Serbia ameninta: daca nu suntem primiti in UE, VOM GAZDUI BAZE MILITARE RUSESTI

16-02-2012 2 minute Sublinieri

ivica-dacic-afp

Uniunea Europeană va purta responsabilitatea unei eventuale instalări de baze militare ruse în Serbia, dacă va refuza să acorde acestei ţări statutul de candidat la aderare, a avertizat miercuri vicepremierul sârb Ivica Dacic într-un interviu, transmite AFP. “Europa ar comite o mare greşeală dacă Serbia nu va obţine în martie statutul de candidat”, a declarat Dacic pentru cotidianul Vecernje Novosti.

Dacic a afirmat că dacă Bruxelles şi Washington vor ţine departe Belgradul, va fi “normal să se aştepte ca o formaţiune politică ce se va îndrepta spre Rusia să poată veni la putere” în Serbia. Alegerile legislative sunt prevăzute pentru această primăvară în Serbia, unde pro-europenii de la putere se vor confrunta cu opoziţia ultranaţionalistă, eurosceptică şi în mod deschis pro-rusă.

“Astfel, pentru ca ideea de a oferi ruşilor (posibilitatea) de a construi o bază militară aici să nu vină nimănui, UE şi SUA ar trebui să aibă o politică imparţială faţă de noi”, a continuat acesta. “Ce se va întâmpla, spre exemplu, dacă o bază militară rusă ar fi construită în Serbia?” se întreabă Dacic. “Ar fi asta o problemă pentru Statele Unite? Cu siguranţă“, a răspuns el.

UE trebuie să se pronunţe în martie asupra statutului de candidat solicitat de Belgrad. însă cere în schimb progrese în negocierile pe care le sponsorizează între Serbia şi Kosovo. Responsabilii politici sârbi apreciază cu toate acestea că UE susţine cauza Priştinei şi nu ţine cont de interesele legitime ale Serbiei.

Kosovo şi-a proclamat independenţa la 17 februarie 2008, recunoscută de 22 din 27 de state UE şi de către Statele Unite. Susţinută de Rusia, Serbia refuză să o recunoască, considerând Kosovo ca fiind provincia sa sudică.

Sârbii din nordul Kosovo au votat “nu” în proporţie de 99,74 la sută în cadrul unui referendum privind independenţa republicii. Acesta a avut loc înaintea celei de-a patra aniversări a proclamării independenţei de către majoritatea albaneză la 17 februarie 2008.

Întrebarea pusă populaţiei a fost “Acceptaţi instituţiile pretinsei republici Kosovo instalate la Priştina?”. 75 la sută din cei 35.000 de alegători care erau inscrişi pe liste, au votat si, conform Comisiei Electorale, doar 69 de votanţi au răspuns cu “da” la intrebarea pusă, transmite RRA.

Rezultatul acestui referendum nu are nicio consecinţă juridică, iar scrutinul a fost criticat de Belgrad, de Uniunea Europeană şi de liderii kosovari.

Nordul Kosovo, susţinut de Serbia, reprezintă 11 la sută din teritoriul regiunii.

Nota noastra:

Asa cum era explicat si aici: Referendum al sarbilor din Kosovo. SERBIA, INTRE UNIUNEA EUROPEANA SI KOSOVO, in Serbia fortele politice care vor reorientarea politicii externe catre Rusia sunt in crestere de popularitate.

Se intampla acolo aproximativ acelasi lucru ca in Grecia (si ca peste tot in Rasaritul aflat sub dominatia euro-atlantica). Statutul rasaritenilor este, in mod evident, de sub-cetateni, de sub-oameni, in UE si NATO. De teritorii colonizate. De aceea, nu doar ca sunt supusi unor contrangeri pe care primii care nu le-au respectat au fost tocmai vesticii, dar mai sunt si umiliti.

Li se cer lucruri absurde, brutale, se atenteaza in mod fatis la demnitatea lor nationala. Greciei i se vantura prin fata ideea guvernarii sale ca un protectorat european, Serbiei i se cere sa renunte la Kosovo…

Ai zice ca este o strategie speciala prin care aceste tari sunt impinse in afara UE si a spatiului euro-atlantic. Asa sa fie?

Nu cumva e pur si simplu o mentalitate colonialista, de ubermensch, la mijloc? Cel putin la noi in tara, aceasta mentalitate este aproape ideologie oficiala de stat!

Revenind la Serbia, e posibil sa i se mai arunce cate un oscior, ceva, sau sa se puna momentan surdina peste dosarul Kosovo, insa de acest tratament colonialist nu vor scapa. Dar ei, la o adica, se pot refugia in alianta cu Rusia, ca si in cazul Bulgariei si chiar si al Greciei. Noi, insa, ai ”nimărui” suntem, ci în vântul tuturor imperiilor…

Vezi, in acest sens, aici:

Europa isi da blana de oaie jos…


Categorii

1. DIVERSE, Kosovo, Serbia, Opinii, analize, SUA versus Rusia, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Serbia ameninta: daca nu suntem primiti in UE, VOM GAZDUI BAZE MILITARE RUSESTI

  1. Trebuie musai o tabara. Ori, ori….De ce trebuie sa ne situam intr/o tabara, sub o unbrela? Eu mi/as dori o tara puternica si neutra de ori, ori….

  2. Sfântul Nicolae Velimirovici spune: Mai presus de Răsărit şi de Apus; cel mai rău lucru – a fi între; slava – a fi mai presus; împreună cu Hristos.

  3. Nu e aşa usor precum zic sârbii…..Le e mai bine, până nu-i conduce “prezidelul bampir” de la “briuxel”!
    Nu vor tolera “insule” de nici un fel în marea lor *naţo* – religioase, independente economic sau politic, naţionaliste sau altele, care să nu fie pe linia belzebuteană de la briuxel;de la Fiara-superordinatorul care le dictează.
    Sărmană Serbie, eşti doar o mică minge-ca şi România- în mâna celor ce au cuprins tot pământul, cei numiţi de Teologul “Sodoma Egipt” adica desfrânarea şi idolatria/vrăjitoria absolute.
    Mare este mânia Domnului peste toţi cei care se luptă impotriva Lui !
    Mare este şi mila Lui peste toţi cei care-L tem pe El !

  4. @Bogdan:

    cel mai rău lucru – a fi între; slava – a fi mai presus; împreună cu Hristos.

    Adevarat. Iar aceasta inseamna si a fi impreuna cu Hristos, pe Golgota si pe cruce.

  5. @Mihai
    da, asa e “”Sărmană Serbie, eşti doar o mică minge-ca şi România””. Si nu-l mai au nici pe Patriarhul Pavle….

  6. nu inteleg de ce spunem despre Serbia ca este sarmana ? Sau o minge mica ? Iata ca ei nu sunt deloc o minge pe care sa o plimbi de la unul la celalalt dupa cum vreau sutul ci prefera sa stea drepti si sa ameninte . Serbia inca mai este o nuca tare in care multi si-au crapat dintii si se pare ca vor continua pe aceeasi linie . Sper doar sa-si schimbe complet optiunea pentru UE , pentru binele lor , cat inca mai este timp , cat inca se poate face asta mai usor . Cred insa ca nu le este usor sa aleaga UE si o fac doar pentru ca au ajuns la fundul sacului , macinati de tot felul de restrictii si embargouri .
    Sper deasemeni , ca tonul si declaratia sa fie serioase si nu spuse doar in dorul lelii , doar-doar or “culege” ceva , adica sa se bazeze pe o discutie preliminara cu Moscova , altfel risca sa o pateasca din nou ca in timpul razboiului recent cand Moscova a privit destul de detasata ( dar si zdruncinata de criza economica generata de iesirea din comunism si de faramitarea puterii sovietice ) cum trupul sarmanei dar vajnicei Serbii era zdrentuit de bombele imperialistilor americani .

  7. uimitor cat de prosti pot sa fie sarbii? la ce bun sa intre intr-o casa care se destrama, e la mintea curcilor …

  8. Niciodata nu se stie nici la noi cum va evolua situatia.asa cum am mai citit pe acest site ,se vrea o noua organizare a ue fara tarile din est.si daca se pot lipsi de Bulgaria se pot lipsi si de Romania.apoi ganditi-va ca nici nu am rezista in ue daca bulgaria,grecia ies din ue.sa punem la socoteala si influenta rusa din nou asupra rasaritului.iudele de la noi ar fi in stare sa intoarca armele.s-au vazut si vizite private la Moscova a unor politicieni cu nume de la noi.

  9. @fane
    “”Sper doar sa-si schimbe complet optiunea pentru UE “”… ar trebui sa invete din greseala altora… Grecia, Romania (interesant, cele mai lovite or fi tarile ortodoxe? Italia, Spania, Portugalia, Irlanda stau si ele rau, dar nu sunt in pragul falimentului…)

  10. @Gigel Chiazna

    “Caţavencu: Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?… Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)… Numai noi să n-avem faliţii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!…”

    Au si sarbii “patrioti” care doresc sa aibe si ei falitii lor.:)

  11. Daca chiar trebuie sa fie, mai bine spre rasarit

  12. Pingback: SERBIA A DEVENIT SATELIT AL RUSIEI? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare