Razboiul psihologic al ”profetilor” noii ordini mondiale sau NOUA ARMA DE DISTRUGERE: declaratia soc

24-08-2011 5 minute Sublinieri

Un rând scris de Roubini pe twitter este receptat de aproape 80.000 de oameni, care la rândul lor pot trimite mesajul la alte sute de mii de followers. O afirmație seacă a lui George Soros apare în toată presa economică și de știri din lume. Cu toate că știu că sunt voci autorizate și care se pot face auzite pe tot globul, nu se feresc să afirme lucruri grele și care, mai ales, pot fi interpretate. Opiniile lor influențează investitorii tocmai pentru că sunt lideri de opinie de talie mondială. Deși ar putea să-și îndulcească mesajele, nu o fac, iar apoi tot ei spun că ei sunt cei care au avut dreptate. “Capitalismul se află într-un punct critic”, “Marx a avut dreptate”, “Grecia va da faliment”, “Moneda euro ar putea dispărea”, sunt doar câteva din afirmațiile făcute de Nouriel Roubini, profetul crizei. Însă el nu este singurul care face afirmații abrupte.

Greenspan: Moneda euro cade

Ultima lovitură este cea a fostului șef al Fed Alan Greenspan, care a declarat într-un interviu pentru Bloomberg că moneda euro se prăbușește, ceea ce va aduce cu sine dificultăți pentru sistemul bancar.  O lipsă a încrederii va aduce daune colaterale băncilor”, spune Greenspan, însă lipsa de încredere se adâncește și mai mult atunci când afirmațiile negative se înmulțesc și se perpetuează tot mai mult.

Roubini: “Revolta mondială se va extinde. Dacă sunteți paranoici, cumpărați arme și duceți-vă în munți”

Capitalismul se află într-un punct de criză, spune Nouriel Roubini, profetul crizei care a început să facă aprecieri dincolo de estimările macroeconomice cu care ne-a obișnuit. Demonstrațiile populare recente, de la Orientul Mijlociu și Israel până la Marea Britanie și furia populară crescândă din China si, în curând în alte economii avansate și țări emergente, toate sunt conduse de aceleași motive și tensiuni: inegalitatea care crește, șomajul și lipsa de speranță, spune Roubini, citat de toată presa.

“Nu este timpul pentru active riscante”, adaugă Roubini, care arată că dacă ești paranoic, poți să începi să investeși în mâncare sau arme, muniție, lingouri de aur și să te duci în creierii munților.

Soros lovește: Grecia ar trebui să iasă din Uniunea Europeană

După ce i-a atacat pe nemți spunând că ei sunt de vină pentru agravarea zonei euro, miliardarul american de origine maghiară George Soros a declarat că Grecia și Portugalia ar trebui să părăsească zona euro. “Problema Greciei nu a fost tratată cum trebuie, motiv pentru care ar trebui să iasă din zona euro și din Uniunea Europeană”, a declarat Soros într-un interviu pentru Der Spiegel, adăugând că moneda euro va supraviețui crizei datoriilor. Soros, despre care se spune că a câştigat peste un miliard de euro pariind împotriva lirei sterline în 1992, a subliniat în acelaşi interviu că nu are de gând să speculeze acum împotriva euro.

NOTA NOASTRA:

Stim ca lucrarea lui Antihrist va fi asistata de un profet mincinos. Asistam in ultima vreme la o explozie a declaratiilor-soc ale unor mari nume, ca Nouriel Roubini, George Soros, Jacques Attali, Gerald Celente etc. sau, la noi in tara, insusi presedintele Traian Basescu si portavocea sa zeloasa Sebastian Lazaroiu (amatori in comparatie cu… marii maestri trilaterali sau… multilaterali masoni Mugur Isarescu, Eugen Ovidiu Chirovici), care intra la categoria profetilor mincinosi si inainte-mergatori ai acelui profet. Spre deosebire de profetii mincinosi ai Vechiului Testament, ei au un accent apocaliptic – vorbesc NUMAI despre distrugere, pierire, criza, razboi, revolte, pe scurt, despre toate nenorocirile posibile.

Deosebire doar aparenta, deoarece tot ei lasa sa se inteleaga sau chiar arata explicit care este sensul acestor nenorociri: crearea unei noi ordini mondiale, a unui nou model economic, a unei noi asezari sociale, a unor organizatii internationale supra-nationale dotate cu suveranitate totala. In acest sens, noul profetism al minciunii a castigat in experienta si in viclenie: abia acum a inceput sa se deghizeze in haina de oaie a profetismului inspirat de Dumnezeu. De ce? Pentru ca vechii profeti mincinosi cautau sa adoarma poporul indepartand de la el toate tulburarile si nelinistea cea buna, combatand avertizarile aduse de profetii Domnului: de nu va veti intoarce, veti fi cuceriti, dusi in robie, cu Templul distrus, rispiti in diaspora, etc.

Nu, acum profetii mincinosi vorbesc si ei despre distrugere, o anticipeaza, ba chiar o provoaca, profitand de credibilitatea si renumele pe care il au, de starea de haos si zapaceala in care este intreaga omenire, de jurnalismul hamsterizat si de noile tehnologii care raspandesc cu viteza gandului (ca doar avem un razboi al gandurilor aici) replicile cu skepsis ale cutarui magnat sau cutarui premiat cu Nobel. Dar mesajul lor este ca distrugerea e necesara, inevitabila, si ca doar printr-o catastrofa se poate naste o noua lume, mai dreapta, mai frumoasa, mai aerisita, cu mai putini oameni si mai multe resurse. Asadar, oricat v-ati intoarce, oricat v-ati stradui, oricat v-ati schimba viata, nu asta e ideea, sa ramanem in asezarea actuala, ci, dimpotriva, trebuie sa va umpleti de deznadejde, de frica, de spaima, de fapt, si chiar sa contribuiti la daramarea vechii lumi si la zdruncinarea statu-quo-ului.

Un lucru este sigur: nu e nevoie sa fii “profet” pentru a intelege de ce si cum anume evolueaza lucrurile, din punct de vedere social, economic, geopolitic, catre deznodamantul fatal al unei prabusiri. Sensul real al acestor nenorociri se afla insa in Scripturi si in profetiile Bisericii.

Vezi la aceste linkuri o parte importanta dintre aceste “profetii’, cu analizele si comentariile noastre:

Dr. Doom sau Roubini – o vedeta a noii media si a noii economii ale carei “predictii” pot prinde viteza unui viral. Consecintele, desigur, uneori pot fi foarte concrete – de la pierderi masive cauzate unor companii pe bursa pana la punerea la indoiala a solvabilitatii unui anume stat. Care e granita dintre self-fulfilling prophecy, predictii-virale si realitate economica intuita?


E de notat ca economistul si omul de afaceri Nouriel Roubini a colaborat in trecut cu FMI si cu Banca Mondiala si ca afacerile i-au prosperat datorita exploziei de imagine de care a beneficiat in ultimul timp… Si inca ceva: nu trebuie sa fii nici geniu, nici dr. Doom – si nici macar conspirationist – ca sa iti dai seama ca economic lucrurile stau foarte prost si ca nici macar nu se punea problema ca ele sa stea mai bine, ci doar cand anume se va produce urmatoarea criza. Este indeajuns sa te uiti peste nivelul datoriilor publice ale statelor si pe tendintele economice mondiale. (…)

Gerald Celente face parte din categoria previzionistilor vedeta, cam cum este si Roubini, care isi fac un mod de viata (si de mari castiguri financiare) prin lansarea unor ”profetii” cu privire la evolutiile financiare sau politice ale lumii. Previziunile lor sunt de luat in seama deoarece de multe ori folosesc informatii reale insa trebuie sa retinem ca:

 

1. pot reprezenta, de fapt, un gen de asertiuni numite self-fulfilling prophecies (profetiile care se autorealizeaza) – in care, in realitate, se pregateste terenul (opinia publica mondiala) pentru evenimentul respectiv, previzionistii jucand, de fapt, rolul unor emitatori de mesaj ce tin de o anumita agenda. Tapajul facut de Roubini cand a ”profetit”… restructurarea datoriei Greciei este sugestiv in acest sens.


2. contin numeroase viziuni false asupra realitatii. Cea mai izbitoare, din ce am dat mai sus, este apologia tineretului ”destept” care este, vezi bine, “luminat” si emancipat datorita retelelor sociale. Or asta este una din temele propagandistice tipice astazi, si e greu de inteles cum de un previzionist asa de informat nu a auzit de faptul ca retelele sociale sunt infiltrate de servicii secrete, sunt folosite pentru spionaj si propaganda ascunsa si sunt instrumente ultra-perfectionate de manipulare a tinerilor ”destepti”. (…)


Ce vom zice, asadar, de ‘analisti’ precum Celente? Profet mincinos? Mincinos da, dar doar pe jumatate, adica atunci cand vine cu pretentia ca are previziuni ”independente” asupra evolutiei lumii. Nu e mincinos cand vorbeste despre revolte si razboi, ca posibilitati obiective deja, atat social cat si la nivelul relatiilor internationale (vezi mai jos) dar si ca puncte aflate pe agenda diverselor grupari inspirate de teoriile malthusiene, de misticismul antihristic si de ideea imperiului universal. Insa tocmai aici consta operatia de trisori pe care o pot face astfel de ”profeti”: spunand jumatati de adevar, fiind, in acelasi timp, purtatori ai unor interese ascunse…

In ceea ce ne priveste, vedem bine si singuri, daca avem luciditate, ca aceste fenomene sunt reale si ca ne indreptam catre o stare de haos generalizat si de razboi. Si mai stim ca aceste fenomene corespund descoperirilor date de Dumnezeu Sfintilor sai, adica profetiilor reale asupra vremurilor de pe urma. Pe noi acestea ne intereseaza si ele ne sunt repere.


Categorii

Criza mondiala, Internet, New Media, Noile Tehnologii, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “Razboiul psihologic al ”profetilor” noii ordini mondiale sau NOUA ARMA DE DISTRUGERE: declaratia soc

  1. Da ati surprins f bine intentia lor. Se repeta reeducarea de la Pitesti (si prinde chiar nefolosind violenta)…razboiul cu arme psihologice…

  2. Din citirile Evangheliei de astazi:

    “Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.”

    http://www.doxologia.ro/calendar-ortodox/evanghelia-zilei/se-va-propovadui-aceasta-evanghelie-imparatiei-toata-lumea-spre

    Iar mai sus:

    Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi.

    http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=24

  3. Pingback: SEFUL FEDERAL RESERVE, Ben Bernanke ”dezamageste” bursele, ROUBINI scade pretul aurului si ”analistii economici” sunt loviti de orbul gainilor cand scriu despre... NOUA ORDINE MONDIALA.
  4. Pingback: Roubini imparte cu generozitate ”profetii”: CHINA SE PRABUSESTE SI SUA INTRA IN RECESIUNE/ In Grecia se prefigureaza O NOUA ETAPA A PRABUSIRII ECONOMICE, PROBABIL DECISIVA
  5. Pingback: "TRILATERALUL" MUGUR ISARESCU A SPUS ADEVARUL: sunt in aceste cercuri in care se discuta de viitorul omenirii, dar nimeni nu stie clar unde se indreapta lumea. CUGETARI DESPRE MINTI BOLNAVE DE CONSPIRATIE SI LOGICA SANATOASA
  6. Pingback: Cotidianul patriarhal Lumina PROPOVADUIESTE GLOBALIZAREA COMUNIST-CRESTINA
  7. Pingback: CRIZA SI TEORIA CONSPIRATIEI la romani. Printre hatisurile manipularilor CAPITAL(E). De la stanga si de la dreapta...
  8. Pingback: SOROS si ROUBINI ARATA CU DEGETUL LA LIDERII POLITICI pentru inrautatirea crizei sau DEMAGOGIA "PROFETILOR CRIZEI"
  9. Pingback: CE URMEAZA SI CUM SE SCHIMBA VIATA DUPA CORONAVIRUS? Planurile declarate ale unor "profeti" apartinand ELITELOR NOII ORDINI: "Nu o sa mai fim niciodata la fel! Nu ne vom mai intoarce la normalitate!". GUVERN MONDIAL, CONTROL ELECTRONIC
  10. Pingback: CE URMEAZA SI CUM SE SCHIMBA VIATA DUPA CORONAVIRUS? Declaratii sincronizate de tip PROGRAMATIC ale unor "profeti" apartinand ELITELOR NOII ORDINI (Noul Star ANDREW CUOMO si „batranii” Gordon Brown, Kissinger, Roubini): "Nu o sa mai fim
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare