“Cum îți consumăm cât mai mult din timp și din atenția conștientă”, a fost gândirea care a dus la crearea unor instrumente precum butonul “like”, a susținut Parker, echivalentul unei “mici doze de dopamină”, care îl încurajează pe utilizator să posteze mai mult.
Articole cu eticheta (tag): efectele internetului
În general, s-au schimbat substanța și calitatea relațională. Adolescenții și tinerii devin tot mai incapabili de a avea legături adevărate de prietenie, de camaraderie și, implicit, suferă foarte tare. Pierd această frumusețe a întâlnirii curate și a însoțirii dintre om și om prin viu grai. Le este frică să pună suflet într-o legătură pentru a nu le fi călcat în picioare. Când se întâlnesc unii cu alții, bucuria întâlnirii durează foarte puțin, dialogurile devin în scurt timp plate și epuizate, urmând apatia, plictiseala și dezamăgirea unora față de ceilalți. Prieteniile consumate pe rețelele de socializare sunt mai ,,ok” decât în realitatea în care oamenii nu mai sunt atât de interesanți, oferă economie de energie și sunt mai confortabile. Foarte puțini rămân capabili să întrețină o comunicare directă, cu miez, să se bucure de relații directe, statornice și profunde. Dar aici intervin și educația și gradul tot mai scăzut de cultură. […] internetul e tentant pentru că pune la dispoziție o lume magică, imaginară, care mai întâi ispitește, vrăjește simțurile și mintea, apoi le înrobește prin acel ,,vreau cât mai mult”. Oferă un ,,rai” efemer întors pe dos, amăgitor, la care ajungi fără efort. Dă robiei chip de libertate. Provoacă silă, dar nici nu mai poate fi abandonat. Lumea virtuală oferă o putere seducătoare, însă iluzorie, chiar și când este intelectuală.
”În cele mai multe cazuri copiii sunt aduși la medic când s-a instalat deja dependența și copiii nu își mai doresc nimic altceva decât se se joace pe computer. Chiulul școlar și rezultatele slabe la învățătură sunt semnalele care îi mobilizează pe părinți. În multe cazuri din rândurile elevilor de la clasele mari de gimnaziu și ai adolescențiilor de la liceu se ajunge la psihoterapie și medicație. Întâlnim o psihopatologie urâtă de tip maniacal, depresie, agitație, simptome psihotice cu halucinații și chiar stări suicidare sau tentative de suicid”, spune medicul-şef al Secţiei de psihiatrie pediatrică de la ”Louis Țurcanu”.
Hotnews: VIDEO Internetul ne face mai prosti. Argumente pro si contra Videoclipul este un rezumat al dezbaterilor purtate pe acest subiect in cadrul conferintei organizate anul acesta de Intelligence Square si Newsy, pe baza cercetarilor stiintifice facute de urmatorii autori, impartiti in …
Cât de mult îl fereşti pe copil de nebunia lumii acesteia? Tu îi cumperi televizor, dar tu nu-i controlezi emisiunile, tu îi cumperi calculator, dar tot tu i-l schimbi, că nu mai este mulţumit de el, tu îi dai acces la internet, dar nu-i controlezi accesul la internet. Deci îţi stă în mână, ţie ca părinte, să faci ce trebuie pentru copilul tău. Dacă-l iubeşti. Dacă nu-l iubeşti, îl laşi liber (greșit). Şi atunci el face ce vrea, pe o parte, şi ce poate, pe de altă parte, cât poate el să înţeleagă.
Părinţii devin tot mai puţin curajoşi şi intuitivi în creşterea adolescenţilor. Copiii, ca orice adult morocănos, se retrag în camera lor când li se spune «Nu», dar, în loc să reflecteze ascultând muzică la volum maxim, ei înregistrează comportamentul aparent nejustificat al părinţilor pentru a-l arăta prietenilor de pe Facebook, ai căror părinţi sunt, la rândul lor, la fel de deplasaţi.
*** Familia Ortodoxa: COMPUTERUL, IQ‑UL ȘI VIITORUL COPIILOR NOȘTRI În lumea de astăzi, tot mai mult se pune preț pe inteligență, acumulare de noțiuni, abilități tehnice – „cele ale minții”. Iată însă că și specialiștii trag un semnal de alarmă, …
Doxologia: Pr. Stefan Zaharia: Identitate virtuală „Când eram eu de vârsta ta nu era aşa!” Cât de familiar răsună aceste cuvinte în urechile tinerilor de toate vârstele şi de pretutindeni. Şi este un adevăr rostit răspicat cu multă demnitate, alteori cu …
Experienţa unui jurnalist american despre efectele Internetului asupra minţii umane “Însuşi modul in care imi funcţiona creierul părea să se schimbe” Familia Ortodoxa nr. 8 Nicholas Carr este un jurnalist american, însă nu unul oarecare. Spre deosebire de mulţi colegi …
Sinele şi identitatea omului “Ce înseamnă sinele și identitatea? Când mă gândesc la sine și identitate, când mă gândeam zilele acestea, îmi tot venea în minte imaginea Sfinxului şi a Babelor de la Bucegi. Cine a fost acolo ştie că …
Rezumatul ideilor: – Cu cat e copilul mai mic, cu atat e mai nesanatos sa petreaca timp in fata televizorului sau a calculatorului. – Pana la 12 ani si chiar mai tarziu, le afecteaza dezvoltarea creierului si functionarea lui pe …
Prima TV: Captivati de monitor Copilul dumneavoastră stă lipit în permanenţă de calculator şi duceţi lupte grele până să-l convingeţi să iasă în parc, cu prietenii? Aveţi mare grijă! Specialiştii atrag atenţia că dependenţa de monitor are consecinţe grave asupra …
Familia Ortodoxa: Internetul ne face să înnebunim? [Partea I] Inainte de a lansa cel mai vizionat video din istoria internetului, Jason Russell era rareori activ în mediul virtual. Contul lui de YouTube era mort iar pe paginile de Facebook și …
Capital: Ne-a schimbat sau nu Internetul modul de gândire? “Internetul nu a schimbat felul în care gândim“, afirmă filozoful și psihologul Joshua Greene de la Harvard. “Ne‑a furnizat un acces fără precedent la informație, dar nu a schimbat ceea ce …
“Orice cuvant se rastalmaceste foarte usor in ziua de azi, acum iti vine parca nici sa nu mai vorbesti…” “PENTRU TOATE VOM DA RASPUNS…” “Nu-i destul sa stii canoanele, trebuie sa le mai si vezi in Duhul Sfant!” Ieromonahul Savatie …
Adevarul: Cum prosteşte tehnologia modernă Evoluţia tehnologiei are efecte nefaste asupra noii generaţii. Elevii sunt depăşiţi de operaţii aritmetice simple, iar jumătate dintre adulţii tineri au abilităţi de calcul situate la nivelul unui copil de 11 ani. Accesul permanent la tehnologia …
IMPRASTIEREA MINTII in era Internetului Singularity Hub: Despre cum iti ruineaza mintea Social Media Procesul continuu de creatie din mediul Web-ului 2.0 a transformat utilizatorul obisnuit de internet într-un hibrid ciudat de producator si consumator. Toata lumea este acum …
Gandul: Copiii care se joacă pe computer riscă o demenţă temporară. STUDIU Jocurile pe calculator dăunează grav sănătaţii, copiii care depăşesc cinci ore pe zi în faţa calculatorului riscând o demenţă temporară, relatează Daily Mail. Potrivit unui studiu, nu doar copiii …
Facebook te spioneaza si cand iesi din retea. CUM? Cosmarul BIROCRATIEI DIGITALE Romania Libera: Recunoaşterea facială marchează sfârşitul anonimatului Cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh au dezvoltat tehnologia de recunoaştere facială pentru şi subliniază aspectele pozitive şi cele …
20. “JOCURILE” GENERATIEI DIGITALE sau cum devine copilaria o amintire PE CALE DE DISPARITIE 21-09-2011
GSP: DEZBATEREA ZILEI Generaţia Net, pro şi contra » Ce spun specialiştii despre viitorul celor “crescuţi digital” Într-o dezbatere liberă şi spectaculoasă despre jocurile copilăriei, Gazeta pune faţă în faţă opiniile specialiştilor care analizează comportamentul şi perspectivele celor născuţi şi …
Gandul: Ce citesc adolescenţii: mailuri, sms-uri şi mesaje de pe reţelele de socializare, dar nu şi cărţi. STUDIU Un studiu realizat în Marea Britanie de către National Literacy Trust a descoperit că cei mici consideră drept lecturi sms-urile, email-urile şi …
Nota noastra: Dupa cum se arata si in articolul urmator, in ceea ce priveste modul in care se fac “jocurile” de catre cei mai puternici oameni ai lumii, asistam astazi la o aparenta schimbare de ton. Daca, in vremea de …
Marturie crestin-ortodoxa: . O realitate înfricoşătoare ”Rubrica “Statistici” de pe site-ul provitabucuresti.ro găzduieşte la capitolul “date despre România” un tabel sinoptic a cărui sumarizare este de natură să terifieze pe oricine, indiferent care i-ar fi poziţia sau opinia despre avort. …