COALITIA PENTRU FAMILIE cere Parlamentului respingerea proiectului PARTENERIATULUI CIVIL (document). POZITIA BISERICII ORTODOXE ASUPRA PARTENERIATELOR/ Marsul pentru viata – o miscare a compasiunii/ 40 DE ZILE PENTRU VIATA
- Coalitia pentru familie: Coaliția pentru Familie solicită Parlamentului respingerea proiectului legii parteneriatului civil
Coaliția pentru Familie a transmis astăzi liderilor partidelor parlamentare și liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților o scrisoare prin care solicită respingerea propunerii legislative cu privire la parteneriatele civile, aflată în dezbaterea Camerei Deputaților (decizională).
Printre motivele solicitării se numără suprapunerea juridică și conceptuală între parteneriat și căsătorie, parteneriatele civile urmând să se substituie căsătoriei în formarea unei familii. Astfel, propunerea legislativă are ca scop modificarea radicală, conform unei agende ideologice, a legislației familiei, în contra valorilor culturale și istorice ale societății românești. În scrisoare se mai arată că încurajarea concubinajului prin legiferarea parteneriatului civil este contrară intereselor copiilor, conform concluziilor unor studii internaționale de amploare.
Mai jos, scrisoarea integrală:
București, 27 februarie 2017
- D-lui Liviu Dragnea, Președintele Partidului Social Democrat
- D-lor Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, Co-președinți ai Alianței Liberalilor și Democraților
- D-nei Raluca Turcan, Președinta Partidului Național Liberal
- D-lui Nicușor Dan, Președintele Uniunii Salvați România
- D-lui Kelemen Hunor, Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România
- D-lui Eugen Tomac, Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară
Cc:
- D-lui Ion Marcel Ciolacu, liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților
- D-lui Constantin Avram, liderul grupului parlamentar al ALDE din Camera Deputaților
- D-lui Varujan Pamuccian, liderul grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților
Analizând propunerea legislativă cu privire la „parteneriatele civile”, aflată în dezbaterea Camerei Deputaților, Coaliția pentru Familie, structură reprezentativă a societății civile, solicită membrilor Parlamentului să o respingă, din următoarele motive:
1. Definiția parteneriatului civil este cvasi-identică definiției căsătoriei, suprapunerea conceptuală și juridică a celor două fiind aproape totală. Astfel, parteneriatele civile devin o instituție paralelă căsătoriei și se vor substitui acesteia în formarea unei familii[1].
Unul din argumentele principale ale promotorilor inițiativei este existența a sute de mii de cupluri heterosexuale care ar avea nevoie de această lege pentru a fi protejate. Aceștia omit însă că, din moment ce drepturile partenerilor urmează să fie foarte asemănătoare cu cele ale soților, legea nu va aduce, în fapt, nimic nou pentru cuplurile coabitante bărbat-femeie.
O diferență majoră o identificăm în schimb la capitolul „îndatoriri”: spre deosebire de căsătorie, parteneriatul nu dă naștere unei obligații la fidelitate reciprocă (în toate aspectele acesteia)[2], instituind un laxism moral cu totul nespecific dreptului românesc.
Apreciem că, în fața posibilității de a intra într-o relație care le va conferi aceleași avantaje dar îi va obliga la mai puțin, tinerii vor fi demotivați să se mai căsătorească. Amânarea căsătoriei, care și așa se face la o vârstă tot mai ridicată[3], are impact asupra deciziei de a procrea. Nu înțelegem cum poate fi această schimbare una de dorit într-o societate aflată în cea mai gravă criză demografică din istoria sa, cu nivelul nașterilor regresând până la cel al anilor 1880 și cu o îmbătrânire galopantă a populației, aflată în al 28-lea an de scădere[4]consecutivă după 1990.
2. Principala victimă a recunoașterii și încurajării concubinajului, prin legiferarea „parteneriatului civil”, va fi copilul.
Fiind un simplu contract care omite valori esențiale, parteneriatul civil nu conferă stabilitatea caracteristică unei căsătorii, deci nu va putea oferi mediul optim pentru creșterea, dezvoltarea și educarea corespunzătoare a copiilor.
În 2015, Wendy Manning, sociolog la Bowling Green State University (SUA), a publicat rezultatele unui studiu[5] vast privind concubinajul și efectele sale asupra copiilor. Concluzia principală a studiului este că primele victime ale concubinajului, aflat în creștere în ultimele decenii, sunt copiii. Din datele furnizate de Manning precizăm:
- persoanele care trăiesc în concubinaj sunt mult mai sărace ca persoanele integrate în familii, venitul mediu în cuplurile coabitante fiind la jumătate față de venitul familiilor întemeiate pe căsătorie;
- 32,5% dintre căminele unde partenerii trăiesc în concubinaj sunt sub pragul de sărăcie, față de doar 10-11% în cazul familiilor întemeiate pe căsătorie;
- partenerii care trăiesc în concubinaj tind să fie mult mai puțin educați ca soții;
- concubinajul e mult mai instabil ca mariajul; în medie, rezistă doar 18 luni;
- doar unul din trei copii care se nasc în urma concubinajului trăiesc cu ambii părinți până la vârsta de 12 ani, față de 75% dintre copiii ai căror părinți sunt căsătoriți;
- copiii care locuiesc cu adulți care coabitează „au” cel puțin trei perechi de „părinți” diferiți până la majorat;
- copiii crescuți de adulți aflați în concubinaj sunt mai puțin sănătoși, au performanțe școlare mai slabe și sunt mai înclinați spre delicvență decât copiii crescuți în familii întemeiate pe căsătorie.
De asemenea, sociologul american Bradley Wilcox a publicat, foarte recent, un studiu constatând aceleași aspecte: concubinajul este potrivnic intereselor copiilor[6].
De altfel, propunerea legislativă privind parteneriatul civil nu face în nici un fel de referire la situația copiilor rezultați din aceste uniuni, aceștia rămânând copii din afara căsătoriei, fără deci a beneficia de prezumția de paternitate.
3. Scopul real al parteneriatului civil este să confere statut legal de familie cuplurilor de același sex
Oricine observă, cu bună credință, evoluția în timp a acestei instituții artificiale și paralele căsătoriei denumită „parteneriat civil” ajunge la această concluzie. Aducerea în prim-plan a „sutelor de mii de cupluri heterosexuale coabitante” care „necesită protecție” este doar o manipulare destinată să comute centrul real al dezbaterii.
Chiar unul dintre parlamentarii care a votat favorabil proiectul în Comisia de Drepturile Omului a afirmat că în opinia sa parteneriatele civile ar fi necesare pentru a „respecta dreptul la viața de familie al tuturor cetățenilor țării, indiferent de sex sau orientare sexuală”. Ceea ce se omite din acest raționament este că relațiile într-un cuplu unisex nu pot constitui „viață de familie”, cele două tipuri de cupluri fiind structural diferite, ca atare neputând pretinde un tratament egal din partea legii.
Sociologic, familia este consacrată ca un grup de persoane care relaționează în baza unor legături de sânge, căsătorie sau adopție. Cuplurile unisex nu se includ în niciuna dintre aceste categorii. În schimb, acordarea statutului de familie unui astfel de cuplu ar atrage primirea tuturor celorlalte drepturi ale unei familii nucleare, chiar dacă ele nu sunt solicitate expres de actualul proiect, printre care și adopția sau accesul la „fabricarea” de copii prin reproducere asistată cu terț donator/mamă surogat. Cu alte cuvinte, miza parteneriatului civil este ca viitoarele generații să crească într-o țară în care cuplurile unisex să fie recunoscute și protejate de lege la paritate cu familia nucleară. Este, evident, o schimbare majoră, radicală, a unei legislații care de-abia a fost confirmată prin Noul Cod Civil!
Cu respect reamintim membrilor Legislativului României că legea nu apare din neant și nici nu poate fi ruptă de realitățile sociale, ci este legată de acel ansamblu de norme etice obiective, bazate pe înclinațiile firești ale naturii umane și pe caracterul rațional și personalist al acesteia, pe care societatea le împărtășește în majoritate[7]. Doar sistemele totalitare au pretins că pot fabrica legi din nimic, impunând schimbări cu forța unei societăți căreia acestea îi erau străine.
De aceea, nu este posibil ca membrii Parlamentului să facă abstracție de opinia majoritară cu privire la familie, mai ales în împrejurările actuale în care, în urma susținerii a 3 milioane de cetățeni, așteptăm o revizuire a Constituției și un referendum, exact în scopul protejării definiției corecte a familiei.
CONCLUZIE
Parteneriatul civil va avea ca efect major diminuarea importanței căsătoriei și a familiei nucleare și schimbarea radicală a structurii și rolului determinant pe care familia încă îl joacă în România. Este o formă extrem de agresivă de „revoluție culturală” conform unei agende ideologice destinată să provoace mutații sociale profunde. Nu poate fi în interesul statului sau al societății în ansamblu adoptarea unei astfel de legi.
De aceea solicităm Parlamentului României respingerea propunerii legislative privind parteneriatele civile și totodată trecerea cu urgență la adoptarea unui program coerent și consistent de încurajare a formării de noi familii prin căsătorie și de redresare demografică prin sporirea natalității. În fața schimbărilor demografice pe care chiar specialiștii Academiei Române le consideră „dramatice”, responsabilitatea ce le revine nu mai poate fi în niciun fel eludată.
În acest sens, reamintim că cele „50 de măsuri în sprijinul familiei” constituie o primă și modestă contribuție a Coaliției pentru Familie la vindecarea gravelor boli de care suferă societatea românească, acum, la un secol de la Marea Unire.
___________
[1] În expunerea de motive la propunerea legislativă se face referire la „recunoașterea familiilor formate în afara sferei căsătoriei” – exprimare care ridică inclusiv întrebarea în ce măsură propunerea de lege este conformă cu Constituția, care limitează formarea de noi familii (în lipsa rudeniei sau adopției) la căsătorie!
[2] Art. 309(1) nCC comparativ cu art. 1(2) al proiectului legii parteneriatului civil.
[3] Vârsta primei căsătorii la femei și respectiv bărbați a crescut de la de la 22,1 și 25,3 ani în 1990, la 27,0 și 30,0 ani în 2013 (INS).
[4] Recorduri demografice istorice în 2016: Cel mai mic număr de născuți-vii de după 1876 și cel mai mare spor negativ din istorie, Curs de guvernare, 13.02.2017, http://cursdeguvernare.ro/recordurile-demografice-ale-anului-2016-cel-mai-mic-numar-de-nascuti-vii-de-dupa-1876-si-cel-mai-mare-spor-negativ-din-istorie.html
[5] Cohabitation and Child Wellbeing. Wendy D. Manning, Future of Children, vol. 25 / no. 2 / fall 2015, https://www.princeton.edu/futureofchildren/publications/docs/Cohabitation.pdf
[6]Ties that Bind – Children in the Age of Cohabitation. Foreign Affairs, 14.02.2017, www.foreignaffairs.com/articles/2017-02-14/ties-bind
[7] Nu din legi trebuie dedus Dreptul, ci legile trebuie extrase din ceea ce este Drept: non ex regula jus sumatur, sed ex jure quod est, regula fiat.
Patriarhia Română privește cu îngrijorare demersurile legate de eventuala oficializare a așa-zisului „parteneriat civil”, acțiuni materializate într-un proiect de lege aflat în acest moment pe agenda Camerei Deputaților.
Considerăm că instituționalizarea unei forme alternative de familie este contrară credinţei creştine şi tradiției poporului român, cu posibile consecinţe grave pentru viaţa morală, familială şi socială a acestuia.
Din punct de vedere creștin, dar și constituțional, cu excepția adopției și a înrudirii de sânge, familia se naște exclusiv prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Parteneriatul civil nu ar face decât să încurajeze concubinajul și să deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului. Mai precis, cadrul legal care protejează în mod optim „creșterea, educația şi instruirea copiilor” este doar familia (art. 48, al. 1 din Constituția României).
Încercările de redefinire a familiei naturale şi tradiționale, confirmată moral și legislativ de-a lungul istoriei umanității, par să facă parte dintr-o agendă ideologică care discreditează valorile și binefacerile sociale ale familiei.
Biserica Ortodoxă Română va continua să apere și să promoveze valorile fundamentale ale familiei tradiţionale, benefice pentru prezentul şi viitorul societăţii româneşti.
- Ziarul Lumina/Stefana Totorcea: Marșul pentru viață, o mișcare a compasiunii
A fost anunțată de curând cea de a șaptea ediție a Marșului pentru viață, care anul acesta are tema „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” și va fi organizată în după-amiaa zilei de 25 martie.
Marșul pentru viață este o mișcare la firul ierbii, realizată de organizații locale independente care îi invită pe toți membrii societății să sprijine viața începând de la concepție și femeile aflate în criză de sarcină. În 2014 acesta s-a desfășurat în 40 de orașe, în 2015 în 75 (inclusiv din Republica Moldova), iar în 2016 în 130 de localități de pe ambele maluri ale Prutului.
Evenimentul se încadrează în mișcarea globală cu același nume care a început cu 44 de ani în urmă în SUA ca reacție a societății civile la retragerea protecției legale pentru copiii nenăscuți. Prima ediție a fost modesta adunare care a avut loc la Washington, DC, în ziua de 22 ianuarie 1973, când Curtea Supremă din SUA a legalizat întreruperea de sarcină în SUA pentru orice motiv și pe tot parcursul sarcinii.
De atunci, cetățenii americani au continuat rezistența împotriva acestei legi, îndemnând oamenii să suplinească, la nivel individual și asociativ, ceea ce legea nu mai face: protejarea vieții copiilor nenăscuți și a maternității, prin asumarea vieții în familie și prin sprijinirea femeilor în criză de sarcină.
Anual, pentru a marca data primei legalizări a avortului în Occident, în jurul datei de 22 ianuarie, uneori pe un frig cumplit, sute de mii de participanți ies pe străzi la Washington, DC, dar și zeci de mii la Paris. La fel, chiar dacă la date diferite și în alte orașe de pe ambele maluri ale Atlanticului. În Peru, anul trecut, au fost aproximativ 750.000 de participanți.
Liberalizarea avortului este adesea prezentată ca progres social, ca o cucerire democratică ireversibilă ce contribuie la emanciparea femeii. Însă adevărul este că prima țară care l-a legalizat a fost Uniunea Sovietică, în 1920.
După Lenin, al doilea lider european care a legalizat avortul în țara sa a fost Adolf Hitler. Din motive de puritate a rasei, în 1933, el a aprobat avortarea copiilor germani nenăscuți cu defecte congenitale. Aceștia au fost primele victime ale naziștilor.
Nici legalizarea avortului în SUA nu a fost tocmai rezultatul unui proces democratic. Decizia a fost luată de câțiva judecători de la Curtea Supremă, în urma unor manipulări masive, dezvăluite ulterior de doctorul Bernard Nathanson. Acesta a fost cofondatorul organizației americane NARAL, care milita pentru abolirea legilor care protejau copiii nenăscuți în SUA. După ce a făcut foarte multe avorturi, odată cu apariția ecografului, dr. Nathanson a observat că fătul se ferea de instrumentele de avort. Atunci a renunțat să mai facă chiuretaje și, până la sfârșitul vieții, a spus neobosit adevărul despre această crimă.
De asemenea, femeile implicate ca reclamante în cele două procese de la Curtea Supremă, Norma McCorvey și Sandra Cano, au explicat ulterior că au fost manipulate. Ambele femei au regretat ulterior implicarea lor în acea decizie și s-au implicat activ în mișcarea pro-viață.
Anul acesta, la a 44-a ediție, Marșul pentru viață de la Washington a beneficiat de sprijin guvernamental la cel mai înalt nivel. Vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, și Kellyanne Conway, femeia cu cea mai înaltă funcție la Casa Albă, au vorbit participanților. Primul a declarat: „Toți suntem înzestrați de Creator cu drepturi inalienabile, printre care viața, libertatea și căutarea fericirii. (…) Am ajuns la un moment istoric pentru cauza pro-viață. Și trebuie să întâmpinăm acest moment cu respect și compasiune. (…) Vă îndemn să nu vă lăsați. Dar așa cum stă scris: «Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor» [n. red.: Filipeni, 4, 5]. Faceți cunoscută această mișcare pentru dragoste, nu pentru mânie. Faceți cunoscută această mișcare pentru compasiune, nu confruntare. Când e vorba de inimi, nimic nu e mai puternic decât îngăduința.
Cred că vom continua să cucerim inima și mintea acestei noi generații numai dacă ni se rupe inima pentru tinerele mame și copiii lor nenăscuți, și dacă fiecare dintre noi face tot ce poate pentru a ajunge la ei și a-i accepta așa cum sunt, cu generozitate, nu judecându-i”.
Așadar, Marșul pentru viață nu cheamă la condamnări și sentințe, ci la iubire și întrajutorare, la despietrirea inimilor prin deschiderea lor către adevărul întrupat, nu cel ideologic. Și nimic nu este mai cuceritor de inimi decât adevărul întrupat într-un bebeluș lipsit de apărare, care ne învață tandrețea, dragostea și bucuria.
Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” te cheamă să faci un prim pas în această direcție în după-amiaza zilei de 25 martie, în aproape 200 de localități din România și Republica Moldova. Ne vedem acolo!
Iași, 28.02.2017
COMUNICAT DE PRESǍ
Cea mai mare mișcare pro-viață din lume vine la Iași!
Cea mai mare mișcare pro-viață la nivel internațional, campania 40 de zile pentru viață, începe în data de 1 martie la Iași. Creștinii ieșeni se vor uni în post, rugăciune și veghe pașnică pentru încetarea avorturilor. Campania va însuma 40 de zile de veghe pașnică în rugăciune, desfășurată în spațiul public, pe Bulevardul Ștefan Cel Mare (la Cub), în perioada 1 martie – 9 aprilie.
Sunt invitați să ia parte la inițiativă toți cei care prețuiesc viața, care dau valoare demnității umane și care se simt responsabili să apere ființa umană indiferent de statutul acesteia.
Evenimentul de lansare va avea loc în data de 28 februarie, începând cu ora 18.30, în Sala de Conferință 502 din Corpul R al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Campania 40 de zile pentru viață este coordonată de către Benedicta Toma, studentă în anul II la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Al. I.Cuza” din Iași, alături de o echipă de tineri ieșeni de diverse confesiuni creștine. La desfășurarea campaniei va contribui și un grup de aproximativ 200 de voluntari care vor sta de veghe în stradă zi de zi.
În esență, campania 40 de zile pentru viață este o inițiativă pașnică, foarte specifică și independentă, care se axează pe 40 de zile de post, rugăciune și veghe în spațiul public și care are la bază o motivație educațională. Toți acești piloni au o contribuție semnificativă la atingerea obiectivelor campaniei. Postul și rugăciunea reprezintă o susținere necesară în lupta pentru viață și pot fi îndeplinite în mod individual, indiferent de locul unde se află persoanele implicate și de programul de lucru al acestora. Însă prezența fizică în stradă este importantă pentru ca Dumnezeu să cultive efectele rugăciunii și ale postului. Sunt așteptați în stradă toți cei pentru care viața este valoroasă! Toți participanții la veghea de rugăciune vor fi rugați să semneze o declarație de pace, angajându-se să se comporte în permanență precum ambasadori ai lui Dumnezeu.
Campania 40 de zile pentru viață nu este o campanie agresivă și nu condamnă pe nimeni. Scopul prezenței în stradă este de a oferi sprijin și alternative la avort, de aceea mesajele sunt pozitive, invită la dialog și comuniune. În perioada 1 martie – 9 aprilie vor fi puse la dispoziție, 12 ore/zi (7.00 – 19.00), pancarte cu mesaje pro-viață, materiale informative și îndrumare către modalitățile de intervenție pentru femeile care se confruntă cu sarcini neplanificate. Ajutorul pe care organizatorii de la Iași îl pun la dispoziție constă în consultații și ecografii gratuite în cadrul clinicii Providența, consiliere psihologică, pre- și postnatală, maternală și juridică pentru mame și ajutor financiar pentru femeile care sunt constrânse să avorteze din considerente financiare.
Inițiativa 40 de zile pentru viață, aflată la prima ediție în Iași, vine ca răspuns la numărul de avorturi îngrijorător de mare și la răspândirea acestui fenomen în ultimii ani. În ultimii 60 de ani, numărul copiilor avortați în România depășește numărul populației țării, fapt care poziționează România pe locul doi în lume. În medie, în România se fac, la momentul actual, 220 de avorturi pe zi. În anul 2014, numai în județul Iași au fost avortați peste 2000 de copii.
Concomitent, gazde ale campaniei 40 de zile pentru viață sunt alte 5 orașe din România, printre care București, Cluj, Timișoara și Baia Mare. La nivel mondial, campania se desfășoară încă din 2004, începând din Texas și astăzi numărând peste 500 de orașe în aproximativ 40 de țări. În decursul a 12 ani, prin aceste campanii, au fost salvate peste 12.000 de vieți iar numărul avorturilor pe plan local a scăzut – chiar și cu 28%.
Pentru informații legate de campania 40 de zile pentru viață în Iași, vizitați: www.40.proviata.ro sau www.facebook.com/40zilepentruviata.
CONTACT
Benedicta Toma
Coordonator 40 de zile pentru viață Iași
Telefon: 0766 302 477
iasi.40zilepentruviata@gmail.com
Vestea asta a picat total neasteptat, crezand ca odata cu opozitia majoritatii fata de usr va face ca si initiativele de acest tip sa dispara. Se pare ca totusi unele comisii au dat aviz pozitiv si asta imi suna ca un rezultat pozitiv la o analiza a unei boli. Se profita oare de cei din piata care striga despre altceva, se discuta despre coruptie in timp ce se dau avize pentru agende neomarxiste, fara a fi anuntat nimic la mult prea urmaritul TV.
In asa zisa democratie de azi cativa insi ajung sa hotarasca pentru ceilalti 18 milioane sau cati om mai fi. Maximul de anomalie se gaseste in tarile pe care le tot dam exemplu de democratie, Franta, America, culmea si Anglia, unde cate un judecator impune el, ceea ce ajunge sa scoata milioane de oameni in strada pentru a protesta.
La noi asemenea idei bolnave pot fi sustinute de un singur intrus ca ceilalti din partid nu zice nimic, doar e ideea lui, oare doar a lui?
Ne trezim iarasi ca nu avem o sustinere in viata politica, cine sa se opuna acestor nelegiuiri acolo prin parlament?
Credeam ca am scapat de asemenea idei, dar nu, oare acest parlament cum va reactiona.
Erata ceilalti din partid nu zic nimic… nu am recitit textul si a ramas acea greseala.
http://www.stiripesurse.ro/ultima-ora-modificarea-defini-iei-familiei-in-constitu-ie-aviz-favorabil_1183985.html