SUCEAVA: Colegiul Medicilor refuza distribuirea CARDULUI DE SANATATE. ”Statul este interesat sa aiba un REZERVOR DE ORGANE”

11-01-2013 1 minut Sublinieri

Secretarul Colegiului Medicilor Suceava, medicul de familie Irina Badrajan, a declarat presei, vineri, că medicii suceveni nu vor distribui cardul de sănătate, după ce Societatea Naţională de Medicină a Familiei, împreună cu patronatele, a hotărât să nu se distribuie şi să nu se inscripţioneze aceste carduri electronice.

Distribuirea cardurilor de sănătate către asiguraţi ar fi trebuit să înceapă, conform legii, din 3 ianuarie 2013, dar medicii de familie nu sunt de acord cu preluarea acestei responsabilităţi administrative, ce nu a fost inclusă în contractul lor cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Acest card naţional se emite individual pentru fiecare asigurat, în ideea de a reprezenta dovada că pacientul respectiv este asigurat şi a plătit la zi asigurarea de sănătate. Potrivit lui Badrajan, acest card nu reprezintă sub nicio formă dovada calităţii de asigurat.

“Noi, medicii de familie nu vom distribui şi nici nu vom inscripţiona acest card de sănătate, deoarece ne deprofesionalizează, înlocuind timpul de consultaţii cu timpul alocat unei munci administrative. Pentru distribuirea cardurilor sunt nenumăraţi paşi de făcut, iar relaţia medic-pacient ar fi şi ea afectată’, a spus Badrajan.

Totodată, ea susţine că grupa sanguină şi RH-ul reprezintă două date ce sunt încărcate pe acest card în mod inutil. În ceea ce priveşte înscrierea pe card a acceptului pentru donarea de organe, se face doar însoţită de o declaraţie notarială a asiguratului, care costă.

“Statul, care este interesat să aibă un aşa numit rezervor de organe, îl trimite pe pacient, care îşi dă acceptul, lucru extrem de important, să mai plătească şi o adeverinţă notarială’, a spus Badrajan.

Ea a subliniat că distribuirea cardurilor nu este un serviciu medical, iar medicii de familie au un contract cu CJAS-urile de prestări servicii medicale, şi nu este legal ca, pentru un document oficial de identificare, să se interpună o terţă persoană sau instituţie. În opinia lui Badrajan, ar trebui să se facă contractul între asigurat şi asigurator, pentru ca fiecare om să ştie ce drepturi şi obligaţii are.

‘Noi, medicii de familie, agreem informatizarea sistemului, ca principiu, dar nu pe banii noştri şi dorim să fim lăsaţi să ne facem munca pentru care suntem pregătiţi. Nu noi trebuie să facem această treabă’, a spus Badrajan.

Informaţiile minime accesate pe card sunt datele de identitate şi codul numeric, dovada achitării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, înregistrarea numărului de solicitări de servicii medicale prin codul furnizorului, diagnostice medicale cu risc vital, grupa sanguină şi RH-ul, data expirării cardului, numărul de identificare şi acronimul Casei de Asigurări de Sănătate care emite cardul şi numărul cardului.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Carduri electronice/ cipuri, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Panopticon, Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate, TRANSPLANT DE ORGANE

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “SUCEAVA: Colegiul Medicilor refuza distribuirea CARDULUI DE SANATATE. ”Statul este interesat sa aiba un REZERVOR DE ORGANE”

  1. De fapt pe medici ii doare fix in cot de implicatiile teologice/sociale. Pe ei ii doare ca trebuie sa o faca pe gratis. Sunt convins ca daca ii remunerau cumva nu mai comenta nimeni.

  2. Pingback: Cardul de sanatate: tot mai multi MEDICI DE FAMILIE refuza DISTRIBUIREA cardului de sanatate. CNAS o tine pe-a lui cu OBLIGATIVITATEA cardului - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: MIZA PE CARD. De ce respingem CARDUL DE SANATATE: consideratii TEHNICE si JURIDICE. Intrebari esentiale - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Ce vor sa ascunda autoritatile in privinta informatizarii sanatatii, a cardului si a datelor personale. LEVIATHANUL INFORMATIC CARE VA STI TOTUL DESPRE NOI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: Rafuiala pe CARDUL DE SANATATE. Autoritatile vor sa puna presiune pentru introducerea CARDULUI - Recomandari
  6. Pingback: ABUZ IN FORMA CONTINUATA: Cristian Busoi, seful CNAS, confirma CONTOPIREA BULETINULUI CU CARDUL DE SANATATE si anunta, totodata, distribuirea CARDURILOR DE SANATATE pentru cei care nu-si schimba buletinele - Recomandari
  7. Pingback: MEDICI IMPOTRIVA CARDULUI DE SANATATE: memoriu catre presedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae - Recomandari
  8. Pingback: CARDUL ELECTRONIC DE SANATATE. Seful CNAS raporteaza PRODUCTIE RECORD de carduri si inceperea distribuirii acestora in luna SEPTEMBRIE. Dosarul electronic – disponibil din APRILIE - Recomandari
  9. Pingback: CARDUL DE SANATATE SI TRANSPLANTUL DE ORGANE: o modalitate de a impune ACORDUL PREZUMAT? Sefii transplantului vor ca refuzul donarii de organe sa fie valabil doar prin DECLARATIE NOTARIALA - Recomandari
  10. Pingback: Nu mai avem doctori, dar vom avea… carduri. CARDUL ELECTRONIC DE SANATATE – distribuit de pe 20 septembrie si OBLIGATORIU incepand cu 2015/ Vasile Astarastoae arata CRIZA REALA din sistemul sanitar: DEFICITUL CATASTROFAL DE MEDICI - Recomandar
  11. Pingback: A INCEPUT DISTRIBUIREA CARDURILOR DE SANATATE/ Proiect legislativ: TRANSPLANT DE ORGANE fara consimtamantul familiei - Recomandari
  12. Pingback: CARDUL DE SANATATE. Minciunile si manipularile autoritatilor: CONFORM “FISEI EXPLICATIVE”, ACORDUL PENTRU DONAREA ORGANELOR E INCLUS IN CARD! Conform Legii, ACORDUL DE DONARE NU figureaza pe lista INFORMATIILOR NECESARE - Recomandari
  13. Pingback: Explicatii penibile ale autoritatilor pentru mentinerea ACORDULUI DE DONARE pe CARDUL DE SANATATE/ MAI MULTE MANASTIRI, printre care Putna, Sihastria Putnei, Petru Voda, Sucevita si altele au REFUZAT CARDURILE - Recomandari
  14. Pingback: Vasile Astarastoaie promite ca va exista ALTERNATIVA la CARDUL ELECTRONIC [audio]. In schimb, Parintele Vasile Raduca da cu bata in balta, persifland si ridiculizand pozitia celor care resping cardul - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare