Nu s-a înregistrat o creștere a cazurilor de infecție cu coronavirus după sărbătoarea Paștilor în Georgia, unde bisericile au rămas deschise, respectând standardele necesare sanitare, potrivit unuia din principalii experți în boli infecțioase din Tbilisi.
De asemenea, nu excludem ca inclusiv viziunea Cuviosului Nectarie Vitalis sa se fi referit la un Pasti cu adevarat negru (nu doar din cauza inchiderii bisericilor) si la o saracie cu adevarat crunta, la o stare sociala critica, care sunt de presupus ca vor urma in urma crizei economice care e in curs de declansare anul acesta, provocata exact de masurile aberante, disproportionate, luate pentru combaterea acestei pandemii.
In orice situatie insa, RUGACIUNEA si POCAINTA (lepadarea pacatelor) sunt remediile certe…
Biserica a fost și încă este marginalizată! Oriunde poți să mergi, la magazin, la farmacie, la spital, numai la biserică nu ai voie să mergi. Sperăm să nu mai avem o astfel de situație. Biserica nu a fost pregătită să dea un răspuns celor care au emis această Ordonanță. Dar Biserica este, într-adevăr, discriminată și marginalizată. Credincioșii nu pot să-și exercite dreptul lor la religiozitate. Nu s-a mai pomenit în istorie așa ceva, o perioadă atât de lungă, chiar de Postul Mare și de Sfânta Înviere, să fie lipsiți credincioșii de ceea ce este esențial pentru ei. Puteau să steala distanță, cum a fost la început, și era o situație absolut firească.
La peste două mii de ani, creștinii din lumea întreagă au sărbătorit Învierea cu bisericile închise, păzite sau verificate de jandarmi, polițiști sau militari; cu slujitori fricoși, prudenți sau responsabili pentru a nu fi acuzați, pe drept sau pe nedrept, (mai ales de progresiștii de serviciu, care, paradoxal, în ziua de Paști rostesc ipocrit urarea: “Paște fericit” sau “Hristos a înviat”) de complicitate la multiplicarea virusului; cu o Înviere fără comunitatea credincioșilor, adevăratele mironosițe ale bucuriei Învierii; cu o elită religioasă a seculariștilor, care au răspândit fake news-ul că virusul nimicitor îi preferă nemijlocit pe ortodocși și că el se propagă cu viteza fulgerului, prin lumânarea pascală și prin pâinea binecuvântată, doar de Înviere și nu mai târziu.
Să ne iertaţi pentru toate nedesăvârşirile şi păcatele noastre, ale slujitorilor. Să ne iertaţi că în această perioadă de criză, vă transmitem credinţa şi bucuriile ei prin mediile digitale, care niciodată nu vor putea înlocui frumuseţea nemijlocită şi inepuizabilă a întâlnirii personale dintre noi. Este o stare de excepţie, nu de normalitate.
În vremuri dificile este esenţial să nu abandonăm Liturghia, slujirea Tainei Sfintei Euharistii, care este unica raţiune de a fi a Bisericii. Fără Împărtăşanie, aşa cum ne spune Hristos în Evanghelie, nu avem cum să moştenim viaţa veşnică, care este îndumnezeirea noastră. Să ne ierte toţi oamenii în vârstă, care nefiind familiarizaţi cu consumul de medii digitale, sunt pur şi simpli blocaţi în casele lor, desigur spre binele lor, dar poate în multe situaţii vulnerabili în faţa unor stări depresive, pentru că sunt privaţi de unica lor bucurie sufletească: de a participa, dimineaţa şi seara, la slujbe, de a se întâlni şi a mai schimba o vorbă de duh şi încurajare între ei.
În duh, încercăm să fim împreună şi să înţelegem semnele vremii. Constatăm, în primul rând, cât de mult ne-a cuprins frica morții, mai ales în ultima perioadă! Trăim intens teama de a nu fi molipsiți de ceva care ne-ar îmbolnăvi și ne-ar duce spre moarte. Dincolo de toate acțiunile justificate privind prevenția, atitudinea noastră arată cât de mică ne este credința în Înviere. Ne comportăm ca și cum viața de aici ar fi veșnică. Pe de altă parte, neliniștea din noi trădează îndoiala care ne roade cu privire la certitudinea vieții de după moarte.
Trecem printr-un moment de cernere. Sunt limpezite multe lucruri. Apele se separă unele de altele, iar gândurile multor inimi se dau cu adevărat pe față. Stăm de multe ori ascunşi cu teama de a nu fi contaminați precum stăteau ucenicii Domnului închiși într-o cameră de teama de a nu fi descoperiți.
Se indoieste, oare, cineva ca Hristos aparut acum ar fi fie alungat, fie pus responsabil peste vindecari, prea putini dorind si iertarea pacatelor? Evident, totul va sfarsi prin acelasi “Rastigneste-l!” pentru ca nu ne va da ceea ce noi ii cerem. Ne deranjeaza incusiv libertatea pe care ne-a dat-o, am vrea fie sa o cedam pentru ca nu mai intelegem nimic, fie sa o luam pe a altora pentru ca stim mai bine. Abunda reactiile liberticide, iar organizatiile asa-zis de aparare a drepturilor dorm peste tot in lume. Hristos e din nou un scandal. De ce? Pentru ca noi suntem aceiasi, nu iubim nici libertatea, nici binele, ne luptam intre noi si cu El. Azi mai mult decat oricand l-am salva pe Baraba. Ispita trebuie sa vina, dar vai de cei prin care vine.
Grele și amare sunt lacrimile ce curg pe altarele Bisericii lui Hristos, în aceste momente de grea încercare a întregii umanități. Sunt lacrimi de tristețe pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar și lacrimi pentru că, poporul lui Dumnezeu, nu poate participa așa cum se cuvine la sărbătoare sărbătorilor. Săvârșirea Sfintei Liturghii fără participarea poporului lui Dumnezeu, denotă o imagine greu de descris în cuvinte, iar îndemnul lui Hristos: Pace tuturor! rămâne parcă fără răspuns.
Deși este o încercare grea, vedem învierea Fiului lui Dumnezeu ca având astăzi un înțeles și mai profund, conștienți fiind de faptul că fără învierea Lui, omul se îndreaptă către nicăieri. El, Lumina lumii, vine astăzi în maximă apropiere de omul aflat în suferință, prin lumina învierii, lumină ce străbate întunericul păcatului, a bolii și a morții, oferindu-ne speranța că vom trece împreună cu Dumnezeu peste întunericul suferinței pe care o trăim, și curând vom vedea iar lumina restaurării tuturor în Hristos.
Astăzi plângem că viața a fost pusă în mormânt. Într-adevăr, astăzi, viața a fost pusă în mormântul carantinei. Astăzi plângem că însăși plângerea noastră a fost pusă sub interdicție. Oare poate cineva să pună lacrimile sub lacăt? Nu, dar poate să te lipsească de mângâierea de a fi alături de Cel pus în mormânt. Ura celor care L-au răstignit pe Domnul a fost atât de mare, încât nici atâta mângâiere nu le-a fost lăsată mironosițelor și ucenicilor, de a prohodi cum se cuvine pe Învățătorul lor iubit. Pentru că, dragii mei, noi aveam nevoie de acest prohod, iar nu Domnul. Cine nu respectă moartea omului, cine nu respectă actul de demnitate al îngropării și al plângerii și al doliului, acela nu respectă nici viața.
Să nu se tulbure inima noastră, așadar, atunci când vedem că vrăjmașii Bisericii sunt triumfători, când vedem că creștinismul este făcut de ocară și ostracizat, când vedem că suntem scoși afară din cetate, ca niște răufăcători, deși Biserica a făcut doar bine fiilor săi. Să nu se tulbure inima noastră și să nu se înfricoșeze când vedem bisericile închise, căci acestea trebuie să vină, însă cu noi este Dumnezeu…
Eu, azi, in continuu l-am pomenit in sinea mea pe acest Presedinte al Bulgariei care a zis: Am puterea sa inchid orice activitate, un lucru nu imi este permis sa fac: sa inchid bisericile. Asta este ceva mai presus de mine! Stiti ce binecuvantare va veni in tara lui? Deja li s-a aratat Sfantul Nichifor Leprosul si le-a spus ca ii pazeste. Cei ce fac statistici sa traga concluziile care se impun in privinta mortilor care vor fi in tarile unde se face Sfanta Liturghie. Si cati morti sunt in alta parte, unde nu se face Sfanta Liturghie si veti intelege Care este adevaratul Medicament.
Este o situație grea pentru Țară și pentru Biserică. Am înțeles, încă de la început, să sprijinim eforturile care se fac în lupta cu această epidemie. Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare și, așa cum se cuvine, cu rugăciune, post și pocăință. Ne-am alăturat apelurilor autorităților și am îndemnat credincioșii să respecte cu maximă strictețe regulile stabilite pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. Ne-a durut atunci când credincioșii nu au avut posibilitatea să participe la slujbe măcar într-un număr limitat, în aer liber, respectând distanțarea socială. E greu, foarte greu, de asemenea, de purtat pentru arhierei şi preoţi faptul că mulți credincioși nu au mai putut să se spovedească sau să se împărtășească în acest post.
Pentru că în timp ce bătălia cu virusul se duce în spitale, calul de bătaie al „presei” și al băieților ăstora de controlează trolli infecțioși este Biserica. Și asta încă de la începutul pandemiei. Nu trebuie căutat nimic rațional în această demență. Biserica era, încă din vremea lui Marx, „opiumul pentru popoare”. Pentru bolșevicii ăștia noi, e „creuzet pentru viruși”.
Orthocristian: PRIMUL MINISTRU BULGAR: „BISERICA NE-A SALVAT DE ROBIA OTOMANĂ. NU POT SĂ ÎNCHID BISERICILE” După ce s-a întâlnit ieri, 9 aprilie, cu Patriarhul Neofit al Bulgariei și cu Sfântul Sinod bulgar, premierul Boyko Borisov a reiterat că nu poate …
V-am scris aceste lucruri pentru a Vă conştientiza că suntem responsabili de drama unui popor de oameni hăituiţi şi depresivi. Nu avem voie, ca Biserică, să îngăduim acestui regim antihristic să lovească în comuniunea poporului român cu Hristos!
SUNTEM IN INCHISOARE, dar o inchisoare totusi mai usoara, pe masura noastra. Slava lui Dumnezeu! Dar daca stam aici inchisi si patimim, ne framantam, ne zbuciumam, ne zdrobim, daca suspinam si tanjim de dor – toate PENTRU NUMELE LUI, nu ne va ramane dator! VA VENI LA NOI! Daca suntem pregatiti sa ne impartasim, NE VA IMPARTASI EL, NEVAZUT. Am aceasta incredintare. Daca ne facem vrednici de a primi Lumina, tocmai prin plansul nostru dupa El, o vom primi in inimi cum n-am primit-o, poate, decat in primii nostri ani de credinta, in perioada harului dintai! Ne vom intalni cu El cand nici nu gandim, ca mironositele! Trebuie doar sa stam asteptandu-L si pandindu-I venirea, exact ca Fecioarele intelepte. Cred ca acea parabola a Saptamanii Mari este profetica mai cu seama legat de ceea ce traim noi azi. Acum e timpul sa ne umplem candelele. PRIVEGHEATI SI VA RUGATI!
Printre mese întinse și pline, simbol de netegaduit al fibrei creștine tradiționale, ne prefacem că înțelegem.
Că simțim.
Că trăim.
De ce ar mai veni?
De ce ne-ar mai crede?
Îl luăm în derâdere de sute de ani.
L-am scos din case și din școli.
L-am alungat și din biserici și am pus în locul Lui tarabe.
Ne folosim de El doar când ne e greu.
Pe 26.03 la ora 22.00 primul ministru bulgar d-l Boiko Borisov, la sediul Consiliului de miniștri din Sofia a susținut o sesiune de declarații de presă. La sfârșit, jurnaliștii i-au pus diferite întrebări, între care și când se vor închide bisericile din Bulgaria. D-l Borisov a răspuns: „Am transmis mitropoliților, când îi sun, dar și ei mă sună ca să mă întărească, – să facă tot posibilul ca enoriașii să respecte izolarea socială, să nu se adune mulți la un loc, să dezinfecteze icoanele. Să ia toate măsurile pe care le-am transmis oficial. Știu mulți atei care tot repeta: „Bisericile să fie încuiate!”
Pentru orice tip de acțiune am voință și curaj să fac tot ce se cuvine. Însă nu pot închide bisericile! Eu sunt om credincios (și-a facut semnul Sfintei Cruci). De la această criză numai Dumnezeu ne poate scăpa!”
