ACTIVISTII “drepturilor gay” de la LICEUL COSBUC pun presiune pe institutii. E necesara interdictia PROPAGANDEI HOMOSEXUALE din scoli

11-02-2013 3 minute Sublinieri

cosbuc propaganda gay

UPDATE. Foştii elevi ai Colegiului Naţional Bilingv “George Coşbuc” din Bucureşti şi persoane interesate de drepturile omului cer, într-o scrisoare deschisă remisă redacţiei, ca Ministerul Educaţiei să ia atitudine faţă de anchetarea liceului şi a unei profesoare, pentru promovarea anti-discriminării, potrivit Romani CRISS. Semnatarii atrag atenţia că evenimentele organizate în şcoală sunt incluse chiar în programa şcolară opţională de drepturile omului, aprobată de Minister.

1283 de foşti elevi ai Colegiului “George Coşbuc” şi persoane interesate de drepturile omului au semnat o scrisoare de susţinere a profesoarei de limba engleză Roxana Marin şi a liceului anchetat de Inspectoratul Şcolar Bucureşti, se arată într-un comunicat al organizaţiei Romani CRISS, remis redacţiei.

Ei s-au declarat “consternaţi” că liceul este anchetat pentru că, în cadrul orelor,  s-au organizat o serie de evenimente menite să promoveze drepturile omului, printre care urma să fie şi o paradă gay.

Semnatarii scrisorii atrag atenţia că liceul “George Coşbuc” s-a evidenţiat prin crearea unui spaţiu de gândire liberă şi că autorităţile nu ar trebui să ancheteze persoane şi instituţii pentru promovarea anti-discriminării.

“Pe lângă calitatea deosebită a actului educaţional oferit, Colegiul Naţional Bilingv “George Cosbuc” s-a evidenţiat prin crearea unui spaţiu de gândire liberă. Ne bucurăm să constatăm că spiritul liceului nostru se păstrează peste generaţii. Atragem atenţia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti asupra faptului că acţiuni precum «Luna istoriei LGBT» sau Gay Pride sunt de natură să promoveze egalitatea în drepturi şi promovează principii pe care orice tânăr cetăţean al unei societăţi democratice ar trebui să şi le însuşească. Semnatarii suntem consternaţi că MECTS şi ISMB au anunţat că vor derula o   «anchetă» cu privire la un demers care nu este altceva decât o expresie firească a statului de drept.  Protestăm vehement faţă de faptul că instituţiile amintite înţeleg să ancheteze o persoană sau o instituţie pentru promovarea principiilor de drepturile omului şi anti-discriminare“, se arată în scrisoarea deschisă, remisă redacţiei.

Totodată, semnatarii cer Ministerului Educaţiei să ia atitudine faţă de această anchetă, întrucât chiar în programa şcolară există disciplina opţională “Drepturile omului”.

“De altfel, acţiunile promovate în liceu, care au făcut obiectul dezbaterilor din ultimele zile, se încadrează în Programă şcolară pentru disciplină opţională drepturile omului, programă emisă de MECTS . Este imperativ că MECTS să adopte o poziţie clară şi responsabilă, care să nu contravină Constituţiei, aşa cum a reacţionat până în prezent. Mai mult, MECTS trebuie să îşi însuşească iniţiativa doamnei Roxana Marin şi a Colegiului Naţional  Bilingv “George Cosbuc” şi să ia toate măsurile necesare pentru promovarea acestui model de aplicare a Programei menţionate la nivel naţional. Toţi elevii din România au nevoie să beneficieze de acces la informaţii legate de drepturile omului, anti-discriminare şi egalitate în drepturi”se arată în scrisoarea deschisă.

Semnăturile de susţinere au fost strânse printr-o petiţie online. 

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti anchetează, vineri, o paradă în favoarea homosexualilor la un liceu din Capitală, care nu a avut încă loc. Aceasta, în condiţiile în care o paradă similară a avut deja loc anul trecut, când liceul a avut chiar un parteneriat cu asociaţia care militează pentru drepturile minorităţilor sexuale,  ACCEPT, fără să existe nici un fel de plângere.

Totul a început joi, când un părinte nemulţumit a făcut o plângere la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureştireclamând că elevii pot merge la o paradă “Gay Pride”, organizată chiar în liceul “George Coşbuc”.

Totodată, părintele nemulţumit, Laurian Ţoţa, s-a adresat televiziunii publice, care a pus la cale o dezbatere pe această temă. Au fost însă prezentate imagini de la parada din  2012, ca şi cum ar fi avut loc în acest an, iar atât moderatoruul dezbaterii, cât şi invitaţii, au înfierat iniţiativa profesoarei de la Coşbuc, Roxana Marin, care a organizat proiectul.

Parada urma să aibă loc în cadrul “African-American History and LGBT Month History”. În cadrul lunii februarie, luna istoriei LGBT, ONG-uri din toată lumea organizează evenimente menite să   promoveze diversitatea şi toleranţa.

Totuşi, aşa cum a recunoscut chiar Laurian Ţoţa, în dezbaterea TVR,participarea la proiect nu numai că nu era obligatorie pentru elevi, dar parada de care era nemulţumit nu a avut încă loc, ea fiind programată pentru 15 februarie.

“Ceea ce s-a întâmplat la TVR 1 este că a reacţionat la impulsul unui părinte, ca şi cum ar fi fost OTV”a declarat profesoara de limba engleză, din cadrul colegiului, Roxana Marin, pentru România Liberă.

Ea a precizat că va face mai multe declaraţii după finalizarea anchetei demarate de Inspectoratul Şcolar al Muncipiului Bucureşti.

Până la publicarea acestei ştiri, Departamentul de Comunicare al TVR şi Colegiul Naţional “George Coşbuc” nu au răspuns solicitărilor României Libere.

De asemenea, contactată de România Liberă, directoarea asociaţiei ACCEPT, Irina Niţă, a dezminţit informaţiile publicate de TVR News, arătând că asociaţia nu a fost implicată în evenimentele organizate de liceul bucureştean.

“Nu am avut nici un parteneriat anul acesta, nici formal, nici informal. Nu le-am dat nici informaţii, nici insigne. Au făcut nişte activităţi şi li se reproşează un parteneriat care nu există. Salutăm iniţiativa lor, dar nu există nici un parteneriat“, a explicat Irina Niţă.

În luna februarie, organizaţia ACCEPT desfăşoară evenimentul “Luna istoriei LGBT”, în care îşi propune să le arate românilor cine sunt cu adevărat minorităţile sexuale.

Pe de altă parte, la Colegiul “George Coşbuc”, se desfăşoară o serie de evenimente (workshop-uri) prin care tinerii sunt învăţaţi despre diversitate, în cadrul proiectului “African-American History and LGBT History Month”, demarat de profesoara Roxana Marin.

Roxana-Marin-activista-gay

Nota noastra:

Situatia este intolerabila si scandalul, creat, de altfel, nu de parinti, ci de hartuiala activistilor pro-gay.

ONG-urile pro-gay au strategia de a implica, prin parteneriate sau oameni de-ai lor infiltrati, institutii cheie sau simbolice in actiunile lor: diverse facultati, Muzeul Taranului Roman, iata ca si licee.

Chestiunea “drepturilor gay” este in primul rand una de ordin moral-politic si NU ARE DE-A FACE CU “TOLERANTA”. Are de-a face cu “dreptul la casatorie”  si “dreptul la adoptie”. In acest sens, este inadmisibila implicarea unor INSTITUTII PUBLICE cu profil cultural-educativ in asa ceva! Sa-si duca propaganda lor pe bani europeni, americani si olandezi unde vor, dar NU IN INSTITUTII PUBLICE, care sunt finantate de cetatenii Romaniei, si mai ales NU IN SCOLI! Scoala, ca si Muzeul Taranului Roman, are un profil si are scopuri care o fac incompatibila cu astfel de activitati.

De altfel, se pune problema LEGALITATII acestei propagande, avand in vedere ca in Codul Civil al Romaniei e INTERZISA casatoria intre persoane de acelasi sex si nu se recunosc nici parteneriatele civile incheiate in alte tari. Asadar, toti cei care militeaza pentru “drepturile gay” militeaza IMPOTRIVA legii romanesti.

Pentru ca nesimtirea acestor agenti platiti nu are limite, e clar ca ceea ce era evident trebuie transformat in lege: interzicerea propagandei “drepturilor gay” in scoala si in institutiile publice sau finantate cu bani publici. Este un obiectiv fezabil?

Legaturi:

 


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “ACTIVISTII “drepturilor gay” de la LICEUL COSBUC pun presiune pe institutii. E necesara interdictia PROPAGANDEI HOMOSEXUALE din scoli

  1. Sa schimbe numele liceului, sa nu se mai numeasca George Coşbuc.Este o ruşine ce fac aceşti oameni , într-o şcoală românească.Vor să pângărească şi numele acestui mare poet român?Coşbuc era un familist convins, a prezentat dragostea fireasca între un barbat si o femeie , in multe din poeziile sale , si nu ,, dragoste intre barbat si barbat sau intre femeie si femeie.Asta este urâciune.Să le fie ruşine.

  2. Dementizarea națională începe din școală!

  3. “Toleranta”, “nediscriminarea” – obsesie pe care a capatat-o societatea noastra civilizata si alienata, care ne baga pe gat rasturnari radicale de valori si de criterii. Traim intr-o perioada care accepta ca rationale si benefice nste anomalii halucinante. Homosexualitatea nu este nimic altceva decat o sfidare nerusinata a ordinii instaurata de Dumnezeu. Si, si mai mare anomalie sa accepti ca firesc si natural ca acestia sa faca cu nerusinare si stupiditate parada de drepturi cu orientarea lor sexuala. ( Parad prin definitie este o expunere publica a unor merite – deci cu atat este mai mare stupiditatea, prostul gust si vulgaritatea sa faci parada cu orientarea ta sexuala – in cazul lor, intoarsa si pe dos ) Cu atat mai mult astazi si acum, cand drepturi au numai unii, cand alte drepturi – fundamentale pt mersul si dezvoltarea unei societatii sunt anulate rand pe rand ori incalcate in mod flagrant.
    Eu mlitez pt toleranta si chiar cred ca ea este absolut obligatorie dar, doar atunci cand ea se regaseste in doze decente, altfel ea poate deveni nociva, caci poate conduce, dupa cum se si vede, la a permite unora din jur sa incalce regulile morale si justitiare ale societatii, s.a.m.d

    Faptul ca astazi mai mult ca in orice alta epoca ni se cere sa fim toleranti, sa nu discriminam, orice om cat de cat lucid isi da seama ca, de fapt, asta este o invitatie la anularea discernamantului, de-a nu mai avea capacitatea de-a disocia, de-a nu confunda lucrurile, de-a nu mai deosebi nimic, de-a trata totul de-a valma : rahat egal cu miere; si, pana la urma, ramanem numai cu rahatul.

    Inchei citand-o pe fosta absolventa a Liceului Cosbuc din “nota dvs” a articolului anterior: “Ce vremuri naspa traim !”

  4. Autoarea articolului este omul din interior al gay-ilor din redactia Romaniei Libere.

  5. Pingback: DESPRE HOMOSEXUALITATE CA PACAT SI BOALA cu Parintele Pantelimon Șușnea si Staretul Iustin Miron de la Oașa -
  6. Fratilor, ei incearca sa intinda uraciunea peste tot, asta e… Problema cea mai mare e la noi, sa stiti. Cum, din toata scoala, UN SINGUR PARINTE S-A DUS LA INSPECTORAT SA RECLAME SMINTEALA?? Unul singur, din sute de parinti! Vedeti?…

  7. Pingback: INTRE PERVERSITATE SI LASITATE. Articolul saptamanii despre activistii pidosnici si prea-pasivii "pravoslavnici" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: In deplina mutenie a Patriarhiei: CAMPANIE IMPOTRIVA OREI DE RELIGIE si program PRO-"DIVERSITATE" in 64 de scoli - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: MIZELE ASCUNSE ale miscarii pro-homosexualitate/ Iresponsabilul director NITULESCU readuce pe usa din dos PROPAGNDA LGBT la MUZEUL TARANULUI ROMAN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: Proiectia filmului LESBIAN de la Muzeul Taranului Roman, BLOCATA DE PROTESTATARI [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: SCANDALUL FILMULUI GAY BOICOTAT LA MTR IA AMPLOARE. CNCD infiereaza "INCALCAREA DREPTURILOR OMULUI", ONG-urile pro-GAY organizeaza conferinta de presa cu "MARTORI" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: AMBASADA SUA se implica in SCANDALUL FILMULUI GAY de la Muzeul Taranului Roman SANTAJAND subtil cu Raportul Derpartamentului de Stat - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Blogul ActiveWatch reactioneaza la apelul lui Sorin Dumitrescu si fata de siteul razbointrucuvant: "VREAU RAZBOI, FARA SCRUPULE, FARA MILA". Revista Kamikaze: "SOLUTIA CU CRESTINII HOMOFOBI: VIOLENTA, NU ARGUMENTE" - Razboi întru Cuv
  14. Pingback: Paul Curca (doxologia.ro) pe marginea FILMULUI LESBIAN si a SCANDALULUI de la MTR: "incidentele servesc pentru infierarea ortodocsilor" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: RADACINILE FASCISTE ale organizatiilor PRO-GAY si ANTI-CRESTINE. Hitler: Casatoria traditionala este impotriva naturii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: Conferinta de presa a ASOCIATIILOR CRESTINE care au PROTESTAT la Muzeul Taranului Roman [VIDEO INTEGRAL]/ Dir. adj. al MTR reactioneaza si el: ASTEPT SCUZE DE LA AMBASADA SUA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: "PERVERSII". Alte reactii editoriale fata de AGRESIUNEA LOBBY-ului HOMOSEXUAL/ "Parteneriatul strategic" cu SUA&UE = AGENDA GAY si JAFUL NATIONAL - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: Reteaua Nationala a Muzeelor IL SUSTINE PE DIRECTORUL MTR PRO-GAY NITULESCU. Angajatii Muzeului Taranului Roman, obligati LA DELATIUNI! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: NOUA LUME GAY: in scolile din Australia se va invata ca HETEROSEXUALITATEA NU INSEAMNA NORMALITATEA/ Schimbare de sex la PATRU ANI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: TERORISMUL INTELECTUAL, batalia cuvintelor si STRATEGIA STIGMATIZARII oponentilor prozelitismului homosexual: ”Homofobul este fascistul de azi” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: Reactie a oamenilor de cultura fata de "TOTALITARISMUL IDEOLOGIC" AL PROPAGANDEI HOMOSEXUALE DE LA MUZEUL TARANULUI ROMAN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: Costion Nicolescu: PROPAGANDA LGBT DE LA MUZEUL TARANULUI ROMAN, UN ACT DE PROVOCARE SI DE SFIDARE/ Casatoria si adoptiile homosexuale vor duce la INTERZICEREA NORMALITATII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: Iulian Capsali in Familia Ortodoxa si Costion Nicolescu in Ziarul Lumina despre AGRESIUNEA LGBT de la Muzeul Taranului Roman. "ASTAZI ASISTAM LA APOSTAZIA DE BUNAVOIE A OAMENILOR" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: Sociologul ILIE BADESCU la "Cuvinte din taceri" (video) si in "Familia ortodoxa": OMUL POSTMODERN INTRE AGRESIUNEA IDEOLOGIILOR, LUCIFERISM, CULTURA PLACERII SI "CULTURA MANGAIERII" LUI DUMNEZEU - Razboi întru Cuvânt - Reco
  25. Pingback: ANTIPA - INCA UN MUZEU ROMANESC EXPONENTIAL GRAV PERVERTIT DINAUNTRUL SAU: "The human body" - expozitie macabra cu trupuri umane. Asociatia PROVITA protesteaza... in zadar - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: Mai multe organizatii crestine fac apel catre parinti pentru BOICOTAREA COLEGIULUI "GEORGE COSBUC" din Bucuresti - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: Derapaj grav al ministrului culturii Daniel Barbu. "ETICA RESPONSABILITATII", invocata pentru a SUSTINE DIFUZAREA FILMULUI GAY de la Muzeul Taranului Roman! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  28. Pingback: HOMOCRATIA INVADEAZA ROMANIA?/ "ACCEPT" organizeaza iarasi GAYFEST si MARSUL DIVERSITATII. Sau PARADA UNEI DIVERSIUNI AMERICANE?/ Casatoria homosexuala din UK: LIDERUL ANGLICANILOR considera ca tema nu tine de credinta! - Razboi întru Cuvânt -
  29. Pingback: GayFest 2013. FAMILIA CRESTINA – sub asediu orchestrat si inversunat, amenintata cu disparitia. “CE URMEAZA? URMEAZA COPIII NOSTRI!” -
  30. Pingback: Vrei copil homosexual şi îndoctrinat cu mizerie occidentală? Dă-l la liceul George Coşbuc din capitală! | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman
  31. Pingback: Vrei copil homosexual şi îndoctrinat cu mizerie occidentală? Dă-l la liceul George Coşbuc din capitală!
  32. Pingback: MANIPULARE ACCEPT POPULARIZATA DE PROTV. O asa-zisa “cercetare” despre cum sunt oprimati elevii homosexuali in România ”homofoba”. In realitate, proiectul se baza pe un CHESTIONAR ONLINE SELECTIV si a fost finantat din FONDURI NORVEGIENE/
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare