TARANII OLTENI ANCHETATI LA INTIMIDARE SI PUSI SA JURE CU MANA PE BIBLIE DE PROCURORII LUI BASESCU!

15-08-2012 7 minute Sublinieri

Stimată doamnă Procuror General Codruţa Kovesi,

Stimate domnule Procuror Şef al DNA Daniel Morar,

Stimaţi procurori,

fac un apel, e o modalitate jurnalistică pe care nu ştiu dacă am mai folosit-o vreodată, dar nu găsesc alta în clipa de faţă.

Fac un apel în calitate de cetăţean şi jurnalist independent: Opriţi imediat această operaţiune de anchetare a sătenilor, a simplilor cetăţeni, care sunt căutaţi pe acasă de procurori şi luaţi la întrebări în legătură cu votul lor!

Bătălia politică se va încheia peste o săptămână sau va mai continua câteva luni, dar sentimentul că E PERICULOS SĂ MERGI LA VOT ÎN ROMÂNIA, CĂ E MAI SIGUR SĂ STAI ACASĂ, PENTRU CĂ ALTFEL  TE TREZEŞTI CU ORGANELE LA POARTĂ,  ESTE DE O NOCIVITATE NEMĂSURABILĂ ŞI POATE SĂ PERSISTE ANI ÎN ŞIR.

Cred că autorităţile parchetului şi DNA se pot limita la anchetarea autorităţilor locale, pentru a detecta fraudele, nu să interogheze cetăţenii în legătură cu actul electoral, fapt unic în 22 de ani de democraţie.

Vă mulţumesc dacă citiţi aceste rânduri şi aştept cu încredere decizia dumneavoastră.

Cristian Tudor Popescu

Ancheta procurorilor DNA privind votul la referendum se face cu Biblia pe masă. Cel puţin aşa s-a întâmplat în comuna Bărăşti, judeţul Olt,după cum a declarat, la România TV, primarul din localitate, Virgil Gealapu. Potrivit primarului, membrii secţiilor de votare au fost puşi de procurori să jure cu mâna pe Biblie că spun adevărul. “Domnul procuror a scris şi eu am semnat. Nu am jurat pe Biblie, o plimba prin faţa mea. Nu m-a pus să jur, decât o plimba din stânga în dreapta. Trecea Biblia dintr-o parte în alta, să o văd”, a relatat primarul.

Virgil Gealapu, primarul comunei Bărăşti, a declarat marţi seara, la Ştirile serii, de la România TV, că, luni, trei procurori de la DNA au sosit la sediul de Poliţie din comună pentru a-i audia pe membrii secţiei de votare.

“Ieri, la ora 3, au sosit şi au zis că dacă putem să le aducem toţi membrii secţiilor de votare care au fost la 129 şi 128. Am zic că îi aducem că sunt oameni din comună. Am dat dispoziţie să aducă toţi oamenii la secţia de poliţie. (…) Au fost întrebaţi cum s-a petrecut referendumul. Aveau şi Biblia pe masă şi puneau doamnele, că au fost şi doamne, să jure cu mâna pe Biblie că vor spune adevărul şi nu vor ascunde nimic. Procurorul le spunea să pună mâna pe Biblie, să jure”, a spus primarul.

Gealapu a precizat că şi el a fost audiat, alături de membrii secţiei de votare, dar procurorul nu a reuşit să-l convingă să jure cu mâna pe Biblie.

“În momentul în care a început să scrie, eu am zis aşa: Domnul procuror, ştiu şi eu să scriu. Pot să scriu eu. Zice: domnul primar, aşa e procedura. M-a pus să spun cum am organizat referendumul. Am povestit exact cum se organizează. Domnul procuror a scris şi eu am semnat. Nu am jurat pe Biblie, o plimba prin faţa mea. Nu m-a pus să jur, decât o plimba din stânga în dreapta. Trecea Biblia dintr-o parte în alta, să o văd. Pe ceilalţi dinaintea mea i-a pus să jure. Când au ieşit afară mi-au spus că i-a pus să jure pe Biblie”, a povestit primarul. […]

Peste 20 de localităţi din Olt au intrat în vizorul procurorilor după ce prezenţa la referendum a atins sau chiar a depăşit sută la sută. Primari, preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare au fost audiaţi, în unele zone precum Piatra Olt oamenii legii fiind huiduiţi de către localnici.

Aceştia i-au întâmpinat cu huiduieli pe procurori, care au încheiat zeci de procese-verbale în urma audierilor, cerându-le acestora să plece şi să înceteze cu aceste acţiuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În judeţul Olt, prezenţa la unele secţii de vot a atins cote greu de imaginat. Astfel, la mai multe secţii de vot din judeţ s-a înregistrat o prezenţă de peste 200 la sută în ziua referendumului. Tocmai de aceea, procurorii au decis să facă o vizită în teritoriu pentru a verifica cum de s-a ajuns la anumite secţii de vot din mediul rural să fie atât de multe persoane înscrise pe listele suplimentare şi cum s-a făcut ca în ziua votului procentele să se apropie de sută la sută în aproape toate secţiile de vot dintr-o comună sau alta.

Potrivit preşedintelui PSD Olt, Paul Stănescu, procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie au început ancheta în judeţul Olt lunea trecută, iar până acum au verificat mai multe secţii de votare din aproximativ 20 de localităţi.

“Procurorii DNA sunt în judeţul Olt de mai bine de o săptămână şi au verificat foarte multe secţii de votare, unde a fost înregistrată o prezenţă mare la vot. Spre exemplu, astăzi, sunt în Piatra-Olt, Vitomireşti şi Sâmbureşti. Eu nu am fost chemat, însă am informaţiile de la primari şi membrii PSD care au fost prezenţi în secţiile de votare în ziua referendumului“, a precizat Paul Stănescu.

În localitatea Piatra Olt, procurorii au ajuns marţi dimineaţă, la ora 9.00. S-au întâlnit cu primarul, dar şi cu doi dintre preşedinţii de secţii de vot din 29 iulie.

“Ieri (n.r. – luni) am fost informat de către un reprezentant al IPJ, de la Poliţie, că vor veni astăzi la Piatra Olt nişte cadre din zona DNA pentru a culege nişte informaţii legate de referendumul din 29 iulie şi am fost invitat la discuţii eu şi încă trei şefi de secţii. O doamnă este plecată din localitate, iar astăzi eu şi ceilalţi doi şefi am fost la audieri, în calitate de martori”, a declarat primarul din Piatra Olt, Tudor Udrescu.

Edilul şef din Piatra Olt a explicat că localitatea sa este poziţionată la un nod de căi ferate, dar şi pe drumul naţional, iar cinci dintre cele şapte secţii de vot au fost poziţionate în gară şi chiar la şoseaua principală şi asa se face că s-au nimerit atât de mulţi votanţi.

În plus, primarul mai spune că locuitorii comunei au ieşit la toate alegerile din trecut în număr mare la vot.

“Probabil că dânşii au venit pentru că procentul de participare la Piatra a fost important, de 91 la sută, dar Piatra Olt de-a lungul timpului a tot avut procente importante: la referendumul pentru constituţie, din 2003, unde miza nu era atât de mare, a fost 80 la sută, la alegerile locale a fost de peste 70 la sută, în condiţiile în care au votat numai localnicii, iar acum au fost numai 7-800 pe listele suplimentare şi acest număr se justifică pentru că cinci din cele şapte secţii sunt la intersecţii de trafic, feroviar şi rutier. Şi lumea, să ştiţi că a fost dornică să vină la referendum”, a mai spus Tudor Udrescu, primar Piatra Olt.

Localnicii din Piatra Olt nu au fost însă la fel de rezervaţi ca primarul lor. Zeci de oameni au ieşit în faţa primăriei cu buletinele la vedere, supăraţi că procurorii vin acum să îi tragă la răspundere de ce au votat aşa mulţi la referendum. Oamenii au cerut să fie lăsaţi în pace şi chiar au declarat că dacă mai trebuie un referendum pentru acelaşi lucru vor ieşi din nou toţi la vot sau poate chiar mai mulţi.

“Este sat cu oameni săraci, mulţi dintre noi suntem pensionari, peste 70 de ani, dar cinstiţi. Ce vin ei acuma să ne verifice că ce şi cum am votat noi. Nici nu spun de unde sunt, vin aşa. La mine, unul nu au venit, dar am auzit cum băteau la porţile oamenilor“, a declarat Nicolae Drăgescu, localnic din Piatra Olt.

“La mine nu au venit, dar au intrat la unii vecini care nu au dat în viaţa lor cu ochii de aşa ceva şi oamenii se mai sperie”, spune Gheorghiţa Vasile.

Când procurorii au venit la sediul Poliţiei din Piatra Olt, au fost întâmpinaţi cu huiduieli de către localnicii adunaţi în faţa postului.

“Unde veniţi, mă, aşa, m-au sunat oameni cu lacrimi în ochi să îmi spună cum veniţi voi, dar e posibil, ce am făcut, nici nu ne spuneţi….” declara Nicolae Trucă, viceprimar în localitate, în momentul în care procurorii au intrat în postul de Poliţie.

“Am votat la referendum şi mai ies la vot o dată, dacă mi se cere, să îl mai dau jos o dată. M-am săturat de el, să plece!” declara Gheroghe Stoica, un localnic din Piatra Olt, ţinând buletinul cu ştampila votat la vedere.

În această săptămână, procurorii DNA au început ancheta şi în localitatea Bărăşti, unde au audiat mai multe persoane.

“Au venit în localitatea noastră trei procurori de la DNA. Am fost audiat şi eu în calitate de martor. Nu au vrut să-mi spună mai multe, doar mi-au pus întrebări despre cum s-a desfăşurat referendumul. Ştiu că au fost audiaţi preşedinţii din două secţii de votare şi ceilalţi membri şi observatori. În comuna noastră au fost trei secţii de votare, însă doar la două se face anchetă, acolo unde prezenţa depăşeşte sută la sută. De altfel, la una dintre secţii prezenţa a fost de 200 la sută”, a precizat Vergil Gealapu, primarul localităţii Bărăşti.

Procurorii DNA au făcut cercetări în peste 20 de localităţi din judeţul Olt, unde prezenţa la referendum a depăşit sută la sută, magistraţii audiind preşedinţii mai multor secţii de votare, dar şi membrii acestora.

Ancheta procurorilor DNA va continua şi în zilele următoare în alte localităţi.

Marţi, Direcţia Naţională Anticorupţie a informat că se fac cercetări în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie, dar că, având în vedere stadiul anchetelor, nu poate furniza date suplimentare.

(Material de Georgiana Stănescu, corespondenti@mediafax.ro)

  • Jurnalul:

181 de parchete anchetează referendumul în 15 judeţe

(…) 181 de parchete achetează referendumul, iar anchetele se desfăşoară în localităţi 15 judeţe. Procurorii continuă audierile în dosarul presupuselor fraude de la referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Potrivit unor informaţii de ultimă oră, numărul judeţelor în care Parchetul face investigaţii se ridică la 15, informează dcnews.ro. Aceleaşi surse susţin că în ultimele ore sute de persoane au fost chemate la audieri de către procurori. Sunt audiaţi membri ai Comisiilor electorale, precum şi cetăţeni suspectaţi de vot multiplu. (…)

Sorin Roşca Stănescu: Procurorii instaurează teroarea portocalie”

A fost declansata teroarea. O operatiune nemaintalnita in istoria Romaniei, la care, din informatiile preliminare, rezulta ca participa 181 de parchete, este in plina desfasurare. Sunt anchetati zeci de mii de oameni, sub prezumtia ca ar fi participat la cea mai mare frauda electorala din istoria Romaniei. La operatiune participa, in mod ilegal, si procurori ai Directiei Nationale Anticoruptie. Oamenii sunt pusi pe drumuri si chemati la mari distante pentru a fi anchetati. Altii sunt dusi cu dubele DNA. Dar cei mai multi sunt asaltati la poarta. Din poarta in poarta. Cine a declansat teroarea? Si de ce?

In ultimele zile, procurorii doamnei Kovesi si nu mai putin procurorii domnului Morar au dat in balbaiala. Ei savarsesc fapte si acte pe care nu le-ar face niciodata din proprie vointa. Oricat de deficitara ar fi pregatirea unora dintre procurori, ei stiu ca incalca legea, in mod grosolan, atunci cand confisca la drumul mare – de fapt, fura – documente apartinand Autoritatii Electorale. Si intervenind, astfel, brutal intr-un proces electoral, declansat cu mai multa vreme in urma si care nu se incheie decat atunci cand Curtea Constitutionala sau Parlamentul vor decide daca suspendatul e demis sau nu. Procurorii stiu ca se fac de rasul lumii atunci cand informeaza Curtea Constitutionala asupra unui fapt de notorietate. Si anume ca listele pe care le-au confiscat se afla la ei. Procurorii stiu ca este interzisa interceptarea unor membri ai Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si totusi au initiat asemenea interceptari. Ei stiu ca este absolut interzisa de lege difuzarea, in timpul anchetei, a unor piese din dosar. Si totusi au facut sa circule interceptarile. Care, probabil, sunt si ele periate sau chiar “aranjate”. Ei stiu ca Parlamentul este in vacanta si totusi solicita aprobarea pentru anchetarea unui fost ministru. Si, in fine, ei stiu ca nu vor putea descoperi niciodata ceea ce nu s-a intamplat niciodata si anume o “imensa frauda electorala”. Si ca nu vor descoperi niciodata vreo lovitura de stat, care nu a avut loc.

E clar ca in spatele acestor procurori care incalca legea, dand dovada si de extrem de multa neindemanare si pripeala, ultima mostra fiind participarea la anchete electorale a DNA, se afla persoane fara studii juridice. Cum ar fi, si cum este de altfel, presedintele suspendat Traian Basescu. Cel care si-a inceput campania anuntand o lovitura de stat facuta, vezi Doamne, de un parlament si savarsita, vezi Doamne, de 8 milioane si jumatate de cetateni, cel care a impuiat capul liderilor europeni si transatlantici cu verzi si uscate stie ca va ramane pentru totdeauna in garaj. Daca are loc finalmente o socoteala dreapta. Si, atunci, reaprinde nu flacara democratiei, ci valvataia unor asa-zise fraude de dimensiuni colosale, a caror victima ar fi.

Pana acum, Consiliul Suprem al Magistraturii, unde este localizata comanda unei puteri independente in stat, care se numeste Justitia, nu s-a manifestat decat prin sefii institutiei. Nu in plen. Si, in consecinta, ma astept, indiferent de majoritatea pe care treptat Traian Basescu a impus-o acolo, tot in baza unui algoritm politic, ca unii reprezentanti CSM sa tresara. Si sa se intrebe cum de nu sunt anchetati procurorii care au orchestrat interceptari ilegale si le-au pus pe piata in scop politic. Cum de nu sunt anchetati cei care au participat la confiscarea documentelor electorale? Cum de nu este anchetat Daniel Morar, ca urmare a participarii DNA la anchete electorale?


Categorii

1. DIVERSE, Alegeri in Romania, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Stat politienesc

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “TARANII OLTENI ANCHETATI LA INTIMIDARE SI PUSI SA JURE CU MANA PE BIBLIE DE PROCURORII LUI BASESCU!

  1. Practica juratului pe Biblie este mai veche, functiona si pe vremea lui Ceausescu, functioneaza si acum ca un fel de “detector de minciuni”, de fapt un factor de presiune psihologica, cum considera anchetatorii, asupra oamenilor simpli, obisnuiti.
    Stiu ca nu ne citesc multi dintre acestia, dar cei care citesc sa stie si sa reaminteasca tuturor vorbele Domnului Iisus Hristos:

    Evanghelia dupa Matei, cap. 5
    34. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,
    35. Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat,
    36. Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru.
    37. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

    si reluarea lor de catre Sfantul Apostol Iacov in epistola sa soborniceeasca (cap. 5):

    12. Iar înainte de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ, ci să vă fie vouă ce este da, da, şi ce este nu, nu, ca să nu cădeţi sub judecată.

    Si, de asemnea, pentru ca fiecare are nevoie sa se intareasca in fata terorii instaurate de statul acesta neghiob si corupt fata de fiecare dintre noi, mai jos Psalmul 26, spre aducere aminte:

    1. Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu; de cine mă voi teme?
    2. Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?
    3. De vor veni asupra mea făcătorii de rele, potrivnicii şi duşmanii mei, să mănânce cărnurile mele, singuri se vor împiedica şi vor cădea.
    4. Oştire de se va ridica asupra mea, inima mea nu se va înfricoşa.
    5. Chiar război de se va stârni, eu tot voi nădăjdui.
    6. Una am cerut de la Domnul, pe aceea o nădăjduiesc: ca să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
    7. Ca să văd slava Domnului şi să cercetez Biserica Lui cea sfântă.
    8. Căci la vreme de necaz mă va adăposti în cortul Său, în locul cel tainic al locaşului Său mă va dosi şi pe stâncă mă va înălţa;
    9. Înălţa-mi-voi atunci capul peste vrăjmaşii dimprejur şi în glas de trâmbiţă voi jertfi în locaşul Lui. Cânta-voi atunci şi voi slăvi pe Domnul.
    10. Auzi-mi, Doamne, glasul cu care strig către tine, ai milă de mine şi mă ascultă!
    11. Inima mea îmi zice din partea Ta: “Caută faţa Mea!”. Faţa Ta, Doamne, voi căuta.
    12. Să nu-ţi întorci faţa de la mine, nici să nu lepezi în mânie pe robul Tău.
    13. Ajutorul meu eşti, nu mă părăsi! Nu mă lăsa Dumnezeule, Mântuitorul meu.
    14. Când tatăl meu şi maica mea m-au părăsit atunci Domnul m-a primit.
    15. Învaţă-mă, Doamne, căile Tale şi mă povăţuieşte pe cărările dreptăţii, pentru ruşinarea vrăjmaşilor mei.
    16. Nu mă lăsa în voia celor răi, că s-au sculat martori mincinoşi care suflă asupra mea răutate.
    17. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii şi-mi zic:
    18. Aşteaptă ajutor de la Domnul şi fii tare! Îmbărbătează-se inima ta şi nădăjduieşte în Domnul.

    (dintr-o traducere mai veche, o editie aprobata de Sfantul Sinod in 1937)

  2. Cine este artizanul “juntei militare” din România?

    http://romanian.ruvr.ru/2012_08_09/84458680/

  3. Am aruncat o privire pe antena 3. Emisiunea lui Gadea si a lui Badea. Am vazut frica, o foarte mare tensiune si printre cei care prezentau emisiunea cit si printre invitati.

    Frica pentru ca intreaga clasa politica veche se vede neputincioasa, sau mai bine-zis este incapabila sa faca ceva. Abia acum isi vad pretul mediocritatii, amatorismului de Dambovita, a smecherelii de doi lei si trei bani. Si platesc pretul.

    Daca acum se baga frica in niste tarani Olteni, miine vor incepe arestarile printre oponentii noului dictator, inclusiv cei de la Antena 3. Nasol momentu’….

    Totusi nu pot sa ma impiedic sa nu ma gindesc ca daca taranii din Olt ar fi fost niste Greci indivizii de la DNA ar fi fost luati cu Hai sictir si un sut in…

  4. ESTE INCREDIBIL CE POATE FACE MONSTRUL BAHAHASESCU si clica portocalie . Parca ar fi o hidra care pare la un moment dat lovita de moarte , ca un minut mai tarziu sa te trezesti ca rana i s-a vindecat si se pregateste sa te loveasca pe la spate , cu viclenie . Daca Bahahasescu si partidul asta portocaliu s-ar fi luptat si pentru tara cu aceeasi indarjire cu care incearca acum sa revina in prim plan , Romania ar fi fost peste oricare alta tara din estul Europei .

  5. Nu ini imaginam vreodata cat de sinecurist si securist este statul roman. Adica exista peste 100 de procurori la DNA?!?!? Si cam ce salarii au, imi e groaza sa ma gandesc! Si acesti peste 100 de insi de-abia “misca” la presiuni politice un dosar-doua pe luna?!?!? Dar de ce atat de multi? Cum reactionam?!?!? Oare este permisa lehamitea? Ma incerca sentimente ciudate: nu vreau sa mai am de a face cu cunoscutii mei basishti, care neaga adevarul in fatza. Punct. Stop. Eu nu ma mai pot saluta cordial cu tradatorii si inconstientzii. Si de ce de la DNA?!?!? Ca sa ni se spuna in fatza: “Na, uite facem ce abuzuri vrem si suntetzi proshti si paralizatzi de frica, noi suntem jupanii, intram in biserica peste voi si va umilim cum vrem!!!”. Cred ca a ceda ACUM inghitzind inca o flegma in fatza de la basishti si straini este partashie la tradare de tzara si implicit de credintza, fara drept de apel.

  6. Mie nu mi s-a parut deloc ca oltenii s-ar teme intr’atat, cel putin intr-una dintre transmisii. E un joc cu focul, din care oricand poate izbucni o revolta, si de acolo sa te tii.

    Din pacate nimeni nu precizeaza ca in Romania nu e vorba de o lupta politica, ci de 7.5 milioane de oameni care au exprimat o opinie, la capatul rabdarii si nervilor fiind.

  7. Pingback: ABUZURILE CONTINUA! Tarani scosi de la slujba, de Sfanta Marie, pentru a fi INTEROGATI DE PROCURORII DNA PENTRU VOTUL DE LA REFERENDUM - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Traian Băsescu: Eu sunt un prieten al SUA, dar nu am fost niciodată un duşman al Rusiei
    http://romanian.ruvr.ru/2012_08_15/85172633/

    Interviu acordat Vocea Rusiei…, interesant, nu? Cum sa luam asta?

    O ipoteza ar fi ca, in realitate, Traian Basescu transmite mesaje Romaniei prin Vocea Rusiei. Miza nu ar fi sa auda Kremlinul mesajele (unele ridicole, altele bune, pacat ca-s butaforice) presedintelui Romaniei, intr-un context oricum fara miza si neglijand total subiectul Rep. Moldova-Transnistria (nu al Moldovei in general), ci, mai degraba, sa auda cei de pe plan intern cateva lucruri.

    Printre ele, cea mai importanta pare a fi parteneriatul politic cu Viktor Orban. Ai zice ca Basescu s-a folosit de interviul cu Vocea Rusiei pentru a obtine un efect de imagine, asimiland acuza unei intelegeri cu liderul maghiar, vizand autonomia T.S. din Ardeal, cu pozitia rusilor, care ar fi datori cu scuze pentru aceste alegatii. Asta in conditiile in care Basescu asuma, in interviu, parteneriatul cu Orban si in care respinge NECONVINGATOR, cu toate scuzele pe care le asteapta, teza unui targ pe seama Ardealului cu Ungaria. Intrebarile retorice si jocul demnitatii ranite nu sunt raspunsuri, sunt trucuri discursive.

    Raspunsurile mai ferme sau mai bune date rusilor se inscriu si ele in filmul: “ce le-a zis-o rusilor!”, rulat tot pentru publicul romanesc pentru a-si consolida imaginea.

    In orice caz, dincolo de orice ipoteze, un lucru e cert: In mare parte multumita lui T. Basescu, Vocea Rusiei a devenit un reper mediatic cunoscut si citat aproape ca DW. CUI PRODEST?

  9. Cu oltenii NU le merge. Oare n-au invatat nimic de la austrieci, turci, fanarioti?

  10. Stai ‘linistit”, se lucreaza si in Alba, si in Vrancea, si in alte parti, nu doar in Oltenia… Se seamana teroare peste tot, se fac abuzuri incredibile…

  11. Pingback: INTRAREA IN NOAPTEA RAZBUNARII (I) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. (Pentru cei care doresc sa sprijine producatorul roman, pot cumpara legume si fructe in cantitate mai mare de la piata de gros aflata pe strada Pucheni din sectorul 5 – intrarea se face pe langa piata Rahova – si unde preturile sunt jumatate din cele afisate in piete!!!)

    https://maps.google.ro/maps?hl=ro&ie=UTF-8&q=piata+pucheni+bucuresti+harta&fb=1&gl=ro&hq=piata+pucheni&hnear=0x40b1f93abf3cad4f:0xac0632e37c9ca628,Bucure%C8%99ti&iwloc=lyrftr:transit,0x40b1ffc404a6cdab:0xd3de6b617bd86897&ei=HkgwUKeNFMnLswa984HQCg&ved=0CGUQsQUwAw

  13. Pingback: REFERENDUM INVALIDAT DE CCR CU 6-3, BASESCU SE INTOARCE LA COTROCENI GRATIE CEDARII ASPAZIEI COJOCARU - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Democraţia europeană este în pericol! | Romani LanguageRomani Language
  15. Pingback: Rus, Maior, MRU sau TOTI OAMENII… NOII SECURITATI “TRILATERALE”. “Statul de drept” condus prin serviciile secrete si PROCURORII “INDEPENDENTI” CARE UMFLA GOGOASA “FRAUDELOR” depasindu-l in absurd si in
  16. Pingback: AUGUSTIN BUZURA despre tradarea valorilor romanesti, pierderea demnitatii, deruta si UMILINTA ROMANILOR IN FATA OCCIDENTULUI: "Concursul nostru are ca tema: 'CINE ESTE CEL MAI SLUGA DINTRE SLUGI?' ” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Statul de "drepti" al NOILOR PROCURORI STALINISTI, Directia Nationala a Abuzului si inceputul LICHIDARII LIBERTATII DE EXPRIMARE. "Am ajuns un stat politienesc" (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: “Sa-i speriem de mici!” TEROAREA STATULUI POLITIENESC ASUPRA ELEVILOR DE LA LICEUL “DIMITRIE BOLINTINEANU” stopata in ultimul moment de interventia premierului Ponta - Recomandari
  19. Pingback: “NORMALIZAREA” ABUZULUI ca modus operandi in “statul procurorilor” sau TERORIZAREA CETATENILOR SIMPLI, “IN FORMA CONTINUATA”, in numele mincinos al “luptei impotriva coruptiei” - Recomandari
  20. Pingback: NOUA JUSTITIE PENTRU NOUA LUME, noii STAPANI AI TARII si “consolidarea” noului SISTEM AL FRICII. De la “statul de drept” catre “statul (in pozitie) de drepti” trecand prin EXEMPLARITATEA DOSARULUI TRANSFERURILOR - Recom
  21. Pingback: CRIMINALIZAREA SARACIEI: “Vom vedea curând câteva milioane de săraci în cătuşe”. Cazurile pensionarilor care s-au SINUCIS din cauza ANCHETELOR DNA [video] - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare