DUPA DEALURI, filmul regizat de Mungiu despre CAZUL TANACU, PREMIAT LA CANNES. O poveste cu un posibil profitor si multa, multa ignoranta fudula

27-05-2012 9 minute Sublinieri

Filmul lui Cristian Mungiu, Dupa dealuri, creat dupa romanele non-fictionale ale jurnalistei Tatiana Niculescu-Bran despre cazul Tanacu, a fost dublu premiat la Festivalul de la Cannes: pentru scenariu si interpretare feminina.

Am urmarit reactiile starnite de film, prezentat in premiera la Cannes, interviurile cu actorii principali si impresiile provocate in media, astfel ca ne-am facut o idee preliminara asupra impactului si mesajului acestuia. Daca vom reusi, o parere definitiva ne vom face daca vom vedea vreodata filmul ca atare. Asadar, randurile de mai jos sunt o analiza a perceptiilor, iar nu a filmului propriu-zis.

Interesul fata de film ne-a fost provocat, evident, din pricina subiectului (cazul Tanacu) si, mai ales, pentru ca s-a inspirat din cartile Tatianei Niculescu-Bran, singura care a facut o cercetare exhaustiva, onesta, a cazului, prin care a demontat toate abordarile criminal-tabloide ale mass-media si ale “liderilor de opinie” ce au repetat obsesiv placa “fanatismului religios”, “crucificarii maicutei” si a tuturor poncifelor bine-stiute. De altfel, insasi jurnalista avea impresii favorabile despre scenariul si regia filmului, principalul sau interes fiind ca filmul sa fie cat mai realist si sa NU transmita un mesaj anti-clerical previzibil.

O prima observatie pe care am facut-o, raportat la ecourile/perceptiile starnite in critica internationala de vizionarea filmului (difuzat in premiera la Cannes), a fost ca oricine intelege ce vrea si in functie de propriul background cultural/ideologic mesajul filmului. De la remarci despre lesbianism pana la palma dura data Bisericii Ortodoxe, de la reprezentarea tarelor unei societati marcate de comunism si indiferenta la filmul care ridica doar intrebari si raspunsuri, interpretarile au acoperit o paleta larga insa, in esenta, CORECTA POLITIC.

Nimeni nu a indraznit sa inteleaga faptul ca filmul/scenariul poate fi si despre niste oameni condamnati PE NEDREPT, respectiv parintele si maicutele. De ce? Nu am vazut filmul, deocamdata, ca sa spunem ca din cauza scenariului. Stim ca romanele (non-fictionale) care au stat la baza lui totusi vorbesc SI despre asta si ca ele au fost scrise in vadita contradictie cu isteria anti-Biserica a mass-media.

Motivul mai profund este ca nimeni nu mai poate vedea, nici daca i-ar fi desenat pe tabla, ca in acest caz vina nu apartine lui homo religiosus. Occidentul traieste din anti-clericalism, traieste pe mesajul revolutiei franceze, pe coordonatele corectitudinii politice si, prin urmare, NU MAI POATE (si nici nu mai vrea) sa iasa din tiparele sale culturale anti-crestine. Occidentul stie ca vinovat pentru orice, oricand, este omul religios (=fanatic) si, in speta, credinta. Mai ales credinta institutionalizata, Biserica rasariteana si monahismul. Chiar daca filmul lui Mungiu ar respecta realismul romanelor Tatianei Niculescu-Bran, e limpede ca deformarea ideologica in lumea noastra e mult prea profunda ca ecoul filmului sa nu fie decat unul eminamente anti-clerical.

O proba in acest sens a fost vizibila, instant, si la noi in tara. Cum s-a aflat ca filmul a castigat premiile de la Cannes, imediat au aparut comentariile care infierau reflex si agitat fanatismul religios, extremismul, manipularea oamenilor prosti si saraci de catre odiosii “popi exorcisti”. De exemplu, discutia oferita astazi la Antena 3 de Cristian Parvulescu, Mirel Palada si Radu Tudor pe marginea breaking-news-ului de la Cannes este absolut graitoare pentru IGNORANTA AROGANTA de care dau dovada anti-clericalii nostri. Ei nici macar nu stiau atata lucru, ca romanele care stau la baza scenariului Dupa dealuri exonereaza de vina juridica pe parintele Daniel Corogeanu si maicute, plasand responsabilitatea decesului Irinei Cornici, bolnava de schizofrenie, in dreptul medicului ambulantei. Parvulescu era indignat si de faptul ca au existat intelectuali care au considerat ca in cazul Tanacu ar trebui sa prevaleze legiuirile bisericesti asupra celor civile, iar “sociologul” Palada facea deja meta-comparatii cu societatea germana de pe vremea lui Hitler (cum stiu ei, vezi Doamne, sa analizeze istoria pana in strafundurile ei, avand totul la degetul mic…). Nu stiau adevarul despre evenimente si nici nu ii interesa, pentru ca agenda lor este sau conformista cu mainstreamul sau, in cazurile lui Palada si Parvulescu, agresiv politic corecta, anti-clericala, secularista, anti-Biserica. Deci oricum o sa vada si o sa interpreteze cum vor. E foarte posibil, astfel, ca in media romaneasca sa prevaleze aceeasi interpretare tabloida a lucrurilor, chiar mai lipsita de nuante decat cea din Vest…

Bun, intelegem, ateisti, secularisti, DAR NU SI IGNORANTI. Cand ti se deseneaza pe tabla o portocala si tu vezi o banana, inseamna ca e ceva defect la tine. Ceva major. Mai cu stil, domnilor, macar mai … postmoderni oleaca, nu se poate?!

Probabil ca filmul lui Mungiu e indeajuns de bine ticluit astfel incat sa respecte realismul postmodern in care nimeni nu e infierat, cel putin nu direct, indeajuns de realist astfel incat sa nu ofere spectatorului in mod vadit o cheie de interpretare si o concluzie comoda. De aceea, pana la urma, ce a spus Tatiana Niculescu-Bran este foarte corect: filmul poate fi (pana la proba contrarie) numai pentru oameni inteligenti. Prostii cu agenda, fie ca urasc Biserica, fie ca sunt prosti prin vocatia lor, nu o sa inteleaga nimic, ci o sa traga aceeasi concluzie pe care o aveau inainte de vizionare.

Dincolo de aceasta perceptie aproape patologic de anti-crestina se afla o omisiune absolut socanta la tot spectrul de reactii intalnite, fie occidentale, fie autohtone: nimeni, aproape, nu vorbeste despre faptul ca Irina Cornici era bolnava psihic grav, de schizofrenie. Bolnavul psihic schimba absolut fundamental intreaga discutie, pentru ca un bolnav psihic schimba fundamental orice fel de realitate sociala si este un caracter aparte in orice opera de arta, de la pictura, literatura pana la film. Daca Mungiu nu a reusit sau nu a vrut sa arate acest lucru, atunci avem de-a face cu o falsificare flagranta a cazului. Boala psihica rastoarna total “povestea”. Aici nu mai poate fi vorba despre o prietenie intre doua personaje feminine, ci intre un bolnav psihic si un om normal. Aici nu mai poate fi vorba despre vizita unei amice la vechea prietena devenita calugarita, ci de vizita unui schizofrenic intr-o manastire. E drept ca e la moda sa se re-considere si minimalizeze bolnavul psihic in abordarile care il vad mai degraba ca o victima a institutiilor dominante ale societatii care impart oamenii in normali si anormali, insa aici era vorba despre o afectiune psihica atestata si fara nuante, care determina in mod fatal relatiile inter-umane.

O alta omisiune flagranta este faptul ca monahii sunt perceputi drept o institutie. Manastirea, pentru occidentali (oarecum tipica si previzibila interpretarea) este o institutie a puterii (religioase in acest caz), pe cand in rasarit manastirea este mai putin un fenomen institutional propriu-zis cat unul spontan-colectiv de tip traditional. Institutia Bisericii insa, mai degraba s-a purtat… cel putin incoerent si neconvingator (ca sa fim blanzi!), deci nu avem aici, in Cazul Tanacu, o contradictie intre un centru dominant, coercitiv, abuziv versus marginali persecutati, asa cum se interpreteaza in Occident problematica religioasa.

O a doua observatie este un anume cinism al lui Cristian Mungiu. In mod vizibil, Mungiu a incurajat el insusi o interpretare anti-clericala a filmului, preluand, in cadrul unui interviu, ponciful ASUR-ist legat de fondurile cheltuite pe biserici si catedrala in comparatie cu fondurile cheltuite pe scoli sau spitale (demontat aici). A incurajat si alte interpretari deviante, afirmand ca a pus accentul pe prietenia dintre cele doua personaje principale (Irina Cornici si Voichita) si pe contradictia intre aceasta prietenie si angajamentul religios al uneia dintre ele (ceea ce falsifica realitatea, dupa cum am remarcat mai sus). Practic, Mungiu pare ca se indeparteaza foarte mult de intentia autoarei romanelor non-fictonale, care nu dorea ca vreun personaj sa iasa in mod deosebit in evidenta ci sa fie reprezentat un “suflet colectiv”. De ce face acest lucru? Din motive comerciale si de promovare, probabil: da sugestii pentru acele interpretari oarecum corecte politic dar nu foarte, ci indeajuns de echivoce pentru a putea fi atat agreabil cat si intrigant/controversat pentru marele public si critica internationala occidentala (caci miza acolo e, la noi oricum nimeni nu se uita la astfel de filme).

Asa cum spuneam, acestea sunt doar cateva observatii preliminare si rapide, determinate de premierea de la Cannes a filmului lui Mungiu Dupa dealuri. Pentru o parere definitiva ar trebui sa vedem si filmul. Stim ca exista multi care exclud din start orice “sansa” filmului pentru ca autorul e un Mungiu, cunoscut si pentru filmul controversat 4 luni, 3 saptamani..., premiat cu Palme D’ Or la Cannes acum 4 ani si fratele anti-crestinei faimoase Alina Mungiu-Pippidi. Noi nu impartasim aceasta viziune, deoarece stim ca uneori filmul bate regizorul si opera de arta creatorul ei. Altfel spus, chiar daca Mungiu e secularist si privilegiaza o anume interpretare a propriului film, faptul ca a incercat, totusi, sa faca un film realist, ca a facut scenariul pe lucrarile Tatianei Niculescu-Bran si ca actorii insisi au avut o parere nuantata (interpretul parintelui Daniel Corogeanu a afirmat ca nu crede in vinovatia parintelui) poate arata ca rezultatul poate fi o reproducere cat de cat onesta a cazului Tanacu. Dar… pentru un “verdict” definitiv, trebuie vazut filmul.

Un comentariu Razboi intru Cuvant


Trailer film:

După dealuri“, filmul lui Cristian Mungi care a luat două premii la festivalul CANNES 2012 şi care a avut premiera mondială sâmbătă trecută, a fost întâmpinat de critici atât cu aplauze, cât şi cu dezaprobări, însă regizorul spune că vrea ca pelicula să-i provoace pe oameni să aibă o opinie, mai degrabă decât să placă.

Filmul “După dealuri” este scris şi regizat de Cristian Mungiu şi inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran. Imaginea este semnată de Oleg Mutu, rolurile principale fiind interpretate de două actriţe ieşence debutante în film, Cosmina Stratan (Voichiţa) şi Cristina Flutur (Alina), secondate de Valeriu Andriuţă (părintele) şi Dana Tapalagă (maica stareţă).

Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

AFP scrie că Mungiu – întors pe Croazetă la cinci ani de la trofeul Palme d’Or obţinut pentru “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” -, a făcut apel la toleranţa criticilor în ceea ce priveşte cel mai recent lungmetraj al său, “După dealuri”, întâmpinat de presa de specialitate atât cu aplauze, cât şi cu dezaprobări.

AFP mai scrie că Mungiu, care “a uimit” lumea cinematografiei când a obţinut trofeul Palme d’Or pentru drama terifiantă despre avorturile în perioada comunistă “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, se întoarce cu o poveste adevărată despre o exorcizare mortală. “Îndelung aşteptatul film ‘După dealuri”, ca şi mult iubitul său predecesor, prezintă prietenia intimă dintre două tinere care încearcă să navigheze într-o lume ostilă, oferindu-şi sprijin una celeilalte”, mai scrie AFP, care subliniază că similarităţile cu “4,3,2” se opresc aici.

În conferinţa care a precedat premiera filmului la Cannes, Mungiu a spus că nu vrea ca acest film să fie plăcut de ceilalţi. “Vreau ca filmul să-i provoace pe oameni să aibă o opinie şi sunt sigur că filmul va fi văzut diferit aici şi în România”, a explicat Mungiu.

La aceeaşi conferinţă, Mungiu a declarat că, în timp ce este evident că tânăra supusă exorcizării este o victimă, el a fost mai interesat de ceea ce oamenii fac în numele iubirii şi al bunelor intenţii şi a recunoscut că abordarea sa nepărtinitoare ar putea influenţa spectatorul. AP scrie la rândul său că unii spectatori nu au reuşit să treacă peste atmosfera rece şi ritmul deliberat lent al filmului de două ore şi jumătate sau şi-ar fi dorit o condamnare mai evidentă a dogmelor religioase.

La două decenii de la căderea comunismului, filmul “După dealuri” arată o Românie care încă se luptă să aibă nişte instituţii sociale puternice – poliţie, oficiali guvernamentali, toţi par în film a fi lipsiţi de putere şi eficienţă. “Toate filmele pe care le fac sunt despre societate sau despre modul în care societatea influenţează alegerile personajelor principale“, este citat Mungiu de AP.

Aproape toată critica de specialitate a făcut o comparaţie între primul film cu care Mungiu a fost prezent pe Croazetă, “4,3,2” şi acest “După dealuri” – ambele pelicule prezentând relaţia dintre două femei în conflict cu un bărbat mai puternic -, iar AP nu a făcut notă discordantă, remarcând totodată stilul propriu regizorului care preferă cadrele lungi, compoziţiile artistice şi muzica minimală. Pe blogul dedicat Festivalului de la Cannes, France 24 scrie că “4,3,2” a fost un film de o intensitate dramatică şi un control stilistic atât de mare, încât aşteptările privind “După dealuri” “au fost, poate, prea mari”.

“Regizorul este mai interesat în demonstrarea metodică a potenţialului distructiv al credinţei rigide decât de legătura fragilă dintre cele două femei şi, deşi acest unghi ambiţios este mai intelectual, nu sunt sigur că este şi cel mai potrivit. Mungiu se pierde în întrebări ample despre religie şi dragoste şi, după o oră captivantă, mă pierde şi pe mine“, scrie jurnalistul de la France 24. “După dealuri” are momente dramatice puternice, dar rigoarea estetică pare mai lipsită de sens decât în “4,3,2” şi noului film îi lipseşte intimitatea şi tensiunea celui anterior. “L-am admirat, dar nu pot spune că mi-a plăcut“, încheie criticul France 24.

Time Out Chicago scrie că “După dealuri” poate fi caracterizat drept un “meta-film”, poate filmul care exprimă cel mai bine stilul Festivalului de la Cannes, pentru că pare să combine elemente din alte mari hituri prezentate la prestigiosul eveniment: “4,3,2”, “Aurora”, “Moartea domnului Lăzărescu, “A fost odată în Anatolia” şi chiar laureatul premiului juriului din 2007 (când Mungiu a primit Palme d’Or) “Silent Light”.

“Păstrând ambiguitatea în ceea ce priveşte timpul acţiunii, aceasta este doar o altă metodă a lui Mungiu de a menţine suspansul şi dezorientarea pe parcursul celor 150 de minute. Crud, fizic şi mai ambiguu decât cei care s-au grăbit să îl judece drept o sugestie dezamăgitoare, ‘După dealuri’ nu va plăcea multora, aşa cum a făcut-o aproape universal apreciatul predecesor al lui (‘4,3,2’, n.r.), dar în acest caz acest lucru oferă o notă de prospeţime”, scrie publicaţia americană, concluzionând: “Când un film primeşte şi critici şi aplauze, atunci ştii că festivalul a început”.

Variety notează că tensiunile dintre “grupurile spirituale arhaice şi indivizi sunt examinate într-un mod inteligent, terifiant insinuant, dar nu pe deplin satisfăcător”. Filmul “După dealuri” are acelaşi control formal şi realism sumbru propriu “4,3,2”, este bun, dar va avea nevoie de o atenţie favorabilă din partea criticilor pentru a-şi găsi o nişă. “Destul de captivant, în ciuda ritmului lent”, filmul este “clar un companion pentru ‘4,3,2’“, cu care în mod natural stârneşte comparaţii: prezintă relaţia dintre două tinere care încearcă să negocieze limitele unei anumite închisori, în acest caz, una construită pe fundamentele unei dogme religioase, mai notează Variety.

Mungiu abordează şi de data aceasta realismul şi atenţia metodică la detalii, iar “dinamica puterii este permanent întărită de obstrucţia impecabilă a regizorului”. Variety mai scrie că filmul aduce pe alocuri aminte de “Exorcistul” şi “Requiem” şi este marcat de ambiguitate psihologică. Totodată, spre deosebire de “4,3,2”, evoluţia dramatică pare evidentă, chiar previzibilă. Variety notează însă interpretările actoriceşti – puternica Flutur, cu gura – linie de provocare subţire ca o lamă, şi Stratan, ai cărei ochi devin enormi pe măsură ce evenimentele ajung la un punct culminat – concluzie terifiantă.

Aceeaşi publicaţie de specialitate scrie că uneori dialogurile par a fi în conflict cu tehnica vizuală a lui Mungiu. Screen Daily scrie despre noul film al lui Mungiu că este “frugal, simplu şi filmat surprinzător”, “o redare neobişnuită a unui caz de exorcism”, având talentul de stârni opinii critice pro şi contra, unii considerându-l o mare realizare, alţii acuzându-l de senzaţionalism pretenţios prelungit prea mult. “Dar cu siguranţă nu va trece neobservat”, notează Screen Daily.

Publicaţia mai scrie că personajele nu sunt pe deplin eroi pozitivi sau negativi, fiecare dintre ele crezând cu adevărat că are dreptate – de aici şi tragedia de neevitat din finalul peliculei. Screen Daily mai scrie că cele două actriţe principale Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, ambele aflate la debutul în film, se potrivesc uimitor în aceste roluri, în timp ce personajele interpretate de Valeriu Andriuţă (preotul) şi Dana Tapalaga (maica stareţă) au o dimensiune umană care răzbate din când în când, în ciuda supunerii lor unor reguli stricte.

În acelaşi timp, The Hollywood Reporter spune despre Mungiu că este un concurent serios în selecţia de anul acesta de la Cannes. Acestei drame psihologice austere îi lipseşte suspansul şi nota politică din “4,3,2”, dar este posibil să-şi câştige un public numeros datorită background-ului solid al regizorului şi talentelor sale tehnice de netăgăduit. Mungiu menţine în mod admirabil distanţa faţă de personaje, pe tot parcursul filmului. Neajutorata şi tiranica Alina nu este niciodată o victimă evidentă. Preotul şi călugăriţele au o morală imperfectă, dar sunt plini de bune intenţii. Chiar şi momentul exorcizării are loc undeva în afara ecranului, o alegere inteligentă având în vedere greutatea pe care o poate avea un clişeu cinematografic creat de-a lungul decadelor de un astfel de eveniment.

THR mai scrie că filmul este o descriere dură, dar frumoasă a unei dogme distructive şi a unor femei victime care se sacrifică – ceea ce aduce aminte de “un Lars Von Trier vintage”. Filmul are naturalismul din “Dogma 95”, iar imaginile au o puritate calvinistă a unei picturi a vechilor maeştri olandezi. De asemenea, publicaţia remarcă distribuţia filmului, care este interesantă, chipurile actorilor – mulţi debutanţi – atrăgând atenţia. Cosmina Stratan este “o reală descoperire, trăsăturile sale rotunde şi ochii care te bântuie exprimând o profundă angoasă spirituală, cu resurse expresive minime”.
“După dealuri” are ceva dintr-un test de anduranţă, mai ales că acţiunea se aventurează rareori dincolo de locul mănăstirii, scrie THR. Partea de mijloc a filmului, mai ales, este lentă şi repetitivă şi abia în partea finală, Mungiu redă tensiunea puternică şi compoziţia vizuală ascuţită care au făcut din “4,3,2” un thriller atât de puternic.

Publicaţia mai notează că “După dealuri” este cel mai puţin amuzant dintre filmele cu călugăriţe lesbiene şi foste iubite psihopate. Filmul confirmă însă maturitatea talentului lui Mungiu în ceea ce priveşte prezentarea unor poveşti cu o notă mai mare de universalitate faţă de cele despre trecutul politic recent al României. “După dealuri” este produs de Mobra Films şi co-produs de Why Not Productions (Franţa), Les Films du Fleuve (Belgia), France 3 Cinema şi Mandragora Movies (România). Filmul a fost realizat cu participarea Canal+, France Télévisions, Ciné+ şi Wild Bunch (Franţa), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu contribuţia Eurimages şi Centre National du Cinema et de l’Image Animée (Franţa).

Vânzările internaţionale sunt gestionate de Wild Bunch. Drepturile de distribuţie pentru Statele Unite au fost achiziţionate de Sundance Selects, o divizie a IFC Films, iar cele pentru Franţa de Le Pacte, filmul având deja distribuitori în peste 10 ţări.


Categorii

Opinii, analize, Presa, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

53 Commentarii la “DUPA DEALURI, filmul regizat de Mungiu despre CAZUL TANACU, PREMIAT LA CANNES. O poveste cu un posibil profitor si multa, multa ignoranta fudula

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Nu stiu de unde ati tras voi concluzia ca in Franta filmul a fost perceput ca anti-clerical ?
    Ma bucur ca un film romanesc profund a luat premiu la Cannes si astept si eu sa-l vad, pentru ca nu stiu exact continutul.
    Stiu insa ca in Franta s-a comentat despre film ca fiind unul care vorbeste despre profunzimea suferintei umane, toate televiziunile care au comentat despre film asta au spus, si nicidecum ca ar avea un ecou anti-clerical…

  2. @Hrisanti:

    Prima oara cand a fost scris cuvantul Franta a fost in comentariul tau. Asa, de dragul exactitatii, cronici in acest sens au fost in Le Point, Le Figaro si parca si in L’Expres, in Liberation… Doar in Le Monde a aparut o cronica fara sa aiba acest accent. Cateva (nu toate) sunt prezentate aici: http://www.rfi.ro/articol/stiri/cultura/cannes-2012-presa-franceza

  3. @admin

    Frate, eu am ascultat comentarii despre film la televiziune, si mai ales motivatia pentru care acest film a luat premii la Cannes, data de cei care au dat premiile, si nu ma refeream la speculatiile gazetaresti…

    Cei care au premiat filmul, deci nu jurnalistii de la orice ziar ar fi, au spus ca acest film a luat premiu pentru felul in care a aratat profunzimea suferintei umane.

    De aceea astep si eu cu nerabdare sa-l vad, tocmai ca sa-mi dau seama la ce s-au referit.

  4. Sa avem grija la sensul ce se ascunde in spatele exprimarilor frumos ambalate: “profunzimea suferintei umane”.

    Primele comentarii despre acest film, care incercau sa motiveze o eventuala premiere, au fost urmatoarele: “acest film este ceva diferit, in care se incearca demascarea unei lumi invechite, a unor oameni ce gandesc ca in evul mediu, a unei lumi inapoiate si inchistate in prejudecati invechite.” Sper sa fi citat corect, dar chiar daca nu este exact aceeasi formulare, cu siguranta are acelasi inteles.

    In primul rand ca acest film nu este cu nimic diferit. Este exact in aceeasi linie doctrinara a lumii de astazi, a promovarii desfraului (lesbianism, homosexualitate…).
    Din moment ce filmul are un subiect teologic, afirmatiile despre demascarea unei lumi inapoiate si care traieste dupa niste prejudecati invechite nu fac decat sa atace Biserica Ortodoxa si pe toti cei care incearca sa vietuiasca in interiorul ei, respectand legile dumnezeiesti.

    Daca Dumnezeu a spus ca iubirea dintre doua femei sau doi barbati este spurcaciune si ca astfel de oameni nu vor intra in Imparatia Cerurilor, tot asa spune si Biserica si toti cei care vor sa fie madulare ale lui Hristos. Nu este nimic invechit, nu este vorba despre nici-o prejudecata a gandirii evului mediu, nu este vorba despre o lume inapoiata, ci este Adevarul care a fost, este si va fi valabil pana la sfarsitul lumii.

    Biserica Ortodoxa, prin madularele ei, fie preoti, monahi sau mireni, indeamna la a nu se deda oamenii la spurcaciuni precum lesbianismul. Asta nu inseamna in nici un fel ca provoaca suferinta umana. As putea spune ca, din contra, ar trebui sa provoace o bucurie si o recastigare a libertatii pierdute de respectivii oameni.

    Daca doua femei vor sa se spurce, iubindu-se ca si femeia cu barbatul, dar isi simt drepturile atacate de catre prejudecatile invechite ale Bisericii, nu cred ca mai poate fi vorba despre “profunzimea suferintei umane”, in sensul bun si adevarat.

    Sa incercam sa fim putin mai atenti la formularile viclene ale lumii acesteia si sa discernem prin legile dumnezeiesti, caci altfel vom fi si noi atrasi in capcana ambalajului frumos si pierzator de suflete.

  5. @un crestin ortodox

    “Primele comentarii despre acest film, care incercau sa motiveze o eventuala premiere, au fost urmatoarele: “acest film este ceva diferit, in care se incearca demascarea unei lumi invechite, a unor oameni ce gandesc ca in evul mediu, a unei lumi inapoiate si inchistate in prejudecati invechite.” Sper sa fi citat corect, dar chiar daca nu este exact aceeasi formulare, cu siguranta are acelasi inteles.”

    Ai putea sa dai si sursa de unde ai tradus acest citat ?

    Doamne ajuta !

  6. Eu tin cu parintele Daniel. Sunt la distanta de evenimentele de la Tanacu, nu stiu ce s-a intamplat exact acolo, doar am urmarit presa, o presa aservita care a publicat opinii atat de ciudate incat imi pareau ca negii de pe nasul vrajitoarei.

    Cazul Tanacu a devenit peste noapte o provocare la adresa intregii Biserici Ortodoxe Romane, o Biserica in care credinciosii inca mai misca.

    Si parintele Daniel, si Biserica au procedat ca un fotbalist profesionist care prefera sa se lase secerat, sa obtina un penalti pe care sa aiba sansa sa-l execute chiar el, in loc sa se impotriveasca si sa riste o fractura. Aceasta in contextul in care toti credinciosii ortodocsi stiu ca toate rugaciunile clerului sunt pentru exorcizarea raului din lume, fiind exclus astfel pericolul ca BOR sa piarda adepti.

    Din cate stiu eu despre exoscismele din Ortodoxie, este posibil ca parintele Daniel sa fie “vinovat” doar de faptul ca a impiedicat un demonizat sa-si faca rau singur, iar presa, care nu reflecta opinia publica de fapt, a tradus ca nu poti nici sa te mai sinucizi azi de raul Bisericii.

    Este bine sa rationezi, dar rationamentul are dezavantajul ca depinde in mod covarsitor de sitemul de referinta ales, astfel incat noi suntem capabili sa rationam doar in baza a ce s-a scris pe hartia alba a sufletului nostru, unde de multe ori scrie manipularea, inoculandu-ne virusi informatici ca sa se laude altii in trupul nostru, inrobindu-ne intr-un neosclavagism.

    Cel care produce un rationament circumscris propriei persoane, intorcand spatele lumii, a gasit de fapt formula mortii. De buna seama ca sinucigasul apeleaza la un astfel de rationament infailibil inainte de a face ultimul gest, lumea jucand rolul viermelui neadormit care roade din perfectiunea eului imaginat de el, singura salvare vazand-o ca fiind moartea.

    Cazul Tanacu este unul tipic in care celor din jur le pasa de bolnav, gest care in contextul exploziei demografice de azi e vazut ca barbar, presa gasind vinovatul ideal fara sa piarda din bucuria ca a scapat de inca o gura la masa.

  7. Bazandu-ma pe relatarea facuta de D-na Tatiana Niculescu Bran in cele doua romane ale sale referitoare la ,,Cazul Tanacu”, imi exprim o parere de medic
    de specialitate. Diagnosticul de schizofrenie diferentiata a fost unul gresit in mod absolut.Medicatia administrata la prima internare era depasita fata de ghidurile de practica existente in Romania.Dozele administrate au fost toxice.Elementele de semiologie psihopatologica ale suferintei mintale a Irinei se incadreaza in Dg; Tulburare afetiva bipolara episod mixt, cu trasaturi psihotice.
    Cel mult psihiatrul de la Vaslui era obligat sa stabileasca dg de Bufeu delirant Halucinator si conform ghidului OMS in viguare sa trateze si sa astepte 6 luni pana avea voie sa stabileasca dg de Shizofrenie.
    Complicitatea involuntara la decesul Irinei e multipla:medical al celor care au ingrijit-o( prost ) in spital, mai ales al psihiatrului, al preotului si maicilor care si-au depasit competenta incercand sa rezolve o maladie mintala pe cai strict religioase, si mai ales cultural institutionala: SISTEMUL MEDICAL ROMANESC, cel al BOR. Nu e de lepadat nici lipsa de reactie a Colegiului Medicilor si psihiatilor la aceasta lipsa de competenta si la abandonarea pacientei.
    Exista si o latura psihanalitica a cazului care a fost sugerata de catre Tatiana Niculescu Bran.Nu poate fi dezvoltata in acest context.

  8. Pingback: Tatiana Niculescu Bran despre CAZUL TANACU si filmul DUPA DEALURI la emisiunea TV Cuvinte din taceri [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi despre filmul DUPA DEALURI: “poveste romaneasca de lesbianism cu sfirsit tragic” care da “imaginea unei Romanii ortodox-handicapate” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid) » Blog Archive » DUPA DEALURI, filmul regizat de Mungiu despre CAZUL TANACU
  11. Pingback: Dr. Pavel Chirila despre CAZUL TANACU: "Pedepsiti de tribunal, abandonati de ierarhie" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: ANTICRESTINISM. Andrei Marga vrea MODIFICAREA LITURGHIEI ORTODOXE din cauza de antisemitism, Nicolae Manolescu se ia la tranta leninista cu ”SUPERSTITIA” cinstirii Sfintelor Moaste si a Icoanelor - Recomandari
  13. Pingback: PACATOASA TEODORA – film documentar despre tunderea in monahism a unei tinere - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare