DUPA DEALURI, filmul regizat de Mungiu despre CAZUL TANACU, PREMIAT LA CANNES. O poveste cu un posibil profitor si multa, multa ignoranta fudula

27-05-2012 9 minute Sublinieri

Filmul lui Cristian Mungiu, Dupa dealuri, creat dupa romanele non-fictionale ale jurnalistei Tatiana Niculescu-Bran despre cazul Tanacu, a fost dublu premiat la Festivalul de la Cannes: pentru scenariu si interpretare feminina.

Am urmarit reactiile starnite de film, prezentat in premiera la Cannes, interviurile cu actorii principali si impresiile provocate in media, astfel ca ne-am facut o idee preliminara asupra impactului si mesajului acestuia. Daca vom reusi, o parere definitiva ne vom face daca vom vedea vreodata filmul ca atare. Asadar, randurile de mai jos sunt o analiza a perceptiilor, iar nu a filmului propriu-zis.

Interesul fata de film ne-a fost provocat, evident, din pricina subiectului (cazul Tanacu) si, mai ales, pentru ca s-a inspirat din cartile Tatianei Niculescu-Bran, singura care a facut o cercetare exhaustiva, onesta, a cazului, prin care a demontat toate abordarile criminal-tabloide ale mass-media si ale “liderilor de opinie” ce au repetat obsesiv placa “fanatismului religios”, “crucificarii maicutei” si a tuturor poncifelor bine-stiute. De altfel, insasi jurnalista avea impresii favorabile despre scenariul si regia filmului, principalul sau interes fiind ca filmul sa fie cat mai realist si sa NU transmita un mesaj anti-clerical previzibil.

O prima observatie pe care am facut-o, raportat la ecourile/perceptiile starnite in critica internationala de vizionarea filmului (difuzat in premiera la Cannes), a fost ca oricine intelege ce vrea si in functie de propriul background cultural/ideologic mesajul filmului. De la remarci despre lesbianism pana la palma dura data Bisericii Ortodoxe, de la reprezentarea tarelor unei societati marcate de comunism si indiferenta la filmul care ridica doar intrebari si raspunsuri, interpretarile au acoperit o paleta larga insa, in esenta, CORECTA POLITIC.

Nimeni nu a indraznit sa inteleaga faptul ca filmul/scenariul poate fi si despre niste oameni condamnati PE NEDREPT, respectiv parintele si maicutele. De ce? Nu am vazut filmul, deocamdata, ca sa spunem ca din cauza scenariului. Stim ca romanele (non-fictionale) care au stat la baza lui totusi vorbesc SI despre asta si ca ele au fost scrise in vadita contradictie cu isteria anti-Biserica a mass-media.

Motivul mai profund este ca nimeni nu mai poate vedea, nici daca i-ar fi desenat pe tabla, ca in acest caz vina nu apartine lui homo religiosus. Occidentul traieste din anti-clericalism, traieste pe mesajul revolutiei franceze, pe coordonatele corectitudinii politice si, prin urmare, NU MAI POATE (si nici nu mai vrea) sa iasa din tiparele sale culturale anti-crestine. Occidentul stie ca vinovat pentru orice, oricand, este omul religios (=fanatic) si, in speta, credinta. Mai ales credinta institutionalizata, Biserica rasariteana si monahismul. Chiar daca filmul lui Mungiu ar respecta realismul romanelor Tatianei Niculescu-Bran, e limpede ca deformarea ideologica in lumea noastra e mult prea profunda ca ecoul filmului sa nu fie decat unul eminamente anti-clerical.

O proba in acest sens a fost vizibila, instant, si la noi in tara. Cum s-a aflat ca filmul a castigat premiile de la Cannes, imediat au aparut comentariile care infierau reflex si agitat fanatismul religios, extremismul, manipularea oamenilor prosti si saraci de catre odiosii “popi exorcisti”. De exemplu, discutia oferita astazi la Antena 3 de Cristian Parvulescu, Mirel Palada si Radu Tudor pe marginea breaking-news-ului de la Cannes este absolut graitoare pentru IGNORANTA AROGANTA de care dau dovada anti-clericalii nostri. Ei nici macar nu stiau atata lucru, ca romanele care stau la baza scenariului Dupa dealuri exonereaza de vina juridica pe parintele Daniel Corogeanu si maicute, plasand responsabilitatea decesului Irinei Cornici, bolnava de schizofrenie, in dreptul medicului ambulantei. Parvulescu era indignat si de faptul ca au existat intelectuali care au considerat ca in cazul Tanacu ar trebui sa prevaleze legiuirile bisericesti asupra celor civile, iar “sociologul” Palada facea deja meta-comparatii cu societatea germana de pe vremea lui Hitler (cum stiu ei, vezi Doamne, sa analizeze istoria pana in strafundurile ei, avand totul la degetul mic…). Nu stiau adevarul despre evenimente si nici nu ii interesa, pentru ca agenda lor este sau conformista cu mainstreamul sau, in cazurile lui Palada si Parvulescu, agresiv politic corecta, anti-clericala, secularista, anti-Biserica. Deci oricum o sa vada si o sa interpreteze cum vor. E foarte posibil, astfel, ca in media romaneasca sa prevaleze aceeasi interpretare tabloida a lucrurilor, chiar mai lipsita de nuante decat cea din Vest…

Bun, intelegem, ateisti, secularisti, DAR NU SI IGNORANTI. Cand ti se deseneaza pe tabla o portocala si tu vezi o banana, inseamna ca e ceva defect la tine. Ceva major. Mai cu stil, domnilor, macar mai … postmoderni oleaca, nu se poate?!

Probabil ca filmul lui Mungiu e indeajuns de bine ticluit astfel incat sa respecte realismul postmodern in care nimeni nu e infierat, cel putin nu direct, indeajuns de realist astfel incat sa nu ofere spectatorului in mod vadit o cheie de interpretare si o concluzie comoda. De aceea, pana la urma, ce a spus Tatiana Niculescu-Bran este foarte corect: filmul poate fi (pana la proba contrarie) numai pentru oameni inteligenti. Prostii cu agenda, fie ca urasc Biserica, fie ca sunt prosti prin vocatia lor, nu o sa inteleaga nimic, ci o sa traga aceeasi concluzie pe care o aveau inainte de vizionare.

Dincolo de aceasta perceptie aproape patologic de anti-crestina se afla o omisiune absolut socanta la tot spectrul de reactii intalnite, fie occidentale, fie autohtone: nimeni, aproape, nu vorbeste despre faptul ca Irina Cornici era bolnava psihic grav, de schizofrenie. Bolnavul psihic schimba absolut fundamental intreaga discutie, pentru ca un bolnav psihic schimba fundamental orice fel de realitate sociala si este un caracter aparte in orice opera de arta, de la pictura, literatura pana la film. Daca Mungiu nu a reusit sau nu a vrut sa arate acest lucru, atunci avem de-a face cu o falsificare flagranta a cazului. Boala psihica rastoarna total “povestea”. Aici nu mai poate fi vorba despre o prietenie intre doua personaje feminine, ci intre un bolnav psihic si un om normal. Aici nu mai poate fi vorba despre vizita unei amice la vechea prietena devenita calugarita, ci de vizita unui schizofrenic intr-o manastire. E drept ca e la moda sa se re-considere si minimalizeze bolnavul psihic in abordarile care il vad mai degraba ca o victima a institutiilor dominante ale societatii care impart oamenii in normali si anormali, insa aici era vorba despre o afectiune psihica atestata si fara nuante, care determina in mod fatal relatiile inter-umane.

O alta omisiune flagranta este faptul ca monahii sunt perceputi drept o institutie. Manastirea, pentru occidentali (oarecum tipica si previzibila interpretarea) este o institutie a puterii (religioase in acest caz), pe cand in rasarit manastirea este mai putin un fenomen institutional propriu-zis cat unul spontan-colectiv de tip traditional. Institutia Bisericii insa, mai degraba s-a purtat… cel putin incoerent si neconvingator (ca sa fim blanzi!), deci nu avem aici, in Cazul Tanacu, o contradictie intre un centru dominant, coercitiv, abuziv versus marginali persecutati, asa cum se interpreteaza in Occident problematica religioasa.

O a doua observatie este un anume cinism al lui Cristian Mungiu. In mod vizibil, Mungiu a incurajat el insusi o interpretare anti-clericala a filmului, preluand, in cadrul unui interviu, ponciful ASUR-ist legat de fondurile cheltuite pe biserici si catedrala in comparatie cu fondurile cheltuite pe scoli sau spitale (demontat aici). A incurajat si alte interpretari deviante, afirmand ca a pus accentul pe prietenia dintre cele doua personaje principale (Irina Cornici si Voichita) si pe contradictia intre aceasta prietenie si angajamentul religios al uneia dintre ele (ceea ce falsifica realitatea, dupa cum am remarcat mai sus). Practic, Mungiu pare ca se indeparteaza foarte mult de intentia autoarei romanelor non-fictonale, care nu dorea ca vreun personaj sa iasa in mod deosebit in evidenta ci sa fie reprezentat un “suflet colectiv”. De ce face acest lucru? Din motive comerciale si de promovare, probabil: da sugestii pentru acele interpretari oarecum corecte politic dar nu foarte, ci indeajuns de echivoce pentru a putea fi atat agreabil cat si intrigant/controversat pentru marele public si critica internationala occidentala (caci miza acolo e, la noi oricum nimeni nu se uita la astfel de filme).

Asa cum spuneam, acestea sunt doar cateva observatii preliminare si rapide, determinate de premierea de la Cannes a filmului lui Mungiu Dupa dealuri. Pentru o parere definitiva ar trebui sa vedem si filmul. Stim ca exista multi care exclud din start orice “sansa” filmului pentru ca autorul e un Mungiu, cunoscut si pentru filmul controversat 4 luni, 3 saptamani..., premiat cu Palme D’ Or la Cannes acum 4 ani si fratele anti-crestinei faimoase Alina Mungiu-Pippidi. Noi nu impartasim aceasta viziune, deoarece stim ca uneori filmul bate regizorul si opera de arta creatorul ei. Altfel spus, chiar daca Mungiu e secularist si privilegiaza o anume interpretare a propriului film, faptul ca a incercat, totusi, sa faca un film realist, ca a facut scenariul pe lucrarile Tatianei Niculescu-Bran si ca actorii insisi au avut o parere nuantata (interpretul parintelui Daniel Corogeanu a afirmat ca nu crede in vinovatia parintelui) poate arata ca rezultatul poate fi o reproducere cat de cat onesta a cazului Tanacu. Dar… pentru un “verdict” definitiv, trebuie vazut filmul.

Un comentariu Razboi intru Cuvant


Trailer film:

După dealuri“, filmul lui Cristian Mungi care a luat două premii la festivalul CANNES 2012 şi care a avut premiera mondială sâmbătă trecută, a fost întâmpinat de critici atât cu aplauze, cât şi cu dezaprobări, însă regizorul spune că vrea ca pelicula să-i provoace pe oameni să aibă o opinie, mai degrabă decât să placă.

Filmul “După dealuri” este scris şi regizat de Cristian Mungiu şi inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran. Imaginea este semnată de Oleg Mutu, rolurile principale fiind interpretate de două actriţe ieşence debutante în film, Cosmina Stratan (Voichiţa) şi Cristina Flutur (Alina), secondate de Valeriu Andriuţă (părintele) şi Dana Tapalagă (maica stareţă).

Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

AFP scrie că Mungiu – întors pe Croazetă la cinci ani de la trofeul Palme d’Or obţinut pentru “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” -, a făcut apel la toleranţa criticilor în ceea ce priveşte cel mai recent lungmetraj al său, “După dealuri”, întâmpinat de presa de specialitate atât cu aplauze, cât şi cu dezaprobări.

AFP mai scrie că Mungiu, care “a uimit” lumea cinematografiei când a obţinut trofeul Palme d’Or pentru drama terifiantă despre avorturile în perioada comunistă “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, se întoarce cu o poveste adevărată despre o exorcizare mortală. “Îndelung aşteptatul film ‘După dealuri”, ca şi mult iubitul său predecesor, prezintă prietenia intimă dintre două tinere care încearcă să navigheze într-o lume ostilă, oferindu-şi sprijin una celeilalte”, mai scrie AFP, care subliniază că similarităţile cu “4,3,2” se opresc aici.

În conferinţa care a precedat premiera filmului la Cannes, Mungiu a spus că nu vrea ca acest film să fie plăcut de ceilalţi. “Vreau ca filmul să-i provoace pe oameni să aibă o opinie şi sunt sigur că filmul va fi văzut diferit aici şi în România”, a explicat Mungiu.

La aceeaşi conferinţă, Mungiu a declarat că, în timp ce este evident că tânăra supusă exorcizării este o victimă, el a fost mai interesat de ceea ce oamenii fac în numele iubirii şi al bunelor intenţii şi a recunoscut că abordarea sa nepărtinitoare ar putea influenţa spectatorul. AP scrie la rândul său că unii spectatori nu au reuşit să treacă peste atmosfera rece şi ritmul deliberat lent al filmului de două ore şi jumătate sau şi-ar fi dorit o condamnare mai evidentă a dogmelor religioase.

La două decenii de la căderea comunismului, filmul “După dealuri” arată o Românie care încă se luptă să aibă nişte instituţii sociale puternice – poliţie, oficiali guvernamentali, toţi par în film a fi lipsiţi de putere şi eficienţă. “Toate filmele pe care le fac sunt despre societate sau despre modul în care societatea influenţează alegerile personajelor principale“, este citat Mungiu de AP.

Aproape toată critica de specialitate a făcut o comparaţie între primul film cu care Mungiu a fost prezent pe Croazetă, “4,3,2” şi acest “După dealuri” – ambele pelicule prezentând relaţia dintre două femei în conflict cu un bărbat mai puternic -, iar AP nu a făcut notă discordantă, remarcând totodată stilul propriu regizorului care preferă cadrele lungi, compoziţiile artistice şi muzica minimală. Pe blogul dedicat Festivalului de la Cannes, France 24 scrie că “4,3,2” a fost un film de o intensitate dramatică şi un control stilistic atât de mare, încât aşteptările privind “După dealuri” “au fost, poate, prea mari”.

“Regizorul este mai interesat în demonstrarea metodică a potenţialului distructiv al credinţei rigide decât de legătura fragilă dintre cele două femei şi, deşi acest unghi ambiţios este mai intelectual, nu sunt sigur că este şi cel mai potrivit. Mungiu se pierde în întrebări ample despre religie şi dragoste şi, după o oră captivantă, mă pierde şi pe mine“, scrie jurnalistul de la France 24. “După dealuri” are momente dramatice puternice, dar rigoarea estetică pare mai lipsită de sens decât în “4,3,2” şi noului film îi lipseşte intimitatea şi tensiunea celui anterior. “L-am admirat, dar nu pot spune că mi-a plăcut“, încheie criticul France 24.

Time Out Chicago scrie că “După dealuri” poate fi caracterizat drept un “meta-film”, poate filmul care exprimă cel mai bine stilul Festivalului de la Cannes, pentru că pare să combine elemente din alte mari hituri prezentate la prestigiosul eveniment: “4,3,2”, “Aurora”, “Moartea domnului Lăzărescu, “A fost odată în Anatolia” şi chiar laureatul premiului juriului din 2007 (când Mungiu a primit Palme d’Or) “Silent Light”.

“Păstrând ambiguitatea în ceea ce priveşte timpul acţiunii, aceasta este doar o altă metodă a lui Mungiu de a menţine suspansul şi dezorientarea pe parcursul celor 150 de minute. Crud, fizic şi mai ambiguu decât cei care s-au grăbit să îl judece drept o sugestie dezamăgitoare, ‘După dealuri’ nu va plăcea multora, aşa cum a făcut-o aproape universal apreciatul predecesor al lui (‘4,3,2’, n.r.), dar în acest caz acest lucru oferă o notă de prospeţime”, scrie publicaţia americană, concluzionând: “Când un film primeşte şi critici şi aplauze, atunci ştii că festivalul a început”.

Variety notează că tensiunile dintre “grupurile spirituale arhaice şi indivizi sunt examinate într-un mod inteligent, terifiant insinuant, dar nu pe deplin satisfăcător”. Filmul “După dealuri” are acelaşi control formal şi realism sumbru propriu “4,3,2”, este bun, dar va avea nevoie de o atenţie favorabilă din partea criticilor pentru a-şi găsi o nişă. “Destul de captivant, în ciuda ritmului lent”, filmul este “clar un companion pentru ‘4,3,2’“, cu care în mod natural stârneşte comparaţii: prezintă relaţia dintre două tinere care încearcă să negocieze limitele unei anumite închisori, în acest caz, una construită pe fundamentele unei dogme religioase, mai notează Variety.

Mungiu abordează şi de data aceasta realismul şi atenţia metodică la detalii, iar “dinamica puterii este permanent întărită de obstrucţia impecabilă a regizorului”. Variety mai scrie că filmul aduce pe alocuri aminte de “Exorcistul” şi “Requiem” şi este marcat de ambiguitate psihologică. Totodată, spre deosebire de “4,3,2”, evoluţia dramatică pare evidentă, chiar previzibilă. Variety notează însă interpretările actoriceşti – puternica Flutur, cu gura – linie de provocare subţire ca o lamă, şi Stratan, ai cărei ochi devin enormi pe măsură ce evenimentele ajung la un punct culminat – concluzie terifiantă.

Aceeaşi publicaţie de specialitate scrie că uneori dialogurile par a fi în conflict cu tehnica vizuală a lui Mungiu. Screen Daily scrie despre noul film al lui Mungiu că este “frugal, simplu şi filmat surprinzător”, “o redare neobişnuită a unui caz de exorcism”, având talentul de stârni opinii critice pro şi contra, unii considerându-l o mare realizare, alţii acuzându-l de senzaţionalism pretenţios prelungit prea mult. “Dar cu siguranţă nu va trece neobservat”, notează Screen Daily.

Publicaţia mai scrie că personajele nu sunt pe deplin eroi pozitivi sau negativi, fiecare dintre ele crezând cu adevărat că are dreptate – de aici şi tragedia de neevitat din finalul peliculei. Screen Daily mai scrie că cele două actriţe principale Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, ambele aflate la debutul în film, se potrivesc uimitor în aceste roluri, în timp ce personajele interpretate de Valeriu Andriuţă (preotul) şi Dana Tapalaga (maica stareţă) au o dimensiune umană care răzbate din când în când, în ciuda supunerii lor unor reguli stricte.

În acelaşi timp, The Hollywood Reporter spune despre Mungiu că este un concurent serios în selecţia de anul acesta de la Cannes. Acestei drame psihologice austere îi lipseşte suspansul şi nota politică din “4,3,2”, dar este posibil să-şi câştige un public numeros datorită background-ului solid al regizorului şi talentelor sale tehnice de netăgăduit. Mungiu menţine în mod admirabil distanţa faţă de personaje, pe tot parcursul filmului. Neajutorata şi tiranica Alina nu este niciodată o victimă evidentă. Preotul şi călugăriţele au o morală imperfectă, dar sunt plini de bune intenţii. Chiar şi momentul exorcizării are loc undeva în afara ecranului, o alegere inteligentă având în vedere greutatea pe care o poate avea un clişeu cinematografic creat de-a lungul decadelor de un astfel de eveniment.

THR mai scrie că filmul este o descriere dură, dar frumoasă a unei dogme distructive şi a unor femei victime care se sacrifică – ceea ce aduce aminte de “un Lars Von Trier vintage”. Filmul are naturalismul din “Dogma 95”, iar imaginile au o puritate calvinistă a unei picturi a vechilor maeştri olandezi. De asemenea, publicaţia remarcă distribuţia filmului, care este interesantă, chipurile actorilor – mulţi debutanţi – atrăgând atenţia. Cosmina Stratan este “o reală descoperire, trăsăturile sale rotunde şi ochii care te bântuie exprimând o profundă angoasă spirituală, cu resurse expresive minime”.
“După dealuri” are ceva dintr-un test de anduranţă, mai ales că acţiunea se aventurează rareori dincolo de locul mănăstirii, scrie THR. Partea de mijloc a filmului, mai ales, este lentă şi repetitivă şi abia în partea finală, Mungiu redă tensiunea puternică şi compoziţia vizuală ascuţită care au făcut din “4,3,2” un thriller atât de puternic.

Publicaţia mai notează că “După dealuri” este cel mai puţin amuzant dintre filmele cu călugăriţe lesbiene şi foste iubite psihopate. Filmul confirmă însă maturitatea talentului lui Mungiu în ceea ce priveşte prezentarea unor poveşti cu o notă mai mare de universalitate faţă de cele despre trecutul politic recent al României. “După dealuri” este produs de Mobra Films şi co-produs de Why Not Productions (Franţa), Les Films du Fleuve (Belgia), France 3 Cinema şi Mandragora Movies (România). Filmul a fost realizat cu participarea Canal+, France Télévisions, Ciné+ şi Wild Bunch (Franţa), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu contribuţia Eurimages şi Centre National du Cinema et de l’Image Animée (Franţa).

Vânzările internaţionale sunt gestionate de Wild Bunch. Drepturile de distribuţie pentru Statele Unite au fost achiziţionate de Sundance Selects, o divizie a IFC Films, iar cele pentru Franţa de Le Pacte, filmul având deja distribuitori în peste 10 ţări.


Categorii

Opinii, analize, Presa, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

53 Commentarii la “DUPA DEALURI, filmul regizat de Mungiu despre CAZUL TANACU, PREMIAT LA CANNES. O poveste cu un posibil profitor si multa, multa ignoranta fudula

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Prin anii ’70, Ioan Ianolide aflat intr-un spital, are o discutie cu doctorita care il trateaza in legatura unul dintre personajele romanului “Delirul”. Referitor la Marin Preda, Ianolide spune: autorul nu are iertare deoarece personajul traieste si nu a fost consultat, fiindca nu s-a dorit aflarea adevarului.
    Episodul cred ca este cunoscut de toata lumea care a citit “Intoarcerea la Hristos”.

    De parca n-ar fi fost suficienta suferinta adevaratelor victime ale acestei tragedii, mai trebuia si ca unii sa faca bani pe seama suferintei lor.

  2. foarte adevarata observatia conform careia societatea moderna (post-moderna) in care traim este formatata sa primeasca orice informatie referitoare la credinta in registru anti-clerical, anti-crestin, anti-biserica. Omul “evoluat” din ziua de azi, si daca s-ar ciocni frontal cu Adevarul, nu mai este capabil sa-L recunoasca. Suntem perfect inregimentati 🙁

  3. Perversiunea franceza nu avea cum sa treaca cu vederea o creatie plina de macabru si cu elemente de lesbianism. Prin urmare i-au dat din nou premiu lui Mungiu. Dincolo de filmul asta, s-a ales praful de toate festivalurile mai ales pentru ca s-au cam prostit si oamenii si nu prea mai exista nici creativitate. Foarte greu mai apare unul care are ceva de spus.

  4. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12367404-tatiana-niculescu-bran-autoarea-romanelor-care-stat-baza-scenariului-semnat-cristian-mungiu-premiat-cannes-discuta-online-cititorii-hotnews-luni-incepand-ora-13-00.htm

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/doua-premii-pentru-mungiu-la-cannes-filmul-nu-prezinta-tanacu-cazul-real-983566.html

    Cristian Mungiu şi echipa sa au părăsit Cannes-ul miercurea trecută. Ieri, el a fost sunat de organizatorii festivalului şi invitat la gala de premiere. Palme d’Or-ul a fost adjudecat de “Amour”, de Michael Haneke

    Regizorul Cristian Mungiu a vorbit cu EVZ despre controversele legate de filmul său, “După dealuri”, pe care chiar şi le-a dorit.

    După dealuri” este “mult mai complicat şi mai pretenţios decât cel de dinainte. Mai controversat. Suscită iritări în rândul celor care-l văd, ceea ce e un semn bun, din punctul meu de vedere. Rostul filmelor nu este să obţină unanimitate de opinii – atunci înseamnă că nu au generat păreri diferite în jurul unui subiect care merită discutat. Nu e un film simplu, comod. Vorbeşte despre nişte valori şi decizii personale importante şi te îndeamnă să ți le reverifici tu, ca spectator”.

    “Am încurajat actorii, indiferent de ce cred ei personal, să apere punctul de vedere al personajelor pe care le interpretează. Aşa cred că e rezonabil să facă”, descrie cineastul, în parte, metoda de lucru cu interpreţii.

    Cât despre structura filmului, Mungiu o caracterizează drept “foarte simplă, lineară din punct de vedere temporal, prezintă situaţia aşa cum a evoluat ea, neomiţând niciun moment important. Nu sunt elipse. In scenariu, fiecare nouă zi este indicată cu precizie. Am încercat să aloc fiecărei zile cam aceeaşi cantitate de timp filmic. Singurul moment în care poţi să consideri că există o elipsă e acela în care a venit zăpada – dar asta nu e ceva ce a ţinut de voinţa noastră”.

    Nu mă pot abţine să îl întreb cine e vinovatul din “După dealuri”. Nu numeşte pe nimeni, consideră că ar fi o nedreptate faţă de personaje.

    “Autorul nu trebuie să tragă concluziile. Eu consider că sunt mult mai mulţi vinovaţi în cazul particular al acestei fete (Alina – n.r.) decât vezi în film. Ea e rezultatul unui sistem, unei societăţi, care nu funcţionează. Un sistem care face ca educaţia părinţilor acestor copii şi conjunctura în care au trăit să îi determine să îi abandoneze în orfelinate. E un caz de abandon extrem, dar sunt mulţi copii astăzi abandonaţi în alt fel de părinţi – oferindu-li-se prea puţină atenţie sau educaţie. Mă interesează ca filmul să vorbească despre toate lucrurile astea. Ce mă bucură când am aceste discuţii cu presa (Mungiu dăduse peste 30 de interviuri la Cannes doar în acea zi – n.r.) este să văd că multe din aspectele astea sunt prezente în film tocmai pentru că eu păstrez echilibrul general al situaţiei şi las toate lucrurile astea să existe acolo fără să apăs pe vreunul anume. Vorbesc despre un fel de responsabilitate socială”, pune punctul pe “i” Mungiu.

    “O responsabilitate a tuturor instituţiilor prezente în viaţa acestor fete, în viaţa celor care trăiesc azi în aceeaşi ţară cu ele, despre valorile şi convingerile celor din jur care, după cum arată acest caz, nu îi privesc doar pe ei, ci ne pot afecta şi pe noi ceilalţi. Cât îi priveşte pe părintele şi maicile din film, chiar dacă ce au făcut ei e greşit, vor avea întotdeauna scuza că sunt singurii care măcar au acţionat”, susţine regizorul.

  5. “Cât îi priveşte pe părintele şi maicile din film, chiar dacă ce au făcut ei e greşit, vor avea întotdeauna scuza că sunt singurii care măcar au acţionat, susţine regizorul”.
    Gura pacatosului mare adevar graieste…

  6. Hristos s-a Inaltat!
    Prin gura mincinosilor Dumnezeu face minuni DACA DORESTE,oricat s-ar impotrivi paganii. Uitati-va la acest video cu LAURA VASILIU care s-a apropiat de Hristos…

    http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/laura-vasiliu-gasit-dumnezeu-actrita-vrea-renunte-cariera-pentru-si-a-gasit-adevarata-cale-viata-218349.html

  7. Rusine Domnule Mungiu !
    Decat premii de care sa ne fie rusine, mai bine lipsa !
    Decat regizori care sa speculeze momente izolate si regretabile din asezamintele ortodoxe, mai bina bine fara !!!
    Decat romani care nu mai stiu ce este patriotismul, care nu vor afla niciodata frumusetea si curatenia Manastirilor nostre ortodoxe-oaze de frumusete spirituala si de incurajare a poporului roman, mai bine…tacere…
    Decat popularizarea minciunilor pe la Cannes…unde sufletele sunt goale…atat ale regizorilor cat si ale privitorilor…mai bine o fapta buna si plina de iubire fata de Natia Romana !
    Ati auzit de Arsenie Boca domnule Mungiu ?!?…
    Ati auzit de Nicolae Steinhardt, domnule Mungiu ?!?…
    Va rog, meditati domnule Mungiu, inainte de a mai cobori o treapta spre iad !

  8. http://www.hotnews.ro/stiri-12374739-povestea-unei-povesti-adevarate-cum-nascut-cartea-care-inspirat-dupa-dealuri-filmul-lui-cristian-mungiu-premiat-cannes.htm

    Cum am ajuns la carte? Am ajuns iarasi printr-o intamplare. In momentul in care am inceput sa dezvolt cronologia am constatat ca in orice punct al ei m-as fi oprit se desfacea un ramuris de situatii in care erau implicate alte persoane si alte institutii. Am constatat ca, daca indepartam adjectivele din felul in care fusese prezentat cazul – pe scurt spus, un popa descreierat si sadic a ucis cu cruzime o tanara incocenta calugarita rastignita ca Isus Hristos pe cruce – deci indepartand toate astea, ramanea: un preot a ucis o calugarita. Ori, eu gasisem clar ca, in primul rand ea, nu era calugarita, ci era o tanara de 24 de ani crescuta intr-un orfelinat, venita in vizita la manastire. Nu fusese rastignita pe cruce ca Iisus Hristos ci fusese asezata pe o targa improvizata si niciodata targa aia nu fusese verticala ci orizontala. Doi la mana, ca fusese internata, ca primul reflex al celor de la manastire fusese unul bun, chemasera salvarea si daca vazusera ca n-a venit la prima criza au dus-o ei la spital unde a fost tratata doua trei saptamani cu neuroleptice severe. Deci, fiecare puzzle ducea catre alte institutii, alte situatii, alti oameni. Si atunci mi-am dat seama ca povestea asta in toata intregimea ei nu poate fi acoperita intr-o stire de presa, chiar intr-un reportaj. Nu era suficient. Trebuia scrisa povestea, reconstituita povestea acestei fete. Cine era ea. Spovedanie la Tanacu este un roman documentar sau un roman non fiction.
    Sensibilizeaza atat de mult si emotioneaza atat de tare pentru ca in povestea asta este vorba despre singuratate, despre abandon, despre spaima, despre teroarea pe care o simte omul in raport cu diverse institutii de putere care nu-i acorda nici macar statutul de persoana demna. Este o poveste despre confruntarea cu moartea, cu instabilitatea psihica si cu nebunia.

  9. N-ați observat că un film (o colecție de iluzii) este cu atât mai apreciat de propaganda media cu cât e mai anticreștin, cu cât (chiar dacă nu explicit, deși există și explicit!) propagă mai multe aluzii împotriva credinței și a firii? Eu prevăd că Mungiu va realiza (ținând cont că are inspirație de la același duh ca și soră-sa) după filmele cu idei și aluzii pro-avort și pro-lesbi, filme cu mesaj pro-homosexuali și pro-eutanasie, care vor fi, ca și alelalte, aplaudate de toți ateii și apostații…

  10. In finalul interviului de aici:
    http://youtu.be/YjsnY9TiOXk
    gasim o explicatie despre dragostea dintre cele 2 fete din film, Alina si Voichita, dupa ce in prealabil este redat urmatorul dialog:

    – Voichita, noi pana joi noi trebuie sa ne prezentam la lucru. Altfel pleaca vaporul si pierdem.
    – Alina, eu am vorbit cu Parintele, si eu daca ma duc de aicea,inapoi nu ma mai primeste.
    – Cum?
    – Asa a zis.
    – Pai, si ce?
    – Cum “pai si ce”, Alina?
    – Voichita, n-am zis noi: “gata ramanem impreuna orice ar fi”? La ce sa te intorci?
    – Am zis, Alina, da’ nu ca sa mergem pe vapor.
    – Si unde sa mergem?
    – Alina, eu am apucat-o pe o cale. Eu nu pot sa ies asa pe usa, sa ma rup.
    – Da’,ce cale spui tu?
    Cale ca sa nu mai fiu singura niciodata.
    Da’ ai sa fi cu mine!
    – Am sa fiu, da. Alina, daca nu ai pe Dumnezeu in suflet, poate sa fie tot alaiul de pe lume cu tine ca tot singur esti.
    – Voichita, da’ ce spui tu acolo? Eu numai pe tine am, si mie nici nu-mi trebuie alt cineva!
    Pai, nu-i bine asa, Alina, ca oamenii vin si se duc, numai Dumnezeu e cu tine intotdeauna.

    Urmeaza comentariul lui Mungiu:
    Este dragoste, dar dragostea este greu de definit cand iubesti pe cineva. Este mai mult decat prietenie, dar in acelasi timp nu este o dragoste ca intre un barbat si o femeie, dar nu este departe de asta. Asta nu este clar in film.

    M-am intrebat ce fel de relatie este intre personaje in realitate, si cand traiesti intr-un orfelinat trebuie sa gerezi agresiunea celuilalt. Si relatia este intre cineva care este mai puternic, care actioneaza precum un barbat si il apara pe celalalt, iar asta face intr-un fel sa fie ca o relatie intre un barbat si o femeie, dar nu cred ca este o relatie fizica, ci este mai degraba o relatie spirituala. Este dragostea pe care cineva o are catre altcineva care este foarte apropiat de Dumnezeu.

    Interesant este si ce spune Mungiu mai inainte:
    Pentru mine nu este important ceea ce se petrece in manastire, ci este vorba de relatia dintre lumea, sa spunem “rationala” si lumea spirituala, si cred ca aceste lumi coexista foarte bine. Cand, insa vrem sa le amestecam, atunci, asta nu este foarte bine!

  11. Penibil reporterul hotnews in cel de-al doilea video de la min 4 pana pe la 4.30 cand nu se abtine sa nu-si spuna “poezia” impotriva Bisericii. Tot respectul pentru Tatiana Niculescu Bran! Nu doar pentru felul in care i-a raspuns ci pentru tot ce a facut. Aceasta femeie a fost printre putinele persoane realmente interesate de adevar si care a facut ceva, efectiv, pentru lamurirea acestui caz, pentru o prezentare impartiala, neisterizata si neintoxicata a lui. Dumnezeu sa-i dea sanatate!
    Sigur, ar putea spune cineva ca isteria presei, in ce priveste acest caz, a asigurat publicitatea si succesul romanului ei si ca ea a inteles acest lucru (precum si pe cel al filmului ) si a profitat. Poate ca nu e totalmente neadevarat, dar corectitudinea si impartialitatea Tatianei Niculescu Bran in prezentarea faptelor nu cred ca poate fi contestata, ceea ce e mare lucru intr-o lume in care cu greu se mai poate spune adevarul. Trebuie curaj! Eu cred in bunele ei intentii. Acest interviu o demonstreaza odata in plus. Apoi aduce in vizor vinovati ascunsi ai acestui caz care stau la adapost de orice acuzatie si judecata si care dorm linistiti atunci cand ar trebui, de fapt, sa-si puna niste intrebari si sa-si faca serioase probleme de constiinta.
    Una peste alta, este de meditat, pentru noi toti, la consecintele faptelor sau ne-faptelor noastre, mi se pare mie! Poate ca ar trebui sa inteleaga toata lumea ca cel mai periculos este, de fapt, Homo superficialis si nu religiosus. Sigur acesta poate fi sau nu religios, la urma urmelor, dar iata ca superficialitatea este o vina enorma! La fel sunt ignoranta, nepasarea!

  12. @daniela:

    Da, si materialul de pe hotnews a fost scris, in partea introductiva, cu aceleasi clisee: calugarita care a murit… Desi tocmai ce se aratase, a n-a oara, ca Irina Cornici nu fusese calugarita.

    In dialogul de la gandul live jurnalistul interogator da si el pe afara de aceleasi poncife, deh, grea povara superficialitatea asta, in ciuda numelui sau. Acolo insa Tatiana N.B. face niste precizari care ne confirma supozitiile: “lectura” pe care o da Mungiu filmului, punand accentul pe legatura dintre cele doua eroine, este o interpretare care forteaza atat realitatea cat si… filmul chiar.

    Poate ca ar trebui sa inteleaga toata lumea ca cel mai periculos este, de fapt, Homo superficialis si nu religiosus. Sigur acesta poate fi sau nu religios, la urma urmelor, dar iata ca superficialitatea este o vina enorma! La fel sunt ignoranta, nepasarea!

    Foarte adevarat si bine spus.

  13. Inca o dovada ca fiecare va intelege ce vrea si… ce poate din film:

    http://www.rfi.ro/articol/stiri/cultura/cannes-2012-presa-franceza

    Remarcabile şi indisociabile, unite prin talent si printr-un tragic destin pus în scenă de Cristian Mungiu. Un regizor care “denunţă astfel obscurantismul şi sectarismul bisericii ortodoxe române” mai scrie acelaşi Le Figaro, ziar care ne reaminteşte că cele două actriţe premiate îşi făceau prima apariţie pe marele ecran cu acest film “După dealuri”.

    Libération, ziar de centru-stânga, descrie filmul lui Mungiu ca pe o critică a “fanatismului arierat în care s-a închis mânàstirea ortodoxà din “După dealuri””. Criticul publicaţiei regretă “academismul reacţionar” care marchează filmul regizorului român. Le Monde a fost însă entuziasmat de “După dealuri”, un film “fascinant” în care “personajele principale dau impresia că au fost gonite de sărăcie şi injustiţie din această lume – în cazul nostru, România privatizărilor şi a corupţiei.”

    Revista conservatoare Le Point e mult mai critică. “Recompensând filmul lui Cristian Mungiu de două ori, juriul prezidat de italianul Nanni Moretti confirmă tendinţele sale bergmaniene. Subiectul ales este însă arid, tratat şi mai arid din cauza multiplelor sale metafore cristice. Lunga şi plictisitoarea dramă nu ne oferă din păcate, plăcerile estetice ale unui Bergman, nici profunzimee sa sprirituală” conchide publicaţia.

    Nici Le Nouvel Observateur nu este tandru cu palmaresul din acest an. Nişte premii “şterse, un palmares de coşmar pentru o ediţie tristă” scrie revista de centru-stânga. Filmul premiat cu La Palme d’or “Amour” al cienastului austriac Michael Haneke este descris drept o “frumoasă dramă geriatrică”. Premiile atribuite filmului “După dealuri” – un summum de academism scrie Le Point – sunt de-a dreptul “insipide” şi pun capăt acestei “ediţii 2012 fără nicio savoare.

  14. Nu inteleg ce aveti cu omul asta (Mungiu). VA este rusine de faptele petrecute intr-o biserica ortodoxa?. Este plina romania asta de preoti care deschid carti care percep tarife pentru lucruri elementare crestine (botezuri, nunti, inmormantari) sunt preoti care au renuntat la slujbe si se dedica doar afacerilor ramanand totusi imbracati in sutana, au fost aratate cazuri de homosexualitate intre oameni ai bisericii, sunt preoti bolnavi de diferite BTS-uri etc. Nu ma intelegeti gresit nu am nimic cu biserica si normal ca nu este padure fara uscaturi dar sunt lucruri oarecum normale tinand cont de cati preoti sunt in tara asta , mai calca unul stramb dar aceste lucruri trebuie aratate si dezbatute ptr. ca altfel se pot trezi nenumarati preoti care se apuca de facut exsorcizari si poate asta de la tanacu nu a omorat-o (oricum a gresit ca nu suntem in evul mediu) si atunci ar putea aparea cazuri mai grave ca asta. Nici religia nu a ajuns la cunoasterea absoluta ca sa poata spune exact ce este bine si ce nu fara discutii si fara dezbateri. Este un caz simplu si daca va simtiti ofensati inseamna ca nu aveti siguranta in voi.

  15. Mungiu şi ilustra lui soră (cum sa mai spus aici) vor să se arate valori (de vârf) fără a dovedi prin ce fac (şi sunt) că, char sunt valori de vârf. Surioara şi-a dorit succes de răsunet, nu prin ceia ce a reuşit să devină, respectândul şi ascultândul pe Iisus Mântuitorul lumii, ci prin al despuia de dumnezeirea sa. În “Evangheliştii” -după spusa domniei sale – Iisus este tot Iisus, doar că… fără minunile din evanghelii…

    Şi unul şi celălalt deschid (în chip “deştept”) calea căderii (cea plăcută lumii ), nu soluţia izbăvirii. Nu fac limpede în nici un fel cele menite să mântuiscă să elimine răul şi să aducă rezolvarea adevărată ci dimpotrivă, precum şarpele în Rai, (fără aşi asuma vinovăţia) dau puteri căilor căderii (şirete şi măgulitoare) făcându-le uşor de acceptat şi de împropriat.
    Nu veţi muri – să fim serioşi- (i-a spus şarpele Evei) ci dimpotrivă, veţi fi asemenea Lui Dumnezeu (cunoscând binele şi răul), fiţi deştepţi, gândiţi cu capetele voastre, găsiţi soluţiile voastre, nu acceptaţi să nu mai fiţi voi (ascultâd şi împlinind voia Lui).
    Soluţia Mungiu este (cum am spus) ispita “deşteptăciunii” rafinate care nu lămureşte ci sporeşte confuzia (exact unde se cerea lămurită), făcând cale liberă soluţiilor antihristice, şi anticlericale, (deşi nu şi-o asumă ori recunosc) soluţia rezolvării problemelor omului doar prin raţiune, prin şitinţă şi umanism. Speculaţiile (fine) sunt folosite cu măiestrie demonică.
    Câd afirmă că dincolo de film sunt oameni care au suferit o spune pentru a da greutate şi putere (operei sale), pentru a sensibiliza, pentru a adânci la maxim disputa dintre tabere, dintre spirite, (în exterior şi-n interior). Iisus este atfel “deştept” discreditat şi ispititorul, încununat cu lauri.
    În spatele filmului sunt (cu-adevărat) oameni care au suferit, care încă suferă şi vor fi şi mai mulţi care vor suferi (numai Dumnezeu ştie cât) .
    Arta însă şi “cultura” motivează şi susţin tocmai acestea şi vai misticiştilor, retrograzilor, fundamentsliştilor, habotnicilor şi înapoiaţilor ortodocşi.

  16. Iubirea este inteleasa gresit, denigrata, tavalita in mocirla, inca de la inceputul omenirii. Ea este sentimentul de conexiune intre oameni si n-are legatura cu dragostea trupeasca. Iubirea este sentimentul propovaduit de Hristos prin care il punem pe cel de alaturi mai presus de noi insine, deci este desprindere de orgoliu, de noi insine, cautare de Dumnezeu, de mai bine. Este ultraperfectionism pur. ( in timp ce dragostea trupeasca este orgoliu si perpetuare de specie ).

  17. @alin:

    Dar tu ai inteles ceva din ce s-a scris aici au…ba? Si se pare ca nici din mesajul romanelor si al filmului nu ai inteles mare lucru…

  18. alin,
    “Este un caz simplu si daca va simtiti ofensati inseamna ca nu aveti siguranta in voi.”
    Foarte SIMPLU sa stai la inchisoare cativa ani nevinovat, nu? Trebuie sa fii foarte sigur pe tine ca sa ai curajul sa faci asa o afirmatie prosteasca.
    Parintele Daniel, maicile si restul persoanelor sunt oameni, nu un caz. Iata, eu ma gandesc acum la adevaratii vinovati care nu au avut curajul sa-si recunoasca vina si duc nefericitii in carca o crima neasumata aici, dar pentru care vor da socoteala candva.

  19. @Ioana
    Daca cineva de la manastirea aia s-a atins macar cu un deget de femeia aia fara acordul acesteia raspunde in fata legii pamantesti ca pana la Dumnezeu mai este. Si da, ei sunt un caz care se discuta , ei sunt un caz dupa care s-au scris 2 romane si s-a facut un film. La fel cum nu se acorda nici un fel de compasiune fata de copii care inca nu au fost botezati si sunt ingropati fara slujba sau cei care sunt gasiti morti si li se pun eticheta de sinucigasi nu primesc clementa de la biserica la fel si ei pana la proba contrarie sunt ucigasi. Repet pana la proba contrarie.

    @ admin
    Tot ce inteleg eu este ca am citit cateva texte pline de ipocrizie pe acest forum

  20. @alin:

    Esti unul din exemplele cele mai convingatoare ca fatarnicia si ignoranta fuduloasa sunt impermeabile fata de adevarul factual.

  21. alin,
    din nefericire in fata legii nu au raspuns adevaratii vinovati.Lucrurile stau in felul urmator: salvarea a venit in curtea manastirii si nu a gasit acolo un cadavru. Daca ar fi fost asa, anuntau procuratura. Acesta este adevarul. Nu pentru ca spun eu, ci pt ca l-au demonstrat altii (parca BBC-ul).
    In opinia mea, filmul se putea numi foarte bine si “dupa blocuri”, ca tot aia este.

  22. alin,
    “oricum a gresit ca nu suntem in evul mediu”.
    Nici macar cu asta nu a gresit parintele Daniel. Dracii sunt nemuritori, daca nu stiati. Si nici nu s-au retras din lume doar pt ca noi am ajuns in anul 2000.
    Sincer, va compatimesc!

  23. Intr-un alt articol de aici am citit a injectia cu adrenalina ar fi cauzat moartea. In mod normal o asemenea afirmatie vine insotita si de un document . Publicati acel document sa vada o tara adevarul pe care-l sustineti, altfel vorbiti fara rost. Nu sunt impermeabil doar ca nu am gasit dovezi rationale pentru a fi convins.
    Iar daca a nu ma pripi sa spun ca este vinovat sau nu ma face impermeabil si fudul cred ca ar trebui sa iti revizuiesti pornirile de a judeca oamenii. Eu inca mai cred in libertatea de exprimare fara a judeca. Nu contest dar nici nu aprob intru totol religia si dogmle ei dar nici nu pot fi deacord cu un ritualuri (nu neaparat cel de la Tanacu) care lezeaza inteligenta ( din punctul meu de vedere). Nu condamn pe cei care cred in el si astept macar acelasi respect si din partea voastra. La fel ca si voi am dreptul la o opinie fara ca sa primesc remarci de genul ” va compatimesc” sa fiu numit fudul si ignorant etc.

  24. @alin:

    Vezi matale, conceptia ta este total piezisa si chiar periculoasa social.

    Tu pornesti de la prezumtia de vinovatie si ceri acuzatului sa isi demonstreze nevinovatia.

    Dar, de cand exista conceptul de lege pe acest pamant, de cand exista legea lui Dumnezeu si legea juridica, intotdeauna acuzatorul trebuia sa demonstreze vinovatia (nu acuzatul nevinovatia) si premisa de la care se pleaca intr-un proces este cea de nevinovatie.

    Deci matale ai o gandire extrem de primitiv-bolsevica pentru ca numai in totalitarism se pleaca de la prezumtia de vinovatie.

    De aceea am numit aceasta atitudine ignoranta fudula, pentru ca tu crezi ca esti evoluat si destept si indreptatit sa te pronunti pe aceasta speta. In realitate, aceasta atitudine denota ignoranta si lipsa de bunavointa in a afla adevarul factual asupra unor evenimente pe care nu eziti sa le comentezi, asa cum Severin comenta ca nu e normal ca apa sa aiba formula H2O2.

    Cat priveste dovada pe care o ceri, mergi de citeste romanele Tatianei Niculescu-Bran, Spovedanie la Tanacu si Cartea Judecatorilor. Sunt bazate pe o ancheta exhaustiva dusa ani de zile cu toti cei implicati, cu probe, inclusiv cea pe care o ceri. Noi insine am vazut-o intr-un documentar facut asupra acestui caz, marturia fiind data chiar de medicul legist care facuse analizele.

  25. @Alin

    “Daca cineva de la manastirea aia s-a atins macar cu un deget de femeia aia fara acordul acesteia raspunde in fata legii pamantesti ca pana la Dumnezeu mai este.”
    Va doresc sa nu va gasiti vreodata in viata intr-o situatie limita in care sa aveti nevoie de ajutorul semenilor care, din motive de ipocrita “corectitudine politica” sau, mai simplu, din indiferenta/nesimtire, nimeni sa nu se atinga de dumneavoastra, nici macar cu un deget, nici macar pentru a va ajuta…

    Dumnezeu sa ne lumineze pe toti!

  26. Ma rog, e o alta afirmatie care arata ingoranta completa a comentatorului alin. La mijloc era un bolnav de schizofrenie in criza violenta.

    Am lasat comentariile lui alin doar pentru ca ele reflecta, din pacate, atitudinea majoritara. Acelasi homo superficialis… Dar de acum nu o sa ne mai pierdem timpul cu oameni care nu vor sa stie decat propriile stereotipii.

  27. @admin
    Va admir,inca o data ,eforturile si bunavointa pe care le risipiti cu atata generozitate.

    “Dar de acum nu o sa ne mai pierdem timpul cu oameni care nu vor sa stie decat propriile stereotipii.”
    Sincer,eu asta as fi facut de la inceput.Cum era…cu margaritarele risipite la porci…?Imi pare rau de duritate, dar nu ma pot abtine!

  28. Pingback: GADEA LA TANACU: Realizatorul emisiunii Sinteza Zilei intr-o diatriba TABLOIDA, adevarata “sinteza” de PONCIFE, MINCIUNI SI CALOMNII aruncate asupra parintelui Daniel Corogeanu - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  29. S-a dus Varlaam la Sf. Munte si tot ce-a putut/priceput sa faca a fost sa-i ia in ras pe calugarii simpli, care-i iritau inteligenta superioara. A trait nenea Mungiu intr-o tara Ortodoxa, si tot ce poate pricepe din monahism si Ortodoxie e sa faca un film ca asta…

    Cu faptele te mai poti descurca, cu ceea ce pricep unii din ele, e mai greu. Doamne ajuta!

  30. Când idealul vieţii noastre
    E cinstea (lumii) şi confortul
    Şi îl cântăm… (şi-l facem artă),
    De cer ne-m despărţit cu totul .

    Din ideal îl facem idol
    (Fără să vrem) şi dumnezeu
    Jertfindu-ne total şi-n toate ,
    (Cu patimă) pe’altarul său .

    Literatura lumii astăzi
    E plină de eroi trupeşti
    De sex , de doct şi de fantastic
    (Fără virtuţi dumnezeeşti).

    Talente mari ne’ncântă (zilnic)
    Cu cel mai insistent lumesc ,
    (Ce înâlţându-se coboară
    În sec, în fals şi în grotesc).

    Azi senzualul şi mândria
    (Prin intelectul rafinat),
    Trupescul, virtualul, forţa
    E…”sfântul”-i…, tot ce s’a visat.

    Ecranul , muzica , s’avântă
    În senzual, în zgomotos
    În toate cele din’afară
    Şi împotriva lui Hristos,

    În tot ce viciul şi plăcerea
    Aduc succes şi… “fericire”
    (Ca ideal al tuturora),
    Chiar dacă duce la piere.

    Iorga, spunea că, doar cu’n viciu
    Îţi faci o mie de adepţi
    Iar cu virtuţile’ortodoxe
    Doar duşmani, (şi…din cei deştepţi).

    De aceia astăzi cântă viciul
    (În orice sferă de “cultură”)
    Că’n orice viaţă (cu pretenţii)
    S’ascund păcate mari şi ură .

    Succesul public, (prin păcate
    Şi vicii), este garantat
    Iar când talentul te ajută
    Devii “eroul” preferat .

    Unde mai vezi valori umane ,
    (În scris, în filme ori cântate)
    Care n’abundă-n violenţă
    În senzual şi-n mari păcate ?

    Unde mai vezi eroi să’nalţe
    Astăzi poporul în valoare ,
    (Prin Dumnezeu , virtuţi şi muncă),
    Prin adevăr şi prin răbdare ?

    Unde mai vezi umanul astăzi
    Să se înalţe în divin ,
    (Moral şi ziditor de suflet),
    Ca ideal şi ca destin ?

    Mândria omului de carte
    Prezintă totul complicat
    Cu mii de sensuri vagi şi docte
    Şi şi’adsea greu ermetizat .

    Citind culegi o bucurie ,
    Săracă , goală, fără sens
    (C-ai priceput ce vrea să spună)
    Că-i doct, şi tu… l’ai înţeles.

    Şi n’ar fi rău (de-loc) acesta
    De nu ar cultiva mândria
    N’ar înmulţi amorul propriu
    Şi’ar cultiva duhovnicia.

    Dar…, nu vibrezi de energia
    (Ce ar fi cules-o’n Duhul Sfânt)
    Când a creat, (trăind virtutea.
    Prin dar divin, duh şi cuvânt) .

    De nu te smulge din banalul
    (Mizer şi negru de păcate)
    Să te înalţe în divinul
    (Concret) în duh, trăiri şi fapte…

    De nu te’scoate din căderea
    (Şi din gunoiul omenesc),
    Ci te aprinde şi mai aprig
    În senzual şi în trupesc…

    Efortul lor, banii, talentul,
    Distrug virtutea, nasc mândria,
    Cultivă patima şi viciul,
    Fictivul şi făţărnicia.

    Ne-ânălţându-se cu duhul
    Smintesc poporul şi-l coboară,
    La patimă, instinct, şi simţuri
    La grosier, la… ce omoară,

    La o trufie rafinată
    Ce pare’a fi deşteptăcuine
    Doar prin “fineţea” răutăţii.
    (Cărturăresc şi… ne-ruşine).

    Când idealul vieţii noastre,
    Este trufia şi confortul
    (Şi vicul devenit “cultură”)
    De cer ne-am despărţit cu totul.

    Nu mai privim spre înălţime.
    Nu mai urcăm în duh spre cer
    Ci coborâm (“deştept” şi trufaş)
    În… “tainele” lui Lucifer.

    Eroii noştii’s (plini de vicii),
    S’asemea cu’n Dumnezeu,
    Ce cheamă sufletul şi trupul
    La…sex, la falnic şi la…”eu”.

    La cistea fără modestie.
    La bogăţia dinafară.
    La “înălţimi” (ce între semeni)
    Dezbină pururi şi… coboară.

    Talentu-i dar ceresc în oameni ,
    Spre-a duce duhul în sublim ,
    Prin arta şi trăirea sfîntă.
    (Din omenesc către divin).

    Ce ideal avem noi astăzi ,
    Şi unde-i rostul sufletesc ?
    Unde-i virtutea pacea sfântul
    Şi dragostea din omenesc ???

    Ne facem ideal profitul,
    Confortul, luxul şi plăcerea,
    Dispreţuind (în noi) pe ceilaţi
    Şi înmulţindu-ne averea .

    Trăind “distracţia” de astăzi
    Cu toţii devenim mai goi ,
    Mai inumani, mai răi, mai lacomi
    Şi fără Dumnezeu în noi .

    O Doamne, oare pentru acestea
    Ai pus talent în om şi dar,
    Să facem patimile idol ,
    Şi inima în el altar ?

  31. 7. Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii; cei fara minte dispretuiesc intelepciunea si stapanirea de sine.
    (Pildele lui Solomon, cap.1)

    19. Caci intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu, pentru ca scris este: El prinde pe cei intelepti in viclenia lor.
    20. Si iarasi: Domnul cunoaste gandurile inteleptilor, ca sunt desarte.
    (1 Corinteni, cap.3)

    Stapanitorul acestei lumi este satana si de aceea “intelepciunea” lumii acesteia nu este intelepciune, ci doar o viclenie a diavolului.
    Atunci cand nu intelegem si nici nu vrem sa intelegem nimic din cele ale lui Dumnezeu, spunand ca “lezeaza inteligenta”, suntem intr-o grava eroare.
    Legile dumnezeiesti dupa care traieste Biserica Ortodoxa a lui Hristos nu pot leza ceva ce nu exista.
    Caci inteligenta nu vine de la satana, ci vine de la Dumnezeu. De la satana vine doar viclenia si rautatea. Deci, in acest caz, singura care poate fi lezata este doar MANDRIA.
    Si din cauza mandriei nici nu va putea cineva sa-l cunoasca pe Dumnezeu. Este trist sa vezi atatia oameni care incearca sa gaseasca explicatii prin intermediul unei ratiuni cazute.

    Toata nadejdea sa fie in Domnul nostru Iisus Hristos, caci nimic nu suntem, decat tarana.

  32. dar maicile care au aparut in acest film or fi adevarate sau actrite? atunci daca sunt adevarate, sunt constiente de ceea ce au facut? am pus si eu o intrebare! in rest.. sa ne rugam ca Dumnezeu sa le lumineze pe cele doua actrite incepatoare sa demisioneze cat mai curand din viata filmului si sa debuteze cu adevarat in viata de manastire, caci nu au ce cauta in lume! Amin

  33. @pascu cornelia:

    Sunt actrite, fireste, maicile/monahii in general nu au cum sa joace in filme.

  34. In tarile democratice frica si paranoia si mai ales uniformizarea constiintelor au ajuns atit de mutilante incit poti fi exmatriculat daca iti exprimi parri contrare cu cele aprobate, statul are drept de viata si de maorte asupra cetateanului, adica reprezentanti ai lui iti pot intra in locuinta, pune droguri in mancare. interna la psihiatrie, exclusi social sau pur si simplu ucisi–Cei care ajung in posturi de conducere sunt alesi dupa noul trend dupa preferintele sexuale–de obicei homosexualitatea este privilegiata acum.

    Acum este chestie de demnitate, ca om –orinde ai trai in lumea asta sa nu te faci reclama vie a acestei orini care batjocoreste sufletul uman si pe Dumnezeu. Domnul Muuuuungiu, cu talentul lui –pe care probabil ca il are–ar fi misto sa faca un film despre dresajul propagandistic cu pretentii religioase al hamsterului crossrasial de la Consiliul Mondial al Bisericilor care face sarituri mortale pe pantofiorul noulul statuka Stalin de vest de asta data. Despre cum schimba ei Biblia ca sa poata hirotoni femei si homosexuali, sa casatoreasca homosexuali si lesbiene si sa te incrimineze ca esti prejudist si sa te scoata din viata daca nu esti de acord Cu Dumnezeu ca bei nenica, homosexualitatea este pacat pentru care au ars doua orase in vechime.ne miram acum ca de cind bantuie moda asta maro prin lume, si altele multele avem atitea cataclisme si atitea accidente majore ecologice.
    Dar again, nopa–ei stie mai bine–ca vorba aceea schimba Cuvantul Lui Dumnezeu de parca pot schimba si consecintele. Ca un copil care isi pune mana la ochi ca sa dispara obiectul vizual. Gandire magica, as zice daca nu copilareasca, pina la o anumita varsta, dupa aceea patologica. Ce este grav este ca ssot patul in strada si fac regulile lor principii universale–ca sa intinda un pumn–nu-i asa revolutionar–impotriva Lui Dumnezeu. De parca societatea, per Global ar fi primit porunca:” Cine se spurca sa se spurce si mai tare.” Asta este porunca la nivel individual, dar cind omul face din asta principiu universal de convietuire aduce peste semeni cea mai crunta dictatura, pentru ca manifestarile bunului simt numai prin contro drastic pot fi impiedicate, cenzurate–nici atunci.
    O sa treaca moda asta maro si o sa lase o miasma cumplita in urma.

  35. Va imbratisez cu drag, dar in acelasi timp si cu tristete, pentru felul in care vorbiti despre un film pe care nici nu l-am vazut….
    Eu v-as invita, cu bucurie, la rabdare. Cred ca va fi un film care nu va prezenta decat o picatura de adevar, dar sa fim deschisi pentru a intelege mesajul. Prin octombrie va aparea pe ecrane.
    Abia astept sa-l vad.
    Cat despre preotul si maicutele de la Manastirea Tanacu, cred cu desavarsire ca au avut cea mai buna intentie. Iar in acest film vom vedea aceasta.
    Imi pare tare rau de ce s-a intamplat, dar sa ne amintim ca Dumnezeu stie toate tainele si nimic nu se intampla fara stirea Sa. Bunul Dumnezeu sa ii invredniceasca sa faca Voia Sa.
    Pace si bucurie.
    Doamne ajuta.

  36. @Adriana:

    Pai asta am spus si noi, ca e o analiza a perceptiilor si ecourilor starnite de film, NU A FILMULUI IN SINE.

    Doamne, ajuta!

  37. Aveti informatii daca sunt oameni care ii ajuta pe cei implicati in cazul Tanacu? Pe parinte, pe maicute… Domnul cred ca le-a dat si lor niste suflete sa le aiba ca sprijin.
    Daca vicleanul danseaza in fata noastra in fel si chip, sa nu ne abatem totusi privirea dragostei de la marturisitorii credintei, de la cei care smeriti si-au luat soarta in maini, ca venind de la Dumnezeu, fara sa se apere nicicum in ochii lumii.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare