“Moment istoric”. CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE a SUA va decide, in iunie 2015, asupra CASATORIILOR HOMOSEXUALE. Mobilizare a lobby-ului GAY, de la Obama la Lady Gaga

17-01-2015 3 minute Sublinieri

gayrights1

Curtea Supremă a anunţat vineri că va decide anul acesta dacă membrii cuplurilor de acelaşi sex se pot căsători pe teritoriul Statelor Unite, deschizând astfel calea unei decizii istorice în legătură cu unul dintre subiectele cele mai controversate din societatea americană.

Constituţia americană garantează posibilitatea de a se căsători cuplurilor de acelaşi sex la fel ca celor de sex opus? Aceasta este întrebarea pe care şi-o va adresa, la sfârşitul lui aprilie, cea mai înaltă jurisdicţie din ţară. Ea va răspunde la această întrebare la sfârşitul lui iunie, într-o decizie care va fi fără îndoială cricială, din cauza aplicabilităţii la nivel naţional.

“Pe lungul drum către egalitatea deplină în faţa legii pe care gay-ii şi lesbienele l-au avut de parcurs, anunţul de astăzi (vineri) al Curţii este o etapă majoră”, subliniază Judith Shaeffer de la Constitutional Accountability Center.

Secretarul Justiţiei Eric Holder a dat asigurări că Guvernul “va îndemna Curtea Supremă să facă din căsătoria pentru toţi o realitate pentru toţi americanii”.

“Mariajul gay este în drum către Curtea Supremă. Să facem zgomot! Manifestaţi-vă, povestiţi-vă povestea! Meritaţi dreptate!”, a declarat Lady Gaga într-un mesaj postat pe Twitter.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex este legală, în prezent, în 36 dintre cele 50 de state şi la Washington. Însă este în continuare interzisă în 14 state.

Până în 2013, statul federal nu putea să recunoască în mod legal căsătoriile gay încheiate în state care au legalizat-o, din cauza unei legi adoptate de Congres în 1996. Curtea Supremă a abrogat în 2013 o parte a acestei legi – Defense of Marriage Act -, deschizând de facto drepturile federale de pensionare, succesiune sau reduceri fiscale tuturor cuplurilor căsătorite, indiferent că sunt heterosexuale sau homosexuale.

De această dată, răspunsul Curţii va fi definitiv.

Curtea, majoritar conservatoare, va audia argumentele cuplurilor homosexuale care vor să se căsătorească sau să li se recunoască mariajul în Ohio (nord), Michigan (nord), Tennessee (sud) şi Kentuky (centru-est), patru state care interzic căsătoria între persoane de acelaşi sex. Ea va asculta, de asemenea, autorităţile din aceste state, care consideră aceste uniuni anticonstituţionale.

 “Efect simbolic şi istoric”

Însă decizia Curţii se va aplica şi celorlalte zece state în care căsătoria gay este ilegală şi va avea, cu acest titlu, un “efect simbolic profund la nivel istoric”, potrivit expertului Lyle Denniston.

“A venit timpul ca America să nu mai fie această casă divizată, atunci când este vorba despre libertatea de a te căsători“, a declarat Brian Silva, directorul Marriage Equality USA, o organizaţie de susţinere a cuplurilor homosexuale.

În opinia opozanţilor, înalta Curte, aflată în faţa unor judecăţi contradictorii, “are acum ocazia să restabilească libertatea locuitorilor statelor de a confirma căsătoria ca uniune între un bărbat şi o femeie”, a declarat Tony Perkins, preşedintele Family Research Council.

“Ne aşteptăm la victoria finală a democraţiei, a libertăţii religioase şi a instituţiei scumpe a mariajului care formează soclul societăţii noastre”, a declarat Brian Brown, preşedintele Organizaţiei Naţionale pentru Mariaj.

Curtea a audiat timp de două ore şi jumătate cele două părţi, cu privire la interpretarea celui de-al 14-lea Amendament al Constituţiei pe tema căsătoriei gay. Acest amendament afirmă necesitatea garantării unei protecţii egale tuturor.

“Al 14-lea Amendament cere unui stat să autorizeze căsătoria între două persoane de acelaşi sex? Al 14-lea Amendament cere unui stat să recunoască căsătoria între două persoane de acelaşi sex, dacă aceasta a fost autorizată în mod legal şi efectuată în afara statului?”, se vor întreba cei nouă judecători, se arată într-un document pe care aceştia l-au trimis vineri presei.

În opinia avocatului Jeffrey Trachtman, un specialist în dreptul căsătoriei, “acesta este un moment bun pentru a acţiona” şi pentru a pune capăt “discriminării în statele care continuă” să interzică aceste uniuni. Potrivit avocatului, în prezent există mai multe state care o autorizează decât state care permiteau căsătorii interrasiale atunci când acestea au fost judecate conforme Constituţiei, în 1967.

În prezent, “70% dintre americani, adică peste 216 milioane de persoane, trăiesc într-un stat în care există căsătoria pentru toţi”, şi-a exprimat satisfacţia Chad Griffin, preşedintele Human Rights Campaign, cea mai importantă organizaţie de apărarea a drepturilor homosexualilor şi lesbienelor.

“Bătălia se duce asupra problemei dacă familiile noastre sunt egale sau sunt de mâna a doua. Însă Constituţia americană nu tolerează o cetăţenie de mâna a doua”, a subliniat el.

[…] Departamentul de Justitie: Administratia Obama va incuraja instanta sa legalizeze casatoriile gay la nivel national

Departamentul de Justitie al SUA a informat vineri ca administratia Obama va incuraja Curtea Suprema sa legalizeze casatoriile gay pe tot teritoriul Statelor Unite, arata Reuters.

“Ne pregatim sa transmitem o informarea de tipul ‘prietenii instantei’ care va incuraja Curtea Suprema sa se asigure ca egalitatea institutiei casatoriei devine o realitate pentru tori americanii”, a scris procurorul general Eric Holder intr-un tweet postat de un purtator de cuvant al departamentului.


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la ““Moment istoric”. CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE a SUA va decide, in iunie 2015, asupra CASATORIILOR HOMOSEXUALE. Mobilizare a lobby-ului GAY, de la Obama la Lady Gaga

  1. Aritmetica infernala: familiile normale pot face copii. Si cele mai multe fac, macar unul. Dupa porunca lui Dumnezeu.
    Uniunile homosexuale nu pot dobandi copii fara ajutor din afara. Pe de o parte mai incurajeaza scaderea natalitatii, pe de alta, experimentarea si programarea genetica pentru cei care vor sa obtina copii prin “altfel” de metode.
    Si altele…

  2. Daca se va legifera la nivel national aceasta abominatie, grele plagi va trimite Dumnezeu americanilor si nu numai. Mi se pare ca aceasta decizie va reprezenta o piatra de incercare si un raspuns de o gravitate exceptionala pe care poporul american il are de dat in fata lui Dumnezeu. Dat fiind contextul international economic si politic, aceasta decizie poate reprezenta picatura care va umple paharul rabdarii lui Dumnezeu sau marturisirea americanilor fata lumii ca sunt si raman un popor majoritar crestin. Dumnezeu sa-i lumineze pe judecatorii Curtii Supreme . Sa ne rugam cu totii pt o decizie bineplacuta lui Dumnezeu!

  3. O sa o legifereze, n-am niciun dubiu.

  4. Spunea parintele Arsenie:
    * Mi-a mai povestit cineva ca Parintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, sa nu-i pedepseasca, sa-i ierte ca si ei sunt creatia Lui si sa aiba mila de ei. Si l-a dus Dumnezeu pe Parintele Arsenie sa vada ce e pe acolo – prin America – si a zis Parintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu stiu. Nu cred ca l-a dus cu trupul. L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a vazut cu duhul, Parintele a pictat la Draganescu, deasupra scenei Invierii, mai multe cladiri moderne (turn) in flacari, reprezentare care ar putea fi profetica (vezi cele doua turnuri din „11 septembrie”). http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/11/28/profetiile-parintelui-arsenie-boca-despre-romania-romania-va-fi-inconjurata-de-flacari-imi-pare-rau-ca-sunteti-cei-pe-urma-va-vor-cerne-%E2%80%9D/

    Pe site citisem despre pacatul homosexualitatii la Sfantul Nil, ca sunt trimisi in fundul iadului cei care, cad in aceasta patima.

    Pe parintele Efrem Filotheitul daca-l va chema Bunul Dumnezeu pana-n iunie, indraznesc sa spun ca decizia curtii supreme va fi pro homosexualitate.
    Multi duhovnici cu viata sfanta au plecat in ultimii 3,4 ani din Romania iar ,,urmarile” se vad din plin in privinta tarii noastre.

    Bunul Dumnezeu sa ne mantuiasca dupa mare mila Sa.

  5. Ghici-ghicitoarea mea ce va decide Curtea??

    Ce-i drept, putina (adica multa!!) rugaciune nu ar strica. Nu e vorba aici doar de americani (oameni cumsecade altfel, dar din pacate popor experiental..), e vorba de noi toti. Este un moment, mi se pare, crucial, cu reverberatii mondiale.

  6. Dar e uimitor ce presiune mediatica si politica nerusinata se exercita asupra Curtii! Ca si cum ar fi o chestie de la sine inteles, in afara dezbaterii!

