VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – paganul care “a stiut de durerea aproapelui”, care si-a ascultat CONSTIINTA, implinind “legea firii” si il bucura pe Dumnezeu cu SMERENIA CREDINTEI sale. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu

6-07-2014 Sublinieri

vindecarea-slugii-sutasului

Avea această credinţă căreia îi pasă de celălalt, nu că mă interesează numai de ce îmi iese mie, dacă mi se rezolvă mie, ci îi pasă şi de celălalt… La asta ne cheamă Dumnezeu, la putinţa de a-l accepta pe celălalt, de a-l răbda, de a-l îngădui, de a-l iubi! De a crede că el eşti tu. L-a făcut Dumnezeu un alt suflet, dar frate geamăn cu tine, în alt trup, cu alt chip, în alt neam, cu altă învăţătură, cu altă moştenire genetică, dar e aproapele tău, e fratele tău geamăn acela! Puteai să fii exact în locul lui sau ca el și tu îl judeci – pe tine te judeci! L-ai judecat pe fratele tău, pe tine te-ai judecat. Tu puteai să fii în locul lui şi să faci lucruri mai grele decât acela, dar tu îl judeci cu asprime şi cu uşurinţă; pe tine te judeci!“.

***

“A rămâne cu tine însuţi, de unul singur, e lucru grozav pentru cei care nu s-au împăcat cu Dumnezeu şi cu ei înşişi, pentru că eşti faţă în faţă cu tine însuţi şi cu toate nemulţumirile tale şi cu glasul conştiinţei care îţi spune că n-ai făcut bine. Conştiinţa nu poate fi ucisă…”

***

 

Predici ale Pr. Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la Duminica a IV-a dupa Cincizecime (vindecarea slugii sutasului/ servitorului centurionului):

2013:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

2009:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Suntem în a patra duminică după Rusalii, într-o duminică în care continuăm să citim din Evanghelia de la Matei (în fiecare zi de la Rusalii până acum tot citim de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei) şi auzim această Evanghelie a vindecării slugii sutaşului, Evanghelie amintită, mai în detaliu într-un fel, și la Luca. Nu ne reamintim din nou pilda, nu v-o repovestesc, nu vreau să insistăm pe pildă în sine și pe vindecare, ci mai mult pe cuvântul Mântuitorului, care ne descoperă lucruri mari şi dumnezeieşti. Acest cuvânt e spus într-un mod mai ascuns pentru iudei şi pentru învârtoşarea inimii lor, dar el, de fapt, e foarte deschis. Să vedem despre ce cuvânt este vorba:

Adevărat vă spun vouă că mulţi de la apus şi de la răsărit vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov, iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi afară.

Acesta este cuvântul asupra căruia vrem să ne oprim puţin. Acela era sutaş. Mulţi dintre zeloţii evrei socoteau o întinăciune chiar să vorbeşti cu un om de alt neam, nu numai samarinean, ci de alt neam, mai ales romani, care erau socotiţi asupritorii lor. Gândiţi-vă de exemplu, că n-au intrat căpeteniile, pentru că Pilat îi chema înăuntru pe căpeteniile preoţilor, la judecată, ca să spună ce au împotriva Lui, şi aceştia n-au vrut să intre în pretoriu și la Pilat, ca să nu se spurce. Aşa socoteau, că e spurcăciune să intri în casa unui păgân, era o spurcăciune să vorbeşti cu un păgân. De pildă, ei ar fi avut o inimă mult mai strâmtă şi mai răutăcioasă legată de sluga acelui roman – <Cum a îndrăznit acela să devină slugă romanului? Să-şi facă slugi din neamul lor!> Era socotit aşa, nu numai ceva josnic, ci mai mult era o spurcăciune că stă în casa unui păgân neîncetat acel evreu din neamul lui Avraam care îi era slugă sutaşului. Deci se spurcă neîncetat. Nu stă în casa lui şi în neamul lui acela, neam pe care ei îl socoteau a fi ales, se socoteau a fi aleşi, şi erau aleşi, dar nu erau aleşi pentru că erau mai deosebiţi ca ceilalţi, mai frumoşi sau mai cine-ştie-cum decât ceilalţi, ci pentru că din neamul lor urma să se nască Hristos şi pentru că ei au purtat în sămânţa lor, între ei, binecuvântata linie de foc din care s-a născut Maica Domnului şi după aceea Mântuitorul. Pentru aceea Dumnezeu i-a numit neamul Său, pentru că de acolo urma să Se nască Fiul Său. Dar nu erau cu nimic mai iubiţi decât alte neamuri, decât ceilalţi.

Aducându-ne aminte de lucrurile acestea, să vedem cum priveau cei din jur, mulţimea mare de iudei care Îl urmăreau pe Hristos pretutindeni, Îi ascultau cuvântul, vedeau minunile Lui, cum au privit apropierea acelui sutaş? În primul rând au zis: <Cum îndrăzneşte ăsta să vină tocmai aici şi să-L roage ceva pe Domnul, pe profetul nostru?…>, nu ştiu cum Îl socoteau ei atunci, că încă nu ştiau bine că e Fiul lui Dumnezeu, şi s-au mirat şi mai mult că Mântuitorul chiar i-a răspuns cu blândeţe şi a vrut chiar să meargă în casa lui. Asta era…! The Faith of the CenturionÎntr-un fel, noi aducem totdeauna aminte numai de faptul că acesta s-a smerit pe sine şi a zis:

Doamne, nu veni la mine, că sunt om păcătos, nu intra în casa mea, ci zi numai cu cuvântul şi se va împlini…

și ne gândim că a fost om smerit şi s-a gândit că Dumnezeu poate împlini peste orice prezenţă fizică, să tămăduiască chiar dacă El nu e de faţă. Este și credinţa, este şi socotinţa că este om păcătos şi nu merită să intre în casa lui, dar mai era ceva.

Acesta ştia cum priveau iudeii, vă daţi seama, având slugă în casă iudeu, ştiau cum îl priveau ceilalţi, mai ales că ţinea la această slugă, ţinea la el, din moment ce a venit să cadă în genunchi şi a zis Tămăduieşte-mi sluga. Cine dintre cei de astăzi s-ar duce să cadă în genunchi în faţa unui medic: <Tămăduieşte-l pe slujitorul meu>, vreun director oarecare. Nu ştiu, poate or fi, dar acesta era un om deosebit, fie şi numai prin aceasta se vede că era un om deosebit, pentru că el se ataşase de acest om, de acest slujitor al lui, și nu mai putea să-l vadă suferind, în chinuri, şi la care ţinea foarte mult. Şi ştia cât de grav era pentru iudei să intri în casa unui păgân, să slujeşti unui păgân. Şi atunci a zis: <Doamne, nu-Ţi fă Ţie una ca aceasta>, ca şi cum ar zice: <Lasă că destul Îţi caută nod în papură aceştia toţi, nu intra, nu e nevoie, lasă, fă numai cu cuvântul!> Cred că undeva a fost și gândul acesta şi e un gând frumos, s-a gândit mai cu grăbire la suferinţa şi la durerea aproapelui decât la lipsa lui. Aşa zicem noi, cu uşurinţă, de cele mai multe ori, noi să ne rezolvăm treaba, restul acum nu ştiuȘi acest om s-a gândit, n-a fost nepăsător.

Să ştiţi că credinţa lui, dacă era mare și lăudat de Dumnezeu, nu era numai credinţa aceasta că Dumnezeu poate pretutindeni, oriunde, fără să meargă El personal în trup să Se atingă de acel om şi doar cu cuvântul să zică şi toate puterile cereşti Îi slujesc şi toate I se închină Lui şi boala fuge şi se ascunde de la faţa Lui. Deci nu numai această credinţă a fost lăudată de Hristos Dumnezeu, ci cred, tainic, şi în celelalte semne ale credinţei lui. Întâi, smerenia – socotea că nu este vrednic să intre Dumnezeu la el în casă, se socotea nevrednic, deşi la Apostolul Luca ni se spune că făcea multe lucruri bune și ajuta comunitatea iudaică cum putea, deşi era roman. Probabil că nici atunci banii nu erau cu uşurinţă daţi la o parte, adică nu erau spurcaţi, cum că n-ar fi buni, ci îi primeau. A ajutat și la ridicarea templului, deci era un om care, totuşi, făcea bine și în acelaşi timp se socotea nevrednic. Şi nu era o vorbă, căci el chiar avea nevoie ca Hristos să vină în casa lui, dar dacă a zis că e nevrednic înseamnă că era chiar smerit omul acela, și mare este credinţa aceea care are smerenie. Nu credinţa în care ţi se pare că ţi se cuvine, că eşti alesul lui Dumnezeu, că, dacă eşti alesul lui Dumnezeu, ţi se cuvine totul, că, dacă eşti alesul lui Dumnezeu, toţi oamenii să ţi se plece, să te asculte când tu vrei să-ţi spui povestea ta şi învăţătura ta, pe care toţi oamenii trebuie s-o accepte, fara sa comenteze, că doar eşti alesul lui Dumnezeu. Sutaşul roman nu avea o asemenea credinţă, ci una smerită şi sigur asta I-a plăcut lui Dumnezeu.

The Martyrdom of St. Euphemia (Detail) - DecaniDupă aceea, că a ştiut de durerea aproapelui său. Să ne aducem aminte de Sfânta Eufimia, care, fiind ucisă în chinuri îngrozitoare, tăindu-i-se mâinile şi picioarele de la toate încheieturile cu securea, ea fiind monahie, şi altele dintre surorile de mănăstire au venit acolo, în mulţime, să vadă şi una dintre maicile de acolo, uitându-se, a leşinat de grozăvia pe care o vedea. Iar sfânta striga: Daţi-i apă! De acolo, asta era treaba ei, adică ea era cea necăjită şi întristată şi tulburată și ar fi putut să se gândească numai la suferinţa ei și la durerea ei, dar ea cumva se îngrijea de ceilalţi. Acest lucru îl vedem, de fapt, la Mântuitorul, că fiind pe cruce, n-a căutat să-şi exprime suferinţa şi durerea, cum noi punem în cântări de felul: „Poporul Meu, ce am făcut Eu ţie şi cu ce Mi-aţi răsplătit Mie? În loc de mană, cu fiere; în loc de apă, cu oțet; şi în loc a mă iubi, pe cruce M-aţi pironit!” Mântuitorul n-a zis, totuşi, aceste lucruri, chiar dacă noi le cântăm în cântări, pentru că noi trebuie să ne aducem aminte că aşa am făcut, nu pentru că Dumnezeu ne impută! Pe cruce, Mântuitorul S-a gândit la păcatele acelor oameni şi S-a gândit să nu le fie socotită nici măcar acea faptă, cea mai mârşavă înaintea lui Dumnezeu, să nu fie trecută în cărţile conştiinţei noastre, ci Dumnezeu s-o şteargă. Iartă-le, Tată, păcatul acesta, că nu ştiu ce fac! La ei S-a gândit Dumnezeu, nu s-a gândit la Sine, nu S-a gândit să-i blesteme sau să-i vorbească de rău şi n-a lăsat vorbă ca mai-marele masonilor care a fost ars pe rug şi a zis „Mă voi răzbuna şi vor veni alţii care mă vro răzbuna”, ca un cântec de lebădă. Nu, ci a zis Iartă-le, Doamne! Şi acolo a făcut aşa. Şi atunci cei ce-L urmează, cum altfel? De fapt, acest sutaş Îl urma pe Hristos încă înainte de a vedea acest gest al Mântuitorului. […] Avea această credinţă căreia îi pasă de celălalt, nu că mă interesează numai de ce îmi iese mie, dacă mi se rezolvă mie, ci îi pasă şi de celălalt. E mare lucru înaintea lui Dumnezeu și cred că atunci când Dumnezeu a zis, cu bucurie:

Atâta credinţă n-am găsit nici în Israel!,

pur şi simplu parcă n-a mai dat timp, nu l-a lăsat pe sutaş să plece ca să spună după aceea aceste cuvinte, nu s-a ascuns de el, i-a arătat că nu-i e rușine, nu-i e frică, ca şi cum i-ar fi spus: <Nu Mi-e teamă să spun adevărul, că tu eşti sutaş roman, şi eu n-o să le spun asta numai ucenicilor Mei, în taină, ca să nu se zică cum că laud vreun Sutasul-credincios-3roman>, ci S-a întors şi tot pe faţă, tot clar, ca şi cum i-ar fi răspuns acelui roman la bine cu bine, la curaj cu curaj. Acela venise cu curaj înaintea Lui, se plecase în genunchi, el, romanul, vorbea cu un iudeu, el, romanul, ăsta era curaj şi în faţa mai-marilor lui şi în faţa evreilor. Şi tot aşa şi Dumnezeu, cu curaj S-a întors şi a zis, ca şi cum i-ar fi spus: <Nu Mi-e frică de moartea ce Mi-o pot aduce oamenii aceştia, n-am venit ca un fricos în lumea aceasta, ca unul care tăinuieşte cuvintele, ci să spun adevărul!> La fel cum i-a spus şi lui Pilat:

Eu am venit în lume ca să mărturisesc adevărul.

Şi S-a întors spre toţi şi le-a zis: Credeţi-mă, nici în Israel n-am văzut atâta credinţă!, ceea ce era o mare palmă peste obrazul iudeilor, care se vedeau a fi fiii lui Avraam, cei care moşteneau credinţa, cei care se vor mântui și ceilalţi nu, erau fără discuţie puşi deoparte – în sensul rău al cuvântului. Şi dintr-o dată a fost ca o palmă răsunătoare, deși Mântuitorul n-a căutat să fie ca o palmă, doar a spus adevărul.

Dar în aceste cuvinte este o taină pe care Dumnezeu a spus-o puţin ascunsă, aşa, ca să nu învârtoşeze cu totul inima evreilor, și le-a spus:

Mulţi de la apus și de la răsărit vor veni şi vor sta în Împărăţia lui Dumnezeu cu Avraam şi cu Isaac şi cu Iacov, iar fiii Împărăţiei vor fi daţi la o parte.

Cine erau cei de la apus și de la răsărit? Era clar că nu erau evrei, pentru că atunci avea în faţă un sutaş, deci era clar că era vorba de păgâni! Dar n-a zis <Mulţi dintre păgânii pe care voi îi luaţi în râs şi ziceţi că voi sunteţi fiii lui Avraam…> Şi a zis de la apus, că romanii veneau de la apus, şi apoi de la răsărit vor veni și vor sta la masă cu Avraam şi cu Isaac şi cu Iacov, ceea ce era mare sminteală pentru evrei. De aceea nici n-a zis foarte clar <mulţi dintre păgâni>, ci mulţi de la apus și de la răsărit… Atâta înţelepciune şi atâta adevăr este în cuvântul acesta! Nu e aşa de simplu. Dintr-o dată Dumnezeu ne lămurește vechea întrebare: dar cu cei care n-au auzit de Hristos cum va fi? Cu cei care n-au auzit niciodată şi nu le-a spus nimeni, cu cei care au crescut în alte credinţe, cu cei care au fost educaţi de mici în cine-ştie-ce învăţături străine și n-au ştiut, cu aceia ce va fi? Iar noi, In general, sărim să zicem: În iad! Cum să zicem asemenea grozăvie? Cu ce-a greşit omul acela care s-a născut la Pol, să zicem, şi nu ştia, sau e pigmeu şi nu ştia, sau până să vină misionarii creştini în Africa habar n-au avut. Ei, credeţi că Dumnezeu e nedrept? Nu e nedrept! Sfântul Apostol Pavel spune în capitolul 2 din Romanicei ce n-au cunoscut pe Hristos, n-au auzit de El, vor fi judecaţi după legea conştiinţei. Deci au şi ei judecata lor, dar după legea firii, după legea conştiinţei pe care Dumnezeu a pus-o nouă.

[Romani 2, 11-16:

11. Căci nu este părtinire la Dumnezeu!

12. Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi.

13. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi.

14. Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege,

15. Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără,

16. În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.]

Aici se leagă cele două cuvinte ale Mântuitorului și ale Sfântului Apostol Pavel, care şi acela nu e mult discutat şi se pune cumva deoparte, neînţelegându-se bine ce e aceea legea firii. Dar Părinţii lămuresc şi toată învăţătura ne spune că noi avem o lege morală, o lege a firii, a conştiinţei, pe care Dumnezeu a lăsat-o în om de la naşterea lui, de la facerea lui, pe care o are şi mahomedanul şi budistul şi hindusul şi oricine, şi închinătorul la idoli, în orice neam te-ai naşte te naşti cu această lege morală, această lege a firii. Despre asta Kant zicea că ce legătură este între cerul de deasupra mea şi legea morală din mine? Că Dumnezeu le făcuse pe amândouă şi Dumnezeu le dăduse frumuseţea desăvârşită amândurora, şi cerului înstelat şi legii firii din om, lege care îţi spune ce să faci şi te mustră când faci prostii. Cine a lăsat legea aceea, care, oricât de rea ar fi învăţătura pe care ţi-o dă vreo cultură, vreun neam, tot nu tace și murmură în adâncul inimii tale şi îți spune că n-ai făcut bine că ai lovit pe cel necăjit, n-ai făcut bine că n-ai dat celui oropsit, chiar dacă tu cauţi de multe ori s-o acoperi cu ceva, faci orice numai să n-o auzi şi îţi umpli tot timpul cu câte ceva, ca nu cumva acel glas al conştiinţei să ne tulbure prea tare? Pentru că a rămâne cu tine însuţi, de unul singur, e lucru grozav pentru cei care nu s-au împăcat cu Dumnezeu şi cu ei înşişi, pentru că eşti faţă în faţă cu tine însuţi şi cu toate nemulţumirile tale şi cu glasul conştiinţei care îţi spune că n-ai făcut bine. Conştiinţa nu poate fi ucisă. Dumnezeu ne spune:

Împacă-te cu pârâşul tău pe cale.

Pârâşul acesta e conştiinţa, imposibil de mituit, de redus la tăcere sau de ucis. Singura cale prin care va tăcea este să te faci prieten cu ea, adică s-o asculţi.

Ei, sunt mulţi care nu ştiu de legea lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu desăvârşeşte murmurul acesta al legii firii din noi, care nu se aude desăvârşit. Te mustră, te doare că ai făcut ceva, dar nu ştii bine exact ce să faci. Ştii în mare, dar nu desăvârşit, până unde și cum. Legea lui Dumnezeu desăvârşeşte acest murmur al firii, ca şi cum dintr-o dată auzi și înţelegi clar ce să faci şi cât şi unde şi cum. Cei care au legea lui Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos vor şti mult mai clar legea firii din ei, legea conştiinţei e mult mai clară, vor da răspuns mult mai mult în faţa lui Dumnezeu pentru că ştiau mult mai mult. Cei care au numai legea firii şi murmurul acesta al inimii, de care a ascultat sutaşul pe care l-a durut pentru sluga sa, care nu a vrut să-i facă vreun rău Mântuitorului dacă L-ar fi pus să intre în casa sa, care s-a smerit şi şi-a văzut păcatele pe care i le arăta conştiinţa proprie, care a făcut legătura si dintre glasul conştiinţei şi cerul înstelat și a văzut lucrarea lui Dumnezeu şi minunile Lui şi a zis că Dumnezeu e pretutindeni şi poate orice, pe toate acestea le-a înţeles numai după legea firii lui! Şi sunt mulţi de la apus şi de la răsărit care nu-l cunosc pe Dumnezeul adevărat, mintea lor doar Îl dibuieşte, dar nu-L poate numi şi despre care, ascultând de legea conştiinţei lor, Dumnezeu zice, ca într-o mare şi binecuvântată rezolvare a problemei, că mulţi de la apus și de la răsărit vor veni şi vor sta la masă cu Avraam şi cu Isaac şi cu Iacov… Nu simţim în asta mult mai mult dreptatea lui Dumnezeu?

Zicea părintele Paisie Aghioritul, văzând nişte mahomedani, un turc foarte bun la suflet şi cuminte şi înţelegător: „Cred lui Dumnezeu că acest turc, nu după legea Coranului, ci după legea firii făcând atâtea lucruri bune, Dumnezeu va şti cum ar fi fost omul acesta dacă ar fi fost creştin şi câte ar fi făcut şi în funcţie de asta îl va judeca şi multe daruri îi va da”. Nu cred că a greşit părintele! Cine cercetează cu atenţie Scripturile se luminează şi descoperă în ele bunătatea lui Dumnezeu şi dă la o parte răutatea noastră omenească cu care judecăm cu ușurință şi rămân darul și puterea şi mărirea lui Dumnezeu, peste care nu putem noi trece împărțind raiul în bucăţi şi hotărând cine unde are loc. Acestea sunt tainele lui Dumnezeu. Şi i-a smintit pe evrei gândul că mulţi dintre păgâni vor sta la masă cu Avraam şi cu Isaac şi cu Iacov, cu cei cu care se lăudau ei că sunt ai lor, din neamul lor. Să fim binecuvântaţi să stăm şi noi la masa aceea cu Avraam şi cu Isaac şi cu Iacov!

pilda-celor-poftiti-la-cinaE minunat că Dumnezeu închipuie acea stare în Împărăţie ca o masă. De multe ori face această comparaţie cu masa, cu nunta. În această stare urcuşul cel mare nu este exterior, aici vrea Mântuitorul să ne aducă înţelesul. Urcuşul cel mare al unui om care stă la masă nu este exterior, nu este osteneala trupească, că nu-ţi este greu să stai pe scaun la o masă, ba chiar ţi-e bine. Greu este altceva, urcuşul este interior. Greu este de a-l răbda pe celălalt, de a-l iubi pe aproapele, că nu poţi să stai cu oricine la masă. Dacă oamenii le sunt dragi unii celorlalţi, stau şi într-o cutie de chibrituri, dacă nu le sunt dragi nu le ajunge nici un palat. Ei, a sta la masă cu oamenii înseamnă că e un alt urcuş duhovnicesc, sufletesc. Dumnezeu ne cheamă la alt urcuş, la altă osteneală, aceea a inimii, de a iubi, de a îngădui, de a-l primi pe celălalt, de a sta la masă cu el, la masa bunătăţilor pe care ni le dă Dumnezeu. Ştiţi că se preînchipuie de acum masa aceasta, nu e numai dincolo, de acum ne dă Dumnezeu lumea întreagă ca o masă a ospăţului, nu numai a ospăţului fizic, ci a ospăţului ochilor, a ospăţului urechilor, a minţii de frumuseţea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, de tot înţelesul pe care l-a pus Dumnezeu în lume. Deci e un ospăţ al lumii întregi în care ne-a pus Dumnezeu şi în care celălalt să nu ne fie iadul, ci dragul cu care stai la masă, omul cu care stai la nuntă. Să simţi că atunci când te aşezi la masa aceea te aşezi printre ai tăi. E o altă osteneală. Dacă nu vrei să stai cu aceea la masă, pierzi şi ospăţul – e îngrozitor! N-o să ţi se pună ţie un scaun într-un colţ la o măsuță mică şi gata. Nu! N-ai vrut să-i accepţi pe ceilalţi şi să-i primeşti, vei pierde şi ospăţul! La asta ne cheamă Dumnezeu, la putinţa de a-l accepta pe celălalt, de a-l răbda, de a-l îngădui, de a-l iubi! De a crede că el eşti tu. L-a făcut Dumnezeu un alt suflet, dar frate geamăn cu tine, în alt trup, cu alt chip, în alt neam, cu altă învăţătură, cu altă moştenire genetică, dar e aproapele tău, e fratele tău geamăn acela! Puteai să fii exact în locul lui sau ca el și tu îl judeci – pe tine te judeci! L-ai judecat pe fratele tău, pe tine te-ai judecat. Tu puteai să fii în locul lui şi să faci lucruri mai grele decât acela, dar tu îl judeci cu asprime şi cu uşurinţă; pe tine te judeci!

Deci cu ospeţele şi cu nunta şi cu masa, Dumnezeu nu vorbeşte despre o Împărăţie a lui Dionysos, a unei nesfârșite petreceri în sensul acesta foarte trupesc, ci este vorba de o altă lucrare despre care ne vorbeşte Dumnezeu, aceea a-l accepta şi a-l iubi pe fratele tău şi de a te identifica cu el şi atunci ţi se dă ţie tot ospăţul lui Dumnezeu. Dacă ţie îţi place să fie şi acela acolo, îl primeşti şi pe el, ţi se dă ţie tot; iar dacă nu-l primeşti, nu primeşti nici tu nimic. Şi ajungem să fim ca aceia despre care un părinte dintr-o mănăstire vorbea aşa: oare de ce, venind aici, la mănăstire, unii părinţi se folosesc, unii rămân tot la fel și alţii chiar scad? Şi i s-a descoperit lui de un înger. Mergând la trapeză, unde stăteau monahii la masă, părintele acela i-a văzut pe unii dintre monahi mâncând lături, pe alţii mâncând mâncare obişnuită şi pe alţii mâncând mâncăruri alese, ce nu se mai văzuseră pe mesele mănăstirii. Şi a zis: oare ce înseamnă aceasta? Şi i s-a descoperit că tuturor dându-li-se la fel, acelaşi mediu, aceeaşi mănăstire, unuia nu-i place nimic, nici bune, nici rele, e nemulţumit de orice şi de oricine şi toate îl fac să se învârtoșeze împotriva lui Dumnezeu – acestora tot darul lui Dumnezeu li se transformă în lături. Alţii sunt fericiți când e bine, dar învârtoşaţi şi tulburaţi când e rău – aceştia sunt cei ce mănâncă mâncare obișnuită. Iar alţii, binecuvântaţi și fericiţi, sunt cei care, ori bine ori rău, indiferent ce le dă Dumnezeu, deşi binele și răul pentru noi sunt foarte relative şi nu ştim, de fapt, ce e bine şi rău pentru noi, cum a zis Iov: Dacă am primit cele bune de la Dumnezeu, oare nu le voi primi şi pe cele rele? şi i s-au făcut lui cele rele mai mari şi mai bune decât cele bune, până la urmă – aceştia mănâncă mâncăruri alese și au neîncetat bucurie.

Dumnezeu să ne ajute şi să ne binecuvânteze!”

HealingCenturionsServant008596WM__13126.1380317115.1280.1280

Pentru aceeasi Duminica:

Legaturi:

*

***

***

 

 


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu, Vindecarea slugii sutasului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – paganul care “a stiut de durerea aproapelui”, care si-a ascultat CONSTIINTA, implinind “legea firii” si il bucura pe Dumnezeu cu SMERENIA CREDINTEI sale. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu

  1. Precum se vede (si) din predica Parintelui Ciprian, Evanghelia este un izvor nesecat de intelesuri dumnezeiesti.

  2. Tocmai ce-am ascultat si predica tinuta in 2013 – plina de Duh si aceasta, cu multe nuante descoperite.
    Pentru cat sunt de bogate predicile acestui parinte, chiar ca merita ca cineva de pe langa el sa le stranga si sa le tipareasca. Asta, daca nu sunt deja tiparite.
    Cu atat mai mult cu cat exista biserici de mir care inca folosesc carti de predici tiparite in anii dinainte de 1989, in care se foloseste, indraznesc sa spun, SI o “limba de lemn duhovniceasca”… Pe de alta parte, ma gandesc ca numai astfel “corectate” intr-o cheie patriotico-umanist-socialist-ecumenista, puteau fi tiparite atunci. (Citii in ultimul an vreo cateva astfel de predici “inaltatoare” la o biserica din Ilfov)

  3. Nu mai sunt de acord in privinta chestiunilor astea declarative (USOARE -pe fond teoretic), pe care (lumeste, si de ‘ora actuala’ vorbind), prea putin le poti pune in aplicare DECAT, daca esti deja plecat in ‘alta lume’, in alta dimensiune, (tinand strans de pulpana Lui Dumnezeu, sau, macar – de un picior), prin:

    – pana la “Avea această credinţă căreia îi pasă de celălalt, nu că mă interesează numai de ce îmi iese mie, dacă mi se rezolvă mie, ci îi pasă şi de celălalt…” este cum este, si devine aplicabila (in sens general)!

    Incepand de la “putinţa de a-l accepta pe celălalt, de a-l răbda, de a-l îngădui, de a-l iubi!” reprezinta EXACT calea de ‘urechi, la inima’, cum spunea Pr.Arsenie Boca si, chiar daca distanta nu pare a fi mare (de-o palma desfacuta si jumatate), ajungerea de la VOIRE la SIMTIRE, poate ‘DURA’ fie o clipa (in cazuri de forta majora), fie 1 km jumate (in vremuri de aparenta pace, asa…cum e acuma).

    De a crede că el eşti tu. L-a făcut Dumnezeu un alt suflet, dar frate geamăn cu tine, în alt trup, cu alt chip, în alt neam, cu altă învăţătură, cu altă moştenire genetică, dar e aproapele tău, e fratele tău geamăn acela! Puteai să fii exact în locul lui sau ca el și tu îl judeci – pe tine te judeci! L-ai judecat pe fratele tău, pe tine te-ai judecat. Tu puteai să fii în locul lui şi să faci lucruri mai grele decât acela, dar tu îl judeci cu asprime şi cu uşurinţă; pe tine te judeci!“.

  4. Eventualele nedumeriri exprimate, ar fi:

    “de ce sa cred NEAPARAT, ca acel(a) frate/sora, este ‘geaman(a)’ cu mine si, deci, sa nu-l/o judec, ca as putea sa fiu in locul lui/ei?!

    Din ce punct de vedere?

    Al UNOR, pacate?

    Se poate! Insa, nu in totalitate!

    Daca el/ea este de o alta natie si de alta credinta, indiana – sa zicem, n-o sa ma inchin burtosului ala de Buda, in care el/ea crede ‘sfinteste’, si nici n-o sa mananc sobolani sau alte aratari, nu?!

    La care ALTA virtute (asemanare), ar face referire?!

    In virtutea asemanarii constructiei sale fizico-anatomice (in mare…), ca si mine – da! Fiind om, alcatuit din carne, piele si oase, nu INSA, si in privinta constructiei psihice, spirituale dobandite…care ma delimiteaza NET de el/ea!

    – de multe ori, oameni cu acelasi ADN (rude), nu se inteleg, nu simt liantul dintre ei, DAR se inteleg (fiindca, se si STRANG si se ADUNA) cu oameni diferiti, din alte familii, poate SI de alta nationalitate!

    Concluzia: legatura sufleteasca conteaza, atasamentul spiritual, tradus prin amicitie, simpatie, prietenie, pana la iubire….fac ca aceasta legatura, sa devina intensa ca traire, si puternica, privind rezistenta la, si in timp!

    Problema este ca nu poti extinde la infinit aceasta STARE, decat daca esti/vei fi indumnezeit, deci urcand de la Chip, la Asemanare!

  5. Multumesc ptr. Aceste Minunate tilcuiri ale minunatului nostru Parinte Ciprian. L-am “intilnit” pe situl dvs acum citva timp si acum cum vad vreo predica de-a sfintiei sale, abia Astept sa o citesc! Inca o data multumesc si sa ne dea Domnul si noua SMERENIA si credinta sutasului intelept. Sa Luam aminte, ca Asa cum zicea un monah, o sa ne depaseasca in credinta convertitii si as indrazni sa spun, chiar si paganii sinceri cu o inima plina de dragoste ca sutasul.

  6. @Magda,
    Ceea ce parea a fi, dupa mintea mea, o formulare “nelalocul” ei la inceputul primului tau comentariu (“Nu mai sunt de acord in privinta chestiunilor astea declarative”) ai indulcit ulterior cand ai precizat la ce te referi, la cam cu totul ALTCEVA, la neputinta noastra, la distanta mare dintre VOIRE si SIMTIRE.

    Stii la fel de bine ca “Evanghelia nu poate fi desfiintata” si ca in aceasta sunt “chestiuni declarative” (in fapt, porunci…) chiar mai “dure”, ca: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa; Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.”
    Oare, nu vom fi de acord nici cu acestea?
    “Culmea” e ca aici, Mantuitorul nici nu face vreo distinctie intre – in termenii de astazi – “credinciosi” si “pagani”.

    Ceea ce exprimi ca nedumerire in comentariul urmator, eu am “rezolvat-o” simplu: da, care va sa zica, ma puteam naste si eu un indian analfabet care s-ar fi inchinat cu foc burtosului Budha… dar in care exista si acel “murmur” al constiintei de care vorbeste parintele. Prin urmare, cam cata recunostinta trebuie sa arat Domnului pentru “ceea ce sunt, desi nimic nu sunt”? Cam cat ar trebui sa mai “lucrez” la capitolul smerenie, pricepand adica nimicnicia mea? Pana la moartea acestui trup pacatos…

  7. @Ioan R

    Mantuitorul VA FACE distinctie intre ‘credinciosi’ si ‘pagani’, la Judecata – unu, la mana! (vezi “Vamile vazduhului”, la sf.vol.2, de Nicodim Mandita)

    Doi: cine a reusit sa iubeasca pe vrajmajii lui – bravo lui/lor!

    Eu, n-am reusit!

    Tu?! Daca da, cinste tie!

    Nu pot sa iubesc ticalosii!

    Nu pot sa le acord CREDIT, atata timp cat sunt sadici, le face placere sa ma/ne chinuie…

    P.S. Pentru credinta, in numele ei (in caz de prigoana), poate – DA! Dar nu ma bazez pe mine!

    P.P.S. Intre VOINTA (de a-l tolera, ierta pe ticalos, nu mai zic a-l iubi), si SIMTIRE, este exact ceea ce am scris! Mai pe romaneste, atata timp cat (inca) SIMT NEMA PUTIRINTA/subiect, n-o asa ma joc ipocrit cu cuvintele, DOAR ca sa plac auditoriului, intrecandu-ma in citate!

  8. Magda:

    Eu cred ca daca am realiza ca “ticalosii” sint Asa pentru ca au cazut in ispita si ca daca nu ne-ar pazi Dumnezeu si noi am putea fi la fel, ca meritul este al Domnului ca nu sintem noi cei “sadici” in locul lor, ca daca am fi noi in locul lor si in aceleasi circumstance, noi am fi ei iar ei ar fi noi. Astfel am ajunge sa ne fie Mila de ei, sa ne rugam pentru ei, si sa ii si iubim.

    Nici un om nu s-a nascut sadic sau rau, Ci vrajmasul a intrat in el. Sint multe exemple in care cei prigoniti au devenit prigonitori si vice versa. Mai bine sa ne rugam sa ne pazeazca Domnul de caderi, sa ne recunoastem neputinta si sa nu credem ca orice “realizare duhovniceasca”, oricit de mare sau de mica, este meritul nostru, sa multumim si sa raminem cuminti, fara a crede ca sintem mai buni decit cei “rai”, caci ei oricind se pot ridica, iar noi oricind putem cadea, si fara Mila Lui, raminem asa, cazuti…

  9. @Magda,

    Referinta mea la “credinciosi” si “pagani” nu am facut-o in duh de judecata, ci doar pt a face o simpla conexiune intre cuvintele Mantuitorului si exemplul cu cel de alta credinta din comentariul tau.

    Recunosc ca nu-i iubesc pe vrajmasii mei trupesti (nu vorbim de cei nevazuti aici) pt simplul motiv ca nu am, acum, din ce cunosc si simt, din acestia – Slava Lui Dumnezeu! Ma si straduiesc, dupa puterile mele si cu ajutorul Domnului, sa evit conflictele.
    Prin urmare, DA, mie imi este usor sa vorbesc! Din comentariul tau insa, se poate intelege ca tu ai avut/AI (sa nu fie!) si din acestia trupesti. Daca este asa, imi pare sincer rau!
    Una e sa vorbesti (eu) de lupta si alta sa te afli (tu) in lupta!!!
    Sa ne ajutam macar cu rugaciunile; rog pe admin sa-ti dea mailul meu pt a-mi trimite numele tau de botez.
    Desi cred ca vorbim aceeasi limba, diferenta de atitudine se pare ca a facut-o durerea provocata de aproapele… (iarasi spun – sa nu fie!)

    Nu m-am jucat ipocrit cu cuvintele, “intrecandu-ma in citate” ca sa plac auditoriului. Dupa mintea mea, am crezut ca nu-i deplasat sa dai doua-trei clicuri si sa citezi pt a fi mai exact in sublinierea unei idei centrale, anume: ADEVARUL nu poate fi desfiintat, minimalizat, corectat pentru ca un om, chiar aflat in durere, spre deosebire de altii, simte “nema putirinta”. Acel om, insa, trebuie/poate fi ajutat de semeni. Asta-i ce dorim, cred, cei care mai citim sau scriem pe aici.

    Nu te supara pe mine, chiar sunt “alaturi” de tine (cum altfel?)

    Doamne, ajuta!

  10. Poate ar fi bine ca orice neimplinire de porunca,ca si iubirea de vrajmasi ( de nu ne-om fi cumva noi insine vrajmasul nostru,sau al mintuirii nostre ) sa o intoarcem,prin pocainta,in ceva smerenie,sau poate umilinta ca sintem atit de neputinciosi si prapaditi,sau si mai bine,sa incercam sa ne unim mai mult cu Hristos prin taine si rugaciune,ca impreuna ( mai mult dinsul,daca nu chiar numai dinsul )sa mai si razbim cite ceva.

    Din nefericire,ca si Ioan R,nici eu nu prea am vrajmasi ( poate pentru ca nu pot sa-i iubesc si sa le fiu de folos ?!) dar ca si in cazul celor de alte credinte ca noi,macar sa ne bucuram,daca dupa judecata lui Hristos,ne vom intilni cu ei sau unii dintre ei in Imparatia Cerurilor ( dupa pocainta lor,pe care noi nu o stim pina la sfirsitul vietii lor pamintesti).

    Daca nu ar fi existat pacostea aceasta a ecumenismului si teama de a ne piede credinta si pe Iisus Hristos Dumnezeu,sint convins ca multi ortodocsi ar fi fost mai binevoitori fata de cei de alte credinte,in discutii mai ales,caci in viata de zi cu zi,sint convins ca ne privim ca oameni in primul rind,oameni care ne intelegem si intr-ajutoram unii pe altii,uneori mai si cazind,dar mereu ridicindu-ne.

  11. Pingback: CRESTINII DE AZI – APARATORI AI TIRANILOR si lepadatori sau chiar ucigasi ai celor slabi si ai celor nedreptatiti? CINE II MAI CERCETEAZA SI II MAI APARA PE CEI CAZUTI IN DIZGRATIA CELOR PUTERNICI? - Recomandari
  12. Pingback: “LAZARII VEACULUI ACESTUIA” si IADUL CONSTIINTEI. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV SI A SARACULUI LAZAR -
  13. Pingback: “In noaptea aceasta voi cere sufletul tau”. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la BOGATUL CARUIA I-A RODIT TARINA. In ce ne “investim” viata? -
  14. Pingback: “Cu cei care n-au auzit de Hristos cum va fi?” – MANTUIREA PAGANULUI LAUDAT DE HRISTOS PENTRU… CREDINTA SA si JUDECATA DUPA LEGEA CONSTIINTEI: “Pârâşul acesta e conştiinţa, imposibil de mituit sau de ucis” | Cuvân
  15. Pingback: MARTURISIREA LUI HRISTOS | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: ATITUDINEA SFANTULUI NECTARIE FATA DE ERETICI sau “mersul pe sfoara” al Ortodoxiei, intre iubirea pentru cei aflati in ratacire si ravna dogmatica. CAUZELE SCHISMEI SI DE CE NU SE POATE FACE UNIREA CU CATOLICII | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: SUTASUL si SIMTAMANTUL PROFUND AL NEINSEMNATATII PROPRII: “Nu ne mântuim numai pentru că suntem creştini ortodocşi şi susţinem aceasta în mod intelectual. Luaţi aminte, voi credincioşii, care CREDEȚI CĂ SUNTEȚI DEJA MÂNTUIȚI… Ca
  18. Pingback: PS MACARIE DRĂGOI - cuvânt pentru mărturisire: "SĂ NU NE RABDE INIMA SĂ PĂSTRĂM TĂCEREA atunci când oameni nevinovați sunt NEDREPTĂȚIȚI sau PERSECUTAȚI lângă noi! Câți dintre noi, dacă am avea parte de un astfel de SUCCES, am fi ca
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate