TAINA PRIETENIEI SI A INCREDERII daruite noua de SFANTUL EFREM CEL NOU. Sa nu calcam in picioare aceasta incredere! Cum se adevereste: “Nimic nu este acoperit care sa nu iasa la iveala si nimic ascuns care sa nu ajunga cunoscut”?

SURASUL IMPARATESC AL SFANTULUI EFREM

“Oare cum ar fi daca am putea simti suspinul tuturor oamenilor de pe pamant? Daca le-am sti toate gandurile, toate durerile si intreaga viata mai bine decat si-o cunosc ei insisi? Cum ar fi daca nu am putea sa rabdam suferinta vreunui semen fara sa ne doara pe noi insine insutit? Cum ar fi sa-i iubim pe ceilalti inmiit mai mult decat pe noi insine? Cum ar fi daca ne-am simti nedespartiti de fiecare om care a fost, este si va mai fi pe acest pamant? Cum ar fi daca ne-am impartasi din blanda lumina dumnezeiasca si mintea si inima noastra s-ar largi atat de mult, incat sa cuprinda suspinul si iurerea intregii fapturi?

Noi nu cunoastem din traire cum sunt aceste lucruri. Dar Sfantul Efrem le stie preabine. Aceasta este insasi viata lui, salasluirea sa intru Duhul Sfant, partasia necurmata la dumnezeiasca fire.

Chemati-l! Este mai aproape decat aerul pe care il respirati, decat lumina pe care o vedeti, mai aproape decat chipul celui mai drag om pe care il aveti. El este Sfantul Efrem cel Nou! Este intru cetele Sfintilor Cuviosi si Mucenici, fiu preaiubit al minunatului nostru Dumnezeu, Mantuitorul Iisus Hristos.

Pecetea lucrarii Sfantului Efrem ramane tainuita in numele pe care il poarta si se dezvaluie cu putere din insesi minunile sale.

In vremea copilariei Sfantului Efrem cel Nou, tinutul sau natal, care facea parte din Thessalia, a intrat sub stapanire otomana. Una dintre marile faradelegi pe care le-au savarsit atunci turcii a fost luarea cu forta a baietilor crestini pentru a-i preschimba in ieniceri in oastea otomana. Asa se face ca fiecare prunc de parte barbateasca era privit de familie ca unul care poate fi rapit oricand de catre stapanirea turceasca. Adanca era durerea pentru orice inima de parinte, sa stie ca fiul sau va fi rapit spre a fi preschimbat in ostas ce va lupta pentru stingerea crestinatatii.

Sfantul Efrem s-a nascut si a copilarit in aceste imprejurari deloc fericite, iar pentru ca in constiinta crestinatatii inca nu se stinsesera toate nadejdile pentru refacerea Imperiului Bizantin, gandul parintilor sai se va fi indreptat poate spre Sfantul Imparat Constantin cel Mare, care, dimpreuna cu mama sa Elena, este praznuit in 21 mai. Nascut sub „zodia” Sfintei Cruci – caci nasterea pamanteasca a Sfantului Efrem s-a petrecut in 14 septembrie, la Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci – in chip firesc, a primit numele Constantin, ca semn, pecete si nadejde indreptata spre Sfantul Imparat Constantin, cel care prin Cruce a deschis zorii noi pentru crestinatate, scotand Biserica lui Hristos din catacombe. Insa taina randuielii lui Dumnezeu nu poate fi cuprinsa de inima omeneasca, oricat ar fi ea de iubitoare, fie ea si inima de parinte.

Prin nestiutele cai ale proniei, la varsta de 14 ani, Constantin a intrat in Manastirea Buneivestiri de la Nea Makri. Taina lucrarii lui Dumnezeu a inceput sa se dezvaluie intrucatva prin numele pe care tanarul Constantin l-a primit la intrarea in monahism, anume Efrem. Acest nume isi are obarsia in evreiescul Efraim, care inseamna: „Dumnezeu m-a facut roditor in pamantul suferintei mele” (Facerea 41, 52).

In ziua in care Sfantul Efrem a implinit 42 de ani, la Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, prin iconomia lui Dumnezeu, s-a pus inceput urcusului sau mucenicesc. Biruinta care a urmat este greu de cuprins pentru mintea omului firesc si trupesc. La aratare, pare ca nu este nici o nadejde, nici o bucurie, nici o lumina in moartea acestui om, care a murit batut, chinuit, pironit, spanzurat, batjocorit, scuipat, defaimat, ciopartit intr-atat incat trupul sau a fost facut bucati, o moarte de ocara si deopotriva groaznica pentru toti cei care isi au nadejdea lor doar in acest trup trecator. Insa ceea ce nu vedeau schingiuitorii sai era sufletul Sfantului Efrem, suflare curata a lui Dumnezeu, vesnica, unica. Biruinta lui a fost scapata printre degete de prigonitorii sai cumpliti, pentru ca Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu era nadejdea lui, dragostea lui si bucuria lui.

In iadul acelor cumplite cazne, in care prigonitorii, prin ferocitatea si indarjirea lor, s-au dovedit ei insisi a fi fii ai diavolului, chipul Sfantului Efrem suradea si deopotriva suspina, pentru ca Acela pe Care Il iubea venise de fata ca sa biruie inca o data puterea mortii si a iadului prin El insusi – Cel Care este Viata si bucuria noastra.

Ucigasii turci au biruit trupul Sfantului Efrem, frangandu-l cu moartea, madularele sale fiind imprastiate pe acel loc de cazna si nespusa durere. Au plecat de acolo ca si cum n-ar fi facut nimic, caci cruzimea din inimile lor, fiind demonica, nu-si dobandise sat deplin. Vietile lor s-au stins in cararile nestatornice ale acestei lumi, traind ca niste anonimi si murind asemenea. La fel de anonim si de nebagat in seama a ramas si cel pe care ei l-au spintecat si l-au frant prin ura lor. Insa acest anonimat era invesmantat de privirea Mantuitorului Iisus Hristos, si a fost pana la o vreme, cand, prin marea bunatate a dragostei dumnezeiesti, ne-a fost descoperit cine este cel care a murit atarnat de un dud care la aratare se infatisa ca oricare alt dud de pe acest pamant.

Astazi, Sfantul Efrem este chemat de milioane de oameni, este iubit si dorit in casele a zeci de mii de familii crestine. Numele lui este Efrem, un nume in care fiecare litera este plamadita din sange si adevar, caci intru el s-a implinit deplin cuvantul: „Dumnezeu m-a facut roditor in pamantul suferintei mele”. Si iata biruinta cea mare a tuturor celor care biruiesc cu Dumnezeu si intru Dumnezeu! Constantin-Efrem dainuieste ca o stralucire vesnica sub pecetea Crucii, caci acea nazuinta buna a imparatiei crestine, nadajduita de parintii Sfantului Efrem s-a preschimbat si s-a inaltat la masura dumnezeiasca.

Astazi, Sfantul Efrem intampina cu surasul sau imparatesc o multime nemasurata de suflete cuprinse de deznadejde, mahnire, tulburare, necazuri, boli si suferinte de multe feluri. Imparatia lui este dumnezeiasca si vesnica, fiindca izvoraste din insasi Viata, prin Care el a biruit moartea. El are bratele deschise pentru noi toti, iar prin atotputerea si delicatetea Duhului Sfant cunoaste inimile noastre mai bine decat le cunoastem noi insine, luand asupra sa toate pacatele noastre. Priviti-l! Bucurati-va! Aveti nadejde! El este un prieten, un parinte, si un ocrotitor minunat, daruit noua de Insusi Dumnezeu. Nenumarati sunt cei care marturisesc ca, numai aducandu-si aminte de el, gandurile li se lumineaza, iar viata li se insenineaza.

Dintru acest senin, dintru aceasta bucurie si nadejde s-au zamislit marturiile ce alcatuiesc cartea de fata, toate adeverind cat se poate de limpede prietenia dumnezeiasca cu care Sfantul Efrem ii intampina pe romani si deopotriva pe tot omul.

Suntem constienti ca aceasta carte cuprinde doar mici franturi din marea multime de minuni si faceri de bine pe care Sfantul Efrem cel Nou le-a savarsit si neincetat le savarseste pentru fiecare om care-si indreapta gandul spre el. Marturiile cuprinse aici sunt raze ale stralucirii sale dumnezeiesti si mangaieri sfinte pe care noi, romanii, le-am dobandit de la Bunul Dumnezeu prin mijlocirea preablandului Parinte Efrem.

Credeti! Aveti nadejde! Bucurati-va! Acum si aici, in orice zi si pretutindeni, Sfantul Efrem aude rugaciunile tuturor si raspunde tuturor.

Sfinte Efrem, sunt nespus de mici cuvintele noastre spre a-ti multumi pentru dumnezeiasca ta prietenie, insa avem mare mangaiere stiind ca tu cunosti toate putinatatile, toate pacatele si toate gandurile noastre pana in strafundul lor cel mai adanc. Si cu toate acestea, zambetul tau indumnezeit nu se departeaza de la noi, ci neincetat porti poverile noastre si faci sa ne infloreasca in inimi taina cea mare a imparatiei Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.

[…]

Fie ca pentru rugaciunile Bisericii sa trecem toti cu bine peste multele involburari si nestatornicii ale acestei lumi si sa ajungem la limanul vietii vesnice, unde nadajduim sa ne intampine surasul imparatesc al celui pe care dimpreuna il cinstim si il marturisim:

Sfantul Mare Mucenic si Cuvios Efrem cel Nou!”

 […]

***

 TAINA PRIETENIEI SI A INCREDERII CE NE-O DARUIESTE

SFANTUL EFREM CEL NOU

cuvant de praznuire rostit de

Parintele Ciprian Negreanu

in Biserica Studentilor din Cluj-Napoca

5 mai 2012

“In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

A sosit si binecuvantatul praznic al Sfantului Efrem si al Sfintei Mari Mucenite Irina, praznice care, de obicei, cad intotdeauna in zilele luminoase din preajma Sfintelor Pasti. Se intampla, rare situatii, sa fie inainte de Pasti, dar si atunci, in Saptamana Mare. Si nu putem sa nu ne intoarcem ochii sufletului si ai inimii cu multa recunostinta catre Sfantul Efrem, care de putin timp este cunoscut noua si totusi atatea minuni a facut cu fiecare dintre noi, atat de adesea ne-a ascultat rugaciunile, de atatea ori a venit si a intampinat necazurile noastre, pentru atatea dintre rudeniile si apropiatii nostri si-a pus el sufletul pentru noi inaintea lui Dumnezeu...

Si asa cum Dumnezeu, inainte de a tamadui sau de a vindeca pe cineva, de multe ori ati auzit ca a zis: „Iertate iti sunt tie, fiule, pacatele tale” si de-abia dupa aceea a tamaduit, tot astfel se petrece si la orice interventie, la orice lucrare a Sfantului Efrem si a oricaruia dintre Sfinti. Sa stiti ca, inainte de toate, acele necazuri si ispite vin pentru niste pacate, pentru niste greseli, pentru niste slabiciuni ale sufletului nostru, pentru niste neputinte ale noastre, care trebuie implinite, care trebuie [vindecate], care trebuie ridicate. Pentru toate acestea isi pune sufletul Sfantul Efrem. El cere in primul rand iertarea pacatelor noastre inaintea lui Dumnezeu si dupa aceea cere vindecarea noastra. Noi o luam de-a-dreptul si cerem doar lucrarea, cerem doar minu­nea, cerem doar sa se intample una sau cealalta. Inainte de a se intampla aceasta minune a vindecarii noastre, a ajutorarii noastre in tot felul de situatii, se intam­pla o minune mult mai mare, asa cum Mantuitorul zice: „Ce este mai usor a zice: iertate-ti sunt tie pacatele tale, sau a zice: fiule, ia-ti patul tau si umbla?”. Si pentru iudei si pentru toti cei care auzeau parea mai mare lucru sa se intample o minune, sa se vada clar ceva, dar, de fapt, mult mai mare era stergerea pacatelor. Mult mai mare era ridicarea lanturilor celor grele ale pacatelor, care prind sufletul si-l leaga. Pacatul e ca un lant mai mic, care se leaga de lantul cel vechi cu care a fost legat demonul in vechime, sarpele cel vechi care a fost legat de Hristos in adancul iadului. Parca acel lant al pacatelor ne leaga si pe noi de lantul cel vechi care-l leaga pe sarpele din vechime.

Intai de toate, ii multumim Sfantului Efrem din partea tuturor celor care ati capatat vindecare si ati fost ajutati si ati fost ridicati din tot felul de necazuri, pentru ca, inainte de a va ridica din acele necazuri, v-a cerut de la Dumnezeu iertarea pacatelor si iesirea din acea pedagogie dumnezeiasca in care Dumnezeu ne-a adus. Fiecare greseala, fiecare ispita, fiecare greutate care vine peste noi este o pedagogie dumnezeiasca prin care Domnul vrea sa ne scoata de acolo. Si inchipuiti-va ca Sfantul Efrem este unul dintre cei care – ca si acel gradinar despre care vorbeste Mantuitorul [Luca 48,8] – zice: „Doamne, mai lasa-l anul acesta! Mai lasa-l! Ii voi aduce eu ingrasamant, voi sapa in jurul lui, il voi ingriji si poate va aduce roada. Mai lasa-l putin!“; si pentru acest cuvant, Stapanul zice: „Bine, il mai las un an”. Si asa se intampla pentru fiecare dintre cei care vin sa-i ceara Sfantului Efrem ajutorul si pentru care Dumnezeu primeste aceasta mijlocire de dragul Sfantului Efrem. In fapt, pentru fiecare dintre acestia, Sfantul Efrem mijloceste inaintea lui Dumnezeu spre a-i da acel ajutor.

Sa ne inchipuim acest dialog… tacut, dar un dialog… asa cum a fost intre Dumnezeu si Avraam oarecand… si sa stiti ca fiecare dintre Sfintii de mai tarziu il imita pe Avraam si, pana la urma, Il imita pe Hristos, fiindca si Avraam L-a imitat pe Hristos, pentru ca el si-a pus sufletul pentru toti – caci “nu este dragoste mai mare decat sa-si puna cineva sufletul pentru prietenii sai” – dupa cum Si-a pus Hristos sufletul si toata fiinta Sa pentru noi. Asa, mai inainte a pregustat Avraam aceasta punere a sufletului pentru noi prin faptul ca si-a pus sufletul, si-a pus inima pentru cei din Sodoma si Gomora; asa, mai tarziu l-am vazut pe Pavel zicand: Doamne, mai bine sa fiu sters eu din cartea vietii, dar pe acestia primeste-i, adica pe iudei [“Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup”, Romani 9,3]; asa, l-am vazut pe Moise ca a zis la fel despre iudeii pe care-i conducea si care erau invartosati si Dumnezeu voia sa-i stearga, sau parea ca vrea sa-i stearga, de pe fata pamantului, dar a asteptat aceasta dragoste desavarsita din partea lui Moise, pe care Dumnezeu nadajduia ca o va auzi din gura lui, anume de a-si pune el sufletul pentru ceilalti. Si toti acesti Sfinti pe care Dumnezeu i-a slavit, si mai cu seama acestia care vedem ca mijlocesc atat de des pentru noi prin minuni, sa stiti ca ei in primul rand isi pun sufletul pentru noi si sunt gradinarii aceia care zic: „Mai lasa-l, Doamne, putin! Pun eu obrazul, sufletul pentru el. Cred ca se va schimba“. E o incredere si o nadejde imensa a Sfintilor fata de noi, ca fata de niste frati mai mici, dar niste frati in care au incredere mare. Si de aceea, sa nu calcam in picioare aceasta incredere a Sfantului Efrem, mai ales ca s-au intamplat atatea lucruri minunate cu voi, cu multi dintre voi, mai cu seama in biserica aceasta, facute prin Sfantul Efrem. Aceasta e o incredere mare a lui in voi, e o nadejde pe care si-a pus-o. Inima sa si-a pus-o inaintea lui Dumnezeu pentru voi. Crede in voi, in comunitatea voastra, in sufletele voastre, in osteneala voastra. Sa nu-l lasam nedreptatit, sa nu-l nedreptatim, sa nu-l lasam intristat, cum de atatea ori l-a vazut si Maica Stareta Macaria – cea care i-a descoperit sfintele oseminte – ori altii, fiind parca trist, ingandurat.

Cu el s-au implinit desavarsit cuvintele Mantu­itorului din capitolul 10 [v. 27], din Evanghelia de la Matei, Care spune: „Cele ce vi le spun Eu la ureche, voi sa le vestiti de pe case; cele ce le spun Eu la intuneric, voi sa le spuneti la lumina“; si el asa a facut si L-a marturisit pe Dumnezeu pana la sfarsit. Dar aceste cuvinte se continua cu un alt verset, tot din capitolul 10, de care noi, de obicei, nu le legam. Asadar, Mantuitorul zice: „Ceea ce spun Eu la intuneric, voi sa spuneti la lumina; cele ce le-ati auzit si vi le-am spus la ureche, voi sa le strigati, sa le spuneti tare, de pe case“, si aceasta a facut-o Sfantul Efrem, dar urmeaza un alt verset: dupa ce le spune ca „Iata, va trimit pe voi ca pe niste miei intre lupi” [v. 16], le zice: „dar nu este nimic ascuns care sa nu se descopere si nimic acoperit care sa nu iasa la iveala“. [v. 26] Aceasta este o promisiune mare. Noi nu prea legam lucrurile acestea intre ele si nu stim cum sa le luam. Adica, cum „nu este nimic ascuns care sa nu se descopere si nimic acoperit care sa nu iasa la iveala“? : Ce legatura are aceasta cu „va trimit pe voi ca pe niste miei in mijlocul lupilor”, adica „va trimit sa marturisiti numele Meu”? De obicei, in mintea noastra legam aceasta de ce ne-a zis mai inainte, ca „iata, Eu va spun la ureche, iar voi sa strigati de pe case”, „iata, eu va spun la intuneric, iar voi sa spuneti la lumina“, si zicem in mintea noastra: “Cred ca este vorba despre faptul ca, iata, cuvintele lui Dumnezeu spuse la intuneric si la ureche vor fi vazute la lumina, se vor auzi de pe case”. Nu, nu este vorba despre asta. Este o continuare. Asadar, Dumnezeu ne cere ceva, dar cand Dumnezeu cere ceva, intotdeauna da si un bine mare in schimb. Dumnezeu,  parca, dupa cum zice un cuvant, “daca ia cu o mana, da cu zece“, desi nu ia nici atunci cand pare ca ia. Asa si aici  – pare ca da cu o mana, caci zice: „Va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor, va pun la o lucrare grea; ceea ce auziti voi acuma la intuneric, adica ce am vorbit cu voi in taina, in intunericul noptii, cum a fost la Cina cea de taina, sau vi le-am spus la ureche – v-am spus tainic explicatiile pildelor, pe care multimea poate n-a avut  rabdare sa le asculte si n-a cerut sa le asculte -, voi sa le  spuneti la lumina”. Insa sa stiti ca si pentru noi este valabil cuvantul acesta, in sensul ca Dumnezeu da marturie prin Duhul Sfant in inima noastra, la intuneric, acolo unde nu se vede, unde nu patrunde soarele acesta vazut, si se aud in taina urechii noastre si inauntru cuvintele spuse de Dumnezeu si indemnurile constiintei; iar ceea ce auzim tainic, spus la ureche, noi va vorbim tare, si ceea ce se face la intuneric si am vazut noi la intunericul inimii noastre, acolo unde soarele cel dinafara nu se vede, dar soarele dinauntru straluceste, aceea sa facem la lumina. Deci noua ni se potriveste, nu numai lor. Era vorba de doua planuri. Insa Dumnezeu cere ceva prin aceasta, ne cere si noua, si e greu de multe ori sa spunem ceea ce ne spune constiinta; si striga in noi, de multe ori, sa spunem sincer, direct, unui om, sau intr-o situatie, cand cineva nu face bine, cand ni se cere parerea, sau constiinta ne spune ceea ce auzim in taina la ureche, ca nu-i bine ce se intampla, sau sa sarim in ajutorul cuiva cand acest ajutor ar parea de ras pentru toti ceilalti, sau sa nu facem o fapta, cand a nu face fapta aceea pare de rusine si ti se spune: „Ce, tu nu esti in stare sa faci lucrul acesta cand toata lumea face acea fapta?“, dar in intunericul inimii tale, in adancul inimii tale, Soarele Dreptatii iti vesteste sa faci altceva si atunci faci acel lucru. Aceasta e o jertfa, e o osteneala si Dumnezeu pentru aceasta da o rasplata. Si rasplata este aceasta: Caci va spun voua ca asa precum doua vrabii de la targ nu sunt uitate inaintea lui Dumnezeu, asa precum nici un fir din capul vostru nu-i uitat, va spun voua ca nimic nu este ascuns care sa nu se descopere si nimic acoperit care sa nu iasa la iveala [cf. Matei 10, 26, 29-30]. Aceasta-i o promisiune! Nu tine de ceea ce am facut noi, ci e o rasplata pentru ceea ce am facut noi, ca n-am lasat ascuns adevarul lui Dumnezeu, ca n-am tacut cand trebuia sa vorbim, ca am facut faptele cele bune cand trebuia sa le facem.

Si rasplata este aceasta pe care o vedem in viata Sfantului Efrem. La el se vede foarte limpede. Lucrurile pe care el le-a vestit la lumina in fata turcilor, in fata paganilor, atunci cand a fost staret si a oranduit manastirea, dar si in toata viata lui de osteneala, cand a spus la lumina cele ce in adancul inimii sale si in urechea sa cea dinauntru le auzea si le stia, el le-a grait tare si fara de rusine pana la sfarsit, si nu s-a lepadat de Hristos. Acestea au avut ca rasplata acest verset 27 din capitolul 10, care spune: „si va spun voua ca nimic nu este acoperit care sa nu se descopere si nimic ascuns care sa nu iasa la lumina”; „si nici un fir de par din capul vostru nu va pieri…”. In aceasta noima trebuie sa intelegem si parul din capul nostru care nu va pieri, caci zice: Si veti fi dati in mainile paganilor, si veti fi dusi in sinedrii, si unii dintre voi chiar vor muri, vor fi dati la moarte, dar nici un par din capul vostru nu va pieri. [cf. Matei 10, 17-31]. Ar parea asa, ceva de neinteles… cum adica, „unii dintre voi veti fi dati la moarte”? Si e de inteles ca nu va fi o moarte linistita si frumoasa in patul tau, in care nu se clinteste parul tau din cap, ci moartea va fi in chinuri si in suferinte. In acelasi timp, zice Mantuitorul: „Dar va spun voua ca nici un par din capul vostru nu va pieri”. E limpede ca Mantuitorul vorbeste despre altceva, despre un alt fel de a intelege acest „par” din capul nostru, care nu se va clinti.

Si acest inteles este in duhul acestor doua versete de care va spun, acela ca nimic ascuns, nimic din ce-a trait Sfantul Efrem atunci cand a marturisit despre Hristos, cand a murit cum a murit, necunoscut, nestiut de nimeni, doar batjocorit, cu o tepusa de foc implantata in pantecele lui, cu piroane pe care i le-au batut in cap si in toate partile trupului si cu atatea si atatea chinuri, pe care nimeni nu le-a vazut decat acei chinuitori si care pareau ascunse pana la sfarsitul lumii – si poate, pentru cei ce nu cred in Dumnezeu, pentru totdeauna, – iata ca acelea n-au fost ascunse nici macar pana la sfarsitul lumii si acum le stie o lume intreaga. „Va spun voua ca nu este nimic acoperit care sa nu se descopere si nimic ascuns care sa nu iasa la iveala…“. Nu s-a intamplat cu el aceasta? Amintiti-va de Maica Macaria, care i-a descoperit trupul, careia el i s-a aratat in timp ce ea statea intinsa, dupa o noapte in care nu s-a putut odihni, n-a putut nici macar sa stea cateva minute intinsa, atat era de agitata; si totusi, pe la ora trei noaptea, s-a linistit putin si cand a deschis ochii, a vazut in partea stanga a picioarelor sale un monah cu o rasa foarte uzata, neagra, dar aproape spre verde, caci de atata purtare capatase si nuante de verde, cu cusatura mare – nu atenta, facuta la fiecare tiv -, cu cusatura mare la marginea tivurilor, care erau cumva stricate deja, cu parul despletit -pe cand monahii de obi­cei sunt ingrijiti si cu pa­rul impletit -, cu parul despletit ca dupa chinuri si suferinte grozave, cu fata obosita si indurerata de ceea ce traise, ca un om in suferinte si in groza­via chinurilor… si inalt, subtire… Dar cand l-a vazut, s-a linistit dintr-o data inima ei, s-a facut o pace si o liniste mare. Nu s-a inspaimantat, cum ni s-ar parea noua ca ar trebui sa se intample cand vedem asa ceva. Iar cand el s-a apropiat, ea prin inima ei l-a primit si a inteles cumva ca este Sfantul Efrem. Intr-o clipa, a fost langa patul ei, dar fara sa paseasca, ci asa ca si cum ar veni cu gandul, a fost langa patul ei si s-a apropiat de urechea ei si i-a zis de sapte sau opt ori: „Sunt Sfantul Efrem. Am murit ucis de turci in ziua de 5 mai a anului 1426, la ora 9 dimineata”. Si lucrul acesta i l-a repetat de mai multe ori, insa nu acest lucru vreau sa vi-l aduc aminte. Nu la multa vreme dupa aceea, ea a mai avut o vedenie, in care, in timp ce statea in chilia sa, a auzit ca un cortegiu cu cantari foarte, foarte frumoase, ca si cum cineva, un cor psaltic foarte frumos ar canta niste tropare minunate si ar duce trupul unui Sfant, al unui om deosebit, pe care il cinsteau multimi mari de oameni care veneau. Si tot auzea cum se apropie si, dintr-o data, s-a dat la o parte peretele si a vazut cum il duc pe umeri mii si mii de oameni pe Sfantul Efrem, cu bucurie si cinstindu-l si laudandu-l in cantari. Si atunci a inteles si a aflat in sufletul ei de la Dumnezeu ca toti acei oameni sunt cei care au primit si vor primi ajutor de la Sfantul Efrem in minuni mai mari sau mai mici, in tamaduiri si in ajutorari, si care ii aduc Sfantului Efrem cinste. Iar cantarile acelea inlocuiesc inmormantarea de care el n-a avut parte, tot asa cum Mantuitorul a primit-o pe acea femeie care a venit si I-a spalat picioarele cu lacrimile ei si a varsat mir de mare pret pe capul Lui, iar cand ceilalti s-au tulburat, El a zis: „Lasati-o, ca aceasta pentru inmormantarea Mea face acestea si oriunde se va vesti Evanghelia va fi vestita si ea; nu-i faceti suparare femeii”. Tot asemenea este toata cinstea pe care oamenii o aduc Sfantului pentru dragostea lui si pentru faptul ca-si pune sufletul pentru noi si mai mijloceste inca o vreme pentru noi inaintea lui Dumnezeu si ne mai da inca timp de pomenire si de mantuire pentru pacatele noastre, ca sa ne aducem aminte de noi insine, si bucuria si dragostea noastra si cinstea pe care ar trebui sa i-o aducem lui se transforma ca intr-un mir de ingropaciune si ca in niste cantari de cinstire. Cu adevarat, nimic nu este uitat de Dumnezeu. Chiar daca n-a avut parte de inmormantare, nici un fir de pe capul lui nu va pieri, in sensul ca i se face lui toata aceasta ingropare cu cinste, asa cum se cuvine, asa cum ar trebui sa fie pentru un Sfant al lui Dumnezeu.

Asemenea s-a petrecut si in jurul trupului Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, dupa ce l-au ucis si, el fiind tarat de cai pe ulita evreiasca, un evreu a iesit si i-a taiat capul cu sabia, si l-au strapuns cu sagetile si l-au batjocorit si el a ramas acolo in plina ulita, dupa ce l-au necinstit in multe feluri, caci el murise deja. Cu toate acestea, trupul lui inca mai era batjocorit, iar in noaptea aceea, cand l-au lasat in ulita, au vazut iudeii ca in jurul lui era procesiune de ingeri care cantau si parca il cadelnitau si faceau o slujba foarte frumoasa, cum nu exista slujba omeneasca, si Dumnezeu a inlocuit necinstea oamenilor cu cinste mare, cum numai El stie sa o dea unui om. Tot astfel se preschimba toata dragostea si cinstea pe care voi o aduceti Sfantului Efrem si vestea pe care le-o dati despre el tuturor se preface in slujba de pomenire si de inmormantare si de punere in racla si de punere in sicriu, de punere in mormant si de ingropare cu cinste a Sfantului Efrem. Asa ca si prin aceasta, fiind alaturi de Sfantul Efrem, suntem alaturi si de Mantuitorul, caci mai cu seama Sfintii Lui sunt cei cu care S-a identificat Hristos pana la sfarsitul veacurilor, pentru care a mijlocit la Tatal si pentru a caror credinta S-a rugat El. Si atunci, participand la acest cortegiu al Sfantului Efrem si laudandu-l si cinstindu-l, Il cinstim pe Hristos. E ca si cum am zice: „Eu, dac-as fi fost in vremea Mantuitorului, as fi stat si eu langa Cruce pana la sfarsit, as fi ajutat si eu la punerea Lui in mormant, as fi facut si eu…”; si ceea ce ti se pare tie ca ai fi facut, iata, poti sa faci si acum, chiar daca nu mai esti in vremea aceea, si Dumnezeu iti va primi stradania si osteneala ta ca pe o cinste adusa Lui si ca pe o ingropare cu buna mireasma pe care I-o aduci Mantuitorului, atat prin Sfintii Sai, cat si direct Lui. Si de aceea, va indemn, asa cum Sfantul Efrem ne indeamna, sa nu lasam necunoscute si nestiute minunile pe care el le face cu noi, caci prin aceste minuni stiute, cunoscute, citite de altii se va revarsa si mai mult mila pe care Sfantul o va revarsa, Dumnezeu o va revarsa prin Sfantul acesta peste multi dintre noi. E bine sa cunoastem aceasta.

Oare de ce Sfintii acestia nu ajuta in ascuns, caci, de multe ori, poate ne smintim si la Sfantul Efrem ca intervine si spune: „Sunt Sfantul Efrem. Eu te-am ajutat”. Ne spune direct lucrul acesta si noua ni se pare ca: „Ce-l intereseaza pe el sa ne spuna cine este, caci el e Sfant mare?”. „Daca-i Sfant”, zicem noi, „cum are el nevoie sa fie cunoscut ca el a ajutat? Ar trebui sa se smereasca, sa stea deoparte si sa zica: «Nu, nu stiu cine te-a ajutat. Dumnezeu te-a ajutat»”. Dar Sfintii acestia vin si spun, si el, si multi altii, si ingaduie sa fie cinstiti, si ingaduie sa li se puna candela in fata icoanei si se bucura sa-i aduci icoana in casa ta, si toate acestea le ingaduie pentru ca, daca acesti Sfinti, daca Dumnezeu in Sine ar veni si ne-ar arata in taina, pe cand noi nu stim – si poate nici nu ne-am rugat bine inainte si nici nu stim daca ne-am rugat sau nu ne-am rugat si nici nu stim daca am cerut cu atentie lui Dumnezeu ceva sau n-am cerut – daca aceste lucruri s-ar intampla in taina, sufletul omenesc ar apuca-o pe niste cai razlete, nebunesti. Ar zice: „Numai sa am un gand bun, o gandire pozitiva”; sa te gandesti ca: „trebuie sa ma ajute cineva, ca universul trebuie sa colaboreze la mantuirea mea, la tamaduirea mea…“. Si asa, iti creezi o religie proprie, in care gandul bun te ajuta in sine, in care rugaciunea spusa fara nici o raportare la un Dumnezeu personal bine definit, Iisus Hristos, ci la un dumnezeu oarecare, ce te ajuta asa, de la sine si nu conteaza cum il cheama pe acel dumnezeu, nu conteaza ca are Sfinti care marturisesc despre El, nu conteaza ca, cinstindu-i pe acesti Sfinti, si lucrand ei si stiindu-i, incepi sa le afli viata si atunci trebuie sa mergi si tu dupa cum au mers ei, incepi sa faci si tu cum au facut ei, incepi sa te inchini la acelasi Dumnezeu la care s-au inchinat ei, incepi sa te inchini in acelasi fel in care s-au inchinat ei, incepi sa iti faci si sa-ti traiesti viata cum si-au trait-o ei. Abia atunci mergi pe calea cea adevarata, asa cum ne-a propovaduit-o Hristos. Ei sunt cei ce L-au urmat pe Hristos. Ceata Sfintilor este cea care a gasit calea vietii si usa Raiului. Si de aceea, ei se lasa cunoscuti si vor sa fie cunoscuti. Nu din mandrie, nu pentru ca au nevoie de cinstire, nu pentru ca au nevoie de laude si osanale aduse de om; nu au nevoie Sfintii de toate acestea, asa cum Sfantul Efrem n-a suferit ca a stat cinci sute de ani necunoscut. Asa ca, daca Dumnezeu a ingaduit ca el sa fie cunoscut, nu inseamna ca Sfantul Efrem este plin de osardie sa se faca cat mai cunoscut si nu stie cum sa mai gaseasca o cale sa fie cunoscut. Nu. Ci pentru ca Dumnezeu ingaduie ca prin acesti Sfinti noi sa-L cunoastem si, cunoscandu-L prin acesti Sfinti, sa-L cunoastem ca Dumnezeu personal, Dumnezeul lui Nicolae, Dumnezeul lui Efrem, Dumnezeul lui Iacob,  Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac. Caci asa a binevoit Dumnezeu, sa-L cunoastem prin Sfintii Sai, pentru ca sa-L cunoastem asa cum trebuie sa-L cunoastem, sa-L cinstim asa cum trebuie sa-L cinstim, caci de aceea numim Ortodoxia cinstirea cea adevarata, cunoasterea cea adevarata, slava cea buna, cea corecta, pe care s-o dam lui Dumnezeu. Fiindca nu stim cum sa-L slavim pe Dumnezeu, nici nu-L stim bine pe Dumnezeu, nici nu stim sa-L slavim, nici nu stim sa-L cinstim, nici nu stim sa-L cunoastem, nu stim nimic. Dar prin acestia putem incepe sa-L cunoastem, cunoscandu-le viata, stiindu-i. De aceea Sfintii ingaduie sa fie cunoscuti, de aceea ingaduie sa fie cinstiti, pentru ca, vazandu-i pe ei, sa le urmam lor si sa gasim calea pe care ei au gasit-o.

Calea spre mantuire e ca printre sabii, e ca o sabie cu doua taisuri care patrunde pana la deschizatura cea mai fina dintre suflet si duh. Si daca nu stim cum sa folosim aceasta sabie sau cum sa ne ferim sau cum sa trecem pe langa ea, atunci ne taiem, asa cum Parintele Arsenie Boca spune ca aceia care citesc si studiaza Scriptura dupa capul lor si cred ei ca au gasit calea dupa stiinta lor, acestia si-au taiat mintea in Scripturi, deoarece cuvantul lui Dumnezeu este o sabie cu doua taisuri, cu care nu te joci, cu care diavolul si-a taiat mintea de nenumarate ori. Ati vazut cum foloseste diavolul cuvantul Scripturii, cand vine la Mantuitorul si zice: „Nu este scris oare ca…” si le intelege si le interpreteaza dupa voia lui si dupa viclenia lui. Si nu le interpreteaza in intelesul bun si in duhul in care le-a scris Dumnezeu si le-a voit Dumnezeu. Asa si noi, ne taiem mintea in Scripturi. Nu putem de unii singuri sa gasim calea. Sfintii sunt cei care ne conduc, ne ajuta, ne duc spre Dumnezeu. De aceea se lasa ei cunoscuti, de aceea vor sa fie stiuti, de aceea Dumnezeu ingaduie sa fie cunoscuti, de aceea Dumnezeu se ascunde dupa ei, de aceea Dumnezeu lucreaza cumva de dupa ei, de aceea Dumnezeu ingaduie sa fie atatea zile de sarbatoare si de cinstire a Sfintilor, ca prin toti sa ne ridicam spre El si ei sa ne fie ca niste toiege pe cale, toiege care infloresc si infrunzesc si rodesc si care ne dau sa mancam si ne hranesc si ne sunt si toiege pe cale si ne ajuta sa ajungem la sfarsit. Asa este si Sfantul Efrem cel Nou.

Si sa nu va tulburati niciodata cand auziti – si sa stiti ca si noua ne este adresat cuvantul acela, sau mustrarea aceea, cand se intampla minuni cu noi si nu zicem nimic, sau tacem si tinem in ascuns toate acestea ale noastre, caci minunile pe care Sfintii le fac cu noi, le fac de dragul nostru, le fac de dragul lui Dumnezeu, dar le fac si de dragul tuturor celorlalti, care, de unde sa cheme ajutorul, pe cine sa cheme, cum sa se inchine lui Dumnezeu, de vreme ce nu stiu in ce fel sa-L cunoasca pe Dumnezeu, cum sa cheme ajutorul lui Dumnezeu. Si-atunci, daca noi nu dam marturie, sa stiti ca vom fi intrebati la a doua Venire despre lucrul acesta. Prin aceste marturii ale voastre se vor tamadui si vor fi ajutati si se vor intari si se vor scoate din necazuri si ispite multi altii. De aceea se supara Sfantul Efrem cand noi nu spunem, pentru ca multi altii sunt privati de ajutor din pricina noastra, ca n-avem chef, ca suntem lenesi, ca suntem fricosi, ca suntem rusinosi, ca ce-o sa zica lumea. Suntem exact aceiasi ca si cei noua leprosi care au fost vindecati si s-au dus acasa fara sa se mai intoarca sa multumeasca, gandindu-se ce va zice lumea, ca, daca va zice ca suntem si noi ucenicii acestui Proroc, despre care unii spun ca-i mincinos. Nu, nu ne-ntoarcem sa-I multumim lui Dumnezeu, ci mergem acasa repede, ca ne-am vindecat.

Asa si noi, sa nu fim dintr-acei noua. Tot asa se va bucura Sfantul Efrem, dar mai cu seama Dumnezeu, atunci cand ne vom intoarce, ca cel de-al zecelea lepros, sa zicem: „Doamne, Iti multumesc!”. Si Se va bucura Dumnezeu si se va bucura Sfantul Efrem de noi, asa cum S-a bucurat probabil Dumnezeu de acel demonizat, pe care l-a trimis si i-a zis: „Mergi la casa ta si la ai tai si spune-le tuturor cat bine ti-a facut tie Dumnezeu”.

Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca!”

(din: Sfantul Efrem cel Nou – Minuni în România, Editura Sophia, 2013)

icoana de presbitera Corina Negreanu

Legaturi: