LA O MARGINE DE LUME. Cuvantul sensibil al IPS Ioan al Covasnei si Harghitei despre nedreptatile sociale strigatoare la cer

La o margine de lume 

Una din întrebările existențiale de ieri și de azi este și aceasta: Unde este marginea lumii“?

La această întrebare au căutat răspuns filozofii lumii antice, astronomii și îl caută și azi oamenii de știință.

Au fost cucerite imense spații siderale ale macrocosmosului, au fost explorate apoi spațiile subatomice și nu s-a ajuns încă la o margine de lume.

Mi-am pus și eu această întrebare existențială, căci aș fi dorit să ajung acolo. M-am pregătit de drum cu toate cele necesare unei asemenea provocări, însă, spre surprinderea mea, n-a trebuit să fac decât un singur pas și am constatat că am ajuns la o margine de lume.

Unde este marginea acestei lumi?! Acolo unde nu ajunge iubirea noastră față de semenii noștri.

 Marginea lumii este dincolo de iubirea noastră. De aici începe durerea, sărăcia, abandonul, degradarea ființei umane.

Aici, omul e rupt din coroana creației lui Dumnezeu și astfel el devine un număr, o masă numerică.

Lumea de jos a degradării materiale până la nivelul de sub existență o sesizăm mai ușor și putem ajunge la ea în fiecare zi. Aceasta este marginea de jos a lumii.

Însă mai este și o margine de sus a lumii. Aici se ajunge mai greu, căci ușile sunt închise și bine păzite.

La marginea de sus a lumii se află o parte din cei bogați. În inima lor nu găsim nicio lacrimă de iubire.

De aceea spuneam mai sus că marginea lumii se află acolo unde nu mai este iubire. Pe care să-i plângem, pe care să-i ajutăm să se întoarcă în această iubire?! Care trăiesc oare cea mai mare dramă: cei din marginea de jos a lumii, sau cei din marginea de sus a lumii?!

Pe care să-i căutăm mai întâi?!

O forță socială asemenea unei forțe centrifuge separă omenirea și se produce azi, mai mult ca oricând, o segregare a societății umane.

Această forță socio-centrifugă este cu atât mai puternică, cu cât iubirea dintre oameni este tot mai mică.

Iubirea adună, ura divide.

Dumnezeu, ca un Bun Părinte, iubindu-ne, ne dorește pe toți acasă, în casa iubirii.

Dumnezeu Și-a zidit casă din iubire.

Aruncându-ne o privire spre cele două margini de lume, putem constata, deși pare un paradox, că mai mare este durerea la marginea de sus, decât la margineade jos.

Pe cei săraci, Hristos îi numește frații Săi, ceea ce este sublimul absolut. Însă nu găsim în Biblie niciun cuvânt prin care Hristos să-i numească așa pe cei bogați și împietriți la inimă, ci lor li Se adresează cu aspre cuvinte, așacum găsim și la Sfinții Părinți ai Bisericii Primare.

Sfântul Vasile cel Mare din Cezareea Capadociei, luând exemplu de la creștinii primului secol care se ajutau întru toate și, mai ales, alergând la izvorul iubirii lui Dumnezeu, a întemeiat cunoscuta lucrare socială și misionară-Vasiliada.

În această lucrare el se mișcă între cele două margini de lume: cei bogați și cei săraci.

Sfântul Vasile cel Mare a înființat mai multe instituții de asistență socială: azile pentru bătrâni, case pentru reeducarea fetelor, case pentru văduve și orfani, spitale, școli tehnice.

A făcut tot ce i-a stat în putință pentru alinarea suferințelor celor săraci, dar a dojenit ( a mustrat) și pe cei bogați și indiferenți la suferința umană.

Sfântul Vasile cel Mare avea pentru fiecare o mângâiere: celordin lumea fără lumină, ce trăiau în bezna sărăciei, le aducea pâine și îmbrăcăminte, iar pentru cei bogați avea cuvinte care, de multe ori, erau foarte aspre și directe, cuvinte prin care încerca să rupă lanțurilecare legau inima lor.

 Sfântul Vasile îi iubea și pe cei bogați. Îi iubea certându-i și nu se sfia să-i numească „animale sălbatice“.„Egoiștii și avarii“ – le spunea Sfântul Vasile cel Mare – „vor fi trimiși în foc“, sau „Ce vei răspunde Dreptului Judecător, tu, care îți îmbraci pereții, dar nu-l îmbraci pe semenul tău? Tu care lași să-ți putrezească grâul, dar nu-l dai celor flămânzi (…). Voi, dacă vreți să mă ascultați, deschideți toate ușile hambarelor voastre, dați drumul bogăției să curgă (…). Împarte grâul tău fraților tăi! Dă azi săracului ceea ce mâine e putred!“( Sfântul Vasile cel Mare, Despre lăcomie. Către cei bogați. Omilie rostită în timp de secetă).

Sfântul Vasile a trăit într-o lume când sclavia făcea parte din „normalitatea“ societății umane. El a explorat și această lume în care se trăia una din cele mai mari drame aleființei umane. Din cauza sărăciei, unii părinți erau nevoiți să-și vândă copiii ca sclavi.

„Foamea îl amenința cu moartea crudă… Cedează în cele din urmă. Și ce gândește acest părinte nefericit? Pe care dintre copii să-l vând mai întâi? Pe cel care îi va plăcea mai mult negustorului de grâu? Și dacă va vinde pe unul dintre ei, cu ce ochi îi va privi pe ceilalți? Cum va locui în casa sa pe care el însuși a golit-o?“ (Sfântul Vasile cel Mare, Despre părinții care sunt nevoiți să-și vândă copiii ca sclavi).

Iată lumea Sfântului Vasile cel Mare, lume pe care, prin darul cei l-a dat Dumnezeu, a încercat s-o facă mai bună, să o mângâie și să lege rănile celor în suferință.

Sfântul Ioan Hrisostom, căruia Dumnezeu i-a pus cuvinte alese pe buzele sale, a călătorit și el la marginile lumii. Prin cuvânt și faptă a încercat să aducă mângâiere celor în nevoi: „E o nebunie, o adevărată sminteală să umpli lăzi întregi cu veșminte și să te uiți cu nepăsare la o ființă făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, goală, tremurând de frig. Din pricina lăcomiei, orașele și satele, drumurile, munții și văile, totul într-un cuvânt, e plin de sânge și crimă.“( Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese).

Iată ce preocupări aveau Părinții Bisericii în acele vremuri.

Ei încercau să rezidească lumea după Cuvântul Evangheliei. Hristos i-a pus să slujească la altarul zidirii Sale.

Hristos vine să restaureze lumea, să facă din sclav om liber din punct de vedere social, dar și liber în Hristos.

Hristos avenit să descătușeze lumea atât din păcat, cât și din punct de vedere social.

Este regretabil că azi, după două mii de ani de creștinism, o parte din lumea noastră seamănă cu cea a Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Ioan Hrisostom.

Încă n-au dispărut negustorii de ființe umane. Traficul de ființe umane este un fenomen planetar și îmbracă formedin ce în ce mai diverse.

Traficul de droguri (moartea albă) se extinde peste o parte din tineri; ei trăiesc marea dramă a societății umane de azi.

Sora noastră, Africa,se confruntă cu grave epidemii și sărăcie. Când oare o să-i întindem și ei mâna?!

Dar și Europa este la o margine de lume, pentru că și eu trăiesc într-o lume plină de nevoi.

 Gândiți-vă că trăiesc în Europa și ofer o hrană caldă pe zi la un număr de peste o sută de copii. O masă care costă doar 1 USD pe zi.

Trăim cu toții la marginea lumii și parcă lumea de azi seamănă din ce în ce mai mult cu un deșert, un deșert de iubire. Se deșertifică nu numai natura, ci și inimile noastre.

Deșertul acestei lumi începe din inima mea care nu iubește, nu mângâie și nu ajută.

Doamne, mai varsă o lacrimă de iubire în deșertul inimii mele să Te pot iubi pe Tine și pe toți cei ce trăiesc la marginea lumii!

†Ioan Arhiepiscop, România