Pe urmele Sfantului Luca al Crimeei – MEDICI IN SLUJBA LUI DUMNEZEU: Preotul NICOLAE CRISTESCU – medic internist – si diaconul STEFAN MINDEA, somitate a neurochirurgiei care a lasat America, la sfatul Parintelui Iustin, pentru a-si ajuta conationalii bolnavi: “MEDICUL TRATEAZA, DUMNEZEU VINDECA! “

“Pentru cei tineri, mesajul ar fi să nu părăsească țara. Ideea asta vine de la părintele Iustin Pârvu, nu este doar a mea. E clar că omul are anumite nevoi materiale, dar nu trebuie să prețuiască banul, aspectul material mai mult decât sufletul lui. În mare parte, cei care merg în străinătate vor da de o luptă uriașă menită să-i despartă de rădăcina lor, de a fi români. Vor fi îndemnați să se integreze în alte sisteme, să se lepede uneori chiar și de credința lor și sunt cazuri concrete în această privință! Deci, mesajul pentru cei tineri ar fi să prețuiască munca și serviciul, dar nu cu prețul credinței sau al familiei și al copiilor, care vor suporta repercusiunile” (Diac. Prof. Dr. Stefan Mindea)

***

• Adevarul: Doctorul de trup şi de suflet. Un medic specialist în ecografie se transformă în preot în fiecare duminică şi slujeşte la biserica de lângă Spitalul Constanţa

Doctorul Nicolae Cristescu (62 ani), medic specialist în ecografie generală, îmbracă duminica straiele de preot şi merge să slujească la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Constanţa. Face acest lucru de peste 20 de ani şi spune că se simte un om pe deplin împlinit.

Vede măruntaiele oamenilor şi priveşte până în adâncul sufletelor lor. Este darul unui român blajin, care şi-a ales întâi meseria de medic, iar apoi şi-a dat seama că preoţia îl desăvârşeşte.

Nicolae Cristescu (62 ani) este un doctor din Constanţa, care îşi primeşte pacienţii cu blândeţe la cabinetul său modest dintr-un bloc comunist cu 10 etaje. Locuinţa sa este şi mai modestă, mărturiseşte el fără să se scuze. Este medic internist, specializat pe ecografie generală, ştiinţa care priveşte în interiorul oamenilor fără să le pricinuiască durere. Se uită în străfunduri şi caută, ca să găsească acea cauză care i-a trimis pe oameni la doctor.

Când îşi pune în cui halatul alb, medicul se transformă într-un alt fel de vindecător, de suflete. Duminica şi la zilele de mare sărbătoare, el îmbracă straiele cusute cu fir strălucitor, pentru a sluji în Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, situată chiar peste drum de Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. Medicul Cristescu devine părintele Cristescu, care are grijă de trupul şi de sufletul celor care îi cer ajutorul.

„Mulţumesc, domnule doctor“

Este argeşean, născut pe 19 martie 1953 în Piteşti. În ziua aceea, ortodocşii îi pomenesc pe sfinţii Hrisant şi Daria, cuplul de păgâni care s-au creştinat şi au devenit mucenici ai lui Hristos. „Credinţa lor nestrămutată l-a convins până şi pe tribunul roman Claudiu, care trebuia să-i pedepsească pentru asta. Impresionat de tăria celor doi, demnitarul a îmbrăţişat religia creştină, cu toată familia – soţia Ilaria, fiii Iason şi Mavru“, spune Nicolae Cristescu.

Pe micul Nicolae, bunica l-a dus de mână la biserică. Picturile de pe pereţi, chipurile sfinţilor, faptele şi învăţăturile celor buni şi drepţi l-au impresionat pe copilul de atunci, iar credinţa a devenit o a doua natură. Totuşi, când a venit momentul să-şi aleagă cariera a decis să se facă medic. A intrat al doilea pe listă la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, în 1972. În 1983 şi-a luat secundariatul în medicină internă, iar în 1992 a devenit medic primar. Şi tot în 1992 a decis să dea admitere la Teologie.

„Aveam 40 ani, eram deja sceptic. Eram căsătorit, soţia mea era tot medic, aveam un fiu. Şi totuşi simţeam că mai aveam de împlinit un vis. Simţeam că medicina nu e totul. Am vrut să văd ce este dincolo de ea. M-am hotărât să dau la Teologie“, povesteşte dr. Cristescu.

A intrat cu brio la Universitatea din Iaşi, apoi s-a transferat la Bucureşti, ca să fie mai aproape de casă şi de pacienţi. În 1993 a început să slujească la micuţa capelă din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în paralel cu cariera de medic. Până în 2001 a fost „preotul de la spital“, la care suferinzii – pacienţi sau familiile acestora – apelau pentru sprijin moral.

A rămas marcat de perioada în care a venit în contact direct, în spital, cu ambele categorii de persoane aflate în nevoie – şi trupească, şi sufletească. Se mângâie cu gândul că poate a alinat puţin părinţii îndureraţi care se rugau fierbinte pentru binele copiilor aflaţi pe patul de suferinţă. Sau copiii care îşi vedeau sprijinul din viaţă, părintele, doborât de boală. Sau tinerii şi bătrânii care nu voiau să se despartă de omul fără de care nu concepeau viaţa.

[…]

„Sărut-mâna, părinte“

Duminica, dimineaţa, Nicolae Cristescu este întotdeauna la slujbă. La cea de la biserică. Întâi oficiază Utrenia, apoi Sfânta Liturghie. Apoi stă la dispoziţia celor care-i cer un sfat. Spitalul, în fond, este peste drum, iar oamenii vin mereu să se reculeagă, cu gândul la cei dragi.

„Am constatat că trupul şi sufletul, deşi sunt atât de opuse, sunt în legătură profundă. Sufletul este osârduitor, în timp ce trupul este neputincios. Duhul face tot ce nu-şi doreşte trupul şi invers. Dacă sufletul este bine îndreptat către Dumnezeu, îngrijim şi trupul. Viaţa este corectă dacă îngrijim de noi şi de ceilalţi în acelaşi timp. Medicii au o şansă foarte mare să se mântuiască, pentru că îi îngrijesc pe ceilalţi. Este o pâine albă a lui Dumnezeu care le-a fost dăruită“, arată preotul.

Călăuzit de Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi

Întâmplător sau nu, medicul a primit binecuvântarea de preot într-o zi de 27 iulie, dată la care credincioşii îl serbează pe Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi, ocrotitorul medicilor şi tămăduitorul bolnavilor. Pilda doctorului sfânt este urmată în cabinetul lui Nicolae Cristescu de la Constanţa. Pacienţii fără resurse financiare sunt primiţi gratuit la un consult ecografic, care costă de regulă minimum 50 lei.

„Este puţin ce fac eu, o spun cu toată smerenia. Încerc să-i ajut pe oamenii care nu au alt sprijin. Încotro să se îndrepte? Uşa mea le este deschisă mereu“, spune dr. Cristescu.

În cabinetul medical, biroul este încadrat de câteva icoane dragi lui. În rest, nimic nu trădează că doctorul credincios este, de fapt, şi preot.

„Nu port la vedere brăţări sau cruciuliţe, pentru că le-aş distrage atenţia pacienţilor. Ei nu ştiu, poate, că eu am şi altă profesie. Aici, la cabinet, sunt medic. Port la gât un lanţ cu cruce, dar îl ţin pe sub halatul alb. Lucrurile sunt fiecare pe făgaşul lor“, explică medicul, specializat în ecografie generală.

„Omul poartă în trupul său o parte dumnezeiască, sufletul“

Nicolae Cristescu face parte dintr-o categorie rară de oameni aleşi. Sunt cei care aduc împăcarea, indiferent ce haine ar purta.

„Mă străduiesc să am grijă şi de trupul oamenilor, şi de sufletul lor. Dacă sufletul este în ordine, trupul se va simţi bine. Dacă sufletul este întunecat, trupul suferă. Dar deseori, suferinţa trupului este urmată de curăţarea sufletului. Timpul petrecut pe pământ ne oferă răgazul pentru mântuire. Omul poartă în el o parte dumnezeiască, sufletul, pe care i-o dă Dumnezeu când se produce concepţia (în termeni medicali) sau zămislirea (în termeni religioşi). Nu suntem perfecţi, nu suntem dumnezei, de aceea trupul omenesc se îmbolnăveşte uneori, inexplicabil chiar. Dar purtăm în noi scânteia divină, pe care trebuie să o dăruim în jur“, explică el.

El însuşi o legătură între medicină şi religie, medicul-preot Nicolae Cristescu consideră că prima ştiinţă o confirmă pe a doua.

„Există un tratat de neurologie al marelui profesor Constantin Arsenie, întemeietorul neurochirurgiei româneşti. Aici sunt descrise minuţios care sunt manifestările psihice (deci mintale şi sufleteşti) din bolile interne, precum şi care sunt manifestările somatice (ale organelor interne) din bolile psihice. Este deci o puternică legătură între trup şi suflet. Iată cum, indirect, medicina confirmă teologia“, afirmă el.

La 62 ani, medicul-preot Nicolae Cristescu spune că medicină fără religie şi religie fără medicină nu se poate.

„Sunt medici eroi care îşi închină viaţa ajutorării celorlalţi şi o fac din tot sufletul. Sunt preoţi care au grijă de cei din jur, cărora le sunt dedicaţi trup şi suflet. Important este să fii în slujba oamenilor, să te înalţi cu fiecare faptă bună pe care o faci“,

arată tămăduitorul de trup şi suflet de la Constanţa.

***

Universul argesean:

Interviu inedit cu prof. dr. Ștefan Mindea, medicul școlit în Statele Unite pentru a salva România

Sătui de salariile mici, de condițiile de lucru, dar și de un sistem mereu bolnav, mii de medici părăsesc România în fiecare an. Au renunțat să mai creadă într-un viitor aici, iar unii își fac bagajele încă din perioada rezidențiatului.

Într-un astfel de context, doctorul neurochirurg Ștefan Mindea a ales să se întoarcă în țară împreună cu familia, după mai bine de trei decenii petrecute în Statele Unite. Avea puțin peste 4 ani când a plecat din țară împreună cu părinții, iar la aproape 40 de ani se poate lăuda cu o carieră de succes la Stanford și cu un loc în topul celor mai buni 5 chirurgi ai spitalului american.

A lăsat confortul și toate beneficiile în urmă pentru pacienții români cu care, spune el, are o legătură specială.

Astăzi, Ștefan Mindea operează la cele mai înalte standarde în București și Constanța și se pregătește să devină și doctor de suflete. Neurochirurgul slujește ca diacon la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Constanța, iar după ce va absolvi studiile Facultății de Teologie, va deveni preot.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): Sunteți cunoscut pentru performanțele remarcabile în domeniul neurochirurgiei. Ați fost la Stanford mai bine de trei decenii, unde ați înființat și secția de operații minim-invazive. Vă numărați printre primii cinci cei mai buni chirurgi de acolo. Aveați practic o viață împlinită, trăiați „visul american”. Ce v-a determinat totuși să lăsați „țara tuturor posibilităților” pentru România, de unde – știm foarte bine – tot mai mulți medici aleg să plece?

Prof. dr. Ștefan Mindea: Din punct de vedere material, într-adevăr, era o situație deosebită. Din punct de vedere profesional, Stanford mi-a oferit foarte multe avantaje și ocazia de a demara o carieră frumoasă în neurochirurgie, dar lipsea un anumit contact cu pacientul. Am observat acest lucru când am avut șansa de a opera în România. Am văzut clar că este nevoie de oameni pregătiți. Sunt foarte mulți pacienți cu tumori cerebrale, cu afecțiuni la coloană și mi-am dorit să împlinesc dorința de a face ceva pentru pacienții români prin ceea ce am făcut la nivel de performanță în America. Slavă Domnului, am găsit ocazia, soția mi-a respectat decizia, am mers înainte și ne bucurăm foarte mult.

Copiii ce au spus? Până la urmă, plecau de la mai bine…

Isabella, în vârstă de 12 ani, s-a opus puțin ideii, din cauză că își făcuse prietene la Școala „Sf. Ioan Maximovici” în San Francisco, școală ortodoxă, cu 4-5 copii într-o clasă, o școală fantastică. Dar, treptat, a înțeles că nu mergem din motive neserioase, ci pentru o misiune de a face ceva pentru alții și, fiind matură, a înțeles acest lucru, a acceptat și chiar s-a integrat foarte bine aici.

Ajuns înapoi în țară, ați hotărât să împărtășiți din experiența, talentul și profesionalismul acumulat în mai bine de trei decenii în Statele Unite. Cum ați simțit trecerea de la un sistem medical bine organizat și bine finanțat la cel românesc, unde sunt mari probleme?

Diferența este că în State sistemul sanitar este foarte bine pus la punct și oferă foarte mult medicilor. Îi sponsorizează pentru a participa la diverse conferințe, totdeauna sprijină dorința medicului de perfecționare. Din păcate, în România sistemul nu este bine pus la punct și vedem acest lucru prin faptul că foarte mulți medici părăsesc țara. Sigur că dorința tuturor este să găsească medici deosebiți în România, dar sistemul nu le oferă nici un salariu bun, nici conferințe sau alte obiective pentru a progresa în educația și capacitățile lor și, din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai mare problemă. Sunt multe cerințe din partea sistemului, dar medicilor nu li se oferă ajutorul necesar pentru a ajunge la o anumită performanță.

Veneați de la a patra universitate ca valoare din lume și totuși statul v-a cerut să vă echivalați studiile. Ați întâmpinat obstacole? Cât a durat acest proces?

Procesul a durat suficient de mult, aproape un an. Erau probleme în sensul că fiecare document trebuia eliberat oficial, cu ștampilă. Am avut foarte multe dintre lucrurile solicitate, dar fiindcă sistemul nu era foarte clar în privința celor strict necesare, apărea pe parcurs nevoia altor documente pentru care a trebuit să călătoresc suplimentar ca să le obțin. În final am reușit, mi s-a acordat dreptul de liberă practică și mă bucur că pot să profesez ca neurochirurg în România.

Ce a urmat după ce ați trecut de birocrație? Unde ați lucrat pentru prima dată?

Am venit la Spitalul Monza pentru o scurtă perioadă și apoi am avut ocazia de a-l cunoaște pe domnul Marcu de la Spitalul Medlife și am înființat o secție de neurochirurgie acolo. Sunt foarte mulțumit și mândru în sensul bun al cuvântului, pentru că înainte nu era neurochirurgie la Medlife. Acum, deoarece locuiesc în Constanța împreună cu familia, voi demara un proiect prin care vom oferi servicii de foarte înaltă calitate. Dorim să aducem neurochirurgia în zona Dobrogei, a Tulcei. Este foarte important pentru mine, mai ales că întotdeauna mi-am dorit să contribui la binele comunității în care locuiesc.

Ce presupun operațiile minim-invazive pe care le realizați și pe care, de altfel, puțini se încumetă să le facă?

Intervențiile minim-invazive sunt cele care tratează afecțiuni cerebrale, cum sunt tumorile, și leziuni sau afecțiuni la coloană. Ideea principală este să păstrăm cât mai mult din țesutul respectiv sănătos, să nu tăiem prin mușchi, să nu creăm cicatrice, nevralgii sau dureri post-operatorii. Foarte mulți pacienți, când se operează la cap sau la coloană în România, au diverse sechele. Tehnica minim-invazivă implică aparatură de vârf cu neuromonitorizare și  alte tehnologii deosebite, pentru a oferi pacientului maximă siguranță în timpul operației și o recuperare cât mai rapidă după intervenție.

Unde pot fi realizate la noi, în țară aceste intervenții și despre ce costuri este vorba?

Intervențiile pot fi realizate în București, unde ofer consultații la Spitalul Medlife, și în Constanța, la Spitalul OCH (Ovidius Clinical Hospital). Costurile depind de fiecare centru. Țin de manager, dar în mare sunt cuprinse între 1.500 și 3.000 de euro pentru diverse probleme. Sunt costuri foarte rezonabile, având în vedere că aparatura necesară pentru intervențiile minim-invazive o depășește cu mult pe cea din neurochirurgia clasică.

Și dacă am compara cu Statele Unite?

E foarte greu acest lucru pentru că plățile în State se fac prin asigurările private, deci pacientul nu plătește o sumă direct din buzunar sau, dacă o face, plătește doar o mică parte. Din această cauză nu avem cum să comparăm.

Pentru că tot vorbeam mai devreme de operații pe creier, Asociația “Salvează o inimă” a ajutat un tânăr de 20 de ani să strângă banii necesari unei operații pentru neurinom acustic vestibular stâng. Ce înseamnă acest diagnostic?

Un neurinom este o tumoră benignă care apare lângă nervul auditiv, poate afecta și nervul facial și poate crea sechele: pacientul își pierde auzul, are tinitus, are dureri de cap. Leziunea poate fi tratată în două moduri: în primul rând cu radioterapie, dar și cu intervenții la creier. Poate să fie și o intervenție minim-invazivă, facem un volet extrem de mic, accesăm tumora și o extirpăm. Cel mai mare risc al intervenției vizează nervul auditiv. Știm din diverse publicații că 50% dintre pacienți au auzul afectat după operație. Acest lucru trebuie luat în vedere când sugerăm o intervenție sau un anumit tratament, mai ales pacienților tineri care își asumă acest risc important.

Nicu Pavîl s-a operat în Germania, la Hanovra, dar putea fi operat și în România. Totuși a ales străinătatea, de teama neajunsurilor sistemului medical de aici. Bănuiesc că și dumneavoastră v-ați întâlnit cu lipsuri. Care ar fi cele mai frecvente?

Din fericire, eu am avut parte de oameni serioși care au vrut să investească în secții de neurochirurgie și să înțeleagă că atunci când îți asumi o decizie de acest gen, începi în primul rând cu medici capabili, dar absolut necesară este și aparatura. În acest sens, experiența din State mi-a permis să insist în privinița unor anumite aparaturi și tehnici, care mi s-au acordat, deci nu pot să spun că am o lipsă anume. Când sunt în sală, dat fiind că m-am obișnuit cu un sistem în care ai absolut tot ce e necesar să rezolvi problema pacientului, nu suport să nu avem ce ne trebuie. Mi se pare o jignire adusă bolnavului să-l primești, să-i încasezi banii și apoi să nu ai ce-ți trebuie. Nu accept acest lucru! Pe de altă parte, înțeleg că unii pacienți din dorința de a păstra o discreție sau din alte motive merg în străinătate. Am început o colaborare mică cu un fost coleg din State, iar acum operez și în Elveția pentru anumiți pacienți care din diverse rațiuni nu vor să fie operați în România. Dar trebuie știut că, la ora actuală, în Constanța, unde m-am implicat direct cu doi colegi din SUA, tehnologia pe care am adus-o la centrul nostru este absolut de vârf și comparabilă direct cu cea de la Stanford, de la microscop, neuromonitorizare, sistem de navigație, interoperative imaging, absolut tot. Este un proiect foarte mare și mă bucur că am avut ocazia și susținerea necesară pentru a îl pune pe picioare.

Am vorbit despre doctorul Ștefan Mindea, să vorbim acum despre diaconul Ștefan Mindea. Ați fost un om credincios dintotdeauna sau cineva v-a inspirat credința pe parcurs?

Părinții mei împreună cu bunica și sora mea m-au format ca persoană. Ei au conturat punctul meu de vedere spiritual și cred că a fost o foarte mare binecuvântare. În familia noastră se respecta postul, părinții și bunica erau modele frumoase și am urmărit această linie și în familia mea.

Cum împăcați medicina cu credința? Pentru mulți oameni sunteți practic „mâna lui Dumnezeu” deoarece salvați vieți în fiecare zi…

Este mult spus „mâna lui Dumnezeu”. Ca medic îți dai seama foarte repede că Dumnezeu îngăduie să tratezi și să faci anumite lucruri de folos pentru un pacient. Medicul tratează, Dumnezeu vindecă! Este un principiu despre care mereu le atrag atenția rezidenților, cei aflați în formare ca medici, să nu pice într-o mândrie nesănătoasă și să nu se vadă mai capabili decât sunt.

În Statele Unite cum v-ați simțit ca român ortodox?

Am căutat mereu să păstrăm legătura cu oamenii de credință ortodoxă. Sunt biserici ortodoxe acolo și pot spune despre comunitățile respective că sunt foarte apropiate, sunt oameni deosebiți. Credința omului și flacăra din inima lui sunt cel mai important lucru, nu neapărat locul geografic. Păstrăm legătura cu mulți prieteni de acolo, iar unii ne-au devenit prieteni de viață. În anumite aspecte sunt chiar mai apropiați decât rudele! Credința este ceva care oferă o intimitate și o prietenie adevărată față de persoane care, în altă situație, pot fi privite ca fiind străine.

Ca orice credincios ortodox ați avut și dumneavoastră un duhovnic, și chiar unul chiar foarte cunoscut – e vorba de părintele Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii nemțene „Petru Vodă”. Ce influență a avut el asupra vieții dumneavoastră?

Părintele Iustin Pârvu a avut o influență extrem de mare, imensă în viața noastră. Am avut ocazia să-l cunosc prin duhovnicul meu actual, părintele Iustinel de la Mănăstirea „Petru Vodă”. Părintele Iustin era un om hotărât, un om de mare caracter, cu o dragoste deosebită față de neamul românesc, un om care s-a jertfit în închisorile comuniste prin afirmațiile pe care le făcea. Pot să spun că a avut cea mai mare influență asupra vieții mele și consider că a fost un dar de la Dumnezeu prilejul de a-l cunoaște.

În septembrie, anul trecut, ați fost hirotonit diacon de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului. De când v-ați dorit să deveniți preot?

Mi-am dorit de când eram în liceu, dar după ce am aplicat și am fost acceptat la facultatea de medicină, am mers pe varianta asta care m-a solicitat foarte mult. A urmat rezidențiatul, apoi am profesat în State la neurochirurgie și treptat am crezut că nu mai există posibilitatea respectivă. N-am uitat, dorința am păstrat-o în inimă mereu. Prin mila lui Dumnezeu și prin faptul că m-am întors în țară am avut ocazia să realizez acest vis. În State, într-adevăr, era o viață frumoasă, nu erau lipsuri materiale, profesional era foarte bine, dar nu văd cum aș fi găsit ocazia să fac teologia, să fiu hirotonit diacon. Chiar și doar pentru această realizare duhovnicească, consider că decizia de a reveni în România a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața mea.

În niciun caz un pas înapoi…

Nu, nici vorbă! E clar un pas înainte. Acum pot să combin tratamentul corpului cu cel al sufletului. Nu poți să ajuți un pacient când tratezi strict afecțiunile trupului. Trebuie să iei în calcul și starea sufletească a bolnavului respectiv. Fiecare om este o entitate creată de Dumnezeu, pe lângă trup are un suflet, iar acesta din urmă este, de fapt, cel mai important. Văd acest lucru la pacienții paralizați, imobilizați la pat cu diverse probleme, pe care, din păcate, ca neurochirurg, nu am cum să îi ajut. Au o liniște, au o pace, Dumnezeu le dă speranță, îi întărește. Un medic care neglijează sufletul sau nu îi acordă atenția necesară nu are cum să îi fie de folos unui pacient.

Care ar fi mesajul principal pe care doriți să-l transmiteți credincioșilor pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, îi veți păstori în viitor?

Pentru cei tineri, mesajul ar fi să nu părăsească țara. Ideea asta vine de la părintele Iustin Pârvu, nu este doar a mea. E clar că omul are anumite nevoi materiale, dar nu trebuie să prețuiască banul, aspectul material mai mult decât sufletul lui. În mare parte, cei care merg în străinătate vor da de o luptă uriașă menită să-i despartă de rădăcina lor, de a fi români. Vor fi îndemnați să se integreze în alte sisteme, să se lepede uneori chiar și de credința lor și sunt cazuri concrete în această privință! Deci, mesajul pentru cei tineri ar fi să prețuiască munca și serviciul, dar nu cu prețul credinței sau al familiei și al copiilor, care vor suporta repercusiunile.

Există vreun lucru din America de care vă este dor și pe care nu îl găsiți aici?

În afară de familia noastră și de foarte mulți prieteni și oameni deosebiți, mi-e dor să mai am ocazia să merg la racla Sfântului Ioan Maximovici. În State aveam ocazia să duc copiii la școală și uneori, când începeam consultațiile, pe la 9:00 dimineața, puteam să merg la biserica Sfântului Ioan. Era goală dimineața, între 7:00 și 8:00, și stăteam acolo o oră, două ore, într-o liniște deosebită și simțeam pur și simplu că am ocazia să vorbesc, să comunic cu sfântul. Asta ar fi cea mai mare dorință.

Ce v-ați propus pentru viitor, ca medic, dar și ca diacon?

În primul rând, ca diacon doresc să-I slujesc lui Dumnezeu, să mă ocup de oamenii aflați în nevoie, să mă implic cât mai mult pentru a le fi de folos. Pe plan profesional am proiectul din Constanța, o ideea a părintelui Iustin. Când m-am văzut cu dânsul, i-am spus prima dată: „Părinte, n-am cum să mă întorc în țară! Sunt plecat de la 4 ani, abia vorbesc românește, n-am cum să mă integrez în sistemul medical, cu ceea ce mă ocup eu la operațiile minim-invazive este vorba de echipament de milioane de euro, chiar nu am cum să profesez!”. Totuși, părintele, având darul înaintevederii, m-a sprijinit mereu. Parcă îl aud și acum: „Măi băiete, tu vino și…”

Găsește Dumnezeu o cale…

Așa este! Inițial nu aveam cum să-l înțeleg. Nu cunoșteam foarte mult despre dânsul, mai ales când mi-a spus acest cuvânt înțelept. Credeam că este un preot cu har, dar mai bătrânel, nu înțelege situația mea, dar de fapt eu eram cel care nu înțelegea situația. La propunerea dânsului, am venit în Constanța, unde am pus proiectul la punct și vrem să le fim de mare ajutor oamenilor cu afecțiuni la cap și la coloană.

Prof. Dr. Ștefan Mindea a fost director al secției de neurochirurgie și chirurgie spinală oncologică a Centrului Medical Universitar Stanford și profesor universitar în chirurgia spinală minim-invazivă la aceeași instituție. Timp de cinci ani consecutivi, a fost premiat în Top 5 al celor mai buni chirurgi de la Universitatea Stanford. Anterior, și-a încheiat studiile în medicină la Northwestern University Medical School din Chicago, și specializarea în neurochirurgie la Northwestern Memorial Hospital și la Stanford University School of Medicine. Doctorul Ștefan Mindea este specializat în: neurochirurgie generală, neurochirurgie spinală minim-invazivă, neurooncologie (inclusiv chirurgia tumorilor spinale și metastaza spinală), chirurgie endoscopică, radiochirurgie (Cyberknife), scolioză și stenoză spinală“.

Vedeti si: