INVIEREA LUI HRISTOS si mesajul sau cel mai adanc: “MOARTEA ARE MOARTE si orice durere sfarseste in imbratisarea lui Dumnezeu!”/ PS MACARIE a adus Lumina Invierii LA CAPATUL LUMII, in insulele arctice de dincolo de Cercul Polar (VIDEO, FOTO)

În Scriptura Noului Legământ găsim ceva încă şi mai măreţ, deoarece odată cu Învierea lui Hristos moartea este efectiv biruită.

Moartea e biruită în mai multe feluri. Este biruită deoarece ştim că prin Învierea lui Hristos moartea nu are ultimul cuvânt şi că suntem che­maţi să ne sculăm din nou, să înviem şi să trăim.

De asemenea, moartea mai este învinsă şi în biruinţa lui Hristos asupra păcatului şi în surparea iadului, deoarece aspectul cel mai înfricoşător al morţii, aşa cum îl vedem reprezentat în Vechiul Legământ de către poporul lui Israel, era că despărţirea de Dumnezeu, care a adus după sine moartea, putea deveni defini­tivă, de neînlăturat prin însăşi moartea. Cei ce muriseră din cauza pierderii de Dumnezeu (şi aceasta se întâmpla cu toată lumea), prin moarte Îl pierdeau pentru totdeauna. Şeolul Vechiului Legă­mânt era locul unde nu era Dumnezeu, locul absenţei Sale, al definitivei, ireme­diabilei despărţiri de Dumnezeu.

Prin Învierea lui Hristos, prin pogorârea Lui la iad, prin surparea iadului, acestea au luat sfârşit. Pe pământ există despărţire şi durerea despărţirii, dar în moarte nu mai este despărţire de Dumnezeu. Dimpo­trivă, moartea reprezintă momentul şi calea prin care, oricât de despărţiţi am fi fost, oricât de nedesăvârşită ar fi fost unirea sau armonia noastră cu Dumnezeu, ne înfăţişăm înaintea feţei Domnului nostru, Mântuitorului lumii. Nu a spus El, şi nu o dată: „Nu am venit să judec lumea, ci să o mântuiesc” (Ioan 12, 47)? Vom sta înaintea Lui, a Celui Care este însăşi Mântuirea!

(Mitropolit Antonie de Suroj, Viața, boala, moartea, traducere de Monahia Anastasia Igiroșanu, Editura Sfântul Siluan, Slatina–Nera, 2010, pp. 129-130)

***

Pr. Andreas Konanos:

Învierea lui Hristos este, oare, o poveste?

***

Sfantul Nicolae Velimirovici:

Cum a înviat Hristos?

Oare nu este îndeajuns a şti că Hristos a înviat? La ce bun să se chinuie cineva cu întrebarea: „Cum a înviat?”. Întrebarea voastră vine, însă, din dragoste şi entuziasm, iar nu, nicidecum, din îndoială; ca atare, îmi este dragă şi această întrebare a voastră, dragii mei. Aşa cum soarele răsare în Asia dintr-o dată, şi ziua ia locul nopţii. Aşa cum apăsaţi întrerupătorul electric într-o cameră cufundată în întuneric, şi dintr-o dată s-a făcut lumină, într-un chip asemănător a fost şi învierea Domnului din moarte la viaţă. Pe tăcute şi într-o clipă.

Sau tot mai întrebaţi plini de curiozitate: „Cum?”. Cred că aşa cum la începutul facerii lumii s-a arătat lumina în întunericul de obşte. Oamenii groşi la minte gândesc: „Cum o fi fost fabrica aceea grozavă care a făcut lumină în lume? Şi ce maşini or fi fost în fabrica aia? Şi câte milioane de cai-putere şi elefanţi-putere au trebuit pentru a pune în mişcare maşinile acelea?”. Nici o fabrică, nici o maşină, nici un fel de puteri, nici milioane de ani; în general, nici o sforţare, ci numai un cuvânt puternic, şi lumina s-a arătat şi a umplut întreaga lume. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină”; şi a fost lumină. Nici nu a fost spus un cuvânt care să se audă, ci a fost doar gândit: fiindcă gândul lui Dumnezeu şi cuvântul Lui sunt totuna. Şi a gândit Dumnezeu: „Să fie lumină”; şi a fost lumina. Deci, pe tăcute şi într-o clipă.

Aşa a fost şi Învierea lui Hristos. Aşa s-a arătat această nouă lumină, care a făcut să strălucească oamenilor cu judecată, lumina duhovnicească. Aşa cum acea lumină cosmică universală a descoperit tuturor ochilor lumea aceasta, fizică, şi lumina Învierii Domnului a descoperit oamenilor cu judecată lumea cealaltă, duhovnicească, sălaşul duhurilor nemuritoare. Ca atare, această lumină nu este câtuşi de puţin mai mică decât cea dintâi. Atât una, cât şi cealaltă s-au arătat pe tăcute şi într-o clipă, după atotputernica voie a Făcătorului, după atot-înţeleptul Lui plan, după negrăita Lui milă şi dragoste.

Aţi auzit că oamenii dăruiţi fac lucruri mari şi geniale cu o uşurinţă şi repeziciune minunată. Cu atât mai mult Dătătorul tuturor darurilor, Făcătorul tuturor geniilor! Oare nu aţi citit cu ce uşurinţă şi repeziciune a înviat Domnul pe fiica lui Iair şi pe fiul văduvei din Nain? Şi pe Lazăr în Betania? A zis un cuvânt – şi s-a făcut! Fiindcă la Dumnezeu are putere tot ce spune, chiar şi ce gândeşte. Aşa S-a înviat Hristos şi pe Sine. Ba încă mai uşor şi mai repede. Şi fără cuvinte.

Iar acum vă rog, dragi copii, de vreme ce ştiţi că Domnul a înviat, îndeletniciţi-vă mai mult cu întrebarea cum veţi face şi voi să meritaţi Învierea. Ca El să vă învie şi pe voi. Fiindcă El S-a înviat pe Sine pentru voi, ca să dea încredinţare că şi voi o să înviaţi prin El şi să fiţi asemenea Lui în slavă şi frumuseţe veşnică.

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi – scrisori misionare, traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2002, pp. 22-23)