimelor pornografiei pentru a-si reveni din dependenta de pornografie; si (6) un apendix cu trimiteri bibliografice utile pentru cei interesati sa cunoasca mai mult despre efectele nocive ale pornografiei asupra societatii.

Declaratia numeste pornografia o ofensa la adresa castitatii si demnitatii umane (Pagina 6). Un pacat cu multe tentacule (Pagina 7). Pornografia prezinta si promoveaza o perspectiva distorsionata a sexualitatii umane in care fiinta umana e portretizata ca un mijloc pentru dobindirea placerii, o perspectiva interzisa de Biblie (Pagina 8). Declaratia numeste pornografia o “industrie a pacatului” (Pagina 10). Pornografia fura inocenta de la copii si tinerii adolescenti. Ii traumatizeaza. Ii inrobeste placerilor trupesti si ii desparte de vocatia lor spirituala ca si creaturi ale lui Dumnezeu (Pagina 13). Afecteaza casatoria si submineaza chiar viitorul familiei si al casniciei (Pagina 14). Submineaza si abilitatea parintilor de a fi parinti (Pagina 14)


Categorii

Avort, Cultura desfraului, George Alexander, Homosexualitate, Pornografie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Referendum casatorie familie, Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Sambata, 26 martie: MARŞUL VIEŢII 2016/ Batalia pentru familie: MIHAI GHEORGHIU de la Coalitia pentru Familie: EXISTA O ANUME AGRESIVITATE A PRESEI SI CHIAR A ANUMITOR STRUCTURI ALE STATULUI ROMÂN FATA DE CAMPANIE/ George Alexander, directorul român de grădiniță din Norvegia, A DEMISIONAT IN URMA PRESIUNILOR

  1. Ar fi bine sa dezvoltam si pe institutiile ostile despre care atentioneaza d-nul Mihai Gheorghiu. Inteleg ca abordeaza problema problema cu prudenta ,dar e bine ca oamenii sa aiba o imagine clara, pentru ca potentialul acestor structuri este imens in raport cu cetateanul.

  2. Eu am vazut niste lucruri si credeti-ma ca voi nu vreti sa le vedeti; este cumplit, nu se poate descrie si nu pot sa spun mai multe…nu vreau sa ingrozesc pe nimeni.
    Cine citeste sa nu creada ca vorbesc din imaginatie. Realitatea e mult mai dura. Dragi femei, dragi mame dati nastere copiilor vostri, nu le puneti capac. Credeti sau nu lucrurile se razbuna mai devreme sau mai tarziu.

  3. Cum sa desfiintezi notiunea de mama si de tata , cand sunt decand lumea, de la Adam si Eva?Unde este crestinismul vestului?In ce BIBLIE se accepta relatiile sexuale intre barbat si barbat sau intre femeie si femie? Nu este clar ca traim o lume anacronica, cand raul este in varful piramidei?

  4. De ce din uniunea dintre barbat si barbat nu rezulta copii? Nu este clar ca aceste relatii sunt nefiresti? De aici rezulta pericolul in care se afla familia, de la sodomie.

  5. Sa dea Dumnezeu sa reuseasca cu acest proiect.

  6. Pingback: PENTRU VIATA, PENTRU FEMEIE, PENTRU FAMILIE. Patriarhia Română susține Marșul pentru viață 2016/ Corturile Coalitiei pentru Familie din Bucuresti – vandalizate/ CINE ATACA MISCAREA PRO-FAMILIE DIN ROMÂNIA? | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: Aproape TREI MILIOANE de semnaturi PENTRU OCROTIREA FAMILIEI IN CONSTITUTIE. Conferinta Coalitiei pentru Familie si lansarea unor propuneri de masuri privind familia (Video)/ Raport despre copiii rapiti de BARNAVERNERT: 76% dintre acestia ar fi dezvoltat
  8. Pingback: MARSUL PENTRU VIATA 2016 – Video si Foto. Mii de persoane au marturisit valorile crestine/ Cine si de ce se “radicalizeaza”? | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: Aproape TREI MILIOANE de semnaturi PENTRU OCROTIREA FAMILIEI IN CONSTITUTIE. Conferinta Coalitiei pentru Familie si lansarea unor propuneri de masuri privind familia (Video)/ Raport despre copiii rapiti de BARNEVERNET: 76% dintre acestia ar fi dezvoltat P
  10. Pingback: GEORGE ALEXANDER, românul care a condus doua gradinite in NORVEGIA: ”DACA RAMANEM CU MAINILE INCRUCISATE, EI DESFIINTEAZA INSASI NOTIUNEA DE MAMA SI TATA!”/ Campanie de REEDUCARE LGBT in LICEE cu fonduri norvegiene/ Comisia Europeana finanteaza AVORT
  11. Normalizarea infidelitatii si depravarii
    Psiholog Miruna Stănculescu consideră că: „Orice studiu care a încercat să demonstreze că am fi monogami, a dat-o în bară. Femeile, de altminteri, nu înşală mai puțin decât bărbaţii, ci mint mai mult, iar acest lucru este distractiv pentru că o vreme studiile păreau să arate că bărbaţii sunt depravaţi şi femeile monogame, asta până i-a venit cuiva ideea să bage un detector de minciuni în ecuaţie, ocazie cu care s-a constatat că procentele erau foarte apropiate”.
    Din fericire și în România, cu precădere în București, instituția consilierului marital ia din ce în ce mai mare amploare, iar cuplurile apelează la el ca fiind ceva normal.
    http://smartwoman.hotnews.ro/-Femeile-nu-in-ala-mai-pu-in-doar-mint-mai-mult-Ramai-sau-te-despar-i-dupa-o-aventura-

  12. In “conceptia” feministelor infidelitatea poate contribui la îmbunătăţirea relaţiei de cuplu: teoria celebrei terapeut Esther Perel
    „Uneori relaţia devine mai puternică, mai sinceră şi mai profundă decât înainte, deoarece partenerii pun cărţile pe masă“, spune Perel. Cercetările indică o creştere de 40% a numărului de femei care şi-au trădat partenerii după 1990, în timp ce procentul bărbaţilor a rămas echilibrat.
    http://adevarul.ro/life-style/dragoste-si-sex/cum-contribuie-infidelitatea-imbunatatirea-relatiei-cuplu-teoria-celebrei-terapeute-estherperel-1_59f89b5b5ab6550cb8ab8713/index.html

    Majoritatea studiilor clinice din domeniul psihologiei de cuplu și familie arată că experimentarea unui act de infidelitate este unul dintre cele mai traumatice evenimente pe care ființa umană le poate trăi. Adesea adulterul este mai traumatizant decât dezastrele și calamitățile naturale, deoarece acestea nu se produc intenționat. Însă infidelitatea este o decizie deliberată a celui de lângă noi – mai exact a acelei persoane despre care presupuneam că ne iubește și îngrijește, că ne protejează de restul lumii, că ne tratează cu respect, demnitate și onestitate.
    Trauma este un eveniment negativ major sau un set de evenimente care distrug asumpțiile noastre de bază sau credințele fundamentale despre lume sau oameni
    https://paginadepsihologie.ro/infidelitatea-o-trauma-mai-mare-decat-un-dezastru-natural/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare