”Sîntem mai răi decît romanii necreștini de acum două mii de ani care aveau obiceiul de a grația la sărbători”. IACOBINISMUL TICALOS SI BUCURIA JOSNICA IN FATA SUFERINTEI UMANE. Scopul mascaradei arestarilor pe modelul CIA-italian “Mani pulite” si SEMNIFICATIA REFUZULUI GRATIERII UNOR OAMENI BOLNAVI (video)

sursa: www.exclusivnews.ro

• Contele de Saint Germain: Cine şi-a propus să ne dezumanizeze?

Dacă ar fi să plasăm poporul român, aşa cum a fost el lăsat de la Dumnezeu, între extremele existenṭiale formulate de Plaus (“Homo homini lupus est”) şi Seneca (“Homo sacra res homini”), ne-am confrunta cu o contradicṭie greu de împăcat. Românii sunt, pe de o parte, somnolenṭi ṣi contemplativi, îndurători ṣi blajini, ospitalieri ṣi colocviali dar, de-i calci pe coadă ṣi depăṣeṣti anumite limite cu ei, iute devin explozivi ṣi aprigi, eroici ṣi greu de înduplecat.

Punându-l deoparte pe Vlad Ṭepeṣ cel vândut azi amatorilor de senzaṭional (un produs al cronicarilor ṣi legendelor, nu se ṣtie cât de conform cu originalul din epocă), nicăieri în tipologizările obiective sau în cliṣeele istoriei românii nu sunt înfăṭiṣaṭi ca niṣte barbari.

Nici cruzi ca hunii, ce-ṣi mutilau copiii – băieṭi “producandu-le cicatrice faciale si deformandu-le nasurile pentru a-i face mai “fiorosi” la maturitate”, nici sângeroṣi ca tătarii, ce măcelăreau populaṭii întregi apoi jefuiau ṣi incendiau oraṣele cucerite.

Românii ṣi-au construit de-a lungul istoriei lor sedentare o imagine mai degrabă de “băieṭi buni”. E adevărat, uneori cu metehne balcanice – de dat cu jula ori de umblat cu bacṣiṣul, alteori cu răutăṭi neaoṣe – de celebrat moartea caprei vecinului dar, esenṭialmente, prietenoṣi, afectuoṣi, milostivi, fiinṭe de casă ṣi de suflet.

De-o vreme, însă, pare că cineva ṣi-a propus să schimbe această imagine idilică despre români, să îi prezinte drept un popor tarat ṣi dezumanizat, ce ar trebui trecut prin focul suferinṭelor exemplare pentru a mai putea primi o ṣansă la recuperare. Se acṭionează metodic, la nivel de instituṭii esenṭiale, ca să ni se implanteze un nou ADN, cu spirală corcită, prin care să uităm cine ṣi de ce suntem noi ṣi să devenim ce ṣi cum vor alṭii.

Ieri presa a anunṭat, pe un ton triumfalist (cu foarte mici excepṭii), că preṣedintele Johannis a respins cererile de graṭiere formulate de Monica Ridzi ṣi Gheorghe Mencinicopschi.

Tot ieri, în Parlament, s-a aplaudat vestea că Dan Ṣova poate fi arestat preventiv.

Cu vreo trei zile în urmă, era adusă la DNA, spre a fi încătuṣată preventiv, o gravidă în luna a 7-a, Crinuṭa Dumitrean, ce mai avortase odată din cauza stresului. Culmea cinismului, în nemăsurata lor grijă pentru om, procurorii au cerut la sediul DNA ṣi o ambulanṭă. Care chiar s-a dovedit necesară.

Întreb: sunt acestea comportamente de români autentici, de instituṭii normale, puse în slujba omului ṣi a dreptului fundamental al acestuia, la viaṭă? Sau asistăm la experimentarea unor instrumente de tortură fizică ṣi psihică, setate pe modul “intimidare” (ca să nu spun “exterminare”) de un “Mengele reloaded”?

Klaus Johannis ni se prezintă, cu fiecare apariṭie, tot mai cazon, mai sec, mai androidic. De parcă trecerea timpului transformă în el, la vedere, pielea în armură nituită, sângele în ulei ancrasat, sufletul în cuvinte moarte (nu Goethe spunea : “cuvintele sunt imaginea sufletului…”?).

Ce-o fi fost oare în capul lui când, putând să ni se înfăṭiṣeze uman, printr-o graṭiere, a ales să se laude cu inima sa artificială, de plastic, întorcând capul în altă parte?

În ce fel ar fi avut de suferit lupta anticorupṭie dacă preṣedintele i-ar fi iertat pe cei doi care au stat deja un an în închisoare ṣi care, fiecare în felul lui, întruneau circumstanṭe temeinice de clemenṭă? Mai ales că ambii erau percepuṭi de lumea de pe stradă mai degrabă ca victime colaterale ale mizeriei politice dâmboviṭene decât ca personaje nocive pentru comunitate. S-ar fi creat un precedent? Ce precedent? Că preṣedintele poate fi ṣi sensibil la suferinṭele semenilor? Că poate fi ṣi om, nu doar un primitiv cinic precum cel de dinaintea sa?

Cât despre apetitul pantagruelic pentru arestări preventive al DNA-ului, am priceput: umilirea prin cătuṣe face parte din efectele speciale, de tip hollywoodian, ale grandioasei coproducṭii româno – americane consacrată făptuirii justiṭiei prin teroare ṣi delaṭiuni. Există însă o singură problemă: partenerii strategici ne cer nouă să facem în România ceea ce ei, la domniile lor acasă, nu ṣi-ar permite nicicând să facă. Ca ṣi cu închisorile secrete. La prosti, la sclavi, nu pe malul Potomacului, in sanctuarul democratiei. Păi e corect? E respectuos? E moral?

Asta se numeṣte dezumanizare planificată. Asta se numeṣte experiement de animalizare.

Se pare că cineva are interesul să transforme un popor bland, compasiv, pacifist într-un soi de dihanie nefrecventabilă. A cărei sacrificare, dacă, la un moment dat, se va impune, să nu stârnească prea multe proteste ṣi păreri de rău.

Suntem asaltaṭi din toate direcṭiile de alogeni care se jură că vor să ne facă bine. Dacă e nevoie, chiar cu forṭa. Am aflat cu ocazia asta, via DNA (Kovesi – ce nume românesc), via Preṣedinṭie (Johannis – ce daco-roman neaoṣ), că “lupta impotriva corupției este prioritatea absolută ȋn România”, nu dezvoltarea și progresul țării – cum am fi crezut noi, naivii. Pustiim totul, desfiinṭăm mediul de afaceri autohton, paralizăm administraṭia publică a tării, arestăm selectiv, pentru palmares, fără să ne gândim la consecinṭe ṣi, odată cu poporul, vor dispărea ṣi corupṭii. Eficient plan. Ṣi patriotic!

Seduṣi de atâta efervescenṭă justiṭiaristă nici nu vom mai avea timpul să observăm că nu mai ṣtim ce-i lacrima pentru durerea aproapelui, că hrana noastră s-a esenṭializat până la nivel de sânge ṣi suferinṭă de semen. Vom deveni niṣte cyborgi ai universului, adică ai nimănui. Fără ṭară ṣi fără identitate.

Primul pas se face acum: dezumanizarea.

• Iulian Capsali: Suflete muribunde

Toată această ură iacobină, jubilația în jurul pușcăriașilor și bășcălia joasă față de suferința umană, m-a determinat să părăsesc câteva persoane din listă.

Pe lângă alte „merite“ ale presei, îl are și pe ăsta, că a făcut din durerea unora prilej de satisfacție joasă.

În același context, grațierea unui om de știință în vârstă ca dr. Mencinicopschi și a amărâtei de Monica Ridzi, care plătește pagubele camarilei băsiste și este extrem de bolnavă, mi s-ar fi părut ca fiind în spiritul Nașterii Domnului. Președintelui-cu-zâmbet-de-șenilă însă, nu.

O lume urâtă, cinică, vâscoasă și manipulabilă. Când criteriile se depărtează de cele dumnezeiești, lumea se surpă.

Sper să ne mai îngăduie Pronia…

• Bogdan Duca

Să nu îmi spună mie cineva că circoteca arestărilor are alt scop decât a oferi poporului iluzia plăcută şi păcătoasă a răzbunării.

Firesc ar fi ca toţi cei acuzaţi şi dovediţi că ar fi comis infracţiuni din categoria de o numim generic “corupţie”, trebuiesc obligaţi să plătească prejudiciul înapoi, plus o amendă penală usturătoare, evident trebuiesc şi lustraţi- nu mai au ce căuta în funcţii şi demnităţi publice şi….atât.

De ce să îi ţinem în închisoare pe bani publici? De ce să îi ţinem departe de familiile şi copiii lor? De ce trebuie să îi împiedicăm- unii dintre ei sunt medici, alţii profesori, etc- să fie utili societăţii? Fie şi că plătesc taxele şi impozitele către stat şi nu sunt nişte întreţinuţi inutili în penitenciare.

Închisorile să fie pentru deţinuţii periculoşi pentru societate. La fel şi arestul preventiv, doar pentru cei care comit infracţiuni cu violenţă. Şi nu îmi spuneţi că arestul preventiv e gândit pentru a împiedica inculpatul să distrugă probe sau să influenţeze martori. Avem toate mecanismele – şi de cele mai multe ori funcţionând ilegal sau la limita legii- să putem supraveghea pe cineva şi când stă pe toaletă.

Desigur, nu spun nimic aici care să nu fie de un banal bun simţ. Însă ce spun e irealizabil în contextul în care tot circul acesta este menit să îngroape democraţia, nu să pedepsească corupţia.

Toată mascarada asta este gândită să torpileze încrederea în instituţiile statului, în ideea de politică, să deformeze poliţienesc ideea de justiţie – pentru că procurorii nu sunt justiţie -, să timoreze orice iniţiativă publică, să lichideze orice iniţiativă autonomă românească (“corupţii” noştri sunt scoşi din joc ca să intre corporaţiile lor), să pună capăt chiar ideii de dialog social- care nu e niciodată conversaţie la cafea, ci negociere (suspectă oricând, de acum, ca fiind trafic de influenţă).

Iar toate acestea se întâmplă în aplauzele unui public care salivează de dragul răzbunării.

• Mirel Curea

Aflat la un sprit, pe la jumatatea anilor 2000, cu un fost politist italian legendar, care si-a facut ucenicia in brigada lui Falcone si apoi a lucrat pentru Di Pietro, i-am spus cu obida, “ce ne-ar mai trebui si noua, pe aici, prin Romania, o Mani Pulite!“. “Sa va fereasca Sfanta! Mani Pulite a fost o operatiune CIA, care nu a avut alt scop decat acapararea parghiilor de putere din Italia de catre americani, operatiune legendata sub masca luptei impotriva coruptiei, condusa din umbra de Peter Semler, seful antenei CIA din Italia, diplomat american, cu acoperire consulara in Peninsula. Mi-a luat ceva timp sa inteleg chiar si mie!“, mi-a raspuns italianul.

Nu am inteles mare lucru la acea vreme, inteleg acum. Tehnica aplicata cu Italia fost premonitoare pentru Romania: arestari preventive fara probe, care au permis obtinerea de denunturi sub presiune. Adica, exact ceea ce vedem acum si la noi orchestrat tot de catre americani, prin intermediu SRI si DNA.

• Savatie Bastovoi

Niciodată n-o să iasă oameni în stradă pentru a salva pe cineva. Ies doar pentru a cere pedeapsă. Atîtea campanii s-au făcut în România pentru a băga oameni în pușcărie (nu mai contează vinovați sau nu, că justiția se face de judecători, nu de gloată). Dar nici una nu a fost pentru a cere grațiere. Sîntem mai răi decît romanii necreștini de acum două mii de ani care aveau obiceiul de a grația la sărbători, grațiau chiar și criminali dovediți.

PS: Oamenii de rînd fac daruri de rînd, Președintele oferă daruri de Președinte: dăruiește grațiere ca un dumnezeu pămîntesc.

• Nasul TV: DOMNULE PREŞEDINTE, IERTAŢI-O PE MONICA!

Nu sintem animale, nu sintem razbunatori, nu sintem nici perfecti dar avem un suflet bun si in preajma Marilor Sarbatori ne inmuiem si iertam.

Rar mi-a fost dat sa intilnesc o asemenea drama in anii de cind fac presa. Nu cred ca minte, scrisoarea ei imi pare ca tisneste din ranile unei mame care stie ca nu mai are mult. E cumplit sa nu iti tii bebelusul in brate cind stii ca e bolnav si cind stii ca zilele tale sint firave si pe terminate. E o tragedie sa te vada copiii printr-un geam, fara sa te poata stringe in brate. Ce vina au cei doi prunci ca mama lor a primit o pedeapsa mult prea mare?! 5 ani e mult pentru o mama foarte bolnava, rupta de copilasii ei. Ma mir ca mai e in viata, fiindca doar acest gind, ca nu esti linga copiii tai suferinzi, te poate omori!

Justitia a decis la rece, e oarba, dar noi romanii trebuie sa raminem oameni, cu sentimente, emotii si intelegere. 5 ani e mult, prejudiciul Statului fiind deja recuperat. Monica nu e mama Coruptiei, nici pe departe, e o biata mama amarita care a gresit fata de noi toti, atunci cind s-a vazut in fruntea bucatelor politice. Cind am aflat de dramele ei de acasa, eu am iertat-o pe loc…

Domnule Presedinte, va muri in puscarie daca nu o iertati. Cu cine credeti ca o putem inlocui sa aiba grija de doi copii cu grave boli genetice, sa-i stringa la piept atunci cind pling de suferinta?!

Moartea ei in inchisoare nu va ajuta Romania sa se faca bine, dar eliberarea ei va ajuta doi prunci sa sufere mai putin. Iertati-o Domnule Presedinte, in suflet! Restul tine de o simpla semnatura… Haideti sa o „condamnam” la libertate in folosul comunitatii!

Va promit ca ii voi acorda 2 ore pe saptamina, pe NASUL TV, sa le vorbeasca romanilor despre greselile ei, sa lupte pentru un sistem sanitar care sa permita tratamente corecte pentru toti copiii Romaniei, oriunde ar locui.

E suficient cit am pedepsit-o, e deja crud. Monica in libertate ne va face mai buni, cred in pocainta ei. Moartea Monicai in inchisoare ne va inrai si mai mult! O societate care doar pedepseste si nu are mila, nu iarta, devine toxica!

Dumnezeu sa va dea gindul cel bun!

Radu Moraru

Apelul Monicai Iacob Ridzi catre Presedintele Romaniei

„Motivul pentru care am recurs la aceasta ultima cale, este acela ca AS VREA SA MAI TRAIESC, as vrea sa imi pot creste copiii, sa ii sprijin in confruntarea cu bolile pe care le-au mostenit de la mine, dar si cu bolile obisnuite, care, in contextul medical pe care il prezinta, sunt infinit mai agresive si mai riscante pentru ei.

Este speranţa mea la viata. Speranta ca voi trai ultimele luni, ani sau cât va vrea Dumnezeu, alături de copiii mei, de familie.

Nu am incetat sa sper intr-un gest de clementa, pentru ca nu am antecedente penale si am avut o conduită ireproșabilă, atat pe parcursul procesului in cadrul caruia am fost condamnata, dar si ulterior, in mediul carceral, nu am savarsit si nu am fost acuzata ca as fi savarsit vreo infractiune de coruptie, iar recuperarea prejudiciului la acoperirea caruia am fost obligata este asigurata pe deplin si garantata, prin valorificarea bunurilor pe care le detin, pe care s-a instituit sechestru asigurator.

Menținerea mea in executarea pedepsei inchisorii, in conditiile in care in penitenciar nu pot respecta recomandarile medicilor, pentru afectiunile cu care ma lupt in tacere de mai multi ani, poate avea consecințe ireversibile, deosebit de grave, asupra sănătății și vieții mele, dar si asupra bunei dezvoltari fizice si psihice a copiilor mei (fetiţa are doar 1 an şi 7 luni, iar băieţelul abia a implinit 5 ani), pentru care pierderea prematura a mamei, la o varsta atat de mica, ar fi tragica. Unele afecţiuni s-au agravat deja, în ultima perioadă, iar riscul să se agraveze şi mai mult, este din ce in ce mai mare, cu fiecare zi în penitenciar. Şansa de a respecta, în libertate, recomandările medicilor reprezintă pentru mine diferenţa între viaţă şi moarte.

Graţierea este singura şansă pe care o am, să fiu alături de Maria si Andrei, ingerii cu care viata mea a fost binecuvantata, în lupta lor cu afectiuni care ma obliga la supraveghere stricta, având în vedere vârsta lor mică. Copiii sunt acum in situatia de a nu avea alaturi niciun parinte, acestia locuind acum in Bucuresti, impreuna cu bunicii, deoarece au nevoie de continuarea unor proceduri medicale, ce nu pot fi efectuate in Judetul Hunedoara.

Graţierea este singura speranţă să-mi pot ajuta copiii să se recupereze psihic, după trauma despărţirii noastre bruşte.

Cererea mea de graţiere este strigătul de disperare al unei mame grav bolnave, care trăieşte alături de copiii şi familia ei o dramă greu de descris în cuvinte.

Este ţipătul şi plânsul unor copii mici si bolnavi, nevinovaţi, profund afectaţi de faptul că mama lor a fost luată brusc de lângă ei.

Acceptarea, din motive umanitare, a cererii de graţiere reprezintă pentru mine, in acest moment, singura şansa la viaţă.

Omul politic Monica Iacob-Ridzi a murit. Mama Monica Iacob-Ridzi luptă pentru viaţa ei şi a copiilor ei.

Şansa de a respecta, în libertate, recomandările medicilor reprezintă pentru mine diferenţa între viaţă şi moarte”.

Interviu cu Ioana Mencinicopschi: IN NUMELE TATALUI… par medialert

• Antena 3 : Familia, alături de profesorul Mencinicopschi

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi se află de un an şi patru luni în închisoare, iar în apropierea sărbătorilor familia sa speră ca acestea să fie ultimele sărbători pe care le petrece în spatele gratiilor.

Fiica profesorului a vorbit despre preocupările tatălui său şi despre cărţile care reuşesc să-l facă să uite de greutatea zilelor de detenţie pe care le mai are de depăşit.

Fiica lui Gheorghe Mencinicopshi recunoaşte că zilele petrecute fără tatăl său trec greu şi singura mângăiere sunt vizitele săptămânale şi telefoanele scurte în care află noutăţi despre starea lui de sănătate.

Profesorul îşi petrece zilele în spatele gratiilor între paginile cărţilor pe care le scrie neîncetat şi care îi fac detenţia suportabilă.

Familia speră ca anul viitor, în vară, profesorul Menci să poată fi eliberat condiţionat.

Deşi sunt încă în litigiu pentru imobilul în care locuiesc, care este considerat ca parte a prejudiciului ce trebuie recuperat din averea lui Gheorghe Mencinicopshi, fiica şi soţia acestuia se gândesc numai la eliberarea fostului director al Institutului de Cercetări Agricole.

La 29 de ani, fiica lui Gheorghe Mencinicopshi spune că viaţa ei are acum un singur scop: să-şi vadă tatăl în mijlocul familiei şi să continue munca pe care acesta a continuat-o şi în spatele gratiilor.

• A.M. Press: Răzvan Zamfir: „Lupta anticorupție”, testată de CIA în Italia și perfecționată în România

Bani. Bani, multi si negri, rulati intre politicieni si infractori, facand tot mai greu de distins diferenta dintre cele doua categorii. Aceasta ar fi, plastic redata, imaginea pe care anchetele procurorilor anticoruptie o ofera unui observator extern. Insa pentru cei familiarizati cu istoria europeana a luptei antimafie, Romania anilor 2014-2015 nu pare sa fie decat reinterpretarea la scara redusa a Italiei anilor ’90. O tara guvernata de un sistem strain de principiile statului de drept, dar puternic ancorat in afacerile de dincolo de limita legii.

Daca vara lui 2014 ne-a oferit un frate de Presedinte in arest, iar lunile care au urmat ne-au prezentat o galerie a demnitarilor incatusati, inceputul anilor ’90 marca sfasitul erei „Primei republici” din Italia. O ancheta antimafie demola nu doar focarele coruptiei generalizate, ci intreg sistemul politic existent: politicieni-cheie, partide si institutii, cu toate dispareau pe masura ce investigatia se aprofunda.

Operatiunea „Maini curate”

Declansata de 5 procurori din Milano, operatiunea „Maini curate” („Mani pulite”) a pornit de la arestarea unui politician socialist local, Mario Chiesa, director al sanatoriului „Pio Albergo Trivulzio“. Dupa o metoda practicata intens si in Romania, politicianul solicita 10%, ca spaga, din valoarea fiecarui contract atribuit. Pe 17 februarie 1992, Chiesa a fost arestat de procurorul Antonio Di Pietro pentru o mita de 7 milioane de lire. Evident, reactia colegilor de partid – aflat, intamplator, la guvernare – nu a intarziat sa apara. Chiesa, pana atunci un respectat membru al Partidului Socialist Italian, a fost etichetat (inclusiv de seful partidului si prim-ministrul in exercitiu) drept o „buruiana” a gruparii politice, un caz izolat, complet diferit de restul colegilor onesti.

Simtindu-se tradat, Chiesa a inceput sa vorbeasca si in urmatorii doi ani, pornind de la informatiile furnizate de el, procurorii au reusit sa demonstreze cat de onesti erau ceilalti membri ai clasei politice.

Pe scurt, cifrele descriu cel mai bine anvergura operatiunii anti-mafie care a urmat: aproape 5000 de suspecti identificati de procurori, jumatate din numarul parlamentarilor direct vizati de anchete si peste 400 de consilii locale dizolvate din cauza acuzatiilor de coruptie. Si, poate cel mai important, demersul procurorilor italieni a reusit sa reformeze complet sistemul politic italian, dominat fara drept de apel de cele doua partide, crestin-democrat si, respectiv, socialist.

„Vanatoare” de corupti pe strazile Italiei

De la influentii lideri nationali si pana la edilii micilor orase, spaima luptei anticoruptie a cuprins treptat toate nivele de decizie politica. In Italia acelor vremuri circula chiar o istorie, confirmata de arhivele procuraturii, in care un membru al Partidului Socialist Italian, trezindu-se cu doi carabinieri in fata usii, a marturisit toate afacerile necurate in care era implicat. A povestit totul, cu lux de ananunte, inainte ca cei doi oameni ai legii – stupefiati in fata valului de informatii primite – sa-i poata spune ca n-au venit decat sa-i inmaneze o banala amenda.

Dincolo de determinarea procurorilor anti-mafie, sistemul s-a surpat si din interior. Devenise o atitudine generalizata aceea a marilor politicieni care, speriati la randul lor de anchete, se deziceau de orice fost colaborator cercetat. De cele mai multe ori, insa, la fel ca in cazul socialistului Chiesa, invinuitul „tradat” colabora intens cu autoritatile, oferind magistratilor lungi liste cu nume de politicieni corupti.

Pana la finalul anului, mai multi politicieni si oameni de afaceri au ales sa se sinucida, nu inainte de lasa marturii scrise ale modului corupt prin care sistemul finanta partidele politice. Desigur, acelasi sistem a incercat sa se apere, inclusiv legislativ, de ofensiva justitiei, inaintand o lege prin care infractiunile de coruptie deveneau sanctionabile cu amenzi administrative. In ochii populatiei, fascinata de ancheta de pana atunci a parchetului, demersul politicienilor nu era decat o forma de amnistiere a coruptilor. In fata presiunii publice, presedintele Oscar Luigi Scalfaro a refuzat sa semneze decretul, reclamand incalcarea Constitutiei.

Partidele corupte, desfiintate in doar doi ani

Marius Isaila, Florin Popescu, Vlad Cosma, Laszlo Borbely, Victor Paul Dobre sau Ion Stan sunt doar cateva nume care, in fata acuzatiilor DNA, au beneficiat de protectie din partea colegilor parlamentari. O metoda similara a incercat si legislativul italian, in urma cu peste 20 de ani, dar scutul format de parlamentari in jurul fostului premier Bettino Craxi n-a avut efectul politic scontat: socialistii au pierdut prin acest gest intreaga sustinere politica in randul votantilor. Refuzul colegilor parlamentari de a-l lasa pe Craxi in mainile justitiei a facut ca, la urmatoarele alegeri locale, partidul socialist sa fie practic desfiintat.

De altfel, treptat, toate partidele cu adevarat importante in 1992 au devenit in scurt timp istorie. Crestin democratii, socialistii, social-democratii sau liberalii au disparut de pe scena politica din Italia si, desi operatiunea Mani pulite nu a schimbat si cultura politica specifica, sistemul mixt, politico-mafiot, a cunoscut poate cea mai importanta infragere.

Fost sef al Biroului Afacerilor Politico-Militare din cadrul Departamentului de Stat american, Reginald Bartholomew – ambasador in Italia intre 1993 si 1997 – a oferit si o explicatie pentru succesul fara precedent al procurorilor anticoruptie: CIA a sustinut in permanenta, din umbra, procuratura.