Patriarhul Kirill despre INTALNIREA CU PAPA BENEDICT si situatia SARBILOR DIN KOSOVO

Desi intalnirea cu Papa nu va avea loc curand, Patriarhul Kirill considera ca o stransa cooperare cu catolicii este iminenta

• Mospat.ru: Patriarch Kirill’s interview to Serbian newspaper ‘Evening News’ / Interviul acordat de Patriarhul Kiril ziarului sârbesc „Evening News”

În data de 29 ianuarie 2012 ziarul sârbesc „Evening News” („Ştirile de seară”) a publicat un interviu cu Preafericirea Sa Kirill Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii. 

Î: Preafericirea Voastră, după cum ştiţi, sârbii din Kosovo şi Metohija au adresat recent un apel Preşedintelui Medvedev solicitând cetăţenia rusă, iar răspunsul preşedintelui este deja cunoscut. Sârbii au apelat şi la dumneavoastră, dorinţa lor pornind dintr-un sentiment de disperare şi neajutorare,dată fiin situaţia în care se află. Recentele iniţiative ale sârbilor din Kosovo au constituit un puternic semnal ce ar trebui auzit doar în Rusia ci şi în întreaga Europă.

Cuvintele dumneavoastră au fost întotdeauna un puternic sprijin moral pentru poporul şi ţara noastră. Ce mesaj le-aţi putea transmite tuturor cetăţenilor sârbi şi în special credincioşilor ortodocşi, pentru a le da curaj în această grea perioadă a istoriei?

R: Sârbii care locuiesc în Kosovo şi Metohija sunt ostatici ai unui joc politic major. Dată fiind atitudinea de indiferenţă a multor state ei sunt nevoiţi a trăi în enclave închise, trăind sub imperiul temerii de zi cu zi, datorită populaţiei ostile care-i inconjoară şi care e conştientă de libertatea lor. Fraţii noştri întru credinţă dau dovadă de un mare curaj neabandonându-şi pamântul aflat în mare suferinţă şi nici locurile sfinte şi trebuind să locuiască ca nişte deţinuţi ai unui lagăr de concentrare cărora li se refuză cele mai elementare drepturi. Recunoaştem aici o crasă nedreptate, duplicitatea şi neadevarul (minciunile) politicilor care-şi declară adeziunea faţă de idealurile umanismului şi ale protecţiei drepturilor omului dar închid ochii în faţa iadului creat de către extremişti cu ajutorul sponsorilor lor externi.

Domnul îi spune Sfântului Pavel: “puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Cor. 12:9). Când toate posibilităţile omului au dat greş, când pare să nu mia fie nicio speranţă, atunic se vădeşte ajutorul luiDumnezeu despre care Domnul i-a spus apostolului. În istoria Rusiei găsim multe exemple în care ţara a fost pe punctul de a fi înrobită şi distrusă – în timpul tulburarilor din 1612, în timpul intervenţiei poloneze, în 1812 când armata lui Napoleon a invadat ţara, în 1941 când trupele lui Hitler au înaintat cu viteza luminii pe teritoriul Uniunii Sovietice. Nu o data duşmanul a fost la un pas de a-şi atinge ţinta, dar contrar logicii evenimentelor, Rusia a respins acele invazii şi s-a ridicat din ruină şi cenuşă. În acestea credincioşii au văzut pronia dumnezeiască şi ajutorul Lui.

Nu am niciun drept să le dau vreun îndemn politic sârbilor din Kosovo, dar le voi oferi un sfat folositor în orice vremuri: întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeu cu rugăciune sinceră de ajutor. Şi fraţii şi surorile voastre întru credinţă din Rusia vor ridica şi ei rugăciunea lor către Domnul împreună cu voi, şi am credinţa că şi Biserica Universală va face la fel. În Evanghelii Domnul nostru Iisus Hristos repetă acest îndemn: “Nu vă temeţi!” Frica de primejdii şi ameninţări este un sentiment omenesc natural. Dar Domnul este mereu cu noi şi El le spune sârbilor din Kosovo astăzi: “Nu vă temeţi!”

Le sunt profund recunoscător sârbilor din Kosovo pentru scrisoarea pe care mi-au adresat-o mie şi conducătorilor de stat din Rusia, “fraţilor şi poporului rus”. Zeci de mii de oameni au semnat această scrisoare. Şi a mişcat pe fiecare cititor al ei. Inimile noastre sunt profund mişcate de încrederea şi dragostea pentru Rusia manifestate în această scrisoare. Aş dori să le răspund spunându-le: Biseirca Rusă, poporul rus ortodox nu-şi va întoarce niciodată faţa de la voi. Nici un câştig material, nicio schimbare a situaţiei politice actuale nu ne va face să uităm înrudirea noastră spirituală (duhovnicească) de secole.

Î: Rusia pe canalele sale diplomatice si prin resursele politice i-a susţinut pe sârbii din Kosovo, prinşi într-o situaţie socio-economică, legală şi psihologică atât de dificilă. Ce sprijin pot aştepta sârbii din Kosovo de la Biserica Orotdoxă Rusă?

R: Federaţia Rusă a oferit într-adevăr un sprijin considerabil sârbilor din Kosovo. Spre exemplu, în urma deciziei autorităţilor ruse, prin intermediul UNESCO, s-au alocat fonduri pentru restaurarea bisericilor distruse din Kosovo. Această iniţiativă merită să fie încurajată. Alte iniţiative s-au canalizat înspre a uşura situaţia fraţilor noştri sârbi care locuiesc în Kosovo, inclusiv furnizarea de ajutoare umanitare.

Patriarhia Moscovei a sprijinit fără şovăire poziţia Bisericii Sârbe în privinţa statului provinciei Kosovo. Preafericirea Sa, predecesorul meu, Patriarhul Alexei II a făcut eforturi majore în plan internaţional pentru a proteja populaţia sârbă din această regiune. În mod special, el a insistat îndelung asupra acestei probleme cu ocazia Cuvântului sau adresat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 2007. De asemenea, nici eu personal nu voi înceta să depun eforturi pentru a-i apăra pe fraţii sârbi în lupta lor de a trăi pe pământul părinţilor lor.

Este foarte important ca locurile sfinte din Kosovo să nu fie abandonate. Ar fi o adevărată catastrofă spirituală (duhovnicească) şi ar constitui o pierdere majoră a moştenirii ortodoxe a Europei. Monumentele poporului sârb din Kosovo şi Metohija sunt nepreţuite şi vor fi vii atâta vreme cât rugăciunea se va înălţa în biserici şi tipicul mănăstiresc va fi păstrat în chiliile mănăstirilor. Am aprobat planul de acţiune care se va pune în aplicare în 2012.

Am fost în Kosovo în repetate rânduri şi am vorbit cu localnicii şi am văzut personal situaţi foare grea în care se află. Ceea ce am văzut m-a impresionat profund. Biserica Ortodoxa Rusă a fost şi va fi solidară cu sârbii din Kosovo. Compatrioţii noştri sunt solidari cu ei şi ridică rugăciuni fierbinţi pentru ca situaţia vieţii din regiunea Kosovo să se rezolve cu maximă rapiditate. Între toate aceste rugăciuni se află şi rugăciunea mea.

Î: Cum apreciaţi apelurile politicienilor din Muntenegru de a despărţi Biserica Orotodoxă Sârbă? Fostul prim ministru sârb al Muntenegrului, Milo Jukanovic, a declarat recent că istoria va dovedi justeţea apelul său de a diviza biserica sârbească.

R: Istoria a dovedit că încercările diferitelor forţe politice de a pune presiune asupra bisericii spre a-şi modifica ordinea canonică nu a condus la nimic bun.

Din fericire în Muntenegru sunt mulţi lideri politici rezonabili care împărtăşesc acest punct de vedere.În februarie 2009 m-am întâlnit cu Preşedintele Muntenegrului Philip Vujanovic. Imi amintesc că pe parcursul întâlnirii dl. Vujanovic a afirmat că pentru domnia sa Mitropolia de Muntenegru şi Primorje este singura instituţie canonică din Muntenegru şi a evidenţiat importanţa faptului că această Mitropolie să-i păstorească pe sârbi şi pe muntenegreni. Toate bisericile locale consideră ca Muntenegrul este parte integrantă din teritoriul canonic al Patriarhatului Serbiei şi această convingere unanim împărtăşită ar trebui respectată.

Î: Ştim că reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse în convorbirile lor cu Vaticanul au acordat o atenţie deosebită faptului că ar fi de dorit ca Papa să formuleze în mod deschis o solicitare ca monumentele şi creştinii înşişi din Kosovo să fie protejaţi. Papa din acea vreme [papa Ioan Paul al II-lea – n.n.] nu a ascultat sfatul binevenit al Moscovei. Se schimbă în vreun fel situaţia odată cu venirea unui nou Papă?

R: Atunci când au început discuţiile despre problema din Kosovo Papa Benedict al XVI-lea al Romei, după cum se ştie, a luat o poziţie favorabilă în această problemă. Sfântul Scaun încă se abţine de a recunoaşte oficial această parte din Serbia ca stat independent. În plus, în ajunul declarării independenţei regiunii Kosovo, Papa a apelat la comunitatea internaţionlă să nu se grăbească în a lua o decizie definitivă în privinţa statutului acelui teritoriu, subliniind faptul că mănăstirile ortodoxe din regiune au o importanţă şi o însemnătate istorică deosebită pentru sârbi.

Exact la patru zile de la declararea independenţei regiunii Kosovo în februarie 2008, Benedict al XVI-lea l-a primit în audienţă pe ambasadorul sârb la Sfantul Scaun. Pe parcursul întâlnirii Papa a subliniat faptulcă sârbii au suferit mult în conflictul din ultimele decenii şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia acestora din Kosovo. De atunci a intervenit în repetate rânduri în favoarea protecţiei drepturilor minorităţii sârbe.

Î: Cum explicaţi faptul că creştinii din occident, în speţă catolicii nu au simţit nevoia să apere vechile biserici ortodoxe şi deci creştine din Kosovo? Aceste biserici au fost arse până în temelii exact în momentul în care delegaţia occidentală de pace ajungea în Kosovo.

R: Din nefericire, pe parcursul intervenţiei NATO pe teritoriul fostei Jugoslavii, lumea occidentală a fost supusă unui atac informaţional masiv si în mare parte dezinformator. Luni întregi mass media occidentală a vehiculat informaţii deliberat false despre “atrocităţile regimului Milosevic” împotriva sârbilor din Kosovo, exagerând în mod grosier numărul victimelor “purificării etnice” intreprinse de către poliţia sârbă din regiune.

Totuşi, ostilităţile în sine din Kosovo au produs în lumea creştină occidentală o reacţie lipsită de orice echivoc. Mulţi creştini din occident au fost scandalizaţi de inscripţia “Paşte Fericit!” de pe bombele armatei americane.

Însă un număr de episcopi catolici s-au exprimat în favoarea autonomiei regiunii Kosovo, sperând la o îmbunătăţire a vieţii comunităţii catolice din regiune, ceea ce nu s-a întâmplat.

Alţi reprezentanţi ai Bisericii catolice Vestice şi a comunităţilor catolice şi-au exprimat în mod repetat îngrijorarea faţă de vandalismul trupelor NATO şi a militanţilor albanezi cu atitudinea lor extremistă faţă de vechile altare din Kosovo. De aceea consider că Biserica Occidentală în ansamblu nu trebuie acuzată pentru acţiunile trupelor militare, care nu au fost dictate de considerente religioase.

Î: În ultima vreme multe ziare au vorbit despre o posibilă întâlnire a dumneavoastră cu Papa Benedict al XVI-lea. Susţineţi în continuare ca toate diferendele dintre biserici să fie mai întâi rezolvate, pentru că altfel întâlnirea ar fi lipsită de sens?

R: Da, consider că pentru ca această întâlnire să aibă succes este nevoie ca problemele conflictuale, chiar dacă nu sunt rezolvate integral, să fie cel puţin abordate mai energic.

Mass media a scos în evidenţă aspectul senzaţional al posibilei întâlniri, dar mie nu-mi place această reducere la senzaţional. Pentru ca întâlnirea să fie cu adevărat utilă dezvoltării ulterioare a relaţiilor dintre Biserica Orotdoxă Rusă şi Biserica Romano Catolică este nevoie ca atmosfera acestor relaţii să se schimbe radical prin eforturi comune de rezolvare a problemelor existente.

Î: Sub anteriorul Papă reprezentanţi ai Vaticanului au declarat deseori că ei nu-i pot influenţa pe greco-catolicii din Ucraina care au confiscat biserici ortodoxe. S-a schimbat în vreun fel aituaţia sau e tot aceeaşi?

R: Deşi şi-au exprimat loialitate afaţă de Sfantul Scaun, greco-catolicii din Ucraina au insistat asupra autonomiei lor. Când în 1990 a fost înfiinţată o comisie patrupartită cuprinzând Vaticanul, Patriarhia Moscovei, Biserica Ortodoxă dinUcraina şi Biserica Greco-catolică din Ucraina, pentru a rezolva situaţia din vestul Ucrainei, cei care au anulat eforturile au fost greco catolicii. Am sugerat de curând ca această comisie să fie reînfiinţată, dar partea catolică a trecut total cu vederea propunerea noastră.

În decursul întâlnirilor regulate cu Biserica Romano Catolică, am ridicat în mod repetat problema necesităţii rezolvării situaţiei bisericilor ortodoxe din vestul Ucrainei. Atât Papa cât şi lideri ai respectivelor congregaţii de la Vatican şi-au exprimat aprecierea la adresa îngrijorării noastre, dar problema rămâne nerezolvată.

Î: Patriarhul Rusiei şi Papa trebuiau să se întâlnească la Graz, în Austria în 1997. Cu zece zile înainte de această întâlnire la Vatican din documentul care urma să fie semnat a fost eliminată acea parte în care se exprima îngrijorarea privind efectul negativ al prozelitisimului şi al conflictului dintre ortodocşi si uniaţi din Ucraina. Din anii ’90 încoace în mai mult de 200 oraşe ruseşti s-au deschis biserici catolice. S-au mai apropiat poziţiile Moscovei si ale Vaticanului în problema prozelitismului sau situaţia a rămas neschimbată?

R: Ar trebui menţionat faptul că în Rusia relaţiile ortodocşi-catolici s-au îmbunătăţit considerabil în ultimii 10 ani. Problema prozelitismului nu mai este la fel de acută ca şi în anii ’90 când misionari catolici veneau în Rusia şi erau activi. Un rol pozitiv l-a jucat Grupul Comun Pentru Abordarea Problemelor Relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Romano Catolică din Rusia înfiinţat în 2004. A constituit o platformă bună pentru discuţii deschise şi oneste între reprezentanţii celor două biserici pe marginea unor probleme concrete complicate şi pentru un efort comun de a face recomandări cu privire la posibilele soluţii.

E necesar să dezvoltăm cooperarea dintre ortodocşi şi catolici, cei care au fost păstrătorii tradiţiei creştine şi care au vederi asemănătoare în privinţa problemelor de etică personală şi socială, a progresului ştiinţific şi tehnologic, a bioeticii şi a altor probleme ale lumii de astăzi. Printre problemele care au crescut în importanţă se numără creştinofobia, persecuţia creştinilor datorită credinţei lor. În ceeace priveşte protecţia drepturilor creştinilor, cred că o strânsă cooperare a ortodocşilor şi a catolicilor este promiţătoare, importantă şi iminentă.