SRI-ZAREA ROMÂNIEI PRIN SCLAVII SERVICIILOR. Noul premier desemnat, Mihai Tudose, omul SISTEMULUI. De ce a fost de acord Iohannis cu propunerea PSD-Dragnea?

26-06-2017 16 minute Sublinieri

Preşedinte Klaus Iohannis a declarat, după consultările cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea noului prim-ministru, că îl desemnează pe Mihai Tudose viitor prim-ministru.

”PSD şi ALDE susţin că au în continuare o majoritate în Parlament. Aceste două formaţiuni politice s-au prezentat împreună la consultări şi au înaintat o propunere, în persoana domnului Tudose”, a spus Klaus Iohannis într-o scurtă declaraţie de presă susţinută la Cotroceni.

De asemenea, şeful statului a constatat că partidele din opoziţie în principal nu au avut propuneri concrete pentru poziţia de prim-ministru şi nici nu observat existenţa unei înţelegeri politice între ele.

”Pe de altă parte, criza prin care trecem dăunează grav României, economiei româneşti, imaginii României în lume şi opinia mea este că această criză trebuie terminată foarte repede. Trebuie să avem cât se poate de repede un guvern care să încerce să rezolve problemele apărute din cauza acestei crize pornite din interiorul PSD”, a spus preşedintele.

”Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru care va avea discuţii în zilele următoare şi se va prezenta cu o echipă guvernamentală. Solicit partidelor parlamentare să se apuce imediat de elaborarea unei agende care permite finalizarea procedurilor parlamentare în cursul acestei săptămâni”, a precizat Iohannis.

  • Hotnews: 

Cine este Mihai Tudose, propunerea PSD de premier: Conferentiar universitar la Academia SRI, are doctorat suspect de plagiat facut tot la SRI, demolat de raportul de evaluare al lui Darius Valcov

Mihai Tudose (50 de ani), propus de PSD ca premier, a fost ministrul Economiei in guvernul Grindeanu, fiind unul dintre ministrii demolati de raportul de evaluare al lui Darius Valcov, cu zero realizari. El a mai fost ministru al economiei si in guvernul Ponta. A intrat in atentia presei in 2015, cand a fost acuzat de plagiat a lucrarii de tezei de doctorat, obtinuta la Academia Nationala de Informatii a SRI. In martie 2016, Tudose a cerut renuntarea la doctorat. Tudose a fost suspectat in permanenta in interiorul partidului de legaturi cu SRI.

In 2013, Mihai Tudose a ajuns conferentiar universitar la Academia Nationala de Informatii a SRI. Ministrul Economiei a mai urmat in 2006 un Curs post-universitar in domeniul securitatii nationale la Colegiul Superior de Securitate Nationala (Serviciul Roman de Informatii). In 1995 a terminat Facultatea de stiinte juridice si administrative, U.C.D.C. Bucuresti.

Tudose a urmat in 2007 un curs in SUA, la Georgetown University. E vorba despre un curs de specializare în “Analiza şi rezolvarea conflictelor armate”, realizat in colaborare cu Colegiul Naţional de Apărare.

Aflat la al cincilea mandat de deputat si vicepresedinte PSD, Tudose este preşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare. 
In perioada 1992-1999 a fost sef birou senatorial, in perioada 1999-2000 consilier juridic la SC Farex SA Braila. Din 2000 este parlamentar. A fost presedintele Organizatiei PSD Municipiul Braila si Presedinte Organizatiei PSD judeteana Braila. Vezi aici CV-ul.

Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie a scris in 2015 ca lucrarea de doctorat a ministrului Economiei Mihai Tudose, cu titlul “Infrastructura critica – model si strategie manageriala”, a fost sustinuta in 2010 la Academia Nationala de Informatii “Mihai Viteazul” si publicata apoi la RAO International Publishing Company.

“Circa 50 de pagini sunt plagiate, fie cuvant cu cuvant, fie prin reformulari minore, din alta lucrare de doctorat, sustinuta, cu un an mai devreme, de comisarul-sef Radu Andriciuc, la Academia de Politie ‘Alexandru Ioan Cuza’. Din doctoratul comisarului-sef s-au copiat inclusiv parti din concluzii, cateva anexe si chiar o sectiune din bibliografie”, potrivit Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatie.

Ministrul Tudose a declarat pentru CRJI ca la momentul redactarii lucrarii “erau alte vremuri”. “E vorba de Andriciuc si de niste texte de pe Internet, dar nu e vorba de mai mult de doua-trei pagini si nu sunt preluate cuvant cu cuvant. Am avut acordul scris al autorilor. Poate am fost si putin neglijent, dar era ca si cum as face o lucrare de geometrie: nu pot pretinde ca am inventat eu Teorema lui Pitagora“, a explicat Tudose, care a povestit un eveniment din timpul redactarii: “Am scris un capitol pe plaja, cu pixul, si dupa ce l-am bagat pe calculator, a fost verificat de un soft antiplagiat, reiesind ca era copiat in proportie de 15%”. Pentru acest articol, lucrarea lui Tudose nu a fost verificata cu un astfel de soft.

CRJI mai arata ca in urma cu mai multi ani, Tudose a fost asociat intr-o firma de consultanta, Akma Consulting, cu Mocanu (Ene) Elena, soacra lui Traian Severin Lungu, cel care detinea la acel moment functia de adjunct al SRI Braila.

Pe 30 mai a.c., Romania libera a publicat un articol in care semnaleaza ca mandatele de ministru al Economiei detinute de Mihai Tudose ar fi fost benefice pentru o companie unde lucra sotia acestuia. Potrivit sursei citate, compania respectiva a castigat milioane de euro de la stat, in 2015 si 2017, cand Tudose a fost ministru in guvernul Ponta, respectiv guvernul Grindeanu.

Şahul, literatura, turismul si filatelia sunt pasiunile sale, el fiind in 2001 candidat la titlul de maestru în şah – membru al Clubului de şah “Orizont 64” Brăila, potrivi CV-ului sau oficial.

A publicat cinci volume ca autor sau co-autor, toate axate pe economie si securitate:

  • Provocări strategice, coautor, Editura RAO International Publishing Company, 2007.
  • Schimbarea managerială. Managementul schimbării, coautor, Editura Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, 2009
  • Infrastructura critică – model de strategie managerial, unic autor, Editura RAO International Publishing Company, 2010
  • Război, cunoaştere, adevăr, coautor, Editura Nemira Publishing Company, 2012
  • Securitatea economică în era transformărilor globale, unic autor, Editura RAO International Publishing Company, 2013

Dan Tapalaga: De ce a dat Dragnea jos un om al sistemului mai mititel pentru a pune in loc unul mai mare?

Desemnarea lui Mihai Tudose, om cu mai multe conexiuni in sistem decat predecesorul sau, Sorin Grindeanu pare sa fie rezultatul unui compromis intre Liviu Dragnea si Klaus Iohannis. Potrivit unor informatii obtinute de HotNews.ro, presedintele Iohannis i-a transmis din timp liderului PSD ca nu va accepta alt premier in afara de Tudose. Asa s-ar explica de ce nici una din cele cinci nume din partid luate in calcul pentru functia de premier n-a acceptat sa intre intr-un joc fara sanse de castig. Ar fi participat, de fapt, la o farsa.

Stiu ca in acest moment pare greu de digerat si de inteles ideea ca presedintele Iohannis si Dragnea ar avea motive sa ajunga la vreo intelegere. Dar acest motiv exista iar el a intervenit pe parcurs, dupa ce Dragnea a declansat atacul la guvernul Grindeanu. Inamicul comun din cauza caruia cei doi s-au vazut nevoiti sa colaboreze se numeste Victor Ponta.

Daca Grindeanu supravietuia motiunii de cenzura, Ponta conducea azi de facto guvernul si in scurt timp ii sufla partidul lui Dragnea. S-a vazut in cele cateva zile cat de dur joaca fostul premier, l-am vazut din nou la treaba in incercarea de a-si neutraliza marele rival. Politician cu experienta si fara scrupule, Ponta i-ar fi putut ridica presedintelui Iohannis probleme serioase pe viitor. Apoi, repet ce am am spus in doua texte pana acum: ce interes ar fi avut seful statului sa invie cu mana lui un politician atat de periculos, dar care acum e in afara jocului? De ce si-ar fi complicat singur existenta si drumul catre al doilea mandat? De aici trebuie sa inceapa orice analiza.

In contextul nou, cu revenirea in forta a lui Victor Ponta, gata sa preia fraiele guvernului si ale partidului, Klaus Iohannis nu mai avea de ce sa-l salveze pe Grindeanu, personaj absolut irelevant. Evident, fara Ponta lipit de el, i-ar fi convenit sa-l tina mai departe la Palatul Victoria. Figura stearsa si controlabila, Grindeanu nu prezenta vreo amenintare in plan politic. Dar a resuscita de buna voie adversarul care l-a calcat in picioare in campania din 2014 s-ar fi chemat prostie politica pura.

Din acest motiv lui Klaus Iohannis i-a convenit sa castige Dragnea meciul intern din PSD. Cel putin prin non-combat si neimplicare l-a ajutat, poate chiar mai mult decat atat. Nu vom sti prea curand. Dar in mod evident ca desemnarea tot unui om al sistemului in functia de premier, chiar mai flagrant decat predecesorul sau, este pretul pe care Dragnea il plateste azi pentru victoria sa din Parlament. Liderul PSD nu avea alternativa. Fie accepta trocul cu sistemul, fie motiunea pica, iar astazi era istorie.

Inclusiv viteza cu care l-a acceptat, desi avea destule motive sa ridice obiectii, indica un foarte probabil aranjament prealabil.

Asa se explica tot ce pare azi de neconceput. Cum de Liviu Dragnea a inghitit o broasca atat de mare incat nici cel mai calit stomac n-ar putea sa o digere? Cum de la finalul unui razboi “castigator” cu Grindeanu, acuzat ca ar fi omul sistemului, l-a inlocuit cu un doctor al Academiei Nationala de Informatii, adica unul mult mai versat? Iar umilinta suprema pentru Dragnea a fost sa-l propune pe unul dintre ministrii care au iesit cel mai prost din evaluarea lui Valcov. Va dati seama cum suna? Sa-ti dai jos propriul guvern pe motiv ca nu lucreza suficient de bine si sa-l propui premier pe unul dintre cei mai neperformanti ministri din cabinetul proaspat dat jos?

Toate aceste contradictii si paradoxuri par inexplicabile, dar sunt usor de inteles privite in cheia unei intelegeri intre liderul PSD si presedintele Iohannis. Liviu Dragnea a pierdut definitiv increderea baronilor dupa aceast compromis, iar cei mai duri dintre ei i-au aratat-o prin abtinere de la vot. Acestia il suspecteaza din nou de blat cu sistemul in interes personal, sacrificand restul partidului. Nu intamplator Marian Oprisan si-ar fi avertizat colegii in timpul sedintei PSD in care s-a votat desemnarea lui Tudose: Sa nu dea Dumnezeu sa fie ziua tradarii PSD.

Dragnea isi pune baronii in cap, dar pe de alta parte supravietuieste unui moment care putea fi fatal pentru viitorul lui in fruntea PSD. Apoi, nu stim ce alte garantii de supravietuire pe termen lung si-a negociat si daca situatia lui juridica intra in acest pachet.

Cat timp mica intelegere cu Dragnea nu este chiar atat de clara marelui public, nici prea usor de dovedit, Klaus Iohannis nu pierde mare lucru. Insa toate blaturile politice ies mai devreme sau mai tarziu la suprafata. Vom vedea si mai clar la formarea guvernului daca presedintele Iohannis a avut in vedere doar interesul personal, si anume sa opreasca ascensiunea lui Ponta, sau a folosit acest prilej pentru a securiza justitia. Dintr-o singura sursa aud ca presedintele Iohhannis ar fi dorit sa aiba ultimul cuvant la portofoliile justitie, aparare si externe.

Daca viitorul ministru al justitiei nu va fi un politruc dupa chipul si asemanarea lui Dragnea, un executant pe placul baronilor, atunci intelegerea a avut sens. Pana la urma, nu este nimic mai important decat mentierea Romaniei in limitele unui stat de drept cu un aparat de justitie functional. Singura mare intrebare la care nu putem acum raspunde este daca Dragnea a obtinut garantii ca in cazul lui justitia va functiona mai bland sau deloc.

In fine, mai trebuie notat ca sistemul joaca din nou la vedere si tine sa-si marcheze teritoriul puterii. A fost de-a dreptul comic sa vezi o liota de lideri pesedisti care pana mai ieri tipau ca nu vor da puterea pe mana serviciilor asigurand publicul ca Tudose n-are dubla comanda. Fiecare rand din CV-ul lui arata ca ar avea, totusi, o pasiune majora pentru probleme de securitate. Tudose e tot ce-au gasit mai bun? Cam trist, cam obosit, cam prea multe mediocritati ajung in pozitii-cheie, cam prea multi vulnerabili si controlabili ajung sa conduca tara cu sprijinul generos al sistemului.

Liviu Dragnea, scurtul drum de la “nu fac cadou voturile unor institutii” la nominalizarea ca premier a lui Mihai Tudose, conferentiar universitar la Academia SRI si doctor al Academiei SRI

11 decembrie 2016. La cateva minute dupa ce sondajele dadeau castigator PSD cu un scor zdrobitor de peste 45%, Liviu Dragnea declara ca “nu am de gând să fac voturile cadou cuiva, unor persoane sau unor instituții”, cu referire clara la presupusi lideri de partid cu legaturi cu serviciile secrete. A urmat odiseea propunerii lui Sevil Shhaideh, refuzata de Iohannis, si numirea lui Sorin Grindeanu, cu studii la SRI. Cand l-a dat jos pe Grindeanu din fruntea Guvernului, Dragnea tot la serviciile secrete a facut aluzie. Azi, cand l-a nominalizat pe Mihai Tudose, conferentiar universitar la SRI si cu doctorat luat la SRI, Dragnea a anuntat ca nu a avut niciodata vreo umbra de dovada ca Tudose ar avea dubla comanda.

Cronologia declaratiilor lui Liviu Dragnea:

Dupa nominalizarea lui Mihai Tudose ca premier:

  • Eu nu am avut niciodată vreo umbră de dovadă, în ultimii ani, că Mihai Tudose ar avea dublă comandă. Au fost momente tensionate în PSD în ultimii ani, în care nici eu, nici alţi colegi nu am văzut nicio ezitare la el în timpul luării unor decizii importante pentru partid. Aş fi văzut în acea perioadă, aş fi simţit dacă există o altă comandă la Mihai Tudose în afara comenzii guvernamentale sau – în chestiuni politice – în afara convingerilor de la partid. Convingerea mea este că nu are dublă comandă şi – cu excepţia celor patru colegi, cărora le respect opţiunea şi votul – se pare că nici ceilalţi colegi din CEx nu au părerea că Mihai Tudose are dublă comandă. Eu nu am văzut în toţi anii vreo ezitare din partea lui Mihai Tudose în ceea ce priveşte poziţia lui de PSD-ist (luni, 26 iunie, News.ro).

Dupa ce Sorin Grindeanu a refuzat sa demisioneze din functia de premier, asa cum i-o ceruse partidul:

  • “După viteza în care se organizează toate aceste acţiuni devine clar că nu este un plan făcut pe genunchi ieri, aseară sau astăzi. Nici eu, nici colegii mei nu am bănuit că această intenţie anunţată acum o lună că urmează o analiză a activităţii guvernamentale va stârni asemenea scandal. Şi că vom descoperi, fără să vrem, un plan de care noi habar nu aveam, care nu are nicio legătură cu guvernul sau cu PSD. Încă o dată, PSD este sub asediu şi nu este sub asediu politic, pentru că nu am văzut în afară de o mică acţiune de sprijin din partea USR pentru Sorin Grindeanu alte acţiuni politice. Nu îmi dau seama exact cine sunt cei care stau în spatele acestei acţiuni, dar este o coordonare profesionistă” (15 iunie, Agerpres).

Dupa ce Klaus Iohannis a respins-o pe Sevil Shhaideh ca premier:

  • “După alegeri am sperat că și dl Iohannis și oamenii și instituțiile cu care se consultă au înțeles că oamenii nu mai vor jocuri politice pe spinarea lor și nici jocuri oculte. Se pare că m-am înșelat. Acești oameni nu înțeleg”, a arătat Liviu Dragnea. (27 decembrie, Agerpres)
  • “Nu sunt sigur, dar nu cred că vreun serviciu, sau cel puţin nu cred că SRI, de exemplu, a influenţat această decizie. Aşa cred eu, poate am o părere greşită. Nu am decât evaluări. Pentru că SRI a dat aviz pozitiv şi când a fost numită secretar de stat şi când a fost numită ministru şi era căsătorită cu acelaşi om. La ce s-a ajuns, să se distrugă o familie, să aud şi să văd lucruri care îmi aduc aminte de Evul Mediu, de xenofobie şi de teorii din astea de desene animate, să ştiţi că îmi arată o foarte mare disperare din partea unora. Eu vreau să le spun ceva: majoritatea în Parlament o avem, îmi pare rău că nu au fost conştienţi de asta. Chiar avem majoritate în Parlament şi Parlamentul, aşa cum am spus când am fost ales preşedintele Camerei, este locul unde se fac legi, dar este şi locul unde se stopează abuzurile generate de anumite legi. Nu mă pot lungi cu Guvernul la nesfârşit până la urmă, dar puterea supremă în acest stat o are Parlamentul” (27 decembrie, Agerpres)

Dupa nominalizarea lui Sevil Shhaideh ca premier:

  • “Eu vă garantez că orice altă propunere din PSD sau, mă rog, poate cu două – trei excepţii, care au trecut pe la o anumită academie, o făceam era găsit că încă de la grădiniţă avea simpatii Al-Qaeda sau alte reţele” (27 decembrie, Agerpres)
  • “Cred că serviciile secrete ar trebui să aibă o poziţie foarte clară dacă există vreo problemă de securitate sau vreo problemă în ceea ce priveşte această nominalizare, altfel eu o să consider că aceste zvonuri pleacă de la ei, şi chiar le cer public şi prieteneşte, că ne cunoaştem foarte bine. (…) Eu îl cunosc pe acest om.
  • “Doamna Sevil a fost ministru în guvern, atunci nu au avut o problemă serviciile? Atunci nu au avut nicio problemă cei care vorbesc acum? Să fim serioşi. Văd că vin întrebări dintr-o televiziune care este foarte românească, am înţeles şi îngrijorări. Nu există asemenea riscuri. Cine o cunoaşte pe Sevil Shhaideh ştie că e o femeie foarte serioasă, foarte muncitoare şi foarte cuminte” (22 decembrie)

Imediat dupa alegerile Parlamentare, cand PSD a castigat cu cel mai mare scor dupa 1992:

  • “Eu nu am de gând să îmi bat joc de voturile de astăzi, nici nu am de gând să fac aceste voturi cadou cuiva, unor persoane sau unor instituții, nici nu am de gând să le tratez cu indiferență.” (11 decembrie, Agerpres)

Liviu Dragnea a anunțat că actualul ministru al Economiei, Mihai Tudose, va fi propus de PSD cu rolul formării noului guvern.

Numele candidatului PSD a fost dezvăluit de Liviu Dragnea care și-a exprimat speranța că președintele Klaus Iohannis va accepta propunerea fiind preocupat să pună rapid capăt crizei. Despre Mihai Tudose nu se știu multe lucruri, e un necunoscut în politică ca de altfel aproape toți cei din anturajul președintelui PSD, Liviu Dragnea, (Carmen Dan, Marcel Ciolacu etc), iar lucrurile care se cunosc sunt cu totul defavorabile. Se știe bunoără că, laolaltă cu o serie întreagă de politicieni și înalți funcționari care au obținut un doctorat la Academia SRI, a renunțat la titlu de teamă să nu fie supus oprobiului public. El a și recunoscut pe jumătate că a plagiat. Oricum astăzi acuzația de plagiat nu mai are toată forța după ce Laura Codruța Kövesi a fost exonerată. Nu e deloc întâmplător probabil că de atunci nici un alt scandal de plagiat nu a mai fost declanșat în lumea politică, deși o mulțime de suspiciuni fuseseră formulate înclusiv împotriva unor politicieni de prim rang din opoziție.

În fine studiile și cariera lui Mihai Tudose nu spun nimănui nimic, fiind absolventul unor instituții semi-obscure, dar acest lucru nu mai miră pe nimeni, devenind chiar o regulă în politica românească. Cine nu are vocația studiului, face politică și în timpul liber își obține licența și doctoratul la facultăți lipsite de orice acreditare serioasă. Se pare că singura școală mai de folos a fost cursul făcut la SRI la Colegiul Superior de Securitate Națională. În România toată lumea care vrea să facă politică și să parvină în funcții trece obligatoriu pe la școlile înalte ale SRI sau MapN. Nu știm dacă e o modă sau poate o condiție discretă. Sau poate amândouă laolaltă într-o inevitabilă condiționare reciprocă.

Despre recenta activitate a ministrului Economiei Mihai Tudose nu știm iarăși mare lucru, deși a atras atenția ultima postare pe site-ul oficial al Ministerului. Este vorba despre un comunicat de acum două săptămâni care anunță înființarea unei societăți româno-germane, Romanian Military Vehicle Systems, care pune împreună Uzina Automecanică Moreni și furnizorul german de tehnologie militară Rheinmetall. În principal, noua companie (RMVS) va fabrica, vinde și asigura mentenanța transportorului blindat de trupe 8×8 (TBT 8×8). Transportorul va intra în primă instanță în dotarea armatei române.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre proiectele legate de Apărare inclusiv după ultima reuniune a Consiliului European, căutând din nou să arate că nu există nicio rivalitate între NATO și proiectele europene: ”Sunt chestiuni care nu țin de domeniile de care se ocupă NATO, sunt chestiuni legate de coordonare și sunt chestiuni legate de economie, în special industria de apărare. Și din acest motiv, și fondul respectiv, pentru noi, care mai avem industrie pe apărare, cât avem, și vrem să o revigorăm, este o chestiune importantă și vrem să fim parte a acestui proiect.”

Se pare însă că pe lângă proiectele europene (PESCO), la care România nu poate deveni actor de prim rang, iau ființă și colaborări bilaterale ca cele de mai sus, care ar putea avea o semnificație politică chiar mai mare.

În orice caz PSD este implicat în acest proiect, cea mai bună dovadă fiind faptul că la semnarea documentelor a participat (un fapt mai curând neobișnuit) și Liviu Dragnea și desigur ministrul Tudose, actualmente posibil premier.

Prin urmare Mihai Tudose a fost implicat în proiecte care compensează oarecum caracterul mai curând obscur al carierei sale și care îl recomandă pentru o funcție de încredere în stat. Am putea chiar deduce din diferite declarații recente că există în legătură cu numele ministrului Economiei un acord prealabil între Dragnea și președintele Iohannis ceea ce ar explica calmul în care s-a desfășurat acest sfârșit de săptămână.

Nu știm cît de bine orientat economic e nominalizatul la postul de premier, Mihai Tudose, dar sigur e extrem de bine orientat militar: spre Germania. Și nu singur, ci la pachet cu Liviu Dragnea. Un contract încheiat discret, zilele trecute, ar putea explica brusca sa ascensiune, de la un ministru mai degrabă anonim la ditai nominalizatul pentru șefia guvernului.

Scriam azi, într-o analiză, că președintele Klaus Iohannis a dat vineri anumite semnale viitorului guvern, la loc de cinste fiind relansarea industriei de apărare în numele mult vehiculatei noi armate europene.

Un contract încheiat acum aproape două săptămîni, pare să indice că PSD a înțeles cum merg lucrurile chiar înaintea discursului prezidențial de la Bruxelles.

Mai precis, Uzina Automecanică Moreni și furnizorul german de tehnologie militară Rheinmetall au semnat, conform unui comunicat oficial al ministerului Economiei, actul constitutiv al societății mixte Romanian Military Vehicle Systems. În principal, RMVS va fabrica, vinde și asigura mentenanța transportorului blindat de trupe 8×8 (TBT 8×8), produs realizat în comun de join-venture-ul româno-german. Romanian Military Vehicle Systems este o societate mixtă româno-germană, cu cote egale de capital social.

Ceremonia s-a desfășurat sub egida Ministerului Economiei, adică sub patronajul lui Mihai Tudose.

Dar, extrem de interesant – pentru că e cam neuzual – la ceremonie a luat parte și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Deși, în aceeași zi, avea o foarte grea ședință de Comitet Executiv, la partid.

Cu acel prilej, Mihai Tudose, ministrul Economiei, a declarat: ”Mulțumesc părții germane pentru determinarea și celeritatea cu care s-a implicat în acest proiect. Sper ca și celelalte proiecte pe care am început să le dezvoltăm și concretizăm cu Rheinmetall în domeniul industriei de apărare, să se întâmple cu aceeași viteză și cu aceeași seriozitate”.

La rîndul său, Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a punctat: ”În acest an sărbătorim 25 ani de la semnarea tratatului de prietenie româno-german. Cred că tocmai am adăugat un element foarte important acestui jubileu”.

Cît despre Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, nu a tăcut nici el: ”Documentul semnat arată că România a permis ca, în cel mai sensibil domeniu al său, să intre un stat pe care îl respectă foarte mult. Sper ca acest joint-venture să producă tehnică militară nu doar pentru industria noastră de apărare, ci și pentru alte zone ale lumii”.

În aceeași zi a semnării contractului, 14 iunie, Dragnea a decis retragerea sprijinului pentru guvernul Grindeanu. Și declanșarea crizei politice care îl va aduce, foarte probabil, pe Mihai Tudose la Palatul Victoria.

Avem, deci, un ministru/potențial-premier care nu din vorbe, ci, deja, din fapte, își arată deschiderea către Germania.
Avem un președinte al Camerei și al PSD care își anunță public, hodoronc-tronc, respectul maxim pentru Germania.
Avem un președinte de stat etnic german și proaspăt revenit din Germania, care trebuie să desemneze un nou premier.

Ghici ce va face Iohannis? (Bogdan Tiberiu Iacob)

Mihai Tudose, acuzat ba că e omul serviciilor (acuzat de ai lui), acuzat de plagiat (la fabrica de plagiate a SRI-ului, Academia Mihai Viteazul). Grea alegere pentru Iohannis. Pare aruncat în faţă pentru a fi făcut de râs. Asta dacă nu cumva Iohannis înghite broasca plagiatului de dragul pedigreeului “strategic” excelent.

De ce trebuie să fie SRI? De ce ditai partidul nu e în stare să aleagă un cadru solid de partid care să ducă la capăt un program de guvernare. Păi, în zona partinică nu prea au fost încurajate cariere puternice, cu oameni pregătiţi şi ideologic, şi administrativ.

Ne tot mirăm că oameni cu strânse legături cu serviciile, sau măcar cu minime legături în zonă, trecuţi prin vreun ritual penibil educaţional al serviciilor (master, doctorat, perfecţionări), trebuie să conducă. Să nu ne mai mirăm atât. Să înţelegem ce resorturi duc într-acolo.

Una dintre mirările preferate când se schimbă, de exemplu, preşedintele în SUA este detaşamentul impresionant de “wallstreeţi” din echipa de conducere. Băncile şi marile companii au efective impresionante şi în elitele politice vestice, că doar tocmai ce zburdă copilul minune Macron, împletire adorabilă între înalt funcţionar şi înalt bancher.

La noi, SRI ţine loc şi de mare business, şi de bănci. Multinaţionalele au oameni în echipele guvernamentale, dar în eşalonul 2-3. Nu au nevoie să fie strident lobbystice, pentru că treaba merge şi aşa. Sunt taxate la minimum, redevenţe ioc etc.

SRI ca mare business a fost frumos promovat de Ghiţă dar nu doar de el. Se autopromovează ca un soi de actor de piaţă în zona securităţii. SRI e România, SRI e legătura esenţială, de neînţeles pentru pulime, cu SUA.

Ba, mai nou, a intrat şi pe piaţa fondurilor europene (chestiune investigată acum, înţeleg). SRI a făcut eforturi şi pentru a se spoi cu ceva fard universitar. Maior şi Oprea au pornit nişte motoare de sulemenire educaţională a unui discurs butucănos şi evident nedemocratic. Ceva-ceva le-a ieşit mai ales că au început să se amestece discursurile “civilizatoare”, “europeniste” cu retorici de stat poliţienesc şi supraveghere intensă. Plus un bonus ultraprobusiness. Aşa arată noul “guler alb” râvnit de elitele româneşti. Mai nou se încearcă şi o IT-izare a imaginii tehnocrat-strategice, adică omul perfect e un Robocop neoliberal cu o antenă secretă şi cu altă antenă wireless.

SRI este promotor al discursului antipolitic, fix la fel cu unii care cred despre ei că sunt fukuyamişti fini de pe la noi. SRI a fost stopat în amestecul cu DNA. Şi ce să vezi, a slăbit DNA-ul, deşi cele mai mari probleme păreau să fie Ghiţă-Coldea.

BNR este şi ea o instituţie care stârneşte respect prin frică, i s-a văzut puterea în dansul austerităţii cu Troica. În fine, dacă nu eşti SRI sau Troică, trebuie să vii din structurile europene, mai ales promovat pe filieră de dreapta. Adică să se fi remarcat deosebit de iubitor de politici publice post-criză style, poate cu ceva spoieli sociale ca să nu zică lumea că n-ai inimă (vezi Cioloş).

Mă rog, ideea pe scurt era asta: de ce vă mai miraţi? am băgat bani în alt domeniu mai mult decât în secretizări şi strategii de tot felul? am investit în altceva decât forţe de supraveghere şi represiune? (Am scutit de taxe IT-ul şi, ce să vezi, liderii care ies din zona IT vorbesc pe placul iubitorilor de strategic, de făcut dreptate în ciuda statului de drept etc.). Am promovat altfel de educaţie în zona partinică unde toţi şi-au căutat câte un securist să-i apere de alt securist? Am avut în activitatea civică altceva decât toleranţă pentru practici profund nedemocratice inclusiv în câmpul anticorupţie? De ce vă mai miraţi atunci. Nu mai sunt decât din ăştia, să şi cunoască labirintul puterii cât de cât, să şi obţină concilieri temporare între diverse facţiuni netransparente.

Textul ăsta nu e neapărat despre Tudose. Tudose nu prea are cum să fie numit de Iohannis. Dar PSD nu trebuie să se ascundă după deget. Ei chiar au promovat genul ăsta de cadre. E plin în partid şi de tineri după acest profil. Lupta cu sistemul e o dramoletă care se transformă în comedie, între două dosare.

Mihai Tudose și legăturile sale cu SRI. Propunerea PSD pentru postul de prim-ministru, cel care este vehiculat ca fiind varianta cu care PSD se va duce la Cotroceni, are un trecut zbuciumat. Acesta a fost acuzat de plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o la Academia de Informații “Mihai Viteazu”, instituție arondată SRI. Mai mult, surse politice ne-au declarat că acesta, pe vremea când era ministrul Economiei avea o relație specială cu generalul SRI Elena Istode, supranumită “Anaconda”.

Discuțiile pe care acesta le avea cu generalul SRI pe vremea când aceasta conducea Direcția “E”, cea care se ocupă de economia României, erau de notorietate în minister și în cercurile PSD.

Potrivit surselor citate, Mihai Tudose era extrem de apropiat de foștii conducători ai Serviciului Român de Informații, George Maior și Florian Coldea. Pe baza relațiilor cu cei doi a devenit ministrul Economiei în guvernul Victor Ponta.

De altfel, Mihai Tudose a fost nominalizat în mai multe scandaluri legate de relațiile cu SRI.

În martie 2016, Victor Ponta a scris pe Facebook că în contextul condamnării lui Liviu Dragnea în Dosarul Referendumului că acesta „nu trebuie sa își dea demisia din funcția de președinte al PSD. Trebuie să țină partidul unit, să câștige alegerile locale și parlamentare și să ferească PSD de toți ofițerii acoperiți sau descoperiți care vor să îl preia”.

„Nu m-am regăsit în niciuna dintre caracterizări. Nici nu vreau să iau puterea în PSD, nici nu sunt ofiţer acoperit. Din punctul acesta de vedere sunt liniştit, nu despre mine vorbeşte, dar acuzaţiile sunt foarte grave. Domnia sa e avocat. Dacă avea altă profesie şi nu înţelegea implicaţiile legale ale declaraţiei…”, a spus atunci Mihai Tudose, vicepreședinte PSD și fost ministru al Economiei.

În ianuarie 2017 aceste acuzații s-au repetat, în contextul in care, conform unor surse, liderul PSD Liviu Dragnea ar fi cerut Comisiei de control a SRI să ceara directorului Eduard Hellvig retragerea ofiterilor acoperiți din instituții. Cristian Rizea a afirmat despre mai multi social-democrati că sunt ofițeri acoperiți:

„Sper sa-i elimine in primul rand pe acoperitii din PSD: domnii deputati Mihai Tudose, Gabriel Vlase, Georgian Pop, Marcel Ciolacu si mai sunt vreo 2-3, unii chiar primari de sector. Si credeti-ma ca stiu bine ce vorbesc.”

Contactat imediat de redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, Tudose a confirmat că are de gând să îi ceară socoteală lui Rizea pentru afirmaţiile făcute.

“Eu n-am nicio problema cu nimeni, dar nu am încotro. Chiar nu am. El a făcut declaraţia la intrarea în mini-vacanţă, astăzi (n.r. – ieri) e prima zi după vacanţă… În seara aceasta mă văd cu avocatul. Aşa că, din punct de vedere teoretic, da, îl voi da în judecată. Încă nu e depusă plângerea, dar e ca şi depusă”, a declarat Tudose.
Cristian Rizea nu a fost impresionat de această amenințare.

“Am văzut că 2 dintre cei nominalizaţi de mine în postarea cu ofiţerii acoperiţi au declarat că mă vor da în judecată! Aştept cu nerabdare şi îi anunţ că vor avea o mare surpriză!”, a mai postat Rizea pe pagina personală de Facebook.
Merită precizat că nu a avut loc nici un proces.

Preşedintele României a desemnat un premier integru, pe unul Tudose.

Meritul cunoscut al acestui Tudose e că şi-a plagiat doctoratul. Şi că a fost desemnat de PSD, după “o discuţie serioasă, chiar profundă pe alocuri” (apud Dragnea).  

Mă bucur că preşedintele Klaus Iohannis ne dă şi nouă speranţe, celor care n-am apucat un doctorat la vremea lui. (Am şi pus ochii pe câteva lucrări care-mi convin).

Până s-o dau în doctorate, m-am talentat şi-am scris o dramă – Regele Lear. Am născocit, în integritatea mea, un personaj-marfă, Bufonul. I-auzi ce i-am pus în gură:

Primeşte boneta mea de nebun. Pentru că iei partea cuiva care nu mai e la putere: dacă nu ştii să zâmbeşti încotro bate vântul, ai să faci guturai. Ia tichia mea, să nu răceşti. Adevărul e un dulău credincios pe care-l dai în bice afară, dar căţeluşa cocoşneaţă are voie să şadă pe cuptor şi să pută după pofta inimii. Nu-s chiar de tot nebun, fiindcă lorzii şi marii seniori nu-mi dau voie să deţin monopolul nebuniei. Căci. dacă au pus monopolul pe toate bunurile regatului, îşi cer partea leului şi la asta.

Pe unul il duc in excursii in strainatate, iar pe celalalt il amagesc ca-l scapa de dosare. Iohannis spusese ca va desemna ca premier numai o persoana “integra”. Se vede ca daca ai plagiat esti integru. Dragnea, apoi, nu a gasit din tot PSD-ul pentru functia de premier decat pe unul care a luat doctoratul si a fost profesor la Academia SRI.

Dragnea va inmormanta PSD-ul. Cat de sclav sa fii sa mergi noaptea la Iohannis sa te targuiesti pe numiri, ala sa iti refuze doua si sa fie de acord cu Tudose asta, in contextul in care opozitia nu avea propunere de premier? Dragnea avea toate cartile.

In maxim 6 luni PSD se sparge. Au castigat puterea si nu au stiut ce sa faca cu ea.

P.S. Acum, ca toti au agreat in numele interesului national sa-l puna pe Tudose premier, putem arata intregii lumi ca in Romania nu e democratie, ci un sistem securistoid copiat dupa cel al lui Putin in Rusia.


Categorii

1. DIVERSE, Germania, Razboiul impotriva Romaniei, Servicii secrete

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “SRI-ZAREA ROMÂNIEI PRIN SCLAVII SERVICIILOR. Noul premier desemnat, Mihai Tudose, omul SISTEMULUI. De ce a fost de acord Iohannis cu propunerea PSD-Dragnea?

  1. Tapalaga,tu esti ? :))

  2. Degeaba comentarii, analize… Victor Ponta a avut dreptate, in teorie. Toate se intampla astfel pentru ca Liviu Dragnea nu poate fi prim-ministru, fiind oprit de o lege.

    Legea asta a fost data pe vremea lui Adrian Nastase.

    Dar si mai mult, in Romania nici un ales nu conduce. Presedintele numeste pe unul propus de altul, cei care propun, trebuie sa propuna pe cineva agreat de presedinte. Cei alesi nu conduc, ci cei numiti. Si ca sa fie treaba treaba, poporul nu alege si pe cei care propun primul ministru si pe cel care il dispune in acelasi timp. Nu. Sa nu care cumva sa fie de aceeasi parte a baricadei si sa poata fi de acord cu ceva, altceva decat interese meschine de moment.

    Si asta tot de pe vremea lui Adrian Nastase.

    Iar Constitutia Romaniei, care opreste pe cei alesi sa conduca, favorizand astfel jocurile de orice fel, nu-i apartine lui Traian Basescu, nu-i apartine lui Klaus Iohannis, ci e creatia placuta firii lui Ion Iliescu, cel care a inventat democratia originala, ca liber cugetator ce se prezinta.

    Sursa raului de astazi este in 1989 si putin dupa. Doar profitorii sunt astazi altii.

  3. Pingback: DIN FAPTELE DE ARME ALE NOII SECURITATI. Maior si Coldea, medaliati de CIA/ Scenarii securiste: antrenor neamt la nationala, presedinte neamt in fruntea tarii/ SCANDALUL DE LA CNAS SI RETEAUA INFORMATIV-OPERATIVA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare