Sa scriem in mintea noastra PATIMILE LUI HRISTOS!

6-04-2007 Sublinieri

Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei – OMILIA LXXXV:

„Atunci L-au scuipat în obraz şi L-au bătut cu pumnii, iar alţii îi dădeau palme, zicînd: „Profeţeşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit! (Matei 26, 67-68)”

iisus-batjocorit.JPG

“- Pentru ce au mai făcut asta, odată ce aveau să-L omoare? Pentru ce mai era nevoie de batjocura aceasta?

– Ca să afli, din tot ce s-a petrecut atunci, cît de răi la suflet erau judecătorii Lui. Ca şi cum ar fi dat peste un animal de vînat, aşa erau de sălbătăciţi, aşa erau de înnebuniţi; au făcut petrecere din chinuirea Lui, au tăbărît asupra Lui cu bucurie, dîndu-şi la iveală firea lor cea ucigaşă.

Tu însă minunează-te de filozofia ucenicilor! Cu cîtă amănunţime, cu cît adevăr istorisesc totul! Se vede de aici firea lor iubitoare de adevăr. Istorisesc aşa cum s-au petrecut cele ce păreau o ocară; nu ascund nimic, nu se ruşinează de nimic, ci socotesc cea mai mare slavă – după cum şi este – că Stăpînul lumii a primit să sufere unele ca acestea pentru noi.

Lucrul acesta arată şi purtarea de grijă cea nespusă a lui Hristos, dar şi răutatea de neiertat a acelora care au îndrăznit acestea faţă de Cel atît de liniştit şi blînd, faţă de Cel Care le-a încîntat urechile cu cuvinte care ar fi fost în stare să facă din leu miel. Lui Hristos nu I-a lipsit blîndeţea, dar nici acelora, ocara şi sălbătăcia în tot ce făceau, în tot ce spuneau. Pe toate acestea le-a prezis şi profetul Isaia, vestindu-le mai dinainte şi arătînd într-un cuvînt toată această ocară: „În chipul în care mulţi se vor minuna de Tine, spune Isaia, în acelaşi chip va fi necinstit chipul Tău de oameni şi slava Ta, de fiii oamenilor (Isaia 52, 14)”. Ce poate egala, oare, ocara aceasta? Au scuipat şi au pălmuit obrazul acela de care marea s-a dat înapoi cînd L-a văzut, de care soarele şi-a tras înapoi razele sale cînd L-a privit pe cruce. L-au lovit în cap, înnebuniţi de nebunia lor cumplită. L-au rănit cu răni pline de ocară; că L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit; iar la rănile acestea au mai adăugat şi ocara scuipatului. Au rostit apoi şi cuvinte pline de batjocură, spunînd: „Profeţeşte-ne, Hristoase,cine este cel ce Te-a lovit!“. Îl batjocoresc aşa, pentru că mulţi spuneau că e profet.

Alt evanghelist spune că făceau asta acoperindu-I faţa cu haina (Luca 22, 64), ca şi cum ar fi avut în faţa lor un om de nimica, un om de trei parale. Şi nu numai oamenii liberi, ci şi sclavii fuseseră cuprinşi atunci de această nebunie. Pe acestea să le citim des, pe acestea să le ascultăm cum trebuie, pe acestea să le scriem în mintea noastră; că acestea sînt cinstea noastră. Cu acestea mă laud tare; mă laud nu numai cu miile şi miile de morţi pe care i-a înviat, ci şi cu patimile pe care le-a pătimit. Pe acestea Pavel neîncetat le aminteşte: crucea, moartea, patimile, ocările, insultele, batjocoririle. Uneori spune: „Să ieşim la El purtînd ocara Lui (Evr. 13, 13)”; alteori: „Care, în locul bucuriei ce stă înainte, a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea (Evr. 12, 2)”.

Iar Petru şedea afară în curte; şi s-a apropiat de el o slujnică, zicînd: „Şi tu erai cu Iisus Galileanul“. Iar el s-a lepădat înaintea lor, a tuturor zicînd: „Nu ştiu ce zici!” Ieşind el la poartă, l-a văzut pe el alta şi a zis: „Şi acesta era acolo cu Iisus Nazarineanul”. Şi iarăşi s-a lepădat cu jurâmînt. Iar după puţin, apropiindu-se de cei ce stăteau, au zis lui Petru: „Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, că şi graiul te vădeşte“. Atunci a început să se blesteme şi să se jure: „Nu ştiu pe omul acesta“. Şi îndată a cîntat cocoşul. Şi şi-a dus aminte Petru de cuvîntul lui Iisus, care spusese: „Mai înainte de a cînta cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori“. Şi ieşind afară a plîns cu amar (Matei 26, 69-75)”.

O, noi şi străine lucruri! Cînd Petru L-a văzut pe învăţător numai prins atît de tare clocotea că a scos sabia şi a tăiat urechea slugii arhiereului; dar acum, cînd ar fi trebuit să se revolte şi mai mult, să se înflăcăreze şi mai mult, să ardă şi mai mult – doar auzea cum îl ocărăsc pe Domnul -, acum Petru se leapădă de El.

-Dar pe care om nu l-ar fi scos din minţi cele petrecute atunci?

-Da, e drept; dar ucenicul, biruit de frică, nu numai că nu se revoltă, dar se şi leapădă; îi este frică şi de ameninţarea unei slujnice sărmane şi neînsemnate; şi nu numai o dată, ci de două şi de trei ori, în scurtă vreme, şi nu în faţa judecătorilor; era doar afară, în curte. L-au întrebat cînd a ieşit pe poartă; şi nici aşa nu şi-a dat seama îndată de căderea lui. Evanghelistul Luca spune că Hristos S-a uitat la el (Luca 22, 61), arătînd că Petru nu numai că s-a lepădat de Domnul, dar că nici nu şi-a adus singur aminte, deşi a cîntat cocoşul, ci a fost nevoie să i-o amintească tot învăţătorul; iar privirea Lui a fost în locul glasului. Atît de speriat era.

Evanghelistul Marcu spune, la rindul său, că Petru s-a lepădat întîia oară atunci cînd cocoşul a cîntat întîia oară; iar cînd s-a lepădat a treia oară, cocoşul a cîntat a doua oară (Marcu 14, 66-72). Marcu istoriseşte mai cu de-amănuntul slăbiciunea lui Petru şi ne arată că era mort de frică. Pe toate acestea Marcu le ştia de la dascălul său, că a fost ucenicul lui Petru. Aceasta mai cu seamă trebuie să ne uimească! Că Marcu nu numai că n-a ascuns greşeala dascălului său, ci a şi istorisit-o mai lămurit decît ceilalţi evanghelişti, pentru că a fost ucenicul lui Petru.

Poate că cineva m-ar întreba:

-Cum pot fi adevărate spusele evangheliştilor, cînd Matei spune că Domnul a zis: „Amin zic ţie, că mai înainte de a cînta cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori (Matei 26, 34)”, iar Marcu spune că după ce s-a lepădat a treia oară cocoşul a cîntat a doua oară (Marcu 14, 72).

-Spusele evangheliştilor sînt cu totul adevărate şi nu se contrazic. Pentru că de obicei cocoşul cîntă la fiecare cîntat de trei ori şi de patru ori, Marcu ne vorbeşte despre aceste cîntece repetate ale cocoşului ca să arate că nici glasul cocoşului nu l-a oprit pe Petru de la cădere şi nu i-a adus aminte. Aşa că sînt adevărate şi spusele lui Matei şi ale lui Marcu. înainte de a termina cocoşul întîiul său cîntat, Petru s-a lepădat de trei ori. Şi nici după ce i-a adus aminte Hristos de păcatul lui n-a îndrăznit să plîngă înaintea tuturora, ca să nu-l dea de gol lacrimile, ci „a ieşit afară şi a plîns cu amar“.

Iar dacă s-a făcut ziuă, L-au dus pe Iisus de la Caiafa la Pilat (Matei 27, 1-2)”.

Pentru că arhiereii voiau să-L omoare şi pentru că nu puteau să facă ei aceasta din pricina sărbătorii, L-au dus la guvernator.

Tu însă uită-mi-te cum s-au amestecat lucrurile, ca uciderea Lui să aibă loc în timpul sărbătorii Paştelui. Aşa fusese rînduit de sus.

„Atunci Iuda, cel ce L-a vîndut, vâzînd că a fost osîndit, căindu-se a întors cei treizeci de arginţi (Matei 27, 3)”.

Lucrul acesta îl învinuieşte şi pe Iuda şi pe arhierei. Pe Iuda, nu pentru că s-a căit, ci pentru că s-a căit prea tîrziu; s-a osîndit singur; el însuşi a mărturisit că L-a vîndut; pe arhierei, că nu s-au căit, deşi le stătea în puterea lor să se schimbe. Uită-te cînd s-a căit Iuda! Cînd păcatul s-a sâvîrşit deplin, şi a luat sfîrşit. Aşa e diavolul: nu-i lasă pe cei ce nu priveghează să vadă păcatul mai înainte, ca să nu se pocăiască cei prinşi de el. Iisus i-a grăit atîtea, dar Iuda nu s-a îndreptat; că atunci s-a căit, cînd a săvîrşit pe deplin păcatul; dar nici atunci cu folos. Că s-a osîndit pe sine însuşi, că a aruncat argintii, că a înfruntat dispreţul poporului iudeu, toate bune şi de lăudat; dar că s-a sinucis, asta e de neiertat, asta e o faptă diavolească. Diavolul l-a îndepărtat de pocăinţă, ca să nu aibă vreun folos de pe urma ei. Făcîndu-l să-şi ia viaţa, moare de o moarte de ruşine, ajunsă cunoscută întregii lumi.

Uită-mi-te însă că prin toate străluceşte adevărul! Şi prin cele ce fac şi prin cele ce suferă duşmanii lui Hristos! Chiar moartea aceasta a vînzătorului coase gurile celor ce L-au osîndit şi nu le lasă să aibă nici umbră de neruşinată apărare. Ce-ar mai putea spune aceia cînd vînzătorul rosteşte o astfel de sentinţă împotriva lui însuşi?

Dar să auzim şi cuvintele pe care le spune:

„A întors cei treizeci de arginţi arhiereilor şi a zis: „Greşit-am vînzînd sînge nevinovat“. Iar ei au zis: „Ce ne priveşte pe noi! Tu vei vedea!” Şi, aruncînd argintii în templu, a plecat şi ducîndu-se s-a spînzurat (Matei 27, 3-5)”.

N-a mai putut îndura chinurile conştiinţei, care îl biciuiau. Uită-mi-te că şi iudeii păţesc la fel. Şi ei ar fi trebuit să se îndrepte în urma celor ce păţiseră pînă atunci; şi ar fi trebuit să se oprească; dar nu, ei nu se opresc pînă ce nu împlinesc păcatul. Păcatul lui Iuda se împlinise, că păcatul lui era vînzarea; al iudeilor însă nu se împlinise încă. Dar cînd l-au săvîrşit şi ei deplin, cînd L-au ţintuit pe Domnul pe cruce, atunci i-au apucat şi pe ei chinurile conştiinţei şi spun, cînd: „Nu scrie: Acesta este împăratul iudeilor (Ioan 19, 21)” – Pentru ce vă temeţi, pentru ce vă tulburaţi? Pe cruce e ţintuit doar numai un trup mort! -, cînd îl păzesc şi spun: „Ca nu cumva să-L fure ucenicii Lui şi să spună că a înviat. Şi va fi rătăcirea cea din urmă mai rea decît cea dintîi (Matei 27, 64)”. Chiar dacă ar spune ucenicii că a înviat, minciuna s-ar vădi, dacă n-ar fi înviat cu adevărat. Dar cum aveau să spună ucenicii că a înviat, cînd ei nici n-au îndrăznit să stea lîngă El la prinderea Lui, cînd verhovnicul apostolilor s-a lepădat de trei ori de El şi n-a îndurat nici ameninţările unei fetişcane. Dar, după cum v-am spus, arhiereii erau tulburaţi; ştiau că fapta lor e o nelegiuire; se vedea aceasta din cuvintele lor: „Tu vei vedea”.

Ascultaţi, iubitorilor de argint! Gîndiţi-vă ce a păţit Iuda! A pierdut şi banii, a săvîrşit şi păcatul şi şi-a pierdut şi sufletul. Aşa e tirania iubirii de argint. Nu s-a bucurat nici de arginţi, nici de viaţa de aici, nici de cea viitoare, ci pe toate le-a aruncat dintr-o dată. Şi după ce a fost dispreţuit de arhierei şi de bătrîni, s-a spînzurat. Dar, după cum am spus, unii îşi dau seama că au păcătuit după ce au săvîrşit păcatul. Uită-te şi la arhierei şi la bătrîni! Deocamdată nu vor să-şi dea seama de grozăvia faptei lor; spun doar atît: „Tu vei vedea!” Dar tocmai aceste cuvinte le măresc vina. Prin aceste cuvinte mărturisesc că fapta lor este o crimă şi o nelegiuire; îmbătaţi de patimă însă nu vor să se depărteze de drăceasca lor încercare, ci se învăluiesc nebuneşte pe ei înşişi cu vălul unei neştiinţe plăsmuite. Dacă ar fi spus aceste cuvinte după ce L-au răstignit, după ce L-au omorît, cuvintele acestea nu i-ar fi osîndit atîta, deşi nici atunci n-ar fi avut vreun temei spusele lor. Dar cum puteţi spune asta cînd îl aveţi încă în mîinile voastre, cînd stă în puterea voastră să-I daţi drumul? Apărarea voastră vă este cea mai mare învinuire.

-Cum şi în ce chip?

Pentru că au aruncat în spatele vînzătorului toată vina – că au spus: „Tu vei vedea!”-, pentru că puteau să se scape şi pe ei de crima uciderii lui Hristos, liberîndu-L; dar ei au întrecut nelegiuirea lui Iuda; au adăugat vînzării răstignirea. Ce i-a împiedicat cînd i-au spus lui Iuda: „Tu vei vedea!” să, se îndepărteze de fapta lor necugetată şi îndrăzneaţă? Nimic, ci au făcut contrariul; au mai adăugat şi omorul; s-au încurcat, şi prin cele ce au făcut şi prin cele ce-au spus, în nişte păcate din care nu mai pot scăpa. Iar după acestea L-au dat pe mîna lui Pilat; şi au preferat să fie eliberat un tîlhar, nu Iisus; au ucis pe Cel Care nu le-a făcut nici un rău, ci le făcuse atîta bine.

-Ce a făcut Iuda?

-Cînd a văzut că osteneala i-a fost zadarnică şi că arhiereii nu vor să primescă argintii,

„A aruncat argintii în templu şi plecînd s-a spînzurat. Iar arhiereii, luînd argintii, au zis: „Nu se cade să-i punem în vistieria templului, că sînt preţ de sînge”. Şi făcînd sfat au cumpărat cu ei ţarina olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sîngelui pînă în ziua de azi. Atunci s-a împlinit ceea ce s-a spus de Ieremia proorocul, care zice: „Şi au luat treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, şi i-au dat pe ei pe ţarina olarului, după cum mi-a spus mie Domnul (Matei 27, 5-10)”.

Ai văzut cum arhiereii sînt iarăşi osîndiţi de conştiinţa lor? N-au pus argintii în vistieria templului, ci au cumpărat cu ei o ţarină pentru îngroparea străinilor, pentru că ştiau că au cumpărat cu banii aceştia sînge. Era şi aceasta o mărturie împotriva lor şi o dovadă a trădării. Numele ţarinii a strigat tuturora, mai tare ca o trîmbiţă, crima lor. Şi arhiereii n-au făcut numai asta, ci au ţinut şi sfat – şi totdeauna au făcut aşa -, ca să nu fie nici unul nevinovat de acest păcat, ci toţi vinovaţi.

Toate aceste lucruri le-a prezis de demult profeţia. Vezi, dar, că nu numai apostolii, ci şi profeţii istorisesc cu de-amănuntul ocările aduse lui Hristos? Vezi că paginile profeţilor vorbesc şi vestesc mai dinainte patimile lui Hristos? Iudeii, fără să-şi dea seama, au împlinit profeţia. Dacă arhiereii ar fi aruncat argintul în vistieria templului, fapta lor n-ar fi ajuns atît de cunoscută; dar aşa, cumpărînd o ţarină, au făcut totul cunoscut şi generaţiilor de mai tîrziu”.


Categorii

1. Slider, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Saptamana Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur, Talcuiri ale textelor scripturistice, Triodul si Postul cel Mare, Vinerea Mare

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Sa scriem in mintea noastra PATIMILE LUI HRISTOS!

  1. Pingback: Razboi intru Cuvant » Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » “El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat”
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » ASTAZI HRISTOS-DUMNEZEU PENTRU NOI PATIMESTE SI SE RASTIGNESTE…
  4. Pingback: SA-L INSOTIM PE DOMNUL IN SAPTAMANA MARE! -
  5. Pingback: BICIUIREA SI BATJOCORIREA LUI HRISTOS. Ne rusinam sa mai cautam placerile sau sa mai cartim? “Cum te rabda inima sa inmultesti inca ranele lui Iisus?” -
  6. Pingback: Predica la scoaterea Sfantului Epitaf: TREBUIE SA MERGEM PANA LA CAPAT, SA NE INGROPAM IMPREUNA CU HRISTOS, SA NU MAI FIM CEI DE DINAINTE! -
  7. Pingback: HRISTOS SI PILAT – Pastorala incendiara a PS Sebastian al Slatinei biciuind OPORTUNISMUL CAMELEONIC AL “DREGATORILOR” DE ASTAZI si slugarnicia fata de “indicatiile straine” si “corectitudinea politica” -
  8. Pingback: VINEREA MARE. Predici, meditatii si plangeri strapungatoare la SFINTELE PATIMI ALE DOMNULUI, inaintea Epitafului Sau -
  9. Pingback: PATIMILE LUI HRISTOS si riscul atenuarii pana la refuz al asumarii intelesului Crucii -
  10. Pingback: Sa intelegem mai profund cum a fost PATIMIREA si MOARTEA PE CRUCE A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. De ce si cum a suferit Fiul lui Dumnezeu si care este semnificatia infricosatoarei Rastigniri a Mantuitorului? -
  11. Pingback: LUPTA LUI IISUS DIN GRADINA GHEȚIMANI: “Intristat este sufletul Meu pana la moarte“. CHINUL SUFLETESC AL DOMNULUI INAINTE DE PATIMA SA si marea lectie pentru noi: RUGACIUNEA e indispensabila cand avem de luat hotarari! -
  12. Pingback: Vinerea Patimilor. ASTAZI HRISTOS PATIMESTE SI MOARE PENTRU NOI -
  13. Pingback: SFANTA SI MAREA VINERI a sfintelor si infricosatelor patimiri ale Domnului. RASTIGNIREA SI INGROPAREA LUI HRISTOS. Predica IPS Teofan la Denia celor 12 Evanghelii: “Sa nu participam la rastignirea lui Hristos prin faptele noastre” - Recomandar
  14. Pingback: PILAT DIN PONT sau cand slabiciunea si oportunismul devin criminale si INDELUNGA RABDARE A LUI HRISTOS, biciuit salbatic si batjocorit de ostasi -
  15. Pingback: “DRAGOSTEA MEA S-A RASTIGNIT…” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: “…nu ştiu altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta RĂSTIGNIT” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: “Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorâtor de Dumnezeu care a răstignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNĂ SI TRAGICĂ A OMULUI PENTRU A-ȘI OMORÎ IZVORUL VIEȚII. Pastorala PS Sebastian la Înviere: “DUMNEZEU DERANJEAZĂ pentru
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate