DEBTOCRACY: Documentar despre criza din Grecia si propaganda austeritatii – O INCITARE ARTISTICA LA “REVOLUTIE” IMPOTRIVA “SISTEMULUI”? (VIDEO)

28-06-2011 1 minut Sublinieri

Revolta împotriva datoriilor greceşti trece peste nivelul protestelor de stradă. Artiştii şi activiştii greci au realizat documentar numit Debtocracy (debt-datorie) în care se arată cum împrumutul acordat Greciei este, de fapt, o prefăcătorie, pentru a proteja băncile franceze şi germane pe spatele poporului grec, scrie Businessinsider.

Primele minute ale documentarului sunt înspăimântătoare. O familie de greci fericită este strânsă în jurul mesei, când la un moment dat, unul dintre membrii săi începe să aibă vedenii că este torturat la vederea unui cuţit. Din fundal, vocea lui Dominique Strauss-Kahn spune: “Nu lupta împotriva doctorului. Uneori doctorul îi dă un medicament care nu îţi place, dar chiar şi dacă nu îţi place, doctorul este acolo ca să te ajute”.

Evident, si acest documentar, ca si cel legat de Argentina, sufera la capitolele descrierii cauzelor si mai ales al ”solutiilor”, unde regasim aceeasi iluzie a poporului implicat, civic, luptator, ”ca in Tunisia si Egipt”, dupa cum se exprima unul din vorbitori.

Legaturi:

***


Categorii

Acordul cu FMI, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Documentare/ Reportaje, Video

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “DEBTOCRACY: Documentar despre criza din Grecia si propaganda austeritatii – O INCITARE ARTISTICA LA “REVOLUTIE” IMPOTRIVA “SISTEMULUI”? (VIDEO)

  1. Ca să stârneşti o reacţie de revoltă femeilor, le pui în vedere un incident cu un abuz sexual abject asupra unei tinere (informată, civlizată, cu păreri ferme dar totuşi idealistă, exact cum au fost multe femei condiţionate să-şi dorească să devină sau cu care să se identifice) sau asupra unui minor (ţintindu-se sentimentul matern). Pentru bărbaţi cel mai puternic sentiment de revoltă ţi-o stârneşte tortura. Amintiţi-vă cum v-aţi simţit citind despre Piteşti. Dacă victima este un bătrân, o femeie sau un copil, revolta are o accentuată componentă protectoare, dar dacă se referă la bărbaţi, cu care ne putem identifica, reacţia este de o agresivitate accentuată ca urmare a dorinţei de autoapărare. (citiţi comentariile acestui articol deloc explicit, cu mult mai puţini itemi decât clipul de debut din documentar: http://www.adevarul.ro/actualitate/Povestea_unui_tortionar_care_se_caieste_0_505749738.html, şi concluzionaţi).

    Acum, să combinăm acest sentiment de revoltă cu cinismul cu care este tratat subiectul experimentului, apoi îl supunem unor umilinţe intrusive care trebuie să dărâme chiar şi ultimul edificiu al orgoliului/părerii de sine. Înainte să dea supa în foc, condimentăm cu puţin “yes, we can”, “you can do it”, “The power lies in you” etc. Se serveşte în recipiente fierbinţi, care asigură o dezindividualizare completă! Ce avem?

    Mă întreb şi eu, care este legătura acestui clip publicitar cu tema documentarului? La ce anume se referă? De ce ar dori cineva să înceapă un documentar cu un astfel de clip? Ce ar urmări?

    Trebuie completat că acest documentar este unul de “punere în atmosferă”. Este unul care ridică sentimentul de revolta la grad de paroxism, dar care este demobilizator în foarte multe aspecte importante, care dacă ar fi fost tratate altfel, ar fi condus la o e xplozie socială. Nu cred că cel ce a făcut acest documentar nu a ştiut ce face. Este ideal realizat pentru scopul său. Este interesat de urmărit reacţiile, cu atât mai mult cu cât grecia este ortodoxă.

  2. @ utzu:

    Mă întreb şi eu, care este legătura acestui clip publicitar cu tema documentarului? La ce anume se referă? De ce ar dori cineva să înceapă un documentar cu un astfel de clip? Ce ar urmări?

    Noi am inteles ca face parte din film, si da insasi cheia sa de intelegere (vezi titlul de la Realitatea.net), doar ca este introdus, in registru negru parodic, precum un promo la un soi de proiect al UE, asa cum la cinema, inainte de filmul propriu-zis, ruleaza tot felul de trailere si clipuri publicitare.

    Altfel, observatiile sunt foarte pertinente si lucide. Noi inca nu am avut timp sa facem o analiza cum trebuie, dar sigur vom reveni. Deloc intamplator el a aparut pe canalele media taman in aceste zile cand se iau masurile cerute de FMI si UE, zile de greva generala si proteste violente.

  3. “Evident, si acest documentar, ca si cel legat de Argentina, sufera la capitolele descrierii cauzelor si mai ales al ”solutiilor”, unde regasim aceeasi iluzie a poporului implicat, civic, luptator, ”ca in Tunisia si Egipt”, dupa cum se exprima unul din vorbitori.”

    Si desigur ca nici nu se va intampla in viitor.

  4. Personal consider că interpretarea cu titlul este forţată, în sensul în care se adresează mult prea mult unui set de atribute cognitive, dar se ignoră reflexul biologic necondiţionat (absolut evident) pe care ţi-l crează clipul respectiv. O cheie metaforică de înţelegere a torturii Greciei ar fi fost altfel realizată şi inclusă în documentar, dpdv artistic. Sunt convins că s-a urmărit inducerea unei anumite stări pe parcursul vizionării acestui documentar. De ce ar alege cineva să ignore reacţia de nervozitate şi agresivitate (atent documentată în studii de specialitate, ex mainstream: Lucifer efect etc) pe care o provoacă tortura, doar pentru a justifica o cheie de înţelegere. În fine, se prea poate să greşesc.

    Viralul este însă destul de vechi şi cu siguranţă nu este el răspunzător de violenţe. Reacţia este demobilizatoare, în sensul că „CINEVA trebuie să mai spargă şi vreo 2 geamuri câteodată, ca să fii luat în serios”, iar nu „ Să ardem tot, să omorâm/ucidem tot (NOI)”. Scopul e să introducă violenţa ca opţiune oarecum justificată: „Au şi EI cumva dreptate, dacă altfel nu se poate..”, iar nu ”Trebuie să spargem Geamuri ca să fim auziţi”.

    Despre demobilizarea inclusă în astfel de documentare sau virale ar fi multe de spus. Se mizează preponderent pe latura argumentativă sau afectivă a discursului. Astfel de documentare pare că zdrobesc totul cu o logică de diamant. Par a acoperi toate perspectivele şi a răspunde tuturor contraargumentelor. Sunt mereu denunţătoare ale unui comportament COLECTIV sau ale unei persoane care este identificată doar ca simbol colectiv. Argumentele aduse sunt repartizate unor vorbitori foarte diferiţi ca şi constituţie intelectuală, cu accentuate diferenţe personale, dar care se susţin argumentativ într-un mod care gâdilă plăcut urechea (unul e şugubăţ şi concis, îmbrăcat în roşu, altul sobru duce fondul discuţiei, fără a părea că punctează ceva care să se ridice la pretenţiile producţiei, altul ne arată nuş ce hârtie, nuş ce grafic, unul e dinescu altul e tănase etc).

    Vocea din fundal este mereu radiofonică, calmă, discursivă şi împăciuitoare. Imaginile sunt deschise, vorbitorii sunt întotdeauna în unghiul de filmare în care te aştepţi să îi găseşti, filmaţi în medii care să îi complimenteze pe ei sau care să completeze teza susţinută (utopiile sunt prezentate în spaţii deschise, luminoase, luxoase, distopiile în pivniţă, în culori sumbre etc). Este foarte important ca ruperile de ritm sunt PREVIZIBILE (chiar dacă s-ar filma bombardamente).

    Documentarul în sine poate fi agasant, obositor, zgomotos dar nicodată nu e IMPREVIZIBIL pe fond (pe cauza pentru care a fost produs), ci doar pe firul argumentativ. Întotdeauna se adresează unui număr cât mai mare de oameni care suferă alternativ/cumulativ de 3 tare fundamentale: 1. fie nu au iniţiativă, 2. fie sunt prea comozi şi nu vor să înceapă să facă acel lucru mic, dar care contează (parte a soluţiei propuse), 3. fie sunt deja antrenaţi în nişte cauze pierdute, ineficiente etc. Aceste documentare prezintă întotdeauna şi o soluţie ca şi corolar argumentativ. “Stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile dacă reuşim să facem ASTA” (ASTA = soluţia propusă care poate fi generalistă sau precisă, naivă sau suspect de viabilă, nonconformistă sau perfect încadrabilă în starea de fapt etc, etc.). Din reflex se consideră că: “Niciodată însă nu sunt indicate bornele de parcurs şi nici persoana, grupul care trebuie să facă primul pas. Niciodată persoana/grupul respectiv nu este responsabilizat să facă acest prim pas. Putem ajunge pe lună, dar cum coborâm din copac etc, etc..”.

    De fapt chiar dacă s-ar indica aceste elemente, tot în faţa unui documentar demobilizator ne-am afla, întrucât schimbarea nu vine niciodată prin intermediul maselor. Dacă s-ar indica primul pas, am resimţi nevoia să-l ştim pe al doilea, iar apoi nu ar mai fi clar al 3-lea şi al n-lea. Oricât de detaliat ar părea planul, efectul e mereu acelaşi.

    Nu trebuie să ne temem de documentarele care ne cer să participăm, să ne unim. Trebuie să ne înspăimânte însă acele iniţiative care NE EXCLUD şi care ne permit doar o susţinere, o adeziune ideologică fără o participare concretă, care să creeze o aşteptare de moment şi frustrare că nu putem lua şi noi parte la evenimentele înălţătoare pe cale să schimbe istoria, şi cel mai des: frustrare că nu putem veni în ajutorul celor care au început lupta, care s-au descurcat aşa de bine până acum, dar care sunt în pericol să piardă totul.

    Frustrarea cu adevărat periculoasă nu se referă la faptul că nu putem opri răul care ne înconjoară, dezastrul iminent, ticăloşia generalizată, ci are în vedere ratarea unei ferestre de acţiune care ar fi permis o victorie mică, o victorie de etapă, cu valoare o simbolică pe care doar noi o putem înţelege. Sub nici o formă nu este vorba de un succes considerat răsunător prin prisma concepţiei pe care o atribuim adversarilor, ci unul care hrăneşte propria noastră nevoie de adeziune şi de afiliere. Un succes pe care să-l considerăm absolut invizibil pentru EI, un succes repurtat nu de noi, dar DE AI NOŞTRI. Cu această stare de spirit vom fi chemaţi apoi să ne aducem contribuţia noastră la momentul potrivit pentru încă o victorie mică, PE CARE DOAR NOI O ŞTIM ŞI RECUNOAŞTEM, şi încă una, într-un război care nu se va termina nicodată.

    Off-tpc cu riscul de a cădea în derizoriu: Teria lui sccsiv cu NOW şi fNOM mi se pare din acest motiv falsă, întrucât a reclama obţinerea unei victorii este o greşeală capitală de strategie. Nu cred că va fi o victorie, în urma căreia Antihristul să zdrobească fNOM-ul. Mi-e să nu fie antihristul, strategul victoriilor de etapă. Să nu se numere printre acei conducători care îşi cultivă mereu imaginea celui aflat mereu în minoritate. (ex de caz, nu de persoană: Băsescu primar fără consiliu, preşedinte fără parlament etc). Să luăm exemplele războiului împotriva terorismului sau mai potrivit, exemplul revoluţiei bolşevice. Nu cred că masonii de sus vor sacrifica pe masonii de jos (ca joc de imagine), ci consider că după câteva victorii de etapă, lupta se va da în interiorul Partidului. Consider că adversarii vor fi trataţi cu respect şi deferenţă (întrucât vom fi înţelepţi şi nobili şi corecţi, ex: Friedrich von Paulus), însă se va repeta istoria Partidului comunist: Înainte să mai câştigăm o luptă, cred că este momentul să ne conservăm avantajul şi să ne curăţăm de trădători, de incompetenţi etc. Astfel purificaţi (periodic, şi din ce în ce mai sângeros), vom da bătălia finală. Stalin avea control total dar totuşi pregătea periodic ţara pentru bătălia finală.

    Revenind la documentarele care doar „fac atmosfera”, sunt periculoase prin prisma faptului că otrăvesc încet dar sigur sufletul populaţiei. Nu este înţelept să privim cu uşurinţă ciroza doar pentru că febra Marburg este mult mai violentă, dar nici nu trebuie confundate, să nu cumva să greşim tratamentul (care/dacă există).

    Aşadar aceste virale doar pregătesc terenul pentru nevoia noastră de a ne afilia unor victorii MICI, pe care să le recunoaştem doar noi, dar (!!!) în cadrul căreia să fim nevoiţi să acceptăm şi să justificăm mici scăpări (adica exemple echivalente ale: două geamuri sparte, o maşină incendiată etc pentru 300 miliarde euro jaf public, nedreptate, înfometare, umilinţe, moarte în mizerie etc..), Voi reveni cu precizări despre viralele sau documentarele care mobilizează, dacă veţi mai primi logoreici pe aici..

  5. Nu stiu daca putem cataloga documentarul drept INCITARE la REVOLUTIE impotriva SISTEMULUI. Cred ca e prea mult, totusi. Cel putin in momentul de fata.

    Mi se pare mai mult o incercare a unui grup de cetateni greci de a prezenta situatia din Grecia intr-o abordare care sa evidentieze actorii, cauzele, intamplarile etc…Ar fi poate si greu sa reuseasca o analiza exhaustiva insa incercarea si realizarea merita remarcate. Pana la urma societatea civila trebuie sa joace un rol activ pe scena politica.

    Asemenea intiative din partea societatii civile nu pot fi decat binevenite. Cat despre reactii, oricum am lua-o ar fi extrem de greu sa nu existe reactii emotionale din partea grecilor (la vizionarea unui asemenea documentar). Oricum, strazile li-s deja pline asa ca nu vad ce incitare ar mai putea provoca filmul. Poate doar o imflamare, ceva gaz peste foc…dar si aici divagam destul de mult. Gazul peste foc se pune organizat si profesional prin intermediul gruparilor anarhiste (dupa cum s-a tot vazut de-a lungul anilor, peste tot in lume).

    M-am uitat un pic la cei implicati in realizarea documentarului si in special la cel insarcinat cu supervizarea stiintifica, mr. Leonidas Vatikiotis. Omul are un background in statistica si sociologie si e jurnalist specializat pe crize si economie internationala de ceva cincinale. Deci este in tema.
    http://leonidasvatikiotis.wordpress.com/about/

    In spatele distributiei media se afla organizatia ThePressProject, o organizatie independenta de media si stiri. http://www.thepressproject.net/page.php?id=5124
    Site in EN: http://www.thepressproject.net/

    Una peste alta, as vrea sa vad si la noi independenti media la fel de seriosi. Tot respectul.

    La final si linkul catre site-ul filmului (originalul la calitate excelenta):
    http://www.debtocracy.gr/indexen.html

  6. @alin

    Corectă observaţia cu societatea civilă. Cred că aici intervine distincţia între modul exterior de manifestare şi duhul care animă aceste iniţiative. Adică aş putea vorbi despre indicatorii exteriori care sugerează o “nesinceritate” a viralului, dar riscăm să alunecăm pe o latură prea formală şi să scăpăm din vedere esenţialul.
    Pe de altă parte, lupta împotriva sistemului nu este dusă de cei ce urmăresc acest documentar. Ei sunt chemaţi să o fundamenteze/legitimeze/justifice. Lupta va fi dusă de alţii. Apoi, nu vorbim despre excluderea inferenţelor emoţionale, sau de o judecată imperturbabil rece, ci de o aşezare sufletească interesată a telespectatorului, aşezare realizată artificial de regizorul/directorul acestei producţii. Nu cred că documentarul toarnă gaz pe foc, cât mai curând, raportat la data apariţiei sale, cred că a curăţat focarul sobei de funingine, a adus lemne uscate aşezându-le şi prin sobă şi prin afară, şi a trimis pompierii în concediu. Adică sub masca unui demers civic util, de solidaritate cu poporul grec, persoane competente au sistematizat nişte informaţii, au prezentat câteva paralelisme (argentina, corea), au lansat un îndem public de promovare a temei propuse (odious debt), realizând prin ansamblul producţiei lor o justificare discretă/mai puţin discretă (funcţie de adrisant), pentru ulterioare tulburări sociale. Persoanele care ar fi adoptat de plano o poziţie anti violenţă, au fost trimise la plimbare..
    Cred că sunt prea sceptic din fire, dar nu recunosc conceptul de “independenţi media”. Dacă vă referiţi la persoane de bună-credinţă, care vor să informeze dezinteresat, cel puţin în acest caz, consider că vă greşiţi. Iertaţi-mă.

  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Urmareste LIVE imagini de la protestele de strada din Grecia (Atena)
  8. Pingback: Razboi întru Cuvânt » AUTORITARISMUL AUSTERITATII: parlamentul din Grecia a votat planul “salvarii” de faliment. Cum arata acesta?
  9. Pingback: Razboi întru Cuvânt » J-C Junker, seful EUROGRUP: SUVERANITATEA GRECIEI VA FI MASIV LIMITATA/ Standard and Poor’s preseaza pentru declararea falimentului Greciei/ DOSARUL FALIMENTELOR NATIONALE
  10. Pingback: Razboi întru Cuvânt » J-C Junker, seful EUROGRUP: SUVERANITATEA GRECIEI VA FI MASIV LIMITATA/ Standard and Poor’s preseaza pentru declararea falimentului Greciei/ CAND INTRA O TARA IN FALIMENT?
  11. Pingback: Roubini imparte cu generozitate ”profetii”: CHINA SE PRABUSESTE SI SUA INTRA IN RECESIUNE/ In Grecia se prefigureaza O NOUA ETAPA A CRIZEI, PROBABIL DECISIVA (Stiri economice, 2 septembrie 2011)
  12. Varinata cu subtitrare in limba romana: http://vimeo.com/29439986

    Spre deosebire de alte documentare, acesta chiar arata o solutie juridica si precedentele juridice existente. Doar ca trebuie un pic de vointa din partea populatiei si un pic de documentare. In Grecia, oamenii obisnuiti deja rumega aceasta idee ( de la un grec am auzit de documentar, iar printre greci am vazut ca se trimite link-ul la film pe email in chain-emails cu obiectivul clar de a populariza ceea ce este necesar sa fie facut de catre populatie).

  13. Pingback: DEBTOCRACY - documentarul video subtitrat in limba romana
  14. Inca ceva.

    Merita ca populatia sa se obisnuiasca cu ideea ca se poate cere si se poate impune autoritatilor auditarea datoriilor nationale si declansarea unor proceduri similare cum au fost in Ecuador si in Islanda, mai ales ca mai nou se practica amenintarea cu razboi. ( “cetatenii tarilor europene sunt amenintate cu razboiul, daca nu accepta infiintarea Statelor Unite ale Europei si nu sustin moneda euro, dovedita falimentara” – sursa http://www.eurosceptic.ro/index.php/2011/09/23/criza-economica-folosita-ca-pretext-pentru-crearea-statelor-unite-ale-europei/ ). De la aceeasi sursa, inaintea votarii legilor mentionate mai jos: “Traian Basescu a pledat in luna august, ca din senin, pentru “cedari masive de suveranitate” in favoarea proiectului Statele Unite ale Europei. Dealtfel, in ultimele saptamani o serie de personaje importante ale scenei politice si economice europene au iesit la rampa cu aceeasi idee. Iar pentru ca subiectul sa nu dispara din atentia publicului roman, presedintele a reiterat ieri necesitatea trecerii la o politica bugetara si fiscala unica, precum si la constituirea Statelor Unite ale Europei.”

    Grecia va fi folosita pentru acest scop ( si ma intreb daca intamplator este aleasa o tara ortodoxa). Taman ce au trecut prin parlamentul UE faimosul “six pack” care pune suveranitatea popoarelor din UE sub un mare semn de intrebare – din nou, de data asta mai serios ca ianinte. De fapt o sa fie, probabil, cam asa … “aha .. mon cher, care va sa zica vrei sa fii suveran. Dar aprobare de la FMI ai? Da’ adeverinta de la Banca Mondiala ai? Mon cher, nu se poate sa fii suveran ca inca iti lipseste adeverinta de la BCE. Vino maine, te rog.”.

    ( more info: http://www.johnredwoodsdiary.com/2011/04/25/the-six-pack-and-eu-economic-governance/

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=iWZMQc3HKOo )

    Dupa cum se discuta de cateva zile incoace, datoria Germaniei este cu mult mai mare decat cea declarata oficial, ideea care apare prin texte fiind ca, de fapt, germania nu o duce deloc mai bine decat Grecia.

    “According to new figures, the real debt is 5,000 billion euros. If these figures stand, Germany is in debt to the tune of 185 percent of its gross domestic product and not 83 percent, as officially declared. By comparison, Greek debt should be 186 percent of GDP in 2012, and Italy’s debt is currently at 120 percent”
    http://www.presseurop.eu/en/content/news-brief-cover/981581-germany-s-enormous-hidden-debt
    http://m.cotidianul.ro/article.php?id=158916

    FOARTE INTERESANT – http://www.welt.de/wirtschaft/article6870484/Forscher-setzt-deutsche-Schulden-dreimal-hoeher-an.html

  15. Pingback: LIPSA DE MILA, "principiul" declarat al "reformei" lui Basescu! De ce este ANTI-UMAN dar si... anti-capitalist sa delegi ATRIBUTIILE SOCIALE CATRE PRIVAT
  16. Pingback: Mitropolitul Anthimos al Tesalonicului: EUROPA S-A DEMONIZAT! Cum se traieste acum in Grecia de sub dictatul economic european? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Goldman Sachs, Eurostat si CONSPIRATIA DATORIEI PUBLICE A GRECIEI (Video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: ROMANIA: de 40 de ani COBAI IN LABORATORUL SOCIAL FMI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: GRECIA: directorul statisticii de stat JUDECAT pentru FALSIFICAREA datelor despre DEFICITUL BUGETAR ce au stat la baza ACORDURILOR AUSTERITATII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: Grecia ameninta ca ar putea parasi zona Euro/ BISERICA, TAPUL ISPASITOR? MIZA ARESTARII STARETULUI EFREM - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare