China si Japonia: CONFLICT DUR SI PERICULOS pentru cateva insule din Marea Chinei

18-09-2012 4 minute Sublinieri

  • Gandul:

China şi Japonia bat tobele războiului: 11 nave chineze deplasate în apropierea disputatelor insule nipone

Unsprezece nave guvernamentale chineze au ajuns marţi după-amiază în apropierea insulelor administrate de Japonia şi revendicate de China, a anunţat paza de coastă japoneză, citată de AFP.

“În jurul orei 16.30 (10.30 ora României), zece nave de supraveghere au fost reperate la limita apelor din jurul insulei Uotsuri”, a anunţat un purtător de cuvânt al pazei de coastă, potrivit căruia o a unsprezecea navă a serviciului de control al pescuitului a ajuns în aceeaşi zonă cu puţin timp înainte.

Vineri, Beijingul a trimis deja şase nave similare în jurul insulelor Diaoyu – numele lor chinez – denumite Senkaku de Japonia.


China îşi rezervă dreptul de a lua “măsuri suplimentare” în diferendul cu Japonia

China îşi rezervă dreptul de a lua “măsuri suplimentare” în diferendul cu Japonia, în care contestă naţionalizarea insulelor disputate de cele două ţări, a declarat marţi ministrul chinez al Apărării, transmite AFP.

China urmăreşte atent situaţia din Marea Chinei de Est şi “ne rezervăm dreptul (de a lua) măsuri suplimentare“, a declarat Liang Guanglie, prin intermediul unui traducător, în timpul conferinţei de presă pe care a susţinut-o alături de omologul său american, Leon Panetta.

“Desigur, acestea fiind spuse, noi sperăm încă la soluţie paşnică şi negociată cu privire la acest aspect”, a afirmat ministrul, întrebat dacă Beijingul are în vedere recurgerea la forţă.

Liang, general de armată, a reafirmat suveranitatea Beijingului asupra acestor insule, dând vina pe Tokyo pentru izbucnirea tensiunilor dintre cele două ţări.

Sosit luni seară în capitala Chinei, şeful Pentagonului, Leon Panetta, a făcut apel la reţinere, aşa cum a procedat şi la Tokyo, în timp ce mii de chinezi demonstrau din nou, marţi, în toată ţara.

“În ceea ce priveşte actualele tensiuni, facem apel la calm şi la reţinere din partea tuturor părţilor”, a declarat Panetta. “Nu este în interesul niciunei părţi ca situaţia să degenereze într-un conflict care ar aduce atingere păcii şi stabilităţii în această regiune importantă”, a spus acesta.

Secretarul american al apărării vorbeşte despre un posibil RĂZBOI ÎN ASIA. Insulele care ar putea arunca în luptă CHINA şi JAPONIA

Actualele conflicte teritoriale din Asia, mai ales cel dintre China şi mai multe ţări din regiune, ar putea declanşa un război, în cazul în care guvernele respective continuă “provocările”, a declarat duminică seara secretarul american al Apărării, Leon Panetta, transmite AFP.

“Sunt preocupat atunci când văd ţări angajate în diverse provocări care ar putea declanşa violenţe şi, în final, ar putea duce la un conflict”, a afirmat Panetta la sosirea sa la Tokyo, răspunzând astfel unei întrebări referitoare la diferendul dintre Beijing şi Tokyo cu privire la un mic arhipelag din Marea Chinei de Est.

“Şi acest conflict s-ar putea extinde”, a avertizat Leon Panetta, care se află într-un turneu în Asia, în cursul căruia va ajunge şi în China, în contextul în care tensiunile dintre Beijing şi Tokyo au fost rareori atât de puternice.

Obiectul litigiului, care a declanşat la acest sfârşit de săptămână numeroase şi violente manifestaţii antijaponeze în mai multe oraşe din China, este reprezentat de un arhipelag din Marea Chinei de Est, numit Senkaku de japonezi şi Diaoyu de chinezi. Acest arhipelag, care ar ascunde zăcăminte de hidrocarburi, este revendicat şi de Taiwan.

Decizia de săptămâna trecută a Guvernului japonez de a cumpăra aceste insule de la proprietarii lor privaţi, deci să le naţionalizeze, a provocat o reacţie puternică din partea Beijingului, care a trimis mai multe nave să patruleze timp de câteva ore în jurul arhipelagului pentru a marca apartenenţa acestuia la China.

CRIZA DIPLOMATICĂ dintre CHINA şi JAPONIA are o miză economică de 340 miliarde dolari

Criza diplomatică dintre China şi Japonia are o miză economică uriaşă, relaţiile comerciale dintre cele două state asiatice depăşind 340 miliarde de dolari pe an, de trei ori mai mult decât acum 10 ani, potrivit unei analize Bloomberg.

Toyota, Nissan, Mitsubishi Motors, Sony, Panasonic şi Canon au suspendat activitatea mai multor fabrici şi magazine din China, potrivit presei internaţionale. Panasonic a anunţat pagube materiale la operaţiunile din China după ce grupuri de protestatari au spart geamurile mai multor magazine, nemulţumiţi că Japonia a cumpărat săptămâna trecută un grup de insule revendicate de ambele ţări, denumite Diaoyu de chinezi, respectiv Senkaku de japonezi.

Retailerul japonez Fast Retailing a închis temporar 42 de magazine din China şi a înregistrat scăderi puternice pe bursa de la Tokyo. Seven & I Holdings a închis 211 magazine din China, iar Jusco alte 30.

Asociaţia Dealerilor de Automobile din China a anunţat că protestele vor afecta vânzările locale ale Toyota, Nissan şi Honda mult mai sever decât cutremurul devastator din martie 2011.

Guvernele asiatice încearcă să consolideze creşterea economică din regiune pe fondul situaţiei mondiale incerte, cererea din Europa fiind afectată de criza datoriilor de stat, în timp ce Statele Unite încearcă încă să rezolve problema şomajului. “Disputa tot mai serioasă adaugă un nou strat de incertitudine. Japonia este mult mai dependentă de China pentru creştere economică decât invers. Revenirea economică slabă a Japoniei ar putea înceta, iar China va avea mai puţin de suferit”, comentează un economist din Hong Kong.

Anul trecut, China a fost cea mai mare piaţă de desfacere pentru exporturile Japoniei, în timp ce piaţa japoneză a fost pe locul al patrulea pentru exportatorii chinezi. China a livrat anul trecut către Japonia bunuri şi servicii în valoare totală de 148,3 miliarde de dolari şi a importat produse japoneze de 194,6 miliarde dolari, potrivit datelor autorităţilor vamale chineze.

Acţiunile companiilor japoneze ale căror operaţiuni din China au fost afectate de proteste au scăzut puternic la Tokyo, iar indicele Nikkei 225 a coborât marţi cu 0,1%. Pieţele japoneze au fost închise luni cu ocazia unei sărbători legale.

Disputa a început în aprilie, când guvernatorul din Tokyo, Shintaro Ishihara, a declarat că ar putea folosi bani publici pentru a cumpăra insulele revendicate de ambele ţări, deţinute atunci de un proprietar privat din Japonia. Tensiunile au escaladat pe 11 septembrie, când guvernul nipon a aprobat preluarea insulelor pentru 2,05 miliarde yeni, echivalentul a 26 milioane de dolari SUA.

Beijingul a anunţat că decizia este inacceptabilă, iar unii protestatari chinezi au cerut boicotarea produselor japoneze.

Vânzările de autoturisme japoneze au scăzut în august în China, în timp ce mărcile germane, americane şi sud-coreene au înregistrat o creştere cumulată de 10%. China este cea mai mare piaţă auto din lume după volum. Toyota, Nissan şi Honda au anunţat pagube materiale la dealerii din oraşul chinez Qingdao, iar un post de televiziune nipon a difuzat imagini cu maşini japoneze răsturnate de protestatari, cu geamurile sparte.

Baidu, cel mai mare motor de căutare din China, şi Tencent Holdings, cea mai mare companie de comerţ online, au afişat pe site-uri bannere cu mesaje patriotice, care conduc utilizatorii la pagini separate unde este postat mesajul “Insulele Diaoyu aparţin Chinei!”, cu drapelul chinez aşezat peste o hartă a zonei disputate.

Potrivit agenţiei Kyodo, protestatarii din Qungdao şi Changsha au atacat mai multe magazine operate de companii cu acţionariat japonez. Spring Airlines, cel mai mare operator de transporturi aeriene low-cost din CHina, a anulat 10 zboruri charter către Japonia, programate începând cu 23 septembrie, din cauza scăderii cererii pe fondul tensiunilor dintre cele două ţări.

All Nippon Airways a anunţat că clienţii au anulat peste 18.000 de bilete de zbor pe trasee între Japonia şi China, dar nicio cursă nu a fost anulată până acum. Hitachi, a doua mare companie japoneză, a anunţat că operaţiunile din China se desfăşoară normal, însă angajaţii de la birourile din Beijing lucrează de acasă.

Investiţiile străine directe efectuate în China de către investitori japonezi au crescut în primele şapte luni ale acestui an cu 19,1%, la 4,73 miliarde de dolari, potrivit Ministerului Comerţului de la Beijing. În aceeaşi perioadă, investiţiile efectuate de companii din UE au coborât cu 2,7%, iar cele realizate de companii americane au crescut cu 1%.

În 2005, când a avut loc cel mai recent incident diplomatic serios între cele două ţări, chinezii au ieşit în stradă în mai multe oraşe criticând conţinutul unor manuale şcolare pentru că ar fi minimalizat atrocităţile înfăptuite de Japonia în vremuri de război. Protestatarii au cerut şi atunci boicotarea produselor japoneze, iar unele companii nipone şi-au reevaluat planurile de investiţii în China. Cu toate acestea, importurile Chinei din Japonia au crescut cu 15,2% în 2006, faţă de aproximativ 5% în anul anterior.


Categorii

1. DIVERSE, Batalia pentru resurse, China

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “China si Japonia: CONFLICT DUR SI PERICULOS pentru cateva insule din Marea Chinei

  1. Pentru cei care nu stiu engleza si vor sa vada un film bun subtitrat despre profetie recomand filmul de pe YouTube: Meghido I – Marsul catre Armaghedon (subtitrare in limba Romana)

    http://youtu.be/Eifsm2oqDMk

  2. @Ioan:

    Respectivul documentar este de factura neoprotestanta, deci e plin de interpretari eretice.

  3. @admin

    Mie mi-a placut foarte mult. Multumesc!

  4. SUA dau de lucru chinezilor obtinand mai multa libertatea in zona Golfolui Persic, unde sunt adevaratele rezevele mondiale de petrol.

  5. Pingback: Japonia: “NICIUN COMPROMIS nu e posibil” in litigiul insulelor disputate cu CHINA/ Marea Egee: nave de patrulare ale Greciei si Turciei s-au ciocnit - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: Elvetia, tara neutra prin excelenta, ISI PREGATESTE ARMATA/ Japonia si SUA exerseaza SCENARII DE RAZBOI in contextul conflictului cu CHINA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: RUSIA SE PREGATESTE DE RAZBOI? Fortele navale rusesti inregistreaza o crestere fara precedent/ Cel mai mare exercitiu naval CHINA-RUSIA din Marea Japoniei | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare