EVACUAREA TRUSTULUI “ANTENELOR”. Opinii si comentarii. Care sunt mizele unei actiuni ostentativ abuziva a ANAF? “Cine nu înțelege și nu realizează abuzul și excesul, își merită soarta”
Evacuam Antena 3? Sigur, doar nu e Realitatea, Adevarul, Prima, Romania libera….
Multa, multa veselie printr-o anumita parte a presei dupa somatia ANAF. […] Totusi, inainte de a deschide sampania, poate deontologii se intreaba cum de mai emite/apare presa datoare pana in gat gen Realitatea, Prima, Romania Llbera, Adevarul…insolventele prelungite at calendas graecas pentru jurnalistii de bine, progresisti, atlantisti si euroforici sunt regula jocului acum, intr-o societate dominata autoritar de securistii pe stil nou si extensiile lor din justie, lumea politica si media….pentru o privire mai completa in curtea antenor dupa confiscarea cladirilor de catre stat, PAH are un text cuprinzator:
- Patrick Andre de Hillerin: Evacuarea Antenelor e un abuz. Trăiască abuzul?
[…]
Dan Voiculescu este un deplorabil turnător al Securității, un om care și-a turnat până și membrii familiei pentru niște avantaje de la sistem. Dan Voiculescu este un infractor condamnat de justiția română, definitiv, la închisoare cu executare. Dan Voiculescu este șeful de partid care a făcut posibilă deturnarea votului popular dat pentru parlament în 2004 și venirea la putere a alianței D.A., deși câștigătorii alegerilor fuseseră alții. Dan Voiculescu nu poate spune cum a făcut nu primul milion de dolari, ci cam toate milioanele de dolari pe care le-a strâns în timp.
Dar nu este vorba despre Dan Voiculescu aici, ci despre un abuz al autorităților la adresa unei instituții media. Și nu este un abuz pentru că așa zice Antena 3, ci pentru că, din datele existente până acum, statul se poartă abuziv. Din date, nu din auzite.
Povestea e aparent simplă, de oriunde ai privi-o: Dan Voiculescu a fost condamnat pentru o privatizare considerată ilegală. Ca urmare a acestei condamnări, instanța a dispus și recuperarea unui prejudiciu evaluat de către diverși experți undeva pe la 60 de milioane de euro. sentința definitivă a fost dată în august 2014, dar până astăzi, ANAF nu a recuperat din prejudiciu decât 750.000 de euro, prin vânzarea unei case de vacanță de la munte și a unui apartament din București, ambele aparținând familiei Voiculescu.
Pe lista proprietăților familiei Voiculescu ce au intrat în proprietatea statului ca urmare a sentinței din 2014 se află și clădirile din strada Gârlei 1B și din Șoseaua București-Ploiești 25-27. În aceste clădiri își au sediile și își desfășoară activitatea televiziunile familiei Voiculescu, 5 la număr: Antena 1, Antena 3, Antena Star, Euforia TV, Zu TV. Clădirile au intrat în proprietatea statului român, ca urmare a sentinței definitive, iar ANAF ar fi trebuit să le valorifice pentru recuperarea prejudiciului de 60.000.000 de euro. Repet, clădirile cu pricina sunt astăzi proprietate a statului român.
ANAF nu a vândut, însă, cele trei clădiri până astăzi. Într-un comunicat din decembrie 2015, ANAF a explicat că ar fi putut scoate la licitație cele trei clădiri, dar, conform legii, acestea sunt grevate de sarcini, ca urmare a unor acțiuni în justiție efectuate de către firmele familiei Voiculescu. Chiar și în condițiile acestea, clădirile ar fi putut fi scoase la licitație, dar ANAF ar fi riscat să obțină un preț mult mai mic, tocmai datorită acestor sarcini înscrise în cartea funciară. Așadar, clădirile sunt proprietate a statului, dar până nu se termină chichițele avocățești ale avocaților familiei Voiculescu, e greu să se obțină un preț bun, astfel încât prejudiciul să fie recuperat integral.
Printre aceste chichițe (sau poate doar acțiuni în justiție, oricum, legale și într-un caz și în altul) se numără și un proces prin care societății Antena TV Grup SA i se recunoaște valabilitatea contractului de închiriere pentru clădirea din Șoseaua București-Ploiești nr. 25-27 (sediul istoric al Antenelor), precum și dreptul de preempțiune în cazul în care clădirea ar fi scoasă la vânzare. Sentința pe fond a fost dată pe data de 4 noiembrie 2015, iar ANAF a făcut apel, dar acesta nu s-a judecat. Prin urmare, deocamdată, Antenele sunt chiriași legitimi în acel spațiu, care aparține statului român. Culmea, statul român nu a profitat de acest lucru, nu a încasat chiria cuvenită de când a devenit proprietar al clădirii și nici nu a făcut demersuri în acest sens. De partea cealaltă, familia Voiculescu neagă că vreun membru al familiei sau o firmă aparținând acesteia ar mai fi încasat chirii pe spațiile respective, începând cu august 2014. În condițiile astea, ANAF va avea mult de furcă pentru a recupera banii de chirie neîncasați. Dacă i-ar fi încasat firmele familiei Vociulescu, ar fi putut confisca acești bani, conform legii. Așa, nici măcar nu are ce confisca.
Atacați de către judecătoarea care a dat sentința definitivă în dosarul ICA, precum și de către șefa DNA, pentru că nu recuperează prejudiciul de la Dan Voiculescu, cei de la ANAF au cerut lămuriri judiciare la instanța Curții de Apel București. Pe data de 25 ianuarie 2016, judecătorii Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea de la CAB au decis că nu există niciun impediment în calea acțiunii ANAF de confiscare a clădirilor din strada Gârlei 1B și din Șoseaua București-Ploiești 25-27. Doar că la acea dată, 25 ianuarie 2016, clădirile fuseseră deja confiscate și întabulate de către stat.
Aparent, ANAF nu a înțeles mare lucru nici din această decizie. Prin urmare, judecătoarea Camelia Bogdan a sesizat DNA în legătură cu faptul că nu se recuperează prejudiciul din dosarul ICA. ANAF s-a încăpățânat să nu înțeleagă nimic din mesaj, mai ales natura sa urgentă și oarecum definitivă.
Pe 10 februarie 2016, DNA a început urmărirea penală a șefului ANAF, Gelu Diaconu, în alt dosar. Pe 11 februarie 2016, Gelu Diaconu a fost demis de către premierul Dacian Cioloș.
ANAF a înțeles, în fine, mesajul. Pe data de 15 februarie 2016, într-o acțiune disproporționată, ANAF a folosit o mică flotă auto și o mică armată de funcționari pentru a remite televiziunilor deținute de familia Voiculescu somația de a elibera clădirile din Gârlei 1B și București-Ploiești 25-27 în termen de 5 zile.
Aici intervine abuzul. Pentru că, deși declară într-un comunicat că acele clădiri sunt libere de sarcini, situația proceselor pe rol nu s-a schimbat. Încă mai sunt de așteptat decizii definitive ale instanțelor de judecată, încă mai trebuie lămurite aspecte juridice. Clădirile sunt, în continuare, proprietate a statului. Dacă vrea, ANAF le scoate și mâine la licitație, cum putea să le scoată și azi, cum putea să le scoată și vineri, joi sau în orice altă zi lucrătoare. În aceste condiții, fiind vorba și de o primă somație, termenul de 5 zile este el în sine abuziv. Pentru că, dincolo de toate, vorbim despre niște televiziuni, cu mii de aparate și mii, probabil kilometri de cablaje. Imposibil nu de mutat, dar și de dezasamblat în cinci zile.
Este clar că aceste televiziuni trebuie fie să plătească statului chirie pentru spațiile alea, fie să le elibereze, pentru a le face vandabile. Dar termenul de 5 zile este, în sine, un abuz, rămânând de verificat și legalitatea pretențiilor ANAF, care anulează printr-un comunicat niște acțiuni juridice aflate încă pe rolul instanțelor.
Cum spuneam, Dan Voiculescu este departe de a fi o persoană căreia statul de drept și oamenii cu respect față de lege trebuie să-i înalțe statuie. Dar aici nu este vorba despre Dan Voiculescu. NU MAI ESTE vorba despre Dan Voiculescu. Este vorba despre o grabă suspectă, despre niște sărituri în axul logicii și despre ignorarea unor demersuri judiciare, legale atâta vreme cât nu s-a interzis dreptul la acțiuni judiciare al presoanelor fizice sau juridice din România.
Domnește, mai ales în mediul online, o euforie soră cu inconștiența. Multă, foarte multă lume se bucură că Antenei 3, mai ales, i-a ajuns cuțitul la os. Numai că aici nu este pedepsită o televiziune pentru conținutul său editorial, pentru derapajele sale, pentru excesele unora dintre realizatorii de emisiuni. Dacă cineva s-a simțit, vreodată, lezat de emisiunile lui Mircea Badea, Mihai Gâdea sau de ieșirile necontrolate ale lui Ciuvică, a avut mereu la dispoziție multiple căi de a se manifesta. De la acționarea în instanță până la sesizarea CNA sau a CNCD. Există, deja, destule sentințe și amenzi aplicate unor oameni din trustul Intact care dovedesc faptul că se pot obține reparații punctuale și consistente, fără a fi mitraliați toți oamenii care lucrează în acel trust.
Există o vorbă în înțelepciunea evreilor care, ușor adaptată, spune că oricine salvează fie și un singur om va fi amintit ca salvator al întregii omeniri. Iar la acele posturi de televiziune sunt mai mult decât un singur om și o singură emisiune care merită să existe, profesional, în continuare. A omorî posturile cu pricina doar din cauza lui Gâdea, Badea, Ciuvică sau Voiculescu echivalează cu detonarea unei bombe nucleare pentru a scăpa de păduchi. Cine nu vede asta, cine nu înțelege și nu realizează abuzul și excesul, își merită soarta. N-am să mai explic de ce, a făcut-o Martin Niemöller. Începe așa: „Als die Nazis die Kommunisten holten, habe ich geschwiegen; ich war ja kein Kommunist…”
Am trecut prin ceva oarecum asemănător în 2011, atunci când marca Academia Cațavencu a fost transferată cu ajutorul și la presiunile unor autorități și demnitari ai statului de la infractorul Sorin Ovidiu Vântu la infractorul Dan Grigore Adamescu. Nu asta era miza, ci echipa redacțională, care, însă, a supraviețuit și a continuat să enerveze. Atunci, foarte puțini oameni din presă au găsit puterea să ne ia apărarea. Pentru că e nu erau Academia Cațavencu, ba, mai mult, îi enerva la culme publicația aia.
Dar tocmai de aia, pentru că nu sunt Antena 3 și nu sunt Mircea Badea, le iau azi apărarea. Pentru că o lume în care nu ar exista nimeni care să vorbească despre abuzurile statului, ba, mai mult, s-ar bucura zgomotos și le-ar aplauda, ar fi o lume în care n-am mai avea de ce trăi.
Cimitirul vesel România
Nu mă uit la televizor şi în niciun caz nu am parti-pris-uri media. Antena 3 a făcut însă destulă opoziţie în detestabilul al doilea mandat băsist, nu a manipulat lumea in alegerile prezidențiale când am asistat la un experiment ca la Revoluția (lovitura de stat) în direct. Apoi a intrat în “sistem” în adularea Licuriciului înainte de a fi băgat Voiculescu la puşcărie crezând că-l va îmbuna şi a rămas aşa, probabil aşteptând o reducere a sentinţei.
Totuşi, aici mai sunt emisiuni care nu intră în mainstream-ul greţos neoliberal, se mai fac emisiuni pe teme fierbinţi (despre copiii smulşi din familii în Norvegia, de ex.). Sunt sigur că, în cazul în care se va ajunge (şi nu sunt motive obiective că să nu se întâmple asta) la un referendum naţional, A3 ar fi sprijinit definirea Familiei fireşti în Constituție, aşa cum nu am aşteptări de la ProTV sau B1.
Ce se întâmplă acum este însă un abuz INACCEPTABIL! Citesc că vor să le ia sediul şi studiourile şi nu îmi vine să cred!
Băi nenorociţilor, sclavi ordinari, nu băgaţi pumnul în gura libertăţii de expresie! Şi aşa controlaţi aproape integral spaţiul public! Unde vreţi să ajungem? La un telejurnal unde o vom vedea realizările guvernului tehnocrat și ale Codruței, sau pe Liiceanu cum spune ode Conducătorului iubit când e decorat? Cu emisiuni culturale făcute de Alexandru Florian și istorice de Boia? Cu distracții a la Capatos si Măruță, pentru spălat creierul cetățeanului?
Vreți sa băgați toată media în ciment, pe care sa desenați zâmbetul lui Soros?
Statul român a ajuns instrument de represiune! Mai vine și legea dată în plic lui Dragnea și se așterne pacea socială, de cimitir “vesel”.
În momentul de față sunt trei chestiuni pe care autoritățile au datoria să le clarifice (de urgență):
1. Încă nu am înțeles: postul de televiziune Antena 3 e evacuat pentru că a pierdut în instanță dreptul de proprietate (sau dreptul de folosință) al respectivului imobil sau pentru că nu și-a plătit taxele?
2. Este de datoria tuturor persoanelor fizice și juridice să respecte legile, atât în materie de drepturi de proprietate, cât și în materie de fiscalitate. Dar aș vrea să știu dacă legea se aplică la fel pentru toți, dacă mai sunt și alte organe de presă și de diseminare a ideilor care se află în situații similare. De ce Antena 3 este sancționată (în acest mod) și alte posturi de televiziune nu? Pentru că doar Antena 3 este vinovată? Sau pentru că autoritățile au decis să-i sancționeze doar pe vinovații care deranjează pe cine nu trebuie, pe când alții pot fi păsuiți, iertați sau discriminați pozitiv bine mersi?
3. În momentul de față, orice considerații referitoare la calitatea actului jurnalistic de la Antena 3, menite să servească drept justificare, fie doar și parțială, a demersului autorităților, denotă fie ticăloșia unor grupuri de interese care vor să controleze instituțiile statului în scopul lichidării dușmanilor și promovării prietenilor, fie cretinismul cu pretenții de europenism al unor pături sociale care uită, dacă au știut-o vreodată, vorba acelui pastor protestant din Germania nazistă: mai întâi au venit după comuniști și n-am zis nimic, pentru că nu eram comunist, după aia au venit după evrei și n-am zis nimic, pentru că nu eram evreu și tot așa până când, la urmă, au venit și după mine, doar că nu mai rămăsese nimeni care să protesteze în vreun fel.
***
Să fi fost sfatul societății civile către luminăția sa Klaus la originea tărășeniei cu Antena 3? Pe principiul că nu vom putea fi cu adevărat europeni și civilizați atâta timp cât încă îi avem pe Gâdea și pe Badea? Nu știu. Încă nu e prea clar ce se întâmplă. Stau doar și mă întreb. În altă ordine de idei, poate ar fi bine să revenim la un singur post de televiziune, ca pe vremuri, unde să-i vedem doar pe ei. În jurul lui Klaus. Că sunt simpatici foc.
http://initiativaromania.ro/dialog-pentru-romania-primavara-politica-a-societatii-civile/
[…] In ultimul secol s au bucurat pe rand regalistii, legionarii, comunistii, socialistii, liberalii… si toti au avut bucatica lor de istorie. Istoria nu incepe si nu se termina azi. Asa ca ai grija cand te bucuri de raul celui de tine.. pentru ca va veni cu certitudine momentul cand si el se va putea bucura de raul tau.
Asta… apropo catre cei care se bucura ca o televiziune este presata sa si intrerupa transmisia. Exercitiul facut azi de Anaf este doar un test la adresa capacitatii noastre de a inghiti orice ni se ofera. Si se pare ca avem mare experienta si potential, noi ca popor.
*
Tre sa marturisesc ca sunt socat. Bine, io-s socat mai tot timpul.. dar de data asta e soc cu groaza.
Bai, sa mor daca nu eram sigur, absolut sigur ca exista multi, dar muuulti nostalgici Basesti. Aseara am avut confirmarea!
Nu m a mirat, desi speram ca feelingul sa ma insele. Speram ca s eu paranoic, poate si putin lasat cu sechele dupa aia 10 ani de Basism. Dar nu, nu frate… sunt multi, multi rau. Arde camasa pe ei, isi smulg parul din cap, isi plang in pumni de dorul lui dom’ Comandant.
O fac insa tacit. N au curaj sa si exprime atasamentul emotional fata de Tatuca Base. Ei stiu, stiu foarte bine ca Base a fost zdreanta, la fel de zdreanta ca Iliescu. Dar si ei sunt zdrente, sunt ofticosi, sunt rai si ai dracu. Si Base ii reprezenta. Base a fost timp de 10 ani oglinda a tot ce este mai marsav in Romania. Si e plina de marsavi tara asta. E drept ca au fost si multi care au fost pro Base cu buna credinta. S au inselat, au inteles, si au vazut de treaba lor. Dar au ramas astia, si sunt multi, nesatisfacutii, nerazbunatii, astia care vor sa vada moarta nu doar capra vecinului, dar sa moara si vecinul, si tacsu lu vecinu.. de fapt sa moara toata lumea, in chinuri.. Genul asta de spitalizabili la numarul 9.Romania, dupa parerea mea, are un numar impresionant de oameni care precum Nero, ar da foc tarii, sa arda toti, sa vada totul parjolit, si apoi s o populeze cu francezi, englezi, nemti. Oameni care datorita propriilor neputinte, urasc tot ceea ce au in jur… incepand de la batranica din piata care vinde zarzavat.
Nu ar fi atat de important daca masa asta de oameni nu ar avea drept de vot. Iar ei vor vota intotdeauna impotriva ideii de mai bine. Ei vor vota sa fie rau.. sa le fie tuturor rau precum le e lor. Macar pentru simplul motiv ca vor putea rade de unu si altu si se vor distra pe seama lor.
Basescu a gresit enorm ca nu a propus posibilitatea ca un presedinte sa poata avea 3 sau 4 mandate. Va asigur ca ar fi putut schimba Constitutia, ar fi avut sprijin popular, iar in caz de referendum pana si mortii lui Dragnea s ar fi vandut pentru o coliva si o pomenire.
Dragii mei neo liberali, neo bolsevici, dragii mei marxisti.. vegani, biciclisti, antifumat si pro europeni… Sunteti ceea ce votati… mici Basesti!
Sunteti ceea ce mancati… LEGUME!
Stați liniștiți! N-o să se întâmple nimic, chiar dacă Antenele își întrerup emisia. Oricât ar părea de ciudat, cu excepția câtorva nebuni, libertatea de exprimare nu înseamnă nimic pentru poporul ăsta. Și nici libertatea, în general, ca valoare. Sistemul putea să facă asta și până acum, dar n-a găsit că-i oportun. Acum este. De ce? Dracu știe! De fapt, nici nu contează motivul.
Contează faptul că acum se definește viitorul României, ca democrație. Parlamentul a fost, în sfârșit, pus cu botul pe labe, este doar o umbră de instituție. Partidele sunt praf și pulbere. Administrațiile locale alese sunt decapitate, și demonizate. Tot ce înseamnă organisme alese direct de cetățeni e paralizat. Toate instituțiile statului sunt conduse, pe față, sau prin oamenii din fruntea lor, de servicii. Uitați-vă câți miniștri sau șefi de agenții au tangență cu SRI și cu Academia lui.
S-au pus la punct mecanisme cu aparență legală prin care oricine se împotrivește ”Sistemului” este eliminat. Ca în vremea comunismului, sub diverse pretexte, să nu pară ”poliție politică”. Presa a fost aservită sistemului, puținele voci independente, eliminate, și înlocuite cu acelea ale ”Sistemului”. Teama își face treaba, și lumea tace, preferă să se uite în altă parte.
Ce nu înțeleg nici în ruptul capului este altceva: totalitarismul comunist a avut un plan. Dincolo de aspectele crâncene, ale eliminării foștilor politicieni, militari și intelectuali din perioada interbelică, comunismul a fost în esența lui o ”dictatură de dezvoltare”. Acum ne îndreptăm spre o ”dictatură de subdezvoltare”. Ăsta este planul ”Sistemului” pentru România și pentru români? Distrugerea, ca națiune, în numele a ce? Al unei iluzorii ”lupte cu corupția”? Cine luptă cu ea, câtă vreme ”Sistemul” este principalul generator de corupție?
Asta nu pare să-i emoționeze pe români. Foarte bine! Slugile nu-și vor depăși niciodată condiția. Cel mult vor căuta, aiurea, un stăpân mai milos. Cei care nu pot pleca vor ridica resemnați din umeri, și vor sta cu capul plecat, în speranța că sabia nu-l va tăia…
Gata, ajunge!
Este prima oara, dupa mai mult de un an, cand, afland despre ce este vorba, am avut curiozitatea de a privi si asculta.
N-am acceptat si nu voi accepta niciodata suprimarea unui operator media, in special televiziuni. Dimpotriva, avem prea putine si proaste.
Avem o legislatie proasta care incurajeaza diletantismul, coruperea profesionala a jurnalistilor iar statul si partidele trebuie sa actioneze pentru a consolida profesional si concurential spatiul media.
Avem o societate bolnava, pe masura cetatenilor ei.
Daca se striga … “Moarte bolsevicilor PSD isti!”, “Moarte liberalilor!” … de ce nu s-ar striga si “Afara Antena!”?
N-am vrut sa scriu nimic despre acest subiect, acum, in aceasta seara. Pentru un singur motiv.
Niciodata nu am lovit un “partener de democratie” cazut la pamant. Cultura si educatia mea imi spun ca intr-o astfel de situatie trebuie sa-i intind mana, sa se ridice.
Si Antena 3 este acum in aceasta situatie. Fara fonduri cu salariati stresati de posibila pierdere a locurilor de munca, cu salarii reduse drastic.
Ceea ce am vazut in aceasta seara, la emisiunea lui Gadea, m-a determinat sa scriu pentru ca din intreaga emisiune, bantuita de aceeasi paranoia contraprudictiva, am inteles ca n-au invatat nimic
Prima masura care trebuia luata astazi, neintarziat, ar fi trebuit sa fie demiterea conducerii care, nu in 5 zile cum spun ei, ci in 18 luni, nu au facut nimic sa nu se ajunga aici, contand pe aceleasi “susanele” si aranjamente care sa prelungeasca instabilitatea administrarii si muncii oamenilor.
Ar fi fost un semn ca au inteles ceva.
Pacat! Chiar si inconditiile astea, cred ca statul trebuie sa gaseasca solutia de a oferi conditii pentru desfasurarea activitatii operatorilor media din acel loc iar patronatul sa lase fitele si sa asigure un management profesional eficient, nu “descurcaret”.N. B. daca se atinge cineva de Radio romantic, vai de capul lui!
- Cotidianul:
Sorin Avram (TVR): Sediul Antena 3, sediul Mişcării Populare!
De la alegerile prezidenţiale din 2009, când ambasada României din Franţa condusă de domnia sa a câştigat campionatul mondial la vot viteză, Teodor Baconschi nu a mai avut o bucurie aşa mare ca acum, când ANAF-ul a luat cu asalt Antena 3. Referitor la ordinul de evacuare emis de ANAF împotriva televiziunii de ştiri, domnul Baconschi a declarat că este vorba despre „o binecuvântare divină asupra României”.
Autorul „Mahalelei inepte” este teolog şi diplomat, dar se vede treaba că nu are niciun Dumnezeu şi nicio treabă cu diplomaţia. Probabil că bucuria lui Teodor Baconschi ar fi maximă dacă sediul Antenei 3 ar ajunge cumva în proprietatea RA-APPS, iar fostul ambasador al României la Paris ar primi clădirea pentru o chirie modică, pentru a amenaja sediul unei fundaţii care să le vorbească românilor despre democraţie, libertate de exprimare şi stat de drept.
Însă culmea aroganţei ar fi ca la licitaţia pentru vânzarea sediului Antena 3 să se prezinte şi trezorierul Mişcării Populare, pentru a-l achiziţiona în vederea amenajării sediului central al partidului condus de Traian Băsescu, această „binecuvântare divină asupra României”, cum l-ar linguşi Teodor Baconschi. Ce, banii munciţi ai membrilor curaţi ca lacrima ai Mişcării Populare nu-s buni? Ce, domnul Băsescu nu merită şi el să se răzbune într-un fel pe cei care au scos la lumină toate matrapazlâcurile petrecute în timpul regimului Băsescu? Ce atâta libertate de exprimare?
Cornel Nistorescu: Cinci zile să taci, cinci zile să pleci din ţară
Decizia de evacuare a Antenei 3 este ultima fază a unui război politic. Să elibereze clădirile în cinci zile seamănă cu evacuarea premergătoare demolărilor. Aveţi 48 de ore să părăsiţi casa, ţara, apartamentul. Un val uriaş stârnit de ura cuiva care mătură totul. Este decizie peste poate. O înfruntare a libertăţii se desfăşoară sub ochii noştri. Statul seamănă cu furia animalului rănit care sfâşie tot. Ca lupul, ca mistreţul, ca ursul cu laba ruptă. Ca în furia proletară a executanţilor proletcultişti.
Condamnarea lui Dan Voiculescu n-a fost decât o parte dintr-un război politic surd şi orb. Cu Antenele şi-a făcut mogulul porţie în politică şi în privatizări. Pentru Antene a fost băgat la beci. Cu ele s-a ridicat, din cauza lor s-a prăbuşit. Antenele singure contestă sentinţa şi o şubrezesc în fiecare seară cu alte dovezi. Au forţa a trei partide politice. Parcă ar fi şi opoziţie, şi tribunal, şi societate civilă. Numai presă nu prea. Prea vorbeşte Mihai Gâdea o jumătate de oră fără să anunţe subiectul şi invitaţii. Şi pe zi ce trece, tot mai slab actor, tot mai furios, tot mai îngroşat militant. Prea confundă platoul cu amvonul. Prea pluteşte un amestec de politică şi credinţă, dar şi de avocat angajat şi de acuzator mânios. Reîncălzeşte ciorbe şi subiecte, investigaţii vechi şi personaje. Dar ţine. Are audienţă, convinge şi spune multe despre banditismul regimului Băsescu. Adică tot ce nu spun nici PNL, nici DNA şi nici Klaus Iohannis. Călcaţi în picioare de atâţia politicieni hoţi şi netoţi, oamenii se uită. Se simt răzbunaţi. Şi se răcoresc în Antene cum nu se regăsesc în discursurile şi comportamentul politicienilor. Pe mâna Antenelor a picat guvernul Ponta. Pentru Antene a picat Gelu Diaconu. N-a vrut să le confişte clădirile. Pentru Antene se iau spaţiile. Pentru libertatea lor de fiecare seară care a rămas o incomodă libertate de opinie. Antenele, cu toate aiurelile şi mârâielile lui Mircea Badea, cu tot degetul băgat de Mihai Gâdea în ochii privitorului şi cu toate acuzele nesfârşite, dar drepte la adresa lui Traian Băsescu, ţin loc de neputinţa PNL-ului şi a PSD-ului. Ţipuriturile lor comice nu sunt nici libertate, nici curaj, nici patriotism. Sunt numai muzică ieftină de bande politice. Numai horă a intereselor şi curea de transmisie pentru puterile care îi păstoresc.
Oftica şi răzbunarea statului român tot pe Antene pică! Pe libertatea de a spune durerea şi pe dreptul de a protesta, pe care toţi ceilalţi nu le folosesc în nici un fel la apărarea României.
Dacă nu apărăm libertatea teribil de incomodă de la Antena 3, nu suntem în stare să ne apărăm nici ţara!
- Costi Rogozanu/ Voxpublica: ANAF – Antena 3
Ce s-a întîmplat cu un ANAF trezit că are repede de tranşat problema Antena 3 este mai mult decît suspect. Deci s-o spunem din start. E un abuz. Cine n-are chef să înţeleagă această premiză să nu citească mai departe (sau să citească un argument foarte ok al lui PAH aici, nu-l mai reiau decît pe scurt: şi nesuferiţii pot fi abuzaţi).
Vă tot plîngeţi de “politizarea” instituţiilor. Ce se întîmplă acum este fix încercarea de schimbare a puterii în manieră paralelă cu puterile politice. Şi da, aş prefera să văd clar că un partid pe care l-am votat sau nu schimbă cadrele decît să văd cum partidele se uită de pe margine (oarecum) ca proastele şi văd cum se bat diverse facţiuni instituţionale pe putere.
Cu cine se bate Antena 3? O viziune cu care nu-s de acord dar cu care par să fie în armonie prea mulţi ziarişti e aceea cum că e plină România de cabale, aşa cum e plină de tuneluri dacice. Se sapă, se lucrează, se aranjează. Sigur, numai că uităm tabloul general. Iar Antena se bate cu forţele întunericului reprezentate de Băsescu.
Antena 3 reprezintă şi ea politicul, cu ce are el bun şi rău. Dacă îi urmărim atitudinile de-a lungul vremii, vedem războiul cu Băsescu şi cu sistemul de justiţie. E foarte bine că s-a întîmplat, deşi multe lupte au fost interesate şi arondate intereselor patronale. Însă, din punct de vedere politic, de ani de zile, Antena 3 e la putere. A fost cu USL, cu Ponta fără PNL, cu IOhannis se înţelege încă bine, cu multe instituţii e iarăşi bine (şi ANAF-ul de rit vechi era bine periat). Au un inamic puternic în unele instituţii cu autonomie mare cîştigată în zona politicului. Politicieni şi forţe instituţionale se bat pe rente asigurate de capital sau de stat. Politicienii au tot pierdut partide şi au pierdut şi afacerişti care i-au girat, inventat pe respectivii politicieni.
Repet, e inutil să discutăm aici în termeni de bine şi rău. E cum e.
Faptul că ANAF se repede dintr-un exces de zel şi declanşează gratuit o criză ne arată unde duce depolitizarea. Se poate şi mai rău. O instituţie controlată politic mai are minimă legătură cu poporul, cu nuanţele, control democratic, cum vreţi voi să-l numiţi. Deşi tot de acolo se nasc alte tipuri de abuz care ne dezgustau în anii 2000.
Am avut cîteva valuri de tunuri pentru capitalul autohton. Un tun al privatizărilor unde a fost găsit un singur mare vinovat, Voiculescu. Îmi amintesc cum chirăiau discret unii analişti de dreapta cum că trebuie oprită investigarea privatizărilor că îi anihilăm pe toţi. S-au liniştit, valul nu a continuat după ICA. Apoi a urmat abuzul retrocedărilor, tot violent, imoral, nici măcar producător de locuri de muncă sau de capital activ. Au produs o dreaptă de metastază, strict rentieră şi funcţionărească (vezi ANRP cu extensii în justiţie – Bica, s-o spunem doar pea – sau Udrea) şi, da, “europeană”.
Mogulii s-au prezentat ca forţa autohtonă care produce bani cu politicul la braţ. Noii ciocoi rentieri s-au prezentat ca producînd bani la braţ cu “valorile europene” – de aici şi culmea penibilului cu susţinerea lui Băsescu în 2012, aflat oricum în deraiere totală şi vizibilă.
Ponta a jucat slab şi fără vlagă şi a continuat pierderea ponderii politicului în decizie (trend european de altfel, împotriva căruia se ridică acum mişcări politice mai ales de dreapta ultraconservatoare, unele foste pupincuriste ale forţelor neoliberale clasice, Troici şi altele).
Lupta dintre instituţional şi politic a avut loseri şi cîştigători (şi veşnic loseri în cei care nu s-au prins în horă în nici un fel). Capitalul de diverse naturi s-a aliat cum a vrut, putut, a influenţat. Partea instituţională anticorupţie şi de reglementare a fost încurajată de marele capital (că doar la ambasada americană am avut ani de zile un tip de la zona de economic). Altfel iei un mare contract în educaţie dacă semnezi pentru licenţe pe sume mari şi ai aranjate căi semilegale prin oameni din administraţie sau prin para-administraţii alcătuite din intermediari.
Sigur, Voiculescu şi alţii nu pot înţelege de ce să ai ministere infestate de foşti angajaţi prin corporaţii cînd poţi să ai oameni ai unor capitalişti autohtoni care lucrează pentru patrie. Nici unii ziarişti nu înţeleg cum se distribuie dreptatea în funcţie de capital. Să mai întrebe oameni de rînd pe care pretind că-i reprezintă, poate află.
Deci vorbim de o intrare în forţă peste o televiziune. Se puteau discuta reeşalonări, închirieri, multe alte forme de a ţine oameni angajaţi şi de a pune la punct parte din recuperare. Pare logic şi frumos.
Nu e prima dată cînd statul intră la anihilare, recuperarea reală nu-l interesează. Nu-l interesează cînd instituţiile sînt teren de lupte pentru altceva decît partide. Lupta veche partinică era dezgustătoare poate. Dar asta de tip nou e pur şi simplu secretă. Zboară şeful ANAF pentru că apare DNA; pe margine poporul face scenarii, ce să facă. Sau aşteaptă finalizarea actului de justiţie care e mai mult sau mai puţin rapidă. Legăturile cu democraţia şchioapă-cum-o-fi se pierd.
Restul presei e prinsă în diverse plase ipocrite. Unii au fost devastaţi de foşti patroni şi pot fi închişi oricînd pentru datorii la stat, alţii au beneficiat de monopol nesimţit într-un business care s-a trezit să-şi facă şi divizie quality, alţii s-au ridicat din vămuirea tunurilor din retrocedări. Etc. Dacă intri neîndurător în media, mai rămîn vreo două site-uri. Închizi şi postul public, record în datorii.
Altfel, da, e dezgustător show-ul despre eroism şi “rezistenţă”. V-aţi aliat doar cu o facţiune care a pierdut deşi părea pe val. Lecţia pe viitor ar fi minimă coalizare şi de breaslă nu doar în jurul patronului. Pierderea unei lupte de putere nu trebuie să se termine cu închisoare fără justificare clară, nu trebuie să însemne justiţie capricioasă, grăbită, nu trebuie să însemne închiderea unei televiziuni.
Cine nu suportă victimizări, presă show-off, eroizări să bage nişte FoxNews ca să-şi revină. Doar sîntem cel mai american stat din UE. Avem spectacolul în sînge.
Asta nu face mai puţin importante unele concluzii: Antena 3 a ajutat la denunţarea unei reţele în justiţie care în numele UE şi SUA rupe, abuzează, desfiinţează drepturi, şi se instalează într-o imunitate bine plătită care generează mult “inexplicabil” pe bandă rulantă şi orgasm justiţiar mediatic (fără rezultate aşa de mari şi tari totuşi, deocamdată).
- Contele de Saint Germain: Țara noastră, ca un abator
Prima reacție a vinovatului prins cu mâța-n sac este să-şi ţină gura. Dar atunci, știind noi, dinainte, că el nu va vorbi, că el nu va răspunde, ar fi oare mai bine să nu-l întrebăm?
Nu! Întrebările trebuie puse, măcar și numai pentru a consemna tăcerea, de cele mai multe ori vinovată, care le urmează.
Vă mai amintiți „tentativa de lovitură de stat” de după instalarea guvernului Ponta? Când un partid care a câștigat alegerile cu 70% a vrut să urmeze voința populară și să-l debarce pe Băsescu printr-un blitzkrieg? S-a dat o ordonanță de urgență și a fost schimbat Avocatul Poporului. Atât! Ce vifor au declanșat, sincron, pentru aceste gesturi politice „abominabile”, și Administrația SUA și Jose Manuel Barosso și PPE și alte cariatide butaforice ale democrației „de cumetrie”. Doar doar că nu l-au linșat pe Ponta, că n-au tras USL-ul pe roată, că n-au condamnat poporul român la penitență veșnică. Și asta pentru ce? Ca să mențină la manetele țării cu orice preț, nelegitim, o hahaleră? Pe cel mai mare jucător de păcănele din istoria acestui neam? Căci asta a făcut Traian Băsescu 10 ani la Cotroceni, mai vicios decât Viorel Lis și cu mâinile mai tremurânde decât Victor Stănculescu: a tras de maneta „țării ca un joc” visând la o linie de șeptari care să-i trezească voluptăți napoleoniene.Schimbarea unui singur om, a Avocatului Poporului, a fost catalogată, atunci, drept lovitură de stat. Nici mai mult nici mai puțin. O „lovitură de stat” dată de Parlament (culmea perversităţii democratice!), dată de aleșii poporului împinși de la spate de 7.5 milioane de insurgenți ilegalişti. Asta s-a susţinut. Şi indignarea ipocrită a dat rezultate. Istoriei i s-au proptit niște bețe tari în roate, care au încremenit România, pentru încă 2 ani, în statutul de țară mălăioasă, populată de mămăligari.
Azi lucrurile s-au schimbat: un binom, susținut fără urma de legitimitate de indignații de ieri, taie și spânzură în România ca în abatorul lu’ tac’su. Asta am ajuns: o ţară ca un abator!
A fost dat jos în cel mai abuziv mod un prim-ministru. Apoi un procuror general, capul fiscului, capul serviciului secret al armatei, capul ANRP. Şi decapitările continuă. Se pregătesc eșafodul şi ghilotina pentru șeful Senatului, pentru președintele PSD și pentru cine o mai cuteza să-i încurce pe atotputernicii venetici în marșul lor triumfal de luare în stăpânire deplină, fără vreo susţinere populară, a unei întregi țări așa-zis democratică și europeană.
Anunțam zilele trecute într-un articol că următoarea ţintă a binomului va fi Antena 3. Incredibil ce reactivi pot fi, la logica mea, locotenenții cuplului Coldea – Kovesi. Ieri au emis ordinul de evacuare din sediu a celor 5 televiziuni ale trustului Intact.
Într-un fel îmi pare bine că s-a ajuns aici. Pisica trebuia ruptă, până la urmă, cu toate riscurile aferente. S-a acumulat atâta indigare mocnită împotriva „stăpânilor cătușelor”, încât era nevoie să sară o siguranță, să răsufle o supapă, ca să se verifice cumva, pe câmpul de luptă, raportul de forțe.Dacă bomba acestor autorități arogante, ce au depășit orice măsură a bunului simț, nu va fi cumva dezamorsată în următoarele ore de înţelepţi ai fazelor terminale, lumea va năvăli în stradă mai ceva ca la „plimbarea în jurul Cotrocenilor” de acum doi ani.
Eu susțin de multă vreme, în multe luări de poziţie, că dacă atotputernicilor din binom le este frică de ceva, atunci le este frică de furia maselor dezlănțuite. Dacă ceva le mai poate tempera setea bezmetică de putere, atunci doar mișcările ample de protest pot face asta. Ar trebui deci să mă bucur, nu „într-un fel” ci” total”, că necugetaţi de la vârf aţâţă poporul să iasă în stradă.Nu pot însă să mă bucur total. Şi ştiţi de ce? Pentru că în toată povestea asta am identificat o anomalie care mie-mi devoalează făcătura.
Otrava securistică. Diversiunea. Provocarea. Capcana. Falsul.
Ordinul de evacuare emis de ANAF este semnat de Gelu Diaconu, cel mazilit, şi nu de sereistul care i-a fost pus în loc, cu grăbire. Se acţionează, aşadar, în baza unei hârtii semnate de omul tocmai demis de Cioloş in urma mişculaţiilor golăneşti ale binomului, când firesc ar fi fost ca noua conducere a ANAF să-şi asume vitejia.
Când o fi semnat Diaconu acel ordin exploziv? Şi de ce nu l-a pus in aplicare chiar el, deîndată ce l-a aprobat? Vorbim practic de o bombă. Pe care nu o detonează cel care a construit-o ci acela care l-a detronat şi l-a pus sub acuzare pe constructor. Ce să însemne asta? O primă concluzie e clară: ordinul a fost semnat de Diaconu dar punerea lui în mişcare s-a făcut cu acordul înlocuitorului lui Diaconu. Adică, mai clar, binomului îi convine să încerce închiderea Antenei 3 prin această ordinărie gangsterească dar nu cu mâna lui, asumându-şi riscurile, ci cu mâna celui pe care tocmai l-a scos de pe şine, ca să-l compromită, la o adică, definitiv.
Se face, pur şi simplu, un experiment social: iese lumea în stradă să apere Antena 3, sau nu iese? Dacă nu iese, iată obţinută victoria mult visată. Dacă iese, şi se profilează complicaţii cu scandări şi vehemenţe, stop joc. Ne cerem scuze, de vină e Diaconu, la loc comanda!
Ca să nu mai vorbim că un protest social de amploare poate deveni şi un excelent teren pentru provocări. Câteva vitrine sparte, circulaţie întreruptă, una două maşini incendiate de profesionişti ai genului şi alde Gâdea, Badea şi Tudor vor fi tocmai buni de plată. Uite, huliganii lui Voiculescu, cum destabilizează ţărişoara.
Există şi o a doua concluzie, la fel de clară: Ambasada SUA, garantul democraţiei noastre originale, protestează faţă de proiectul de lege al lui Dragnea, cu defăimarea, dar tace mâlc la vederea strangulării de tip mafiot a 5 televiziuni libere, cu cea mai mare audienţă cumulată din România.
I-aş întreba pe distinşii diplomaţi americani, convins că întrebarea mea va fi mai lămuritoare decât răspunsul lor, pe care, din trufie, nu ni-l vor da niciodată, de ce-l protejează, sfidător, pe mafiotul Traian Băsescu, şi de ce se mai miră, în aceste condiţii, că sa-nrăit lumea împotriva lor? Că le fug tinerii din ţară ca să se sinucidă, de deznădejde, în numele altor religii?
De o vreme, diavolul vorbeşte tot mai cursiv limba atotputerniciei. Aproape că nu îi mai deosebeşti accentele. Şi asta nu e bine. Scaraoţchi говорит American English! Iar noi, la mijloc, nu mai inţelegem nimic!
- Inpolitics/ Bogdan Tiberiu Iacob: Arestarea lui DD a nascut un mare partid. La ce ar duce prigoana Antenelor?
În vara anului 2010, realizatorul și patronul de televiziune Dan Diaconescu a fost arestat de DNA, sub acuzații grave, precum șantajul. Simpla lui arestare a fost suficientă pentru a naște un partid, PPDD, care avea să devină a trei forță politică a țării, cu 68 de parlamentari, și să influențeze major viețile a milioane de români. Totul, obținut grație unei televizuni de nișă aflată pe locurile 10-11 la rating. Întrebarea firească e: ce efect ar avea prigonirea celui mai mare trust media din România, fluturată în acest moment pe toate rețelele media?
Din fericire, trustul Intact nu va dispărea. Dimpotrivă, are șansa istorică de a deveni grup media-erou, sau martir, cum vreți să-i spuneți, și să crească peste noapte precum voinicul din poveste.
ANAF nu le-a făcut un rău, ci un mare bine.
Dar, pînă atunci, să vedem faptele concrete.
Potrivit unui comunicat dat azi, ”Direcția generală regională a Finanțelor Publice București, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor O.G. nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român-proprietar al imobilelor ce au fost confiscate și trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentințe judecătoresti, a notificat astăzi, 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menționate. Notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinței penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală. Termenul pe care îl au la dispoziție persoanele notificate este de 5 zile lucrătoare de la data notificării, așa cum este reglementat la art. 1039 din legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare”.
Situația devine explozivă, din acest moment. Conform Codului de procedură civilă, peste cinci zile, executorii pot veni să evacueze redacțiile cu forța. Mai mult, conform art.580, ”Daca executarea priveste un imobil in care se gasesc bunuri mobile ce nu formeaza obiectul executarii si pe care debitorul nu le ridica singur, executorul va incredinta aceste bunuri in pastrarea unui custode, pe cheltuiala debitorului”.
Ori, ziariștii Antenelor anunță deja, public, că nu au cum să mute toate aparatele și instalațiile în doar cinci zile, ceea ce înseamnă că respectivele bunuri riscă să ajungă sub custodie, iar oamenii în stradă.
Pe de-o parte, se poate spune că legea e lege și că patronii Antenelor au avut destul timp să pregătească o soluție de avarie, de la procesul pierdut de Dan Voiculescu pînă azi. Pe de alta, realitatea de zi cu zi e de partea lor: de ce ar fi crezut sincer în asemenea eventualitate cînd, la noi, executarea de bunuri se află în mare suferință, iar unele televiziuni rivale funcționează bine mersi cu datorii de zeci de milioane de euro?
Dubios e însuși felul în care s-a emis respectiva somație de evacuare: exact între ”valuri”, la ANAF, cînd vechea conducere a fost demisă, iar cea nouă abia s-a instalat.
Nu se știe sigur, deocamdată, cine a semnat ordinul de evacuare, dar opiniile, la nivel public, ar oscila între o răzbunare a fostului șef și o obsesie periculoasă a noului șef, care nu a venit cu altă grijă în cap la post decît execuția anteniștilor.
Cîștigă Antenele, în ambele situații.Cîștigă, deja, din probabila explozie a audienței, din încingerea Facebookului la roșu, din manifestările de solidaritate din media, politică, societatea civilă șamd și chiar din apelurile la ieșirea românilor în stradă.
Va continua să cîștige și mai mult în zilele care vin.
Inteligentă manevră de PR, lipsește reacția publică a patronilor, adevărații perdanți, jocul fiind lăsat strict pe mîna angajaților, ceea ce conturează imaginea unei televiziuni a jurnaliștilor, liberă de constrîngeri și onestă.Spectacolul jurnaliștilor care transmit din stradă, în timp ce portăreii le cară pupitrele de lucru, pe fundal, trebuie că va fi fascinant pentru români.
Acum, că ne-am liniștit în privința colegilor noștri de breaslă, care nu au decît de cîștigat din prigoana împotriva lor, să vedem cealaltă față a poveștii.
Pentru că asemenea decizii, precum cea de azi, nu se iau decît în numele unor interese foarte mari.
Cu presa nu se pune lesne nimeni în lume, darmite într-o țară ca România.
Dragnea a pritocit o făcătură de lege care părea să amenințe libertatea de exprimare și deja s-a văzut dat cu capul de toți pereții, inclusiv de către americani.O asemenea decizie a avut gir înalt de sus, și a fost bine cumpănită.
După ce se vor fi analizat toate riscurile.
Nu puține.Ce se va fi urmărit?
Dacă situația se va întinde pe 5-6 zile de aici încolo ori nițel mai mult, pentru ca apoi să se găsească o soluție amiabilă, e foarte probabil, în opinia noastră, să se fi urmărit o mega-diversiune care să abată atenția de la un scandal în derulare.
Ori, cel mai serios scandal, care amenință chiar existența guvernului Cioloș, este scandalul bebelușilor infectați, care mor pe capete fără ca autoritățile să pară a stăpîni situația. Nici scandalul constituirii ANAF (ori ba) drept parte civilă în dosarul Ponta-Șova nu e de neglijat, prin posibile implicații.Dacă, dimpotrivă, scandalul se lungește pentru o durată mai mare de timp, înseamnă că miza e mult mai profundă, putînd avea chiar legătură cu alegerile.
Are cineva, spre exemplu, interesul să întărească puternic trustul Intact într-un moment cînd brusca poveste de iubire cu președintele Iohannis și cu PNL amenința să lase Antena 3 fără o parte din publicul tradițional pesedist, dovadă că a și început să fie întrecută de România TV?
Deloc exclus.
Dacă Intact are nevoie să-și atragă o felie de public nou în locul celei pe cale să o abandoneze, o asemenea situație vine mănușă.La fel de bine, transmisii anteniste de stradă pînă la găsirea unui nou sediu pot atrage cu sine manifestări de protest care să se rostogolească, să ia amploare și să ducă la anumite demisii din instituții grele (guvern, servicii, autorități publice șamd). Ori la lansarea unei mișcări care să propulseze un viitor primar general.
Ne vom opri aici cu ipotezele, ca să nu ajungem și pe un tărîm mai mlăștinos, implicînd interese externe.
Sigur e că scandalul va ține afișul zdravăn, în perioada care urmează și va agita spiritele puternic într-un moment cînd, oricum, evenimentele majore se țin lanț, preambulul celui mai tensionat an electoral post-decembrist.
- Miscare de suport popular pentru postul TV Antena 3: patru mii de persoane s-au “plimbat” langa PALATUL COTROCENI. Un consilier prezidential recidiveaza:“SE SCURGE PUROI PE STRAZI”
- DICTATURA TOT MAI APROAPE? Serviciile secrete isi rotesc cadrele si sunt pe cale sa inchida posturile TV incomode: REALITATEA TV si ANTENA 3, LUATE LA TINTA prin procurorii politici DNA si prin ordonante cu dedicatie emise de guvernul PONTA-GHITA (SRI)… “Astia pot sa bage la puscarie si Marea Neagra!”
Nu cred ca m-am uitat la antene mai mult de cateva ore in viata mea, mai ales atunci cand eram in vizita la cineva. Mai mult am auzit despre ele, pentru ca noi am ramas acum doar cu TVR1 si am inteles ca o sa trebuiasca sa treaca ai mei, care mai au televizor, pe cablu. Tocmai de aceea poate, cand o trece toata lumea pe cablu, antenele trebuie sa dispara ca sa nu le accesezi din greseala, asa ca trebuia facuta miscarea din timp. Mi s-a parut o crima imensa sa arunci in aer o institutie unde poate lucreaza oameni care isi hranesc familia si mi se pare si mai tare ca ni se pregateste ceva. Praca am fi promisi. Poate a deranjat si documentarea cazului Bodnariu, ca prea ii facea ieri pe prima pagina din Adevarul Alina sobolani de la grajduri.
patrick andree de Hil etc este un activist al grupului catavencu cel mai antiroman si promaghiar in anii ’90.
Dan Voiculescu nu a fost turnator,sau agent e influenta din presa, a fost ofiter banuiesc. Normal ca nu o sa spuna cum a inmultit banii securitatii, pt ca toti ceilalti securisti , tradatori, i-au IMPUTINAT.
Pai, da… Graba mare ca vin alegerile si mai e si referendumul pentru schimbarea Constitutiei si altele.
Din cate stiu eu, cu ceva ani in urma, antena (trustul) lui Voiculescu incepea campania de denigrare a BOR, urmata apoi in cor de celelalte tembeliziuni. Mai ca nu era seara sa nu inceapa stirile de la ora 19, cu un preot, cu o afacere a BOR, etc. Poate e mana lui Dumnezeu cu ce se intampla acum.
Nici George Serban (autorul acestui text), n-a inteles nimic – e hilar sa vezi ca ii critica pe altii pt. a nu fi inteles ceva. Nu are nicio legatura conducerea trustului cu situatia in care s-a ajuns. Nu e vorba de susanale sau aranjamente, ci de faptul ca cei din campul tactic au avut de la bun inceput aceasta intentie, de a suspenda activitatea trustului, de aceea nici nu le-a raspuns la solicitarile de a plati chirie sau a le vinde sediul (pt a recupera din “prejudiciu”, un prejudiciu inexistent oricum).
alte batai de campi,; Am trecut prin ceva oarecum asemănător în 2011, atunci când marca Academia Cațavencu a fost transferată cu ajutorul și la presiunile unor autorități și demnitari ai statului de la infractorul Sorin Ovidiu Vântu la infractorul Dan Grigore Adamescu” ..Pai marca catavencu Academia era marca a spionajului si influentei maghiare si a sereinei astalosziene…a trecut de la un securist neobedient si independent (ala cu nume de vant) la alt securist obedient si bun de bidon (pana a bagat bratul prea adanc)…asta cu “marca” si “infractor” sunt denumiri prea simpliste fata de o realitate complexa.
marius, estri departe..e atac la capitalismul ROMANESC si la ramasitele securismul patriot, asa cum atacurile BOROMANA, mult mai consistente la alte trusturi, sunt atacuri la religia principala…e posibil ca Gadea, adventist , sa fi incurajat criticile (eu zic indreptatite) la adresa BOR…insa , de exemplu, Carmen Avram a prezentat si partile pozitive ale unor preoti ce ajuta orfanii…sau, situatia calugaritelor de la asezamantul din secuime, prigonite de autoritatile maghiare.
Daca e mana lui Dumnezeu sa dispara o tribuna de promovare a valorilor romanesti, nu stiu care sunt Caile Lui…dar Globalismul, care va castiga si ultimul loc neocupat pana acum, stii de cine anume e promovat
Ileana, TVR nu mai e de mult R…plin de ore pt minoritati, reportaje istorice facute de neromani, preluari de la televiziuni europene…de fapt rebranduirea TVR a fost facuta oficial cu BBC…care stii ce e la vedere…ce e mai in spate vezi conflictul intre Jeremy Clarson cel de la top Gear si director…si vezi cum il cheama pe director
https://www.youtube.com/watch?v=zfO3ABooa5k
@youtubistul
Ei,Antenele in general au evitat orice referire la campaniile pro-viata,pro-religia in scoli,pro-protejarea familiei.Gadea si Radu Tudor sustin in continuare fara nicio frica de Dumnezeu ca la Pungesti protestarii au fost scosi de rusi.Se cramponeaza in continuare obsesiv pe mafia lui Basescu si mafia din justitie.Si o fac bine si cu dezvaluiri de jurnalisti adevarati.Dar atunci cand mai vine cate un Ilie Sarbanescu si le aduce aminte ca Baselu’ era omul licuricilor…ori se continua discutia ca si cum nu ar fi existat un Ilie Serbanescu ori “dezavuez” .PEntru ca programa Antena 3 e si pro in spume SUA si valori Occidentale(reprezentantul principal al valorilor occidentale fiind chiar sectarul Gadea-sa nu uitam ca recent a fost prin SUA) ,in acelasi timp fiind anti-Rusia si Bashar al Assad(criminalul odios de razboi) .Si chiar si la “In premiera” s-au facut cateodata reportaje ca sa ne aduca aminte de campania anti-ruseasca si anti-Bashar al Assad…
Sunt multe aspecte putrede,caci nu am acces la programa oculta(adica ascunsa) a televiziunii Antena 3.Eu stiu ce le spune Gadea ?
Antena 1 oricum participa la intoxicarea tarii cu tot ce-i mai rau …
Un lucru e adevarat:ca au fost create(Antenele) de niste securisti romani ,spre deosebire de mizerii internationaliste ca alde Pro Tv(ciudat,si in insolventa).
@youtubistul
Ai dreptate. Eu mereu aveam impresia ca sunt masoni. Ai mei se uita mai ales la stiri. Eu intervin cateodata ca sa nu inghita chiar toate tromboanele sugerate la stiri. Cand eram mici, babacul, tata, ne explica teza filmelor, indiferent de productie, dar acum sunt total pierduti in spatiu si deslusesc mai putin din ce se intampla la noi si in lume. Mama, cu intuitia de femeie, mai nimereste cate ceva.
Nu este bine sa se inchida Antenele.Sa ne gandim care ar fi consecintele si ale cui sunt marea majoritate a celorlalte televiziuni, adica ale lui Basescu.
Acum orice padure are uscaturile ei.Daca sunt si preoti care gresesc ?
Nu sunt de acord cu denigrarea B.O.R. dar nici cu inchiderea Antenelorc are cred eu ca ar avea consecinte grave.Sa nu uitam ca PRO.TV avea o sustinere mare pentru homosexuali .
@Emanuel
Antenele nu au fost facute de securisti. Voiculescu NU a fost securist, ci a lucrat la Comert Exterior antamand afaceri pentru statul roman si Securitate, profitor asadar al vechiului regim, dar nu securist. Dupa 89 el a preluat afacerile pe care el le aranja in strainatate, fara sa mai dea ponturile Securitatii. Atunci securistii au si lansat zvonul, ridicol de altfel, ca Voiculescu a furat banii Securitatii(culme a manipularii penibile, sa creada prostii ca existau niste “bani ai poporului” undeva intr-un cont, ca si cum Securitatea avea un cont al ei, ce se varsa in bugetul tarii). De fapt Voiculescu nu a mai raspuns la comenzi si nu a mai servit cu afaceri Sistemul care se pregatea deja sa preia controlul capitalului in Romania. Din cauza asta Voiculescu a fost urat de securisti si a intrat in conflict cu ei, spre deosebire de altii, care au ramas parte in Sistem si sunt bine merci.
In ceea ce priveste Gadea si Radu Tudor, ei sunt niste limbisti devotati pana la penibil dosurilor americane. I-as scuza daca asta ar fi doar o simpla strategie de supravietuire, caci, una dintre marile dureri ale presei vandute Sistemului, deci si Licuriciului, este tocmai ca nu pot acuza Antena3 de anti-americanism, pentru ca apoi sa-i acuze ca-s cu Putin si alte aberatii asemenea. Cred ca-i inchideau demult daca puteau sa-i atace pe tema asta. Chiar si acum, Radu Tudor si Gadea, intr-o ridicole contorsionare a logicii, spun ca cei care vor sa-i inchida ar avea legaturi cu rusii. Imbecilitati demne de Pippidi. Sper ca macar Gadea, ca Radu Tudor chiar pare idiot sincer in ceea ce-i priveste pe americani, sa inteleaga faptul ca americanii sunt dusmanii reali ai Antenei 3, asa cum sunt dusmanii reali ai Romaniei si Europei, daca nu ai lumii intregi la ora actuala. Sper sa faca tot jocul asta doar pentru a putea supravietui. Sa nu uitam ca desi firav, la Antena3 apar opinii care arata cu degetul unde trebuie, de la Dana Grecu, Ciuvica sau Badea, pana la Ilie Serbanescu sau Oana Stancu, iar “dezavuez” e poate, doar pentru anumite urechi.
http://www.pah.ro/umilirea-nu-e-buna/
https://www.facebook.com/rezistenta/photos/a.451543261586610.1073741826.451541878253415/987218061352458/?type=3
https://www.facebook.com/rezistenta/posts/987170211357243
@Logos
Si pentru reportajele incomode(atat ale “Grupului de investigatii” pana la In Premiera) .Cred ca sunt printre singurii chiar au reporteri si jurnalisti de investigatie adevarati. Sigur,mai ciordesc si ei de pe la alti(vezi cazul celui care detine “Justitiarul” …de la el stiau cei de la Antene de cazurile de coruptie in care era implicat Johannes) .
http://sibiu.justitiarul.ro/
Insa lumea (care mai are un zvac de patriotism) se mai uita pe la Antene.Pentru ca se apleaca si asupra celor nevoiasi,pentru ca se apleaca si asupra celor care au talente si capacitati ,pentru ca se mai apleaca si asupra batranilor impovarati in facturi(acei batrani pe care generatia libera si frumoasa ii uraste) .De asta ,pana la urma,e un succes pe plan social ,cu toti trepadusii de prin presa.Acum,pe bune,cine s-ar uita la niste latraii de la B1(ne scuzati din nou) .”I mean…for real? ” .Cei de la B1 nu cred ca au empatizat vreodata cu poporul asta ,cu plebeea(bine,si acolo au fost abordate subiecte interesante) .Digi reprezinta baietii “stilati” ai presei(ca mai nou am vazut ca toti trepanatii,alde CTP sau Mandruta se muta pe la DIgi) ,sri-isti,tineri frumosi si liberi,generatia x ,deontologi afemeiati ca Ioan Stanomir si membrii fideli ai GDS .Media “quality” cum ar veni.Pe naiba…cate stiri nu au omis si baietii cu finantatorul din umbra.Dar macar nu pun suflet pentru un anume partid cand prezinta stirile(sau? ).La Realitatea mai Rares Bogdan,dar e corupt pana in maduva oaselor .Am crezut la un moment dat ca e o alternativa viabila la Sinteza Zilei(oricum,rar ma uit…mai degraba taica-meu) .Pacat de invitatii interesanti pe care ii mai aduce ocazional…
@Logos,
Fiind un site crestin, e bine sa evitam in comentarii sa etichetam pe unul si altul cu cuvinte atat de dure (gen “idioti” si altele). Sunt destui in propaganda basista care folosesc astfel de limbaje. SI pe de alta parte, sa nu uitam totusi ca acesti “idioti” au facut si destule lucruri bune, fiind de partea dreptatii si a legii, atunci cand unii din conducerea unor institutii din tara asta comiteau ilegalitati si nedreptati, sau in opozitie cu interesul national, atunci cand nimeni alticineva din mass-media nu o facea .
Iar pe de alta parte, ca si crestini, cunoastem avertismenul Sfantului Apostol Pavel precum ca batjocoritorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu (I Corinteni 6,10). De aceea, sa ne ferim sa punem etichete jignitoare altora, oricat de mult ni s-ar parea ca gresesc sau ne-ar indigna vreo anumita luare de pozitie a lor.
@Mirela
Eu m-am referit concret la Radu Tudor, nu in general la cei de la Antene, unde, spre exemplu, cea mai buna mi se pare Oana Stancu, Cat priveste cuvintele dure pe un site crestin, cred ca important e sa fie adevarate. Este o diferanta intre injuraturi si laturi si cuvintele grele, care pot exprima insa o realitate. Daca ce-am spus e fals, nu pot decat sa-mi asum gresala.
Daca se inchid antenele,ma bucur dintr-un singur motiv: au spalat pe creier multi romani, in special batrani.Am in familie un caz, pe bunica mea, care e in stare sa sara la bataie daca spui ceva rau de prezentatorii antena 3 sau de voiculescu. Sunt niste jurnalisti foarte periculosi, capabili sa influenteze masele fara creier. In rest, sunt de acord ca abuzul acesta nu e de acceptat.Si e doar inceputul…
@Daniel Popescu
Eventual au indoctrinat,nu spalat.Ce stiau ei inainte despre Dan Voiculescu? Sa fim seriosi.., Eu sunt unul din aceia care acum vreo 3 ani am jubilat cand am auzit ca o sa fie inchisa Antena 3 si Dan Voiculescu e la parnaia …m-am schimbat mult intre timp.
@Logos
Mi mi imi place In Premiera.Oana Stancu mi se pare prea…lasciva si sarita de pe fix in unele momente.
http://bogdanstoica.ro/index.php/blog/item/20919-ce-n-a-inteles-tudor-chirila-din-scandalul-antenelor
@Daniel Popescu
@emanuel
Eu consideri ca voi doi sunteti cei manipulati (de catre propaganda sistemului securistic basist) – nu intamplator aveti tendinta de a folosi cuvinte dure (idiot, sarit de pe fix), ati preluat duhul mailitios al jurnalistilor si comentatorilor basisti. Acolo s-a batut moneda foarte tare pe injurarea lui Voiculescu si discreditarea lui, vehiculandu-se o multime de minciuni (incepand de la faptul ca ar fi fost turnator) […]
@admin,
Ref. link-ul de la comentariul 22:
“Postul a primit somație de evacuare voluntară în cinci zile. Nu evacuare forțată.” – din moment ce s-a dispus taierea utilitatilor dupa 5 zile (premierul zicea ca de Luni), este vorba de o evacuare fortata (chiar daca procedura uzuala o fi aceea de a fi o evacuare voluntara initial). Ramane de vazut daca societatile de utilitati or sa exectue ordinul.
” Gâdea reacționează, începe manipularea, și în doar 48 de ore, premierul si presedintele devin din apărătorii democrației niște nenorociți care vor să sugrume presa”
Autorul articolului pretinde ca dezleaga niste manipulari, dar el insusi manipuleaza (in cazul in care nu e vorba de putina minte). Presedintele nu a fost acuzat la Antena, ca ar fi un nenorocit sau ceva de genul (dimpotriva, pt. ca a reactionat rezonabil), doar premierul a fost criticat dupa ce a raspuns ca sustine actiunea ANAF – si pe buna dreptate. Si da, ceea ce se intampla este un abuz impotriva presei, care se incadreaza la art. 30 din Constitutie privint libertatea de exprimare, litera 4 – “nicio publicatie nu poate fi suprimata”.
Daca inchizi sediul sau tai utilitatile => tai curentul => blochezi MCR-ul (cel care transmite semnalul la societatile de cablu si prin satelit) => intrerupi emisia, ceea ce duce la pierderea licentei, adica suspednarea posturilor => suprimarea presei => incalcarea Constitutiei. Citez din regulamentul CNA: “Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu dacă titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile pentru motive de natură tehnică și mai mult de 96 de ore pentru orice alte motive imputabile titularului”
3 luni este prea putin pt. a putea muta kilometri de cablui si toate schelele acelea metalice in conditii de neintreruperea emisiei.
In decembrie 89 au murit oameni pt. libertate, mai ales pt. libertatea de exprimare. Orice democratie presupune o diversitate de opinii. Cine sustine inchiderea unui organ de presa sau televiziuni, oricat de nesuferita i-ar parea ca este (cu atat mai mult cu daca este vorba de o presa incomoda, care se exprima impotriva celor aflati la putere), sufera de apucaturi totalitariste, caci numai in totalitarism este dominanta o singura opinie (cea care perie sistemul de putere).
Pozitia corecta intr-o democratie veritabila este foarte bine reprezentata de cunoscutele cuvinte:
“I don’t agree with what you say but I will defend to the death your right to say it.”
Dupa cat de vocala a fost A3 in cazul Bodnariu, cred ca acolo e punctul dureros.
Tovarasu Daniel Popescu, ca n-ai nici o legatura cu liberatea si democratia, ca nu stii o iota din ce sunt drepturile fundamentale, e clar, dar da niste exemple concrete de spalare pe creier la Antene. Altceva decat exemplul ala pebibil, caci realitatea asta e, bunica ta are dreptate, trebuie sa fii ticalos ca sa urasti pe unii la care nu esti obligat sa te uiti si sa-i vorbesti de rau tot pe ei, pana la a le dori disparitia, in conditiile in care sunt singurii care au facut presa in ultimii ani negri ai democratiei romanesti. Taman pe astia ti-ai gasit sa-i acuzi de spalare de creier, adica pe una bucata post privat, in timp ce toate celelalte sunt slugile Sistemului? Antenele se pot face vinovate de tot ceea ce o presa LIBERA, care traieste din PIATA, se poate face vinovata, caci presa ale tarele ei, oriunde in lume, insa Antena3(caci aici e buba) nu poate fi pusa alaturi de celelalte televiziuni aservite nu patronului lor (ceea ce e normal in capitalism) ci structurilor de putere, hranite NU DIN PIATA, ci din banii furati din buzunarele tale. Asa ca, sa repeti cliseele presei securiste, cum ca Antenele spala creiere, abia asta e spalare de creier.
regret derapajele incredibile ale canalelor tv de la Intact. Pro TV si-a mutat televiziunile (5 or 6) intr-o luna fara a se victimiza in halul in care au facut-o eroii paginii. Si nu, nu sunt fana TV.
@ Dana:
E si victimizare si propaganda, dar e si o parte de dreptate in privinta unor mizerii si a unei incercari evidente de suprimare ale sistemului securistic actual. Problema e ca totul e murdar sau murdarit si nu ai cum sa fii de partea unora sau altora, ci doar de partea unor principii si a adevarului. De bine-de rau, asa cum s-a mai zis aici, prinre multe manipulari si porcarii (mai ales anti-BOR), pe A3 s-au facut dezvaluiri importante “anti-sistem” pe care altii le trec bine-mersi sub tacere si s-au spus si inca se mai spun adevaruri pe care chiar nu mai ai unde sa le mai auzi azi la vreo alta televiziune mainstream. Dar e vremea cand trebuie sa se cam sfarseasca si cu libertatea asta in Romania, ca prea ne-am rasfatat cu ea…
Că dreptul de proprietate și dreptul de folosință sunt două drepturi diferite o știe până și un student în semestrul I din anul I de la drept. E ca diferența dintre locatar si locator. Că nu poți să evacuezi pe cineva dintr-o locație (dacă nu a intrat prin efracție) fără un ordin judecătoresc este tot un element de bază al dreptului civil. De asemenea, dacă exercitarea unui drept (de proprietate, de către stat, prin ANAF, în cazul de față) în fapt împiedică (cu rea credință) persoana (fizică sau juridică, Antenele în acest caz) să își exercite un drept legitim (să emită, în acest caz), atunci acest lucru se numește abuz de drept și se sancționează. Că este rea credință se vede de la o poșta, pentru că statul nu justifică cu nimic ordinul de evacuare al ANAF, printr-un interes al său asupra bunurilor aflate deja în proprietatea sa. Dacă s-ar fi hotărât deja întrebuințarea sediilor Intact în alte scopuri, hotărâre care ar fi trebuit sa fie publică, din moment ce e vorba de o hotărâre a unor instituții aparținând statului, nu s-ar fi putut vorbi de rea credință, poate doar în privința termenului de evacuare, care și acesta este discutabil, în cel mai bun caz.
Din nefericire, oamenii gândesc umoral când situația este serioasa. O fi lipsă de obișnuință în folosirea minții, nu știu ce ar putea fi. Păi, daca nu le place lor Varanul, atunci la moarte cu el și toți angajații și familia lui! Ce contează ca violatorii din Vaslui au luat maxim 7 ani pentru viol în grup, în timp ce Voiculescu, cu mișmașuri / fără mișmașuri a salvat Institutul de Chimie Alimentara de la dispariție și a luat 10 ani la vârsta de 69 de ani. Iar doctorul Mencinicopschi a luat 8 ani când era trecut de 70, pentru că și-a permis să spere că infuzia de capital privat (care a venit!) îi va salva institutul cu care ne apăra pe noi de otrăvurile din mâncarea de la hypermarche. Ba, a rămas și fără casă, el și familia lui.
Ce vedeți acum este o mostră, o repetiție a ceea ce va urma pentru fiecare dintre (noi?) cei care vor avea impresia că pot trăi normal și nu după cum ii va dicta sistemul (cine o fi și sistemul acesta?). După cum vedeți: copii luați de lângă părinți pe degeaba, gura închisă celor care încă mai au tupeul să spună adevăruri (și nici acelea pe toate, ba chiar garnisite cu ceva minciuni!) și pușcărie pentru cei care refuză să se supună.
Uite, așa începe (sau continuă): http://www.activenews.ro/stiri-politic/Institutul-Elie-Wiesel-loveste-din-nou-Un-magazin-online-isi-va-retrage-produsele-dedicate-lui-Gheorghe-Calciu-Mircea-Vulcanescu-si-Radu-Gyr.-Versul-Ne-vom-intoarce-intr-o-zi-considerat-instigator-130420
@Dana
PROTV s-a mutat in 30 de zile in curtea din spate si fara presiunea unei evacuari. Era pentru niste reparatii/modernizare la cladire, totul era planificat din timp 😉
E o “mica” diferenta, nu credeti?
Hopaaa, ce zice un post concurent (DIGI24):
“ANAF a depus la Judecătoria Sectorului 1 o cerere în care solicită evacuarea Antena TV Group SA, Intact Production SRL, Antena 3 SA și Sangold Development SRL din imobilele intrate în posesia statului.
Potrivit portalului instanțelor, acțiunea a fost introdusă marți de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în calitate de reprezentant al statului, având ca obiect “evacuarea”.
Instanța a stabilit pentru 17 martie termen pentru judecarea procesului.”
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/ANAF+cere+in+instanta+evacuarea+Antenelor
INTREBARE: daca era hotarare judecatoreasca DE EVACUARE (asa cum sustin unii), pentru ce mai cere acum ANAF evacuarea? Ha?