Film documentar: PSIHOPATUL CORPORATIST. De ce ne lasam condusi de psihopati si ce putem face in aceasta privinta?

21-08-2013 4 minute Sublinieri

“Peștele de la cap se-mpute” – proverb antic chinez

Documentarul pe care vi-l prezint azi ne arată modul în care psihopații și medicamentele antidepresive ne influențează viața și lumea în care trăim. Este vorba despre filmul intitulat “I am fishead”, apărut în septembrie anul trecut și regizat de către Misha Votruba şi Vaclav Dechmar.

Este un lucru cunoscut faptul că societatea noastră este structurată ca o piramidă, cei foarte puțini aflați în vârf punând condițiile și dictând pentru majoritatea de dedesubt. Dar cine sunt acești oameni care ne conduc ? Sunt ei oare vinovați de problemele cu care se confruntă societatea noastră astăzi ? Pornind de la zicala că “peștele de la cap se-mpute”, acest film ne arată că de fapt acest lucru este foarte adevărat și că oamenii care dețin puterea, oamenii cu cel mai inalt rang, e foarte probabil să fie psihopați. Sau cel puțin au un profil psihopatic mult mai ridicat decăt noi, ceilalți.

Filmul este structurat în trei părți, iar în prima, Robert Hare şi Paul Babiak – doi psihologi contemporani, ne prezintă caracteristicile“psihopatului corporatist”, termen introdus de ei în lucrarea intitulată la fel de sugestiv “Șerpi în costume: Când psihopații merg la serviciu.  Spre deosebire de imaginea stereotipică a psihopatului Hollywoodian, psihopații nu sunt mereu acei monștri însetați de sânge din filmele cu criminali în serie. Un profil psihopatic pot avea foarte multe persoane care în aparență pot părea normale. E posibil ca învățătoatea ta din școala primară, sau șeful tău actual, sau chiar prietenul tău să fie psihopat. Un psihopat este o persoană care nu are empatie și conștiință, calități fără de care nu putem distinge binele de rău. Cei mai mulți dintre noi, deoarece avem conștiință, suntem condiționați să facem lucruri bune, morale. Ei bine, psihopații nu. Vom vedea în acest documentar că, deși ei reprezintă statistic un procent de doar 1%, impactul lor asupra societății este uriaș. Deoarece un psihopat își va folosi toată energia să obțină ceea ce-și dorește, călcând în picioare totul în jurul lui, fără măcar să clipească, fără o urmă de omenie, fără să se gândească măcar la consecințele faptelor sale.

În a doua parte a filmului vedem cum medicamentele antidepresive luate în mod excesiv, lucru ce se întâmplă pe scară largă în cultura occidentală, pot determina comportamente care par să imite anumite atribute ale psihopaților. Ca o mică paranteză, folosirea acestor așa zise antidepresive a explodat în America pe la mijlocul anilor ’90, odată cu ridicarea interdicției spoturilor TV la medicamente. La noi în țară nici măcar nu a existat vreodată o astfel de interdicție. Aceleași corporații farmaceutice fac și la noi campanii mincinoase la medicamente minune, trăim în epoca în care orice problemă se rezolvă luând o pastilă, dar uite că aceste pastile ale fericirii au mult mai multe efecte negative. Și peste toate astea, mai creează și o dependență puternică.

Deși supradopajul cu aceste medicamente nu produce caracteristici psihopatice, ele îi pot nivela foarte mult emoțiile celui care le folosește și îi scad dramatic abilitatea de a da dovadă de empatie. Sondajele arată că mai mult de două treimi din vestici abuzează de aceste droguri. Și le numesc droguri, deoarece asta sunt. Cu precădere la noi în țară, se face o mare distincție între termenii “drog” și “medicament”. Oare am uitat cu toții că înainte, la farmacie i se mai spunea și “drogherie”? În fine, încheind această parte de mijloc a filmului, și ținând cont că foarte mulți din cei ce se joacă cu resursele și cu destinele noastre abuzează de astfel de întăritoare, conturăm deja bine ce psihopați drogați decid de fapt pentru noi în lumea asta.

Dar ce este mai dureros este că noi le facilităm într-un fel drumul spre vârf acestor lepre. Cum anume ? Păi în primul rând pentru mulți dintre noi acești psihopați au devenit modele de urmat. Intoxicați de consumerismul promovat de capitalism și de egocentrismul ridicat în slăvi și modelat în mod malefic de către media și show-biz, noi ne închinăm acestor escroci și dorim să fim ca ei. Dar marea majoritate, ăștia care suntem ok și înțelegem cum stau lucrurile și vedem mizeria, nu facem însă nimic să schimbăm ceva. Și astfel îi ajutăm pe escroci să-și vadă de treabă!

Există însă și o altă cale. Mult mai decentă și mult mai elegantă. În loc să facem ca ei, hai mai bine să dăm dovada că suntem oameni. Einstein spunea că “lumea este un loc periculos pentru a trăi, nu din cauza oamenilor care sunt răi, ci pentru că oamenii nu fac nimic în privința asta.” Dar ce putem face? Putem noi, prin simple gesturi de omenie să schimbăm toată lumea asta nebună în care trăim? În ultima parte a filmului, profesorii Nicholas Christakis și James Fowler, autorii lucrării “Conectat”, au studiat cum se propagă în jurul nostru, gesturile pe care le facem. Au ajuns la concluzia că noi îi putem afecta și pe prietenii prietenilor, prietenilor noștri, și vice-versa. Deci influențăm și suntem influențați de oameni până la o conexiune de gradul trei ! Și mai mult de-atâta, gesturile pe care le facem se pot întoarce cumva asupra noastră, deoarece suntem cu toții conectați. O faptă bună pe care o facem se propagă în rețea ca un fulger și determină cumva un feed-back, deoarece tinde să echilibreze aceste conexiuni elastice dintre noi. […]

Nota noastra:

Din pacate, autorul traducerii si subtitrarii documentarului I’am fishead impartaseste o viziune new-age, deci nu recomandam blogul sau. Dincolo de acest lucru, documentarul este complex si, cu unele defecte ce tin de viziunile celor intervievati, este util pentru intelegerea problemei raului si a propagarii sale in zilele noastre. In documentar apar si celebrul psiholog social Zimbardo (vezi experimentul Standford) si Vaclav Havel.

Ce merita mentionat aparte: exista un celebru “experiment Stanley“, numit dupa autorul sau, in care se studiaza obedienta fata de autoritate a oamenilor simpli. Rezultatele au fost socante: supusi unor cerinte care, aparent, veneau de la o autoritate acceptata si legitima, majoritatea oamenilor accepta sa faca rau semenilor lor. Stanley a mai facut insa experimente ulterioare care nu au fost la fel de cunoscute ca cel initial. Astfel, el a studiat impactul exemplului: in ce masura urmeaza oamenii simpli exemplul altora ca ei, fie de acceptare a ordinelor autoritatii, fie de refuz a acestora? Rezultatele sunt semnificative: proportii covarsitoare sunt influentate de exemplul precedesorilor lor, fie ca acestea sunt pozitive, fie ca sunt negative. Problema obedientei, a acceptarii neconditionate a autoritatii, inclusiv atunci cand ea este confiscata de figuri sinistre (vezi lideri totalitari ca Hitler, Stalin) nu este, insa, deloc simpla si usor de explicat…

De asemenea, merita retinuta ideea desensibilizarii prin medicalizarea excesiva a unor anxietati sau emotii obisnuite umane; amputarea emotionala, lipsa de empatie, este un puternic aliat al liderilor psihotici/sociopati. Am adauga, insa, la acest capitol, si efectele anestezicului numit televizor si, mai nou, ale internetului. 

In acest sens, studiile despre importanta retelelor sociale (nu cele virtuale, ci cele din viata sociala reala) sunt folosite in acest documentar ca raspuns la problema ce e de facut? Avem ceva de facut in fata unei dominatii psihopate? Aceste cercetari au descoperit ca oamenii nu actioneaza si nu decid in mod izolat, ci influentati de reteaua sociala de care apartin, o retea sociala ce consta in prieteni, prietenii prietenilor s.a.m.d. Acest lucru inseamna ca, daca a schimba lucrurile pe scara mare, structural, este mai greu, oamenii au totusi capacitatea sa influenteze pe cei din jurul lor, prin comportament si ideile raspandite, sa influenteze – in bine sau in rau – reteaua sociala. O schimbare nu pe verticala, ci pe orizontala. Binele pe care-l faci, spune, de pilda, James Fowler, se poate intoarce, prin reteaua sociala, la tine, cel care l-ai initiat. Mare descoperire, putem spune noi, cei care cunoastem pilda strugurilor din Lavsaicon. Apropo – un alt principiu filocalic tradus in limbaj psihologic modern se poate regasi la P. Zimbardo, care afirma ca omul nu devine rau dintr-o data, ci treptat, prin savarsirea unor rele aparent mici, nesemnificative (in filocalie acest lucru este cunoscut sub numele de furnicoleu).

Fireste ca se supraliciteaza impactul pozitiv pe care-l poate avea binele savarsit astfel, se trece prea usor peste aspectele structurale care conditioneaza fenomenele de putere si obedienta, se ignora diferentierile culturale si viziunea asupra formarii personalitatii omului e cam simplista, insa documentarul e un prilej sa ne reamintim de importanta implicarii, refuzul pasivitatii, de imboldul sanatos de a spune “acest lucru e gresit” sau “nu se cade”… 

Vezi si alte documentare:


Categorii

Corporatism, Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, manipulari, Documentare/ Reportaje, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Opinii, analize, Studii psiho-sociologice, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “Film documentar: PSIHOPATUL CORPORATIST. De ce ne lasam condusi de psihopati si ce putem face in aceasta privinta?

  1. Bravo!
    Bun, bun, extraordinar de BUN articolul….inclusiv Nota voastra, dragi admini! 🙂

    Am savurat articolul, nu alta!

    Mi-ati ‘facut’ ZIUA!

    Referitor la obedienta, este punctat foarte bine: majoritatea inghit pe nemancate ceea ce spun ‘varfurile’ psiho-sociopate, DOAR pentru ca provin din varful piramidei, chiar daca ei/ele sunt niste pramatii! Sau, pentru ca ne-aderand la aberatiile, enormitatile lor, risca sa-si piarda painea….

    Pe masura ce trece timpul, se implineste sub ochii nostri ceea ce a spus N.Steinhardt prin 1937 si Dan Puric, in privinta CONDUSULUI…masinii, tarii, etc, ect, samd, samd….

    Permisul auto, de Dan Puric

    Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă
    plictisesc.

    Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină.

    Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că cine
    ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez.

    Pentru mine, lucrul astă a venit prea tarziu, şi m-am dus la prima
    lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă
    întâlnesc cu instructorul.

    Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl
    aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea.

    A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o
    frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat
    tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă.

    Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.

    Locul mortului.

    Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit
    din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face.

    Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: “Vai, maestre, ce onorat sunt să
    vă fiu eu instructor!”

    Când mi-a zis, fără să se uite la mine: “Bă, asta e cheia!”, am îngheţat.

    “Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar
    acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în
    prima maşină.”

    Absolut genial!

    Apoi îmi spune scurt: “Treci în locul meu!”

    Eu, speriat: “Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva”.

    El: “Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te
    conducă toţi tâmpiţii?”

    Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român:

    “Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii
    condus de toţi tâmpiţii?”

    Era o adevarată resuscitare, domnule!

    Şi îmi tot repeta: “Hai, hai, învaţă să conduci!”

    Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic.

    Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de
    viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.

    “Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te
    uiţi în spate? Vezi, băă, că intră ălă în tine!”

    Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, doua zile la rând! Nu
    mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de
    mult, şi nu m-a adus într-o asemenea stare.

    În a treia zi s-a liniştit de tot.

    Stătea bătrânul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi.

    Dormea, domnule!

    “Înseamnă că am început să conduc bine”, mi-am zis.

    Crucea Sfântului Andrei.

    Nu l-aţi văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său care dormea şi
    traficul din Bucureşti.

    Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci
    Maestrul a deschis ochii:

    “Bă, vezi? Aici e o fostă elevă de-a mea!”

    Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.

    “În cimitir?”

    “Pai da! Nu e singură, e cu soţul!”

    “Cum a ajuns acolo?”

    “Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia
    pe unde trece trenul. Păi, băă, când vezi o cruce, nu te opreşti să te
    închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo
    ajungi!”

    Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte.

    Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta
    şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara
    plină de proşti.

    Vei învaţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când
    vei şti legea!!!”

    Remember:
    – Dacă viaţa e o călătorie scurtă, trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi”.
    -„Omul trebuie să aibă inima liniştită, să rămână la fel de calm ca o broască ţestoasă, să meargă la fel de sprinţar ca un porumbel şi să doarmă la fel de adânc ca un câine”
    – MOARTEA ne ucide o singura data, FRICA ne ucide zilnic putin cate putin.

    Spunea Nicolae Steinhard:
    Trei fenomene ale timpului
    “1937, Paris

    Manole despre trei fenomene ale timpului: invazia verticală a bar­barilor (expresia e a lui Rathenau), domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade.
    Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.

    Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şiîn ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranţi ce se află.

    Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi”.

    Sunt lucruri pe care le simţi dacă nu-ţi astupi urechile şi nu-ţi acoperi ochii dinadins. Cine are urechi de auzit. Dar dacă e omul prost? Prostia nu e nici ea o scuză pentru că nimeni nu e atît de prost – (nu-i vorba de oligofreni sau de psihopaţi; ăia, săracii, sunt excluşi) – încît să nu-şi poată da seama că doi plus doi fac patru şi că doi plus doi nu fac nouă.

    Nu ne convine s-o recunoaştem, ne adăpostim îndărătul obiectivitătii ştiinţei, dar sunt daruri elementare, le avem de la fire şi zac în sufletul, inima, rărunchii, mintea, bojocii, măruntaiele, celulele, tropismele şi sinapsiile oricui. Toată lumea ştia că Irod e o pramatie, Robespierre o canalie, Stalin un ticălos.

    “Sînt foarte sceptic referitor la omul de mîine, după cît de laş, de netot, denaiv, de uşor de îmbrobodit, de nătărău ni se arată astăzi. Europa de astăzi (Occidentul) oferă un spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV încoace.

    Şi ăştia să realizeze amplitudinea fiinţei! Aida de! Vor realiza amplitudinea sclaviei, către care au făcut deja paşi mari…“

    “Undeva în Jurnalul fericirii Nicolae Steinhardt mărturisea că în urmă cu 64 de ani, adică la 30 august 1944, se afla la colţul străzii Olari cu Calea Moşilor, uitându-se alături de alţii la coloanele ruseşti care intrau în Bucureşti, dinspre Colentina:

    „Stăteam şi eu şi priveam tancurile. Jur că nu râdeam, nu salutam, nu aplaudam, nu exclamam; stăteam şi priveam pur şi simplu, uite-aşa. Mă simt deodată strâns de braţ şi blagoslovit cu un DOBITOCULE pronunţat desluşit şi apăsat – „stai şi te uiţi, tâmpitule, staţi şi vă uitaţi cu toţii şi nu ştiţi ce vă aşteaptă, uite-i cum râd, or să plângă cu lacrimi amare, şi tu la fel… Hai acasă…“.
    “Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decat sa lase lumea batjocorita de fortele raului, iar el sa inlesneasca faradelegile dat fiind ca e prin definitie osandit la cecitate si paraplegie.

    Denis de Rougemont: Sa nu judecam pe altii, dar cand arde casa vecinului nu stau sa ma rog si sa ma imbunatatesc; chem pompierii, alerg la cismea. De nu, se numeste ca sunt fudul si ca nu-mi iubesc aproapele. Macaulay: este drept ca nu avem voie sa ne rasculam impotriva lui Nero caci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie sa-i sarim lui Nero in ajutor daca se intampla sa fie atacat. (Eisenhower si Foster Dulles in toamna lui ’56.)

    Una e sa te rascoli, alta e sa aprobi. Cand a cazut Iacob al II-lea, s-au gasit episcopi anglicani care sa-l urmeze in exil pe regele procatolic, ori poate catolic, numai pentru ca era suveranul legitim si, orice s-ar fi intamplat, nu putea fi inlocuit.

    Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste indemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”) si trece peste textele Sfantului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiti fara de minte”, II Tim. 4, 5:“tu fii treaz in toate…”, Tit. 1, 8: “sa fie treaz la minte” si mai indeosebi I Cor. 14, 20: “Fratilor nu fiti copii la minte; ci la rautate fiti copii, iar la minte fiti oameni mari”).

    Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. (Numai despre pacatele noastre spune la Pateric “sa le tampim”.) Cum de-ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca sa nu ne lasam surprinsi de satana? Si-apoi, tot la I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii”. Iar randuiala se opune mai presus de orice neindemanarii zapacite, slabiciunii nehotarate, neintelegerii obtuze.

    Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea.

    Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la barbosi. Barbosii se cade sa fie intelepti.

    Sa stim, si ei si noi, ca mai mult rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii. Nu, slujitorilor diavolului, adica smecherilor, prea le-ar veni la indemana sa fim prosti.Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. (Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia – macar de la un anume punct incolo – e pacat: pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului. “Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns”.) […]

    “Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Fraza e clara si regimurile totalitare, adaugandu-i si Rom. 13, cer credinciosilor sa le dea ascultare si respect. Iar multi crestini, care-si confunda religia cu prostia, sar si ei sa le aprobe: “e text!”. Numai ca nu citesc atent.

    Dam Cezarului – se talmaceste: Statului – ce este al sau, daca e in adevar stat si se poarta in consecinta. Cand statul (Cezar) se indeletniceste cu ale lui, cu intretinerea drumurilor, mentinerea ordinei, canalizari, transporturi, apararea tarii, administratie si impartirea dreptatii, i se cuvine respectul si tot ce este al sau: impozitul, serviciul militar, civismul.

    Atunci insa cand Statul nu mai e Cezar, ci Mamona, cand regele se preface in medicine-man si puterea civila in ideologie, cand cere adeziunea sufleteasca, recunoasterea suprematiei sale spirituale, aservirea constiintei si procedeaza la “spalarea creierului”, cand fericirea statala devine model unic si obligatoriu, nu se mai aplica regula stabilita de Mantuitor, deoarece nu mai este indeplinita una din conditiile obligativitatii contractului: identitatea partilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona). Mantuitorul nu numai ca n-a spus sa dam lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu si lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotriva (Mat. 6, 24; Luca 16, 13)a stabilit ca nu poti sluji si lui Mamona si lui Dumnezeu.

    Cand pe scaunul de domnie lumeasca sta un Cezar, indemanarea nu este interzisa si Biserica, de-a lungul veacurilor, si-a avut politica ei. Dar cand politica incape pe mainile Celuilalt, se aplica regula vaselor engleze care faceau piraterie sub pavilion strain: deindata ce bastimentul inamic deschidea focul, era inaltat steagul national. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare.

    (Diavolul: sa incheiem un pact. – Nu. – Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil? – Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.) […]

    Lumina nu este numai Beatitudine ci si Intelegere, in contrast cu prostia din care face o netrebnica arma diavoleasca.
    Aparent paradoxalei constatari a lui Bettex ca incultului ii este ingaduit sa nu creada, savantului insa nu, ii vin in sprijin cuvintele lui Newton: “Corpurile, recunosc, stau unele fata de altele ca si cum s-ar atrage; daca se atrag intr-adevar nu stiu si nici nu ma pricep a spune cum s-ar putea atrage.”

    Adeseori un anumit ton pedant insotit de cuvinte sforaitoare cu aspect stiintific impresioneaza,asa incat prostii gogonate, bazaconii se aleg cu adancul respect al tuturora. Ar fi de ajuns sa fie nitel scuturate pentru a se vedea cat pretuiesc.

    Chamfort: Exista prostii bine imbracate, asa cum exista dobitoci foarte dichisiti. […]

    Smecherul si boala endemica a banuielii

    „Să vedem, îi zice Coufontaine lui Turelure, ce va să iasă cînd lumea afecţiunii şi încrederii va fi înlocuită cu lumea concurenţei.“
    Se prea poate ca şi în lumea veche mîngiietoarele cuvinte afecţiune şi încredere să fi sfirşit prin a se goli de conţinut, să fi ajuns formale ca atîtea altele. Dar de văzut am văzut noi ce înseamnă o lume întemeiată numai pe concurenţă, lumea căreia urmaşa ei dialectică i-a pus capac venind cu noile ei temeiuri: ura, invidia şi bănuiala.

    Marea taină a tuturor nenorocirilor: bănuiala. Otrava, neghina, pîrjolul.
    Nu degeaba e pentru Bergson timpul aducător de nebănuite surprize, iar evoluţia e creatoare.

    Dovadă: cine s-a gîndit în primii ani ai veacului că acestea vor fi problemele noastre de căpetenie: frica, bănuiala generalizată, şmecheria atotputernică? Iată că totuşi sunt. Pentru noi, futilităţile – cum numeşte Camus problema pusă de Copernic şi Galileu, heliocentrismul ori geocentrismul – sunt gravele şi naivele preocupări de la începutul secolului XX: progresul, răspîndirea democraţiei libere, ştiinţa binefăcătoare.

    Avem, noi, alte griji.
    Şi printre ele chinuitoarea problemă a bănuielii prefăcută în boală endemică.
    (Duhamel se întreba prin 1928 de ce durează atît de mult o masă la un restaurant din Moscova; şi se mira aflînd motivul: efectuarea operaţiilor de înregistrare şi control contabil pentru fiecare fel de mîncare. In cea mai apreciabilă măsură aceasta e şi cauza încetinelii şi scumpetei în sistemul economic socialist.)

    Pentru creştinism bănuiala e un păcat grav şi oribil. Pentru creştinism încrederea e calea morală a generării de persoane. Numai omul îşi făureşte semenii proporţional cu încrederea pe care le-o acordă şi le-o dovedeşte. Neîncrederea e ucigătoare ca şi pruncuciderea; desfiinţează ca om pe cel [asupra] căruia este manifestată. Omul însuşi, făurit de Dumnezeu, îşi transformă pe aproapele sau în persoană – printr-un act creator secund – datorită încrederii pe care i-o arată (Claudel).”

    Asta apropos de paranoia (denumita stiintific, medical), crestineste – banuiala pe tot, toti/toate…

  2. Doar ca eu cred ca psihopatii nu sunt doar 1%, ci au o pondere mai mare.
    Binele facut poate rasturna raul si induce o alta directie. Dar trebuie sa fie un bine la fel de nebun, care sa poata contracara. Sfintii au avut aceasta nebunie a sfinteniei si au schimbat fata lumii in bine. Macar in jurul lor.

  3. Ponderea mare a psihopatilor, ba chiar in posturi cheie, explica mai bine de ce lumea o ia razna, de ce sunt primite, acceptate tot felul de nebunii, incepand cu homosexualitatea, identitatea de gen, dar si austeritate…

  4. Mie mi s-a parut destul de slabut filmul. Cred ca poate incanta la prima vedere pentru ca vizeaza destul de clar raul ca fiind in jurul varfului piramidei sau in jurul celor care aspira sa ajunga la varf. Si asta ii linisteste oarecum pe ceilalti.

  5. Psychoes about themselves!
    Se vorbeste despre bine si rau. Ca binele ar veni din constiinta. Dar constiinta de cine e influentata? Cine decide ce e bine si ce e rau? Nici o vorbulita. Fac aceeasi analiza psihologica, precum au facut-o si o aplica si cei din varful piramidei.
    Lipsa de continut!

  6. @Adrian:

    Nu dam aceste materiale ca sa avem probe in plus pentru a crede in Dumnezeu. Nu avem nevoie de asa ceva. Le dam pentru felia lor restransa pe care sunt utile, operatia de integrare a raspunsurilor sau observatiilor facute ramanand datoria noastra de crestini care au o perspectiva cuprinzatoare asupra lumii…

  7. @Mircea:

    Ne bucuram ca avem cititori exigenti. Ne-am bucura si mai mult daca acestia ar veni cu propriile lor recomandari mai bune decat ce este disponibil aici.

  8. Eu sper ca voi nu cautati ca toti cititorii sa se entuziasmeze la toate materialele. Dealtfel sunt destui care o fac, ceea ce ar asigura suficient confort din acest punct de vedere. Parerea mea era legata strict de filmulet si nu de calitatea acestui site pe care il apreciez foarte mult.
    Dar este drept ca as fi putut sa-mi pastrez parerea pentru mine caci nu a adus nimic concret. Am spus doar ceea ce am gandit/simtit urmarind filmul si asta mi se pare a fi esenta unui comentariu.

  9. @Mircea:

    Nu despre adeziuni neconditionate era vorba. Filmul are limitele sale evidente, si o discutie critica (nu demolatoare sau care e redusa doar la un “nu-mi place” de consumator pasiv 🙂 ) ar fi putut aduce multe lucruri in plus. Deci sustinem exprimarea opiniilor, inclusiv critice, doar sa fie la obiect, sa imbogateasca ideile…

  10. Accept critica dar in cazul acesta sper ca sunteti de acord ca sunt multe comentarii elogioase care nu aduc nimic concret, de mute ori total pe langa subiect sau care sunt reduse doar la un “imi place” pasiv (de exemplu primul comentariu din seria asta). Si pe acelea nu le respingeti, de unde si ideea mea ca se poate, ca e primit.

  11. @Mircea:

    Pai primul comentariu e chiar mult mai elaborat decat un simplu imi place. 🙂

  12. @exegeticus:

    ponderea psihopatilor(sau pseudo-psihopatilor ca persoane amputate afectiv, aproape lipsite de empatie) este, cu siguranta, mult mai mare.
    In State, unde marea majoritate a populatiei se hraneste efectiv cu antidepresive de zeci de ani, cred ca dezastrul e vizibil ca lumina zilei.

    Filmul atinge tocmai acest punct, al raspandirii bolii, de la elitele manageriale pana jos, la baza piramidei (sigur, formele difera iar psihopatii cu acte in regula se regasesc la varf tocmai pentru ca psihopatia le permite sa urce pe scara ierarhica, fara problemele de constiinta ale unui om cat de cat normal, calcand pe cadavre).

    @Mircea:

    Element care se pare ca ii scapa lui Mircea, mai sus. Ideea filmului este ca multi sunt bolnavi, intr-o masura mai mica sau mai mare…dar nu toti sunt psihopati. Iar asta nu linisteste pe nimeni, aux contraire.
    Autorii avertizeaza asupra consecintelor dar propun si o solutie, pe ambele fronturi. Mie unul mi se pare suficient de concentrat si tintit.

    Banuiesc ca, in lumea de azi, plina de tot felul de stimuli si din ce in ce mai dura si competitiv-agresiva, omul e fortat, intr-un fel, intr-o lupta de uzura – asemanatoare cu cea duhovniceasca. Daca Adamul e din ce in ce mai orientat catre afara atunci lupta ii vine din afara cu toate cele, doar, doar mai intelge cate ceva si se opreste din vertij…
    Problemele intervin tocmai din faptul ca omul nu are putinta sa duca lupta aceasta in lipsa lui Dumnezeu si astfel esueaza in tot felul de pastile magice, rataciri prin lumea dezvoltarii personale sau pur si simplu in lumea intunecata a depresiilor si deviatiilor de comportament. Consecintele sunt dramatice, asistam la o disolutie fara precedent a relatiilor interumane.

    Sigur, tabloul e mai complex decat atat, am simplificat la maxim.

    @adrian:

    Cred ca cereti prea mult de la un documentar care dezbate o problema punctuala, produs intr-o lume in care referinta duhovniceasca nu mai e la moda. Haideti sa privim cu mai mult realism in jur, zic.

  13. “Traiesc in mijlocul acestor emitatori de discursuri prolifice si proteice care domina lumea, si ii cunosc pe toti, le cunosc inimile…” Pr Gheorghe Calciu. Da sfintii citeau prin acesti oameni ca un aparat de radiografie.

    Psihopatii, sociopatii, narcisistii sunt oameni posedati de diavolul puterii, al banului sau al faimei.. Asa cum s-a mentionat deja, filmuletul are partile lui bune de “eye opener” insa tocmai aici esueaza psihologia sa recunoasca ca numai cu solutii omenesti fie ele si o ganidire pozitiva sau morala, fara harul divin, nu putem face nimic, sau cel mult putem inlocui o iluzie de fericire (narcisismul) cu o alta (umanismul – rezolvarea problemelor prin om insusi ca centru al universului, dand la o parte pe creator).

  14. @ellaina
    Acest lucru am vrut si eu sa-l spun, insa nu am fost suficient de explicit. Intr-un fel doresc sa-ti multumesc. Poate mai inmuiem inimile unora, cum ar fi si Alin-7, care spune ca am fi prea exigenti.
    Cei care comenteaza in film fac o disectie lucida a comportamentului omenesc, precum ar face-o si pentru animale. Nu cred ca este bine sa ne entuziasmam la a judeca psihopatii (nici crestineste), mai ales ca documentarul nu ofera solutia, singura de fapt, care ne-ar putea ajuta sa iesim din situatie.

  15. 14.05 Teatru TV: Tandrețea lăcustelor
Cu: Victor Rebengiuc, Dorina Lazăr, Mircea Albulescu
    Oare exista analogii in viata,reala?

  16. Pingback: Cei patru calareti ai apocalipsei [film documentar - VIDEO]. CRIZA CAPITALISMULUI NEOLIBERAL SI O INTREBARE CAPITALA: CE URMEAZA, CE-I DE FACUT? - Recomandari
  17. Pingback: EFECTUL LUCIFER IN VARIANTA CORPORATE: angajatii YAHOO, obligati sa se CONCEDIEZE reciproc! - Recomandari
  18. Pingback: CEO-ul performant – un PSIHOPAT?/ Corporatiile vor fi protejate de PARTENERIATUL TRANSATLANTIC/ RMGC incepe sa CONCEDIEZE, Basescu sa exploateze tema ROSIA MONTANA/ Scumpiri de la 1 Aprilie - Recomandari
  19. Pingback: ORDINEA NEO-IMPERIALISTA. Agenda si articulatiile noului hegemon mondial. OAMENII DIN SPATELE CORTINEI - Recomandari
  20. Pingback: ICE BUCKET CHALLENGE – experiment de snobism “caritabil” prin “social media”. “Ce-ar fi sa contribuim la o cauza nobila pentru ca VREM si nu pentru ca e TRENDY sa fii parte dintr-un ultra-mediatizat joc de domino?”
  21. Pingback: CALAUL DIN NOI. Studiu psihologic despre “BANALITATEA RAULUI”. Oamenii obisnuiti pot executa crime nu neaparat din obedienta, ci ADERAND LA O CAUZA “SUPERIOARA” - Recomandari
  22. Pingback: SPRE O ECONOMIE DE RAZBOI? STATUL CAPTURAT, RISCUL DICTATURII si o ipoteza de lucru pentru cazurile MICROSOFT si EADS/ Ilie Serbanescu despre COALITIA IMPOTRIVA DEZVOLTARII ROMANIEI - Recomandari
  23. Pingback: DE LA PITESTI LA ABU GHRAIB via EXPERIMENTUL STANFORD. Despre conditiile in care oamenii normali devin TORTIONARII FEROCI ai semenilor lor. In plus: observatii critice fata de proiectul ”REEDUCAREA DE LA PITESTI” realizat de CNSAS - Recomandari
  24. Pingback: Impostura elitelor “anticomuniste”. PATAPIEVICI – APARATORUL CAPITALISMULUI IN FATA “CELULELOR CANCEROASE” CU DISCURS ANTI-CORPORATII - Recomandari
  25. Pingback: Cine ataca statul de drept, democratia si da lovituri de stat? Parteneriatul TransAtlantic (TTIP) si Parteneriatul TransPacific (TPP): cum se negociaza NOUA ORDINE MONDIALA CORPORATISTA si ANTI-DEMORCATICA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare