AMERICA PREGATESTE TERENUL PENTRU RAZBOI CU IRANUL prin rapoarte despre iminenta fabricare a bombei atomice de catre regimul “mesianist” islamic

15-01-2013 1 minut Sublinieri

Iranul este pe cale de a obţine cel puţin o bombă atomică până la jumătatea lui 2014, sancţiunile care îi sunt aplicate slăbindu-i economia, dar nereuşind să oprească programul său nuclear controversat, a prevenit luni un institut american.

Institutul pentru ştiinţa şi securitatea internaţională, organism privat care se opune proliferării nucleare, solicită într-un raport sancţiuni economice americane mai severe, punând în acelaşi timp presiune asupra partenerilor comerciali ai Statelor Unite pentru a izola Republica islamică.

Centrul de analiză s-a axat pe “capacitatea critică” a Iranului, mai exact punctul din care regimul va fi în măsură să producă suficient uraniu puternic îmbogăţit sau plutoniu separat pentru a construi una sau mai multe bombe nucleare înainte de orice detecţie străină.

“Bazându-ne pe traiectoria actuală a programului nuclear iranian, apreciem că Iranul va putea atinge această capacitate critică la jumătatea lui 2014“, subliniază raportul.

Institutul se declară printre altele “extrem de sceptic” în legătură cu reuşita comunităţii internaţionale de a împiedica Iranul să obţină arme nucleare şi conturează o imagine foarte pesimistă a consecinţelor aduse de obţinerea de către Teheran a bombei nucleare.

Conform centrului, aceasta “nu ar face decât să sporească subversiunea Iranului” cu “mesianismul său apocaliptic şi exaltarea martiriului”.

Raportul notează la final că un arsenal nuclear iranian ar putea provoca Arabia Saudită să îşi dezvolte propriul său program, pornind proliferarea într-o regiune unde Israelul este în prezent singurul stat, deşi nedeclarat, care deţine arme nucleare.

În timp ce Israelul ameninţă cu un posibil atac militar împotriva Iranului, Statele Unite au adoptat numeroase sancţiuni economice împotriva Teheranului pentru a protesta faţă de programul său nuclear controversat. Însă voci critice declară că aceste sancţiuni fac mai mult rău poporului iranian decât regimului în sine, care continuă să afirme că programul său are scopuri civile.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Iran

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “AMERICA PREGATESTE TERENUL PENTRU RAZBOI CU IRANUL prin rapoarte despre iminenta fabricare a bombei atomice de catre regimul “mesianist” islamic

  1. http://www.globalresearch.ca/war-plan-iran-dispelling-the-lies-telling-the-truth-about-western-aggression-in-the-persian-gulf/28675

    Si aici un video memorabil despre cum media americana manipuleaza informatiile pentru a pregati si atrage opinia publica spre acceptarea razboaielor elitelor de cucerire a lumii.Va rog frumos sa-l vizionati.

    http://tv.globalresearch.ca/2012/01/faking-it-how-media-manipulates-world-war

    Uitati aici o mostra:

    ” In 2005, the Bush White House admitted to producing videos that were designed to look like news reports from legitimate independent journalists, and then feeding those reports to media outlets as prepackaged material ready to air on the evening news. When the Government Accountability Office ruled that these fake news reports in fact constituted illegal covert propaganda, the White House simply issued a memo declaring the practice to be legal.”

    Adica cam asa: In 2005,Casa Alba ( administratia presedintelui Bush ) a admis ca a creat filme care pareau facute de jurnalisti independenti,pe teren,si apoi au distribuit aceste falsuri agentiilor de presa si media pentru a fi transmise la stirile de seara de la radio si TV.Cind o comisie a guvernului american,GAO ( care se intereseaza pe ce cheltuie guvernul banii publici si verifica constitutionalitatea acestor cheltuieli) a stabilit ca aceste false stiri constituie o ascunsa si ilegala propaganda,Casa Alba pur si simplu a declarat practica ca legala.

    Adica nu numai tortura este legala si buna,ba si minciuna la nivel guvernamental este legala si buna ( desi duce la razboaie si milioane de vieti pierdute )

    http://www.globalresearch.ca/finding-excuses-to-torture/5318919

    ” This one was written by White House Counsel Alberto R. Gonzales, in a memorandum for President Bush on Jan. 25, 2002:

    “The nature of the new war places a high premium on … the ability to quickly obtain information from captured terrorists in order to avoid further atrocities against American civilians. In my judgment, this new paradigm renders obsolete Geneva’s [the Geneva Convention Against Torture] strict limitations on questioning of enemy prisoners.”

    Uitati ce spunea procurorul general al Americii,Alberto Gonzales:

    Natura noilor razboaie,arata ca deosebit de importanta abilitatea de a obtine informatii rapide de la teroristii capturati,pentru a evita alte atrocitati impotriva cetatenilor americani ( sic!).Dupa opinia mea,aceasta noua paradigma arata ca invechite prevederile Conventiei de la Geneva impotriva folosirii torturii in interogarea prizonierilor de razboi.

    O lume nebuna,nebuna,nebuna….si vor zice albului negru si negrului alb.( si va vor da mortii,zicind ca aduc slava lui Dumnezeu )

  2. Multumesc.Unele dintre ele le citesc in premiera.Ma bucur ca aveti curaj sa marturisiti adevarul,fara patima si exagerari,poate unii ne vom folosi.

  3. Pingback: ISRAEL vrea ULTIMATUM pe termen scurt al SUA si OCCIDENTULUI catre IRAN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare