AUTIZAȚI DE TELEVIZOR SI CALCULATOR. Dependenta copiilor si adolescentilor de noile tehnologii are efecte devastatoare (DOSAR ROMÂNIA – REPORTAJ TVR foarte important cu Virgiliu Gheorghe, psihiatrul Raluca Grozavescu s.a). MEDIC NEUROLOG: ”O categorie noua sunt copiii cu autism light, cei care privesc mult la televizor”

20-10-2015 16 minute Sublinieri

Zeci de mii de copii – LIPSITI DE PARINTII PLECATI IN STRAINATATE

***

GENERATIA AUTIZATA

Reportaj realizat de Ileana Gaita (“Dosar Romania”, TVR 1)

despre EFECTELE TV si CALCULATORULUI asupra COPIILOR


GENERATIA AUTIZATA – Reportaj TVR despre… de medialert

  • ActiveNews: 

Documentar TERIBIL despre efectele NOCIVE ale ecranului asupra copiilor. Ce RISCĂ părinții care-și uită copiii în fața televizorului sau a tabletei

Un documentar despre efectele nocive ale privitului în exces la televizor arată că dezvoltarea copilului poate fi afectată, iremediabil, din acest motiv, informează TVR.
“Se exagerează foarte mult cu statul la televizor. Din păcate, pe lângă unele efecte pe care le credem pe benefice, dar care nu sunt chiar așa de benefice, unele sunt foarte dăunătoare”, spune psihologul Raluca Grozăvescu.
“La clasa a VI-a i-a pus pe copii să deseneze un desen în care să arate ce fac copiii în pauză. Ce au desenat majoritatea? Copiii care se joacă pe telefon sau pe tabletă. Așa percepeau ei jocul în pauză”, afirmă biofizianul Virgiliu Gheorghe.
Televizorul este primul care introduce copilul în dependența de ecran și îi dezvoltează, uneori, iremediabil, dezvoltarea copilului, arată realizatorii documentarului.

OTRAVA care face RAVAGII printre copiii din România, dată chiar de părinți. Medici: Avem 2-3 cazuri disperate pe săptămână, inclusiv copii de grădiniță

Copiii şi adolescenţii îşi riscă sănătatea, “drogul” fiindu-le oferit zilnic chiar de părinţi. Medicii susţin că jocurile pe calculator dăunează grav sănătății, iar utilizarea frecventă a computerului a dat naştere dependenţei.

”În multe cazuri se ajunge la psihoterapie și medicație”, spune medicul-şef al Secţiei de psihiatrie pediatrică din cadrul Clinicii de Psihiatrie şi Neurologie pentru Copii şi Adolescenţi a Spitalului „Louis Ţurcanu” Timişoara, Laura Nussbaum.

Numeroşi copii au încă de mici tablete şi laptopuri, de cele mai multe ori manevrând fără probleme tastatura şi mouse-ul înainte de a învăţa să scrie cu stiloul. 

”E adevărat că accesul copiilor la noile tehnologii le dezvoltă abilități și aptitudini, dar lucrurile trebuie făcute cu măsură, iar debutul în mediul virtual trebuie amânat cât mai mult cu putință. Calculatorul, tableta și telefonul mobil dau dependență. Avem foarte multe cazuri de copii de la grădiniță sau de la clasele primare. Aceștia nu își doresc nimic altceva decât să se joace pe calculator. Cu cât vârsta la care copiii au acces la calculator e mai mică, cu atât este mai periculos în ceea ce privește adicția”, spune medicul timișorean.

O dată cu creşterea în vârstă, se ajunge la cazuri în care copiii chiulesc de la ore pentru a sta cu ochii ațintiți pe monitor și mintea conectată la o realitate virtuală, de cele mai multe ori violentă.

”Unii dezvoltă ticuri, alții sunt agitați. La mulți se exacerbează anumite probleme mentale sau comportamentale care altfel ar fi trecute mai ușor cu vederea. Avem mulți copii hiperactivi. Unii ajung la obezitate deoarece refuză orice fel de mișcare. Alții refuză să mai mănânce și nici apă nu mai beau ca să nu își întrerupă jocul. Apoi mai apar și alte probleme. Copiii fug de realitate și se refugiază în mediul virtual pentru că altfel controlezi lucrurile în joc. Mai mult, sunt cazuri în care copiii socializează doar online, ei acolo trăiesc. De asemenea, sunt și foarte mulți elevi la care bioritmul este perturbat. Unii ajung să doarmă doar două ore din 24. Alții dorm doar câteva ore după trei-patru zile de nesomn pe motiv că trebuie să termine un nivel de joc. Se ajunge în situația în care copiii nu mai au limite”, spune Laura Nussbaum, citată de Renașterea Bănățeană.

Majoritatea părințiilor vin la un consult de specialitate abia când situația scapă de sub control, iar părinţii se impacientează că nu mai găsesc soluţii:

”În cele mai multe cazuri copiii sunt aduși la medic când s-a instalat deja dependența și copiii nu își mai doresc nimic altceva decât se se joace pe computer. Chiulul școlar și rezultatele slabe la învățătură sunt semnalele care îi mobilizează pe părinți. În multe cazuri din rândurile elevilor de la clasele mari de gimnaziu și ai adolescențiilor de la liceu se ajunge la psihoterapie și medicație. Întâlnim o psihopatologie urâtă de tip maniacal, depresie, agitație, simptome psihotice cu halucinații și chiar stări suicidare sau tentative de suicid”, spune medicul-şef al Secţiei de psihiatrie pediatrică de la ”Louis Țurcanu”.

”Avem două-trei cazuri disperate pe săptămână. Patologia este mai greu de recunoscut, iar pacienții ajung la medic când situația scapă de sub control. Foarte puțini părinți vin la timp, majoritatea apelează la specialist abia atunci când copilul nu mai funcționează în nici o direcție. Cu cât se amână rezolvarea problemei, lucrurile se agravează. Cele mai grele cazuri sunt cele în care și mediul familial este perturbat.”, precizează Laura Nussbaum.

Potrivit specialistului timișorean, o mare parte din vină o poartă părinții care nu limitează accesul copiilor lor la computer, ba chiar îi neglijează, dedicându-și timpul în special situației financiare, cu speranța că banii rezolvă toate problemele.

 ”Dependența de calculator și consumul de substanțe interzise merg mână în mână. Rezolvări sunt, dar trebuie lucrat. Din cauza incosecvenței părinților avem însă puține reușite. Din păcate pentru foarte mulți părinți primează banii, iar copiii se simt abandonați și lipsiți de valoare, astfel că se impune și terapie de familie pentru ca pacienții să nu se mai simtă singuri, ci să se simtă valorizați, spune Laura Nussbaum.

Conform medicului timișorean, timpul petrecut la calculator de un copil ar trebui să fie de 15-30 de minute zilnic, în funcție de vârsta acestuia. Mai mult, acesta trebuie antrenat de părinți în tot felul de activități care să-i capteze interesul. Nu în ultimul rând, elevii mari trebuie să-și dea seama ei singuri că jocul și interacțiunea cu semenii doar virtual le afectează sănătatea.

Dr. Raluca Teleanu, şefa secţiei de Neurologie pediatrică de la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu“ din Capitală, dezvăluie, pentru „Weekend Adevărul“, atât din experienţa de medic, cât şi din cea de mamă, sfaturi preţioase pentru protejarea creierului copiilor dinainte de a se naşte până la vârsta adolescenţei […]

Ce probleme întâlniţi frecvent la copii?

Jumătate din consultaţiile pe care le am sunt pentru cefalee psihogenă. Sunt copii cu oboseală cronică, cu un program infernal de viaţă, care acuză dureri de cap. În afară de cefalee, surprinzător de mult în ultima vreme vedem manifestări paroxistice, spunem noi, medicii. Părinţii le spun crize, alţii le spun convulsii. Ceea ce aş vrea eu să se reţină este că nu toate manifestările de acest gen sunt epileptice, dar multe sunt. De aceea, atunci când se întâmplă aceste manifestări, este corect să ajungi la un neurolog, să faci nişte investigaţii, iar tu ca părinte să te lămureşti de ce face copilul tău în diverse feluri. Sunt crize epileptice în care copilul nu îşi pierde cunoştinţa. Eu văd un număr foarte mare de copii cu epilepsie şi în ultimii ani din ce în ce mai mulţi. Nu-mi dau seama din ce cauză. Pe plan internaţional nu se ştie de ce vedem mai mulţi copii cu astfel de probleme neurologice. Apoi văd copii cu malformaţii şi care au deficite motorii, pareze, paralzii, cu întârziere mentală. Cam aceasta e patologia care predomină.

Tot la noi ajung copii cu deficit de atenţie şi sindrom hiperkinetic, pe care sincer eu nu îi gestionez. De ce? Părinţii sunt speriaţi de cuvântul psihiatru şi li se pare că dacă vin să discute cu un psihiatru, este mai puţin grav. Eu întotdeauna îi încurajez să mergă la psihiatru. Important este să găsească o soluţie pentru copil. O altă categorie de copii pe care îi văd, dar nu îi monitorizez pentru că nu ţin de neurologie, sunt cei cu suspiciune de autism. Încerc să respect nişte reguli pe care mi le-am propus, printre care şi aceea de a lucra în echipă, şi trimit pacienţii cu autism la psihiatru şi psiholog. Doar dacă e nevoie şi de prezenţa mea alături de ei, dacă au şi epilepsie, pentru că sunt copii cu autism şi epilepsie, atunci mă implic şi eu. Mai sunt copii cu întârziere de limbaj pe care îi văd, dar şi ei sunt îndrumaţi către psihiatru.

O categorie nouă sunt copiii cu autism light, cei care privesc mult la televizor, dar ei nu sunt autişti, ci sunt „autizaţi” de mediul în care stau.

Ce înseamnă privit mult la televizor?

Privit de la o oră în sus pe zi la televizor e mult pentru un copil…

Cred că sunt extrem de puţini copii care privesc doar o oră pe zi la televizor…

Într-adevăr, dar sunt mulţi copii care stau şi o jumătate de zi la televizor. Mănâncă la televizor, stau pe oliţă la televizor, toată viaţa lor se petrece într-o cameră unde se află un televizor. Părinţii sunt mulţumiţi că ei sunt cuminţi. Mamele spun: „Eu trebuie să gătesc, am treburile casei şi atunci îmi e uşor“. Dar eu mă întreb oare ce făcea mama cu mine prin anii 70. Şi ea gătea, şi ea avea serviciu, şi eu nu stăteam la televizor. Nu e mai puţin adevărat să societatea s-a schimbat, că trăim într-un stres mai mare, dar nu cred că trebuie să ne ascundem în spatele acestor lucruri. Trebuie să învăţăm a ne gestiona timpul şi, foarte important, să aveam curajul să ne creştem copiii. Părinţii noştri erau mai curajoşi. Copiii nu vor ei să vină pe lumea asta şi atunci trebuie să ni-i asumăm. „Sting televizorul!“

Ce le spuneţi părinţilor cu copii „autizaţi” de televizor?

Sunt foarte radicală. Sting televizorul! (râde) Am făcut acest „experiment“, mai mult din curiozitatea mea ca părinte, nu ca profesionist, în cazul unor copii despre care mi-am dat seama că nu au autism. Am evaluat copilul, împreună cu colegii mei, şi le-am propus părinţilor „să facem o probă, să vedem ce se întâmplă într-o lună, în care televizorul dumneavoastră s-a stricat, e o cutie neagră, nici măcar dumneavostră nu vă uitaţi“. Există şi părinţi care spun „dar el nu priveşte la televizor, pentru că stă pe un post de ştiri“. Nu contează. Ecranul este o atracţie pentru copil şi el receptează orice.

Le propun părinţilor să se implice în schimb în viaţa copiilor, să meargă în parc, la teatru, să citească împreună, să povestească, să deseneze, să facă orice, dar nu cu mijloace audiovizuale. Surpriza extrem de plăcută a fost că părinţii se întorc cu alţi copii, după numai o lună. Este magie, spun părinţii. Copiii îşi doresc afecţiunea părinţilor, se deschid şi rareori se întâmplă să nu vezi un progres. În câteva luni, copiii pierduţi în lumea televizorului revin foarte frumos la realitate. Este greu la început, dar copilul uită uşor-uşor de televizor şi este fericit că petrece timp cu părintele.

Este vorba despre un timp de calitate…

Eu nu prea sunt de acord cu această formulă. De obicei, când spunem timp de calitate înseamnă ce e puţin. Sunt părinţi care spun „da, dar stau o jumătate de oră şi sunt tot al lui“. Eu cred că şi trei ore dacă ar sta şi copilul ar fi lângă el, ar fi şi mai bine. Nu putem să ne ascundem după acestă formulă modernă în care petrecem calitativ, dar cantitatea nu este. Trebuie să ne străduim atât timp liber cât avem să-l petrecem cu copilul. Cel mai bun exemplu sunt copiii cu situaţie materială foarte bună care vin în cabinet şi, când îi întreb ce îşi doresc, spun că nu ştiu ce să îşi dorească. Mi se pare atât de trist pentru un copil să nu ştie ce să-şi dorească. Eu îi las pe copiii mei tot timpul să-şi dorească lucruri. Nu poţi să trăieşti fără să-ţi doreşti nimic. Dacă totul e perfect în viaţa ta, la un moment dat te plictiseşti de atâta perfecţiune. […]/ integral pe adevarul.ro

Peste 81.500 de copii sunt afectati de plecarea parintilor la munca in strainatate, peste un sfert dintre ei au ramas fara niciun parinte si peste 4.000 de minori au ajuns in sistemul de protectie speciala, rezulta din datele centralizate de ANPDCA, citate de agentia Mediafax.

Datele centralizate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie (ANPDCA) arata ca, la jumatatea acestui an, 61.374 de familii din Romania, cu 81.581 de copii, aveau cel putin unul dintre parinti plecat la munca in strainatate.

Dintre acestea, in 15.675 de familii ambii parinti sunt plecati din tara, iar numarul total de copii ramasi acasa care provin din aceste familii a ajuns la 21.319.

Dintre acestia, 20.166 sunt ramasi acasa in ingrijirea rudelor pana la gradul IV, fara masura de protectie, iar 1.064 sunt intr-o forma de protectie speciala: 163 la asistent maternal, 255 in centre de plasament, 554 la rude de pana la gradul IV, 92 la alte familii sau persoane si 89 la vecini sau alte familii/persoane fara masura de protectie.

In 37.465 de familii, cu 50.020 de copii, un parinte este plecat la munca in strainatate. Din cei peste 50.000 de copii, 1.699 se afla in sistemul de protectie speciala: 232 la asistent maternal, 398 in centre de plasament, 962 la rude de pana la gradul IV, 107 la alte familii sau persoane, iar 862 in alte situatii, fara masura de protectie speciala.

In evidentele directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului mai figureaza 8.234 de familii cu parinte unic sustinator plecat la munca in strainatate, cu un total de 10.242 de copii afectati. Dintre acestia, 8.915 sunt in ingrijirea rudelor pana la gradul IV, fara masura de protectie, iar 1.250 sunt in sistemul de protectie speciala: 276 la asistent maternal, 287 in centre de plasament, 599 la rude de pana la gradul IV, 88 la alte familii sau persoane si 77 in alte situatii, fara masura de protectie speciala.

In total, 4.013 dintre copiii afectati de migratia parintilor se afla in sistemul de protectie speciala, peste jumatate dintre ei (2.115) fiind in grija rudelor de pana la gradul IV, 940 in centre de plasament, 671 la asistent maternal si 287 la alte familii sau persoane.

  • ActiveNews:

Părinții s-au săturat de Halloween. Un tată a luat ATITUDINE și a cerut autorităților: Opriți promovarea și serbarea urii, a groazei și a sângelui în școli”. RĂSPUNSUL inspectoratului școlar este incredibil

Se înmulţesc vocile care cer Ministerului Educaţiei Naţionale să ia măsuri ca şcolile de stat să nu mai promoveze Haloween-ul. După ce anul trecut, 28 de ONG-uri au cerut MEN să respecte Legea Educaţiei şi să nu permită apariţia Halloween-ului în şcoli, iată că în judeţul Suceava un părinte a scris un memoriu ce subliniază aceeaşi idee.

Astfel, la începutul săptămânii trecute, pe adresa Inspectoratului Şcolar Suceava, a sosit un memoriu care cere şefilor învăţământului sucevean să trimită o circulară în şcoli prin care să interzică promovarea şi sărbătorirea Halloweenului, “o serbare a urii, a groazei, a sângelui”, informează Monitorul de Suceava.

“Trebuie să iubim tradiţiile bune ale acestui popor român – familia, iubirea de glie, iubirea de ţară, iubirea de Dumnezeu, iubirea valorilor creştine, obiceiurile şi portul românesc. Din păcate cultura vestică suferă dezechilibre ordinare, împrumutând tot felul de obiceiuri lipsite de cel mai mic bun-simţ”, se arată în memoriul semnat de un părinte sucevean, Ionel Butnariu.

Acesta a mai declarat că apreciază vorbele Danielei Răileanu, inspector pentru învăţământul preşcolar, care, în cadrul unui cerc pedagogic, a propus profesorilor ca, în acest an, să uite de Halloween şi să promoveze valorile şi tradiţiile poporului român, fără ca elevii să fie părtaşi la “sărbătoarea groazei”.

Un memoriu asemănător a mai fost trimis de Ionel Butnariu către Inspectoratul Şcolar Suceava şi în urmă cu un an de zile, reprezentanţii instituţiei transmiţând un răspuns halucinant: prin activităţile educative promovate în mediul educaţional este încurajată libertatea de exprimare, dar și “valorile morale, culturale și umane”.

“Calendarul Activităţilor Educative cuprinde acţiuni şi activităţi care marchează diferite evenimente educative din calendarul internaţional, naţional, regional, interjudeţean, judeţean şi local, prin intermediul cărora sunt promovate valori morale, culturale şi umane, conform idealului educaţional care constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individului”, a transmis IŞJ.

Semnatarul memoriului a făcut apel şi la Ministerul Educaţiei, în octombrie 2014, pentru a cere clarificări cu privire la legitimitatea acestei sărbători.

Reprezentanţii ministerului de resort au răspuns adresei, menţionând că ministerul nu a impus şi nici nu a recomandat inspectoratelor şcolare şi implicit unităţilor de învăţământ organizarea unor activităţi dedicate diferitelor sărbători.

“Ministerul nu are nici o prevedere legală prin care să interzică organizarea în şcoli a unor activităţi dedicate diferitelor sărbători sau a unor activităţi legate de sărbătoarea Halloweenului”, a transmis instituţia.

Halloweenul este marcat, de regulă, la finele lunii octombrie. Deşi legea Educaţiei recomandă “păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român”, de ani buni Halloweenul sau Sf. Valentin (14 februarie) sunt importate în şcoli cu toată recuzita de rigoare.

Doi părinți îi scriu Andreei Vass, “mama de weekend”: Faptul că ați ales să nașteți într-o sămbătă pentru a nu rata o zi de muncă nu este o problemă. Este o TRAGEDIE

Prim-vicepreședintele PNL Andreea Paul (Vass) a postat pe facebook un mesaj care a stârnit o adevărată furtună între părinți.

Aceasta a spus că “și-a programat” nașterea copilului într-o zi de sâmbătă pentru a nu “rata nicio zi de muncă”.

Postarea, considerată de mulți cu-adevărat șocantă, a trimis pe adresa redacției o replică din partea unei familii, reacție pe care o publicăm integral.
Iată textul:

Motto:

“Cele mai vătămătoare trei dependențe: de heroină, de carbohidrați și de un salariu lunar”

“… poți controla mult mai bine un sclav dacă îl convingi că este un salariat”

“Între gheață și apă nu există o stare intermediară, însă există una între viață și moarte: serviciul”

(Nassim Nicholas Taleb)

Stimată doamnă Andreea Paul (Vass),

În mod normal nu ar fi trebuit să vă scriu despre deja celebra Dvs. postare cu nașterea planificată sâmbăta.

În primul rând, pentru că sunt bărbat – iar bărbații nu ar trebui să aibă prea multe păreri cu privire la naștere, întrucât nașterea este, absolut previzibil, ceva care ține exclusiv de femei. Dar cum fac parte, spre norocul meu, din puținii bărbați care au stat alături de soțiile lor absolut TOT travaliul, și-au ținut copilul în brațe la câteva minute după naștere, i-au clampat ei înșiși cordonul ombilical și au văzut live și necenzurat o placentă, vă rog să contați pe familiaritatea mea cu subiectul.

În al doilea rând – sunt apolitic și nu mă mai uit la televizor de vreo 10 ani (mă simt OK, nu am avut sevraje, dorm bine, mănânc cu poftă, sunt o dovadă vie că există viață și în afara TV-ului. Ca și în afara politicii). Chestia asta îmi permite luxul de a nu ști cine este sau a fost ministru la cutare minister sau care sunt “numele grele” și “culisele” politicii de azi. Și, vorba unui prieten, sper să pot reuși la un moment dat performanța de a nu ști cum îl cheamă pe președintele României. Ca urmare, sper să nu mi-o luați în nume de rău, dar până când a început să circule postarea Dvs., chiar nu am știut cine sunteți. Bine, nici acum nu știu mare lucru, dar văd, totuși, că pagina Dvs. publică e destul de accesată, deci sunteți urmărită și probabil învestită cu încredere de destul de mulți români. Evident, cu cât sunteți mai apreciată, cu atât sunteți (sau ar trebui să fiți) mai responsabilă pentru ceea ce spuneți. De asta vă și scriu.

Înainte a trece la “fondul” problemei, vă semnalez o primă eroare. Spuneați, în celebra postare (pe care ulterior ați editat-o, ștergând și comentariile aferente), chiar la început, că v-ați sacrificat mult pentru a vă dedica “politicii, adică dumneavoastră, comunității”. Sincer, m-a cam speriat ușurința cu care ați pus semnul egal între politică și comunitate. Nu de alta, dar eu – împreună cu mulți alți prieteni la fel de apolitici – deși aparținem comunității, nu se simțim absolut deloc reprezentați de clasa politică (nici de partidul Dvs., nici de partidul opus Dvs., de UDMR nu mai povestesc). Prin urmare, de la bun început, vă rog mult de tot să nu vă mai sacrificați pentru mine, nici pentru soția mea, nici pentru copiii mei actuali și viitori. Nu are nimeni nevoie de politicieni care se sacrifică nebunește – din contră, avem nevoie de exact opusul: politicieni cu simțul realității, proporțiilor și măsurii. Deci, vă rog, fără jertfe spectaculoase pe sfântul altar parlamentar. Cu atât mai mult cu cât prețul sacrificiului este – Dumnezeule! – un copil (iar copiii, nu are rost să vă amintesc, nu au nici o vină). Ah, apropos de copil…

… Nu vă scriu acum ca să vă spun că, în calitatea Dvs. de mamă, ar fi trebuit să vă puneți multe întrebări înainte de a trece la cezariană, indiferent dacă ziua aleasă era sâmbătă, joi sau mai pe la sfârșitul lui ianuarie, ca să iasă vărsător. Îmi pare rău, sună foarte politically incorrect, dar în afara unor situații extrem de speciale – trombofilie, sindrom antifosfolipidic, lupus anticoagulant etc. – cezariana este un moft. Și încă un moft foarte costisitor, cu riscuri mari și efecte pe măsură, mai ales din punctul de vedere al fiziologiei nou-născutului! Nu o spun eu, o spun Michel Odent, Grantly Dick-Read și alți ginecologi celebri (total nemediatizați în România, țara cu cea mai mare rată a cezarienelor din Europa). V-aș putea trimite o listă cât toate zilele cu referințe medicale în acest sens, dar, repet, nu e ăsta scopul mesajului meu. Oricum, la următorul copil, poate ar fi bine să luați în considerare și alternativa asta. Pentru binele lui. Și, ca om politic, poate dați o mână de ajutor la conștientizarea marilor dezavantaje ale cezarienei. Dr. Raed Arafat a făcut-o acum câțiva ani dar el are un defect – e bărbat, implicit recomandările lui cu privire la naștere nu pot avea același impact cu al unei femei. Așa că, dacă vreți să faceți un mare bine femeilor și nou-născuților din România, începeți de aici, din propriul Dvs. cămin.

Dar, dna. Paul (Vass), mai periculos decât cezariana-de-weekend mi se pare modelul de gândire și de viață care v-a făcut să apelați la această procedură dubioasă. Anume ideea teribilă că Munca-cu-M-mare este valoarea absolută care trebuie să ne controleze în chip absolut viața tuturor, femei și bărbați deopotrivă. Munca aia care te face să uiți de tine (și, eventual, de copilul/copiii din burtică). Munca aia care te depersonalizează, care îți dă viața peste cap, care îți face praf ficatul și, eventual, familia. Munca aia idiotizantă pe care o prestează orbește sute de milioane de oameni pe lumea asta. Munca aia care ajunge să fie sinonimă cu blestemul și cu însăși viața. Munca aia care a făcut ca în limba română, cuvântul “servici” să fie înlocuit, plastic și extrem de sugestiv, de “scârbici”. Munca aia care face ca, pentru cei mai mulți dintre noi, dimineața de luni să fie sinonimă cu sila, iar weekendul să nu fie altceva decât prilejul unei refulări în alcool și shopping. Munca aia cu care se mândreau pe vremuri comuniștii în vreme ce puneau intelectualii (ah, leneșii ăia de intelectuali!) la săpat Canalul. Munca aia cu care se mândresc astăzi corporatiștii, zicându-și în sinea lor că ei – prea-harnicii semizei ai Powerpoint-urilor – sunt motorul progresului civilizației la nivel mondial și poate chiar intergalactic.

Munca aia care nu diferă de sclavie decât prin prisma faptului că sclavii nu aveau mașină de serviciu și telefon mobil. Asta doriți pentru femeile a căror cauză spuneți că o susțineți?

Are rost să vă amintesc de cazul sinistru al Ralucăi Stroescu de la Ernst & Young care a murit pentru că a luat de bună ideea asta cu munca la turație maximă? Are rost să vă amintesc că munca excesivă creează imbecili hiperactivi tot așa cum lenea excesivă creează imbecili hiperpasivi? Are rost să vă aduc aminte că, uneori, marile revelații îi lovesc pe oameni exact atunci când NU muncesc? Știți, chiar înainte de a revoluționa fizica, Newton stătea sub măr. Subliniez – stătea! Stătea și… și atât.

Promovând cu atâta nonșalanță munca excesivă, promovați ceva și mai periculos – spulberarea de bună-voie a timpului liber. Nu, nu mă refer la timpul ăla liber în care te dai pe Facebook sau spargi vitrinele din mall. Mă refer la darul ăla neprețuit care ni s-a dat tuturor – și pentru care nu avem nici un merit. Și care, din păcate, nu se mai întoarce niciodată. Știți, timpul ăla în care citești o carte, sau respiri adânc, sau privești cerul minute în șir, sau te bucuri de tihna unei grădini cu flori, sau împarți o conversație și un ceai cu un prieten. Răgazul ăla în care îți pui ordine în gânduri, în care îți aduni mințile, în care îți redefinești permanent poziția față de lume și de tine însuți, în care meditezi, te rogi, visezi cu ochii deschiși sau stai de vorbă cu tine.

Ce înseamnă timp liber pentru un copil, inclusiv pentru copilul Dvs.? Înseamnă nimic mai puțin decât asta: dragoste oferită, minut cu minut, oră cu oră. No time, no love.

Timpul liber de dinainte de naștere înseamnă timpul în care tu, ca femeie însărcinată, nu te mai agiți ca o nebună și încerci să îi creezi un mediu cât mai liniștit pruncului pe care îl porți; în care începi deja să dezvolți o relație cu noua viață din tine; în care urmărești, te miri și te bucuri de fiecare centimetru câștigat în diametru; în care îți pregătești corpul și sufletul pentru marele eveniment. E mai ales timpul în care ai grijă de burtică, că burtica nu e portbagaj, ci domiciliul temporar al unei vieți care există deja și pentru care ești responsabilă. De asta și există concedii pre-natale (mult prea scurte la noi, dacă mă întrebați pe mine, poate faceți ceva în acest sens).

Timpul liber de după naștere înseamnă timpul pe care tu, ca proaspătă mămică, îl dedici COMPLET noii vieți căreia i-ai fost prilej de venire pe lume. Zi și noapte, non-stop, fără program, fără cronometru și mai ales fără regretul că nu ești la job și că nu salvezi lumea. Din punctul meu de vedere, asta se cheamă de fapt sacrificiu, asta înseamnă să fii femeie și prin asta femeile vor fi întotdeauna, incontestabil, superioare bărbaților. Și de asta și există concedii post-natale (mult prea scurte la noi, dacă mă întrebați pe mine, poate faceți ceva și în acest sens).

Știu, ce am scris mai sus sună cam antifeminist și că nu e chiar cool, dar vă garantez că am aprobarea prealabilă a soției mele care a făcut întocmai și nu regretă nici o clipă. Pe noi doi nu ne va convinge nimeni niciodată că emanciparea femeii presupune ca ea să-și nască copiii între o conferință pe Skype și două mailuri urgente. De asemenea, dacă vi se pare cumva umilitor pentru femei ce am scris mai sus, regret, însă vă anunț că nouă ni se pare infinit mai umilitor ca femeia să fie tratată ca o rotiță oarecare dintr-un sistem, ca un roboțel super-productiv care, într-o mică pauză de funcționare, face și ea un roboțel mai mic, îl conectează la pompa cu lapte praf și apoi îl lasă, de voie sau de nevoie, pe seama babysitter-ului și statului.

Dacă vreți cu adevărat să le sprijiniți, oferiți-le femeilor din România șansa de a petrece timp, cât mai mult timp cu copiii lor, fără să fie obligate să meargă la job pentru a-i putea întreține. Ăsta va fi cu adevărat “un tsunami mental”, cum vă place să spuneți.

Suntem în plin paradox – toată lumea vrea ce-i mai bun pentru copilul său. Și toată lumea pleacă de acasă în căutarea a ce-i mai bun pentru copilul său, lăsându-și copilul cu … bona.

Ce îi puteți dărui copilului Dvs., crescut pe acest model în care el e pe locul doi față de carieră, pardon, voiam să spun Carieră? Cu ce umpleți absența? Cu o bonă, eventual thailandeză, o tabletă performantă, un smartphone scump, o școală privată și câteva zile de concediu ca sa vă compenseze lipsa în tot restul anului? Time is not money, Ms. Paul Vass. Time is life. Parafrazând o reclamă străveche, ăsta e unul din lucrurile ălea pentru care nu există Mastercard.

Faptul că ați ales când să nașteți în loc să lăsați natura să-și urmeze cursul firesc este o problemă.

Dar faptul că ați ales să nașteți special într-o zi de weekend, pentru a rata nici o zi de muncă, nu mai este o problemă; este o tragedie.

Iar faptul că o spuneți cu mândrie, pe Facebook, așteptându-vă ca alegătoarele Dvs. să vă asalteze cu like-uri și share-uri și să vă urmeze în gest și în atitudine arată că nici măcar nu bănuiți dimensiunile acestei tragedii.

E tragedia unui om care trăiește fără să fi înțeles lucruri simple, fundamentale – că există un timp rostuit pentru toate, și pentru muncă și pentru odihnă, și că e de datoria noastră de ființe raționale să cultivăm echilibrul dintre ele; că dragostea presupune în primul rând prezență; că piticii noștri sunt miracole și, ca orice miracole, se văd doar de cei pregătiți deja să le vadă.

E tragedia unei femei care n-a înțeles că femeile nu cuceresc lumea. Ele o nasc.

Vă urez să aveți mult timp!

Cu cele mai bune gânduri,

Un tătic.
(scrisoare contrasemnată de o mămică – soția tăticului sus-menționat).

*


Categorii

Bolile generatiei digitale, Documentare/ Reportaje, Internet, New Media, Noile Tehnologii, Razboiul impotriva familiei / vietii, Video, Virgiliu Gheorghe

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “AUTIZAȚI DE TELEVIZOR SI CALCULATOR. Dependenta copiilor si adolescentilor de noile tehnologii are efecte devastatoare (DOSAR ROMÂNIA – REPORTAJ TVR foarte important cu Virgiliu Gheorghe, psihiatrul Raluca Grozavescu s.a). MEDIC NEUROLOG: ”O categorie noua sunt copiii cu autism light, cei care privesc mult la televizor”

  1. Una este realitatea inconjuratoare si alta realitatea virtuala.Realitatea virtuala data de prea mult televizor si calculator nu poate fi realitate fizica .Este o contradictie in termeni : virtual si real , sensuri total opuse.Lumea virtuala banuiesc ca se refera la realitate furnizata de calculator, copie a realitatii palpabile.Cu cat petreci mai mult in fata televizorului si a calculatorului te desprinzi de realitatea data de mediul inconjurator.Realitatea.Stand prea mult in contact cu lumea virtuala care este totusi nepalpabila te desprinzi psihic de viata inconjuratoare si incepi sa-ti faci ideatie despre cum arata in realitate obiectul prezentat in mediul virtual si se intampla sa nu concorde cu adevatul obiect din lumea palpabila.Una este un pom luat de pe o imagine de pe net si alta este sa stai in curtea casei sa pui mana pe un po sau intr-un parc si sa observi un copac real.

  2. Vai de sufletele noastre…

  3. Pingback: SPIONATI PRIN SMART TV. Pericolul din spatele monitoarelor televizoarelor inteligente si legatura cu INTERNETUL LUCRURILOR/ Kate Winslet despre iPad-uri si copii: “LUATI APARATELE DIN MAINILE LOR!” | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: Presbitera CORINA NEGREANU despre PROBLEMELE IGNORATE ALE NOII GENERATII DE ADOLESCENTI si MAGIA INFERNALA A LUMII VIRTUALE: “Prin acest instrument, puterea demonică și rapiditatea lucrărilor ei devin uriașe. CUTIA PANDOREI A FOST DESCHISĂ, TĂ
  5. Pingback: “ADULTESCENTII” – generatiile “EU”, fuga de responsabilitate, EXACERBAREA NARCISISMULUI si ASASINAREA EMPATIEI. Ce au de facut PARINTII pentru a nu produce niste viitori adulti IRESPONSABILI si EGOISTI? | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: “ARMATA DE PSIHOLOGI” care a impus metodele de (non)educatie “liberala” A GENERAT O PROBLEMA DE GENERATIE pe care acum o diagnosticheaza clinic (GRESIT), pentru a o rezolva… la cabinetele lor?/ MITUL EDUCATIEI FARA PEDEPSE si
  7. Pingback: “ARMATA DE PSIHOLOGI” care a impus metodele de (non)educatie “liberala” A CREAT O PROBLEMA DE GENERATIE pe care acum o diagnosticheaza clinic (GRESIT), pentru a o rezolva… la cabinetele lor?/ MITUL EDUCATIEI FARA PEDEPSE si L
  8. Sunt Coordonatorul unui centru pentru copii cu autism, lucrez cu copii cu TSA din anul 2005, şi coordonez echipe de intervenţie terapeutică la domiciliu din anul 2007.

    Acum aproximativ 5 ani de zile am observat o dinamică foarte diferită a ritmului de recuperare a copiilor cu TSA cu care lucram si care aveau diagnostic si de la medicul neuropsihiatru de autism. Mai precis aceştia prezentau îmbunătăţiri spectaculoase (faţă de cazurile anterioare) odată cu începerea programului de recuperare, pe toate ariile de dezvoltare.

    Iniţial am crezut că datorită experienţei mele acumulate în elaborarea şi implementarea programelor de intervenţie psiho-comportamentală, au această evoluţie. Chiar în aceea perioadă am lucrat la o metaanaliza, având ca scop identificarea potenialelor cauze ale TSA, concretizată în lucrarea “Efectele civilizaţiei moderne şi ale mediului inconjurator-cauze ale autismului şi ale tulburărilor comorbide”, pe care am prezentat-o în Conferinţă Naţională „Omul din spatele autismului”, 1-2 octombrie 2011 Focşani” şi Conferinţa “Autism, speranţe şi rezultat”, 14-15 octombrie 2011 Bucureşti. Unul din punctele dezbătute în această analiză era şi influenţa Tv-ului asupra dezvoltării copilului.

    Analizând mai amănunţit anamnezele am identificat un punct comun al acestor copii care se recuperau mult mai rapid. Este vorba despre un consum de peste 4-5 ore/zi de mediu virtula (TV, tabletă, telefon, etc) în perioada 0-2 ani. Un alt fapt interesant este că majoritatea acestor copii, la finalizarea procesului terapeutic, nu mai prezentau elemente disfuncţionale, pe niciuna din ariile de dezvoltare, putând fi integraţi în învăţământul de masă, funcţional, şi fără a avea nevoie de ajutor de specialitate. Un al aspect important, a fost sa observ evolutia copiilor ai caror parinti au eliminat sau nu mediul virtual, au inceput sau nu procesul terapeutic de specialitate, fiecare caz cu dinamica si specificul lui. Am avut chiar cateva cazuri, in care copii care au inceput terapia in jurul varstei de 2 ani, si ai caror parinti au ascultat toate recomanarile specialistilor, in 3-4 luni au “devenit”, copii tipici, dar si copii ai caror parinti nu au inceput terapia, si care au prezentat doar mici imbunatatiri, si doar daca au eliminat consumul de mediu virtual .

    Eu personal în ultimii 5 ani de zile aproape că nu am mai avut copii nou diagnosticaţi, care să nu prezinte în anamneză acest element (consum excesiv de mediu virtual în primii 2 ani de viaţă). Fenomenul este uşor de verificat printr-un chestionar care ar putea fi aplicat în clinicile de psihiatrie infantilă.
    Pe aceasta cale incercam sa tragem un semnal de alarma cu privire la acest fenomen si sa reducem astfel numarul cazurilor de copii autizati de mediu virtual.
    Mai multe informatii puteti afla si de pesite-ul nostru http://www.stopautismvirtual.ro

  9. “Vederea nu înseamnă cunoaştere”, televiziunea se clădeşte doar pe audienţă şi dezinformare.
    “Televiziunea produce imagini şi anulează concepte.” Astfel, homo sapiens este înlocuit de homo videns. Există cuvinte care pot fi asimilate unei imagini, dar multe dintre ele nu pot fi proiectate vizual (exemplu: libertate, fericire, egalitate etc) şi televiziunea anulează în noi tocmai acea capacitate de a produce concepte, de a le înţelege: “imaginea unui deţinut care părăseşte închisoarea nu explică libertatea, vederea unui sărac nu explică sărăcia, iar imaginea unui bolnav nu explică boala.” Treptat, se inserează conceptul de postgândire, reprezentat de Internet şi cyberspaţiu.
    Sondajele reprezintă “expresia puterii mass-media asupra poporului” pentru că ele întreabă doar ce crede subiectul despre o chestiune, neglijând faptul că respectivul e posibil să nu cunoască defel problema propusă. Astfel, noţiunea de stat suveran nu este decât o glumă.
    Sartori avertizează: părinţii trebuie să conştientizeze pericolul în care se află copiii lor, care privesc la televizor chiar mai mult de cinci ore pe zi. Toate acestea duc la imbecilitate, ignoranţă împinsă la extrem şi lipsa coloanei vertebrale. Video-copilul nu va creşte niciodată. Novitivismul (cuvânt inventat de Sartori) sau goana după tot ce e nou caracterizează cel mai bine o societate bazată pe o “spoială” de cultură şi în care până şi noţiunea de libertate se atrofiază.
    http://www.bookblog.ro/sociologie-antropologie/homo-videns-imbecilizarea-prin-televiziune-si-post-gandirea/

  10. Paideia în limba greaca înseamna educarea copilului. Într-un studiudevenit clasic, Paideia. Idealurile culturii grecesti”, Werner Jaeger a extins semnificatiacuvântului la întreaga formare a omului. Copilul a carui prima scoala este televiziunea este unanimal simbolic care îsi primeste tiparul sau formativ de la niste imagini ale unei lumi înîntregime centrata pe vedere. În aceasta paideia predispunerea la violenta este doar o mica partea problemei. Problema principala este ca un copil este un burete care înregistreaza si absoarbefara discernamânt tot ce vede. Pe de alta parte, copilul format de
    vedere se margineste la a fi unom care nu citeste si, deci, de cele mai multe ori, un ramolit al ecranului, înrobit pe viata de jocurile video.³La început a fost cuvântul´ : asa începe Evanghelia lui Ioan. Astazi s-ar putea spune ca³la început este imaginea´. i o data cu imaginea care ia locul cuvântului se înscauneaza ocultura juvenila perfect descrisa de Alberoni : “Copiii trec prin lumea adulta a scolii, a statului, a profesiei ca niste clandestini. La scoala asculta cu apatie niste lectii pe care le uita repede. Nucitesc ziarele. Se baricadeaza în propria lor camera împreuna cu cu posterele eroilor lor, privescla propriile lor spectacole, merg pe strada cufundati în muzica lor. Se trezesc numai atunci cândse aduna noaptea la discoteca, atunci când, în sfârsit, gusta din plin betia de a se înghesui unii înaltii, beatitudinea de a exista ca un unic trup colectiv dantuitor”.
    https://ro.scribd.com/doc/80257441/Giovanni-Sartori-Homo-Videns-Imbecilizarea-Prin-Televiziune-Si-Post-Gandirea

  11. Pingback: Wikileaks dezvaluie spionajul digital al CIA. Cum ne vinde Facebook intimitatea. Autismul virtual
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare