Vedem riscuri peste tot în evenimentele firești ale vieții. Acum, cu pandemia, noua religie s-a răspândit și mai mult în mințile noastre, cu o viteză mai mare decât cea a coronavirusului. Are preoții ei – cei care zi de zi decupează din realitate doar pericolele și ne arată cât de mari sunt (dar, mai ales, vor fi!) ele. Are inchizitorii ei, cei care nu te mai pot arde pe rug, dar care te pot linșa pe rețelele de socializare dacă ai încălcat ritualurile de (auto)protecție, ba chiar și miliția proprie, cu carnet de amenzi!
(…) Suntem obsedați de siguranță sanitară legată de COVID-19 și ignorăm orice altceva. Din cauză că numai urgențele se tratează, sute de bolnavi de inimă, cancer, diabet mor cu zile! Credeți că celelalte boli au luat o pauză și doar coronavirusul există? Câteva sute de mii de oameni vor rămâne fără loc de muncă, cu mai puțini bani, deci cu mai puține șanse de a-și cumpăra medicamentele necesare ca să-și trateze bolile. Dacă vine o criză economică, ce se va întâmpla cu țara, ca întreg, cât de în siguranță va fi? Religia siguranței ne face să nu mai vedem întregul, din cauza unei părți, să facem sistemul nesigur, de dragul siguranței unei părți. Gândire mioapă!
