Simcha Jacobovici, aventurierul care a realizat impreuna cu James Cameron (regizorul filmului Avatar) imensa frauda a descoperirii “mormantului” lui Hristos, loveste din nou: PREZINTA NISTE CUIE RUGINITE, DINTRE CARE UNUL CU O BUCATA DE OS(!) DREPT CUIELE RASTIGNIRII!

13-04-2011 3 minute Sublinieri

 

Regizorul canadian Simcha Jacobovici, ai cărui părinţi sunt evrei din România, susţine că a găsit cuiele cu care ar fi fost crucificat Iisus Hristos, după ce în trecut declarase că a găsit mormântul Mântuitorului, scrie Telegraph. Descoperirea va fi prezentată într-un film intitulat “Cuiele Crucii”, regizorul explicând că pentru realizarea lui s-a documentat timp de trei ani, prilej cu care ar fi descoperit şi cuiele “originale” folosite la crucificarea Mântuitorului. Criticii descoperirii susţin însă că nu e vorba decât de un exerciţiu publicitar folosit pentru promovarea filmului. Simcha Jacobovich, care este şi jurnalist, scriitor şi arheolog amator, a inflamat nu de puţine ori comunitatea ştiinţifică anunţând o serie de descoperiri legate de creştinismul timpuriu în emisiunea sa The Naked Archaeologist difuzată de VisionTV din Canada şi History International din Statele Unite.

Jacobovici spune acum că a descoperit cuiele în mormântul preotului evreu Caiaphas, care, conform Noului Testament, l-ar fi condamnat pe Iisus.

Regizorul descrie similarităţile dintre cuiele descoperite şi cele folosite pentru crucificări, pe vremea aceea: “Sunt îndoite, au capete rotunjite şi sunt suficient de mari încât să străpungă mâinile unui om”. Jacobovici explică faptul că, luate separat, aceste indicii nu înseamnă nimic, dar împreună reprezintă dovezi de necontestat.

Totuşi, nu toată lumea este la fel de convinsă că descoperirea are legătură cu Iisus. “Cuiele nu reprezintă o descoperire neobişnuită. În trecut, ele erau folosite pentru sarcofagele de lemn în care erau aşezate trupurile morţilor, lăsate să se descompună. Deci, aceste cuie ar putea să nu însemne nimic deosebit”, spune Dan Bahat, un arheolog din Ierusalim (Israel), specializat în creştinismul timpuriu

ISRAEL. Trei cuie, dintre care unul încă înfipt într-o bucată de os, au fost prezentate într-un film documentar proiectat la Universitatea din Tel Aviv. Arheologul cu rădăcini româneşti Simşa Jacobovici, realizatorul peliculei “The Nails of the Cross”, pretinde că cele trei cuie descoperite într-un mormânt vechi de 2000 de ani au legătura cu răstignirea Mântuitorului.

Nota noastra:

Asadar, acelasi ”arheolog” care a facut valva acum patru ani cu ”mormantul” lui Hristos se intoarce acum cu o alta farsa istorica. Notabil este ca ambele ”descoperiri” sunt lansate fix in perioada Postului Mare. Asadar, o strategie cat se poate de constient aleasa. Despre precedentul episod am scris, pe atunci, in postarea Hula face bani. Mult mai multi decat 30 arginti

Creştinatatea se confruntă, la începutul Postului Mare, aşadar la începutul perioadei închinate prin excelenţă Patimilor, Răstignirii şi Învierii Mântuitorului, cu o nouă hulă îndreptată împotriva lui Hristos. O hulă întreţinută de un complex agresiv şi puternic – cel al industriei hollywoodiene, aliat cu cel al industriei de TV “Science”, Discovery sau National Georgaphic. Nici nu se stinseseră ecourile precedentelor mari hule – cea a farsorului Dan Brown si cea a asa-zisei “Evangheliei lui Iuda”. Prima fusese organizată de complexul Hollywood + National Geographic, însoţită de documentare pseudo-ştiinţifice pe Discovery. A doua a fost o producţie National Geographic integral, şi a constat în lansarea unor false ipoteze “ştiinţifice” legate de un document istoric al unei secte de gnostici de la începuturile creştinismului.

Patternul se repetă. Avem un aventurier, un farsor, anume “descoperitorul” Simcha Jacobovici, un faimos regizor care s-a pus în fruntea propagandei de lux, James Cameron, avem Discovery, deci pretenţia de ştiinţificitate, şi spectacol, Hollywood. Este demnă de consemnat “mărturia” lui James Cameron. Regizorul Titanicului a afirmat senin că descoperirea este o dovadă certă a existenţei umane, concrete, a lui Iisus Hristos… De parcă întreaga creştinătate şi ceata sfinţilor a crezut până acum în “ideea” Iisus, o idee creată din neant de nişte evrei care se plictiseau, probabil, şi au inventat o religie să le treacă urâtul. Dar altceva este important aici. Este forţa pe care o dă minciunii acest complex fastuos de falsificare a ştiinţei şi de propagandă de lux. Este o minciună întreţinută, agresiv, conştient. Este îndreptată împotriva creştinismului, împotriva lui Iisus Hristos. Ştim că în vremea Antihristului se va nega “mărturia Crucii” (Sf. Mucenic Policarp), se va nega Răstignirea şi Învierea, adică Însuşi Hristos. Dar nu oricum. Ci prin propriile minuni ale Tatălui Minciunii. Căci ce altceva decât “minuni”, decât farse, iluzionisme, sunt toate aceste documentare care încearcă să treacă drept evidente, drept acceptabile, drept normale, drept nu-aşa-de-rele hule precum mormântul familiei lui Iisus sau căsătoria cu Maria Magdalena? Minciuna senină, spusă cu îndrazneală, împotriva evidenţelor, împotriva bunului simţ şi al bunei credinţe, este un semn că vremurile noastre sunt vrăjmaşe lui Dumnezeu-Iisus Hristos. În plus, această minciună nu va combate ideile creştinismului, nuu…Viclenia va consta în falsificarea, nu în negarea lor.

Nu ar trebui să mire intenţia unui Simcha Jacobovici, care, după cum, aflăm din ziar, nu este la prima minciună îndreptată împotriva lui Dumnezeu. Miră însă amploarea minciunii, receptivitatea de care oamenii dau dovadă, slabele lor reflexe de aderenţă la adevăr şi onestitate. În mod cert, minciuna va face rating şi mulţi, mulţi bani. Şi toţi cei care vor accepta să facă acest lucru “din curiozitate” vor participa, de fapt, activ, la această hulă. Am avut imboldul să facem o sumară revistă a presei, interne şi internaţionale, pe acest subiect. Dacă în Franţa Le Monde şi Le Figaro nu au crezut că subiectul merită abordat, se pare că în mediul anglo-saxon receptivitatea a fost mai mare. The Times, The Thelegraph, în Marea Britanie, şi Washington Post în SUA au acordat atenţie subiectului. În tradiţia jurnalismului “obiectiv”, se relatează evocata descoperire a celor doi fără “subiectivism” din partea autorului. Se menţionează, doar, oarecum în treacăt, că descoperirea ar intra în contradicţie cu tradiţia creştină. Prin ultimul paragraf, când deja se presupune că cititorul ar fi fost convins de posibilitatea veridicităţii “descoperirii”, se citează şi vreo două, trei opinii critice. Mai ferm este italianul Corriere de la Sera care titrează clar că descoperirea este o “tesi ridicola”.

Dar ai noştri? Aici este aici… Aici este durerosul, când vedem ce se întâmplă la noi. Popularizată agresiv, fără pic de discernământ. Fără citarea celor care nu dau doi bani pe ştiinţificitatea descoperirilor, printre care însuşi descoperitorul originar al vestigiilor arheologice. Oamenii, creştini-ortodocşi, se fac de bună voie perpetuatorii minciunii, hulei, crimei. A nega, fie şi indirect, mărturia Crucii, este a fi complice cu cei care l-au ucis pe Fiul lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte presa scrisă, Cotidianul abordează problema iresponsabil, uşuratic, incredibil de uşuratic. Autorul nici măcar nu ştie cum se scrie numele Mântuitorului. Dar nu se dă la o parte de la articole pe temă. Merită menţionate pozitiv Adevărul şi Ziua. Cu mărturii puternice, care demontează aberaţiile hulelor, cu surse precum profesorul Amos Kloner, descoperitorul de drept şi de fapt al vestigiilor arheologice, cu observaţii de bun simţ pe care orice om dotat cu o inteligenţă firească şi cu instincte ne-pervertite de onestitate ar fi putut să le facă. Ceasul este însă al întunericului. Iar iluzionismele, “miracolele” Tatălui Minciunii sunt abia la început.

Legatura:


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize, Presa, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Simcha Jacobovici, aventurierul care a realizat impreuna cu James Cameron (regizorul filmului Avatar) imensa frauda a descoperirii “mormantului” lui Hristos, loveste din nou: PREZINTA NISTE CUIE RUGINITE, DINTRE CARE UNUL CU O BUCATA DE OS(!) DREPT CUIELE RASTIGNIRII!

  1. minciuna este evidenta inca din titlu, pentru oricine are o cunoastere minimala a Scripturilor. nici nu mai e nevoie a lectura mai departe, a asculta “argumentatia” sau a viziona “documentare” pseudo stiintifice.

    si asta din simplul motiv ca un fragment de os nu ar avea cum sa fie atasat de un cui, in cazul Mantuitorului. Avem in acest sens marturie de la Dumnezeu insusi. remember?

  2. @Alin7:

    Evident, insa acesta este tot skepsisul ”descoperirii”, ca si data trecuta cu ”mormantul”: a sprijini prin aceste dovezi ”teza” ca Iisus a fost un personaj istoric insa doar un om… Arianism redivivus, adica. Asta e miza, de fapt.

  3. am inteles asta dar unde voiam sa ajung era legat cumva de ideea ca, asa cum spunea Parintele Rafail, minciuna trebuie sa fie verosimil, “teza” are nevoie sa “fure ochiul” prin caracterul senzationalist, are nevoie de sustinere asa zis “stiintifica” si asa mai departe…

    dar, in esenta, adevarul, dupa cum ne transmite acelasi Parinte Rafail, se afirma prin El insusi. Si pentru orice om cu dreapta credinta, marturie Adevarului sta Cuvantul.

    si aici voiam intructva sa ajung, la simplitatea lucrurilor. la a simplifica intreaga “teza” si a remarca ca minciuna este evidenta inca dintru inceput. daca nu o scoatem la lumina simplu, direct si hotarat inca de cand incepe atunci ne expunem la a cadea in capcana jocului pe argumente. si de aici inainte, e dialog cu duhul rau si nu raportare continua si netulburata la Adevar si marturia Sa; nu mai e vorba decat de consum de energie in van, joc care nu serveste decat minciunii si raului.

    un om cu credinta simpla ti-ar zice de la inceput “ce frantura de os, frate, pai in Scriptura zice ca nu exista asa ceva” si gata. zice un “Doamne fereste” si e continuu in dialog cu cine trebuie. disputa s-a incheiat. insa un ‘telectual, fascinat de jocul in arena disputelor si ideilor, ar intra in arena de dragul satisfacerii acestei placeri a jocului…timp pierdut, energie cheltuita in van, dialog cu cine oare?
    asa ca oare cine-i mai castigat?

    asta ii un gen de subiect unde chiar trebuie sa fim expeditivi si sa curmam orice dezbatere inainte de a incepe.

  4. escrocheria e evidenta prin osul prezent intr-un cui – e suficienta aceasta dovada, ca nu e al lui Iisus cel Inviat.
    Daca dl. Jacobovitch & Comp. doreste sa nu fie considerat un sarlatan abject care are ca unic si profitabil scop raspandirea de minciuni anti-hristice, atunci sa ceara analiza ADN a fragmentului de os, comparativ cu cea a sangelui de pe Giulgiul din Torino (acesta din urma avand ADN identic cu ADN-ul sangelui de pe mahrama Veronicai, din manastirea din Oviedo, Spania (adusa acolo in sec al VII-lea )).
    Acest ADN are o mica particularitata – prezinta o f.f.rara anomalie: desi apartine unei persoane de sex masculin (care in mod normal pastreaza nealterat ADN-ul tatalui, in cromozomul Y), acest ADN (e al unei persoane de sex masculin, dar ) nu prezinta decat ADN-ul matern…

    (fara nici o legatura – s-a facut analiza ADN a scheletului lui Hitler soferul personal al lui Hitker a declarat ca Fuhrer-ul s-a sinucis si el i-a respectat dorinta / ordinul si i-a ars, apoi, cadavrul – cf. istoriografiei oficiale… Numai ca unii curiosi s-au dus la arhivele desecretizate ruse, au facut analiza si a rezultat clar ca osemintele apartin unei femei. Asta omitand faptul ca Adolf Hitler era cu 10 cm mai inalt…)

  5. Pingback: “MORMANTUL LUI IISUS”: un fals DOVEDIT re-lansat de INDUSTRIA BLASFEMIILOR ANTI-CRESTINE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare