“NORMALIZAREA” ABUZULUI ca modus operandi in “statul procurorilor” sau TERORIZAREA CETATENILOR SIMPLI, “IN FORMA CONTINUATA”, in numele mincinos al “luptei impotriva coruptiei”

9-07-2013 6 minute Sublinieri

Ieri bolnavii de cancer si schizofrenie, astazi elevii si parintii unui liceu, maine… oricare dintre noi

CUM SE NASTE SI CRESTE, PAS CU PAS, STATUL TERORII IN ROMANIA, PLECAND DE LA CAZURI “MICI” SI CUM AJUNGEM NU DOAR SA NE OBISNUIM CU NORMALITATEA ABUZULUI, DAR SA-L SI APLAUDAM SI SA-L CEREM?

Vezi si:

NE-AM INTORS LA PROCURORII COMUNISTI?

***

Tătăl unei eleve care a dat bacalaureatul la Liceul Dimitrie Bolintineanu a relatat, în emisiunea Realitatea la Raport, despre modul în care au fost trataţi elevii în perioada în care au fost reţinuţi în clădirea liceului, fără a li se permite să meargă la toaletă.

“Fata mea, pe 5 iulie, când a terminat examinarea, m-a sunat şi mi-a spus: ‘Am făcut bine, dar nu ştiu de ce sunt ţinută în şcoală’. A revenit cu alt telefon: ‘Tată, nu-mi dau voie să ma duc la WC, mi s-a făcut rău. Mi s-a spus că dacă ţi se face rău, numai când cazi chemăm Salvarea“, a povestit tatăl acesteia. El a relatat că fiica sa, care are probleme de sănătate, era programată la ora 16 la medic şi că eleva i-a spus că trebuie înainte să meargă la Parchet, că poliţiştii au mandat. “I-am zis că nu au voie să facă asta, mandatul se dă personal, nu global, nu la toţi copiii. Nu au voie să facă asta, e o încălcare a legii. Pentru mandat intâi vine o inştiinţare, după vine o citaţie, dacă refuzi incă o citaţie, abia apoi mandat de aducere. A fost un abuz”, a apreciat tatăl elevei, poliţist pensionat.

De altfel, acesta a fost bruscat de poliţişti la liceu în ziua respectivă, după evenimentul respectiv acestuia deschizându-i-se dosar de ultraj.“Am fost foarte calm. Am întrebat ce se intâmplă cu fata mea, au început să mă bruscheze, m-am trezit că trebuie să mă apăr”, a relatat el.

dezvaluiri-procurori-bolintineanu-ancheta-bolnavi-cancer-schizofrenie-dosar-retete-false-18457003Procurorii care au năvălit peste elevi la Liceul Dimitrie Bolintineanu, Ileana Adina Mocioacă și Bogdan Staicu, au semănat teroare și printre bolnavii de cancer, scrie luju.ro. Sute de pacienți, unii dintre ei aflați în fază terminală, au fost săltați din paturi pentru a fi audiați în dosarul „Rețetelor false”, de aceiași procurori din cazul fraudării examenului de bacalaureat, printre care purtătorul de cuvânt al Parchetului Bogdan Staicu. Și atunci au fost emise mandate de aducere, fără că în prealabil martorii să fie citați. Este vorba despre așa-numita Rețea Cancerul, descoperită în anul 2010.

În decembrie 2012, au fost trimiși în judecată nouă medici și 20 de farmaciști pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, luare și dare de mită și spălare de bani, întrucât ar fi fraudat bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu aproximativ 2.000.000 de lei.

În acest dosar a lucrat, potrivit unor surse, un colectiv lărgit de anchetatori, chiar dacă în final rechizitoriul a fost semnat de doar trei procurori. Printre cei care au instrumentat dosarul s-au numărat și procurorii Ileana Adina Mocioacă, cea care a întocmit referatul privind arestarea preventivă a directoarei Liceului Dimitrie Bolintineanu, și purtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei Bogdan Staicu. Procurorii din dosarul “Retelor false” au abuzat de proceduri poate chiar mai mult decât în cazul elevilor de la Dimitrie Bolintineanu.

Sute de pacienți bolnavi de cancer și schizofrenie duși cu escortă la audieri

După cum reiese din actele de urmărire penală, procurorii de la Parchetul condus de Remus Budăi au audiat câteva sute de pacienți, majoritatea dintre ei fiind bolnavi de cancer sau diagnosticați cu schizofrenie. Mulți dintre ei au ajuns însă la audieri, cu escortă, însoțiți de polițiști, după ce procurorii au emis pe numele lor direct mandate de aducere, fără că în prealabil oamenii să fi fost citați. Aceste aspecte au fost confirmate de avocați care au asistat părți în dosar și care au rămas siderați de faptul că unor bolnavi de cancer, aflați în fază terminala, au fost aduși cu mandat de aducere, polițiști și ambulanță, la audieri.

[…] Pe de alta parte, trebuie spus ca aceeasi procurori de la Parchetul Capitalei par sa aiba si cunostinte medicale, fiind capabili sa recomande tratamente pentru cancer. Spunem asta in conditiile in care inculpatilor le-a fost imputat faptul ca au prescris pacientilor medicamente mai scumpe, si nu cele mai ieftine de pe piata. Asta desi medicamentele prescrise aveau o eficienta mult mai mare.

Procuroarea Ileana Adina Mocioaca a fost evidentiata de Laura Codruta Kovesi pentru merite deosebite

Unul dintre procurorii din dosarul fraudarii examenului de bacalaureat la Liceul Dimitrie Bolintineanu este Ileana Adina Mocioaca. Intrata in magistratura in 2002, initial, aceasta a fost judecatoare la Judecatoria Orsova, activand apoi la Judecatoria Constanta si la Judecatoria Sectorului 2 din Bucuresti. Potrivit Jurnalul National, in 2006, Ileana Adina Mocioaca a devenit procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, fiind apoi transferata pentru putin timp la DNA, la propunerea lui Daniel Morar.

Interesant este ca in 2010, cu ocazia Zilei Justitiei, Ileana Adina Mocioaca s-a numarat pe lista cu procurorii evidentiati de Procurorul General al Romaniei de la acea vreme, Laura Codruta Kovesi, pentru merite deosebite “in activitatea profesionala, rezultate din instrumentarea unui numar mare de cauze, un numar ridicat de rechizitorii, cauze complexe sau cu impact in comunitate”.

CSM se face ca nu vede abuzurile de procedura. Tiberiu Nitu se ascunde in spatele independentei procurorilor: “Nu se pot efectua in acest moment verificari, deoarece un astfel de demers ar putea reprezenta o imixtiune in activitatea procurorilor, de natura a afecta independenta acestora”

Revenind insa la descinderile de la Liceul Dimitrie Bolintineanu, observam ca pana in momentul de fata nu a existat nicio reactie oficiala a Consiliului Superior al Magistraturii, desi abuzurile au fost reclamate public de zeci de elevi si parinti. Deocamdata, doar Procurorul General al Romaniei, Tiberiu Nitu, a solicitat, de ochii lumii, clarificari in legatura cu evenimentele de la Dimitrie Bolintineanu, insa acestea privesc doar aspectele contradictorii prezentate in spatiul public. Asta intrucat, potrivit unui comunicat al Ministerului Public, nu s-ar putea face, chipurile, verificari in momentul de fata, pentru a nu se afecta independenta procurorilor: “Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat conducerii Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti clarificari cu privire la aspectele prezentate in spatiul public ca fiind contradictorii, in cauza privind fraudarea examenului de bacalaureat la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu din Bucuresti. Referitor la modalitatea de efectuare a unor acte de urmarire penala, nu se pot efectua in acest moment verificari, deoarece un astfel de demers ar putea reprezenta o imixtiune in activitatea procurorilor, de natura a afecta independenta acestora. Numai dupa adoptarea unei solutii poate fi analizata oportunitatea efectuarii unei verificari, prin procurori anume desemnati, cu privire la eventuale incalcari ale normelor procedurale sau a sesizarii Inspectiei Judiciare”.

Metodele staliniste aplicate în ancheta de la “Bolintineanu” prezentate de “Ziua Justiţiei”

Exact când mai-marii magistraturii aniversau Ziua Justiţiei, la Liceul Bolintineanu se desfăşura în văzul lumii o acţiune care arăta cum se face justiţie în România. Scenele scandaloase ale abuzurilor la care erau supuşi elevi, profesori şi părinţi de Poliţie, Jandarmerie sub conducerea procurorilor au scandalizat întreaga ţară. Realitatea crâncenă a pătruns într-un târziu şi în sala de festivităţi unde se ţineau discursuri frumoase despre menirea Justiţiei şi rolul magistraţilor pentru însănătoşirea României. Premierul a întrerupt somptuoasa şedinţă şi a dat o declaraţie care a stopat, cel puţin pentru moment, zelul anchetatorilor. Astfel cel puţin 100 de elevi pregătiţi să fie duşi în autocarele Ministerului de Interne la anchete în două sedii– la Poliţia Capitalei şi Direcţia Generală Anticorupţie – au putut să plece acasă.

Au ieşit la iveală maniera brutală a sechestrării elevilor după terminarea examenului la proba de vineri 5 iulie dar şi pătrunderea în incinta claselor a poliţiştilor înainte de finalizarea examenului. Desantul de procurori instalat la Liceul Bolintineanu dorea să ancheteze 250 de elevi, posibili martori ai fraudării examenului. Nu punem la îndoială dreptul Parchetului de a elucida faptele care ar fi deturnat corectitudinea examenului de Bacalureat. De aici până la a transforma acest dosar într-o investigaţie cu metode staliniste, folosindu-se intimidări, distribuirea de informaţii false este o cale lungă.

Procurorii din dosarul “Fraudă la bac”  l-au transformat într-un instrument de teroare asupra unor adolescenţi în pragul intrării în viaţă care pot rămâne marcaţi de contactul dur cu instituţiile statului cu apucături dictatoriale. Cine sunt procurorii care lucrează la acest caz devenit un motiv de discordie între instituţii ale statului fără ca cei responsabili să aibă până acum atitudini fără echivoc? Ne referim aici la ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, Procurorul General, Tiberiu Niţu şi şefa CSM, procuror Hăineală Oana.

Foarte discreţi în apariţiile publice

Dosarele par să fie instrumentate de o mână invizibilă aşa încât informaţiile despre procurori se obţin greu. Sunt motive pentru a păstra discreţia asupra vieţii unor procurori care sunt în luptă cu mari infractori, cu criminali şi persoane violente. Dosarul “Fraudă la bac” nu are elemente care să ne îndemne să păstrăm discreţie asupra procurorilor. După cele ce s-au întâmplat şi se întâmplă în continuare chiar este bine să prezentăm câteva elemente care pot da “portretul” procurorilor care voiau să urce în dubele de protocol suta de elevi de la Bolintineanu.

Rechizitoriul prin care a fost arestată directoarea liceului a fost întocmit de procuroarea Ileana Adina Mocioacă. Traseul profesional prin magistratură începe în 2002 când Ileana Mocioacă este judecător la Orşova. De la malul Dunării se transferă la malul mării, ca procuror, la Judecătoria Constanţa. Ţinta de a atinge Capitala este atinsă prin transferul ca procuror la Judecătoria Sectorului 2. În 2006 o găsim, din 15 februarie, ca procuror pe lângă Tribunalul Bucureşti, instanţă la care se află şi acum. Interesant este că la propunerea lui Daniel Morar, şeful DNA, în iunie 2008 procuroarea Mocioacă este transferată în această structură. ÎN DNA, o decizie luată de Ileana Mocioacă stârneşte un scandal puternic între CSM şi Înalta Curte, neînceperea urmăririi penale dată de acest procuror fiind infirmată de şeful ierarhic. Era vorba de celebrul dosar “Trădare şi spionaj”. Doamna Mocioacă nu are proprietăţi, în declaraţia de avere figurând doar cu un autoturism VW-Polo. Interesant este că nemulţumită de tăierea unor drepturi salariale a cerut executarea silită a Ministerului Public. În schimb instituţia îi plăteşte chiria.

Şeful anchetei de la Bac este prim-procurorul Remus Budăi Damian. Declaraţiile lui incoerente despre mandatele de reţinere sau de aducere, sau de citare au arătat că acţiunea “Autobuzul” a fost gândită de mintea lui. […]

96636929

Vezi si:


Categorii

1. DIVERSE, Justitie, Radu Tudor, Stat politienesc, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

42 Commentarii la ““NORMALIZAREA” ABUZULUI ca modus operandi in “statul procurorilor” sau TERORIZAREA CETATENILOR SIMPLI, “IN FORMA CONTINUATA”, in numele mincinos al “luptei impotriva coruptiei”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PROFESORUL MENCINICOPSCHI: CONDAMNAT LA 8 ANI DE INCHISOARE in procesul ICA – Voiculescu. VICTIMA COLATERALA in razboiul dintre securistii mafioti sau PEDEPSIT TACIT PENTRU CURAJUL SAU INCORECT POLITIC de a denunta “noua ordine alimentara̶
  2. Pingback: PUSCARIA SALVEAZA ROMANIA? Cazul Voiculescu – semnificatie, implicatii - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare