REVOLUTIA QUEER SI AGENDA GAY IN ROMÂNIA. Minciunile activistilor anti-referendum pentru casatorie. Cum s-a ajuns la Coalitia pentru Familie? De ce legatura intre pedofilie si homosexualitate nu e doar ex-centricitate?

16-06-2017 19 minute Sublinieri

Începând cu anii 2000, problema drepturilor minorităților sexuale din România a revenit periodic pe agenda publică. S-au scris articole, s-au exprimat opinii, s-a dezbătut, s-au conturat tabere, spiritele se agitau, iar apoi lucrurile reveneau la normal, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Desigur, de-a lungul timpului, aceste dezbateri au fost presărate și cu momente tensionate – vezi spre exemplu conflictele dintre simpatizanții Noii Drepte și participanții la Gay Pride sau dintre naționaliști și activiștii pentru drepturile minorităților sexuale de la MȚR. Însă, per ansamblu, fiecare tabără își păstra poziția, iar în societate nu se producea nici o schimbare semnificativă. Totul a căpătat o altă turnură anul trecut, o dată cu inițiativa Coaliției pentru Familie. Cele 3 milioane de semnături strânse pentru modificarea Constituției au impus tema atât pe agenda publică, cât și pe agenda partidelor politice. În Parlament, Camera Deputaților a votat deja în favoarea inițiativei CpF de organizare a referendumului pentru modificarea Constituției. În spațiu public se discută tot mai mult și tot mai aprins. Fiecare tabără își apără poziția, diferențele devin ireconciliabile și, de aici până la un dialog al surzilor nu mai este decât un singur pas.

Problemele familiei tradiționale

Recunosc, inițial am fost foarte reticent față de o astfel de dezbatere. Am considerat (și încă mai consider) că tema propusă este, în mare parte, o falsă problemă. Societatea românească se confruntă în momentul de față cu probleme mult mai stringente, a căror amânare pe un termen nedeterminat s-ar putea dovedi catastrofală. Problema legiferării căsătoriei între homosexuali este, ca să mă exprim așa, un lux pe care și-l permit țările dezvoltate. România are multe, multe alte lucruri, de rezolvat înainte.

În primul rând, este problema demografică. Azi se nasc în România, într-un an, jumătate din numărul de copii care se nășteau în 1990. La asta se adaugă emigrația masivă a tinerilor din țară. Toate cifrele arată o tendință puternică de îmbătrânire a populației. Dacă nu se vor lua măsuri rapide în vederea implementării unor politici pro-nataliste, peste 25 de ani ponderea populației inactive (peste 65 de ani) va crește de la 16 % la 25 %, în timp ce ponderea populației active (între 20 – 64 de ani) va scădea de la 62 % la 55 %. În aceste condiții, sustenabilitatea sistemului social (educație, sănătate, pensii) va fi pusă la grea încercare. Evident, în lipsa politicilor demografice, singura soluție alternativă poate fi doar imigrația. „Importul” de populații străine. Ele pot veni doar din țările cu spor demografic ridicat. Statisticile ne arată că în jurul Europei acestea sunt țările arabe. Dacă vom ajunge într-o astfel de situație, să vedem atunci cum vor reacționa apărătorii identității naționale de azi.

Apoi, există numeroase probleme cu care familia tradițională se confruntă deja la ora actuală. Sărăcia, alcoolul, violența domestică, adulterul, problemele familiale legate de despărțirea membrilor familiei, nevoiți să muncească în afara țării, abandonul școlar, etc. În toate aceste privințe România prezintă cifre care o așează în topul european al statisticilor negre. Spre a da doar câteva cifre : 52,2 % dintre copii prezentă risc de sărăcie sau excluziune socială, 1 copil din 8 merge uneori sau întotdeauna la culcare flămând, procentul e în creştere cu 2% faţă de 2012. Procentul celor care se duc întotdeauna la culcare flămânzi s-a dublat la 4%, faţă de 2012. Un copil de grădiniţă plăteşte 13 lei / zi. Un meniu complet în cantinele școlare bucureștene costă între 10 și 20 lei. Copilul are o alocaţie de 84 de lei pe lună. În perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2014, la nivel naţional au fost înregistraţi 143.015 copii fără tată cunoscut. Datele furnizate de Direcţia pentru Protecţia Copilului la finalul primului trimestru al anului 2013 indică faptul că în România sunt 82.073 de copii ai căror părinţi muncesc în străinătate. Dintre aceştia, 23.312 de copii au ambii părinţi plecaţi, ei fiind lăsaţi în grija rudelor sau, în unele cazuri mai severe, chiar în grija asistenţilor maternali. Ca o consecință aproape firească, abandonul şcolar se situează în jurul a 20 %, fiind considerat deja un atentat la siguranța națională.

Sunt doar câteva date legate de problemele pe care le întâmpină familia tradițională în România. Vor fi rezolvate ele în urma deciziei de a (nu) legaliza cuplurile homosexuale? Fără îndoială că nu. Problemele vor rămâne și, fără o discuție serioasă și asumarea unor măsuri, cel mai probabil se vor agrava.

Mai mult, toată dezbaterea de acum legată de statutul legal al familiei are tocmai darul de a obnubila problemele sociale cu care ea se confruntă deja de ceva vreme. În plus, după felul în care au evoluat lucrurile, și situația la care s-a ajuns, cred că un dialog între părțile implicate este practic imposibil. De acum se va recurge probabil, tot mai mult, la poziții de forță. În ce mă privește, aș spune în continuare câteva lucruri despre emergența acestei dezbateri, despre părțile aflate în dispută și despre motivele pentru care nu cred că o soluție de compromis este posibilă.

Actorii intră în scenă

Este cunoscut faptul că din Coaliția pentru Familie fac parte mai multe asociații cu profil religios, sau apropiate de diferite biserici, de la ortodocși și catolici, până la neo-protestanți. Dacă la neo-protestanți este prezent atașamentul față de valorile familiei tradiționale, printre ortodocși (cel puțin în cazul unora) acestea se asociază în mod automat cu valorile naționale. Familia tradițională este considerată un bastion al identității naționale, o ultimă redută ce trebuie apărată în fața ideologiei globaliste. Avem așadar, în această tabără, oameni cu o puternică sensibilitate religioasă care consideră că religia este importantă, nu numai pentru identitatea lor personală, ci și pentru identitatea noastră colectivă, cea de români.

De cealaltă parte, avem membri ai comunității gay, activiști gay sau pur și simplu susținători ai viziunii liberale despre lume, de extracție post-modernă, sensibili la problematica drepturilor minorităților. Desigur, morala tradițională occidentală, edificată sub influența hotărâtoare a religiei creștine, a marginalizat și pedepsit de-a lungul secolelor alte orientări sexuale în afara celei majoritare, sub motivul că ele sunt împotriva naturii. De aceea, primele mișcări împotriva discriminării homosexualilor au contestat simultan morala tradițională creștină, denunțând-o ca fiind de fapt o formă de control și de represiune socială. Sensibilitatea culturală a unor astfel de oameni este imună la discursul religios, atunci când nu este în mod deschis împotriva sa.

De asemenea viziunile despre lume ale membrilor celor două tabere sunt diferite, ireconciliabile aș spune. Susținătorii familiei tradiționale consideră recursul la natură un argument important pentru legitimarea definiției căsătoriei. Nucleul familiei este în mod legitim definit ca uniunea dintre un bărbat și o femeie pentru că, în mod natural, doar doi parteneri de sex diferit pot procrea pentru a duce astfel specia mai departe. Viziunea despre lume este de extracție metafizică tradițională, unde operăm cu un concept al naturii bine definit și cu ideea valorilor morale care sunt în concordanță cu ierarhia ontologică recognoscibilă în univers. De cealaltă parte, este invocată diferența dintre natură și valorile morale. Violul este un act natural, dar nu este moral. Reproducerea este dezlegată de actul sexual natural, care are drept consecință procrearea, și sunt invocate posibilitățile pe care știința ni le pune azi la dispoziție. O femeie poate rămâne însărcinată prin fertilizare artificială fără să fi avut în viața ei un contact sexual cu un bărbat. Și familia este înțeleasă ca un construct social și cultural care nu își capătă nici o legitimitate prin recursul la natură. Ea este legitimată doar din punct de vedere moral, dar nu printr-o morală tradițională, ci printr-o moralitate ce trimite la o umanitate în genere, care are capacitatea de a se auto-defini și chiar de a se auto-crea. Diferența de mentalitate, sensibilitate și mod de gândire dintre membri celor două tabere este similară, la limită, cu diferența dintre viziunea islamică asupra lumii și cea occidentală. Islamul nu poate concepe o lume în care să existe reguli care nu vin de la Dumnezeu, pe când modernitatea occidentală a construit o cetate care este doar a omului, excluzându-l pas cu pas pe Dumnezeu din ea. Paralela poate fi considerată deplasată, dar cred că este utilă pentru a sublinia punctele de pornire atât de radical diferite ce separă cele două tabere.

Minoritari și majoritari. Războiul ideologiilor

De aceea, vrând nevrând, dezbaterea depășește problema drepturilor civile ale unor cetățeni (decuplate oricum, într-o democrație modernă, de valorile religioase) și ajunge la confruntarea dintre două viziuni asupra lumii, a două tipuri diferite de a concepe valorile (metafizice, morale, umane) și, implicit, la confruntarea a două ideologii. De aici, probabil, și victimizarea, în oglindă, a celor două tabere. Activiștii pro gay îi acuză pe majoritari că se simt discriminați, oprimați și, în general, marginalizați în societate. Reprezentanții CpF afirmă că nu vor accepta ca o minoritate să-și impună regulile asupra unei majorități. Și aceste reguli nu se referă doar la definirea căsătoriei. Faptul că teoria identității de gen, care afirmă că genul nu se determină prin datul biologic, ci prin auto-percepția pe care subiectul o are asupra propriei identități sexuale, s-a impus ca normă juridică prin introducerea sa în textul Convenției de la Istanbul, este relevant din acest punct de vedere. Convenția de la Istanbul a fost adoptată de Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei în aprilie 2011 și a fost ratificată de România, fără nici o dezbatere publică, în 2016. Ea cuprinde prevederi controversate referitoare la educația de gen în școli, epurarea tradițiilor istorice ale societăților europene, libertatea religioasă a credincioșilor etc. Mai multe informații se găsesc aici. Dacă o astfel de normă juridică devine obligatorie, atunci apărătorii tradiției religioase vor trebui să i se conformeze, pentru că altfel pot suporta consecințele legii.

Este adevărat că democrația presupune protecția minorităților din partea majorității, dar ce se întâmplă în momentul în care minoritatea pretinde să își impună propria regulă asupra majorității? Până unde poate merge într-o democrație linia de compromis dintre minoritate și majoritate? Sau, pentru a repeta întrebarea unui reprezentat al taberei CpF, dacă o comunitate din Yemen vine în Europa și cere legalizarea pedofiliei (în Yemen fetele se căsătoresc legal la vârste fragede, ceea ce în Europa cade sub incidența legii pedofiliei) vor accepta europenii această propunere în numele non-discriminării unei minorități culturale?Faptul de a impune norme în societate este deja o formă de manifestare a puterii, iar discursul care susține astfel de norme este un discurs ideologic. Lupta pentru protecția minorităților s-a transformat într-o ideologie în momentul în care a emis pretenția normării. Iar contradicția dintre presupozițiile celor două ideologii care se confruntă este ireconciliabilă. Dacă ideologia dominantă trimite la anumite presupoziții metafizice naturale și supranaturale, ideologia „minorităților” trimite la impunerea unor norme în numele dreptului de a nu fi discriminate. Tot ce unii afirmă, ceilalți contestă. De aceea cred că încercarea de a găsi o cale de mijloc are puțini sorți de izbândă.

Cum se vede homosexualitatea dinspre tradiția Bisericii?

O astfel de încercare este cea a lui Andrei Găitănaru care, într-un articol publicat cu câteva luni în urmă, încearcă să deschidă o portiță spre înțelegerea posibilității unui cuplu homosexual, pornind de la textele tradiției patristice. După un binevenit și elocvent periplu privind concepția asupra corporalității și sexualității la Părinții Bisericii, A. Găitănaru conchide că scopul căsătoriei creștine este unul duhovnicesc, motiv pentru care în uniunea dintre bărbat și femeie „diferențele de gen sunt topite într-o indiferență de gen adamică: <<Căci, câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască; pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus.>> (Galateni, 3, 27-28). Cel care se înveșmântează în Hristos devine locuit de Dumnezeu, și nu de variile funcții, posturi, dorințe, chemări sau deosebiri proprii firii trupești. Ființa sa este orientată spre cele de sus”. Concluzia vine firesc: „Așadar, potrivit învățăturii creștine, căsătoria și familia nu reprezintă prilejul afirmării diferenței de gen, ci, dimpotrivă, tocmai cadrul în care această diferență poate fi dizolvată pentru a fi redobândită firea duhovnicească a omului de dinainte de cădere”.Cu toate acestea o umbră de îndoială persistă: autorul se întreabă „de ce contează așa de mult ca heterosexualitatea să stea la baza formării unui astfel de cuplu”, din moment ce prin înduhovnicirea firii diferența sexuală devine oricum nesemnificativă? Iar răspunsul este șovăielnic și trimite la taina căsătoriei, cu neputință de pătruns până la capăt (cu un citat din Pavel, Efeseni, 5, 31-32).

Desigur, nu putem să nu observăm aici o anumită tentație gnostică a autorului de interpretare a textelor scripturistice. Căci raportul dintre „trupul firesc” și „trupul duhovnicesc” a reprezentat un prilej de mare gâlceavă între Părinții Bisericii și interpreții eretici ai acestor sintagme. Totul a plecat de la formularea Apostolului Pavel, conform căreia „trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire. Atunci se va împlini cuvântul care este scris: Moartea a fost înghițită de biruință.” (1 Corinteni, 15, 54). Victoria definitivă asupra morții, coroborată cu transformarea trupului firesc în trup duhovnicesc, a fost interpretată de gnostici drept dovadă a dispariției trupului fizic după moarte și a semnificației spirituale a învierii. Pentru a apăra doctrina învierii trupului, Părinții Bisericii au pus accentul pe identitatea de substanță dintre trupul acestei vieți și trupul învierii, cu precizarea că transformarea se referă la schimbarea funcțiilor trupului înduhovnicit. Astfel, spre exemplu, Tertulian subliniază că deși trupul rămâne neschimbat, funcțiile sale fiziologice se adaptează noii condiții spirituale: gura nu va mai fi folosită pentru a mânca și a bea, ci pentru a-l slăvi pe Dumnezeu, dinții nu vor mai mesteca hrana, ci rolul lor va fi de a înfrumuseța zâmbetul, organele sexuale vor fi și ele transformate nemaitrebuind să servească funcției reproducerii. Cei care își păstrează virginitatea în prezent sunt deja semnul acestei viitoare condiții spirituale [1].

Așadar, nu numai că indistincția de gen nu-și pierde semnificația în timpul căsătoriei, ci, pentru Părinții Bisericii, identitatea substanțială a trupului este păstrată chiar și după înviere, implicit identitatea sexuală. Sexul este prezent, doar că el nu mai are nici un rol reproductiv. Desigur, funcția virginității, ca prefigurare a condiției învierii, ne trimite cu gândul mai degrabă la condiția căzută a activității sexuale reproductive. Sublimarea virginală a activității sexuale nu are nimic de face cu o indistincție de gen, în care Domnului i-ar fi perfect egal dacă partenerii sunt homosexuali sau heterosexuali! De altfel, această conotare peiorativă a sexualității, prin asocierea ei cu condiția păcătoasă, este o constantă a tradiției creștine. Există o tendință puternică a tradiției, ce supraviețuiește și azi, în special în comunități „radicale”, atât la catolici și protestanți, dar și ortodocși, de repudiere a plăcerii actului sexual în cadrul căsătoriei și punerea sa în slujba reproducerii. Există canoane ale Bisericii care interzic actul sexual sâmbăta și duminica și trei zile înainte de împărtășanie; femeia aflată la menstruație nu are voie să intre în biserică și nu se poate împărtăși timp de șapte zile; lăuza este socotită necurată fiindcă a îndeplinit cu trupul ei funcția maternității, ea nu are dreptul de a intra în dormitor dacă acolo se află copilul ei botezat etc [2]. Toate aceste canoane ne indică o concepție precisă asupra naturii umane și, mai ales, asupra naturii căzute, asociată cu sexualitatea. De aici rezultă și setul de reguli cultuale precise, cu scop soteriologic. Evident, a vorbi în acest context despre homosexualitate, în cadrul unei tentative de înduhovnicire a cuplului, este total în afara contextului! Căci homosexualitatea, nu numai că trimite spre natura căzută, ci vine chiar împotriva practicii firești a acestei naturi căzute. Este semnul alegerii deliberate a omului, într-o anumită direcție. Și știm bine cine a mai făcut alegerea și cu ce consecințe!

Așadar, în cadrul tradiției Bisericii există o concepție precisă asupra naturii umane, iar regulile morale sunt în concordanță cu această concepție. Înduhovnicirea, presupune, ca prim pas, respectarea regulilor morale și cultuale, nu ocolirea lor. De aceea, nu cred că există posibilitatea, interpretând textele tradiției patristice, să facem în vreun fel acceptabilă (altfel decât ca pe o greșeală sau un păcat) realitatea homosexualității. Un altfel de înțelegere ar putea deveni acceptabilă, cel mult din perspectiva unei teologii post-moderne, care să facă abstracție de o concepție metafizică asupra naturii și, în numele iubirii aproapelui, să accepte comportamentul homosexual ca pe o altă formă de manifestare a umanității. Spre exemplu, un autor precum Gianni Vattimo, a cărui homosexualitate mărturisită l-a îndepărtat de Biserică, s-a reîntors mai târziu la creștinism, încercând să vadă revelația hristică că pe o formă de subminare a valorilor morale și metafizice tradiționale. Iubirea creștină devine compatibilă la el cu practica homosexuală, în afara moralei tradiționale [3]. Însă, cred că o astfel de înțelegere este foarte departe de ceea ce ne propun Părinții Bisericii și, totodată, incompatibilă cu ideile apărătorilor familiei tradiționale.

sursa foto: psnews.ro

Note:

1. Tertulian, De resurrectione mortuorum, XLI, 6, Desclée & Brouwer, Paris, 1980.
2. Vezi mai pe larg capitolul despre „Demonizarea sexualității” în creștinism, în cartea lui Christos Yannaras, Contra religiei, Ed. Anastasia, București, 2012, pp. 168-183.
3. G. Vattimo consideră atitudinea Bisrciii față de homosexualitate ca pe un rest al concepției metafizice despre natură, pe care revelația hristică, care se continuă în secularizarea modernă, a venit să o submineze : „Astăzi în mod mai clar decât atunci îmi dau seama că oroarea Bisericii Catolice față de homosexualitate este unul dintre cele mai evidente rămășițe superstițioase ce o marchează, cum ar fi dacă ar mai predica și acum că există animale necurate al căror contact trebuie evitat cu orice preț ; sau cum e antifeminismul de fond care-l face pe Papă să respingă ideea sacerdoțiului feminin, numai din faptul că apostolii erau bărbați (însă, cum a observat cineva, mai erau și pescari, erau evrei, erau căsătoriți ; n-ar trebui să conteze și asta?), fapt interpretat ca providențial în lumina unei concepții metafizice a vocației naturale a femeii…” (G. Vattimo, A crede că mai credem. E cu putință să fim creștini în afara Bisericii?, Editura Pontica, Constanța, 2005, p. 71).

Da, nu e deloc rău scris textul, cu mențiunea că e pe undeva înșelător, sau operează cu o eroare, atunci când trimite la o presupusă necesitate de prioritizare a problemelor familiei ‘tradiționale’ precum și în modul în care pune în joc problema natalității.

Încep prin a spune că prima șarjă a activiștilor pro gay de la noi în momentul lansării inițiativei pentru familie și a depunerii semnăturilor, prin intermediul vice și a vocilor arondate a fost întocmai cea la care se referă și textul: de definiții îi arde Coaliției pentru Familie? În loc să se ocupe de sărăcie, alcool, violența domestică, adulterul, problemele familiale legate de despărțirea membrilor familiei, nevoiți să muncească în afara țării, abandonul școlar, care sunt mult mai grave și mai stringente le arde de definiții?

Or, tipul ăsta de raționament are un viciu: în timp ce problemele enumerate nu s-au rezolvat de o mie de ani și nu se vor rezolva nici în următoarea mie de ani, pentru că așa e omul, imperfect și cu iluzia perfectibilității (poate adulterul să dispară atunci când va fi desființată căsătoria), chestiunea cu definiția este rezolvabilă one off, dintr-o dată, prin simpla validare a legii de revizuire.
Dacă pentru sărăcie, alcoolism, violență domestică e nevoie de finanțe, investiții, proiecte, programe, implementări, nivel de trai, educație, integrare șamd, definirea se rezolvă din pix și ștampila votantului, uno ictu, fără eforturi pe zeci de ani, fără nicio implementare şi fără agenții şi programe.

Prin urmare, prin natura diferită a problematicii (legiferarea unei definiții vs ameliorarea lumii) chestiunea definirii căsătoriei nu impietează cu nimic asupra desfășurării în paralel de acțiuni în vederea reducerii sărăciei, alcoolismului, violenței.
De altminteri, nici pe guvernanți, nici pe cei de la vice sau din ong-urile pro-LGBT nu-i oprește nimeni să combată sărăcia și violența domestică, însă, momentan, tot CpF este cea care s-a obosit să vină cu diferite propuneri (mai bune sau mai rele) menite să ocrotească familia și să amelioreze natalitatea.

Faptul că există toate problemele enumerate nu însemană că trebuie să le luăm pe rând (autostrăzile și spitalele vin înainte sau după?), ci pot fi atacate și simultan, inculsiv simultan cu rezolvarea definiției.

Apoi, e un pic bizar ca tema demografică să fie pusă în text ca fiind o problemă de reproșat CpF. Spune autorul: “Azi se nasc în România, într-un an, jumătate din numărul de copii care se nășteau în 1990. La asta se adaugă emigrația masivă a tinerilor din țară. (…) Evident, în lipsa politicilor demografice, singura soluție alternativă poate fi doar imigrația. „Importul” de populații străine. Ele pot veni doar din țările cu spor demografic ridicat … țările arabe. Dacă vom ajunge într-o astfel de situație, să vedem atunci cum vor reacționa apărătorii identității naționale de azi.” și consideră că problema aceasta trebuie, chipurile, rezolvată *înainte* de a fi ridicată problema definiției.
Or, asta e, să mă scuze autorul, o prostie. 1. pentru că că cele două probleme pot fi rezolvate/atacate în paralel, 2.pentru că problema demografică oricum nu va fi rezolvată prea curând iar chestia definiției, după cum spuneam, este una one-off și nu încurcă pe cealaltă, 3. pentru că tot CpF este cea care a încercat să ia taurul de coarne și să propună un set de soluții având ca obiectiv tocmai rezolvarea problemei demografice, 4. pentru că definirea căsătoriei este considerată de CpF (argumentat) chiar parte din soluția la problema demografică, prin aceea că încearcă să întărească o temelie șubredă pe care apariția parteneriatelor civile și caricaturizarea căsătoriei prin siluirea definiției ar dărâma-o cu totul, lăsând loc, pe termen mediu-lung, fix consecințelor pe care le invocă autorul articolului. Pentru că întărirea definiției clasice a căsătoriei nu vine să crească natalitatea și să stimuleze demografia, ci să evite un și mai mare declin al acestora în timp, prin protejarea de lovituri exact a instituției care asigură perpetuarea optimă a unei societăți și a civilizației acesteia.

Dacă autorul spune că nu vede cum definița tradițională ar ameliora demografia, eu întreb cum ar face-o parteneriatele civile sau căsătoria gay ori poliamorică.

În fine, autorul spune „problema legiferării căsătoriei între homosexuali este, ca să mă exprim așa, un lux pe care și-l permit țările dezvoltate”. Dacă prin asta vrea să spună că e de acord cu constituționalizarea definiției tradiționale a căsătoriei, atunci sunt de acord cu el. Până la gay marriage noi trebuie să aducem wc-ul din fundul curții în casă. Dacă prin asta vrea să spună că nu avem nevoie de definirea tradițională a căsătoriei (cu alte cuvinte, să o mai lăsăm, poate ne rezolvă UE; dacă nu cu wc-urile, măcar cu gay marriage), atunci nu sunt de acord și întreb eu cum ne aduc wc-urile din curte în casă căsătoriile dintre homosexuali.

Evident că cele două nu au legătură una cu alta, dar tocmai asta vreau să aduc la lumină. Că se utilizează false argumente fie pentru a ataca demersul CpF ca fiind anti-dreptu’ omului, discriminatorie, nazistă, fie (cum e cazul de față, dar nu e primul, asta a fost prima strigare a băieților încă din toamnă) pentru a invoca inoportunitatea, nu e momentul, etc, doar pentru a prezerva un statu quo care ar lăsa loc în viitor unor acțiuni pro gay mai simplu de executat în parlament/guvern.

  • Anghel Buturuga:

Coalitia pentru Familie – creatia ACCEPT si a lobby-ului GAY

Unul din miturile persistente ale anticepefistilor si una din tezele propagandistice de baza anti-referendum este ca initiativa CpF vine de nicaieri, pentru ca in Romania nici macar nu s-a pus problema casatoriilor homosexuale. Cu alte cuvinte, mitul spune ca miscarea CpF este artificiala, lipsita de obiect.

Daca acesta este mitul, care e realitatea?

Realitatea este ca inca din 2006, ACCEPT, prin GAY FEST, a avut ca revendicare casatoriile homosexuale si parteneriatele civile. Revendicarea se adresa, asadar, nu doar parteneriatelor, asadar, ci si casatoriilor.[1] A fost unul dintre cele mai vizibile Gay Fest-uri, strategic gandit pentru a pune presiune pe autoritatile romanesti in perspectiva integrarii in UE. Liderii ACCEPT au aratat, atunci, ca nu e de ajuns abrogarea faimosului art. 200 din Codul Penal, ci trebuie egalitate in drepturi.[2] A fi egal in drepturi prin acordarea casatoriei implica, in mod evident si necesar, si dreptul la adoptie.

Tot atunci, simbolic, F. Buhuceanu, lider al ACCEPT, s-a casatorit civil si “religios” cu partenerul sau, in Spania. Un act performativ si politic, totodata, am spune, fiind si un mesaj public asupra necesitatii extinderii casatoriei si drepturilor asociate acesteia, inclusiv cel al adoptiei, la comunitatile LGBT. Spania este una idn tarile in care exista, de altfel, dreptul la adoptie al cuplurilor gay[3]

Au existat, ulterior, repetate tentative de obtinere a parteneriatelor civile pentru cuplurile de acelasi sex. GAY FEST-urile au devenit tot mai bine marketizate, beneficiind de sustinerea vizibila a unora din ambasadele occidentale, SUA fiind un actor important in acest sens.

Politicieni care sunt sustinuti si sustin ACCEPT au incercat, asadar, in 2008, 2011, 2013, 2014 si 2015 sa obtina votarea parteneriatelor civile inclusiv pentru persoane de acelasi sex.[4]

In 2015 a fost ultima tentativa de acest tip inaintea declansarii campaniei de semnaturi a CpF. Viski facea bilantul agendei LGBT si a realizarilor obtinute. Campania abia ce se declansase in noiembrie si a venit oarecum neasteptat pentru activistii LGBT, dupa reactii.[5]

Liderii comunitatii LGBT au promovat aceleasi idei si obiective in mod public. Atat Buhuceanu cat si Viski au vorbit in repetate randuri despre casatorie si familie gay, incluzand in aceasta discutie si problema copiiilor.[6] Buhuceanu a construit identitatea gay, de asemenea, printr-un puternic discurs de dezidentificare cu trasaturile majoritare ale societatii romanesti – religie ortodoxa, valori traditionale. Buhuceanu publica bine mersi consideratii despre « familia homosexuala » inclusiv in Dilema Veche, aceasta oficina a boierilor mintii care sunt obsedati, nu-i asa, de corectitudine politica.[7]

Stiti de ce a venit ca o surpriza campania de semnaturi a CpF?

Pentru ca in tot acest timp, din 2006 pana in 2015, gruparile conservatoare si pro-viata chiar nu au facut nimic notabil pe plan social si politic in aceasta privinta. Cu un low profile si axate mai cu seama pe tematica avortului, organizatiile pro-viata s-au miscat lent si abia treptat au inceput sa conceapa un fel de raspuns simbolic la GAY FEST-uri, initiind Marsurile pentru familie sau normalitate. Inca de la inceput, aceste organizatii s-au diferentiat de miscarile de extrema dreapta de tipul ND, care si-au organizat propriile marsuri in zile separate.

Mai mult decat atat. Initial, Patriarhia Romana, desi condamna manifestarile gay pride, a criticat si organizarea marsurilor pentru normalitate de catre organizatiile pro-viata si nu doar ca a refuzat sa le dea vreo binecuvantare, ci a si admonestat primaria ca le-a dat autorizatie sa aiba traseul in apropierea sediului central al Patriarhiei. Atitudinea de atunci a indignat conservatorii romani, avand in vedere ca se referea la o initiativa pro-viata, nu la marsurile Noii Drepte.[7]

Asadar, succesiunea a fost urmatoarea : actiuni de lobby si advocacy gay bine finantate, complexe, beneficiind de expunere mediatica de prim-plan, de show-uri TV (PRO TV inca din 2006 si-a asumat misia educarii romanilor intru casatorii gay), de ambasadori occidentali si de sprijin parlamentar, urmate de tardive tentative palide de contra-reactie conservatoare care au constat, initial, intr-un fel de procesiuni lipsite pana si de sprijinul si girul Patriarhiei.

Intre timp, s-au mai intamplat niste lucruri, cum ar fi campania de scoatere a religiei din scoli si o intensificare a contestarii prezentei publice si a statutului BOR in societate.

Abia pe acest fundal a avut loc o repliere a fortelor conservatoare. S-a infiintat APOR si a luat nastere si initiative Coalitiei pentru Familie, de aceasta data asumata de BOR si de celelalte culte, crestine sau nu.

Identitar si organizational, CpF datoreaza enorm GAY FEST-urilor, ACCEPT-ului si propagandei inabile LGBT din presa, o propaganda construita fix pe acelasi calapod al celei neoliberale : avem de-a face cun un popor prost si inapoiat care trebuie modernizat de sus in jos.

Aceasta mica istorie a fost ocultata si falsificata de activistii de prim plan anticepefeisti, care au inceput sa copieze, din nou, aceeasi propaganda neoliberala, acuzand umbra lui Putin si a lui Hitler in spatele initiativei pentru definirea clasica a casatoriei in Constitutie.

Dragi progresisti si anticepefisti, pot sa inteleg ca nu va bateti capul cu teorii queer complicate despre binaritate si acte performative, dar de ce trebuie sa fiti intr-atat de ignoranti cu privire la agenda si discursul comunitatii LGBT din Romania? Daca nu stiti, de ce va bagati? Daca stiti, de ce mintiti?

Note

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Bucharest_Pride#GayFest_2006 ; http://www2.gandul.info/stiri/homosexualii-romani-cer-legalizarea-casatoriei-intre-persoane-de-acelasi-sex-259919
[2] https://en.wikipedia.org/wiki/Recognition_of_same-sex_unions_in_Romania
[3] http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/35194/Familia-Florin-si-Raul-nu-primeste-credit-cu-buletinul.html
[4]https://en.wikipedia.org/wiki/Recognition_of_same-sex_unions_in_Romania
[5] http://www.darkq.net/cultura/istoria-gay/retrospectiva-anului-2015-pentru-persoanele-lgbtqia-din-romania/
[6] http://www.ziare.com/social/homosexuali/buhuceanu-despre-casatoriile-gay-in-romania-sper-sa-nu-imbatranesc-asteptand-binecuvantarea-legala-interviu-1232684; https://www.elle.ro/lifestyle/cine-are-nevoie-de-parteneriate-civile-8253/2/
[7] http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/familii-gay-in-romania
[8] http://analize.cuvantul-ortodox.ro/biserica-laicatul-ortodox-si-provocarile-unui-sfarsit-de-lume/; http://www.cuvantul-ortodox.ro/marsul-familiei-si-semnele-tot-mai-pronuntate-de-totalitarism-patriarhal/

Viski si Revolutia Queer. Ce este Queer? “Yes, fuck those kids, and fuck their Disney Land.”

Vlad Viski s-a radicalizat. Vrea Queer in Romania. Iar Queer poate insemna multe. Inclusiv pedofilie. Pentru ca Queer inseamna Revolutie. Revolutionarea sexului.

Printre reactiile pe care le-am primit la postarea despre legatura dintre miscarile pro-homosexualitate si pedofilie se numara unele care se pot reduce la o singura idee: da, dar e departe de noi, aici, in Romania, nu se pune problema.

Dupa cum am aratat in acea postare, chiar si intr-un mediu atat de afectat de corectitudinea politica, asa cum e mediul universitar academic american, se admite faptul ca e o chestiune deschisa posibilitatea conceptuala ca filosofia/ideologia Queer sa permita excluderea pedofiliei dintre identitatile sexuale oprimate si existente doar ca pure constructe sociale.[1]

Or, dl Viski declara intr-un autointerviu ca scopul sau e sa duca mai departe miscarea gay din Romania. De la Gay la Queer, cum spune el singur.[2]

Domnul Viski vrea mai mult decat recunoasterea homosexualitatii ca identitate politica si ca revendicare de drepturi. Si respinge ideea homosexualitatii ca preferinta sexuala, de altfel. Ce o fi acest mai mult? Queer inseamna stergerea, dizolvarea constructelor “femeie”, “barbat”, “normal” (a se retine, si normal). Queer inseamna revolutie. Queer inseamna fortarea oricaror limite, destabilizarea tuturor normelor sexuale (pana la ce limita? unde tragem linia?). Queer inseamna chiar mai mult decat clasicul “gay”. Inseamna ca refuzi pana si normarea identitatii gay. Tradus pe romaneste, inseamna ca refuzi sa accepti drept normativ comportamentul gay asa cum e codificat in prezent – cu drepturile si identitatile sale politice. Deci Queer inseamna dincolo pana si de identitatea gay de pana acum.[3]

Queer mai inseamna sa urasti copiii. Nu glumesc, e vorba despre o carte fundamentala in domeniu. Sigur, ei spun ca e vorba despre constructul copil.[4] Ai putea spune, mai corect politic, ca e vorba despre ura fata de copilarie, daca asta linisteste pe cineva. In cuvintele lui Edelman, “queerness, for contemporary culture at large as for Philadelphia in particular, is understood as bringing chil­dren and childhood to an end.”[5]

Dl Viski a fost unul din participantii la dezbaterea celebra privitoare la art. 48 din Constitutie. Dl Viski nu a fost intrebat de queer. Langa dl Viski se aflau oponenti ai anticepefe care habar nu au ce este aia queer (de exemplu, Mihaela Biolan).

Dl Viski e un activist respectat al drepturilor omului. El vrea Queer.

Alti concetateni ai dl Viski, ce vor doar o banala casatorie clasica, sunt demonizati si considerati fascisti. Ei nu vor Queer.

Dragi anticepefisti, habar nu aveti in numele carei filosofii va luptati.

[1] https://plato.stanford.edu/entries/homosexuality/
[2]http://www.subcapitol.ro/article/vlad-viski-de-vorba-cu-vlad-levente-viski
[3] http://www.critical-theory.com/what-the-fuck-is-queer-theory/
[4] https://www.amazon.com/gp/product/0822333694/ref=as_li_qf_sp_asin_tl?ie=UTF8&camp=1789&creative=9325&creativeASIN=0822333694&linkCode=as2&tag=criticatheory-20
[5]Lee Edelman, Queer Theory, p. 19.

Pentru Journal of Homosexuality, intimitatea si sexul dintre adulti si minori pot aduce beneficii acestora din urma. Pentru alti autori publicati in aceeasi revista, pedofilia poate largi identitatea gay

Care este reala legatura dintre pedofilie si miscarea gay? Legatura este una istorica, de ideologie si de perspectiva.

Am aratat, deja, in postari anterioare, ca, istoric vorbind, aliantele dintre gruparile gay si gruparile de pedofili au existat si s-au manifestat pana in trecutul recent.[1] Lantul de iubire s-a rupt cand ILGA, internationala gay la care e afiliata si ACCEPT, a fost somata – fie renunta la organizatia pedo NAMBLA, fie e exclusa din ONU si din orice altceva relevant politic.

In ceea ce priveste perspectiva, sa ne documentam din Journal of Homosexuality, revista stiintifica unde s-a abordat si tema pedofiliei.

Intr-un studiu din anii 90 se pune pe acelasi plan, prin raportare la patternurile politicilor sexului, feminismul, miscarea gay si pedofilia. Daca, in cazul feminismului si homosexualitatii, ne explica autorul, s-a trecut de la faza ignorarii subiectelor gender si gay din agenda politica si a exilarii lor din atentia publica de catre grupurile dominante, trecandu-se la faza disputarii si revendicarii de drepturi si privilegii, pedofilia s-ar afla, INCA, in prima faza, cea a negarii.[2]

Autorul, profesor universitar si astazi, in caz ca va intrebati, argumenteaza ca, in chestiunile sexuale, se confrunta doua perspective: de o parte avem esentialistii sau naturalistii, care trateaza comportamentul sexual raportandu-l la norme pe care le deriva dintr-o reclamata ordine naturala, iar, de cealalta parte avem constructivistii social, cei care considera aceste comportamente nu ca “naturale” sau, dimpotriva, “nenaturale”, ci ca niste constructe culturale/sociale. Cu alte cuvinte, daca un esentialist considera homosexualitatea ne-naturala, constructivistul va ataca aceasta definitie, considerand-o si expunand-o drept un construct cultural si social menit marginalizarii unor grupari minoritare.

Studiul continua afirmand ca aceeasi logica se aplica si in cazul pedofiliei, considerand ca un termen precum “molestarea minorilor” (child molestation) este, la randul sau, un concept cultural si de clasa. Si ii da inainte aratand ca sexul intergenerational (pedofilia, cum ii zicem noi, inapoiatii) a existat bine mersi in alte culturi. (Apropo de asta, e si un argument clasic apologetic al homosexualitatii). Ideea este ca si pedofilii sau, ma rog, amatorii de intergenerational intimacy pot aspira la statutul de categorie politica, pot scoate sexul din categoriile sale inca naturalizate pentru a-l politiza total, urmand acelasi pattern de afirmare ca miscarile feministe si gay.

Autorul deplange, de asemenea, faptul ca unele grupari feministe s-au alaturat curentelor anti-pedofile din America, in timp ce da ca exemplu unele tari ca Olanda sau altele nordice, unde varsta consimtamantului a scazut si gradul de acceptare sociala a relatiilor sexuale adult-copil e mai mare.

Cineva s-ar putea intreba daca nu o fi ceva izolat. Poate s-au mai delimitat oamenii de astfel de conceptii parca prea revolutionare privind sexul.

Wrong. Aceeasi revista, acelasi autor, aceleasi concepte, alt articol. Child molestation si intergenerational intimacy. Autorul, intre timp, a evoluat. Acum ataca frontal chiar una din asumptii : ideea ca orice act sexual cu un minor e un abuz. Dimpotriva, sexul cu minori poate aduce inclusiv beneficii acestora.[3]

Asta conform Journal of Homosexuality, revista stiintifica ce, ca orice revista stiintifica, publica doar dupa peer review, adica dupa ce citeste ce primeste, considerand acceptabil.

Tot aici, un alt autor documenteaza maniera in care principala organizatie gay din Danemarca, Cultural and Recreational Center (COC), a integrat in scopurile sale pedofilia, obtinand chiar o stopare a opresiunii pedofililor, in mare parte tocmai din cauza eforturilor COC. Autorul spera ca, procedand astfel, COC sa largeasca ideea de identitaye gay.[4]

Intr-o alta revista de inalta tinuta academica, ca sa avem diversitate si bibliografie mai bogata, Sexualities, un autor ataca problema adandonarii NAMBLA (organizatie pedo americana, intre timp scoasa si in afara legii) de catre ILGA sub spectrul « disparitiei idealurilor eliberarii gay ». [5]

Ca sa fie din nou, clar, reiau.

Ideea nu este ca organizatiile LGBT militeaza pentru pedofilie, desi, ici-colo, chiar au facut-o.

Ideea nu este doar ca au existat si exista, aliante intre grupari gay si pedo. Sau ca autori queer, adica autori ce abordeaza homosexualitatea dintr-o perspectiva gender si LGBT, sustin pedofilia.

Ideea cu adevarat importanta e ca avem aceeasi perspectiva si aceeasi asemanare de familie conceptuala intre perspectiva gay si cea pedo-militanta. Nu trebuie sa ma credeti pe mine, cititi articolul despre homosexualitate din Stanford Encyclopedia of Philosophy, unde se remarca : ”queer theorists usually argue that one of the advantages of the term ‘queer’ is that it thereby includes transsexuals, sado-masochists, and other marginalized sexualities. How far does this extend? Is transgenerational sex (e.g., pedophilia) permissible? Are there any limits upon the forms of acceptable sado-masochism or fetishism? While some queer theorists specifically disallow pedophilia, it is an open question whether the theory has the resources to support such a distinction.”[6]

Cu alte cuvinte, chiar daca exista (doar, as zice eu) unii teoreticieni queer care resping pedofilia ca fiind parte a acestei perspective, autorii enciclopediei considera ca e o intrebare deschisa posibilitatea ca teoria queer sa permita, conceptual, o astfel de distinctie (same sex ok, pedofilia not ok). Pentru ca orice distinctie intre normal si anormal este subminata in limbajul si filosofia queer. Pentru ca e atacata esentializarea si naturalizarea comportamentului uman/sexual. Si, daca faci acest lucru, nu mai ai cum sa stabilesti granite si distinctii decat in mod… artificial.

Asta arata ca, odata deschis frontul contestarii naturii umane si normelor derivate aplicate asupra relatiilor sexuale, atunci limitele re-puse vor fi intotdeauna artificiale, caci construite, fluide, caci politice, adica supuse schimbarii. Ceea ce e chiar mai rau decat legalizarea pedofiliei, caci elimina definitiv orice fel de reper comun cu privire la ce este si ce nu este permis.

Si astfel ajungem la constatarea lui Ivan. Daca Dumnezeu nu exista, atunci totul e permis.

Nu e vorba, asadar, doar despre casatorie, in cazul ideologiei care anima gruparile LGBT, nu e vorba doar despre familie, nu e vorba despre niste privilegii reclamate sub forma de drepturi, ci e vorba despre tot. Despre o lume. O lume complet, total diferita si noua, care ni se propune. Si pe care noi nu o vrem.

La un moment dat, intr-una din conversatiile starnite pe FB de subiectul CpF, unul dintre progresisti spunea ca miscarea pro-gay a castigat batalia intelectuala. Poate. Sau, poate, majoritatea acestor progresisti de ocazie sau activisti ai drepturilor omului wannabe, habar nu are de limbajul si filosofia LGBT, de originile si finalitatea acestuia, de maniera in care poate si influenteaza limbajul politic si pe cel comun, transformandu-se in practici de putere. Majoritatea progresistilor nu stie, de fapt, cu ce se mananca the gay issue. Tot ce „stiu„ ei e ca CpF e fascista.

Noaptea mintii si intunecarea inimii.

Note
[1] https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=315623762207060&id=100012783161805 si http://adevarul.ro/international/europa/der-spiegel-istoria-aliantei-socante-miscarea-gay-pedofili-germania-anilor-80-1_5220ca67c7b855ff562bddd0/index.html
[2] http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1300/J082v37n02_01
[3] http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1300/J082v20n01_16
[4] https://www.researchgate.net/publication/19854344_Pedophilia_and_the_Gay_Movement
[5]https://www.researchgate.net/publication/270563701_The_International_Lesbian_and_Gay_Association_and_the_question_of_pedophilia_Tracking_the_demise_of_gay_liberation_ideals
[6] https://plato.stanford.edu/entries/homosexuality/


Categorii

Homosexualitate, Pedofilie, Razboiul impotriva familiei / vietii, Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “REVOLUTIA QUEER SI AGENDA GAY IN ROMÂNIA. Minciunile activistilor anti-referendum pentru casatorie. Cum s-a ajuns la Coalitia pentru Familie? De ce legatura intre pedofilie si homosexualitate nu e doar ex-centricitate?

  1. @emanuel

    Exista vreo alta asteptare? Curios e ca la primul comentariu de acolo se vorbeste ceva despre scuipat. Pai, ei sunt specialisti in asa ceva. Altfel nu se poate. Nu te poti apropia de ei decat cu muuulta lamaie si-o umbrela larga. Dar, mai bine e sa nu te apropii deloc.

  2. Au aparut elemente care ii pun intr-o lumina nefavorabila pe cei din tabara pro familie.
    Ce se intampla la Episcopia Husilor este socant. A venit vremea sa se faca curatenie in BOR sau sa se compromita definitiv ?
    – devarul.ro/locale/vaslui/exclusiv-episcopul-husilor-santajat-inregistrare-scandaloasa-Inaltul-prelat-fost-filmat-ipostaze-pornografice-1_5942b4045ab6550cb82c488a/index.html

    http://www.vremeanoua.ro/filmele-deocheate-cu-episcopul-in-sutana-si-elevii-sai-exista

  3. @admin

    Eu le mai scriu scrisori de dragoste(in toata regula).Ma “mir” ca nu le publica.Dar le-am zis :voi vorbiti de vizibilitate in conditiile in care pe site comentati voi intre voi ?

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare