COALITIA PENTRU FAMILIE a adunat peste 2 MILIOANE semnaturi – nu indeajuns pentru a deveni stire in SISTEMUL MASS-MEDIA/ Pr. Constantin Sturzu: DEMONTAREA CELOR MAI FLAGRANTE MINCIUNI ADUSE CAMPANIEI/ Italia – pe cale de a adopta PARTENERIATELE HOMOSEXUALE/ Cazul Bodnariu: DOVEZI PRIVIND MOTIVATIA ANTI-CRESTINA A ACTIUNII BARNEVERNET

• ActiveNews: Coaliția pentru Familie a strâns peste 2,1 milioane de semnături în vederea modificării Constituției în sprijinul familiei

Coaliția pentru Familie a strâns peste 2,1 milioane de semnături în favoarea proiectului de lege pentru revizuirea Constituției, aflându-se în acest moment la jumătatea termenului de șase luni pe care îl are în vederea strângerii semnăturilor.

Potrivit unei informații publicate pe Facebook de către coordonatorii campaniei, au fost strânse 2.164.156 de semnături în vederea definirii căsătoriei în textul Legii fundamentale ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie.

Inițiativa “România pentru familie” a fost semnată de peste 48% din populația votantă a județului Ialomița și 46% din populația cu drept de vot a județului Dâmbovița. În județul Bacău au fost strânse, potrivit Agerpres, peste 100.000 de semnături.

La finalul lunii noiembrie, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune  modificarea  actualului art. 48, alin. 1, al legii supreme a statului cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Campania este organizată de Coaliția pentru Familie, o structură civică formată din zeci de asociații ce promovează valorile familiei.

Pentru a putea fi depus în Parlamentul României, proiectul de lege are nevoie de susținerea a 500.000 de cetățeni. Pentru a afla cine sunt inițiatorii proiectului și pentru a semna în sprijinul acestei măsuri, dați click AICI.

• Doxologia/ Pr. Constantin Sturzu: Zece neadevăruri spuse despre familia tradiţională

În nici trei luni, o structură civică formată din zeci de asociaţii – Coaliţia pentru Familie şi Constituţie a strâns peste 2,1 milioane de semnături în vederea modificării Constituţiei României, în sensul de a se menţiona explicit, în articolul 48, aliniatul 1, că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, nu „între soţi”, cum se menţionează acum. Încă de la început, această iniţiativă a atras o serie de comentarii şi critici, de la cele mai decente, până la cele mai duşmănoase. După o atentă monitorizare a celor publicate, prezint un mic inventar al celor mai flagrante neadevăruri spuse, la care voi încerca să răspund punctual.

1) “Când cuvântul simplu «familie» este înlocuit cu expresia «familia tradiţională», sunt serios contrariat. În acest mod, dăm posibilitatea unei interpretări foarte ambigue a conceptului de familie. În sensul că poate exista şi o familie de alt fel.”

Da, ideal ar fi să nu putem vorbi decât despre familie, pur şi simplu, numai că trebuie să fim realişti. Sunt deja state în care familia este constituită, legalmente, şi din doi parteneri homosexuali (eventual, având copii adoptaţi), iar în spaţiul public românesc este insistent vehiculată ideea că nu doar heterosexualii au dreptul de a se căsători. Astfel, e nevoie să te defineşti, aşa cum, tot dintr-o necesitate, diferitele denominaţiuni creştine s-au autointitulat, de-a lungul istoriei, ca fiind ortodoxe, romano-catolice, protestante şamd. Când spui că eşti creştin, adesea trebuie să precizezi şi care-ţi este confesiunea. Nici nu putem rezolva problema numind familia – creştină. O dată, pentru că excludem pe cei de alte religii sau pe ateii care susţin familia în înţelesul ei clasic, dar şi pentru că sunt homosexuali care se consideră creştini şi afirmă că întemeiază şi ei familii creştine. De aceea, epitetul de „tradiţională” este, totuşi, cel mai potrivit pentru a defini familia azi. În felul acesta, facem trimitere la o istorie milenară, o realitate greu de schimbat chiar şi de către maşinăria de propagandă a corectitudinii politice.

2) „BOR este în spatele acestei campanii de strângere de semnături pentru modificarea Constituţiei”.

Este cel mai frecvent reproş, dar şi cel mai uşor de demontat, prin simpla analiză a structurii multiconfesionale a iniţiatorilor. Biserica Ortodoxă Română sprijină, într-adevăr, acest demers, dar acest lucru o onorează, nu e ceva ruşinos. Orişicât…

3) „Românii acceptă amestecul Bisericii în treburile statului. (…) Biserica se află în riv­a­li­tate cu statul, strânge semnături, ţine dis­­cur­suri despre cum trebuie să fie fa­milia, con­vinge statul să se amestece în viaţa pri­vată a cetăţenilor săi.”

Această idee derivă din afirmaţia de la punctul 2). Ca orice alt cetăţean, şi ortodoxul, ca şi ateul sau cel ce are alte convingeri religioase, are voie să-şi exercite drepturile prevăzute de lege. În plus, a face politica familiei nu e tocmai amestec în treburile statului (decât dacă acel stat se numeşte Norvegia, spre exemplu).

4) „Discursurile marilor noştri prelaţi sea­mă­nă mult cu cele ale liderilor Bisericii Or­to­doxe Ruse, iar convergenţa creşte odată cu tendinţele de modernizare şi eman­ci­pare care apar în societate. De vină este Ves­tul, care apără dreptul la păcat, atunci când apără diversitatea şi le oferă legi egale homosexualilor.”

În chestiuni de credinţă şi de morală, este absolut firesc să avem aceleaşi convingeri precum ortodocşii din Rusia, din Grecia sau din S.U.A., iar nu cu secular-umaniştii din România sau din Europa. Şi nu cred că a fi european echivalează cu a practica homosexualitatea sau a fi simpatizant/ susţinător al acestei deviaţii sexuale. Nu la asta se rezumă valorile europene.

5) „Este o iniţiativă care vizează interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex”.

Nu poţi interzice ceva ce, în România cel puţin, nu este legal. Demersul vizează, dincolo de prevederile Codului civil, o protejare la nivel constituţional a familiei, aşa cum este definită ea acum.

6) „În România, chestiunea căsătoriilor gay nici nu exista pe agendă; nu era pe agenda publică, nici politică”.

Aceasta este cea mai gogonată minciună pe care am găsit-o în presă. De parcă nu ar fi auzit nimeni de, spre exemplu, cei vreo 10 ani de Gay Pride pe străzile Bucureştiului sau de iniţiativa unui parlamentar cernit – de a se legifera parteneriatul civil, ca primă etapă înainte de legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex (conform propriilor sale declaraţii).

7) „Nu se respectă reglementările de la nivelul Uniunii Europene în privinţa drepturilor omului”.

Nu există o reglementare unitară pe acest subiect, cel mult putem identifica unele recomandări ale unor foruri europene. Sunt 13 state europene care nu permit căsătoria între homosexuali. Slovenia, spre exemplu, a respins acest tip de mariaj prin referendum, chiar dacă Parlamentul ţării adoptase o lege în acest sens.

8) „Despre familia obişnuită, în care violenţa este acceptată adesea cu resemnare, nu se spun prea multe, nici des­pre femeile obligate să facă munci cas­nice extenuante, nici despre copiii su­puşi relelor tratamente de un tată beţiv sau de o mamă isterică. Familia tra­di­ţio­nală e bună oricum ar fi, chiar dacă, în fi­nal, îşi distruge copiii.”

Ba se spun şi se fac multe în sprijinul familiei în care apar probleme de genul celor de mai sus, dar presa are mai degrabă ocupată agenda cu alte subiecte. Faptul că ceva nu este mediatizat, nu înseamnă că nu există. În plus, dacă mai sunt şi probleme în sânul familiilor tradiţionale, asta nu înseamnă că „familia” homosexuală le-ar rezolva. E ca şi cum ai spune că, dacă tot există şi şoferi beţi la volan, hai să dăm carnet de conducere şi copiilor de 14 ani, că ei oricum beau mai puţin.

9) „În toate lăcaşurile de cult ale BOR se face o efervescentă propagandă de discriminare împotriva homosexualităţii.”

Biserica tratează cu multă atenţie persoanele cu devieri sexuale, mai ales în scaunul de spovedanie. Dar ea nu poate să-şi schimbe învăţătura sau să modifice Biblia, după cum bate vântul unor interese obscure. Şi Vechiul şi Noul Testament sunt consecvente acestui punct de vedere: „Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22); „femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea” (Romani 1, 26-27). Iar că Biblia are dreptate o poate confirma orice psiholog sau psihiatru care nu ne poate da nici măcar un singur exemplu de heterosexual care ar dori să se trateze pentru a deveni homosexual!

10) „Preoţii noştri, atunci când vorbesc despre căsătoria «uni­ver­sală» nu invocă iubirea, ci tradiţia şi dog­ma.”

Tradiţia şi dogma sunt doar modul în care este întrupată învăţătura despre „Dumnezeul care este iubire” (Cf. I Ioan 4, 7-8). Iubirea nu e totuna cu relaţia sexuală (chiar dacă, în căsnicie, este inclus şi acest act atât de intim). A ajuns atât de pervertit acest cuvânt – iubirea – încât fiecare crede că-i poate da orice înţeles, după cum îl taie mintea sau după cum pofteşte. Poate găsi cineva, în toată istoria umanităţii, o definiţie mai adecvată şi mai înaltă a iubirii, decât cea din celebrul „imn al dragostei” (V. I Corinteni 13) scris de Sfântul Apostol Pavel? Încât, cred că o schimbare în bine a întregii societăţi nu va putea surveni decât atunci când se va spune – cu dragoste, dar răspicat – lucrurilor pe nume. Şi mai ales atunci când păcatului i se va spune păcat şi i se va retrage cu totul iluzoria aură de legitimitate.

• Cultura Vietii: Senatul Italiei adoptă o lege a parteneriatelor civile homosexuale

Senatul Italiei a adoptat, ieri, propunerea de lege care recunoaște parteneriatele civile homosexuale, dar în urma unei înțelegeri de ultim moment cu senatorii catolici, actul legislativ va refuza partenerilor homosexuali dreptul la înfierea de copii. Legea nu este definitivă, urmând să fie supusă scrutinului Camerei Deputaților.

Virginia Code Nunziante, președinta Asociației pentru Apărarea Familiei, a declarat pentru LifeSiteNews că legea va trece aproape sigur și de camera inferioară, pe seama acordului parlamentarilor catolici de a susține legea în condițiile eliminării dreptului la adopție și pentru că aceasta este sprijinită oficial de guvern – o practică aproape întotdeauna rezervată măsurilor de securitate sau financiare și economice, dar „niciodată utilizată pentru o problemă morală” până acum.

Premierul democrat Matteo Renzi a fost ales cu o platformă electorală ce promitea reforme pentru alinierea Italiei la „standardele” majorității statelor occidentale în materie de drepturi ale „minorităților sexuale”. Deoarece italienii au definit căsătoria firească în constituția țării, singura alternativă de a asigura „egalitatea” homosexualilor o constituia o lege prin care relațiile lor să fie recunoscute drept „căsătorii” sub un alt nume. Renzi a fost de acord să renunțe la adopția homosexuală pentru a trece legea cu cooperarea catolicilor din parlament.

Nunziante declară: „Votul catolicilor i-a trădat pe catolici în forurile publice”. Alianța sa de organizații pro-familie a făcut un lobby intens pe lângă parlamentarii de denominație catolică, cerându-le să se opună complet legii. Peste un milion de oameni din întreaga Italie au protestat luna trecută la Roma împotriva actului legislativ.

Tactica susținătorilor legii a fost de a-i rușina pe parlamentari cu mesajul că Italia ar fi singura țară din Europa care nu are o astfel de lege – lucru neadevărat. S-a afirmat, de asemenea, că nu se poate să nu li se ofere homosexualilor „aceleași drepturi civile”, deși aceștia deja se bucurau de aceleași drepturi civile ca toți ceilalți cetățeni. De asemenea, CEDO a condamnat Italia pentru discriminare împotriva homosexualilor.

Oponenții actului legislativ, însă, declară că:

„Nu putem accepta așa ceva. Papa Benedict a spus că există unele valori nenegociabile, iar familia este una dintre ele. Homosexualitatea atacă familia.”

Dacă (sau după ce) legea va trece de Camera Deputaților, numai președintele Sergio Mattarella, care este judecător pensionat al Curții Constituționale, se mai poate opune aplicării acesteia. Nunziante afirmă:

„El poate declara legea ca neconstituțională. Nu este obligat să facă acest lucru. Putem doar să sperăm.”

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

25 februarie 2016

MOTIVATIA ANTI-RELIGIE A NORVEGIEI PENTRU CONFISCAREA COPIILOR BODNARIU

Intrebari au fost puse daca autoritatile norvegiene au fost motivate de religia familiei Bodnariu cind au confiscat pe cei 5 copii ai lor. Au fost, iar evidenta in sensul acesta exista din abundenta. Documente si procese verbale care au aparut dupa confiscarea copiilor in noiembrie 2015 indica ca inca de pe 13 octombrie, cu mai bine de o luna inainte de preluarea copiilor in custodia statului, oficialitatile municipalitatii Naustdal unde locuia familia nu agreau cu stilul de crestere a copiilor abordat de parintii Bodnariu crezind, dupe ce au interogat copiii, ca e fondat pe Biblie. Documentele scriu negru pe alb ca Barnevernet e “ingrijorat ca acest stil de crestere a copiilor este justificat de Biblie”. Autoritatile au motivat separarea copiilor de parinti pe “atitudinea” parintilor care “au o credinta proprie si mod de a creste copiii care e bazat pe religie”.Documentele deasemenea mentioneaza ca copiii au fost “crescuti sa-l respecte pe Dumnezeu si valorile parintilor lor.” Barnevernet a interpretat lucrul acesta ca un posibil conflict intre presupusa inabilitate a copiilor de a trai dupa principiile religioase ale parintilor si posibilitatea ca religia parintilor sa creeze un “conflict interiorizat” la copii si stres in familie.

Nici chiar Richard Dawkins nu putea sa o zica mai bine. Dawkins e faimos pentru afirmatia facuta de el in cartea lui publicata in 2006 The God Delusion ca educatia copiilor in Bibilie este o forma de abuz a copiilor. Nu se mai pune la indoiala ca religia familiei si credinciosia ei fata de valorile crestine au atras atentia autoritatilor de la Barnevernet si au avut un loc central in discutiile si strategia lor inainte de separarea copiilor. Deci, afirmatia ca Barnevernetul a fost motivat de simtaminte antireligioase cind a confiscat copiii familiei Bodnariu este una corecta si sprijinita de evidenta. Biblia e mentionata de patru (4) ori in documente, Dumnezeu o data, iar religia odata. Religia deasemenea apare ca subiect separat de discutie intre autoritatile Barnevernetului.

De ce oare ar irita pe Barnevernet religia familiei Bodnariu? Raspunsul este clar: Barnevernetul reprezinta ideologia seculara de crestere a copiilor in Norvegia. Cind ea e in conflict cu stilurile de crestere a copiilor al familiilor traditionale ori cele influentate de religie, in cazul de fata crestinismul, Barnevernetul totdeauna castiga. Simplu pentru ca, fiind un brat al statului Norvegian, tine in mina sabia si o pozitioneaza deasupra familiilor traditionale.

Chiar daca asta e o realitate nefericita, probabil ca nu e tocmai surprinzatoare daca luam in considerare gradul avansat de secularizare al Norvegiei. In mai 2012 Parlamentul Norvegian a votat in unanimitate sa aboleasca statutul Bisericii Luterane ca Biserica Nationala in Norvegia. Date din presa la vremea aceea indicau ca in 2012 72% dintre norvegieni, sau aproximativ 3.6 milioane de norvegieni, erau fara credinta religioasa si doar 2% din populatia tarii frecventa biserica in mod regular. [Jessica Bluemke Norway Abolishes National Church, May 22, 2012: http://www.patheos.com/blogs/friendlyatheist/2012/05/22/norway-abolishes-national-church/?repeat=w3tc] Deasemenea, in conformitate cu sondaje de opinie facute pe la 2005 de Gallup World Polls doar 23% dintre norvegieni priveau religia ca un component important al vietii lor zilnice si aproape 7% se declarau atei. Si crestinismul e in declin. Un studiu global privind viitorul crestinismului, emis in 2013, indica ca daca in 1970 98.8% dintre norvegieni se identificau ca fiind crestini, doar 87.29% se vor mai identifica ca fiind crestini in 2020. Deasemenea, pina in 2020 3.4% din populatia Norvegiei va fi musulmana.

O implicatie majora a acestei observatii este ca pentru majoritatea norvegienilor stilul de crestere a copiilor bazat pe traditie ori religie a devenit irelevant si este inlocuit cu unul secular. Asta explica si de ce aproximativ 25% dintre toti copiii preluati in custodia statului in Norvegia sunt copii de imigranti care sunt cunoscuti pentru valorile lor traditionale, iar unii sunt refugiati pe motive religioase. Restul copiilor sunt luati datorita stilurilor de viata riscante ale parintilor lor biologici, de exemplu consumul ori dependenta de droguri, alcoolism, ori probleme mentale. Imigrantii si refugiatii de obicei nu se antreneaza in stiluri de viata riscante de felul acesta, si sunt cunoscuti pentru traditionalismul lor, iar in familie, pentru conservatorism in relatii si cresterea copiilor.

Barnevernet incarneaza profund seculara societate norvegiana. Sociologii, printre ei bine cunoscutul sociolog W. Bradley Wilcox, observa, inca din 2009, ca in masura in care statul asistential, Norvegia fiind un exemplu clasic, reuseste sa erodeze si sa dea la o parte moralitatea traditionala, ea e inlocuita cu o moralitate dictata de stat si inradacinata in asa numitele valori post-moderne. [http://www.mercatornet.com/articles/view/more_government/] Statul devine mama si tata generatiilor viitoare iar asistenta financiara acordata familiilor inlocuieste obligatiile parentale, inclusiv aceea de a avea grija de copii. Norvegia e una din tarile unde, dupa decenii de politici familiale bazate pe asistenta financiara, oamenii nu mai depind unii de altii pentru bunastarea lor ci de stat. Dependenta de familie a fost inlocuita cu dependenta de stat.

Un alt rezultat al politicilor asistentiale scandinave este inabilitatea generatiilor tinere de parinti sa-si creasca copiii. Ei nu vad in proprii lor parinti modele pentru cresterea copiilor, si, ca rezultat, sunt dezorientati cind ei devin parinti. E rezonabil sa presupunem ca Norvegia a adoptat Legea Bunastarii Copilului (“Child Welfare Act”) in 1992 sa rectifice inaptitudinea generatiilor tinere de a fi parinti. Barnevernet si-a asumat obligatia sa impuna stilul parental secular, ceea ce explica si frictiunile dintre familiile de imigranti care aduc in Norvegia stiluri parentale responsabile, si Barnevernetul care impune ideologia parentala statista.

Observati ca in trecut, si chiar azi in majoritatea covarsitoare a lumii, doar orfanii erau dati spre adoptie. De-a lungul istoriei societatile lumii au fost cu mare bagare de seama sa respecte si sa pastreze legaturile biologice dintre copii si parinti. In loc de a decupla relatia biologica parinte-copil, ele au actionat spre imbunatatirea abilitatilor parentale ale parintilor, a relatiilor maritale, si a relatiilor de familie. Legea Norvegiei constituie o deplasare radicala de la aceasta filosofie si practica. De fapt, legea da statului puterea sa declare care parinte e potrivit sa creasca copii si care nu, cit si autoritatea de a lua copiii de la parintii pe care statul nu ii gaseste potriviti si sa ii dea cuplurilor pe care tot statul ii declara potriviti sa fie parinti. Asta permite Barnevernetului sa fure copiii de la parinti dupa plac. In plus exista o prezumtie ca selectia noilor parinti facuta de Barnevernet e potrivita. Parintii biologici care si-au pierdut copiii si ii vor inapoi trebuie sa fie examinati extensiv de psihologi, de “experti”. Psihologii ii declara potriviti ori nepotriviti sa fie parinti. In aparenta aspectele biologice nu inseamna nimic.

Ceva nu e in ordine aici. Am putea numi stilul parental norvegian o forma de agresiune ideologica la adresa parintilor si familiei naturale. Intregul inteles al notiunii de parinte a fost intors cu capul in jos. A fi parinte nu mai inseamna legaturi biologice intre parinti si copii. Inseamna declararea ca parinti legali a cuplurilor carora autoritatile le dau in custodie ingrijirea copiilor. Pe scurt, asta e ceea ce psihologii numesc parinti sociali ori parinti psihologici, o notiune care se substituie parintilor biologici si ii face irelevanti.