  7. Domle, trag si eu o concluzie filozofica din asta: ce incepe prost se termina prost. E nevoie de multa curatie si suferinta curatitoare ca sa nu se intample asa (ceea ce nu e cazul Americii).

    Colonializarea Americii a fost intemeiata pe un genocid. Lucrul asta ma indoiesc ca putea ramane fara urmari. Zic si eu, desi nu vreau sa ma bag in judecata lui Dumnezeu.

    Pacat, mi-e mila de americani, un popor atat de tanar.. Stiu ca multi dintre ei asista neputinciosi la ce se intampla. Daca nu se mobilizeaza si ei acum, la fel cum fac lgtb-istii (si asa cum au facut francezii cand s-a pus la ei problema)… ma tem ca nu isi ofera nici o sansa…

  8. @doroteea
    Si eu cred si simt ca aceasta decizie va avea reverberatii la nivel mondial. Cumva ne va impacta pe toti…parintele Efrem a vorbit despre acest moment, cred, cu ocazia acestui interviu:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/09/01/parintele-efrem-din-arizona-interviu-vremurile-noastre-homosexuali-razboi-nuclear-judecata-rai-iad-chemarea-numelui-hristos-maica-domnului-rugaciune-suferinta-rabdare-atentie-lupta-demoni-mantuire/

  9. @Elena:

    Ce interviu extraordinar!! Pana acum n-am stiut nimic de acest parinte, este prima oara cand aflu de el si sunt f impresionata. Iti multumesc!

    Coroborand acest interviu cu link-ul @admin de la #9, concluzzia ar fi ca tr profitat de timpul ramas pana la sfarsitul lui iunie pentru a ne ruga cu totii DIN GREU. Macar atat putem sa contribuim si noi..

  10. Pingback: FATA NEVAZUTA A HOMOSEXUALITATII/ Ora adevarului pentru America. CARE VA IMPACTUL UNEI DECIZII PRO-GAY A CURTII SUPREME PENTRU “PARTENERII STRATEGICI” AI SUA?/ Marea Britanie vrea SCOALA pentru ELEVII HOMOSEXUALI/ Irlanda – posibil refer
  11. Pingback: SFARSITUL DEMOCRATIEI SI JUDICIAROCRATIA. Despre decizia Curtii Supreme din SUA de a generaliza CASATORIILE HOMOSEXUALE | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE A SUA A DECIS OBLIGATIVITATEA CASATORIILOR HOMOSEXUALE. Eveniment ce va trimite unde de soc in intreaga lume si care va pune presiune si mai mare la periferii… | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE A SUA A DECIS OBLIGATIVITATEA CASATORIILOR HOMOSEXUALE. Eveniment de maxima gravitate ce va trimite unde de soc in intreaga lume si care va pune presiune si mai mare la periferii… UPDATE – ANALIZA ASUPRA CONSECINTELO
  14. Pingback: ORTODOCSII DIN AMERICA VOR FI IN EXIL SI PERSECUTATI IN PROPRIA TARA. Rod Dreher despre implicatiile deciziei CURTII SUPREME a SUA asupra CASATORIEI HOMOSEXUALE. “CONSERVATORII VOR FI VANATI DE ACTIVISTII LGBT”. Ce este OPTIUNEA BENEDICT? | Cu
  15. Pingback: Revolutia homosexualista din SUA e abia la inceput. ACTIVISTII LGBT ISI STABILESC URMATOARELE TINTE: BISERICILE, FAMILIA SI COMUNITATILE CONSERVATOARE | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: Revolutia homosexualista din SUA e abia la inceput. ACTIVISTII LGBT ISI STABILESC URMATOARELE TINTE: BISERICILE, FAMILIA, SCOALA SI COMUNITATILE CONSERVATOARE | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Adunarea Episcopilor Ortodocsi din America reactioneaza fata de decizia CURTII SUPREME a SUA: “O DECIZIE IMORALA SI NEDREAPTA. FACEM APEL LA ORTODOCSI SA RAMANA NECLINTITI IN CREDINTA”/ Predica Mitropolitului Iona (video si traducere): “
  18. Pingback: ORTODOCSII DIN AMERICA VOR FI IN EXIL SI PERSECUTATI IN PROPRIA TARA. Rod Dreher despre implicatiile legalizarii CASATORIEI HOMOSEXUALE in SUA. “CONSERVATORII VOR FI VANATI DE ACTIVISTII LGBT”. Ce este OPTIUNEA BENEDICT? | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Adunarea Episcopilor Ortodocsi din America reactioneaza fata de decizia CURTII SUPREME a SUA: “O DECIZIE IMORALA SI NEDREAPTA. FACEM APEL LA ORTODOCSI SA RAMANA NECLINTITI IN CREDINTA”/ Predica MITROPOLITULUI american IONA: “A FI CRESTIN
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare