“Se-ascund in noi doruri, cautari nerostite si-un plans ce-i neplans… “ – TINERII ORTODOCSI, LIBERTATEA SI… FORTA BISERICII

13-09-2017 Sublinieri

Se-ascund in noi doruri, cautari nerostite si-un plans ce-i neplans…

E simplu să aduni tineri şi să aduci oameni „cu priză” să le vorbească, buni psihologi, pricepuţi în reconfortare şi în stârnitul hohotelor, dar tinerii rămân în psihologic, şi, prin urmare, departe de Biserică”. (pr. Ciprian Gradinaru – Belgia)

“Si-as vrea sa fiu liber, dar nu stiu ce-nseamna…” se spune in versurile foarte frumoase si inspirate ale imnului ITO 2017 (Intalnirea Internationala de la Iasi a Tinerilor Ortodocsi), versuri si intalnire care ne-au provocat cateva reflectii si interogatii mai generale, care nu se doresc nicidecum o critica si nici o cronica a evenimentului anual organizat, pe rand, in cate una din Eparhiile mari ale Bisericii, ci o meditatie asupra modului in care se intelege astazi misiunea cu tinerii in Biserica noastra.

Chiar asa, ce inseamna astazi pentru un tanar credincios libertatea – acest cuvant atat de important, dar, vai, atat de demonetizat si de golit de sens prin cliseizare si abuz retoric. Fiindca atunci cand inseamna… de toate si e sinonima cu toate celelalte cuvinte mari si sfinte…. libertatea ajunge sa nu mai insemne nimic precis, nimic consistent. Libertatea fata de ce si, mai ales, pentru ce? Libertatea cui si in ce context? Sigur, categoric vorbim despre libertate fata de pacat si pentru Hristos. Insa si acestea trebuie scoase din generalitate, din teorie, din retorica si din virtualitate, trebuie contextualizate, concretizate si rostite raspicat, denuntate cu indrazneala de catre oameni… liberi duhovniceste! Ce este, totusi, specific tinerilor si acestor vremuri, cum se aplica LOR, AICI si ACUM, acest cuvant? Nu ar trebui sa fie vorba chiar ceea ce regasim in imn, anume acele doruri si cautari nerostite? Cum sunt ele legate de libertate si cum le aducem la suprafata, cum le protejam si le ajutam sa se afirme in societatea de astazi? Nu sunt aceste doruri si cautari cele mai pretioase daruri ale tineretii, anume, acea inca nepierduta, dar deja primejduita prospetime a sufletului, acel avant naiv, idealist, inocent, al tanarului aflat in pragul “vietii” oferite de aceasta lume, pe cale sa intre in randul lumii, sa inregimenteze disciplinat in masa de executanti docili ai ideologiilor si ai corporatiilor globaliste? Nu sunt acele doruri si acel “plans ce-i neplans, neputinta si strigat”, un fel de suspin al inimii care simte, fara sa fie capabila sa discearna foarte bine, fara sa rationalizeze prea mult, ca nu este creata pentru acest tip de viata-fara-de-viata a societatii contemporane din ce in ce mai dezumanizate, mai antihristicizate, care distruge fara crutare orice urma de inocenta, de prospetime, de idealism, de frumusete naturala, de altruism, de dragoste curata? Adica tot ce poate avea un tanar mai scump? Si, oare, nu ar trebui sa fie acest tip de intalniri menite afirmarii, intru Hristos, acestor doruri si cautari nerositite? Si cum putem sa facem asta in mod serios, practic si realist, in absenta constientizarii si identificarii cauzelor care duc la uciderea lor?

Tot mesajul despre libertate adresat tinerilor din Biserica de astazi pare mai mult despre cum poti sa fii tanar ca toti ceilalti si, totusi, sa ramai si crestin, sa te te identifici – prin relatie, macar formala – cu Biserica. Ceilalti, insa, tinerii cei dupa chipul lumii, nu mai sunt tineri demult. Ai zice chiar ca s-au nascut batrani, blazati si plictisiti. Sunt demotivati, lipsiti de empatie, dornici doar de experiente marunte si la indemana, scarbiti de orice inseamna efort, slujire, daruire. Nu-i paste niciun dor, nicio cautare. Par multumiti cu ceea ce traiesc si accepta fara niciun fel de spirit critic lumea in care traim, “viata” care li se ofera (avand doar, cel mult, “pretentii”, validabile insa numai in aceeasi lume).

Or, acesta este un lucru esential, o problema de capatai a tineretii, mai ales a celei crestine: suntem impacati cu viata din jurul nostru? Cu cerintele societatii in care vom intra ca adulti? Vrem doar sa fim cetateni corecti si membri de baza ai ei? Sunt ajutati tinerii sa-si puna intrebari-cheie, precum: cata libertate REALA ofera lumea de azi? Care sunt lanturile si care sunt metodele prin care ea cauta sa rapeasca, sa ne sufoce si sa ne netrebniceasca toate puterile sufletesti, sa ne corupa nevinovatia si sa ne “vindece” de crezuri si idealuri intrupate in viata? Care este PRETUL unei autentice libertati si, de partea cealalta, care este PRETUL vanzarii ei? La un nivel mai concret si social, constientizam oare catre ce se indreapta aceasta lume si care sunt fortele care o guverneaza? Constientizam cu cine si cu ce avem de luptat daca vrem, realmente, sa fim si sa ramanem liberi?

Cum cu durere se intreba cineva implicat in campania pentru referendumul pentru casatorie, o tema care, desi de fierbinte actualitate si de importanta cruciala, e ignorata cu brio in intalnirile tinerilor: “Din păcate, lipseste temeiul greu al libertății: conștientizarea mizei mari puse pe mințile și sufletele lor. Cum poți fi treaz, atent și implicit cu adevărat liber, nerobit, dacă nu înțelegi aceasta?”.

Poate gresim, dar impresia este ca Biserica pare sa manifeste un oarecare complex de inferioritate in fata tinerilor, similar cu cel aratat in fata “intelectualilor”, de altfel. Se comporta stangaci, timorat si defensiv, nestiind parca la ce stratageme sa mai recurga si ce pogoraminte sa mai faca, doar-doar ii va seduce si ii va convinge “sa ramana langa Biserica”, cum-necum, numai sa ramana… acolo, in preajma. Nu zicem, e bine ca un prim pas, dar… ce facem mai departe? Ce facem cu cei care deja au pasit aceasta treapta si cauta, poate nedeslusit, ceva mai mult, care se simt nelinistiti si neintelesi in raport cu cei care “ii condamna” si care sunt cam aproape tot ce inseamna “lumea buna” de astazi? Tinerii acestia cu adevarat frumosi si curati trebuie ajutati sa-si pretuiasca, sa-si marturiseasca si sa-si pazeasca frumusetea si curatia – iar asta se poate numai prin LUPTA! Dar constatam un spirit al timorarii la o parte dintre cei chemati a fi “formatorii” lor, care par destul de goliti de inspiratie in raport de… cum ar putea sta lucrurile ALTFEL. Fiindca, nu-i asa, noi suntem Biserica, deci noi ar trebui sa fim sarea pamantului, sa fim… altfel, sa oferim o ALTERNATIVA vietii mincinoase a veacului, astfel incat cei din lume sa inteleaga ca ei se multumesc cu surogate fata de plinatatea noastra, nu invers!

Ce se intampla insa? In vreme ce Hristos nu se dadea la o parte de la “a provoca”, a “incomoda” si a risca sa… intristeze pe un tanar care venise la El cu o sincera cautare existentiala – si ce tanar cuminte, care implinea toate poruncile! – păstorii de azi par a se multumi cu actul de prezenta, par a considera suficient ca o parte dintre tineri – pe care pesemne ii considera pe drept fii ai “Veacului”? – se recunosc totusi drept madulare ale Trupului lui Hristos, ca, desi, asa cum declara unii dintre ei, “nu sunt chiar usa de biserica”, totusi… e bine ca stau si ei “la usa Bisericii“. Abandoneaza, ca urmare, orice alte exigente si orice intentie de FORMARE DUHOVNICEASCA mai serioasa, mai profunda, mai de substanta, de teama de a nu-i indeparta si a-i pierde, preferand numarul si cantitatea in dauna calitatii si a adancimii unei angajari. [Sau, poate, de teama de a nu-i supara, mai degraba, pe “cainii de paza” feroce ai Societatii Corecte Politic, care si-i revendica agresiv – vezi momentul “#Colectiv” – pe tineri drept fiii sai legitimi, in a caror “educatie” a investit masiv de cateva decenii deja, potrivit sloganului “Gandeste… liber” (cum iti spunem noi)?]

Suntem deci multumiti cu prezenta tinerilor, cu adunarea lor, dar nu ne gandim sa le dam un sens mai inalt decat aceeasi eterna vietuire caldicica si “cuminte”, dar inevitabil… schizoida: partial (de fapt tot mai… minimal, pe masura ce trec anii) in Biserica si, vrand-nevrand, total sau aproape total, conformati la (dez)ordinea lumii, luptand pentru a se adapta acelorasi (ne-)randuieli inrobitoare, siluitoare si abrutizante. In loc sa-i starnim, sa-i punem pe ganduri, sa le trezim nelinistea cea buna, sa-i ajutam sa-si faca lucrator potentialul imens, sa-si foloseasca roditor energiile neobosite, noi ii elogiem si ii magulim, ii relaxam si ii distram, ii confirmam in toate, ii mangaiem pe crestet, ii linistim si, pana la urma, daca ne straduim bine, ii si adormim.

Cautam sa ascundem cat mai temeinic de ochii lor… tot ceea ce ar putea sa insemne adevarul crud si crunt despre lume si timpul in care traim, incercam sa ii menajam excesiv de la a vedea si a infrunta cu indrazneala IADUL REALITATII, cel in care oricum vor fi nevoiti sa traiasca si sa-si caute mantuirea, in care ar trebui sa invete sa-si tina mintea, fara a deznadajdui. Ii ferim de tot ceea ce ar putea sa insemne exercitii, simulari si antrenamente de… luat crucea si umblat pe calea cea stramta sau de… mers pe apa in mijlocul furtunilor acestor vremuri de pe urma. Se gandeste cineva la pregatirea acestor suflete inca pure pentru a putea supravietui si a-si marturisi credinta – si prin fapte – in contextul dezlantuirii presiunii infernale de inregimentare, dresare si re-educare potrivit ordinelor… Noii Ordini, a uraganelor de ura si propaganda mincinoasa impotriva credintei si a normalitatii? Oare se poate rezista numai cu o retorica a “zambetului” perpetuu, cu slogane triumfaliste, cu discursuri “reconfortante”, cu concerte, dansuri si marsuri frumoase? Nu cumva ne place sa ii stim pe tineri “linistiti” si “cuminti”, adica obedienti cu privire la lumea in care traim? Nu riscam, oare, sa domesticim pui de vultur, ca sa fie si ei in rand cu gainile, multumindu-se sa ciuguleasca din grauntele celor care ingrijesc aceasta mare Ferma a Animalelor in care traim? Nu cumva suntem, cum spunea cineva, in primejdia inselarii de a confunda “forta Bisericii” cu impresia aceea euforizanta si coplesitoare data de multimea numeroasa si energica adunata la un loc?

Ar merita sa reflectam mai mult la ceea ce spunea un parinte contemporan, intr-o omilie la Evanghelia tanarului bogat:

Vedem ca Hristos nu-l cruta deloc pe acel tanar evlavios si ravnitor, ci ii pune in fata o alegere mai mult decat incomoda: aceea de a-si vinde averea, de a imparti totul saracilor si de a urma cu totul Fiul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu-l lasa pe tanar in starea de automultumire, de autosuficienta, nici nu-i cruta slabiciunea pe care o avea pentru averile pamantesti, ci ataca exact in punctul cel mai nevralgic, in locul unde stia ca sufletul sau inca mai este bolnav. Asta ar trebui sa facem si noi cand avem in fata cate un credincios cu viata curata, cu multa ravna pentru implinirea poruncilor: sa cautam sa vedem ce-l tine, totusi, departe de starea de desavarsire, sa-i identificam slabiciunea si sa-i oferim medicamentul necesar vindecarii, oricat de amar ar fi el. Daca ne multumim sa avem un credincios cuminte si evlavios, gandind ca i se poate trece cu vederea vreo “slabiciune” (mai ales daca e o persoana care ajuta mult Biserica), atunci procedam invers decat Domnul si nu suntem vrednici a ne numi slujitori ai Sai. (…)

Hristos nu a avut comportamentul cuiva aflat in “campanie electorala”, care cauta cu orice pret sa-si atraga sustinatori, ci a preferat sa spuna adevarul celui din fata sa, fara niciun fel de menajamente, dar si fara a-l agasa in vreun fel cu insistenta si cu argumente “zdrobitoare” care inving, dar nu conving.

Asadar, propovaduirea credintei se poate face urmand modelul pe care Domnul ni-l indica a fi viabil in dialogul cu orice alt suflet, renuntand la un comportament de tip “electoral”, evitand a face compromisuri doar de dragul de a avea mai multa multime in biserica, intrucat, pe termen mediu si lung (dar mai pe ales pe termen… vesnic) lucrul acesta este pierzator, nu castigator de suflete. Hristos a spus: “Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua imparatia (Luca 12, 32), nu a spus: “nu te teme, turma mare”. Pe Domnul nu-l intereseaza cantitatea de credinciosi si sa fie adusi oricum in Biserica, ci il intereseaza cum se apropie ei de Dumnezeu (desi sufera, cu o durere de nemangaiat, pentru fiecare suflet care alege sa stea departe de Dansul).

Sau, cum medita cu mahnire un binecunoscut poet ortodox tocmai cu prilejul ITO 2017, senzatia pe care o da adesea discursul oficial al Bisericii este ca – poate din exces de grija si protectie materna, am zice noi – ajunge sa REFUZE tinerilor un drept esential pentru maturizarea si pentru supravietuirea lor in lume, si anume… DREPTUL LA REALITATE:

 
Când cuvintele lui Hristos îți deschid ochii, vezi mai întâi întunericul în care, de fapt, trăiești…
Apoi, vezi cine este acest întuneric, a cui stăpânire o reprezintă, sub a cui putere zace sufletul tău…. Cine te hipnotizează ca să vezi acest întuneric ca lumină….
Apoi, întoarcerea la Dumnezeu și iertarea păcatelor, adică, izbăvirea de întuneric prin Lumina altei Lumi….
Aceștia sunt primii pași ai mântuirii… Drumul spre Rai trece exact prin mijlocul Iadului….
De aceea am scris că Hristos este Singurul care ne dă DREPTUL LA REALITATE….. Dar, cine vrea acest înfricoșător drept? Cine își dorește să-l exercite, să-și asume consecințele exercitării lui, CUTREMURUL care va nărui o lume, ca să ridice alta?
Doar cei care nu pot trăi fără Adevăr… Doar cei care iubesc Adevărul mai mult decât orice ficțiune paradisiacă...
Doar cei care vor iubi Adevărul până la sfârșit….

Iata, la Iasi au fost ajutati sa ajunga – lucru cu adevarat exceptional si demn de toata lauda – mai multi tineri ortodocsi din Africa, a caror simplitate, ravna si bucurie sincera au fost contagioase. Nimic, dar nimic nu a reiesit la suprafata despre viata acelor oameni. Niciun “atelier”, niciun eveniment, nicio marturie care sa fi fost ancorate in realitatile actuale, incarcate de dramatism. Deci ii aducem doar ca sa ne pozam cu ei, sa le admiram exotismul si sa cantam impreuna Jambo Bwana, Hakuna Matata? Cum este liber un tanar in Uganda, de pilda? Dar unul in Egipt? Sau… in Siria? Dar… cum e liber un tanar ortodox din tarile occidentale, unde totul, de la scoala la viata publica, e descrestinat si supus ingineriilor sociale revolutionare pana la plasele? Nu e interesant sau cum?

Dar, dincolo de tinerii din aceste regiuni, de ce au lipsit evenimentele, teatrele, cercurile de subiecte sociale? Toate gandite astfel incat sa puna inaintea tinerilor subiecte serioase, arzatoare, actuale din lumea in care traiesc, insa intr-un mod care sa-i ajute sa constientizeze dramele sociale, tragediile din jur, nenorocirile nationale sau globale. Suntem tineri din Romania anului 2017, iar asta inseamna ca traim intr-o tara care are niste dureri si niste nevoi care ii privesc si pe tineri. Cine sa ii ajute sa le constientizeze, sa ii faca sa aiba o atitudine, o implicare? Pai, daca nu Biserica, atunci are cine… Nu asa procedeaza cei care racoleaza cu cinism tineri pentru cauzele corecte politic. Acolo e miscare, e dinamism, se lucreaza profesionist, rece si cinic, dar tintit si cu efecte. Acolo se mobilizeaza tineretul si este directionat pe cauzele sociale si politice ale comanditarilor. Li se livreaza tinerilor o viziune despre viata, o explicatie facila despre ce e bine si ce e rau, despre ce merge bine si ce nu merge bine, despre misiunea pe care o au de facut, despre cat de importanta este ea si ce importanti si valorosi sunt ei pentru ca inteleg aceste lucruri si se implica in ele. Si nu vei gasi in astfel de evenimente artificii comerciale ieftine, desi si aceia sunt tineri, ci sunt educati si initiati in muzica, film, teatru de calitate, chiar daca putred in continut. Si, culmea culmilor, uneori aceste initiative chiar reusesc sa integreze tinerii in lumea sociala reala, in “teritoriu”, sa-i puna in contact cu vietile oamenilor obisnuiti si cu problemele lor. Or fi ei mai putini, dar acei tineri racolati astfel vor face diferenta, caci ei vor ramane activati si angajati. Si extrem de vizibili si de ofensivi atunci cand se da strigarea…

E nevoie de intalniri ale tinerilor Bisericii care sa ofere o experienta de viata, o (alta) viziune asupra lumii, o constientizare a mizelor, luptelor de dus, o initiere in ceea ce este nepervertit si contra-curentului, o contra-cultura fata de deversarea de divertisment de tip soma cu care sunt tinerii drogati real sau mental. Intalniri care sa inspire, sa trezeasca, sa entuziasmeze, sa angajeze, sa rascoleasca, sa schimbe, sa indigneze si sa elibereze. Cat de bine au inteles aceasta monahii de la Platina, care au dedicat tinerilor, pornind chiar de la exemplul parintelui Seraphim Rose, chemari atat de percutante (death to the world, freedom from the tyranny of fashion, the last true rebellion). Cu siguranta, acele intalniri vor ajunge si sa… enerveze si sa incomodeze profund pe stapanii Media si atunci cu siguranta nu vor mai ignorate deloc de presa mainstream astfel de evenimente. Suntem insa pregatiti de marturisire?! Suntem pregatiti sa ne urcam pe Cruce?

Suntem pregatiti sa si FIM ceea ce ne place sa ne declaram, si anume, efectiv… Forta Bisericii?

VENITI SA-L OMORAM SI SA FIM NOI STAPANI!

INTALNIREA TINERILOR ORTODOCSI (ITO 2016) a inceput la Bucuresti. DEMONSTRATIE DE FORTA SI DESCHIDERE A BISERICII CATRE TINERI, deficitara insa din punct de vedere al CONSISTENTEI duhovnicesti si marturisitoare. Care era viziunea CUV. SERAFIM ROSE despre FORMAREA TINERILOR? “Adunarea la­olaltă nu e un scop în sine”

LECTIILE INTALNIRII LUI IISUS CU TANARUL BOGAT: “Hristos nu a avut comportamentul cuiva care cauta cu orice pret sa-si atraga sustinatori, ci a preferat sa spuna adevarul celui din fata sa, fara niciun fel de menajamente, dar si fara a-l agasa….”. REFUZUL LINGUSIRII SI AL COMPROMISULUI DUHOVNICESC, DAR SI AL INCALCARII LIBERTATII CELUILALT

“Oamenii sunt foarte trişti când nu reuşesc în proiectele lor, în programele lor. Ei bine, această tristeţe vine tocmai pentru că OMUL NU CONCEPE SĂ SE LEPEDE DE AMBIŢII”. “PROVOCAREA” LUI HRISTOS şi ÎNTRISTAREA BOGATULUI “NEPREGĂTIT” DIN NOI

Parintele Ciprian din Belgia (III) despre VINDECAREA TAINICA A PATIMILOR IN OBSTE vs. “TENTATIA CONFORTULUI EGOIST” si despre SENSUL EMINAMENTE DUHOVNICESC al actiunilor parohiale pentru tineri sau familii vs. SOLUTIILE LUMESTI DE SOCIALIZARE: “Nu voi propune niciodată fraţilor şi surorilor, doar de dragul de a fi cu parohia, să mergem împreună la fotbal sau la piscină…”

CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI? Cu Parintele Serafim Rose despre joaca de-a Ortodoxia a noilor generatii narcisiste

Viața duhovnicească a creștinului în lumea contemporană – CONFERINȚA TREZITOARE ȘI PUTERNICĂ de la Iași a Mitropolitului Ierotheos Vlachos (VIDEO + TEXT). Chemare la a deveni ADEVĂRAȚI CREȘTINI, trăind cu “INSUFLARE” de la Duhul Sfânt, ca niște ”POEȚI ȘI ARTIȘTI ÎNDRĂGOSTIȚI DE HRISTOS”, în ”anarhia sănătoasă” împotriva duhului lumii. SECULARIZAREA – MULT MAI PERICULOASĂ DECÂT PRIGOANA – produce ”caricaturi de creștini”

MOLOHUL SI JERTFELE UMANE DE LA COLECTIV. “A lovit diavolul cu copita in România si acum isi aduna slugile”/ PREOTII SI TINERII sau… Cu durere si cu dragoste despre LIBERTATE, MANIPULARE, PACATE, ROCKERI, CLUBURI, SPITALE si BISERICI

Opinii si analize in APARAREA BISERICII, dar si pentru A TRAGE NISTE INVATAMINTE din “lectia” CRIZEI “COLECTIV”. Ce greseli ar fi de asumat, ce raspunsuri ar fi de dat? PROPAGANDA DE CASA TINE LOC DE MISIUNE AUTENTICA?/ Tinerii imbecilizati, educatia publica, LIBERTATEA INCHIPUITA si “REVOLUTIA NIHILISTA”

“Valoarea faptei”: OAȘA – TINDA RAIULUI (Reportaj Trinitas TV)

MARTURIA EXTRAORDINARA A PARINTELUI CIPRIAN NEGREANU despre problemele tinerilor credinciosi de astazi si convertirea sa minunata: INTALNIREA NEVAZUTA CU DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU CARE TE INGENUNCHEAZA (video + text)

“In primul rand, sa nu fugim de Cruce, sa iesim din zona facilului”. Parintele Pantelimon de la Oașa despre CE INSEAMNA SA FII TU INSUTI – intre “GARDEROBA DE IDENTITATI” false ale lumii, dependenta fricoasa de PAREREA CELORLALTI si REGASIREA SINELUI AUTENTIC, ELIBERAT DE INTERESE SI DE CLISEE

TINERII SI DUMNEZEU. LA CE LE POATE FOLOSI BISERICA? S.O.S., salvati copiii lasati de parinti fara sens! Scrisoare de adio… LUMII FALSE SI MOARTE


Categorii

Crestinul in lume, Meditatii duhovnicesti, Pentru tineri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la ““Se-ascund in noi doruri, cautari nerostite si-un plans ce-i neplans… “ – TINERII ORTODOCSI, LIBERTATEA SI… FORTA BISERICII

  1. Deja se vorbeste prin biserici despre acest eveniment care a reunit tineri cu “doruri nerostite” ce au “cantat frumos”, o alta caramela dulce!
    Realitatea este insa alta, asa cum este bine prezentata in articolul de mai sus.
    Oamenii Bisericii evita sa faca observatii critice celor care vin la biserica si se amagesc ca sunt in Biserica deoarece “cei de astazi se supara foarte usor”.
    O fi si asta tot “diplomatie bizantina” ?

  2. Nimerita observatia Pr. Ciprian citata la inceputul articolului, ce ne facem insa cand multi preoti, oameni cititi, iubesc psihologia pe care o considera o mare stiinta care ajuta ortodoxia(?!), fiind ei insisi foarte buni psihologi?

  3. Psihologia poate fi si ea, intr-adevar, de ajutor, daca e pusa la locul ei corect, nu idolatrizata, daca stii ce sa iei si ce sa respingi din ea, cu discernamant. Problema mare este atunci cand ramanem exclusiv in zona psihologicului si ne punem nadejdea in oamenii cu bune capacitati de seductie a oamenilor.

  4. Punctul pe ‘i’. Mi-ati clarificat ideile

  5. Pingback: “Fara de veste…”. SEMNUL FURTUNILOR si MIZA CASATORIILOR HOMOSEXUALE. Cedeaza Biserica noastra SANTAJULUI ticalos al “noilor securisti”, alegand TACEREA si NON-COMBATUL in cauza REFERENDUMULUI pentru definirea casatoriei? RUG
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate