REINSTAURAREA CENZURII. Sub pretextul combaterii PROPAGANDEI RUSESTI, autoritatile din Republica Moldova vor sa RESTRANGA LIBERTATEA DE EXPRIMARE

2-04-2015 11 minute Sublinieri

internet-censorship

În timp ce Moscova se pregătește să restricționeze accesul în țară a celor care scriu de rău despre Rusia pe rețelele de socializare, autoritățile de la Chișinău vor să adopte în grabă un amendament prin care să cumințească moderatorii de talk-show-uri și pe invitații lor. Un proiect în acest sens a fost înregistrat deja la Parlament.

Democrații și liberal-democrații, care formează coaliția minoritară de guvernare, au încercat să promoveze pe furiș un proiect de amendare a Codului Audiovizualului, care prevede necesitatea probării acuzațiilor lansate în cadrul emisiunilor, precum şi obligarea moderatorilor de a solicita probele sau de a informa în cadrul aceluiaşi program despre lipsa probelor privind acuzaţiile aduse unor persoane. Articolul nou (61) pe care partidele guvernante vor să-l introducă în Codul Audiovizualului se numește „Protecţia demnităţii umane şi a drepturilor fundamentale ale omului” și, aparent, vine să combată propaganda rusească prin intermediul posturilor de radio și TV din Rusia care sunt retransmise pe teritoriul Republicii Moldova.

Politicieni controversați – justiție subordonată

„Modificările propuse de către deputaţii PDM şi PLDM la Codul Audiovizualului atentează direct la libertatea mass-media şi lovesc dur în dreptul la libera exprimare”, susține directorul executiv al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului CREDO, Sergiu Ostaf. „De ce un prezentator de televiziune trebuie să răspundă pentru declaraţiile făcute de un invitat şi să-i impună acestuia să prezinte probe? Există riscul ca emisiunile să se transforme în procese de judecată, cu prezentări de probe şi cu acordarea dreptului la apărare. Din păcate, politicienii n-au învăţat lecţia pe care ne-a dat-o CEDO încă în 2001 în cazul Busuioc contra Moldovei. Acolo este delimitat clar ce este opinie, ce reprezintă faptele eronate, când intervine responsabilitatea pentru faptele eronate”, a declarat Ostaf.

El a atenționat că acest proiect de lege vine după ce unii politicieni din coaliţia de guvernare i-au atacat în instanţă pe cei care i-au criticat în ultima vreme. „Prin acest proiect de lege autorii vor să se protejeze de critică”, susține juristul. „Este absolut evident că acest proiect de lege nu este nimic altceva decât produsul componentei oligarhice a actualei guvernări”, consideră directorul Centrului „Politicon”, Anatol Țăranu. Iar analistul Igor Boțan susține că „prin acest proiect s-a ajuns la limita de jos a degradării. Să furi un miliard de dolari nu este atentat la securitatea țării, dar să vorbeşti în public despre aceasta este atentat la siguranţa ţării”, s-a revoltat el.

Potrivit notei informative anexate la proiectul PDM-PDLM, „cu părere de rău insultele şi calomniile comise în public şi mai ales prin intermediul presei de către simplii cetăţeni, oameni politici şi ziarişti au devenit ceva curent”. (…) „În absenţa unor sancţiuni şi reglementări clare la acest subiect, asistăm la o lezare gravă şi continuă a personalităţii umane, demnităţii, onoarei şi reputaţiei celor astfel agresaţi”.

Proiect promovat hoțește, fără consultări publice

ONG-urile de media au reacționat imediat. Societatea civilă atenționează că, dacă aceste prevederi ar fi adoptate, ele ar pune în mare pericol atât libertatea presei, cât şi libertatea de exprimare: „Luând în calcul natura extrem de sensibilă a problemelor vizate în proiectul de lege, solicităm să fie organizate şi desfăşurate suficiente dezbateri publice pentru a identifica soluţiile ce ar conferi viitoarelor prevederi juridice coerenţă şi caracter profund democratic, iar procesul de dezbatere publică a acestor modificări sa nu fie mimat, prin consultarea formală a unor ONG-uri de media inactive, afiliate politic sau care reprezintă interese politice”, se arată într-o declarație a organizaţiilor de media.

Au reacționat și deputații liberali din opoziție. Potrivit PL, sub pretextul protecției spațiului informațional de propagandă și manipulare, alianța PD-PLDM-PCRM vrea să subjuge în totalitate presa din Moldova. Deputații liberali au cerut ca, înainte de a fi adoptat, proiectul privind interzicerea propagandei în mass-media să fie supus unei expertize internaționale și unor dezbateri largi la nivel național.

Ca urmare a presiunilor societății civile, deputatul PDM, Sergiu Sârbu, a declarat că va propune Parlamentului să elimine din proiectul privind propaganda străină în ştiri articolele referitoare la modul în care activează jurnaliștii:Voi propune eliminarea articolelor referitoare la modul în care activează jurnaliștii, urmând ca, dacă se va dori, să se facă ulterior o dezbatere pe această temă, chiar dacă au fost argumentate suficient și au la bază practică europeană.”

Cenzura este prevenirea diseminării informaţiei către public de către un grup de control.

Actuala majoritate a început-o cu stângul. Nu este vorba doar despre modul cum a fost formată puterea de stat și în ce termen. În realitate toate acțiunile actualei puteri „pro-europene”, trezesc tot mai multe nedumeriri. La 31 martie 2015, grupurile parlamentare PLDM şi PD au înregistrat o iniţiativă legislativă, prin care propun operarea unor amendamente conceptuale la Codul audiovizualului şi în Legea cu privire la libertatea de exprimare.

Înainte de a analiza conţinutul şi efectul acestor iniţiative, este cazul să menţionăm modalitatea stranie în care aceasta a fost lansată. Deşi proiectul în cauză prevede modificări esențiale în domeniul libertăţii de exprimare, el a fost promovat în regim de urgenţă, fără a fi avizat sau dezbătut de către specialişti din domeniul media. Curios este că deja a doua zi, 1 aprilie 2015, proiectul a fost pus pe masa Guvernului şi comisiei de profil a Parlamentului pentru avizare, în regim accelerat, în condiţii cel puţin suspecte, cu o noapte înainte de a fi propus spre adoptare în Parlament.

Un alt detaliu straniu legat de acest proiect este că el nu a fost sprijinit plenar chiar de formaţiunile care l-au înaintat. În cadrul comisiei parlamentare de profil, deputatul PLDM Maria Ciobanu a cerut amânarea examinării, iar în cadrul şedinţei Guvernului amânarea a fost solicitată de către vicepremierul Victor Osipov (PD). Ministrul Justiției Vladimir Grosu a menționat că documentul prevede puncte care pot fi avizate pozitiv, iar altele negativ. Pe de altă parte, potrivit declaraţiilor deputatului Corina Fusu (PL), membru al comisiei de profil, reprezentanţii PCRM, fără a fi examinat proiectul, ar fi anunţat că îl vor susţine.

Aspecte-cheie ale proiectului de lege

Proiectul a fost anunţat ca vizând interzicerea propagandei posturilor ruseşti de televiziune, deoarece interzice transmisia/retransmisia de programe ale unui post TV care pune în pericol suveranitatea şi integritatea statului. Este cazul să menționăm că modificările propuse nu aduc nici un element de noutate sub acest aspect. Posibilitatea sancţionării posturilor TV care transmit/retransmit programe ale unui post TV care pun în pericol suveranitatea şi integritatea statului există şi în legislaţia actuală. Este suficient să ne aminitim despre decizia CCA privind interzicerea difuzării canalului Rossia 24, care a fost adoptată exact din aceste considerente.

Presa, relatând despre acest proiect a scos în evidenţă, în principal, aspectul legat de limitarea propagandei ruseşti care afectează securitatea statului. În analiza de faţă, ne-am propus să elucidăm un alt aspect al acestui proiect, legat, în special, de limitarea libertăţii de exprimare.

Până la urmă, dacă autorii au considerat că este necesar să mai reglementeze același lucru odată în plus, este dreptul lor dar după cum se cunoaște, drumul spre infern este pavat cu intenții bune. În realitate, sub acest paravan, au fost introduse o serie de prevederi, care reprezintă un atac deschis la libertatea de exprimare.

În afara amendamentelor privind interzicerea propagandei, proiectul de lege mai conţine o serie de prevederi, care, în principal, vizează:
– Interdicţia de a difuza informaţii neoficiale sau pe surse;
– Obligativitatea prezentării probelor la emisiunile televizate, în cazul în care sunt aduse acuzații altor persoane;
– Interdicţia prezentării/moderării emisiunilor de ştiri/analitice/dezbateri de către politicieni, persoane cu funcţii de demnitate publică;
– Interdicţia enunţării ipotezelor cu privire la producerea unor evenimente sau a difuzării informaţiei cu privire la activitatea unei instituţii publice fără a solicita comentariul autorităţii;
– Obligativitatea difuzării a 8 ore de produs autohton, dintre care 6 în orele de maximă audienţă (18h-23h = 5 ore!);
– Interdicţia radiodifuzorilor publici de a difuza publicitate, cu excepţia celei sociale şi electorale;
– Înăsprirea sancţiunilor şi acordarea unor superputeri CCA.

Compatibilitatea cu standardele democratice

Articolul 32 din Constituţie garantează libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

Analizând în ansamblu modificările propuse de acest proiect de lege, iese în evidenţă conţinutul prohibitiv al acestuia în raport cu libertatea de exprimare. În asemenea caz, este absolut necesar de a estima proporţionalitatea modificărilor propuse.

Libertatea de exprimare nu este un drept absolut şi, prin urmare, el poate fi supus anumitor limitări. Urmând această logică, orice iniţiativă legislativă care ar avea ca efect direct sau colateral limitarea libertăţii de exprimare, trebuie să ţină cont de o serie de exigenţe, principala ar fi asigurarea unui echilibru dintre scopul care justifică această limitare şi severitatea restricţiilor impuse, pentru ca aceste limitări să nu reducă la zero dreptul propriu-zis. Pentru a evita acest efect nedorit, proporţionalitatea trebuie evaluată prin prisma standardelor internaţionale şi angajamentelor asumate de către Republica Moldova prin diverse instrumente internaţionale, precum articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prima propoziţie a articolului 10 prevede că ”orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare”. Deci, dreptul poate fi afirmat atât de persoane juridice, precum şi de persoane fizice. În contextul mediatic, jurnaliştii, editorii, proprietarii, organizaţiile de informare în masă, tipografiile şi distribuitorii sunt protejaţi de prevederile articolului 10.

Dreptul la libertatea de exprimare cuprinde în sine două libertăţi – libertatea de opinie şi libertatea de informare, şi are ca fundament-cheie pluralismul mass-media.

Art. 10 din CEDO nu impune doar obligaţia negativă a statului de a nu interfera. El cere, de asemenea, ca statul să faciliteze exercitarea dreptului la libera exprimare. Statele contractante au obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare pentru a promova libertatea de exprimare, în special prin mass-media (a se vedea cauza Ozgur Gundem v Turcia, 2000).

Art. 10 din CEDO se referă la toate tipurile de exprimare. Acesta se aplică discursurilor comerciale şi artistice, precum şi celor politice. Cât priveşte libertatea de exprimare prin presă (situaţie incidentă în cazul proiectului de lege), CEDO a recunoscut faptul că presa şi alte mijloace de comunicare în masă ocupă un loc special într-o societate democratică, în calitate de „furnizor de informaţii şi câine de pază public” (a se vedea de exemplu, Hotărârea din 27 martie 1996 pronunţată în cauza Goodwin împotriva Regatului Unit, paragraful 39). Ele primesc o protecţie deosebit de puternică în temeiul art. 10. În cauza Bergens Tidende v. Norvegia (2000), Curtea Europeană a menţionat: ”(…) atunci când măsurile luate de autorităţile naţionale sunt capabile să descurajeze presa de la difuzarea informaţiilor privind chestiuni de interes public legitim, din partea Curţii este cerut un examen minuţios al proporţionalităţii măsurilor.”

În continuare vom analiza principalele aspecte ale proiectului de lege, prin prisma standardelor internaţionale şi a garanţiilor consacrate de Curtea Europeană în domeniul libertăţii de exprimare.

Obligativitatea prezentării probelor la emisiunile televizate, în cazul în care sunt aduse acuzaţii altor persoane

Potrivit proiectului de lege, se propune completarea Codului audiovizualului cu art. 6/1 intitulat ”Protecţia demnităţii umane şi a drepturilor fundamentale ale omului”. Prin acest articol, toţi radiodifuzorii, la prezentarea programelor în care sunt aduse acuzaţii unor persoane privind fapte ilegale, urmează a prezenta probe care susţin aceste acuzaţii. Respectiva obligativitatea aparţine şi invitaţilor la emisiunile televizate.

Exprimarea unei opinii semnifică formularea unei judecăţi de valoare cu privire la un anumit fapt social, care nu trebuie confundat cu relatarea unor activităţi umane sau a unor împrejurări sau fapte ce se petrec în viaţa de toate zilele.

În acest sens, CEDO a stabilit o distincţie foarte importantă între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare. Potrivit CEDO, existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. În privinţa judecăţilor de valoare, CEDO a subliniat că, “într-o societate democratică, puterile publice se expun, în principiu, controlului permanent din partea cetăţenilor şi, sub rezerva bunei-credinţe, fiecare trebuie să poată atrage atenţia opiniei publice asupra situaţiilor pe care le consideră ilegale”.

Potrivit jurisprudenţei CEDO (a se vedea cazul Dalban c. România, spre exemplu), cel care face o afirmaţie, chiar eronată/exagerată, nu poate fi sancţionat sub nicio formă dacă probează existenţa unei baze factuale rezonabile pentru afirmaţia sa.

Curtea Europeană a decis că, dacă materialitatea faptelor poate fi probată, judecăţile de valoare „nu se pretează la demonstrarea exactităţii lor; mai mult, a pretinde o asemenea demonstraţie înseamnă a aduce atingere înseşi libertăţii de opinie, element fundamental al dreptului garantat de articolul 10 din Convenţie” (Oberschlick c. Austriei (nr.1), 8 iulie 1976, cap. 46).

Astfel, motivând cu necesitatea protecţiei drepturilor fundamentale, acest articol prin conţinutul său instituie o intruziune substanţială în libertatea de exprimare. Cât de proporţională este această intruziune? Observăm că autorii proiectului utilizează terminologia din domeniul dreptului penal. În sens penal, noţiunea de probă care susţine o anumită acuzaţie desemnează un act judiciar (o sentinţă de condamnare). În consecinţă, proiectul de lege echivalează un post TV cu o instanţă de judecată sau organ de urmărire penală, unde într-adevăr orice argument prezentat urmează a fi probat, iar emisiunile TV cu procese de judecată, un fel de justiţie făcută la televizor.

În acest context, autorii iniţiativei trebuie să răspundă la câteva întrebări:

În ce măsură va fi posibil de efectuat spre exemplu o investigaţie jurnalistică dacă pentru a analiza anumite suspiciuni de ilegalităţi va fi necesar de a veni cu probe?

Este oare sarcina presei să administreze probe, sau este sarcina organelor de urmărire penală sa se autosesizeze din cazurile elucidate de presă şi să administreze probe?

De ce autorii iniţiativei nu au cerut ca eventualele acuzaţii să fie bazate pe argumente?

Cum este posibilă o „judecată de valoare”, dacă ea ar trebui să se bazeze exclusiv pe probe, dar nu pe argumente, sau chiar pe supoziţii?

În cadrul dezbaterilor televizate de regulă sunt abordate subiecte de interes general pentru întreaga societate. În cazul in care proiectul respectiv va fi adoptat în forma actuală, există riscul că vor fi blocate toate dezbaterele televizate a unor asemenea subiecte, care evident presupun operarea cu argumente şi idei care pot fi deduse.

Realizarea unei societăţi democratice presupune existenţa unei dezbateri publice deschise. Prin urmare, marja de apreciere a statelor pentru restrângerea libertăţii de exprimare şi de informare în probleme de interes public, inclusiv probleme politice, este limitată sub acest aspect.

Deoarece proiectul de lege presupune că lipsa probelor în susţinerea unor afirmaţii poate determina sancţionarea instituţiilor de presă, în mod evident suntem în prezenţa unor restricţii absolut disproporţionate.

Poziţia Curţii Europene a Drepturilor Omului la acest capitol se bazează pe importanţa pe care o acordă cetăţenilor, în general, şi, în special, jurnaliştilor, pentru a nu fi descurajaţi să îşi exprime opiniile cu privire la chestiuni de interes public, de teama unor sancţiuni penale sau de altă natură.

Interdicţia enunţării ipotezelor cu privire la producerea unor evenimente sau a difuzării informaţiei cu privire la activitatea unei instituţii publice fără comentariul autorităţii

Libertatea presei – a reţinut CEDO – este unul din cele mai eficiente mijloace prin care publicul află şi îşi formează opiniile despre ideile şi atitudinile conducătorilor politici. În sens larg, libertatea dezbaterii politice este esenţa conceptului de societate democratică, concept care domină Convenţia europeană în întregul său. În acelaşi sens, CEDO a statuat că publicul are dreptul să primească, prin intermediul presei, informaţii asupra unui subiect, chiar dacă faptele în cauză şi problemele ridicate sunt litigioase, atunci când este vorba de interesul public (Hotărârea din 26 aprilie 1979, în cauza Sunday Times c. Regatului Unit).

Pe de altă parte, în jurisprudenţa CEDO s-a cristalizat principiul potrivit căruia deţinerea unei funcţii publice expune “în mod inevitabil şi conştient unui control atent al faptelor şi gesturilor, atât din partea jurnaliştilor, cât şi din partea masei de cetăţeni”, astfel încât omul politic trebuie să dea dovadă de o mai mare toleranţă (cauza Lingens c. Austriei, parag.42). În astfel de situaţii, CEDO a statuat că autorităţile statului trebuie să tolereze critica, chiar şi atunci când aceasta este considerată provocatoare sau insultătoare (cauza Ozgur Gundem c. Turciei, hotărârea din 16 martie 2000, parag. 60).

Impunerea unor sancţiuni mari jurnaliştilor este de natură să îi descurajeze pe aceştia să se exprime cu privire la chestiuni care prezintă un interes general, precum presupuse nereguli sau ilegalităţi. Acestea au un efect disuasiv pentru dezbaterea unor subiecte de interes general, în privinţa cărora probele sunt greu de obţinut (documente secrete, secretul anchetei), or sancţionarea unui jurnalist pentru a fi contribuit la difuzarea declaraţiilor unui terţ în cadrul unei emisiuni ar constitui un obstacol serios la contribuţia presei la discutarea problemelor de interes general.

Interdicţia de a difuza informaţii neoficiale sau pe surse

Dreptul jurnaliştilor de a-şi proteja sursele este parte din libertatea „de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice”. Aceasta este o piatră de temelie a libertăţii presei, fără de care sursele pot fi reticente în a o ajuta să informeze publicul cu privire la problemele de interes general. Presa ar fi mai puţin în măsură să îşi îndeplinească rolul său vital de câine de pază al democraţiei şi capacitatea sa de a furniza informaţii precise şi fiabile publicului ar putea fi afectată în mod negativ.

Există o serie de instrumente internaţionale cu privire la protecţia surselor jurnalistice, incluzând Rezoluţia cu privire la libertăţile jurnalistice şi drepturile omului, adoptată la a 4-a Conferinţă ministerială europeană privind politica comunicaţiilor în masă (Praga, 7-8 decembrie 1994), precum şi Rezoluţia privind confidenţialitatea surselor jurnaliştilor a Parlamentului European din 18 ianuarie 1994.

Deosebit de utilă este Recomandarea nr. R(2000)7 cu privire la dreptul jurnaliştilor de a nu-şi divulga sursele de informaţii, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 8 martie 2000, care defineşte « sursa » (jurnalistică) ca orice persoană care furnizează informaţii unui jurnalist. Recomandarea cuprinde câteva principii în raport de care autorităţile statului trebuie să asigure jurnaliştilor protecţia surselor acestora.

Protecţia şi interesul public al acesteia trebuie recunoscute inclusiv cu privire la sursele jurnalistice anonime, Curtea hotărând, de pildă, că nu poate prevala asupra dreptului de a-şi proteja sursele nici măcar scopul de a elimina pericolul unei noi viitoare dezvăluiri a informaţiilor confidenţiale sau interesul obţinerii unor despăgubiri pentru încălcarea clauzei de confidenţialitate (a se vedea hotărârea Financial Times şi alţii c. Regatului Unit, din 15 decembrie 2009, parag.71).

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat la 19 aprilie 2007 Rezoluţia 1551 (2007) privind echitatea procedurilor judiciare în cazurile de spionaj sau divulgare a secretelor de stat, în care se statuează că „protecţia legitimă a secretelor de stat nu trebuie să devină un pretext pentru a restrânge în mod nejustificat libertatea de exprimare sau de informare, cooperarea ştiinţifică internaţională şi activitatea avocaţilor şi altor apărători ai drepturilor omului”. Aceasta reaminteşte importanţa libertăţii de exprimare şi de informare într-o societate democratică, în care trebuie să existe posibilitatea de a denunţa în mod liber corupţia, încălcarea drepturilor omului, distrugerea mediului şi orice alt abuz de putere.

Modificările propuse sunt dramatice şi dărâmă orice efort public anticorupţie

În lumina aceleiaşi Rezoluţii 1551(2007), informaţiile care aparţin domeniului public nu pot fi considerate secrete de stat, iar divulgarea lor nu poate fi asimilată spionajului şi reprimată ca atare, chiar dacă persoana implicată culege, sintetizează, analizează, comentează informaţiile respective. Acelaşi lucru este valabil pentru denunţarea corupţiei, a încălcării drepturilor omului, a distrugerii mediului sau oricărui alt abuz de putere din partea autorităţilor publice (whistle-blowing). Bunăoară dacă asemenea regelementări ar fi fost în vigoare, societatea nu ar fi putut afla despre delapidarile de fonduri de la Banca de Economii, deoarece la etapa când au început să apară primele informații în spațiul public, nu putea fi vorba de probe.

Înăsprirea sancţiunilor şi acordarea unor superputeri CCA

Proiectul prevede majorarea amenzilor până la 15-20 de mii de lei. CCA ar urma să obţină dreptul de a închide orice post de televiziune, pentru orice fel de încălcare, decizia urmând să fie pusă imediat în aplicare. Chiar dacă postul va contesta decizia, el îşi va putea relua emisia doar după pronunţarea unei hotărâri definitive a instanţei de judecată.

Aceste prevederi contravin normelor constituţionale. Astfel, prin Hotărârea nr. 17 din 6 decembrie 2012, o normă similară a fost declarată neconstituţională în partea referitoare la caracterul executoriu al deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la aplicarea sancţiunilor de suspendare a licenţei de emisie pentru o anumită perioadă sau de retragere a licenţei de emisie de la data adoptării şi aducerii la cunoştinţa radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii vizaţi prin scrisoare recomandată. Curtea a menţionat că această normă, contravine articolului 46 din Constituţie şi articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia europeană. Astfel, autorii iniţiativei legislative, care sunt inclusiv membri ai Comisiei juridice numiri şi imunităţi, propun adoptarea unei norme declarate anterior neconstituțională.

Efectele eventualei adoptări a acestui proiect

Cel mai dramatic efect al eventualei adoptari a acestui proiect îl va constitui limitarea quasi-totală a dezbaterii unor subiecte de interes public la posturile TV. Aceast proiect, dacă va ajunge să fie votat, ar arunca la coş zece ani de eforturi ale societăţii pentru libertatea mass-media, parte a libertăţii de exprimare. O asemenea lege, ar elimina Republica Moldova din rândul democraţiilor care nu acceptă ideea că cel care face o afirmaţie este impus să probeze adevărul absolut al faptelor relatate, dovadă imposibilă în multe situaţii, în special când este vorba de investigaţii jurnalistice în cazuri complexe.

Proiectul contravine angajamentelor asumate în faţa Uniunii Europene.

Iată ce spune Agenda de Asociere a Republicii Moldova cu UE:

Libertatea de exprimare
– Continuarea lucrului pentru a asigura libertatea exprimării și independența mass-mediei în conformitate cu recomandările Consiliului Europei;
– Stabilirea unui dialog permanent pentru schimbul de bune practici referitoare la libertatea mass-mediei, pluralismul mass-mediei, dezincriminarea de defăimare a mass-mediei, protecția surselor jurnaliștilor și aspectelor de diversitate culturală ale mass mediei;”
(Agenda de Asociere http://www.mfa.gov.md/img/docs/Agenda-de-Asociere-RO.pdf)

Departamentul analiză TIMPUL


Categorii

1. DIVERSE, Basarabia, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Rusia

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare