NESFANTA ALIANTA A CORPORATISMULUI GLOBALIST CU NEOMARXISMUL CULTURAL. Care este legatura intre transformarea familiei in “bun de consum” si redefinirea acesteia in sens homosexualist?/ SUB DICTATURA NOULUI COMUNISM. Conferinta Virgiliu Gheorghe (VIDEO)

26-07-2016 17 minute Sublinieri

homo-96

Coruperea sensului autentic al culturii prin promovarea teoriilor postmoderne (feminismul, freudianismul, deconstrucția, post-structuralismul, studiile culturale, multiculturalismul, teoriile „queer” sau studiile despre LGBT, relativismul etc.), care sunt infestate de neomarxism, și prin triumful culturii media și al culturii consumeriste are astăzi un impact devastator pe toate planurile majore ale existenței umane. O cultură pervertită, care ajunge să nu mai fie întemeiată pe valoarea de adevăr, prinde tot mai mult teren, urmările ineluctabile fiind nu doar distrugerea educației, subminarea cunoașterii ca formare, nivelarea și bulversarea valorilor, ci și distrugerea familiei și destructurarea socială, visate de neomarxiști.

Antonio Gramsci (fondator al Partidului Comunist italian şi unul dintre pionierii de frunte ai „corectitudinii politice”) propunea un program de „ocupare culturală a societății”, care trebuia implementat treptat, cu scopul de a eroda din interior ordinea creștină tradițională. Astfel, de la infiltrarea mediului universitar (a se vedea în acest sens eseul lui Roger Kimball, „Desfiinţarea istoriei: De ce este relativismul greşit”[1], în care vorbește despre declinul disciplinelor academice și asaltul asupra adevărului în sfera universitară – arătând că puține domenii au scăpat nepervertite de sub tăvălugul teoriilor neomarxiste), până la întrebuințarea „puterii subtile” a mijloacelor de divertisment și a culturii media, care a „colonizat” cultura, neomarxiștii și-au pus în aplicare cu succes agenda.

Teoriile postmoderne își au rădăcinile în nihilism, curentul din care și-au tras sevele utopiile totalitare ale secolului XX – neomarxismul fiind un vlăstar important al acestui curent. În fond, cultura dominantă astăzi este o cultură a nihilismului.

Efectele culturii media

Cultura media, despre care am putea spune că este cea mai puternică armă folosită astăzi de marxismul cultural, este așadar de esență profund nihilistă, nu numai prin conținutul ei, dar și prin efectele pe care le are asupra minții și sufletului. Stimulând în mod excesiv consumismul, egoismul, superficialitatea, depravarea sexuală, senzația și emoția în dauna gândirii și a reflecției, imaginile și mesajele culturii media îl secătuiesc pe om de puterile sale sufletești, îi atrofiază funcțiile cognitive, simțul discernământului și capacitatea de empatie, îi descompun conștiința, îl abrutizează (și retribalizează), aducându-l într-o stare de pasivitate, în care nu mai este capabil de reacții vii, ci condiționate. E o cultură împotriva omului, care desființează omul.

De aici vine și „oboseala sufletească” a omului contemporan, despre care vorbea profesorul Ilie Bădescu[2]: omul ca „produs” al culturii media este un individ blazat, care nu-și mai pune întrebări cu privire la scopurile mai înalte ale existenței, nu mai este interesat (și nici capabil realmente) de cunoaștere, un om impasibil, insensibil la suferința aproapelui, lipsit de simțul identității și al dragostei de neam, „idealurile” sale reducându-se la consum, trăirea în prezent și satisfacerea propriilor patimi. Faptul că oamenii sunt tot mai izolați unii de ceilalți, destrămarea familiilor, slăbirea spiritului de comuniune, dezinteresul de a mai naște prunci și de a mai întemeia familii, distrugerea unității dintre români sunt alte efecte ale culturii media. Este, în fond, un fast-food cultural care produce mari daune sănătății sufletești și mentale, daune care pot fi ireversibile pentru un om care nu mai află calea de întoarcere către Dumnezeu și Biserică.

Cultura ca marfă

Dacă vechea cultură era preocupată în primul rând de valoarea de adevăr, în noua cultură, de esență nihilistă, are prioritate valoarea de schimb: capătă dominanță cultura ca marfă, cultura consumeristă, care transformă valorile, inclusiv omul, în marfă. Banul devine liantul societății globalizate, are puterea de a nivela, de a masifica și a globaliza mai ușor societățile, îndeplinind un rol important în procesul de abstractizare a omului. Totodată, merită adăugat că prioritatea acordată banului în economie a condus la monetarizarea economiei, ceea ce înseamnă abstractizarea ei. Urmarea este că și economia a fost distrusă ca știință, fiindcă ea nu mai are temei în realitate: „Cu cât economia devine mai abstractă, altfel spus, mai monetarizată, cu atât mai ușor poate fi manipulată de cei care «pricep» mecanismul operațiunilor abstracte, o economie complet monetarizată fiind cel mai ușor de manipulat”. O economie monetarizată erodează economia dăruirii, a familiei și a comunității[3].

Între circulația monetară și circulația imaginilor este o strânsă legătură, fiindcă imaginile (pe care se bazează industria publicitară), care au un efect hipnotic și lucrează la nivel subliminal, transformă omul într-un bun consumator, într-un individ care nu mai discerne între nevoile artificiale și cele reale, care confundă nevoile cu dorințele create și induse prin mesajele culturii media; de fapt, ele creează o pseudo-realitate, omul actual fiind absorbit într-un amalgam de ficțiuni mediatice. Supremația pe care o capătă banul este, așadar, un fenomen strâns corelat cu supremația imaginii. Vedetele mediatice nu există decât prin imagine, valoarea lor de piață depinzând de imaginea pe care și-o construiesc, de impactul acesteia – imaginea trebuie să aibă forța de a se imprima cât mai puternic în conștiința oamenilor, de a seduce și de a forma modele și atitudini.

Crearea identităților de marcă și a unei „mentalități de mall”

Aceste fenomene conduc la remodelarea lumii și a realității, pentru a le transforma într-un „sat global” (după binecunoscuta sintagmă folosită de McLuhan), în care realitatea și transcendentul sunt anihiliate. Cultura imaginii, pe care se reazemă industria publicitară, cultivă hedonismul, narcisismul, orgoliile, euforia, patimile. Un om împătimit, căruia i s-au creat multe dependențe, e un bun consumator și un individ docil. În cartea sa „No Logo. Tirania mărcilor”, Naomi Klein[4] analizează modul cum dominația corporatistă, care s-a extins agresiv asupra tuturor sferelor – culturală, economică, politică, socială –, a transformat lumea într-un „mall global”, în care aspirațiile, gusturile și comportamentele sunt omogenizate. După cum arată Klein, astăzi capitalismul corporatist nu se mai bazează în primul rând pe producția de bunuri (care este, de regulă, subcontractată unor companii din Lumea a Treia, unde se găsește mână de lucru ieftină), ci pe imagine, fiind făcute investiții uriașe în „crearea identităţilor de marcă”.

Publicitatea corporatistă e menită să acapareze cât mai multe spații (tot mai puține rămân „nemarketate”): „Acum miza nu mai e să sponsorizezi cultura, ci să fii cultura”, rezultatul fiind crearea „unui univers autosuficient de oameni cu nume de marcă, produse cu nume de marcă şi media cu nume de marcă”. Imaginile și mesajele culturii coporatiste și ale culturii mediatice, întrucât ne asaltează permanent și ne „colonizează” spațiul mental și sufletesc, dau naștere, mai ales în rândul tinerilor, unei „mentalități de mall” (Klein). Cele mai vulnerabile victime ale publicității corporatiste sunt, firește, tinerii, a căror identitate ajunge să fie modelată de „stimulentele de marketing”, pentru a deveni, în cele din urmă, „o marfă preambalată”. O plămadă a acestei mașinării mediatice, ale cărei angrenaje și rețele se întind ca un păienjeniș dens la nivel planetar, este „adolescentul global, împodobit cu logo-uri, care intenţionează el însuşi să intre într-un tipar fabricat de media”. Industria publicitară corporatistă are puterea de a-i condiționa într-o asemenea măsură pe tineri, încât să-i facă să se încoloneze într-o „armată de adolescenţi clonaţi care mărşăluiesc – în uniforme, după cum spun marketerii – către mall-ul global”.

Decăderea învățământului, consecință a distrugerii culturii

Trecerea spre o astfel de „cultură” în care nu mai interesează valoarea de adevăr, ci valoarea de schimb are implicații profunde și asupra domeniului învățământului, ducând la decăderea lui. Cum arată Jean-François Lyotard în lucrarea sa „Condiția postmodernă”[5], cunoașterea postmodernă nu mai este formativă (nu mai construiește caractere), ci temporală (perisabilă), „se produce și se consumă ca o marfă”. „Sensul cunoașterii postmoderne este circulația, tranzitul, transformarea în deșeuri în urma utilizării. Nemaifiind formativă, cunoașterea nu mai interesează în sine, ci ca mijloc, ca instrument”. Acest tip de cunoaștere zămislește ceea ce Bourdieu numea „specialiști în gândirea perisabilă”.

Prin urmare, în învățământ nu se mai formează oameni întregi, ci competențe, oameni asimilabili, utili în corporații, „dresați” să preamărească „virtuțile” globalizării. Semnificativ este că, în Legea Educației de la noi, printre primele puncte este menționată necesitatea formării „infrastructurii mentale a societății românești” pentru integrarea „în contextul globalizării”. Așadar, menirea școlii devine aceea de a pregăti individul pentru societatea de consum, de a forma indivizi care satisfac „cerințele pieței” globale. Christopher Lasch, într-o carte care ar merita tradusă și la noi („The Culture of Narcissism”) notează că „rolul şcolii devine tot mai mult să modeleze nu inteligenţa reală a copiilor, ci imaginea, aparenţa lor, pentru ca, odată ieşiţi din şcoală, să se poată vinde cât mai bine. Aşadar, şcoala participă la îngroşarea trăsăturilor narcisiste, încurajând în copii formarea unei imagini de sine gonflate, necorespunzătoare capacităţilor şi cunoştinţelor reale”.

Ce fel de oameni formează învățământul utilitarist

Reforma propusă recent în învățământul românesc (care minimalizează importanța lecturii, a istoriei, a literaturii) e un experiment țintind să transforme învățământul într-o fabrică de consumatori, de semidocți funcționali ca mână de lucru ieftină în slujba corporațiilor. Rodul acestei reforme ar urma să fie un învățământ de masă, care va produce sclavi executanți, nu oameni liberi, creativi, demni, cu spirit critic, cu o conștiință a identității, ci având doar competențe pentru a fi specializați într-un domeniu restrâns. Prin urmare, este acordată întâietate competențelor și specializării, „eficienței”, valorilor utilitare, „maximizării profitului”.

Accentul pe un pragmatism reducționist și limitarea inevitabilă a omului la un domeniu restrâns îl face pe acesta incapabil de a-și mai forma o viziune globală asupra lumii, de a mai înțelege ce se întâmplă în jurul său și cu sine. În plus, unui astfel de om îi va fi cu neputință să perceapă ce este o ierarhie a adevărurilor, care să-l ajute să se orienteze, să dobândească repere solide și sănătoase. Cum scrie un profesor, Constantin Toader, referindu-se la planul de reformă a Educației propus recent[6], erudiția ajunge să fie „considerată un anacronism şi stârpită, oriunde s-ar fi ascuns”. Prin aceasta, se neagă rolul cunoașterii (în sensul ei autentic) în educație. Omul ca produs al unui învățământ utilitarist este un om prefăcut în robot, fără memorie, sărăcit sufletește, care răspunde perfect „cerințelor pieței” și ale societății de consum.

Tinerilor li se inoculează că idealul lor major trebuie să fie „realizarea în carieră”, ajungându-se la idolatrizarea muncii corporatiste. Mai mult, sunt cu desăvârșire lipsiți de orice fel de educație pentru viață și pentru familie – educație indispensabilă astăzi nu numai pentru încurajarea natalității, mai necesară ca oricând în țara noastră, dar și pentru refacerea țesăturii vii și a unității unei societăți destrămate și dezbinate. În schimb, li se induce convingerea că au „dreptul” la ore de educație sexuală, denumite în mod insidios „educație pentru sănătate”, deși, în realitate, nu sunt decât un mijloc de instituționalizare a pornografiei. De aici rezultă că școala ajunge să formeze oameni cu totul incapabili să mai întemeieze familii normale. În acest caz, cum își mai poate menține un neam unitatea, vitalitatea și rezistența în fața unor forțe tot mai dizolvante? Destrămarea familiilor și avortul sunt efecte ale culturii corporatiste care le este inculcată tinerilor.

Cultura informației și a imaginii. Dispariția culturii ca formare

Odată ce omul a pierdut legătura cu tradiția, este privat și de cultura ca formare și, implicit, de valorile culturale autentice, care îi modelează identitatea, îi construiesc reperele. În noua cultură, informația ia locul cunoașterii ca formare. În definitiv, noua cultură se distinge prin prevalența pe care o capătă informația și imaginea, ca instrumente de obținere a puterii, a profitului (monopolul asupra acestora – pe care îl dețin, de pildă, corporațiile multinaționale – asigură accesul la putere) și ca mijloace de manipulare. Avalanșa de informații și de imagini – pe care creierul nu le poate procesa – subminează procesele cognitive, gândirea profundă, capacitatea de concentrare, discernământul, derutează și împrăștie mintea.

Copiii expuși de timpuriu excesului de stimuli vizuali și de informații vor deveni hiperactivi, iar mai târziu vor avea, inevitabil, dificultăți de concentrare și de învățare, vor manifesta un dezinteres tot mai accentuat față de școală, față de carte, dar și un spirit tot mai rebel: nu vor mai fi dispuși să asculte de nici o autoritate. În schimb, atenția și preocupările lor vor fi „confiscate” de fantasmele culturii media și ale culturii consumeriste, care le vor inculca înclinații menite, pe de o parte, să le dezvolte patimile și să le distrugă inocența și, pe de altă parte, să îi mențină într-o stare de infantilizare perpetuă, captivi într-un univers fictiv, al distracțiilor și al spectacolului. Omul educat prin mijloacele de „informare în masă” devine un simplu consumator de informații și imagini, care îi infestează lumea lăuntrică, un receptor pasiv de impresii, cu un vocabular tot mai sărac, astfel că nu va mai avea acces la idei și înțelesuri înalte, va fi incapabil să facă asocieri complexe, să lucreze cu ideile, să aibă o gândire critică.

Ruptura de tradiție și înlocuirea culturii cu ideologia

Cultura veche, care prețuia valoarea de adevăr, înlesnea accesul la adevărata cunoaștere – însemnând dezvoltare a minții, a conștiinței, a gândirii profunde, spor de cunoaștere. Cultura autentică are întemeiere în valorile perene și în tradiție – cea care îi asigură fundamentul și dăinuirea. Rupând legătura cu tradiția (cu valorile spirituale creștine – în cazul culturii noastre și a celei occidentale), care înseamnă memorie și identitate, cultura rămâne cu totul descoperită în fața ideologiei și a influențelor nefaste ale acesteia, care o destructurează. Cultura este înlocuită cu ideologia.

În timp ce cultura este menită să ne ajute să numim realitatea, să înțelegem cine suntem, să ne cunoaștem istoria, locul și rostul în lume – cultura ținând mai degrabă de un mod de a fi, de identitate –, ideologia urmărește nu să înțeleagă, ci să redefinească realitatea, fiind folosită ca un instrument de obținere a controlului (asupra acesteia) și a puterii. Dacă li se va cultiva dezinteresul față de Tradiția creștină și față de operele marilor clasici, copiii nu vor mai avea acces la valorile perene în spiritul cărora ar trebui educați pentru a-și dezvolta virtuțile și caracterul – binele, frumosul, adevărul, dragostea de neam etc. Vor fi educați, în schimb (în conformitate cu ideologia corectitudinii politice), că mai important este să se exprime pe sine, să se „elibereze” de tot ceea ce le-ar putea îngrădi eul, propria lor voință, „libertatea de alegere” și propriile dorințe subiective – inoculându-li-se o idee total eronată despre libertate.

În postmodernism, marile povestiri sunt discreditate, ironizate, deconstruite. Însă tocmai acestea – de pildă, cunoașterea marilor eroi din istoria poporului nostru, a vieții marilor Sfinți etc. – îi pot pune pe tineri în contact cu permanențele și le pot forma repere axiologice stabile. Cum spunea Mircea Platon, pot fi mai ușor ucise lucrurile pe care nu le cunoaștem, cărora nu le știm povestea. Și tot el arăta că, dacă ne-am cunoaște povestea, „dacă ne-am înțelege rostul, nu ne-am mai vinde atât de ușor”. Așa se face că substituirea vechii culturi cu noua cultură destructurantă, de factură nihilistă, a avut drept rezultat înstăpânirea imaginii și a informației în locul cuvântului și a cunoașterii (ca izvor al înțelepciunii), triumful unei culturi a patimilor (dezintegrante, disolutive) în dauna unei culturi a virtuții (unificatoare, ziditoare).

(va urma)

Irina Bazon

[1] În William S. Lind, Andrei Dârlău, Irina Bazon (coord.), Corectitudinea politică: „Religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale (Editura Rost, 2015), pp. 99-117.

[2]http://www.dailymotion.com/video/xxkac4_prof-ilie-badescu-la-trinitas-lumina-celui-nevazut-oboseala-sufleteasca-a-lumii-contemporane-11-octo_news.

[3] A se vedea John Médaille, Spre o piaţă cu adevărat liberă (Editura Logos, 2012).

[4] Naomi Klein, No Logo. Tirania mărcilor (Editura Comunicare.ro, 2006).

[5] Jean-François Lyotard, Condiția postmodernă (Editura IDEA, Cluj, 2003).

[6] http://www.tribunainvatamantului.ro/planul-cadru-pentru-gimnaziu-cronica-unui-dezastru-anuntat

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 89/Iunie 2016

Un fenomen îngrijorător, specific lumii noastre actuale, asupra căruia ar trebui să reflectăm mai mult, este maniera în care pseudocultura rezultată din simbioza între cultura consumeristă și neomarxism – care au căpătat supremație prin intermediul celui mai puternic instrument de promovare și de inoculare a acestora, și anume mașinăria mediatică – a modificat în profunzime modul nostru de a gândi și de a simți, alterând și redefinind valorile noastre fundamentale. Printre aceste valori esențiale, căsătoria și familia ocupă locul cel mai de preț, fiindcă de ele (mai exact, de efortul de a păstra nealterate aceste valori) depinde existența și continuitatea noastră ca societate și neam. În acest articol vom detalia modul în care căsătoria și familia au fost redefinite pentru a fi transformate în „bunuri de consum” și pentru a le aduce în concordanță cu pseudovalorile noii culturi.

Potrivit lui Jean-François Lyotard[1], în societatea postmodernă, cel care produce și deține cel mai mare surplus de informație – pe care o manipulează pentru a obține controlul asupra contextului și, drept urmare, puterea – are mereu dreptate și legitimitate. Controlul asupra realității se realizează prin mijloace tehnice (informatizarea este un astfel de mijloc) și, cu cât aceste mijloace sunt mai performante, „cu atât «realitatea» produce mai multe probe științifice, și deci cresc șansele de a avea dreptate”.

Este lesne de observat cum puterea corporațiilor este dată tocmai de monopolul pe care l-au instaurat asupra informațiilor, ceea ce le permite să-și extindă controlul asupra realității, a societăților, a statelor și, în același timp, să modeleze mentalitățile și realitățile în funcție de agenda globalistă. Prin urmare, puterea nu mai este deținută de statele naționale, ci de corporații, care dispun de mijloacele cele mai performante prin care produc și propagă informațiile.

Corporațiile sunt, în fond, bune aliate ale neomarxiștilor, întrucât tipul de individ produs de marxismul cultural – dezrădăcinat, lipsit de identitate, masificat, rupt de familie și de comunitățile organice – este pe deplin deschis influențelor culturii corporatiste și perfect integrabil în noua economie globală. Un exemplu grăitor în acest sens este susținerea de care beneficiază homosexualii din partea corporațiilor[2].

Redefinirea căsătoriei în acord cu pseudovalorile noii culturi

Cu alte cuvinte, cultura consumeristă – ca produs al dominației corporatiste – a fuzionat în mod firesc cu cea neomarxistă, infestând societatea, contaminând și modelând mintea și sufletele oamenilor prin intermediul celor mai eficiente mijloace mediatice. Rezultatul evident este distrugerea culturilor tradiționale, locale și, implicit, redefinirea familiei și a căsătoriei pentru a le face să corespundă noii viziuni asupra omului: omul-emblemă al vremurilor noastre este omul-consumator, individul dezrădăcinat, trăitor într-o societate cu desăvârșire mobilă, care situează mai presus de orice aspirații umane satisfacerea propriilor dorințe subiective și egoiste ale indivizilor. Unica realitate devine cea construită de mijloacele de propagare și inoculare a noii culturi, astfel că istoria și locul comunității din care provine, generațiile trecute și cele viitoare nu mai prezintă interes pentru individul dedicat trup și suflet consumului.

Și asta fiindcă, așa cum arată Christopher Lasch în cartea sa „Cultura narcisismului”[3], „tendinţa dominantă este de a trăi prezentul – a trăi pentru tine însuţi, nu pentru predecesori sau pentru posteritate. Ne pierdem rapid simţul continuităţii istorice, sentimentul că aparţinem unei succesiuni de generaţii ce-şi au originea în trecut şi se îndreaptă spre viitor”. Or, acest simț al continuității istorice, atașamentul puternic față de comunitate și față de generații, precum și spiritul de sacrificiu (opus înclinațiilor individualiste și egoiste stimulate excesiv de cultura de consum), de devotament și fidelitate (față de soț sau soție, față de neam și strămoși) sunt cultivate, în mod firesc, numai în cadrul familiei tradiționale. Dacă familia este supusă disoluției, urmarea ineluctabilă este destrămarea și dispariția comunității al cărei temei este.

Tradiția creștină asigură trăinicia și unitatea familiei

Bărbatul și femeia care se unesc în Taina Căsătoriei contribuie la viitorul unui neam generând noi vieți și „asumându-și cu jertfelnicie datoria față de trecut și responsabilitatea față de viitor” (Patrick J. Deneen). Însă, cum arată Părintele Ilie Moldovan[4], ceea ce susține cu adevărat familia, asigurându-i trăinicia și unitatea, este Tradiția creștină – la noi, familia având ca fundament Ortodoxia.

Iată de ce, cu ajutorul noii culturi dominante – nihilistă, disolutivă –, care este cultura mediatică, o cultură a patimilor, fiind cea mai puternică armă mânuită cu abilitate atât de elitele corporatiste, cât și de marxiștii culturali, se țintește către redefinirea familiei și a căsătoriei pentru a le desacraliza și a le devaloriza. Astfel, familia redefinită în acord cu pseudovalorile noii culturi îşi pierde ancora în Biserică şi, odată cu ea, şi fundamentul moral, fiindcă, de vreme ce viața familială nu mai este impregnată de harul credinţei și nu mai este susținută și regenerată prin legătura cu Dumnezeu, devine vulnerabilă în fața oricăror inginerii sociale și ideologice menite să o denatureze și să o dezintegreze. Șubrezirea acestei temelii fără de care întregul edificiu social se năruie – familia – este, prin urmare, o consecință a slăbirii credinței. Unitatea familiei și, implicit, a unui neam, nu este vie și durabilă fără credință, singura care împiedică regresul unui popor în starea depersonalizantă de masă.

Familia firească, tradițională se fundamentează pe o cultură solidă a virtuții, care este ancorată în valorile creștine. Subminarea valorilor creștine ale familiei echivalează cu anihilarea virtuților care mențin stabilitatea și coeziunea familiei: fidelitatea, respectul, spiritul jertfelnic, devotamentul, castitatea (nu numai cea trupească, a tinerilor care urmează să-și întemeieze o familie, dar și curăția inimii). Părintele Ilie Moldovan descrie pe larg aceste valori morale și dovedește importanța lor crucială, arătând, după cum convin și istoricii, că „epocile de prosperitate şi de putere a popoarelor coincid întotdeauna cu cele de puritate şi solidaritate a vieţii familiale” întemeiate pe aceste virtuți. Iar decăderea morală a familiei are efecte devastatoare asupra vieții sociale, conducând la degradarea și destabilizarea acesteia. În acest context, prioritatea zero a celor ce pretind că reprezintă societatea și se află la conducerea ei ar trebui să fie promovarea unei culturi a familiei prin cultivarea și apărarea acestor virtuți. Iar dacă principiul fidelității conjugale este temeiul fundamental al unei vieţi de familie sănătoase, atunci acesta ar trebui să fie printre cele mai importante valori insuflate tinerilor.

Devalorizarea familiei și transformarea ei într-un „bun de consum”

Putem înțelege și mai clar de ce corporațiile moderne devin aliatele cele mai de nădejde ale homosexualilor, favorizând (printr-un substanțial sprijin financiar și mediatic) „căsătoriile” între persoanele de același sex, dacă reflectăm la rădăcinile filosofice comune ale corporației moderne și căsătoriei moderne: „Corporațiile moderne și căsătoriile gay au, în fond, la bază aceeași filosofie: suntem indivizi, consumatori, și nu ar trebui să întâmpinăm nici o opreliște – fie naturală (biologică sau ținând de mediul ecologic), fie morală (norme prin care sunt condamnate desfrâul sau lăcomia) – în obținerea satisfacției personale. Atât în economia modernă, cât și în căsătoria modernă, tipul de individ dezirabil este cel dedicat consumului fără limite”[5].

Redefinirea căsătoriei după tiparele acestei noi realități fabricate de cultura mediatică are tocmai scopul de a-l „elibera” pe individ de orice angajamente puternice față de comunitate, chiar față de oamenii lângă care trăiește, de a-l desprinde de strămoși și de generațiile de care este legat în cadrul familiei extinse. Pentru acești indivizi „liberi”, al căror unic ideal este atingerea satisfacției personale, căsătoria nu mai este o datorie, un angajament asumat în scopul menținerii unei rânduieli morale și naturale pe care Biserica și comunitatea o apără și o cultivă ca fiind „cheia de boltă” a existenței noastre ca societate și neam, ci ajunge să facă parte „din piața bunurilor de consum aflate la alegerea noastră” (Patrick J. Deneen). Devine unul din „drepturile” individului, un „bun de consum” care trebuie să-l satisfacă. De aici, ajunge să fie lesne transformată într-un „drept” al homosexualilor. Principiile care stau la baza „căsătoriei” astfel reinterpretate sunt „libertatea de alegere”, autoîmplinirea, plăcerea egoistă, dorințele subiective pervertite, înrobirea față de patimi și descătușarea acestora, precum și dreptul de a desface oricând o asfel de uniune atunci când așteptările – create și alimentate de cultura media care fabrică și ne inoculează un model senzațional, dar pur fictiv, de „om fericit” – nu sunt îndeplinite.

Efectele distructive ale culturii imaginii asupra familiei

Un factor care contribuie decisiv la subminarea familiei și la degradarea relațiilor din cadrul ei este imaginea, care, având o uriașă putere hipnotică, este cea mai eficientă armă de manipulare astăzi. Imaginea „este aproape tot ce contează, ceea ce se vinde, se caută, şi faţă de care există grija cea mai mare” (Christopher Lasch), omul tinzând să se identifice cu aceasta sau să interiorizeze, de multe ori inconștient, ceea ce transmite aceasta. Întrucât „imaginea este perisabilă”, cum arată Lasch, omul condiționat de imagine este dominat de dorința puternică de a trăi doar în prezent, concepția care i se inculcă fiind aceea că „oamenii sunt valabili şi sunt vii atâta vreme cât sunt tineri şi atractivi”. De aici, fetișizarea tinereții și pierderea simțului continuității istorice. Oamenii nu mai sunt interesați să învețe din trecut și nu mai sunt preocupați de modul cum vor fi judecați de posteritate.

Bărbatul sau femeia aspiră să-și creeze o imagine (sau să aibă un partener) care să coincidă imaginii ideale fabricate de cultura media – imagine care este, în fond, un „bun de consum”, ce trebuie să atragă și să se vândă cât mai bine. Femeii i se inoculează obsesia pentru frumusețe – nu o frumusețe naturală, ci una care este produsă, ca orice alt bun de consum, și care transformă femeia într-un obiect sexual. Cultura media promovează modelul unei femei sexualizate, dar și masculinizate (femeia obsedată de carieră, femeia dominatoare), care se situează la antipodul adevăratei feminități – delicate, sfioase, jertfitoare, smerite, apărătoare a valorilor vieţii. Astfel, femeia este ruptă de menirea ei firească, de cămin, de maternitate, de viaţa spirituală şi de tradiţie, iar o societate care nu mai prețuiește femeia, ci permite înjosirea ei în acest mod devine o societate degenerată și își pierde stabilitatea, coeziunea şi puterea morală de a rezista în fața forţelor exterioare dizolvante. Marii duhovnici au avertizat că distrugerea unei societăţi începe cu decăderea femeii.

Pe de altă parte, modelul „ideal” de bărbat, inculcat prin intermediul acaparatoarei culturi mediatice, este unul infantilizat, lipsit de autoritate și de capacitatea de a-și asuma responsabilități, fără stăpânire de sine (o calitate esențială a bărbăției), obișnuit să vadă în femeie un obiect sexual. Diminuarea interesului de a mai întemeia familii, a dorinței de a mai naște prunci, slăbirea fidelității, alienarea produsă între membrii familiei, obsesia pentru satisfacerea plăcerilor egoiste sunt alte „roade” care cresc din semnințele otrăvite sădite de universul ficțional mediatic. Întrucât omul real și modul în care decurge o viață normală de familie nu au cum să corespundă modelelor mediatice – care nu sunt decât fantasme –, urmările inevitabile sunt erodarea comuniunii din cadrul familiei, conflictele, nemulțumirile.

Cultura pornografiei

Cum reușește imaginea – această chintesență a culturii media și a lumii virtuale – să aibă un impact atât de vătămător asupra familiei? În primul rând, imaginea constituie instrumentul cel mai puternic prin care se propagă cultura pornografiei, iar mediul virtual, cadrul prielnic pentru proliferarea acestei culturi. Teologul ortodox american David Bentley Hart atrăgea atenția, în articolul său „Cultura pornografiei”[6], cu privire la „cât de rapid și de insidios poate un astfel de mediu să modifice cultura care ne înconjoară. Fie ocazional, fie cronic, suntem deja o societate pornografică”. El arată că societatea actuală le îmbracă pe fetele tinere atât de sumar și de indecent, încât prostituatele de profesie nu au o metodă prin care să se deosebească de ele pentru a-și atrage posibilii clienți, și că muzica și spectacolele la modă astăzi, care atrag tinerii, au transformat multe forme clasice de divertisment specifice altădată bordelului în forme de divertisment „soft” care, în vremea noastră, au devenit o obișnuință.

Hart evidențiază dimensiunile (în general neconștientizate) ale acestui „cataclism” moral (provocat de această cultură), ce spulberă orice rânduială firească întemeiată pe virtuțile despre care vorbeam la început, lăsându-i mai ales pe tineri pradă unei derive morale fără precedent. „Mai ales în epoca noastră modernă, caracterizată de entertainment-ul pasiv, saturați precum suntem de o nesfârșită furtună de zgomote și imagini și vorbărie deșartă, înfãțișarea violenței sau a degradării sexuale posedă o remarcabilă putere de a penetra, forma și deprava imaginația; iar imaginația este, la urma urmei, izvorul dorinței, al personalității, al caracterului. Oricine susține că expunerea constantă sau chiar regulată la pornografie nu afectează o persoană la nivelul cel mai profund al conștiinței este fie de o prostie ieșită din comun, fie de o degenerare ieșită din comun. Nici nu există vreun precedent istoric care să egaleze cultura Occidentului modern la capitolul abundență și accesibilitate a pornografiei”[7].

Absența unei culturi comune a virtuții și statul polițienesc

După cum explică Hart, în absența unei culturi comune a virtuții – societatea ajungând într-un stadiu avansat de disoluție și decădere morală, tocmai fiindcă structurile subsidiare de autoritate care o guvernau altădată (Biserica, familia, comunitatea) au fost atacate și șubrezite –, „statul liberal modern este nevoit să funcționeze (chiar dacă în formă benignă) ca un stat polițienesc”. Individul „eliberat” este nevoit să apeleze la această autoritate abstractă, care pretinde că-i asigură toate drepturile, dar care poate ajunge lesne să capete o putere totalitară.

De aceea, nu e de mirare că poate adopta legi care contravin valorilor culturii majoritare, iar lupta pentru apărarea acestora – în fond, a unor adevăruri firești – devine o adevărată provocare pentru poporul majoritar, într-o societate caracterizată de relativism valoric și dezorientare axiologică. Însă o dovadă că societatea românească nu și-a pierdut cu totul puterea de reacție sunt cele trei milioane de semnături strânse pentru apărarea familiei tradiționale și pentru afirmarea unui adevăr care altădată, fiind de la sine înțeles, nici nu mai avea nevoie să fie afirmat sau apărat.

Cultura autentică se hrănește din Adevăr

Totuși, nu putem să nu ne întrebăm: de ce, în general, oamenii nu mai conștientizează gravitatea tuturor acestor probleme – sau, când se întâmpla aceasta, nu mai găsesc în ei suficientă putere să se opună acestor forțe disolutive? De ce societatea e tot mai dezbinată, debusolată și anesteziată? Un răspuns cert este acela că i-a fost confiscată cultura, acea cultură care îi înlesnea accesul la Adevăr, la înțelesurile perene și la valorile morale transmise, timp de generații, prin cei trei factori principali care au asigurat educația și au menținut coeziunea acestui neam: Biserica, familia și școala. Acea cultură menită să unifice și să dezvolte o conștiință a identității și a unui destin comun.

Suntem îndreptățiți să credem că disoluția culturii este probabil cel mai grav fenomen care caracterizează civilizația actuală. Cultura înseamnă libertate, identitate, memorie. Când unui popor i s-a furat cultura, acesta nu mai are conștiința propriei identități și decade în starea de masă, atunci nimic nu va mai sta în calea destabilizării sale pe toate planurile. Cultura autentică își trage seva din valorile spirituale, se hrănește din Adevăr. Valorile spirituale moștenite, alcătuind un tezaur de înțelepciune și adevăruri inalterabile, nu numai că dau fundament culturii, făcând posibilă transmiterea ei peste timp, dar asigură unitatea și trăinicia unui popor, păstrând identitatea lui culturală. Cum am văzut, scopul neomarxiștilor, și anume distrugerea culturii ancorate în Adevăr (așadar, în Tradiția creștină), converge pe deplin cu scopurile urmărite de promotorii agendei corporato-globaliste, consecința fiind instaurarea unei pseudoculturi cu efecte devastatoare asupra neamului, familiei și copiilor noștri. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea trezvie pentru a ne putea păzi de roadele otrăvitoare ale acesteia!

Irina Bazon

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 90/Iulie 2016

[1] Jean-François Lyotard, Condiția postmodernă, Editura IDEA, Cluj, 2003.

[2] O listă cuprinzătoare incluzând corporațiile care sprijină „căsătoria” între homosexuali poate fi consultată la http://www.huffingtonpost.com/2015/03/05/marriage-equality-amicus_n_6808260.html.

[3] Christopher Lasch, The Culture of Narcissism, W.W. Norton & Company, New York, 1979.

[4] Părintele Ilie Moldovan, În Hristos şi în Biserică. Teologia iubirii, vol. I; Iubirea, Taina Căsătoriei, vol. II Adevărul şi frumuseţea Căsătoriei.

[5] Patrick J. Deneen, „Corporatism and Gay Marriage: Natural Bedfellows”, http://www.theamericanconservative.com/2014/01/29/corporatism-and-gay-marriage-natural-bedfellows/

[6] David Bentley Hart, „Cultura pornografiei”, în Revista Rost, nr. 83-84, ianuarie-februarie 2010, pp. 41-46.

[7] Ibidem.

Există vreo similitudine între comunism și vremurile de azi?

Conferință cu dr. Virgiliu Gheorghe. Suceava, 18.04.2016.
Organizatori: Universitatea Stefan cel Mare Suceava / ASCOR Suceava / APOR Suceava / Bucovina Profunda
Partener media: Drone Master – www.dronemaster.ro

VIRGILIU GHEORGHE este biofizician, doctor al Universitatii Aristotel din Tesalonic (titlul lucrarii: ‘Televiziunea si mijloacele video-audio ca factori în formarea etosului omului contemporan’). Autor al volumelor de stiinta ‘Efectele televiziunii asupra mintii umane’ (4 vol.), ‘Pornografia — Maladia secolului XXI’ (2011) etc. Coordonator al sectiunii stiintifice a revistei Familia Ortodoxa.

Fiind foarte preocupat de studierea efectelor pe care presiunea tehnologiei si a media le exercita asupra omului contemporan, el face cunoscute riscurile pe care acestea le comporta pentru sanatatea mentala a oamenilor, pentru succesul scolar si profesional al tinerilor noii generatii, pentru viata familiilor din societatea româneasca. În cartile si conferintele sale încearca totodata sa ofere solutii practice la problemele constatate.


Categorii

1. Slider, Comercializarea copilariei, Corporatism, Cultura desfraului, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii, Stat politienesc, Video, Virgiliu Gheorghe

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “NESFANTA ALIANTA A CORPORATISMULUI GLOBALIST CU NEOMARXISMUL CULTURAL. Care este legatura intre transformarea familiei in “bun de consum” si redefinirea acesteia in sens homosexualist?/ SUB DICTATURA NOULUI COMUNISM. Conferinta Virgiliu Gheorghe (VIDEO)

  1. Toata stima pentru Virgiliu Gheorghe, care duce de unul singur, cu tenacitate, o lupta pentru a salva ce mai poate fi salvat dintr-o lume zombizata.

    „Sensul cunoașterii postmoderne este circulația, tranzitul, transformarea în deșeuri în urma utilizării. Nemaifiind formativă, cunoașterea nu mai interesează în sine, ci ca mijloc, ca instrument”.

    Asta se aplica foarte bine “stirilor” de larg consum cu care suntem indopati si care nu formeaza ci deformeaza mintile oamenilor.

  2. Un articol interesant despre situatia celei mai mari banci din lume, Wells Fargo, dupa ce a ajuns pe mana stangii radicale si multiculturale:
    http://townhall.com/columnists/mikeadams/2016/06/23/wells-fargo-proudly-plunging-toward-bankruptcy-n2182232

  3. Din cele de mai sus se demonstreaza calr procesul de fetisizare a lumii. Fiind asadar o problema de natura duhovniceasca salutia nu poate fi decat una singura: intoarcerea la Adevaratul Dumnezeu asa cum au facut-o si evreii in atatea randuri. Sf Scriptura ne da atatea exemple. Iar plata pentru indepartarea de Dumnezeu este sclavia – s-a petrecut de atatea ori la evrei (ex. la filisteni, babilonieni, egipteni etc), se petrece si la noi acum.

    Ordinea actiunilor este asadar intoarcerea la Dumnezeu iar dupa aceea vor veni si solutiile.

    Invers nu se poate. sorry

  4. @george

    Ordinea actiunilor este asadar intoarcerea la Dumnezeu iar dupa aceea vor veni si solutiile.

    Invers nu se poate. sorry

    Bun, dar deja pare o manie acest tip de raspuns-calapod. Cu atat mai de neinteleasa predica asta cu cat asta a fost orientarea noastra de la bun inceput.

  5. off topic – va rog promovati aplicati asta; s-ar putea sa foloseasca, Doamne fereste: http://www.feminis.ro/cum-transformi-mobilul-intr-un-detector-de-radiatii_61737.html#n

    am inteles orientarea dar n-am inteles cu capsali insa … om trai si om vedea.

    spor

  6. Pingback: DOMINATIA TERORISMULUI CULTURAL. Cum a transformat MARXISMUL CULTURAL America/ PLANNED PARENTHOOD – o industrie a mortii indreptata impotriva familiei. Acum si in România – sub numele de ”Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală
  7. Pingback: HOMOFASCISMUL. Preotul ortodox american Josiah Trenham: “Spuneti-le tiranilor tolerantei LGBT, mafiei de lavanda, acelor homofascisti, acestor radicali ai curcubeului, ca nu sunt bineveniti sa-si promoveze propaganda anti-religioasa si anti-civiliza
  8. Google l-a concediat pe angajatul care a scris într-un memorandum intern că bărbații sunt superiori femeilor în domeniul tehnologiei, din motive biologice.

    James Damore a confirmat că a fost dat afară pentru că a diseminat ”stereotipuri privind inegalitatea între genuri”.
    http://www.b1.ro/stiri/high-tech/google-a-concediat-un-angajat-pentru-discriminare-ce-a-sustinut-inginerul-despre-barbati-si-femei-194384.html

    “Când războiul începe, prima victimă este adevărul.” – W. Churchill

  9. Virgiliu Gheorghe: “Oameni care se cunosc de o viaţă au ajuns să nu-şi mai dea „bună ziua”. Fraţi întru credinţă, care ani de zile au împărtăşit aceleaşi gân­duri şi năzuinţe, îşi spun astăzi cuvinte dintre cele mai grele şi se raportează unii la alţii ca la cei mai mari duşmani. Dar şi tinerii care până mai ieri umpleau localurile şi nu puteau spune care este ziua votului sau care sunt candidaţii la preşedinţie au ajuns, iată, mari revoluţionari, care manifestă şi cer imperios căderea guvernului.”
    “De fapt, totul a început în urmă cu şase ani, sub numele sugestiv de „primăvara arabă”. Ca la un semnal, în cascadă, în mai multe ţări arabe a debutat o serie de mişcări stradale care cereau căderea guvernului şi reforme democra­tice. Tirania, se spune, i-ar fi scos pe tineri în piaţă, mai ales pe femei, care pentru prima oară în istoria acestor ţări şi-au descoperit vocaţia de revoluţionar.”
    “Ce oare i-a făcut pe aceşti tineri să contri­buie la distrugerea propriei ţări şi chiar a viito­rului lor? Cum de s-au trezit, peste noapte, că nu mai pot dormi din cauza regimurilor nede­mocratice care le asigurau, altfel, un nivel de trai cel puţin rezonabil? După cum observă cerce­tările dedicate acestui fenomen, explicaţia este una singură: Internetul. Reţelele de socializare, căpuşate de agenţi plătiţi de nu-se-ştie-cine, au pus în mişcare inginerii sociale şi psihologice ca­pabile să disloce mentalităţi, să formeze compor­tamente, să creeze anxietăţi revoluţionare. Astfel că, am putea spune, de acum aşa va fi condusă lumea.”

  10. Pingback: PROIECTUL DE LEGE PODEMOS care ar putea transforma SPANIA intr-un LAGAR GAY DE CONCENTRARE/ Cenzura dementa a FACEBOOK depaseste orice limite. Contul de FACEBOOK al paginii REFERENDUM PENTRU ROMÂNIA - avertizat pentru postarea privind LEGEA PODEMOS
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare