INTERSECTIA DINTRE TEORIA GENULUI, FASCISM SI CAPITALISM sau NOUA ORDINE MONDIALA. Interviu cu psihologul Yann Carriere (Video). Despre impunerea prin metode totalitare a OMULUI NOU, “eliberat” de separarea sexelor, CONTROLUL SOCIAL prin HAOS deliberat si destructurarea persoanei, strategia VICTIMIZARII si demonizarea crestinilor “asupritori”

Am primit pe email:

Interviu cu YANN CARRIERE, doctor în psihologie, reflecții despre teoria genului și consecințele sale

*

DEFINIREA TEORIEI GENULUI

A defini înseamnă a face un demers riguros. Or rigoarea, așa cum mi s-a replicat odată la universitate, e o chestie de bărbat heterosexual alb din secolul al XVIII-lea.

Cu teoria genului ne aflăm într-un domeniu din care rigoarea lipsește sistematic. E o tehnică de preluare a puterii. Așa a preluat teoria genului puterea la Beijing în 1995, făcându-i să semneze pe străinii care nu cunoșteau folosirea cuvântului gender în engleză; ceva ce ei credeau că e o altă desemnare a sexelor masculin/feminin, dar care în realitate trimite și la o teorie destul de confuză sau la un ansamblu de mișcări de idei, mișcare politico-ideologică ce are în spate o implicație radicală. Dacă nu mă înșel, Marguerite Peters vorbește despre straturi ca foile de ceapă; la suprafața genului aveți fațada care pare respectabilă și într-adevăr, genul ca aspect social al identității sexuale e ceva absolut științific. Dacă îl studiem cu rigoare, putem încerca să vedem efectiv cum variază aspectele sociale ale identității sexuate. Însă, dacă ne oprim aici, aceasta e doar fațada soft pe care ideologii gender o prezintă când își promovează ideile; e o cercetare științifică legitimă. Și apoi aveți nucleul dur pentru care gender e un demers doar în termenii puterii, adică bărbații și femeile nu există. A vorbi despre bărbați și femei înseamnă a transmite o viziune complet politică și ierarhizată și opresivă a societății, ceea ce trebuie distrus. Și atunci trebuie distrusă heterosexualitatea dimpreună cu identitatea bărbatului și a femeii. Deci, nu există o definiție. E normal și foarte util pentru ideologii gender.

GEORGE ORWELL, LIMBAJUL ȘI TEORIA GENDER

De fapt, e vorba de George Orwell. Când a scris 1984, avea un avans de doar 11 ani. Teoria gender este o teorie de sorginte fascistă, a preluat puterea la ONU în 1995, la Beijing. G. Orwell avea un avans de doar 11 ani. Când se spune că nu există bărbați, nu există femei, e ca și cum s-ar spune e război, e pace, suntem în plină redefinire a cuvintelor care nu e numai o trăsătură a genului, aceasta se regăsește cumva și în ideologiile eliberării, însă e o strategie generală care e folosită pentru a îneca spiritul. De decenii, se substituie  intelectul și raționamentul cu funcționările prin emoții și prin imagine, în special datorită publicității. Așadar, bruiajul cuvintelor face parte din această degradare, în parte voită și deliberată, a reflecției intelectuale.

TEORIA GENULUI ȘI PULSIUNEA DE MOARTE

Împiedicarea gândirii înseamnă aproape moartea omenirii. Ființa vie și omul funcționează prin discriminare. Prima discriminare a fost probabil: ”planta asta e comestibilă sau nu?” Voi discrimina ceea ce este bine de ceea ce este rău. Așa funcționează viața, așa funcționează gândirea. Există o amenințare în momentul în care refuzăm să gândim: suprimarea cuvântului rasă din Constituție,  ascunderea acestui cuvânt… Nici nu mai putem numi lucrurile, bărbat/femeie – nu mai putem numi diferența, etc. Este un aspect extrem de mortifer. Mortifer asumat. Aveți unul dintre cei mai străluciți teoreticieni ai genului pe nume Lee Edelman. El a scris o carte intitulată No Future. Queer Theory  and the death Instinct (Niciun viitor. Teoria genului și instinctul morții) Instinctul morții – și îl revendică. Adică queer-ii sunt cei care contestă propensiunea obligatorie, deci opresivă, a omenirii de a se reproduce. Și dă exemplu… de pildă îi place filmul lui Hitchcock, Păsările, pentru că, zice el, copiii sunt de fapt victimele. Și spune că de fapt queer-ii sunt cei care se opun reproducerii impuse. Și el revendică această poziție.

Pornind de la non-definire ajungem la non-gândire și la ceva care ucide omenirea până la urmă. Și treaba asta e revendicată. Adică teoreticienii gender sunt oameni inteligenți, trebuie să le-o recunoaștem. Apoi vom vedea de ce și cum o iau razna. Dar nu ei sunt cei mai periculoși, ci acei care îi recuperează. Întotdeauna există două straturi în ideologie: cei care cred în ea și cinicii care manipulează ideologiile. Ei bine, aceștia sunt străluciți și asumă ceea ce spun. Și mai ales Lee Edelman care spune: ”Da, suntem de partea pulsiunii de moarte”.

TEORIA GENDER ȘI ȘTIINȚA

În mare, teoria genului spune că nu există diferențe într bărbați și femei, și deci că diferențele sunt un sistem social construit, opresiv, care trebuie distrus.

La început, o idee în sine nu este științifică sau neștiințifică. Științific va fi modul în care va fi examinată și mai ales modul în care vom accepta să o supunem la testul realității și să vedem dacă  experimental teoria dă rezultatele așteptate, etc.  Principalii autori nu revendică nicidecum un  demers științific. Dar și dacă l-ar revendica, există un viciu de fond în ideea principală a ideologiei genului, cum că nu există nicio diferență între bărbat și femeie, deoarece este singurul lucru care nu poate fi niciodată dovedit științific. De ce? Pentru că orice veți face la o confruntare cu realitatea, ca experiență, ca experimentare, căci asta este știința, veți ajunge la ceva limitat și finit. Și dacă în această experiență limitată și finită găsiți că nu există diferențe între bărbați și femei, nu veți fi dovedit că nu există diferențe, veți fi dovedit că pe anume segment în anume condiții nu există diferențe. Vi se va putea replica oricând: ”Da, însă ca să vedeți diferențele, trebuia să faceți cutare lucru, și nu l-ați făcut”.  Se poate dovedi că există diferențe, dar ca să se dovedească faptul că nu există diferențe, trebuie făcute o infinitate de experimente tot timpul. Deci, este singura ipoteză idioată, de fapt, cum că nu există diferențe. Putem alege o mulțime de ipoteze despre… însă aceasta e cea mai absurdă. Căci  aceasta nu va putea fi asumată niciodată.

TEORIA GENULUI ESTE URMAREA FEMINISMULUI RADICAL

Feminismul liberal: ”Vrem aceleași drepturi”. Feminism la care ader 100%. Nu există niciun motiv să facem drepturi diferite pentru bărbați și femei. Însă pe urmă, unii au fost dezamăgiți în așteptările lor.  Căci, așa cum explică ziaristul norvegian în Brainwash The Gender Equality Paradox dacă dați aceleași drepturi oamenilor diferiți, care au preferințe diferite precum bărbații și femeile,  rezultatul final va consta în divergențe importante. Adică femeile preferă să studieze Literele sau psihologia, iar bărbații ingineria, societatea se va diversifica după genuri și-i va dezamăgi pe care își imaginau că vor fi femei peste tot, mai ales în posturi ale Puterii. Atunci, fie acceptăm realitatea, fie o refuzăm și ne refugiem în ideologie. Și aici intervine feminismul radical care, prin analogie cu concepția marxistă despre asupriți/asupritori, a spus că e din cauza unui sistem puțin vizibil, o ideologie puțin vizibilă  care asuprește femeile spre beneficiul bărbaților. Intrăm în ceva periculos. De ce? Pentru că aceasta stârnește ura, stigmatizează. În psihologie, se vorbește în termeni de clivaj: cei buni de-o parte, cei răi de cealaltă parte. Evident, toată lumea va începe să-i urască pe cei răi. Aceasta este erupția și dominația tipului de feminism din anii 80. Așa a luat naștere misandria, adică sexismul împotriva bărbaților, sistemul de cotă care-i împiedică pe bărbați să aibă o retribuție justă pentru eforturile lor sau pentru gusturile lor sau pentru competențele lor. Iar aceasta a provocat – e important să fie spus – două minciuni enorme care domină azi societatea noastră, cu mult înainte de iruperea teoriei genului. Minciunile despre violențele conjugale și minciunile despre așa-zisele inegalități salariale.

VIOLENȚE CONJUGALE ȘI INEGALITĂȚI SALARIALE

Câteva cuvinte despre aceste două minciuni, deoarece ele dau o idee despre cum funcționează mass-media noastră și democrația noastră, e important s-o avem dacă vrem să înțelegem cum funcționează implementarea unei ideologii precum cea a genului și cum s-o combatem.

De când se fac studii despre violențele conjugale, adică din anii 70, toate studiile au aflat întotdeauna că există tot atâția, ba chiar mai mulți, bărbați bătuți cât și femei bătute. Toate studiile. Nu există altele. Dacă facem un studiu serios întrebând bărbați și femei, aflăm că sunt tot atâția bărbați bătuți cât și femei bătute și tot atâția bărbați violenți cât și femei violente, dacă nu mai multe. Vedeți bine că nu e nicidecum ceea ce transmit mass-media și guvernul. E vorba de minciuni deliberate, sunt cărți scrise despre asta, dar nimănui nu-i pasă, important e să se arate că feminismul radical are dreptate și că prin această violență femeile sunt oprimate și trebuie să fie mereu avantajate, căci sunt mereu oprimate.

A doua minciună privește inegalitățile salariale, repetată insistent de mass-media și de guvern. Există disparități salariale, dar dacă vom căuta motive care să le explice, le vom găsi. Un autor american precum Warren Farrel, cred, acceptat de feministe, a făcut o listă cu 25 de motive, 25 de variabile care dacă sunt introduse în analiza diferențelor, suprimă orice diferență. Ba chiar dezvăluie că femeile sunt  mai bine plătite decât bărbații. Până și statisticienii din Franța pot ști lucrul ăsta. De ce se spune minciuna asta? Tocmai pentru a întreține ideea că femeile sunt oprimate. Nimeni nu are nicio scuză dacă crede această minciună, pentru că poate verifica cu ceea ce se întâmplă în jur. Și apoi, e însăși logica sistemului capitalist. Dacă femeile ar fi realmente mai prost plătite decât bărbații la muncă egală, performață egală, toată lumea s-ar grăbi să le angajeze. Începe să se vadă că teoria asta nu ține. De exemplu, dacă luăm femeile auto-angajate, niciun sistem nu le oprimă, ele își fac propria întreprindere și hotărăsc cu cât vor fi plătite. Ele sunt plătite mai puțin decât bărbații. Există explicații pentru  asta.  Ele fac alegeri diferite față de bărbați. De pildă, ca medici, vor primi mai puțini oameni și vor petrece mai mult timp cu ei. Și atunci, evident că vor câștiga mai puțin. Aici teoria oprimării, teoria feminismului radical nu mai ține. Cum să explic? Ei bine, teoria genului e genială. Deja s-a ajuns  odată cu ultimele lucrări ale feminismului radical, cu Carol Gilligan, la problema socializării.  Adică femeile se limitează pe ele însele.

DOMINAȚIA MASCULINĂ

Educația condiționează încă de la cea mai fragedă vârstă: pe băieți să fie dominanți și să revendice, iar pe fete să fie supuse și să se deprecieze. Și aici Carol Gilligan a muncit din greu în anii 90, făcând studii neserioase în plan metodologic, dar foarte la modă în plan ideologic, odată cu cărțile lui Judith Butler din aceeași epocă, Gender trouble, care apare în 1990. Iată cum se face legătura. Căci nu mai putem pretexta că există un sistem, mitul tavanului de sticlă[1], privit de-aproape, nu mai  ține. În schimb, dacă spunem că totul se instalează odată cu condiționarea, cu construirea identității, atunci  avem o idee bună. Și aceasta duce la ceea ce găsiți acum pe site-urile americane de educație: dacă tolerăm faptul că băiețeii se comportă diferit de fetițe, atunci perpetuăm oprimarea femeilor. În concluzie, băiețeii trebuie împiedicați să fie diferiți de fetițe. Aceasta este ambiția teoriei genului în educație.

DISCRIMINĂRILE

Am observat un lucru. Cum mi se întâmplă să țin conferințe, am constatat o dificultate, o incapacitate inclusiv la persoane care au făcut studii superioare să raționeze într-un mod satisfăcător pentru  a conjuga constrângerile realității cu aspirațiile legitime la egalitate și la lipsa de discriminare nedreaptă. De fapt, raționamentul care trebuie făcut e destul de simplu. Se spune că dacă luăm grupuri, e normal să existe diferențe statistice între bărbați și femei, fie și numai de înălțime, de forță musculară la nivelul brațelor, însă acesta nu este un pretext justificat pentru a defavoriza un bărbat sau o femeie în funcție de caracteristicile grupului respectiv. Și dau următorul exemplu în conferințe, cel al tăietorului de lemne. Nu este nici un motiv să-i interzici unei femei care are forța, agresivitatea, energia și dorința de a fi tăietor de lemne să fie tăietor de lemne, în schimb nu trebuie să ne mirăm că există mai mulți bărbați tăietori de lemne decât femei căci în principiu, la nivelul corpului și al forței brațelor  și al mușchilor, bărbații sunt mai voinici, și apoi își fac meseria cu mai multă plăcere. Dacă toată lumea ar judeca așa,  s-ar rezolva toate problemele de discriminare. Pentru că s-ar accepta totodată diferențele generale, oricare ar fi ele, bune sau rele pentru unii sau alții, depinde de ce parte te afli, și apoi s-ar trata echitabil persoanele pe care le ai în față, în funcție de realitatea lor. Pot fi bărbați feminini, femei masculine,  etc. Însă, când țin conferințe îmi dau seama că oamenii nu mai sunt în stare să aibă un asemenea raționament.

PERVERSIUNEA GENULUI

Cred că cel mai simplu ar fi să preiau analogia cu comunismul. Ce-a făcut comunismul e că sistemul, fascismul cel mai violent pe care l-a cunoscut omenirea în secolul XX în numele binelui și al apărării proletarilor, ceea ce este o cauză bună, a masacrat țărani, burghezi, milioane și milioane de persoane. E pervers. E pervers în sens etimologic, căci a perverti însemnă să inversezi logica naturală. Comunismul trebuia să facă binele și a făcut răul. În acest sens, teoria genului promite să urmeze aceeași cale. Adică  nu promite o societate fără clase, ci promite o societate fără sexe, pentru că va exista o infinitate de genuri.

PATOLOGIA NARCISISMULUI

Ne aflăm în plină patologie a narcisismului. Simone de Beauvoir: ”nu te naști femeie, ci devii femeie”.  La bază, era o idee eliberatoare când scria Al doilea sex  pe la 1949-1950. Numai că peste ceva timp, o feminista, Betty Friedan, îi spune: Știți că întotdeauna vor exista femei care vor dori să fie mame și vor  privilegia aceasta la locul de muncă. Iar Beauvoir i-a răspuns, așa cum reiese din cartea lui Sommers (Cristina Hoff): în acest caz va trebui să le-o interzicem. Deci, eliberez oamenii, dar nu tolerez să aibă o părere diferită de a mea. Ăsta-i narcisism. Reorganizez lumea. Iar oamenii care au o dinamică narcisistă sunt revoluționari, lideri, și în acest sens pot fi benefici, dar este și o derivă posibilă, adică eu eliberez lumea numai în sensul idealului meu și nu se pune problema să tolerez ca celălalt să aibă o părere proprie. Tot așa și cu teoria genului. Inițial, în teoria genului, mai ales la Butler, aveți o ambiție legitimă, o ambiție benefică, aceea de a-i apăra pe oamenii care nu au șansa să se încadreze ușor în categoria bărbat sau femeie, fie că sunt hermafrodiți, fie că au o orientare ne-heterosexuală, și deci cărora le este greu să-și găsească locul într-o lume foarte normativă. Și uneori aceasta poate merge, așa cum subliniază autoarea, până la crimă. Oamenii pot fi uciși pentru că sunt homo. După părerea mea este lăudabil să vrei să organizezi lumea pentru ca acești oameni să-și găsească locul. Numai că teoria genului așa cum se propagă ea astăzi nu e deloc așa ceva. Teoria genului care se răspândește azi însemnă să spui ”Pentru ca acești oameni să-și găsească locul, trebuie distrusă structura psihică a oamenilor care-și găseau firesc locul ca bărbați, ca femei și ca heterosexuali.” Aici e perversiunea. Adică vedeți bine cum din nou, în numele eliberării unui număr mic de oameni – dar întotdeauna merită să te ocupi de oameni, chiar dacă nu sunt numeroși – majoritatea va fi asuprită și, ca și în comunism, este o răsturnare perversă.

NEGAREA REALITĂȚII

În psihanaliză, perverșii neagă o parte a realității, care este diferența dintre sexe. Deci efectiv teoria genului este emblematică negând o parte a realității, care este diferența dintre sexe, dar aș dori să mă întorc în urmă legat de întrebarea dv. Negarea realității este o tradiție foarte veche în Occident, iar când vrem să ne aplecăm asupra rădăcinilor disfuncțiilor actuale, trebuie să ținem cont de acest lucru. Eu m-aș întoarce în timp până pe la nominalismul din Evul Mediu, care recuza posibilitatea unei adecvări complete la realitate. Cu Descartes care zice ”Presupun că nimic nu există și îmi dau seama că numai gândirea mea rămâne” suntem în îndoiala față de realitate. Cu Rousseau care zice ”Să începem prin a înlătura toate faptele” suntem tot în depărtarea față de realitate. Din acest punct de vedere, teoreticienii genului nu fac un salt calitativ important, ei prelungesc o lungă tradiție și dacă până la urmă nu suntem mulțumiți, trebuie să ne punem întrebarea cum de a deviat totul de la Sf. Toma d’Aquino încoace. În fine, nu exagerez prea mult.

NARCISISTUL ȘI REALITATEA

Când se vorbește despre atotputernicia narcisistă eu, ca psiholog, văd în asta rădăcina răului. Vorbeam de negarea realității. Narcisistul stă călare pe visul lui și pe realitate. Când este sănătos, reușește să jongleze cu cele două. Dar când începe să delireze, ca în mișcările acelea revoluționare, el vrea să plieze realitatea pe visul lui: comunism, gender… Și atunci îi va masacra pe ceilalți care-i opun rezistență. Prima limită, limita minimă, limita simbolică în fața atotputerniciei narcisismului este ideea de Dumnezeu. Este ideea că EU nu sunt totul și că nu sunt atotputernic. Sunt oameni care i-au studiat pe lideri, mă gândesc la Kohut, un mare specialist în narcisism, și la australianul Hogues. Ei au remarcat că la guru există două tipuri: guru care se cred ei înșiși divinitatea, și cei care se cred mesageri ai divinității și al căror narcisism grandios e divizat în două, ei și divinitatea pe care o reprezintă. Evident, unii sfârșesc mai bine decât alții. Căci dacă te crezi divinitate la 20, 30, 40 de ani, mai treacă-meargă. La 50, 60, 70 realitatea te prinde din urmă și-ți arată că divinitatea nu-i chiar așa de glorioasă. Aceștia nu sfârșesc prea bine. Dar cei care sunt doar mesageri își pot menține echilibrul psihic mai mult timp. Căci grandiosul, idealul stă în Dumnezeu. Iar eu cred că dacă vrem cu adevărat să luptăm împotriva acestor deliruri care se abat regulat asupra omenirii, trebuie să ne aplecăm asupra legăturii omului cu Dumnezeu. Cele două fascisme care au masacrat milioane de oameni în secolul XX sunt ideologii ateiste, comunism sau nazism. Și eu cred în zicerea că ”Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii”. Dacă nu sunt EU cel mai mare, atunci o să mă raportez altfel la lume și la ceilalți.

TEORIA GENULUI, O MISCARE POLITICĂ MONDIALĂ

Această mișcare de idei nu a rămas o mișcare de idei, a devenit o mișcare politică. O mișcare care a preluat puterea și o mișcare care se impune în întreaga lume de la Beijing 1995 încoace. Și aici este un alt fel de pericol și, după părerea mea, e o aliniere de sorginte fascistă a societății. Adică treptat, nu mai aveți dreptul să gândiți altfel decât spune teoria genului. Iată ceea ce cred eu personal și ceea ce am răspuns unor intervenienți într-o întreprindere în care mă aflam, care făceau propagandă la teoria genului, subvenționată de Resursele Umane:

Psihiatrul ne spune că în câțiva ani nu va mai exista nicio normă, toți vom fi excepții, fapt probabil greu de gestionat. Iar eu I-am răspuns: stați puțin, d-le, dacă toți suntem excepții, atunci nu mai există nicio excepție. Nu mai e nicio lege, nicio regulă. Avem o magmă informă, oameni complet pierduți, căci nu mai au o identitate și, contrar a ceea ce spuneți, nu e greu de gestionat, ci extrem de ușor de manipulat.

Venind din partea unui psiholog, acesta e un mesaj puternic. Dacă distrugem reperele oamenilor, obținem oameni dezorientați, ușor de manipulat. În anii 90 am predat o teorie a managementului care se numea Chaos Management [management prin haos]. Chaos management înseamnă să distrugi reperele oamenilor ca să-i faci mai creativi, mai productivi. Dar ei devin și mai ușor de manipulat. Nu prea mai aud vorbindu-se despre această teorie, în schimb o văd aplicată peste tot, fie în întreprinderi, fie la nivelul politic actual: distrugerea reperelor oamenilor. Asta aduce cu previziunea lui Marx. Marx zicea: ”Capitalismul va distruge orice îi va sta în cale. ” Deci toate vechile structuri, națiunile, familiile sunt pe cale de a fi sfărâmate în toată lumea, fie prin război, fie prin imigrație, etc. Ceea ce se ascunde în spate este o punere în ordine la nivel mondial și politic al omenirii care, după părerea mea, merge în direcția asta, dar aici pot să mă înșel, căci nu este domeniul meu. Un fel de reducere la sclavie spre profitul marilor puteri financiare. E o ipoteză pe care o risc. În orice caz, sunt sigur că e periculos deoarece nu mai este vorba de o ideologie,  ci de o mișcare politică ce se impune lumii cu violență.

CAND DELIRURILE SE IMPUN IN FATA REALITATII

Cum se poate ca o eroare cognitivă sau ceea ce pentru unii sau unele poate părea un delir inofensiv, dacă vrem să-l impunem cu violență în fața realității, să dea rezultate îngrozitoare? E afacerea Jandre Botha din Africa de Sud. Afacerea cu cele două lesbiene: una are un băiețel iar partenera ei vrea ca băiețelul să-i spună tata. Ceea ce este perfect conform cu teoria genului. Genul e o chestiune de rol social construit, nu văd de ce băiețelul, chiar dacă aș fi femeie, nu m-ar numi tată. Acesta a refuzat și a fost torturat până la moarte. Iată ce se întâmplă când delirurile sunt impuse realității cu violență. Rezultă masacre așa cum am cunoscut în secolul XX. Așadar, nu este o teorie, e adevărat că a gândi este periculos, dar ce se întâmplă? Nu e teoria genului în sine. Ceea ce se întâmplă este impunerea pe plan mondial a teoriei genului și ca în toate problemele de diversitate, din ceea ce constat eu, fie în întreprinderi, fie în guverne, problemele de diversitate servesc, chiar dacă au un fond bun inițial, să ascundă sub preș manevre de putere și de dominație socială.

TEORIA GENULUI LA SCOALĂ

La nivelul școlii, primele consecințe sunt o amplificare a ceea ce a descris foarte bine o americancă, Christina Hoff Sommers în cartea ei Războiul împotriva băieților. În spatele discursurilor adormitoare despre deconstrucția stereotipurilor, americanii, care sunt uneori mai cinstiți, spun: dacă permitem băiețeilor să fie diferiți de fetițe, perpetuăm oprimarea femeilor, așa că le vom interzice băiețeilor să fie diferiți de fetițe. Deci îi vom invita cu putere să se joace cu păpușile, să poarte rochii, vom suprima curțile de recreație ca să nu mai alerge, etc. etc. etc. E ceea ce descrie Christina Hoff Sommers în cartea ei. Avem aici trăsăturile unui fascism care fabrică un om nou sau un androgin nou, un bărbat-femeie, dacă vreți. Am văzut cu Simone de Beuavoir că intențiile față de femei nu sunt dintre cele mai bune, totuși, cum una din axele principale este eliberarea femeilor, ura, sau agresiunea sau mânia este îndreptată împotriva băieților și a bărbaților.

DISTRUGEREA PERSOANEI

Scopul vizat, după părerea mea, sau interesul este… De ce această ideologie aduce servicii? Pentru că ea duce la distrugerea persoanei. Subtitlul lui Judith Butler este Feminism și subversiunea identității. Nu este subversiunea identității sexuate. Este subversiunea identității și atât. Adică, în această ideologie postmodernă, persoana, subiectul, nu există. Dacă vreți, calea pe care a urmat-o Descartes ”Cuget, deci exist” a fost dusă până la capăt dar EU nu există. Deci suntem doar niște mici nuclee de viață manipulate de raporturi de putere care ne fac bărbați sau femei. Asta-i teoria genului. Dar faptul că persoana nu există e genial pentru un stat totalitar. Pentru că e ceva împotriva întregii civilizații creștine care este fundamentată pe valoarea persoanei create după chipul lui Dumnezeu. Persoana nu este interesantă pentru un sistem capitalist, fie din punctul de vedere al angajatului sau al consumatorului. Și de altfel, nu mai aveți Direcția de Personal, ci Direcția de Resurse Umane, care se ocupă de competențele oamenilor. În mare, aveți portofolii de competențe pe două picioare, sau ambulante, care vor fi exploatate cât se poate de bine. Dar persoana este stânjenitoare, căci ea are niște nevoi, mai ales spirituale. La fel și la nivelul consumului. N-or să-și bată capul cu persoana, vor face marketing în funcție de faptul că sunteți musulman, iudeu, creștin, sau în funcție de faptul că sunteți mamă de familie, un tată, un părinte izolat etc. Și vor crea în voi un act compulsiv de cumpărare. Acesta este scopul marketingului. Nu-și bat capul cu persoana, îi încurcă. Deci trebuie ocolită. Și ce mijloc mai bun  de a o ocoli decât să-i destructurezi identitatea? Desigur, e o metodă totalitară, dar foarte comodă  dacă avem în vedere o lume organizată doar pe primatul consumului și al funcționării capitaliste.

TEORIA GENULUI, VIOLENTA SI SACRUL

Fondatorul Catedrei de sociologie de la Harvard a fost Pitirim Sorokin. Acesta a lucrat mult cu grupuri asupra noțiunii de iubire și a scris o carte intitulată The Power of Love. El remarcase că se putea aluneca foarte repede de la iubirea unui grup la ura față de celelalte grupuri. Nici nu trebuie să insist prea mult. Tipic în  nazism, comunism, era iubirea față de germani și ura față de evrei, iubirea față de proletari, ura față de burghezi și de asupritori, etc. Mie mi se pare că în realitate, într-o societate care l-a respins pe Dumnezeu, dorința de sacru a omului este atât de puternică, încât va exista tendința de a sacraliza o latură a omenescului. Tipic pentru epoca noastră care idealizează victimele, bietele victime ale nedreptății vor fi idealizate și grupul va fi investit cu toate calitățile. Poate fi vorba de bărbați, de femei, de homosexuali, după împrejurări. Problema e că dacă nu există un factor regulator, Dumnezeu deasupra tuturor, atunci idealizarea unui grup va fi obligatoriu concomitentă cu dezumanizarea unui alt grup. Dacă există asupriți și asupritori, asupriții vor fi ridicați în slăvi, iar asupritorii sunt răii care-și pierd statutul de ființe umane și vor fi masacrați. Acesta e un alt motiv pentru care narcisismul trebuie mobilizat la nivelul lui Dumnezeu. Adică numai Dumnezeu e mare. Și o altă noțiune foarte importantă a creștinismului care permite reglajul, este cea de păcat originar din pricina căruia răul se află în toți oamenii și atunci nu putem folosi mecanismul psihologic de clivaj zicând cei buni de-o parte, cei răi de cealaltă parte. De aceea, îndepărtarea de religia creștină ne face să delirăm tot mai mult, investind în ”cei buni” și masacrându-i pe ceilalți.

OBIECTIVUL FINAL AL TEORIEI GENULUI

Este o mișcare care încearcă să distrugă. Ceea ce este curios, e că există un dușman privilegiat. Inamicul privilegiat este Biserica Catolică. Creștinismul și Biserica Catolică. Din mai multe motive.  Mai cu seamă două. Pentru că este o organizație internațională care ar putea fi considerată o ideologie, care propune oamenilor o structurare. Am văzut că scopul este de a destructura omenirea pentru a o manipula. Și mai ales pentru că noțiunea de persoană este foarte ancorată în credința catolică, în credința creștină: bărbatul și femeia după chipul lui Dumnezeu, și acestea trebuie distruse cu scopul de a-i manipula pe oameni. Numai relația cu Dumnezeu îi face pe oameni imposibil de manipulat. Deci aceasta trebuie distrusă.

[1] Expresie care desemnează orice situație în care un individ se confruntă cu o rețea de putere tacită, implicită, chiar ocultă, care-l îndepărtează de la un nivel de putere, de remunerație sau de ierarhie, la care ar putea pretinde.