Revolutiile foamei si dezastrele ne duc in pragul unei noi crize

21-03-2011 2 minute Sublinieri

Revoluţii ale foamei, vreme nefavorabilă şi dezastre naturale – trei factori care au un impact decisiv asupra preţului cerealelor. Creştera preţului grâului începe să se simtă deja în retail. Mai creşte? Cât va dura? Există o posibilitate reală ca probabil cel mai important aliment al lumii să devină o marfă rară?

Piața cerealelor e frământată de revoluțiile foamei și de dezastrele naturale din ultimul an (cu “bonus”, seismul din Japonia), care duc la prețuri nesănătoase pentru alimentul de bază al omenirii, grâul. În ultimele patru luni prețul spot al grâului s-a majorat cu 25%, din cauza livrărilor scăzute dinspre Australia și Canada și a cererii în creștere din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, potrivit analiștilor de la Citi. În zonele amintite, inflația a umflat prețurile la alimente și va încinge mai tare tulburările sociale, ce riscă să se răspândească pe scară largă. De exemplu, în Irak prețul făinii de panificație s-a triplat, în ultimele două luni, din cauza penuriei de alimente.

Grâu vs. revoluție

Revoluțiile foamei pot fi stopate cu pâine. Aşa că ţările lovite de instabilitate se gândesc la stocuri de grâu importat, peste limita necesităților lor anuale. Guvernele contestate își vor completa rezervele de grâu, într-un timp mai scurt decât de obicei. Această tendință de a depozita peste nevoile de consum, va duce prețurile cerealelor și mai sus. Pe termen scurt analiștii Citi prevăd un preț mai mare cu jumătate de USD pentru un bushell (35 litri) de grâu sau de porumb. Optimismul temperat al experților spune că, spre sfârșitul lui 2011 prețurile se vor corecta, în jos, o dată cu noile recolte. Situația în plan global nu este însă deloc coaptă pentru așa ceva.

Fenomenele meteo nefavorabile din zonele productive ale Rusiei și Ucrainei vestesc o producție sub așteptări în aceste două zone, recunoscute ca “grânare mondiale”. Ucraina se așteaptă la o scădere, cu peste 2,5 mil. tone, a recoltei sale. Rusia depinde mult de însămânțările de primăvară și, din nou, de vreme. Primele prognoze sunt optimiste și prevăd o creștere a producției de grâu rusesc cu 45% (până la 60 mil.tone), față de anul anterior. Ar fi un semn bun, cu condiția ca guvernul de la Moscova să reia exporturile de grâu, suspendate anul trecut în urma incendiilor care au răvășit Rusia. Pe deasupra, Ucraina a decis să asigure pâinea de la gura populației printr-un proiect de lege care limitează exporturile de cereale.

Ca idee, dacă acești doi mari exportatori mondiali ar reveni mâine pe piață, prețul unei măsuri de grâu ar scădea cu 25 de cenți (de la 9 la 8,75 USD/bushell). Gilles Mettetal, director al unității pentru agricultură a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare a spus recent că

“Rusia, Ucraina și Kazahstan ar putea să asigure jumătate din nevoile de grâne ale lumii, asta însemnând circa 60% din necesarul de grâu. Au un potențial enorm”.

Au, dar și vor?

BERD se gândește acum de două ori dacă și cum să continue investițiile majore în agricultura celor două țări care, după cum se vede, se codesc să mai umple silozurile Europei. În fine, impactul pe care îl are barilul de petrol, din ce în ce mai scump, asupra prețului cerealelor nu poate fi decât nociv.

Se vede în retail

Cu toate aceste neajunsuri previziunile la producția globală de grâu indică o creștere cu 15 mil. tone. Numai că și aici există niște “dacă”. De exemplu, dacă Australia reușește însămânțări cu grâu de calitate, care ar duce la o producție record de 27 de milioane tone. Salvarea se mai întrevede și dinspre Canada, unde creșterea producției de grâu e prognozată la 6-8%. Până la recoltele de pe hârtie creșterile de prețuri, anunțate de producători, încep să se vadă pe piața de retail. În ultimele trei luni prețurile cerealelor prelucrate s-au majorat cu 1,7%, față de creșterea insignifiantă de 0,1%, în aceeași perioadă din 2010. Alt semn rău este scăderea volumului de vânzări de cereale, la preț promoțional, în ultimele trei luni.


Categorii

1. DIVERSE, Criza mondiala, Opinii, analize, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Revolutiile foamei si dezastrele ne duc in pragul unei noi crize

  1. deci inca o praghie la indemana Rusiei. Asa cum puncta o analiza recenta STRATFOR, pe inceputul anului 2011, Rusia este in cea mai buna pozitie la nivel global – mai ales in lumina recentelor evenimente (miscari sociale, “rivolutii”, catastrofe naturale, foamete etc).

    Ursul nu mai joaca in lant, altii incep a juca in lantul sau de-acu.

  2. Exista tendinta strangerii de provizii pentru vremuri grele.Singurele provizii care nu se epuizeaza sunt cele duhovnicesti.La ce ajuta proviziile cand vine o urgie asemanatoare celei din Japonia?
    Pe de alta parte nu cred ca trebuie sa cadem in deznadejde si sa nu ne mai facem planuri de viitor,macar pe termen scurt.Cunosc o persoana care a murit asteptand sfarsitul lumii si care si-a expus familia saraciei prin inactivitatea lui.

  3. Asa-i, Cristi.

    Da’ oare nu avem noi o spusa care zice sa vietuim ca si cand am muri maine si sa lucram ca si cand am trai vecinic? E de-o simplitate si de-o intelepciune…

  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » SANTAJUL FOAMETEI: Franta preseaza pentru un acord al G20 asupra agriculturii: ori guvernanta globala, ori “secolul foametei”
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » NOUA ORDINE MONDIALA INSEAMNA FOAMETE: ONU, Societe Generale si presa de profil economic umfla sperietoarea foametei ce va sa vina
  6. Pingback: Bill Gates vrea REVOLUTIE DIGITALA pentru combaterea FOAMETEI. OMG si legaturile dintre Gates, Rockeffeler, Banca Mondiala si MONSTANTO - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare