SPRE “DEMOCRATIA” MILITARIZATA DE SPIONAJ. “Poate vom trăi vremuri când a-ţi stropi florile din grădină va fi socotită o activitate antistatală şi contrasistemică pe cont propriu…”

20-01-2014 3 minute Sublinieri

“Vom fi noi, România, un stat tot mai reprezentativ pentru democraţia de spionaj? În virtutea acestor direcţii de marş, va deveni fiecare român obiectul şi subiectul unor imixtiuni menite să îi anuleze orice intimitate şi să îi anihileze orice dorinţă de ameliorare a calităţii vieţii din ţara lui?”

privacy_spy_eyes_580-100043214-large

Nu am veşti bune pentru copiii noştri. Privirea suspicioasă, pânda la ferestre, pe gaura cheii, în propria noastră baie va… continua. Diferenţa adusă de modernitate între spaţiul public şi spaţiul privat a dispărut, în pofida importanţei tot mai mari pe care secolele mai recente au conferit-o dimensiunii individuale a vieţii. Masificarea a fost mai puternică şi a învins. De când masele au devenit un actor recunoscut şi chiar propulsat în avanscena lumii de evenimentele revoluţionare ale secolului trecut, domnia legilor statisticii a trecut în prim-plan: numărul bate singularitatea.

Oricâtă democraţie proclamă campionii acesteia, din 2001 încoace a devenit evident că ea s-a subţiat. Semnalul acestei dinamici a fost dat de „Patriotic Act”, adoptat după prăbuşirea turnurilor gemene, iar activităţile recent deconspirate ale NSA în raport cu şefii de stat ai unor puteri aliate, ca şi asupra unor populaţii întregi, arată că, în ce priveşte conduita politică a SUA, tendinţa se manifestă atât în interiorul marii puteri nord-americane, cât şi în exteriorul ei.

Suntem, se pare, definitiv împinşi într-un regim de viaţă în care spionarea tuturor de către toţi cei de acasă şi, probabil, din exterior a devenit o cutumă de neocolit. „Nu trebuie să ne cerem scuze doar pentru că serviciile noastre sunt, poate, mai eficiente”, a spus, cu demnitate, preşedintele Barack Obama. În fapt însă, ce spune această declaraţie? Că preşedintele american preferă retorica performanţei tehnice şi profesionale pentru a camufla obişnuinţa de a accepta ca pe ceva firesc spionarea oricui şi a tuturor în spaţiul propriei intimităţi.

Foarte simpatică este şi o altă afirmaţie a aceluiaşi important personaj, făcută, probabil, ca să binedispună: „Am fost clar faţă de comunitatea de informaţii: dacă securitatea noastră naţională nu este în joc, nu vom spiona comunicaţiile liderilor aliaţilor noştri apropiaţi şi ale prietenilor noştri”. Ar mai rămâne, desigur, întrebarea foarte la îndemână despre cum se poate afla dacă securitatea americană este sau nu în joc… Fiindcă atacurile directe, de mare vizibilitate, nu sunt obişnuite, ci, slavă Domnului, au un caracter pe cât de nedorit, pe atât de excepţional. Desigur, doar luând măsuri de prevenire şi făcând sondaje relevante; adică spionând în prealabil…

Nu doar la nivelul puterilor planetare această apărare a democraţiei prin mijloace discrete, discreţionare şi nedemocratice se face simţită. Am mai scris despre faptul că, brusc relaxate, serviciile secrete de la noi şi-au propus să acapareze fotoliul prezidenţial. În timp ce Mihai Răzvan Ungureanu a intrat făţiş în competiţia politică, ţintind la condiţia prezidenţială, pentru aceeaşi poziţie numele lui George Maior a fost vehiculat doar. Noutatea este că acum actualul şef al S.I.E., Teodor Meleşcanu, declară presei că, dacă i s-ar propune să revină în politica activă direct pentru fotoliul prezidenţial, ar face-o. „Sunt disponibil, dacă există un interes”!

Evident, pe măsură ce semnalele de acest fel se înteţesc, se poate observa că soluţia unei guvernări patronate de serviciile secrete nu poate conduce către mai multă transparenţă la nivelul deciziilor şi la o superioară conformare regulilor democratice. Prin natura lor, serviciile secrete operează cu maximă discreţie posibilă, după o agendă nu neapărat conformă cu interesul public, apelând la structuri de comandă subordonate ierarhic şi piramidal, cu instanţe care le controlează reduse la minimum. Ce fel de democraţie ar mai fi un stat cu asemenea formulă de funcţionare? Una militarizată în mod disimulat, în orice caz.

Mai că nu te miri că asemenea planuri izvorăsc din minţile unora, când vezi că America pare să fie iniţiatoarea evoluţiilor care retează din beneficiile şi din prestigiul unui regim politic care, de la „părinţii fondatori” ai puterii transatlantice, a însemnat un orizont de speranţă şi un tărâm al afirmării meritocratice de sine. Ce să mai aştepţi, atunci, de la alte mari puteri, notorii prin dispensarea lor sistematică de orice spirit democrat şi autoritariste din născare?

Într-un asemenea orizont predictibil, speranţa rămâne, totuşi, mai aproape faţă de Uniunea Europeană, comunitate întemeiată în virtutea adeziunii membrilor săi la aceeaşi cartă a valorilor şi principiilor europene. Aceasta neuitând însă că, la stimuli de felul celor amintiţi mai sus, răspunsurile ce se pot da sunt, cu siguranţă, de aceeaşi natură. Va deveni UE o altă putere bazată pe activitatea de spionaj şi contraspionaj în raport cu aliaţii şi cu terţii? Vom fi noi, România, un stat tot mai reprezentativ pentru democraţia de spionaj? În virtutea acestor direcţii de marş, va deveni fiecare român obiectul şi subiectul unor imixtiuni menite să îi anuleze orice intimitate şi să îi anihileze orice dorinţă de ameliorare a calităţii vieţii din ţara lui?

Poate vom trăi vremuri când a-ţi stropi florile din grădină va fi socotită o activitate antistatală şi contrasistemică pe cont propriu…


Categorii

1. DIVERSE, Articolele saptamanii, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Panopticon, Servicii secrete, Stat politienesc

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “SPRE “DEMOCRATIA” MILITARIZATA DE SPIONAJ. “Poate vom trăi vremuri când a-ţi stropi florile din grădină va fi socotită o activitate antistatală şi contrasistemică pe cont propriu…”

  1. Cred ca li s-a dat voie celor de la Romania libera sa mai scrie si ei despre stropirea florilor din gradina,ca sa para si ei liberi.

    Ii imita pe colegii lor de la New York Times,carora li s-a dat voie sa scrie intr-un mic articol,si nu pe pagina principala,ca atacul cu gaz sarin din Siria,nu are cum sa fie opera armatei siriene,ci a teroristilor islamici.

    http://www.globalresearch.ca/syria-false-u-s-intelligence-on-sarin-gas-the-mistaken-guns-of-last-august/5365584

    Cam aceasta ar fi o caracteristica a vremurilor contemporane: Minciunile cu litere mari,zile,saptamini intregi pe paginile principale ale marilor ziare,si cu lux de amanunte in spatiul video…iar adevarul cu litere de o schioapa,rar,in paginile din interior sau un mic reportaj la ora cind toata lumea doarme.

    Si cu umor involuntar,la final:

    “Într-un asemenea orizont predictibil, speranţa rămâne, totuşi, mai aproape faţă de Uniunea Europeană, comunitate întemeiată în virtutea adeziunii membrilor săi la aceeaşi cartă a valorilor şi principiilor europene.”

  2. @Alex R:

    Il avem in lucru… sper sa reusim in timp util.

  3. Ooops, din greseala am pus semn de intrebare in loc de exclamare. Voiam sa spun “cu siguranta merita tradus si dezbatut!”.

  4. V- aţi gasit pe cine sa preluaţi! Pecican unul din cei mai venali si perversi antiromani. Un filosemit cu studii afară plătite gros de Soros, un imtrigant perfid care face băşcălie de tot trecutul romanesc din pretinsa lui tâfna de istoric.un personaj infect care improasca cu noroi natiunea si credinţa românească.Toata maculatura scrisă de acest mercenar nu e decât o permanentă denigrare a romanismului. Băgat in universitatea de la Cluj de goriloiu securist Andrei Marga,ovidiu coriolan pecican a reuşit performanţă de a scarbi pe studenţi si de a defaima spiritul fostei universităti româneşti din Cluj pe care cu Marga si cu evreii lor gen Michael Saphir au mutilat-o definitiv ” multiculturalizând-o”.- a se înţelege deromânizând-o. Acest Boia se preface de Arad via Cluj,un slugoi si un laudator exact al sistemului pe care acum că îl demască.Ce lup in blană de oaie e acest OVIDIU PECICAN de n aveţi idee .De asta românii isi merită soarta când nici măcar nu se informează cine le spală creierii.

  5. @ andra:

    Noi am preluat doar articolul de fata, strict pt ideile de aici, nu inseamna ca aprobam, altminteri, persoana autorului, cu tot ceea ce face acesta, la fel cum nu aprobam nici politica editoriala a ziarului RL (a se vedea si primul comentariu de aici). Nu cunosteam tot cv-ul si activitatile acestui domn, insa cand ne-am mai ciocnit cu idei aberante si periculoase ale sale, nu am ezitat sa le taxam:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/02/16/adevarul-unirea-transilvania-revizionism/

    E foarte posibil sa aveti dreptate, cunoscandu-l si mai bine, dar dincolo de astea, noi propunem sa luam nu autorul, ci doar ideile de aici si atat.

  6. @andra

    corect mesajul dar inoportun limbajul 🙂
    Vă înţeleg întrutotul reacţia şi subscriu integral pe fond. Nici eu nu reuşesc să mă gândesc la altul mai.. insidios, nici chiar boia, care totuşi caută deschis să provoace şi-şi asumă asta.
    Altfel, nici ideile domnului preluate aici nu sunt rupte din soare.
    Iertaţi, vă rog! Doamne, ajută!

  7. @andra, Utzu:

    Stiam din ce tabara intelectuala se trage Pecican, insa chiar nu a scris nimeni pe tema asta din “intelectualii tarii”, intr-un asemenea mod. De aceea am preluat, cu gandul ca uneori chiar si asina mai vorbeste ce trebuie. Oricum, daca vrem sa le respingem ideile, actiunile, agenda, nu o facem cum trebuie terfelindu-i ca persoane.

  8. După ce acest pecican i- a luat la pumni pe rând pe eminescu,ştefan cel mare,haşdeu,si mai toate simbolurile românilor mao stam sa îi ascultăm balivernele? După ce l- a tăvălit pe dan berindei si alţi mari istorici il mai mangaiem pe chelie pe acest antiroman când nu poartă pe cap sepcuta de la sinagogă?atunci hai sa îi adulam si pe patapievici, boia et co.pentru ce care nu îi cunosc stilul acest text al lui pecican e de mare ‘ şto ceva de bascalie pe principiu hai sa ne mai distrăm si sa vedem reactiile neavizatilor inocenţi.

  9. @andra:

    Nu e nicio adulare aici, si ne pare rau ca nu ati inteles nimic din ce inseamna, pur si simplu, cuviinta. Nu stiam ca Dan Berindei, care lauda masoneria, e etalonul istoriei romanesti…

    hai sa ne mai distrăm si sa vedem reactiile neavizatilor inocenţi.

    Cat despre asa ceva… E mult prea de tot, prea mare lipsa de rusine. Cine face astfel de lucruri, acela ticalos si om fara frica lui Dumnezeu se numeste si merita din plin sa vada urgia lui Dumnezeu peste el. E chiar odios. Dar probabil, dupa cum scrieti, frecventati mai degraba tocmai blogurile unor astfel de insi. Doamne pazeste!

  10. Andra are dreptate, acest Pecican este un anticrestin si antiroman care distruge istoria romanilor prin “demitizare” facand la Cluj exact ceea ce face Boia la Bucuresti. Tot cu “istoria imaginarului”.
    Este foarte inoportuna preluarea pe un site crestin a unui articol de-al acestui personaj.

  11. Nu am citit de mult timp ceva mai direct si mai concludent decat asta:
    http://www.henrymakow.com/
    (articolul Revealed: Illuminati Bankers’ Control Strategy)
    Poate isi face cineva timp si il traduce.

  12. @admin2
    Da, îmi cer iertare pentru intervenţia de mai sus. Îl rog şi pe domnul Pecican să mă ierte, dacă s-ar întâmpla cumva să ajungă să citească cele scrise aici, de mine. Domnul să ne mântuiască pe toţi! Doamne, ajută!

  13. Şi ca să nu rămând doar cu clevetirea semnalez articolul unui alt clujean, ceva mai inspirat în idei decât domnul Pecican:

    http://vasiledancu.blogspot.ro/2013/12/argument-pentru-sinteza.html

  14. De acord cu Pungescu!

    Ati dat nastere la “interpretari” pentru ca lipseste “Nota noastra” (voastra) cu care ne-ati obisnuit si care oferea – transparenta.

    Nu-i tarziu (nici acum), sa o puneti.

  15. @Pungescu, Elena Grancea:

    Bine, admitem, am gresit ca nu am pus un disclaimer ceva. Desi e un pic obositor si parca am fi avut impresia ca, mai ales in cazul cititorilor si comentatorilor fideli, ar fi mers si cu prezumtii implicite si lucruri de la sine intelese. Trebuie, se pare, sa ne pastram vigilenta chiar si intre noi…

  16. Pingback: Dincolo de spionajul tehnologic: POTOPUL DIGITAL. Ce loc mai ramane pentru cei refractari la tirania digitala sau pentru oricine merge impotriva curentului? - Recomandari
  17. Pingback: In chestiunea “ACOPERITILOR”. Auto-deconspirarea lui TURCESCU si o dezbatere ratata - Recomandari
  18. Pingback: CU CAPUL ROMANIEI PE MASA. SRI versus SIE: “cheia” alegerilor prezidentiale? - Recomandari
  19. Pingback: Ce se vede din ROMÂNIA dupa ce MASCARADA PSEUDO-MISTICA a “colonelului” TURCESCU a tras putin capacul haznalei neo-securiste: INECAREA DEMOCRATIEI SI A PRESEI LIBERE IN SMARCURILE PUTUROASE ALE MLASTINII “ACOPERITILOR”: “Int
  20. Pingback: Dupa seria de false si …ciudate alarme, SRI CERE LEGEA SECURITATII CIBERNETICE/ Legile Big Brother si stocarea datelor personale: SPIONAREA OAMENILOR OBISNUITI SUB PRETEXTUL TERORISMULUI/ Posibilele masuri “anti-teroriste” pan-europene -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare