Industria apelor din Marea Britanie AVERTIZEAZA ASUPRA RISCURILOR CONTAMINARII APELOR PRIN FRACTURAREA HIDRAULICA/ De ce au venit COMPANIILE AMERICANE sa exploreze GAZE DE SIST in Europa? Preturile scazute la GAZE – UN MIT

21-10-2013 8 minute Sublinieri

frack-uk

Companiile din domeniul apelor au anuntat temeri cu privire la impactul asupra mediului si punerea in pericol a rezervelor de apa potabila dupa ce guvernul [UK] a anuntat “cel mai generos regim de taxare din lume” pentru industria fracturarii hidraulice. Exploatarea gazelor de sist a luat avant in Statele Unite, folosindu-se controversatul proces numit “fracturare hidraulica”. Depozitele de gaze din subteran sunt extrase prin fracturarea rocilor de sist cu jeturi de apa, nisip si chimicale.

Insa Water UK, corpul ce reprezinta industria apelor din Marea Britanie, a avertizat ca este ingrijorat cu privire la posibila contaminare a apei potabile, procesul de extractie a gazelor de sist avand impact semnificativ asupra resurselor locale de apa. Aceasta si-a exprimat de asemenea ingrijorarea ca apa contaminata nu va putea fi curatata eficient de catre companiile de apa.

“Furnizarea de apa potabila este piatra de temelie a sanatatii publice si de aceea acest serviciu nu poate fi compromis. Sanatatea publica se refera la fel de mult la perceptie si incredere cat se refera si la calitate”, a avertizat Dr Jim Marshall, consilier de afaceri al Water UK. “Problema apei trebuie adresata si planificata cum se cuvine – nu trebuie tratata ca un fapt de-a gata sau trimisa in plan secundar.”

Dr Marshall a afirmat ca principala neliniste cu privire la fracturarea hidraulica este aceea ca procesul ar putea contamina acviferele de apa potabila aflate deasupra rezervelor de gaze de sist, prin patrunderea gazelor precum metanul in sursele de apa din rocile unde se gaseau initial blocate.

“Contaminarea poate fi cauzata si de patrunderea chimicalelor folosite in procesul de exploatare in acviferele de apa potabila, ori prin fracturi ori, posibil, prin manipularea defectuoasa a apei reziduale de la suprafata”, a mai adaugat acesta.

Ecologistii au avertizat cu mult timp in urma asupra pericolului scurgerii de metan in apa potabila, printre acesti regasindu-se si Josh Fox, regizorul filmelor Gasland si Gasland 2. Avertismentul vine in contextul unor reactii negative crescande impotriva industriei gazelor de sist din Statele Unite.

Un articol recent din Scranton Times Tribune sugera contaminarea a cel putin 161 de puturi de catre industria petrolului si a gazelor din statul american Pennsylvania intre 2008 si 2012. Mai mult, luna trecuta Partidul Democrat din Pennsylvania a adoptat o rezolutie pentru sustinerea unui referendum statal asupra fracturarii hidraulice, creand ingrijorari serioase si foarte raspandite cu privire la impactul economic, de mediu si de sanatate al acestui procedeu, precum si ingrijorari cu privire la contaminarea si epuizarea rezervelor vitale de apa ale statului.

“Capitalismul industrial al industriei petrolului si gazelor a creat efecte vatamatoare de durata asupra sanatatii publice. Noi, ca si cetateni, am cheltuit miliarde pe fonduri publice si private pentru a face fata efectelor mineritului combustibililor fosili. Si nu am platit pretul numai cu banii nostri munciti, ci si cu sanatatea noastra, cu pamanturile, culturile, animalele, ba chiar si cu vietile noastre”, a declarat in aprilie Senatorul democrat Jim Ferlo.

Ingrijorarile industriei apelor apar ca urmare a lansarii de catre cancelarul George Osbourne a unei propuneri ce vizeaza scaderea cu mai mult de jumatate a taxelor pe profit pentru companiile vizate, masura destinata incurajarii explorarii resurselor de energie neconventionale in Marea Britanie – lucru vazut fara dubiu ca o victorie a industriei gazelor de sist.

Sustinerea din partea Trezoreriei a venit dupa publicarea recenta a raportului Institutului Britanic de Cercetari Geologice, in care se afirma ca in nordul Angliei se gasesc rezerve de gaze de sist de doua ori mai mari decat se crezuse initial. Insa nordul nu reprezinta singura zona propice exploatarii. Ministrii considera ca experienta Statelor Unite, unde industria de exploatare a cunoscut un avant, arata ca veniturile fiscale pot fi imbunatatite, pot fi create locuri de munca, pot fi reduse importurile de energie – care au atins niveluri record in Marea Britanie -, reducand totodata facturile la energie ale fiecarei gospodarii in parte.

Au fost formulate intrebari cu privire la cat de mare va fi impactul eforturilor de exploatare a resurselor locale de gaze de sist asupra sus-numitelor facturi, iar ecologistii avertizeaza ca acest nou avant va submina eforturile de dezvoltare a energiei verzi si de a reduce emisiile de carbon. Noul regim fiscal, bazat pe reduceri de taxe deja existente, va reduce impozitul pe profit obtinut in urma productiei de gaze de sist de la 62% la 30%.

Guvernul a prezentat si unele masuri ce vizeaza beneficiul comunitatilor locale, oferindu-se £100,000 pentru fiecare put de explorare, precum si 1 procent din venituri daca forajul se dovedeste viabil comercial.

Osbourne a declarat: “Gazele de sist reprezinta o resursa cu enorm potential pentru extinderea energetica a Marii Britanii. Vrem sa cream conditiile potrivite pentru ca industria sa exploreze si sa deblocheze acest potential, intr-un fel care sa permita comunitatilor sa se bucure de o parte dintre aceste beneficii. Acest nou regim fiscal, pe care il doresc a fi cel mai generos din lume, va contribui la atingerea acestui scop. Vreau ca Marea Britanie sa fie un lider al revolutiei gazelor de sist – deoarece are potentialul de a crea mii de locuri de munca si de a mentine facturile la energie scazute pentru milioane de oameni.”

Militantul Greenpeace in materie de energie, Lawrence Carter, a declarat:

Cancelarul transmite oricui vrea sa asculte ca resursele de gaze de sist din Marea Britanie vor crea un miracol economic, insa a trebuit sa ofere industriei un tratament fiscal special pentru a se asigura ca fracturarea hidraulica este profitabila. Toti expertii, de la compania de reglementare in domeniul energiei Ofgem pana la Deutsche Bank si Cuadrilla, compania cea mai favorizata de reducerile de taxe, au recunoscut ca nu vor fi reduse costurile pentru consumatori. In loc de aceasta, cel mai probabil vom vedea industrializarea regiunilor rurale, acompaniata de un flux constant de camioane ce transporta apa contaminata.”

Andrew Pendleton, sef de campanie al Prietenilor Pamantului:

“A promite reduceri de taxe firmelor poluante care ameninta comunitatile si mediul, in timp ce celorlalti li se cere sa stranga cureaua, este o rusine. Ministrii ar trebui sa incurajeze investitorii sa dezvolte enormul potential al tarii in domeniul energiilor regenerabile. Aceasta ar crea zeci de mii de locuri de munca si ar scadea dependenta in crestere a natiunii fata de combustibilii fosili scumpi.”

Luna trecuta, un raport al Institutului Britanic de Cercetari Geologice a facut cunoscut faptul ca in nordul Angliei se gasesc rezerve de gaze de sist de doua ori mai mari decat se crezuse initial. Se estimeaza ca ar exista 390 de trilioane (mii de miliarde) de metri cubi de gaz in Bowland Shale, care se intinde de-a lungul Angliei de nord-vest. Aceasta cifra depaseste de 433 de ori consumul anual de gaz al Marii Britanii.

Bazat pe experientele anterioare, circa 10% din acest gaz – aproximativ 43 de ani – ar putea fi recuperabil. Un nou raport, ce urmeaza a fi publicat anul viitor, va examina depozitele de sub Sussex si Kent Weald. Firma de lobby a lui Lynton Crosby, consilierul electoral al lui David Cameron, Crosby Textor, reprezinta Australian Petroleum Production and Exploration Association, un grup de lobby ce militeaza pentru fracturarea hidraulica.

Cancelarul a infuriat parlamentarii liberal democrati si grupurile ecologiste prin refuzul de a semna noile tinte de emisii de carbon, insistand totodata pe “noul avant al explorarilor gazifere”. British Gas a acceptat deja sa investeasca 160 de milioane de lire sterline in explorarile din zona Lancashire, in timp ce firma petroliera franceza Total si-a declarat dorinta de a explora in Marea Britanie.

Firma de minerit Cuadrilla, care detine licenta de explorare a bazinului Bowland, a anuntat forarea mai multor puturi anul viitor, productia urmand a incepe in 2016.

Ministrul Energiei Michael Fallon a transmis parlamentarilor ca Marea Britanie se bazeaza inca pe gaze si petrol pentru trei sferturi din necesitatile sale energetice. “Este o parte vitala a economiei noastre si va ramane astfel pentru urmatoarele decenii, chiar si in timp ce economia isi va reduce treptat emisiile de carbon. Preturile la gaze s-au injumatatit in Statele Unite ca urmare a fracturarii hidraulice, metoda fiind explorata in acest moment si de catre India si China.”

Guvernul a mai publicat si un ghid de planificare a exploatarii gazelor de sist, in acesta fiind clarificat faptul ca responsabilitatea pentru eventualele aplicatii revine consiliilor locale. (…)

traducere pentru razbointrucuvant de B.D.

[…] Discuția pe tema gazelor de șist are un puternic caracter de bârfă de cafenea, principalele argumente invocate împotriva exploatării fiind filmulețe de pe YouTube, în timp ce argumentele forte pro-exploatare sunt construite în jurul celebrei “independențe energetice” și a promisiunii deșarte a unor prețuri mai mici ale gazelor pentru populația României.

Aspectele economice au pălit în fața mult mai pasionatelor aspecte ecologice și naționale. Realitatea este că, la ora actuală, așa cum recunoaște și CEO-ul Shell, Peter Voser, exploatarea resurselor neconvenționale (în special a gazelor de șist) nu e profitabilă. Nu este profitabilă în SUA, din cauza prețului redus al gazelor, nici în Europa, din cauza cadrului instituțional și a mai multor aspecte demografice și geologice.

[…]

Prețul gazelor în SUA, sub nivelul costurilor de producție

Dacă pentru opinia publică, pentru politicieni și ziariști, principala problemă a gazelor de șist este cea ecologică, pentru specialiști și industrie ele au o cu totul altă mare hibă: neprofitabilitatea.Paradoxal, de lipsa profitabilității exploatării resurselor neconvenționale este responsabil chiar boom-ul gazelor de șist din SUA. Costurile de exploatare fiind mult mai ridicate, gazele de șist devin profitabile de-abia de la un preț de 5 dolari pe milionul de unitați termale britanice (mmBtu), aproximativ 177 dolari pe mia de metri cubi.

În prezent, ca urmare a producției de gaze șist din zăcămintele uriașe din SUA, în special Marcellus, prețul gazului pe New York Mercantile Exchange a ajuns la 2,83 dolari pe milionul de unitați termale britanice (mmBtu), aproximativ 100 dolari pe mia de metri cubi, mult sub nivelul, și acela insuficient, de 4,03 mmBtu, înregistrat în 2011.

Marcellus este un zăcământ aflat într-o zonă imensă de roci sedimentare, cu nivel ridicat de producție, localizat în vestul statului Pennsylvania, în Ohio și Virginia de Vest. În plus, rezerve importante există și în statul New York, însă aici opoziția politică a reușit să evite dezvoltarea și exploatarea acestora.

Cu alte cuvinte, la ora actuală, în SUA, beneficiile aduse de exploatarea gazelor de șist se află sub nivelul costurilor de producție. Dar atunci de ce își asumă companiile private aceste pierderi? În parte pentru că speră în majorarea prețului gazelor naturale și în micșorarea costurilor ca urmare a evoluției tehnologice. Ambele procese au întârziat însă să apară, ceea ce a făcut ca mari giganți ca Shell să se retragă de pe această piață. Un al doilea motiv este reprezentat de faptul că speră să-și acopere costurile prin efectuarea unui arbitraj pe preț în Europa. Pe Bătrânul Continent, prețul gazelor este mult mai ridicat. În Marea Britanie, cel mai mare consumator de gaze din Europa, prețul acestora a fost în 2012 de 9,48 dolari pe mmBtu, aproximativ 335,4 dolari pe mia de metri cubi. Rusia a furnizat în ultimii doi ani gaze statelor europene, la un preț legat de cel al petrolului, de aproximativ 13 de dolari pe mmBtu, aproximativ 460 de dolari pe mia de metri cubi. Paradoxal, așa se face că mult hulitul cărbune a revenit la putere în Europa, costul său de producție fiind de doar 5 dolari mmBtu, aproximativ 100 de dolari pe mia de metri cubi.

Exportul către Europa – o soluție temporară

Așa se face că producătorii din SUA se gândesc din ce în ce mai mult la exportul de gaz natural lichefiat (LNG) către Marea Britanie și Europa. La actualul preț din SUA, acest export este încă profitabil. La un preț al gazelor de 3 dolari pe mmBtu (177 de dolari pe mia de metri cubi), costuri cu exportul gazelor către Europa (de prelucrare, stocare, transportare și regazificare) ar ajunge la aproximativ 8,3 dolari pe mmBtu, aproximativ 293,66 dolari pe mia de metri cubi, susține Colin Smith, șeful diviziei de cercetare energetică a VTB Capital. Adică un cost mai redus decât prețul din Marea Britanie (de 335,4 dolari sau decât media de 460 de dolari cerută de Rusia în ultimii ani).

Însă acest preț, de 3 dolari pe mmBtu este insuficient pentru a susține producția din SUA, remarcă Smith. Dacă prețul gazelor ar ajunge în SUA la nivelul minim al costurilor de producție a gazelor de șist, adică la 5 dolari mmBtu, atunci costurile cu exportul gazelor în Europa s-ar ridica la 10,66 dolari pe mmBtu, aproximativ 377 de dolari pe mia de metri cubi. Adică mai mult decât plătesc la ora actuală britanicii pe gaze și undeva în apropierea nivelului de preț pe care-l practică Rusia, care în ultimul timp, lovită de acțiunile deschise de companiile europene la curțile de arbitraj și de decizia Comisiei Europene de a deschide o anchetă anti-trust împotriva Gazprom, a decis să renegocieze o serie de contracte.

Producția de gaze de șist la fața locului

Așa că giganții americani, printre care Chevron, dar și Exxon, au decis să încerce o altă tactică, să elimine costurile cu exportul, prin producerea la fața locului a gazelor de șist. Așa se explică prezența lor în Europa, în special în Europa de Est. Companiile americane și-au făcut calculul că ar putea produce cu costuri apropiate de nivelul de 5 dolari pe mmBtu (177 dolari mia de metri cubi) gaze de șist în această zonă, pentru a le putea plasa cu costuri mult mai reduse pe piața europeană. La mijlocul acestui an, prețul de import al gazelor în România era de aproximativ de 390 de dolari pe mia de metri cubi, iar cel reglementat al gazelor de producție internă de 196 de dolari pe mia de metri cubi. Cu alte cuvinte, luând în calcul chiar și prețul reglementat de ANRE, dacă Chevron și-ar putea menține costurile de producție din SUA, de 177 dolari pe mia de metri cubi, ar putea obține un profit de 22 de dolari la mia de metri cubi în România, dacă ignorăm costurile cu transportul și infrastructura.

Europa nu e SUA!

Numai că, așa cum se întâmplă întotdeauna, calculul de-acasă nu se potrivește cu cel din târg! Americanii au ignorat condițiile specifice de pe piața europeană. Potrivit lui Michael Liebreich, de la Bloomberg New Energy Finance, oricine dorește să creeze condițiile ideale pentru industria de gaze de șist, pentru a menține un cost de producție scăzut de 5 dolari pe mmBtu, va trebui să adopte modelul american. 

Acesta are câteva trăsături specifice, inexistente în Europa, combinate în soluția câștigătoare a unei structuri geologice favorabile, cu o densitate a populației redusă, o infrastructură de transport bine pusă la punct și existentă deja, un cadru reglementator relaxat, o piață lichidă pentru serviciile complementare, de săpare și de explorare și, nu în ultimul rând, o structură de drepturi de proprietate privată asupra resurselor.

În ceea ce privește cadrul reglementator, fiecare stat este deocamdată liber să ia ce decizie dorește în ceea ce privește exploatarea gazelor de șist, iar majoritatea statelor occidentale au respins deja ideea, în frunte cu Franța. Însă în cele din urmă tot Comisia Europeană, care va avansa propria propunere până la finalul anului, are ultimul cuvânt. Potrivit unor surse, aceasta propunere va avansa ideea ca fiecare proiect, oricât de mic, să fie însoțit de un studiu de impact ecologic, ceea ce va majora considerabil costurile.

De asemenea, geologic și demografic, Europa nu este SUA. SUA beneficiază de zăcăminte gaze de șist uriașe și compacte. Zăcământul Barnett din Texas se întinde pe 5.000 de mile pătrate, iar Marcellus este de zece ori mai mare. Densitatea populației în Texas este de 93 de persoane pe mila pătrată, în timp ce în Marea Britanie, campioana campaniei pro-exploatare gaze de șist, este de 1.000 de persoane. În ceea ce privește infrastructura, eșecul Nabucco spune tot despre capacitatea Europei de a coopera în acest domeniu. Cele 250 de proiecte lansate săptămâna trecută sunt doar pe hârtie, așa cum a fost și Nabucco timp de două decenii.

Iar în ceea ce privește drepturile de proprietate, în Europa, resursele sunt proprietate publică, ceea ce pentru companiile americane care activează pe această piață reprezintă deopotrivă un avantaj și un dezavantaj. Avantajul este acela că nu trebuie să negocieze cu mii de proprietari privați (situația agravată față de cea din SUA și de densitatea ridicată din Europa), ci trebuie să discute (și eventual să-i cumpere bunăvoința) unuia singur, statul respectiv. Dezavantajul principal este însă acela că populația, neavând nimic de câștigat de pe urma exploatării propriilor terenuri, să se manifeste fățiș împotriva gazelor de șist, așa cum se întâmplă în România și nu numai.

În SUA, de exemplu, peste 90% din exploatările de gaze de șist se află pe terenuri private sau care aparțin statelor și aproximativ 10% pe terenuri federale. Guvernul federal este mult mai sensibil la lobyy-ul ecologist și dă dovadă de un entuziasm reglementator mult mai mare decât statele.


Categorii

1. DIVERSE, America, Batalia pentru resurse, Gazele de sist, Traduceri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Industria apelor din Marea Britanie AVERTIZEAZA ASUPRA RISCURILOR CONTAMINARII APELOR PRIN FRACTURAREA HIDRAULICA/ De ce au venit COMPANIILE AMERICANE sa exploreze GAZE DE SIST in Europa? Preturile scazute la GAZE – UN MIT

  1. Exact, noi cu ponoasele, ei cu foloasele…

  2. S-a ajuns la un paradox, spunem ca avem nevoie de noi resurse energetice, chipurile pt a putea supravietui, distrugand insa prin aceasta alte resurse, cu mult mai importante, precum apa, fara de care chiar nu se poate supravietui.

    Insa toata povestea asta cu exploatarile gazelor de sist, care se fac in forta, impotriva populatiei (vezi si ceea ce se intampla la noi cu sondarea de catre firme precum Prospectiuni SA in mai multe zone ale tarii, prin mii de explozii la adancime mica), aceasta ofensiva, acest avant nebun pentru a “descoperi resurse” (precum vechea goana dupa aur), mai poate duce cu gandul si la un scenariu conspirationist, dat fiind politica (oculta) a unor inalte cercuri de reducere a populatiei.

    Daca tot s-au introdus pe piata vaccinuri nocive si alimente otravite cu E-uri, seminte modificate genetic, de ce nu sa nu fie posibile si masuri mai agresive, care sa duca la infometare, precum otravirea apelor – desigur prin tehnologii care aparent sa justifice aceasta crima, cum ar fi obtinerea unor surse de energie alternativa, precum gazele de sist… In felul acesta se impusca doi iepuri dintr-un foc: si noi resurse energetice si lipsirea populatiei de apa necesara supravietuirii. De altfel, in disperarea dupa resurse energetice (motiv la adapostul caruia vedem ca se accepta lucruri care inainte erau cu totul de neacceptat, precum otravirea panzei freatice), nu m-as mira sa ajungem intr-o buna zi ca intr-o scena din Matrix, cand insasi oamenii erau folositi pe post de ‘baterii’.

  3. Pingback: Ponta cu mandat american: SUNTEM DECISI SA CONTINUAM EXPLOATAREA GAZELOR DE SIST. Si sa dam (si) ROMGAZUL… / Chevron ne ia de prosti: activitatile sunt suspendate pana cand VOM INTELEGE BINEFACERILE METODELOR COMPANIEI/ Socanta HARTA a EXPLOATARILOR
  4. Buna ziua.
    Un material foarte bun. De citit si dat mai departe.
    Am si eu o propunere. Acesta e materialul la care lucrez de aproape 2 luni. Astept parerea dvs despre acesta. Tot ce scrie acolo e verificabil 100%, in carti, media si internet. Sper sa va placa.
    Materialul il gasiti si pe blogul pe care l-am facut cu aceasta ocazie: http://apostoldoru.blogspot.ro/2013/10/rosia-montana-o-biblioteca-de.html
    Si am o rugaminte: trimiteti-l la cat mai multe persoane.
    Cu respect,
    ing. Doru Apostol

  5. Pingback: MIZERABILUL ATAC al premierului Ponta la adresa parintelui Vasile Laiu si a REZISTENTEI PREOTILOR din Vaslui/ Contra-ofensiva corporatiilor americane: un LOBBYST afirma ca ”N-AR FI O SURPRIZA” CA RUSIA SA FIE IN SPATELE PROTESTELOR ANTI-FRACKING - Rec
  6. Pingback: Gazele de sist: APARAREA APEI, HIMERA INDEPENDENTEI ENERGETICE, DENIGRAREA MANIFESTANTILOR si nostalgia negociatorilor demni ai Legii Minelor din 1924 (video)/ Mai multe ONG-uri dau in judecata CHEVRON/ Cine sunt PRIMITIVII SI DEMAGOGII in materie de dezv
  7. Pingback: “Ucideti oameni, doar ca nu stiti asta inca”. Ce inseamna sa fii VECIN cu o SONDA de EXPLORARE a GAZELOR DE SIST [video] - Recomandari
  8. Pingback: Precedent (in SUA): o familie castiga milioane dolari despagubiri intr-un PROCES impotriva unei companii ce EXPLOATEAZA GAZE DE SIST - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare