ROST ia atitudine!

29-05-2008 Sublinieri

Asociatia ROST a emis doua comunicate publice prin care cere Sfantului Sinod al B.O.R. si P. F. Patriarh Daniel sa ia o atitudine ferma fata de apostazia mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, precum si fata de infiintarea de sindicate preotesti in Oltenia si Moldova. Ne alaturam si noi acestor apeluri – preluate integral de pe blogul lui Claudiu Tarziu, cu acordul acestuia (ilustrarea cu imagini si marcajele cu litere ingrosate ne apartin).

(UP-DATE: Si Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini reactioneaza: AZEC cere sedinta de Sinod extraordinara pentru judecarea ereziei Mitropolitului Corneanu )

“Astazi, am trimis presei doua comunicate in care Asociatia ROST isi exprima pozitia fata de cele doua recente tulburari din Biserica Ortodoxa Romana: impartasirea IPS Nicolae Corneanu cu greco-catolicii si infiintarea unor “sindicate preotesti”. Asociatia ROST face apel la PF Patriarh Daniel si la Sf. Sinod sa cerceteze grabnic aceste cazuri si sa ia masuri ferme in conformitate cu Invatatura noastra de credinta, Dogmele si Sfintele Canoane.

Mai jos, redau documentele integral.

nicolae-impartasire-3-799032.JPG

Asociaţia ROST: Comunicat referitor la împărtăşirea ÎPS Nicolae cu greco-catolicii

Asociaţia ROST îşi exprimă public consternarea provocată de gestul Mitropolitului ortodox Nicolae Corneanu de a se împărtăşi împreună cu reprezentanţii cultului greco-catolic în ziua de duminică, 25 mai 2008, cu ocazia slujbei de sfinţire a unei biserici greco-catolice din Timişoara, în prezenţa Nunţiului Apostolic în Romania şi a Episcopului greco-catolic de Lugoj. Asociaţia ROST crede că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au datoria de a cerceta imediat fapta ÎPS Mitropolit Nicolae Corneanu şi de a dispune o soluţie în conformitate cu Sfintele Canoanele şi cu Învăţătura de credinţă a Bisericii noastre. Împărtăşirea împreună cu cei care slujesc culte şi biserici care s-au rupt pe parcursul istoriei din Biserica Ortodoxă reprezintă o gravă încălcare a Sfintelor Canoane, iar consecinţele pot fi cu atât mai nocive cu cât o astfel de cădere din credinţă vine din partea unui ierarh al Bisericii. Canonul 46 ne învaţă: “Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care au primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Veliar?” Sfântul Teodor Studitul, vorbind despre împărtăşirea cu ereticii ne învaţă asemenea: „Aşadar, după cum dumnezeiasca pâine cu care se împărtăşesc ortodocşii îi face pe toţi cei ce se împărtăşesc de ea un singur trup, tot aşa şi pâinea ereticească îi face părtaşi unii cu alţii pe cei ce se împărtăşesc cu ea şi îi înfăţişează un singur trup potrivnic lui Hristos. E limpede că paharul ereticesc şi pâinea ereticească sunt impărtăşire de potrivnicul.” Asociaţia ROST socoteşte că, într-o lume afectată grav de o profundă criză morală şi materială, dialogul între cei care mărturisesc într-o formă sau alta credinţa în Dumnezeu reprezintă o cale prin care aceştia pot contribui la alinarea suferinţei semenilor noştri. Dialogul creştinilor ortodocşi cu membri altor culte şi biserici care utilizează cuvântul „creştin” în denumirea lor nu poate însă continua cu preţul cedărilor de la Învăţătura de credinţă, Dogmele şi Canoanele Bisericii Ortodoxe. În contextul actual în care Biserica noastră este afectată de acţiuni schismatice venite din partea unor preoţi şi de gesturi eretice comise de ierarhi ortodocşi, este necesar să ne reamintim cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Dacă cineva contraface măcar o mica parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel şi în credinţa cea adevarată, acela care va schimba chiar cât de puţin în ea, o va vătăma pe toată. Căci dacă, pe de o parte dogma este răstălmăcită, şi inger de ar fi, să nu-l credeţi. Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasa, dacă credinţa nu este sănătoasă”. Considerând că gestul ÎPS Nicolae Corneanu se înscrie într-un context mai larg, Asociaţia ROST face apel la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a clarifica relaţia Bisericii noastre cu Biserica Romano-catolică şi cu organizaţiile ecumeniste de tipul Consiliului Mondial al Bisericilor sau Conferinţei Bisericilor Europene, în duhul iubirii de Dumnezeu şi de semeni şi în respect profund faţă de Învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe. O atare lămurire va fi de folos atât pentru evitarea pe viitor a unor gesturi precum cel al Mitropolitului Nicolae Corneanu, cât şi pentru dezvoltarea dialogului cu alte culte şi biserici creştine astfel încât căderea de la credinţa creştin-ortodoxă să nu mai fie încurajată. HRISTOS A ÎNVIAT! Consiliul Director al Asociaţiei ROST

1211733342.jpg

Asociaţia ROST: Apel privind „sindicatele preoţeşti”

Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Inaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Olteniei şi Mitropolit ales al Moldovei

Inaltpreasfinţiţilor şi Preasfinţiţilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Membrii Asociaţiei ROST au luat act cu îngrijorare de acţiunile schismatice şi eretice comise de unii preoţi din cuprinsul Mitropoliei Olteniei, Mitropoliei Moldovei şi Arhiepiscopiei Bucureştilor, care încearcă organizarea unor structuri paralele Bisericii Ortodoxe Române, prin înfiinţarea de aşa-zise „sindicate preoţeşti”. Există, fără îndoială, nemulţumiri justificate în rândul preoţilor, ca şi anumite erori şi excese la nivelul administraţiei bisericeşti. Revista ROST, pe care o patronăm, a atras atenţia, la momentul cuvenit, asupra unor astfel de cazuri. Însă, preoţii nu sunt proletari în sutană şi nu pot trata relaţia cu ierarhia bisericească din postura angajat-angajator. De aceea, apreciem că anumite stări de lucruri reale din cadrul administraţiei bisericeşti şi necunoaşterea de către anumite instanţe de judecată a cadrului legal de funcţionare a cultelor din România au fost utilizate în mod fariseic de către preoţii iniţiatori ai sindicatelor pentru a provoca tulburare în Biserică, în dorinţa ascunsă de a rezolva de fapt interese personale care nu au vreo legătură cu mărturisirea învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sfânta slujire la care sunt chemaţi preoţii Bisericii Ortodoxe Române. Considerăm că demersul acestor preoţi este subordonat unui scop străin de duhul creştinismului ortodox, anume acela de a distruge unitatea Bisericii lui Hristos de pe pământurile României. Prin faptele lor, preoţii iniţiatori de structuri sindicale au ieşit din comuniunea întru Hristos în care trăiesc şi slujesc credincioşii, clerul şi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, şi au provocat schismă şi erezie. Canonul 31 de osândire a schismei ne arată că singura reacţie posibilă într-o astfel de situaţie este caterisirea celui vinovat ca iubitor de stăpânire şi urzupator. Refuzând să se supună ierarhului lor, aceşti preoţi încalcă şi porunca ascultării consfinţită prin Canonul 39 despre ascultarea clerului de episcopi. Nu în ultimul rând, preoţii „sindicalişti” şi-au încălcat jurământul de credinţă şi ascultare făcut în faţa lui Dumnezeu, a Bisericii şi a ierarhului în momentul în care au primit Taina Preoţiei. Membrii Asociaţiei ROST vă adresează apelul de a aplica urgent şi fără ezitare asupra acestor preoţi Sfintele Canoane şi legiuirile Bisericii Ortodoxe Române în integralitatea lor şi până la ultima lor consecinţă, astfel încât să fie înlăturată cât mai curând această gravă pricină de sminteală pentru credincioşii noştri. Membrii Asociaţiei ROST îşi mărturisesc credinţa în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică şi îl roagă pe Dumnezeu să ocrotească Biserica neamului românesc de ispitele şi răutăţile acestor timpuri de sfârşit de istorie. Nadejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, Slavă Ţie! HRISTOS A ÎNVIAT!

Consiliul Director al Asociaţiei ROST”

***

13-09-20077.jpg

PS: Din declaratia IPS Bartolomeu Anania referitoare la “sindicatele” preotilor: Dupa parerea mea avem de a face cu o instigatie. Bietii preoti care au cazut in aceasta capcana sunt folositi, impinsi din spate: ei sunt niste victime, la urma urmei. Este o actiune foarte bine organizata, de forte potrivnice ortodoxiei. Este de observat si ca aceste celule s-au creat la Craiova, de unde pleaca Inaltul Teofan, si la Iasi, unde se duce, pentru a fi intronizat Mitropolit al Moldovei si Bucuvinei. Nu mi se pare intamplatoare aceasta coincidenta. Insa Dumnezeu le vede pe toate!

Cititi si:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Nicolae Corneanu, PF Daniel

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “ROST ia atitudine!

  1. SUBSCRIU!!!

  2. Imi doresc ca toti preotii sa inteleaga mesajele marilor duhovnici ai romanilor si sa nu permita nimanui sa-i dezbine si sa-i indeparteze de credinta noastra ortodoxa, dar mai ales sa nu permita distrugerea ortodoxiei! Atat mai avem pentru sufletul nostru in aceasta lume zbuciumata, pusa pe autodistrugere! Spunea Parintele Proclu ca o sa ne scuture pe toti, asa ca dezbinatorii sa fie cu bagare de seama ca nu vor scapa neatinsi daca continua cu aceasta nebunie!
    Dar sa ne rugam la Maicuta Domnului sa ne apere de toate aceste ispite care se pare ca sunt tot mai multe!
    Doamne ajuta!

  3. Numai asa se poate alege neghina ascunsa-n grau. Intinzi momeala, arati avantajele si pui repede de un sindicat la care trebuie sa mai si cotizezi.Daca nu ai atunci de unde sa platesti cotizatia?Sau cine binecuvinteaza aceasta adunatura? Aderantii sunt obligati sa respecte legile specifice ”domeniului” si una din legi spune clar ca fiind eretici este musai sa se dizolve sindicatul. Membrii sindicalisti nu au putere in rugaciuni ca altfel s-ar fi rugat Lui Dumnezeu si ar fi obtinut cele de trebuinta unui trai in smerenie. Crinii sunt mai intelepti decat dansii.
    Dumnezeu sa-i ierte!

  4. SUBSCRIU

    am inclus si dosarele dnului Mitropolit si corespondent al securitatii……….

    Decizia nr. 2410/28.08.2007 Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii Având în vedere: 1. Cererea formulată de către Gabriel ANDREESCU, înregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. 457/12.09.2000, prin care s-a solicitat verificarea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae CORNEANU, Arhiepiscopul al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, laic – Nicolae Mihail CORNEANU; 2. Cererea formulată de către Forumul Civic Românesc, înregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. P 2982/06/24.07.2006, prin care s-a solicitat verificarea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae CORNEANU, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului; 3. Cererea formulată de către Administraţia Prezidenţială, înregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. P 5592/06/29.11.2006, prin care s-a solicitat verificarea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae CORNEANU, membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste; 4. Cererea formulată de către domnul Gabriel CATALAN, înregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. P 1857/07/23.04.2007, prin care a solicitat verificarea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae CORNEANU, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului; 5. Adresele de verificare C.N.S.A.S. nr. S/5195/A,B,L/18.12.2006; 6. Adresele de răspuns S.R.I. nr. S/116987/26.01.2007 şi nr. S/113574/23.03.2007, S.I.E. nr. S/14173/17.01.2007, M.Ap.N. – S.A.M. (Serviciul Arhivistic Militar) nr. A/135/18.01.2007; 7. Dosarul fond reţea nr. R 315 (cotă C.N.S.A.S.); 8. Nota Direcţiei Investigaţii nr. S/DI/I/1033/11.12.2006; 9. Audierea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Nicolae CORNEANU din data de 16.11.2001; 10. Procesul-verbal al şedinţei Colegiului C.N.S.A.S. din data de 28.08.2007; În fapt, S.R.I. a predat C.N.S.A.S. dosarul fond reţea R 315 – 10 volume, perioada 1950 – 1988, al cărui titular este Înalt Prea Sfinţitul Dr. Nicolae CORNEANU. Potrivit documentelor ce se regăsesc în acest dosar, colaborarea titularului cu organele poliţiei politice comuniste cuprinde perioada 1950 (data semnării Angajamentului) şi 1988 (data celui mai recent document din dosar). Între aceste date, titularul apare cu mai multe nume conspirative de colaborator: „MUNTEANU”, „POPA VASILE”, „POPESCU ION/IOAN”, „MUNTEANU IOAN”. Învederăm că dosarul conţine numeroase documente în care sursa, sub numele conspirative amintite mai sus, redă informaţii despre sine vorbind la persoana a III a, menţionându-se cu numele real, Nicolae CORNEANU. Astfel, dosarul cuprinde următoarele documente care atestă colaborarea acestuia cu poliţia politică comunistă, pe care le enumerăm în ordine cronologică:
    2

  5. I. Angajament, din 03.01.1950, olograf, semnat olograf cu nume real: „Subsemnatul Corneanu Nicolae /…/ îmi iau următorul angajament: de a informa organele securităţii din Timişoara despre eventualele întâmplări cu caracter subversiv îndreptate împotriva regimului de democraţie populară din R.P.R., atât despre cei din Mitropolie, cât şi despre organizaţii subversive legionare. La fel îmi iau angajamentul că nu voi divulga nimănui prezentul angajament dat de subsemnatul organelor securităţii.”
    II. Caracterizarea informatorului „POPA”, din 15.01.1953: „/…/ în decursul activităţii sale de la recrutare şi pînă în prezent a dat dovadă de sinceritate şi voinţă de muncă. Aceasta se poate vedea prin materialul informativ pe care l-a dat într-o cantitate mare şi care a fost în majoritate de o calitate şi importanţă bună. /…/ Ştie şi are posibilităţi de a face legături şi a se strecura în anturajul elementelor care interesează Securitatea Statului pentru a culege informaţii din mediul acestor elemente. Ştie să culeagă informaţiile deosebindu-le pe cele mai bune de cele mai slabe sau mai puţin folositoare. La întâlniri, până în prezent a fost întotdeauna punctual, având o atitudine corectă, la fel având o atitudine serioasă în faţă de sarcinile ce i se cer.”

  6. III. Adresă, din 10.02.1959: „/…/ Menţionăm că organele noastre sunt pentru ca CORNEANU Nicolae să fie numit în funcţia de vicar la Episcopia Aradului, deoarece este cunoscut ca un element ataşat care a sprijinit în diverse probleme organele noastre. Faţă de această situaţie rugăm dacă este posibil să interveniţi pe lângă Departamentul Cultelor ca acesta să fie numit în funcţia respectivă.” Pe document, ofiţerul a făcut următoarea menţiune: ”S-a vorbit cu Departamentul în acest sens şi a promis că va rezolva problema în mod favorabil pentru noi. Bineînţeles că nu ştie că noi avem acest interes.”
    IV. Caracterizare privind pe agentul „POPA VASILE”, din 19.11.1959: „/…/ De la data recrutării agentul a fost folosit cu succes în rândul elementelor duşmănoase din mediul preoţilor ortodocşi şi chiar în jurul Mitropolitului /…/, lucrat în acţiune informativă, furnizând materiale importante care s-au verificat întocmai /…/. /…/ În perioada anilor 1953-1954 agentul a fost infiltrat în gruparea subversivă antropozofică din TIMIŞOARA ce a fost condusă de /…/. În baza materialelor valoroase furnizate de acest agent organele noastre au documentat activitatea acestora şi arestarea elementelor antropozofice /…/. În timpul colaborării agentul s-a dovedit a fi sincer faţă de organele noastre, s-a prezentat punctual la întâlniri şi bine pregătit, a dovedit principialitate în rezolvarea diferitelor sarcini avute din partea organelor noastre. /…/ a dovedit utilitate pentru munca informativă fiind capabil de a se orienta şi a rezolva anumite sarcini complicate. De menţionat este faptul că la data de 16.10.1958 agentul a fost abandonat din reţeaua informativă fără a i se lua angajament de încetarea colaborării
    3
    datorită faptului că au existat anumite suspiciuni din partea lui /…/ că lucrează cu organele noastre. Însă legătura cu agentul nu a fost întreruptă, întâlnirile efectuându-se la intervale mai mari şi în alte localităţi pentru a fi cât mai conspirat. /…/ şi în această perioadă agentul a furnizat organelor noastre o serie de materiale privind activitatea duşmănoasă a unor elemente domiciliate în alte localităţi cu care a venit în contact materialele respective fiind trimise spre exploatare organelor M.A.I. /…/ deşi înainte cu câţiva ani au existat suspiciuni că ar colabora cu organele de securitate, fapt ce în prezent nu se mai comentează, totuşi datorită calităţilor sale personale, a dragostei ce a dovedit-o în munca informativă şi faţă de organele noastre, precum şi ataşamentul ce l-a dovedit prin fapte faţă de regimul democrat popular din R.P.R. , considerăm că va putea să i se încredinţeze anumite sarcini de răspundere sau mai complicate /…/. Agentul nu cunoaşte faptul că a fost abandonat întrucât dacă i s-ar fi adus la cunoştinţă acest lucru ar fi fost complet dezamăgit pe motivul că organele noastre nu ar mai avea încredere în el.”

  7. V. Caracterizare privind activitatea de colaborator al organelor securităţii statului, desfăşurată de agentul „POPA VASILE ”, din 15.01.1963: „Agentul , a continuat şi în perioada 1962-1963, să se comporte satisfăcător în colaborarea cu organele noastre. Ca urmare a atitudini sale pozitive atât cu organele securităţii, cât şi cu organele departamentului cultelor, precum şi cele administrative locale (regiunea Banat) în anul 1962, a fost promovat în funcţia de Mitropolit al Banatului în locul lui /…/. /…/ În această perioadă agentul a fost folosit atât pe plan intern cât şi extern. Pe plan intern în principal a fost folosit pentru reducerea activităţii religioase în eparhia Banatului, indicându-i-se şi luând o serie de măsuri în acest sens (înlocuirea elementelor prea fanatice şi a celor compromişi care funcţionau în cadrul aparatului de conducere al eparhiei, înlocuirea unor cadre didactice în cadrul seminarului teologic din Caransebeş, reducerea numărului de elevi, /…/ comasarea unor parohii şi reducerea numărului de preoţi etc.). Este de menţionat că toate aceste probleme au fost discutate cu el în prealabil unele măsuri fiind propuse chiar de agent. /…/ Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că biserica a fost întotdeauna un mijloc de înşelare a maselor populare. /…/ a rezultat că s-a preocupat de studiul ştiinţei marxist leniniste şi de însuşirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dogmelor pe care încă mai trebuie să le şi în acelaşi timp să şi dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decât comunismului. Tot pe plan
    4
    intern agentul a mai fost folosit pentru influenţarea directă a şefului Bisericii ortodoxe în contactele pe care le are cu acesta, aceasta în măsura în care există posibilităţi (avându-se în vedere că aceste contacte sunt destul de rare şi în acelaşi timp Patriarhul se poartă destul de distant cu el). Totodată agentul a avut şi sarcina de a ne sesiza toate aspectele ce se desprind din comportarea pe care o are Patriarhul. Pe plan extern agentul a fost folosit pentru cunoaşterea activităţii pe care o desfăşoară membrii unor delegaţii bisericeşti din care a făcut şi el parte, delegaţi care au participat la unele conferinţe religioase internaţionale. /…/ să-şi creeze legături cât mai multe în rândurile celorlalţi participanţi la aceste conferinţe – în special dintre cei originari din ţările capitaliste, pe care să-i studieze în contactele pe care le aveau şi să ne informeze despre toate trăsăturile lor caracteristice. /…/ Apreciez că agentul este foarte disciplinat, obiectiv în prezentarea diferitelor probleme pe care le sesizează, totdeauna întreabă cum să rezolve anumite probleme ce se ivesc în conducerea eparhiei, se străduieşte să aplice întocmai indicaţiile ce i se dau, este punctual la întâlniri.”

  8. Notă caracterizare a activităţii agentului „POPA VASILE”, din 16.09.1965 : „/…/ În ţară agentul a continuat a fi folosit în direcţia influenţării pozitive a maselor de credincioşi, în care sens i s-a indicat în permanenţă să ceară preoţilor ce aparţin mitropoliei pe care o conduce /…/ să evite excesele privind îndoctrinarea religioasă, să nu admită acţiuni de fanatizare mistică şi să îndrume enoriaşii spre o muncă folositoare în cooperative agricole de producţie şi întreprinderile ori instituţiile unde ei lucrează. /…/ atenţia agentului a fost orientată spre combaterea şi anihilarea sectelor ilegale şi limitarea activităţii celor legale. /…/ agentul ne-a furnizat informaţii despre poziţia şi activitatea unui număr de 32 persoane ce prezintă interes pentru noi. Printre aceştia sunt unii greco-catolici cunoscuţi cu activitate ostilă ca /…/ – episcop greco-catolic, hirotonit clandestin, urmărit de Dir. Reg. M.A.I. Banat, /…/, preot greco-catolic, revenit, /…/, fost protopop greco- catolic etc. /…/ va fi îndrumat /…/ astfel încât să influenţeze masele de credincioşi, şi în acelaşi timp să limiteze dezvoltarea activităţii religioase /…/ nu sunt suspiciuni de deconspirare iar sinceritatea sa în informaţiile furnizate au fost verificată şi prin alţi agenţi. Apreciez că agentul este bun şi sunt perspective pentru creşterea aportului acestuia în colaborarea cu organele securităţii statului.”

  9. Primit de la Danion Vasile:

    De pe http://www.ortodoxradio.ro/arhiva/alte/radio-azec-4-iun.mp3 puteti descarca dezbaterea publica organizata azi de AZEC in privinta impartasirii mitropolitului Corneanu la catolici. Incepand de la minutul 6 il puteti asculta in direct pe mitropolit facand afirmatii eretice…

    PS Va rog dati mai departe mesajul, materialul fiind foarte important…

  10. Nu cred ca demersul acestor preoti are ca scop “distrugerea unitatii Bisericii lui Hristos de pe pământurile României.”
    Dupa logica Dv., oricine in tara aceasta ar incerca sa-si apere drepturile legale ce i se cuvin , atenteaza la unitate.
    Nu-i asa ca cei care indraznesc a cere celor aflati la putere sa respecte legile – mai ales cand pentru a face posibil acest lucru este nevoie de acel ” unde-s multi puterea creste “-demersul unora ca acestia este subordonat unui scop strain de duhul ” ascultarii de inaltele stapaniri” ?
    Spuneti ca : “preoţii iniţiatori de structuri sindicale au ieşit din comuniunea întru Hristos în care trăiesc şi slujesc credincioşii, clerul şi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, şi au provocat schismă şi erezie.”
    Poate vreti sa ne explicati si noua in ce consta erezia si care este acea ” comuniune in Hristos în care trăiesc şi slujesc credincioşii, clerul şi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române ” si din care au iesit acesti preoti ?
    Sa fie oare vorba despre acea comuniune de coruptie practicata de multi dintre ierarhii BOR la numirea si transferarea clerului in parohii sau a celor numiti in functii bisericesti ?
    Sa fie oare vorba oare despre acea comuniune in care banul este suprema lege iar referirea la invatatura lui Hristos doar un mod de motivare al nedreptatilor ascunse sub masca ascultarii de ” mai-marii nostri ” ?

    Preotii au si ei familii. Multi dintre ei intampina mari greutati materiale si desi exista solutii, dupa principiul “mie ce imi iese din aceasta afacere ? “, unii ierarhi nu sunt interesati in rezolvarea problemelor unor asemenea preoti.
    Ce sa faca acesti preoti care nu gasesc nici un fel de intelegere la mai-marii lor , in timp ce ei vad ca preotii cu bani , cu avere ” se descurca “,ca pentru acestia nu exista nici un fel de norme canonice sau statutare ,in timp ce lor le sunt incalcate cele mai elementare drepturi ?
    Nu cred ca Hristos a spus : ” Imbuibati-va voi bogatilor si va veseliti , caci avand de toate ,voua se cuvine sa vi se dea ascultare , voua vi se cuvine sa fiti slujiti caci altii nu au ce aveti voi.”
    In loc sa cereti ierarhiei bisericesti sa incerce rezolvarea in duh crestin a problemelor cu care se confrunta fiii lor duhovnicesti , sa cereti initierea unui dialog si a unor structuri in cadrul Bisericii care sa rezolve problemele , Dv.va porniti cu ura impotriva celor care isi cer doar dreptul la viata si nimic mai mult( Hristos nu a cerut nimanui sa renunte la camasa sa-la strictul necesar pentru aceasta viata).
    Nu cred ca a lupta pentru ca familia ta sa-si poata valorifica talantii cu care a fost inzestrata ,sa nu sufere de foame , de frig ,sa aiba toate cele necesare unui trai decent,nu cred asadar ca o asemenea lupta este impotriva Legii lui Hristos.
    Noul Statut al Bisericii , facut fara o consultare a Bisericii( Biserica fiind formata nu numai din ierarhi , ci si din preoti, diaconi , calugari si credinciosi ),este un Statut plin de privilegii pentru ierarhi, care ii elimina total rolul mirenilor in viata Bisericii si ii reduce la conditia de sclavi pe cei din clerul inferior.
    – institutiile bisericesi din care faceau parte si clerici si mireni , au fost desfiintate
    – controlul asupra averilor bisericesti este total in mainile ierarhului
    – protopopii, prin numirea lor derect de catre ierarh si nu dintr-n numar de trei alesi de catre preoti si cantareti , au devenit slujbasi directi ai ierarhului, strangatori de biruri din ce in ce mai mari si mai diverse.
    Pentru a deveni astazi protopop, nu mai trebuie sa fii apreciat ca un om valoros de catre cei pe care ii vei conduce , ci doar de cel pe care il slujesti(ierarhul).
    Drumul spre acel ” cine da mai mult ” acela va fi protopop , este drumul cel mai scurt pentru a accede asadar la o asemenea functie.
    In cazul stavropighiilor , care lovea direct in interesul ierarhilor , acestia s-au sesizat imediat. De ce nu au facut-o oare si in cazul numirii protopopilor ?
    Cine sa ii apere asadar pe preoti de nedreptatile si amenintarile ierarhilor la adresa celor care indraznesc sa arate aceste nedreptati ?
    De ce oare membrii Asociaţiei ROST nu adresează , cu aceeasi fermitate , un apel catre Sf.Sinod si P.F. Parinte Patriarh de a aplica urgent şi fără ezitare , Sfintele Canoane şi legiuirile Bisericii Ortodoxe Române în integralitatea lor şi până la ultima lor consecinţă,nu numai asupra acestor preoţi CI SI IMPOTRIVA TUTUROR IERARHILOR CARE INCALCA LEGILE BISERICII, astfel încât să fie înlăturată cât mai curând această gravă pricină de sminteală pentru credincioşii noştri?
    De ce folositi doua unitati de masura ?
    Oare ierarhii care au dat binecuvantarea ca preoti din subordine sa candideze pe liste de partid , sa faca propaganda in favoarea unor partide(ex.preotul din Voila , care face propaganda de sustinere a candidatului liberal la Primarie) incalcand Hotararea Sf.Sinod , acesti ierarhi si preotii respectivi ,ei nu sunt pricina de sminteala pentru credinciosii nostri ? Ei nu au ca scop distrugerea unitatii Bisericii ?
    Preoti PNListi , preoti PDListi , preoti PSDisti etc.
    Aceasta sa fie oare mult trambitata unitate pe care o vor distruge preotii sindicalisti ?

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate