Cand secretul devine doar discret. AGENDA DE MODELARE SOCIALA SI CENTRALIZARE GLOBALA ESTE ACUM LA VEDERE. La ce ar trebui sa fim mai atenti cand “dezvaluirile” curg, care ar putea fi noile capcane si ce avem de facut?

31-01-2011 12 minute ~~Sublinieri~~

Nota noastra:

Dupa cum se arata si in articolul urmator, in ceea ce priveste modul in care se fac “jocurile” de catre cei mai puternici oameni ai lumii, asistam astazi la o aparenta schimbare de ton. Daca, in vremea de pionierat a masoneriei, in atmosfera ”romantica” a sec. XIX, se cultivau secretul ezoteric, loja si conspiratia subversiva, astazi lojele sunt mascate diplomatic in think-thank-uri, departamente de politici publice si forumuri globale, obiectivele sunt ascunse in “agende reformiste” si “predictii”, iar secretul a devenit… discret. Intr-adevar, cum observa si Steve Watson in materialul tradus, acum, mai mult ca oricand, este ceasul in care secretele de altadata se discuta aproape la scena deschisa. Acest lucru este atat de evident cand ne uitam si la ceea ce se intampla astazi in tara noastra, care constituie un exemplu reprezentativ de experiment social de anvergura, lucru evident deja si pentru unii economisti.

Aceasta noua etapa, a ”conspiratiilor pe fata”, poate insemna mai multe lucruri:

1) Ca deja elitele globale nu se mai ascund prea mult dupa perdea, semn ca se simt total stapane pe situatie, ca este deja, cu ingaduinta lui Dumnezeu, oricat de greu ne-ar veni sa acceptam, “ceasul lor si stapanirea intunericului”, ca lucrurile au intrat in linie dreapta inspre implinirea prorociilor eshatologice, iar stapanii lumii nu mai au acum niciun fel de teama de nimeni si de nimic;

2) Ca trebuie sa fim constienti ca nu intamplator acestia isi permit acum, cu atata usurinta, sa lase nu doar sa “transpire”, ci chiar sa prolifereze din belsug, “dezvaluirile” si “demascarile” identitatii si planurilor pe care le pun la cale. Cel putin a unora dintre ele (faceti si un exercitiu si urmariti intr-o librarie sau chiar intr-un hipermarket cate titluri de literatura senzationala despre conspiratii, bilderbergi, illuminati exista. Deja se poate vorbi de o industrie in domeniu)… La puterea imensa si reala pe care o dispun, mai ales asupra circulatiei informatiei (si, prin excelenta, asupra internetului ca mediu predilect de circulatie), este de la sine inteles ca au avut si un interes strategic in “a da drumul la supapa”, in a alimenta chiar aceasta tendinta, extrem de “manoasa”, a unor mase largi de a detine un “acces” facil la “secretele cele mai secrete” ale scenariilor de conducere si de distrugere a lumii. Fiindca nu este exclus ca tocmai sub aceasta noua “perdea de fum” cat mai intinsa cu putinta, prin galagia si revolta starnite, intretinute si dirijate atent catre paroxism, sa se poata camufla si mai bine adevaratele pericole sau… sa dea nastere unor “efecte secundare” mult mai profitabile pe termen lung pentru strategii sinistri ai mersului planetei…. Dar toate cu ingaduinta lui Dumnezeu!

Un scop perfid al acestor scurgeri poate fi si cel de natura psihologica, iar aici este capcana in care foarte multi dintre noi putem cadea, chiar fiind manati de cele mai bune intentii. Se contureaza – si ne referim aici la zona de critica si opozitie fata de “sistemul” globalizant – un anumit tip de climat psiho-social in care oamenii sunt formati, practic, in asa fel incat sa fie tinuti intr-un continuu suspans, intr-o stare de tensiune si agitatie, cu adrenalina ridicata, pentru ca si aceasta dispozitie este una DE ASTEPTARE, dar nu este asteptarea cea vie si sanatoasa, eshatologica, a lui Hristos, ci ajunge sa fie o tanjire, o complacere sau o adictie morbida in toata regula dupa “evenimente apocaliptice”. Asistam, practic, la o substituire inconstienta a trezviei si a privegherii duhovnicesti cerute de Hristos pentru “asteptarea Mirelui” cu alarma si surescitarea psihologica, stare ale carei roade duhovnicesti predispun sufletul mult mai degraba catre primirea celui care va veni ca fals Mesia.

Sa tinem seama de cele scrise intr-o prorocie a Sfantului Nil Athonitul:

Hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura.

De aici, pe langa criza tot mai acuta de ordin social, provine si “efectul” atitudinilor “revolutionare”, ale caror “seminte” sunt aruncate astazi pretutindeni si in toate felurile, prin aţâţarea, alimentarea si mentinerea oamenilor intr-o stare de tulburare totala, de agitatie sterila si de dependenta bolnavicioasa de toti acei “stimuli informationali” care ii obisnuiesc cu “informatii soc de culise”, cu “senzatii tari” si “demascari” – in realitate total inutile pentru viata si pentru mantuirea lor – trezind insa… porniri de revolta nestavilita, dorinta de protest continuu, suspiciunea, ura, impulsul spre razbunare. Nu numai in ceea ce priveste ordinea statala, internationala, bancara, corporatista, etc., ci si in ceea ce priveste autoritatea Bisericii, prin minarea reperelor ei de incredere, de stabilitate si echilibru.

Vezi:

In plus, asa cum arata studiile recente despre efectele internetului, aceste dezvaluiri-surogat sunt momeala perfecta prin care oamenilor li se da sentimentul unui fals activism si chiar eroism, al unei participari directe la lucruri “grave”, “importante”, fundamentale. Astfel, omul devine tot mai izolat si mai abstras de la viata sa reala, deseori de la obligatiile sale minimale crestinesti sau omenesti, pentru ca traieste cu senzatia “evenimentului capital”, a “datoriei ultime”, si, prin urmare, cu inchipuirea ca el este cineva care conteaza la o scara mult mai mare, istorica, de vreme ce are privilegiul sa “participe” (o participare-surogat, prin tastatura si monitor), sa “dibuiasca” uneltele Raului si sa le condamne, facil, cu un click.

In realitate, ne temem ca ne autoamagim foarte mult, noi toti… si ca suntem, vorba staretului Antonie, deja, demult, niste soareci prinsi intr-o capcana, iar “pisica” se amuza acum copios de zbaterile noastre ridicole, asteptand, sadic, doar momentul potrivit pentru a ne curma cu un gest, brusc, toata libertatea controlata pe care ne-o irosim cu sarg … Ce ar trebui sa facem acum si ce sa nu facem, ce sa nu mai asteptam?

CE TRAIM ASTAZI? CE (NU) SE MAI POATE FACE?

Fericitul Martir VALERIU GAFENCU – mai aproape de noi ca oricand, prin cuvantul si exemplul sau profetic

3) ca nivelul “jocului” este atat de ridicat incat numai cine nu este atent se va lasa pacalit de aparente, fie ca acestea vin prin minciunile adormitoare si prin prejudecatile teoriilor mainstream (care resping si ridiculizeaza a priori orice fel de explicatie conspirationala a istoriei), fie ca vin prin “virusii” si “troienii” atasati aproape obligatoriu teoriilor conspirationiste lumesti – atunci cand acestea au la baza o logica vadit neduhovniceasca, de neasumare a pacatului si de identificare pur ideologica sau etnica a unor “vinovati”, atunci cand se bazeaza, pe langa realitati de culise deja “consacrate”, si pe legende, hoax-uri, pe fapte neverificabile, cand ajuta sa crcule si sa prolifereze pe piata intoxicari aruncate intentionat “pe piata” cu functie de test, cand acorda mai mult credit si mai mare insemnatate surselor anonime, care ne livreaza seturi complete de “certitudini” inselatoare, decat voii lui Dumnezeu facute cunoscute prin prorociile Sfintilor, validate de Biserica si cu intelesuri descoperite NUMAI inimilor smerite, care se tin strans de randuiala si Tainele Bisericii, precum si de poruncile lui Dumnezeu.

Fiindca spune Sfanta Scriptura:

“Ca multi oameni mari si slaviti sunt, dar tainele se descopar celor smeriti” (Is. Sir. 3, 19)

Cei amagiti de mandrie si slava desarta, cei prea imprastiati, cei plini de sine pentru cunostintele lor si prea increzatori in “informatii”, barfe si zvonuri, cei lipsiti de puterea Duhului lui Dumnezeu lucrator viu in ei, cei agitati, revoltati, infierbantati si incrancenati nu vor avea Duhul care sa-i ajute sa inteleaga ceea ce este esential si sa reactioneze dupa voia lui Dumnezeu, chiar daca ar fi inarmati, aparent, cu toate informatiile.

In orice caz, ceea ce este prea pe fata denota ca sunt multe capcane ascunse pe cale si ca raspunsurile facile, ideologice, pretentia sau parerea (de sine) ca putem detine “cheia” derularii Apocalipsei pe baza de informatii lasate libere pe reteaua www (pe care stim cine o stapaneste si dirijeaza), increderea absoluta fata de dezvaluirile senzationale si ”capitale” fata de aceste subiecte pot sa fie tot atatea piste false pe care suntem trimisi, poate si pentru a ne ocupa cat mai putin, daca se poate DELOC, de “singurul lucru care trebuie” si singurul lucru care ne poate salva de urgia care sta sa vina...

Cat despre noi, ca si crestini, ar trebui sa nu uitam esentialul, anume, ca nu este cel mai important ca elitele conspira (un lucru deja mai presus de orice indoiala), nici cum se numesc si cum sunt organizate ele, ci mai ales de ce le reusesc conspiratiile si, mai ales, ce avem noi de facut?

Perspectiva socio-politica, oricat de valoroasa pana la un punct, este limitata si, inevitabil, “infestata” si ea de tot felul de “virusi” lumesti diversionisti, asa ca trebuie sa lase loc, pana la urma, perspectivei duhovnicesti, tot la fel cum intelepciunea nebuna a acestei lumi trebuie supusa intelepciunii de taina a lui Dumnezeu.

Ce ne va salva de valurile urgiei care va urma?

Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?

E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE!

SA INCEPEM SA NE PREGATIM… CUM SI PENTRU CE?

CU CE VOM TRECE INCERCARILE VREMURILOR NOASTRE?

“CUM NE VOM MANTUI NOI?”

PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!

“Dumnezeu caută la lucrarea tainică a inimii; la lucrarea cea dinlăuntru, nu la cea dinafară. Când se exagerează cu lucrarea de dinafară, cum se întâmplă acum, e semn că s-a părăsit lucrarea lăuntrică“.

Si un disclaimer important: Unele contributii de pe globalresearch sunt utile, pentru ca sunt cercetari serioase si analitice ce surprind unele fenomene. De aceea, pot fi preluate, cu amendamentul ca de multe ori autorii lor sunt influentati de idei (tot revolutionare!) stangiste, de o privire reductionista asupra istoriei (de parca doar elitele bancare, sau elitele masonice, ar conta in ecuatie, deseori puse in balanta cu “poporul” chemat la opozitie) si, astfel, au nevoie de o incadrare mai larga. Asa am procedat, cu multe note si comentarii proprii, in care am aratat atat limitele, cat si partile valoroase ale contributiei, adaugand propriile insight-uri provenite dintr-o conceptie ortodoxa, cu articolul: IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA. Ultimul totalitarism

O astfel de contributie, mai punctuala, este si cea de jos. Dar daca ea este, cu amendamentele de mai sus, utila, trebuie sa precizam explicit ca siteuri ca cele coordonate de Alex Jones (acolo unde mai colaboreaza autorul articolului – nu este cazul cu globalresearch, care nu este sub autoritatea falsului lider anti-sistem) sunt o facatura anti-sistem. Am selectat-o datorita faptului ca am vrut sa evidentiem si noi aceasta noua etapa in promovarea agendelor de modelare sociala in care s-a intrat, deja, de ceva vreme; in articolul de mai jos autorul comenteaza o analiza din “prestigiosul” The Economist. Am tradus atat comentariul lui Steve Watson cat si originalul din The Economist.

**Bilderberg: Agenda pentru sistemul de control centralizat la nivel global este publică şi expusă la vedere**

de Steve Watson, globalresearch

Nota editorului Global Research Editor:

Julian Assange de la Wikileaks este, de asemenea, protejat al The Economist!

“Ne-am referit în repetate rânduri la presiunile pentru crearea unui sistem centralizat de control al guvernului mondial ca la o “conspiraţie pe faţă”. Grupurile precum Bilderberg, Comisia Trilaterală şi Consiliul pentru Relaţii Externe sunt elementele centrale ale acestei agende, modelând politicile oamenilor de stat şi ale power brokerilor pe care i-au cumpărat efectiv.

Un articol destul de bizar din The Economist abordează astăzi această structură de putere şi departe de a exclude o teorie a conspiraţiei, reafirmă pur şi simplu faptul că “elita cosmopolită” se adună într-adevăr la astfel de adunări şi cluburi evazive, pentru a modela lumea în care “superclasa” doreşte să locuiască. Desigur, The Economist este un mijloc perfect pentru etalarea conspiraţiei pe faţă, dat fiind faptul că editorul său este un participant obişnuit la conferinţa anuală Bilderberg, lucru pe care articolul îl recunoaşte cu mândrie în fragmentele de deschidere.

Foarte ironic, articolul descrie Bilderberg ca “o conspiraţie malefică care urmăreşte dominaţia mondială”, şi apoi continuă să afirme că de fapt, da, grupul are într-adevăr stăpânire asupra evenimentelor din lume. El a fost responsabil pentru moneda unică europeană, este gazda celor mai influenţi aristocraţi şi oameni de afaceri din lume, precum şi a unui mic cadru de ziarişti, reprezentând cele mai mari agenţii de presă, care au jurat să respecte regulile Chatham House, ceea ce înseamnă că nu pot divulga niciuna din “marile idei” care au fost urzite în cadrul Bilderberg.

“Lumea este un loc complicat, cu oceane de informaţii noi apărând în jur”, continuă articolul, “Pentru a conduce o organizaţie multinaţională, este folositor să ai o idee aproximativă despre ceea ce se întâmplă. De asemenea, ajută să fii în relaţii strânse cu alţi birocraţi globali. Deci, elita cosmopolită – finanţatori internaţionali, birocraţi, lideri caritabili şi gânditori – se întâlneşte şi discută în mod constant. Se adună la întâlnirile elitei … Formează cluburi.”

Potrivit articolului, cele mai influente astfel de cluburi sunt Bilderberg, Consiliul pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală, Fondul de Înzestrare Carnegie pentru Pacea Internaţională şi Grupul celor treizeci. Acum îşi arată natura secretă şi se dezvăluie lumii. “Încep zaiafeturile globocratice”, susţine articolul. Articolul mai prezintă câteva exemple de evenimente internaţionale majore care au fost schiţate de-a lungul anilor în cadrul adunărilor elitei, inclusiv acordurile diplomatice şi chiar deciziile privind principalele războaie.

“Astfel de întâlniri sunt o parte importantă din istoria superclasei”, The Economist citează din omul de ştiinţă Kissinger şi elitistul internaţional David Rothkopf, autorul cărţii Elita globală a puterii şi lumea sa. “Ele oferă accesul la unii din cei mai retraşi şi evazivi lideri ai lumii”. Ca atare, reprezintă unul dintre “mecanismele neoficiale ale puterii [globale]”, adaugă Rothkopf.

Totuşi, nu daţi vina pe elita internaţională “globocrată” pentru criza financiară, îndeamnă articolul, susţinând că superclasa a fost “luată prin surprindere”. Şi în timp ce articolul admite că unii bancheri internaţionali sunt responsabili pentru prădarea totală a sistemului, acesta încearcă să convingă cititorii că în ultimă instanţă, prezenţa unei elite internaţionale inter-conectate a salvat de fapt lumea de la colaps financiar complet – astfel încât să puteţi dormi liniştiţi noaptea.

Desigur, oricine urmăreşte îndeaproape activitatea unor astfel de grupuri de elită poate spune că nu au fost chiar prinse cu garda jos şi au fost pe deplin conştiente de faptul că criza a fost favorizată cu grijă de prin 2006. Rapoartele de la reuniunile Bilderberg din Canada, în 2006 şi Turcia, în 2007 au prezis prăbuşirea sectorului imobiliar din întreaga lume, estimând astfel un colaps financiar prelungit. De atunci, grupul dezbate exact modul în care trebuie să procedeze pentru a modela situaţia economică, cu scopul de a-şi spori influenţa sa şi pe cea a (sincer, nu suntem deloc răi) “superclasei”, la nivel mondial.

În urmă cu un deceniu, oricine vorbea chiar numai de existenţa grupului Bilderberg, cu atât mai mult sugera că este principalul manipulator al evenimentelor din lume, era categorisit direct drept un trăsnit cu coif din staniol. Astăzi, exact acelaşi afirmaţii alcătuiesc materialul editorialelor din presa din întreaga lume”.

Un raport special privind liderii globali ai lumii. Unde se întâlnesc şi discută oamenii influenţi

The Economist

“Nu poţi face nimic împotriva unei teorii a conspiraţiei”, oftează Etienne Davignon. El şade într-un birou impunător, cu o vedere formidabilă asupra Bruxelles-ului, pufăindu-şi pipa. Davignon este un aristocrat, fost vice-preşedinte al Comisiei Europene şi un om care a făcut parte din mai multe consilii de administraţie; din acest motiv unii îl considera prea puternic. El prezidează grupul Bilderberg, o conspiraţie malefică care urmăreşte dominaţia mondială. Cel puţin, aşa susţin numeroase site-uri web; pe lângă faptul că are legături cu al-Qaeda, ţine secret leacul pentru cancer şi doreşte să unească Mexicul cu SUA.

În realitate, Bilderberg este o conferinţă anuală pentru câteva zeci din cei mai influenţi oameni ai lumii. Anul trecut, Bill Gates şi Larry Summers s-au împrietenit la cataramă cu preşedintele Deutsche Bank, directorul Shell, şeful Programului Alimentar Mondial şi primul ministru al Spaniei. În fiecare an sunt invitaţi unul sau doi ziarişti, cu condiţia să nu scrie nimic despre întâlnire. (Transparenţă totală: redactorul ziarului The Economist mai participă uneori.)

Deoarece întâlnirile sunt neoficiale, ele atrag atenţia teoreticienilor conspiraţiei. Dar atracţia pentru participanţi este evidentă. Pot vorbi sincer, spune dl. Davignon, fără să-şi facă griji pentru cum li se vor interpreta cuvintele în titlurile de a doua zi. Aşadar, află ce gândesc cu adevărat alte persoane influente. Ideile mari sunt dezbătute în mod deschis. Potrivit domnului Davignon, întâlnirile ajută la punerea bazelor pentru crearea monedei euro. El îşi aminteşte dezacordurile puternice asupra Irakului: unii participanţi susţineau invazia din 2003, alţii se opuneau, iar alţii doreau să se procedeze altfel. Anul trecut dezbaterea privea problemele fiscale ale Europei şi supravieţuirea monedei euro.

Lumea este un loc complicat, cu oceane de noi informaţii apărând în jur. Pentru a conduce o organizaţie multinaţională, este folositor să ai o idee aproximativă despre ceea ce se întâmplă. De asemenea, ajută să fii în relaţii strânse cu alţi birocraţi globali. Deci, elita cosmopolită – finanţatori internaţionali, birocraţi, lideri caritabili şi gânditori – se întâlneşte şi discută în mod constant. Ei se adună la întâlnirile elitei, cum ar fi Forumul Economic Mondial de la Davos, Comisia Trilaterală şi reuniunea de la Boao, China. Formează cluburi. Antreprenorii etnici indieni din întreaga lume se înscriu în TiE (The Indus Enterprise). Instigatori şi agitatori din New York şi Washington devin membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe unde, într-o săptămână îl pot asculta pe preşedintele Turciei, iar în următoarea pe directorul executiv al Intel. Cel mai bogat om din lume, Carlos Slim, magnatul mexican al telecomunicaţiilor, găzduieşte o reuniune anuală a miliardarilor din America Latină care se susţin reciproc, discutând de ochii lumii despre sărăcia locală.

Davos este, probabil, cea mai ostentativă din adunările globocratice. Sute de roţi mari coboară în fiecare an pe staţiunea de schi din Elveţia. Cuvântările sunt interesante, dar marea atracţie este şansa de a vorbi pe coridoare cu alte persoane puternice. Uneori, astfel de discuţii aduc roade. În 1988, prim-miniştrii din Turcia şi Grecia s-au întâlnit la Davos şi au semnat o declaraţie prin care au evitat un posibil război. În 1994 Shimon Peres, atunci ministrul de externe al Israelului, şi Yasser Arafat au ajuns la o înţelegere asupra Gaza şi Ierihon. În 2003 Jack Straw, ministrul de externe al Marii Britanii, a avut o reuniune neoficială în apartamentul său de hotel cu preşedintele Iranului, ţară cu care Marea Britanie nu a avut legături diplomatice. Dar Davos nu este deloc o instituţie secretă: fiind plină de ziarişti. Încep şi celelalte zaiafeturi globocratice. Chiar Bilderberg a început recent publicarea listelor de participanţi pe site-ul său.

Unele organizaţii americane, cum ar fi grupurile de analiză pentru politica externă, sunt şi ele bine plasate pentru a exercita o influenţă la nivel mondial. De exemplu, Fondul de Înzestrare Carnegie pentru Pacea Internaţională s-a impus ca unul dintre cele mai de încredere locuri de discuţii, cu birouri în Beijing, Beirut, Bruxelles şi Moscova, precum şi Washington – deşi îi mai rămâne să îndeplinească viziunea fondatorului său, Andrew Carnegie, care a dorit încetarea războaielor. Cheia pentru a exercita o influenţă, spune Jessica Mathews, preşedinte al Carnegie, este “foarte simplă. Îi angajezi pe cei mai buni oameni.”

În ţările în care grupurile de analiză sunt subordonate statului, cum ar fi China şi Rusia, sistemele străine, cum ar fi Carnegie, se bucură de reputaţia de independenţă. Dacă pot susţine acest lucru prin cunoştinţe utile, ele pot influenţa politica. De exemplu, oamenii de ştiinţă ai Carnegie i-au povăţuit pe autorii constituţiei post-sovietice a Rusiei. Iar atunci când relaţiile dintre America şi Rusia au îngheţat sub preşedintele George W. Bush, biroul Carnegie din Moscova a înlesnit păstrarea unei linii de comunicare deschise între cele două guverne.

Astfel de întâlniri sunt “o parte importantă din istoria superclasei”, spune dl. Rothkopf, autorul cărţii eponime. Ele oferă accesul la “unii din cei mai retraşi şi evazivi lideri ai lumii”. Ca atare, reprezintă unul dintre “mecanismele neoficiale ale puterii [globale]”.

Unii birocraţi globali cred că se supraevaluează importanţa întrunirilor precum cea de la Davos. Howard Stringer, directorul Sony, este genul de persoană la care v-aţi aştepta să savureze astfel de adunări. Galez din naştere, de cetăţenie americană, a preluat în 2005 cea mai admirată companie din Japonia, atunci când se afla la ananghie, transformând-o în ciuda obstacolelor culturale imense. El declară că vizitele la Davos i-au făcut plăcere în trecut, dar că în acest an nu va mai participa. În plus, poate afla mai multe lucruri ascultându-i pe cei 167,000 de angajaţi ai săi.

La suprafaţă, sunt multe de spus despre instigatorii şi agitatorii lumii care se întâlnesc şi discută frecvent. Cu toate acestea, cu tot schimbul lor neobosit de informaţii, birocraţii globali au fost luaţi prin surprindere de criza financiară. Reţelele lor de contacte au dat unele avertismente, dar nu suficiente pentru a îndemna la o acţiune oportună.

Limitele taifasurilor

Jim Chanos, managerul unui fond de acoperire, care şi-a făcut prima avere pariind pe supraevaluarea de la Enron, i-a avertizat în aprilie 2007 pe miniştrii de finanţe din cadrul G8, că băncile şi societăţile de asigurare vor avea probleme. A mai făcut o avere atunci când acţiunile băncii s-au prăbuşit, cu toate acestea, este furios că avertismentele i-au fost ignorate politicos. El consideră un ultraj faptul că multe organisme de reglementare la nivel înalt din acea perioadă sunt încă în poziţii de putere. Şi îi acuză pe unii bancheri de “prădarea totală a sistemului”, prin plata unor prime în baza a ceea ce trebuie să fi ştiut că sunt profituri fantomă. După părerea lui, trebuie să se întreprindă o anchetă.

Birocraţii globali nu au reuşit să evite criza, dar şi-au adunat forţele în momentul în care a lovit. Guvernele ţărilor bogate au acţionat în mod concertat pentru a sprijini băncile cu banii contribuabililor. În America, replica a fost condusă de un trio bine conectat: Hank Paulson, secretar al Trezoreriei în administraţia lui George Bush jr. şi fostul director al Goldman Sachs; Tim Geithner, secretar al Trezoreriei în administraţia lui Barack Obama şi fostul director al New York Federal Reserve, precum şi un veteran al FMI, Consiliul pentru Relaţii Externe şi Kissinger Associates; şi Ben Bernanke, de la Harvard, MIT, Stanford, Princeton şi Bush White House, care este acum preşedinte al Federal Reserve. Pomparea banilor publici in companii private nu s-a bucurat nicăieri de simpatie, dar e posibil să fi împiedicat colapsul sistemului bancar mondial.

Acum guvernele încearcă să facă reguli pentru a preveni orice recurenţă. Mulţi oameni şi-au oferit sfaturile. Printre contribuţiile mai importante a fost un raport al Grupului celor treizeci (G30), un repertoriu neoficial al guvernatorilor din trecut şi din prezent ai băncilor centrale. Raportul Volcker, care promovează un mecanism central de compensare pentru tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate şi restricţiilor asupra tranzacţionării pe cont propriu de către bănci, a ajutat la crearea proiectului de lege american Dodd-Frank pentru reforma financiară. G30 este influent deoarece este format din oameni cu experienţă în punerea în practică a politicilor, declară Stuart Mackintosh, directorul său. Deci, atunci când face recomandări, acestea pot fi puse în acţiune, mai adaugă el.

Legaturi:

N-am crezut niciodată că există un plan secret al Naţiunilor Unite de a controla SUA. N-am văzut niciodată elicoptere negre pe cerul Montanei. Însă, pentru prima dată în viaţă, cred că formarea unui guvern mondial este ceva plauzibil. Un “guvern mondial” ar implica mult mai mult decât cooperarea între naţiuni. Ar fi o entitate cu caracteristici statale, susţinută de un corp de legi. Uniunea Europeană, care se constituie deja într-un guvern continental pentru 27 de ţări, ar putea fi un model. UE are o curte supremă, o monedă [unică] , mii de pagini de legi, un serviciu civil de amploare şi abilitatea de a desfăşura forţe militare. (Gideon Rachman, And now for a world government, Financial Times, 9 dec. 2008)