Sfantul Ierarh si Nou Martir Ilarion Troitki: CRESTINISMUL SAU BISERICA? DEFORMAREA CONSTIINTEI BISERICII PRIN INFLUENTELE APUSENE (I)
Crestinismul sau Biserica? (I)
Fără Biserică nu există Crestinism; există doar învătătură crestină care, de sine stătătoare, nu poate „să înnoiască pre Adam cel căzut”.
Dacă acum ne întoarcem privirea de la Biserica descoperită în Noul Legământ către starea de fapt a istoriei Crestinismului, vom vedea că acest concept este tocmai cel ce a stat la temelia conceptiei crestine, modelându-i realitatea. Mai înainte de orice altceva, crestinii s-au socotit drept mădulare ale Bisericii. Obstea crestină se numea pe sine „Biserica”, preferând acest nume oricărei alte denumiri. Cuvântul „Biserică” apare de o sută zece ori în Noul Legământ, dar cuvinte precum „Crestinism” sau alte cuvinte cu acest tip de terminatie sânt cu totul necunoscute în Noul Legământ. După pogorârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor si apostolilor a luat fiintă Biserica în chip de obste văzută, cu o legătură duhovnicească între mădularele ei.
La început nu a existat un sistem de învătare mai cuprinzător. Credinta lui Hristos era înfătisată prin câteva dogme din cele mai generale. Nu era nimic de învătat în Crestinism si rareori se cerea vreo punere de acord în enunturi abstracte. Ce oare însemna pe atunci a fi crestin? În vremurile noastre auzim tot felul de răspunsuri de tipul: „A fi crestin înseamnă a recunoaste învătătura lui Hristos, a încerca să împlinesti poruncile Sale”. Si încă acesta ar fi unul dintre cele mai bune răspunsuri de acest fel! Însă primii crestini răspundeau acestei întrebări în chip cu totul diferit. Încă de la primele pagini ale istoriei sale, Crestinismul ni se înfătisează sub forma unei obsti bine alcătuite si de un cuget. Nu existau crestini în afara acestei obsti. A veni la credinta în Hristos, a te face crestin – însemna a te uni cu Biserica. Acest lucru este exprimat în mod repetat în cartea Faptelor Apostolilor, unde citim că „Domnul adăuga Bisericii în toate zilele pre cei ce se mântuiau”. Fiece nou credincios era ca o ramură altoită pe trunchiul vietii Bisericii.
Iată un exemplu încă si mai caracteristic. Prigonitorul Saul, „încă suflând cu îngroziri si cu ucideri împrotiva ucenicilor Domnului” (Fap. 9, 1), a suferit o minunată convertire pe drumul Damascului, ajungând a urma lui Hristos. Avem aici o descoperire aparte a lui Dumnezeu către om. În Damasc, Domnul l-a trimis pe Anania să-l boteze pe Saul. Apoi Saul a călătorit la Ierusalim spre a se alătura ucenicilor de acolo si, după ce Varnava i-a înstiintat pe Apostoli despre el, era împreună cu ei. Astfel, până si viitorul mare Apostol pe care, în vedenia lui Anania, Domnul l-a numit vas ales, îndată după convertire s-a unit cu Biserica, adică cu obstea văzută. Avem aici dovada scrisă că Domnul nu doreste să-i stie pe slujitorii Săi în afara Bisericii.
Este usor de înteles pentru ce Sfântul Apostol Pavel vorbeste cu atâta stăruintă despre Biserică în epistolele sale: el nu făureste o învătătură despre Biserică, fiindcă chiar în vremea convertirii sale Pavel cunoscuse tocmai această Biserică si nu altceva, după cum îsi aminteste mai apoi: „Că ati auzit de petrecerea mea oarecând, întru cea iudaicească credintă, căci cu covârsire prigoneam Biserica lui Dumnezeu, si pustiiam pre ea”. Saul nu a prigonit pe adeptii vreunui unei învătături oarecare, ci tocmai Biserica, ca o valoare bine definită, perceptibilă chiar si celor din afară.
După mărturia celui ce a alcătuit cartea Faptele Apostolilor (Sfântul Luca), cea dintâi obste crestină era aproape deplina înfăptuire a conceptului de Biserică. Multimea celor ce au crezut, citim în Faptele Apostolilor, aveau toti o inimă si un suflet (Fap. 4, 32). Este vrednic de observat că în veacul al patrulea, când se lămurea dogma privitoare la Sfânta Treime, unii dintre Sfintii Părinti foloseau analogia cu primii crestini spre a explica unitatea Sfintei Treimi.
Cât de clar se definea întâia obste crestină se vede în chip minunat dintr-un stih din cartea Faptelor Apostolilor care a trecut oarecum neobservat: „Iară din ceilalti nimenea cuteza a se lipi de ei, ci îi mărea pre ei norodul” (Fap. 5, 13) [44]. Deci, pe de-o parte, convertirea la Crestinism este văzută ca unire cu Biserica, iar pe de altă parte, „din ceilalti nimenea cuteza a se lipi de ei”. Nu este oare cât se poate de limpede că, chiar de la început, când ucenicii directi ai lui Hristos erau încă în viată, Crestinismul era o societate vizibilă – Biserica – fiindcă pe atunci ea nu era ceva teoretic, ci viaţa însăsi? Da, în cele dintâi veacuri Biserica era deja opusul scolii. Scoala era aproape un cuvânt de ocară pentru vechii crestini. „Scoala” era numele obstilor eretice ce se despărtiseră de Biserică, cum se poate vedea din lucrările Sfântului Irineu din Lion si ale lui Ipolit Romanul. Folosind acest nume ei subliniau că, după părerea lor, în afara Bisericii nu există viată crestină, ci este doar locul unei scoli a rationalismului, a filosofiei scolastice.
Putem aduce dovezi chiar si din afara Bisericii. Se stie preabine cum au deformat protestantii ideea de Biserică, propovăduind o învătătură despre o Biserică „nevăzută”. Învătătura cu pricina este atât de cetoasă, întunecoasă si nedeslusită, încât un theolog lutheran, într-un raport oficial către Dieta de la Speyer din 1875, declara:
„Învătătura noastră protestantă despre Biserică se distinge încă printr-o asemenea neclaritate si inconsistenţă, încât s-ar putea numi călcâiul lui Ahile al Protestantismului” .
Cu toate acestea protestantii încearcă uneori să pună învătătura lor despre Biserică pe seama Crestinismului timpuriu. Unii învătati protestanti declară în chip hotărât că întemeierea Bisericii văzute contrazice Crestinismul evanghelic si că l-a deformat. Acesta, de pildă, a fost punctul de vedere al lui Rudolf Sohm. Însă mai târziu, chiar în studiile protestante, nu se mai aud asemenea voci hotărâte privitor la Biserica primelor veacuri. Eruditia străină Bisericii ajunge încet să-si dea seama de adevărul că Biserica si Crestinismul erau concepte identice si complet inseparabile unul de altul încă de la început.
Deformarea constiintei Bisericii prin influentele apusene
„Cred întru Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolicească Biserică” .
Asa îsi mărturiseste orice crestin ortodox credinta în măreţul adevăr al Bisericii. Dar cu greu se va găsi vreun alt articol din Simvolul Credintei care să fie mai putin înţeles de către inima omului care l-a rostit cu buzele, decât acest al 9-lea articol unde se înfăţisează adevărul despre Biserică. În parte, lucrul este de înteles, căci în acest al 9-lea articol din Simbolul Credintei omul mărturiseste legătura sa cu obstea văzută a celor ce urmează lui Hristos. Prin aceasta, în scurtele cuvinte ale mărturisirii, el se învoieste cu toate adevărurile învătate de Biserică, recunoscută drept păstrătoarea învătăturii lui Hristos. Pe latura practică, ne dăm consimtământul, o dată pentru totdeauna, a ne supune tuturor acelor legi prin care Biserica atinge telurile existentei sale si potrivit cărora este ocârmuită ca societate trăitoare pe pământ. Se pare deci că nu gresim exprimându-ne gândul că adevărul Bisericii, mai presus de orice alte adevăruri, atinge însăsi viata fiecărui crestin, definindu-i nu numai credintele, ci si viata.
Petru cel Mare
A recunoaste Biserica înseamnă mai mult decât simpla visare despre Hristos: înseamnă a trăi în chip crestinesc, urmând calea dragostei si lepădării de sine. Pentru aceea, adevărul Bisericii este opusul principiilor de viată ce s-au strecurat încetul cu încetul chiar si în constiinta si atitudinea comunitătii religioase rusesti – desi, fireste, aceasta s-a petrecut mai ales în rândurile asanumitei societăti intelectuale. În tristele vremuri pentru Biserică din vremea domniei lui Petru I, pătura de sus a societătii rusesti s-a îndepărtat de viata bisericească a neamului si a început a duce o viată în părtăşie mai degrabă cu alte popoare europene decât cu ruşii. Supunându-se influentei apusene în toate sferele vietii, societatea rusească nu a putut scăpa de influenta confesiunilor apusene asupra formării propriilor atitudini religioase. Aceste confesiuni au fost pe bună dreptate numite „erezii împotriva dogmei si esentei Bisericii, si împotriva însăsi credintei sale”, de către un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe si al pământului natal, A. S. Homiakov. El nu gresea defel socotind tăgăduirea Bisericii drept cea mai caracteristică trăsătură atât a Romano-Catolicismului cât si a Protestantismului.
Adevărul Bisericii a fost grav deformat în Apus, după ce Roma a căzut din Biserică. În Apus, Împărătia lui Dumnezeu a început a fi văzută mai mult ca o împărătie pământească. Biserica Latină a întunecat conceptul crestin de Biserică în constiinta mădularelor ei prin legalistele sale calcule ale faptelor bune, prin relatia ei mercenară cu Dumnezeu si prin falsificarea mântuirii. Latinismul a dat nastere unei odrasle legiuite, desi foarte neascultătoare, sub forma Protestantismului.
Protestantismul s-a creat din pământul umanismului, care nu era un fenomen religios; dimpotrivă, toate ideile lui principale sânt pur pământesti, omenesti. El a creat respectul pentru omul în starea sa naturală. Protestantismul, care a mutat temeiurile umanismului în domeniul religiei, nu a fost un protest al constiintei crestine a Bisericii din vechime împotriva formelor si normelor create de papismul medieval, asa cum adeseori vor să pretindă theologii protestanti. Departe de asta: Protestantismul a fost un protest în exact acelasi plan. El nu a reasezat vechiul Crestinism, ci numai a înlocuit o deformare a Crestinismului cu alta, iar noua minciună era cu mult mai rea decât cea dintâi. Protestantismul a fost ultimul cuvânt al Papismului, ducându-l la concluzia sa logică.
Adevărul si mântuirea sânt date dragostei, adică Bisericii – iată
Tiara Papala
constiinta Bisericii.
Papismul, căzând din Biserică, a schimbat această constiintă, proclamând că adevărul este dat unei persoane separate, Papa, care chiverniseste mântuirea tuturor. Protestantismul nu a făcut decât să se împotrivească, zicând: „De ce adevărul s-a dat numai Papei?” – si a adăogat: „Adevărul si mântuirea sânt deschise fiecărui ins în parte, independent de Biserică”. Astfel fiece individ a fost promovat la rangul de Papă infailibil. Protestantismul a dat câte o tiară papală fiecărui profesor german, si astfel, cu nenumăratii săi papi, a nimicit cu totul conceptul de Biserică, înlocuind credinta cu ratiunea fiecărei persoane în parte. El a înlocuit mântuirea în Biserică cu o închipuită încredere în mântuirea prin Hristos, în egoistă izolare fată de Biserică.
Fireste, în practică protestantii s-au îndepărtat de principiul lor de căpetenie încă de la început si, pe căi ocolite, prin contrabandă, ca să spun asa, au introdus unele elemente ale dogmei despre Biserică, recunoscându-i o oarecare autoritate, desi numai în domeniul dogmei. Fiind o anarhie religioasă, Protestantismul pur, asemenea oricărei anarhii, s-a dovedit cu totul imposibil si, prin aceasta, ne-a dat mărturie despre adevărul de netăgăduit că sufletul omenesc este prin firea sa înclinat spre Biserică. Însă trăsătura de temelie a Protestantismului a fost bineplăcută omenestii iubiri de sine si voirii de sine de toate felurile, căci iubirea de sine si voirea de sine au primit un fel de blagoslovenie din partea Protestantismului – fapt ce se vădeste astăzi în nesfârsita divizare si sectarismul Protestantismului însusi. Protestantismul este cel ce a proclamat deschis cea mai mare minciună dintre toate: că poti să fii crestin tăgăduind Biserica. Cu toate acestea, legându-si membrii de unele autorităti si legi bisericesti obligatorii, Protestantismul intră într-o contradictie fără sperantă: chiar după ce a despărtit pe individ de Biserică, el pune totusi limite libertătii sale. De aici răsare necontenita răzvrătire a protestantilor împotriva celor câtorva jalnice rămăsite de constiintă bisericească ce încă se mai păstrează de către reprezentantii oficiali ai denominatiunilor lor.
Nu este greu de înteles că Protestantismul corespunde unei conceptii aproape în întregime păgâne, general acceptate în Apus. Acolo unde cultul individualismului înfloreste luxuriant, găsindu-si prorocii în filosofia la modă si cântăretii în arta literară, fireste că idealul lui Hristos în privinta Bisericii nu-si poate afla loc – căci el tăgăduieste iubirea de sine si voirea de sine din oameni si cere dragoste de la ei toti. În societatea rusească contemporană există o influentă directă a Protestantismului. Întregul nostru sectarism rationalist rusesc îsi are rădăcinile ideologice în Protestantism, din care descinde în chip direct. La urma urmei, de unde vin toti misionarii sectari, dacă nu din tările protestante?
Toate punctele de dezacord între acesti sectari si Biserica Ortodoxă vin din tăgăduirea Bisericii în numele unui închipuit „Crestinism Evanghelic”. Însă, chiar si independent de Protestantism, multi ajung acum să tăgăduiască Biserica, asimilând, îndeobste, atitudinea vest-europeană ce s-a dezvoltat în afara Bisericii si care este cu totul străină, si chiar vrăjmasă duhului Bisericii. Tot mai mult din trufasa ideologie vest-europeană pătrunde în obstea noastră. Literatura rusă, care mai nainte propovăduia dragostea si renasterea morală, mai ales în lucrările marelui Dostoievski, a început în ultimii ani să se plece în fata vest-europeanului Baal al individualismului semeţ. Când în societatea noastră ortodoxă dragostea este alungată de mândrie si iubire de sine (numite „nobile” – desi Sfintii Părinti ai Bisericii vorbesc despre iubire de sine si mândrie doar în legătură cu diavolul), când lepădarea de sine este înlocuită cu întemeierea în sine, iar blânda supunere este înlocuită cu mândra voire de sine – atunci o ceaţă groasă învăluie adevărul Bisericii, nedespărtit legat de idealuri cu totul opuse.
De-a lungul anilor, poporul rus a părăsit obiceiul de a se îmbiserici si a început a pierde cunoasterea Bisericii ca viată nouă în Hristos. Cândva, în vremuri mai bune, I. T. Pososkov lăsa mostenire fiului său această sarcină:
După cugetul lui Pososkov, un vrăjmas al Bisericii este, negresit, un vrăjmas al lui Dumnezeu. Multi oameni au si pierdut o asemenea limpezime a gândului si, putin câte putin, s-a format în zilele noastre cea mai cumplită măsluire a credintei lui Hristos. Acesti oameni privesc credinta dintr-un punct de vedere pur abstract,ca o culegere de învătături ce pot fi supuse la tot felul de experimente. Crestinismul, în întelesul de viată bisericească si de omenire născută din nou prin Hristos Mântuitorul,este aproape uitat. Hristos Însusi a spus că El a zidit Biserica. Dar oare mai vorbeste acum cineva despre această Biserică? Nu; acum se preferă să se vorbească despre Crestinism – ba încă si Crestinismul este socotit un fel de învătătură filosofică sau morală. „Crestinism” – a ajuns să sune la fel ca Neokantianism sau Nitzcheanism!
Cititi continuarea la:
Sf. Ilarion Troitki – Crestinismul sau Biserica? (II) DEGHIZAREA EREZIILOR SUB MASCA EVANGHELIEI
(din: Sfantul Arhiepiscop Ilarion Troitki, Crestinismul sau Biserica. In fata crestinismului antihristic. Editura Egumenita, Bucuresti, 2005)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“Bagati de seama!Vai si AMAR DE CEI CARE S-AU DESPARTIT DE BISERICA LUI HRISTOS.Nu exista o mie de Biserici.Una este: BISERICA SOBORNICEASCA ORTODOXA in intreaga lume!Cei ce s-au despartit de Biserica nu au mantuire.
BISERICA ESTE STALP SI INTARIRE A ADEVARULUI!BISERICA ESTE TRUPUL LUI HRISTOS,cum zice marele Apostol Pavel,al carui cap este in ceruri.
Numai prin Biserica se poate face iertarea pacatelor;numai Biserica are putere…Sf.Efrem Sirul zice”Cand mintea a parasit scopul blagocestiei-adica al dreptei credinte-,toate faptele bune nu mai folosesc”.Si fachirii din India si bonzii si yoginii postesc si se roaga,dar pentru cine?Pentru satana,nu pt Hristos.Nu primeste Dumnezeu nici o fapta buna,daca nu se face dupa dreptarul Ortodoxiei.Sa vina sectarii la Biserica din Ierusalim,sa vada Sfanta Lumina din cer cand vine.Sa vada ei BISERICA LUI HRISTOS,ca aici ESTE TAINA SI PUTERE,nu in casele lor care fac ei aiurea,de cand s-au rupt de Biserica si au luat-o razna.Portile iadului sunt gurile sectarilor,asa le talcuieste marele Atanasie.Cate secte sunt!Acestea au iesit ca ciupercile dupa ploaie.TOATE SECTELE SUNT BURUIENI CRESCUTE LA UMBRA BISERICII…CU Biblia in mana se duc in iad…Acestia care stramba dreapta credinta sunt INAINTEMERGATORII ANTIHRISTULUI.Atat pastorii Bisericii,cat si toti CREDINCIOSII ORTODOCSI SA SE SILEASCA A TRAI SI A IMPLINI PORUNCILE EVANGHELIEI LUI HRISTOS,pentru a fi pilda tuturor prin faptele lor.Iar daca voiesc a ne ataca credinta noastra cea sfanta sau SFANTA TRADITIE A BISERICII ORTODOXE,atunci trebuie sa o aparam cu toata puterea pana la moarte,dupa cum zice Sfantul Nicodim Aghioritul in Razboiul nevazut.Se cade oricarui preot ortodox si oricarui crestin al Bisericii noastre dreptmaritoare,sa fie un bun ostas cu toata evlavia si cu MANIE BARBATEASCA SI TARE SA APERE,PRIN CUVANT SI PRIN SCRIS,ADEVARUL DREPTEI CREDINTE.Sa ne ajute Dumnezeu cum sa si facem.(dupa INDRUMARILE DUHOVNICESTI PENTRU VREMELNICIE SI VESNICIE ale Parintelui Arhimandrit Cleopa Ilie)
Sfantul Ierarh Martir rus Ilarion Troitki,cat si Cuviosul nostru parinte Cleopa al Sihastriei,MARTURISITORI AI DREPTEI CREDINTE ORTODOXE,sa ne lumineze CALEA spre mantuire,bucurandu-ne de trimiterea marelui duhovnic.”Manca-var raiul!”Amin!
Biserica de astăzi, cu siguranţă nu mai este –şi nu arată că ar dori – să fie biserica cea definită de Noul testament .- Fac precizarea că aceasta este părerea mea.-
Biserica de acum, o văd şi o simt ca pe o instituţie social filantropică,-şi politică- cu caractr religios ce se bizuie şi urmează cu fidelitate modelul şi metodele –şi utilizarea de fonduri- apusene. Fondul sufletesc cel mai curat şi mai râvnitor al ortodoxiei româneşti se simte fără reprezentare şi fără legitimare . Duhovnici -cu mare autoritate duhovnicească -care şi-au dovedit fidelitatea –fără compromisuri- faţă de Hristos şi biserică în ani de grea temniţă comunistă,sunt împinşi în ridicol şi etichetaţi ca fanatici, habotnici, fundamentalişti etc . de societatea libertnă iar lipsa de susţinere a ,,acestei instituţii ’’ sporeşte şi validează greutatea etichetărilor. Şcoala şi autoritatea vorbesc în ea. Ascultarea nu ţine de Hristos cu tot dinadinsul [ vezi canoane şi predanii ] ci de instituţie şi statutele ei. Nu neapărat duhovnicia şi curăţia ci instruirea este fundamentul vieţii instituţiei . Nu credinţa din fapte , ci ştiinţa minţii. Cârma este preluată de intelectuali . Metodele sunt de tip stiinţific, didactic, instituţional , politic şi social după model apusean. În multele comentarii am acentuat pe acastea atât de apăsat , încât cerd că cei mai mulţi mă cred un adversar al instruirii. Nu. Nu sunt nicidecum împotrivă , dar eu cred în biserica cea condusă de Hristos, care nu şi-a ales academicieni ucenici , ci oameni smeriţi şi modeşti , înduhovnicibili oameni care au crezut în Dumnezeu şi au căutat cu adevărat şi împărăţia şi dreptatea lui. Dacă aceşti oameni sunt şi academicieni , profesori şi chiar mai mult cu atât mai bine. Domnul ne-a spus însă,că din fapte lor îi vom cunoaşte. Apreciez şi preţuesc instruirea dar în acelaşi timp ştiu că ea, e mult prea puţin din cele ce ne cere Domnul şi cunosc şi cât de primejdioasă este cînd nu smerenia o controlează. Între instituţie şi credincioşii cei mai profunzi este o distanţă ce eu nu vreau să definesc. Faptele spun că din ortodoxie sa subţiat -până la anulare poate – trăirea isihastă şi asceza , s-au schimbat rânduelile vieţii monahale, cu normele Europene care impun modul de viaţă chiar şi în chilia monahului şi-n incinta mânăstirilor etc. Se ipun rânduili necanonice – vezi săptămâna de rugăciune cu ereticii -, ecumenismul , introducerea actelor electronice cu cifra 666 etc. Instituţia vorbeşte cu autoritate şi cu putere tot mai mare, acum dispunând de mijloace media şi de oameni bine instruiţi in acest scop. Personal nu văd posibilă comuniunea credincioşilor cu adevărat trăitori cu acestă instituţie autoritară şi aristrocrată . Este dureros, dar toţi sfinţii părinţi spun că adevărata bisreică a fost şi va fi prigonită . Nădăjduim doar în mila lui Dumnezeu .Cu răbdare şi dragoste trebuie să ne ducem crucea cât de grea ar fi şi să nu tragem la schismă, să nu ne dzbinăm între noi pe principiile unei dreptăţi lipsite de dragostea care ne-o cere Domnul Hristos,şi să trăim cu adevărat ceia ce cerem altora. Cer iertare lui Dumnezeu şi tuturor pentru acest comentariu.
De acord cu fratele Nicolae Mirean.
Antibiserica lui Antihrist s-a infiltrat in Biserica, preluind controlul. Sub pretextul scolirii clerului s-a ajuns la o hiperintelectualizare si rationalizare a acestuia (nu tot), marginalizindu-se traitorii si marturisitorii Ortodoxiei.
Acum suntem in fata actiunilor Antibisericii de ”golire” a Bisericii de Hristos. Adica de ucidere a fondului lasat de Acesta pentru ca raminind forma goala in mina lor sa o poata umple cu Antihrist.
Cred ei ca fac asta.
Hristos are grija ca fondul sa nu moara cu adevarat niciodata. Acesta este Ortodoxia. Va disparea poate din spatiul public, dar nu va inceta sa existe in inimile dreptmaritorilor niciodata. Dreapta marire va exista pina la a doua venire. Prorocirile au spus despre toate acestea. Va parea, in final, ca Antibiserica a invins.
Dar venirea lui Iisus pe norii cerului va dovedi contrariul.
Am promis cuiva ca nu voi mai vorbi despre schisma. O sa ma tin de cuvint. Dar, indemn pe fiecare, sa fie ortodox in inima sa pina la sfirsit. Aceasta Biserica Ortodoxa din inima noastra nu o vor putea alunga daca noi nu vrem.
Doamne ajuta!
Adevarul spus cu atata claritate de Nicolae Mirean si Miron Stelian Daniel!Am atatea lucruri de inteles ,iar voi ma ajutati imens !Acelasi lucru simt si eu.Dar ce ne facem ca, la tot pasul , prietenii cei mai buni ajung la “antibiserica” prin ceea ce citesc, prin influentele oculte din viata lor… Eu ma simt destul de singuratica printre ei. Lumea reala arata mult mai urat decat aceste lectii de spiritualitate care ma fac sa-mi revin .
Doamne ajuta !
Suntem ortodocsi numai cu numele, adevarata ortodoxie nu se traieste in mocirla in care ne afundam pe zi ce trece, pai daca mai marii nostri ierarhi nu sunt in stare sa lupte pt credinta adevarata ba din contra pt cateva foloase materiale ajung la uniuni de tot felul si ecumenism…noi cei de rand vedem aceasta si suntem constransi sa-i urmam, ca de: daca nu-i urmam spun ei, nu facem ascultare, pai facem ascultare, dar sa fie ascultarea conform sfintelor canoane, nu asa de ochii lumii. Fratii mei cei intru Hristos vremea de acum este cea a cernerii, iar cine va vrea cu adevarat mantuirea, trebuie sa fie neclintit in credinta ortodoxa cea adevarata lasata de sfintii parinti, si sfintii care au luptat pt apararea ei pentru a avea un exemplu de urmat in vederea mantuirii sufletului, ceea ce facem cat traim pentru suflet cu atat ramanem si judecata va fi pe masura. Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu miluieste-ne pre noi. Amin.
Ma ingrijoreaza aceste opinii, potrivit carora Biserica(institutia Bisericii) s-a indepartat de adevarata traire ortodoxa. Eu traiesc intr-un mediu foarte secularizat, fiind eleva intr-un liceu laic si, mai mult decat atat, sunt constienta ca, la varsta aceasta, sunt mult mai expusa, pot fi mai usor atrasa intr-o credinta neautentica. Am cunoscut putini credinciosi adevarati, insa am observat ca multi dintre cei, care se declara crestini, tagaduiesc Biserica, afirmand ca ei au o relatie personala, intima cu Dumnezeu, fara a avea trebuinta de harul, pe care Dumnezeu ni-l da prin participarea la viata liturgica a Bisericii noastre. Nu ma refer la protestanti, ci la unii crestini ortodocsi, pe care i-am cunoscut personal. Ma intreb cum isi pot imagina ca Hristos, Care propovaduieste iubirea, iubirea dusa pana la sacrificiul suprem, ar putea ingadui ca ucenicii Sai sa se mantuiasca despartiti unii de altii. Cum au cazut, oare, intr-o asemenea erezie? Sa stiti ca am cunoscut o crestina protestanta, care, desi era influentata de conceptia denominatiunii respective, traia credinta aceea mult mai profund decat o traiesc acei ortodocsi, care nu constientizeaza privilegiul, pe care-l au, fiind fiii Bisericii celei adevarate. Noi, cei nascuti in familii ortodoxe, ne putem apropia mult mai repede de Hristos, pentru ca nu suntem nevoiti sa-L cautam, sa cercetam, pentru a gasi adevarata Biserica, pentru ca suntem deja membrii Bisericii. Crestinii din celelalte confesiuni si, mai ales, credinciosii altor religii trebuie sa caute Biserica nostra, fiind in afara acesteia. De aceea, am afirmat ca sunt ingrijorata, fiindca vazand atitudinea majoritatii elevilor si profesorilor din scolile laice fata de credinta, nadajduiesc sa gasesc adevarati crestini in mediile teologice, iar nu doar pe internet. Cred si sper din tot sufletul ca aceste idei sa fie doar exagerat de pesimiste si sa nu corespunda realitatii, pentru ca, in caz contrar, ar trebui sa luptam singuri pentru marturisirea credintei. Totusi, chiar daca intreaga Biserica s-ar lepada de Hristos(sa nu fie!), noi NU am avea niciun motiv de a deznadajdui, caci adversarii lui Hristos, oricat ar fi de multi si oricat de mult ar incerca sa ne manipuleze, ei vor lupta singuri, iar noi, impreuna cu Insusi Intemeietorul Bisericii si cu toti crestinii din Biserica triunfatoare(sfintii), care, prin rugaciunile lor, au puterea de a ne sprijini. In “Fratii Karamazov”, staretul Zosima, un calugar cu viata imbunatatita, ii indemna pe ascultatorii sai ca, daca intreaga omenire L-ar tagadui pe Hristos si pe pamant ar ramane doar doi crestini autentici, acei crestini sa nu-si piarda nadejdea, sa nu se lase atrasi in pacatul apostaziei, ci sa ramana intru Hristos, iar daca si unul dintre ei va cadea, acela sa nu deznadajduiasca, ci sa-I multumeasca Domnului, pentru ca, desi el a cazut, in lume mai exista inca un adevarat crestin. In acelasi roman, Dostoievski are un capitol de o profunzime filosofica deosebita: “Marele inchizitor”. “Marele inchizitor” ese o relatare a unui eveniment fictiv, pentrecut in Spania, in perioada Inchizitiei. Se spune, asadar, ca, in vremea respectiva, crestinii isi doreau mult ca Hristos sa revina pe pamant si sa reinceapa a savarsi acele minuni, pe care le savarsea in timpul vietii Sale pamantesti. Atat de mult isi doreau credinciosii aceasta si atat de mult asteptau momentul Parusiei, incat Domnul Hristos S-a milostivit spre ei si a revenit in lume, nu ca Judecator, ci doar pentru a-i intari in credinta. Cand multimea L-a vazut pe Hristos, L-a recunoscut imediat, caci El a inceput sa-i incredinteze de identitatea Sa prin minuni. Acest moment al povestirii imi aminteste de o idee a lui Francois Mauriac, potrivit careia “este de ajuns un singur cuvant al Facatorului, pentru ca fapturile Sale sa-L recunoasca”. S-au bucurat mult crestinii aceia, dar conducatorul Inchizitiei din oras, care cu o zi inainte arsese pe rug o suta de eretici, s-a umplut de manie, auzind ca Hristos a venit pe pamant, caci se temea ca nu cumva Domnul sa-i submineze autoritatea. De aceea, ce credeti ca a facut inchizitorul? Cei, care n-ati citit romanul, nu va speriati, este doar o poveste imaginara, nu e nimic adevarat, este o alegorie. Asadar, inchizitorul a poruncit ca Hristos sa fie arestat si aruncat in temnita, sub pretextul ca n-ar fi Mantuitorul, ci un eretic prefacut. Astfel, credinciosii, desi-L recunoscusera clar pe Domnul, sedusi de puterea de manipulare a inchizitorului, s-au lasat inselati si le-au ingaduit politistilor Inchizitiei sa-L aresteze pe Iisus Hristos. Fiti atenti! Pentru cei, care n-au citit, repet: totul trebuie interpretat alegoric, in tocmai cum se interpreteaza parabolele Mantuitorului. Asadar, ce semnificatie are atitudinea acelor credinciosi manipulati cu ataa usurinta? Desigur, Dostoievski a vrut sa sugereze aici ideea ca masele, multimile pot fi manipulate intr-o masura atat de mare, incat pot ajunge sa conteste evidenta, sa acorde mai multa incredere manipulatorilor, decat acelor adevaruri, pe care le observa singuri. Astfel, inchizitorul a reusit sa-L aresteze pe Hristos, in mod paradoxal, chiar in numele crestinismului. Dupa ce Hristos a fost arestat, marele inchizitor, simbolul oricarui cleric pervertit si al oricarui dictator, care incearca sa castige increderea oamenilor folosindu-se de tot ceea ce este mai sfant, a intrat in temnita si, fara sfiala, I-a marturisit lui Hristos urmatoarele idei cutremuratoare. In primul rand, inchizitorul si-a exprimat nemultumirea, pentru ca Hristos a revenit in lume, pentru a corecta greselile, pe care ei, inchizitorii le facusera, tocmai in numele credintei. Dupa aceea, a urmat un lung pasaj(va recomand din tot sufletul sa cititi romanul), in care inchizitorul si-a expus principiile, si-a exprimat in mod deschis dorinta de a folosi Evanghelia doar in scopul intaririi autoritatii institutiei sale, modificand, falsificand principiile, care erau incompatibile cu ideologia Inchizitiei. Cand inchizitorul si-a incheiat cuvantarea, Domnul Hristos, fara a-i spune un cuvant, s-a apropiat de el si l-a sarutat cu dragoste. Acest gest al lui Hristos este interpretat de catre parintele Nicolae Steinhardt ca o dorinta a Domnului de a-l trezi la realitate pe inchizitor, de a-i arata in mod practic, fara complicate rationamente omenesti, ca adevarata fericire consta nu in a-i manipula pe oameni, ci in iubirea crestina.
Iata ca scriitorul crestin Dostoievski a reusit printr-o povestire imaginara, sa ilustreze comportamentul celor, care au incercat sa-i indeparteze pe credinciosi de Dumnezeu si sa-i supuna, invocand si rastalmacind adevarurile revelate. Este trist, dar adevarat. Au existat astfel de momente in istoria Bisericii. 🙁
Totusi, cred ca in zilele noastre(as vrea sa cred astfel), cei mai multi dintre cei, care Il marturisesc pe Hristos, sunt crestini autentici, iar nu urmasi ai “marelui inchizitor” din “Fratii Karamazov”.
In legatura cu ideea ca exista tendinta de a se politiza Biserica, mi-am amintit un fragment dintr-un interviu acordat parintelui Teofil Paraian, redat in ziarul Lumina. In acel interviu, regretatul parinte spunea ca, in opinia sa, “unii oameni traiesc social in religie, cand ar trebui sa traiasca religios in societate”(citatul nu este exact, l-am scris din memorie).
Cu toate aceste, cred ca avem un motiv serios pentru a ne forma o conceptie optimista despre situatia Bisericii noastre: crearea mass-mediei crestine. La postul de radio si de televiziune Trinitas si in ziarul Lumina, Hristos este propovaduit cu adevarat si, mai mult decat atat, toti credinciosii, care nu au posibilitatea de a merge la biserica, pot participa la Sfanta Liturghie pe calea undelor. Este o lucrare de marturisire a credintei asemanatoare cu cea a administratorilor acestui site crestin, care au reusit sa ne aduca in atentie cuvinte de invatatura ale unora dintre cei mai importanti Sfinti Parinti si duhovnici. De asemenea, administratorii site-ului au reusit sa inlesneasca o comunicare intre credinciosi. Prin intermediul acestui site, avem posibilitatea de a ne impartasi gandurile, de a ne cunoaste mai bine unii pe altii si de a ne intari nadejdea, vazand ca mai exista atatia frati intru Domnul, care raman neclintiti in dreapta credinta.
Asadar, Dumnezeu sa ne ajute sa fim optimisti, sa nadajduim in El si, ferindu-ne de orice ideologie a “intelepciunii acestei lumi”, sa crestem din ce in ce mai mult in viata duhovniceasca, in comuniunea cu Sfanta Treime, Unicul Dumnezeu adevarat.
“Daca mi-ar demonstra cineva ca Hristos Se afla in afara adevarului si ar fi real, ca adevarul se afla in afara lui Hristos, as prefera sa raman cu Hristos, decat cu adevarul.”(F. M. Dostoievski)
Doamne-ajuta!
Hristos in mijlocul nostru!
Frate Nicolae Mirean,ai trezit in noi constiinta, cu adevarurile scrise mai sus, despre ADORMIREA BUNEICREDINTE si sporirea intereselor meschine ce se intrevad prin BISERICA noastra.Banul,puterea si moda, predomina interesul multor fete bisericesti din conducere,dand exemplul si chiar cerand aceste lucruri de la ceilalti slujitori binecredinciosi, dar nefiind in pas cu “vremurile noi”…sunt oprimati.Barbatia si sfintenia in fapte de marturisire a credintei(este mare nevoie si acum) este ceva desuet prin bisericile oraselor mai ales.Gasim in schimbul acestora “bunaintelegere”pentru orice fapta la moda sau idei novatoare…Se “uita”ADEVARUL CUVANTULUI,DREAPTA CREDINTA,ORTO-DOXA,ce nu se poate schimba in veci,dupa moda…pentru ca este MOSTENIREA VIE, LASATA SPRE MANTUIRE NOUA,DE INSUSI MANTUITORUL PRIN APOSTOLII SAI, IN BISERICA SFANTA SOBORNICEASCA CE O AVEM IN DAR SPRE PASTRARE…se poate uita aceasta mostenire?Sau se poate modifica?Sa ne ajute Dumnezeu,printr-o minune,poate,sau prin noi sfinti, sa ne pastram VIE SI NEALTERATA,NEAMESTECATA SI NETRADATA CREDINTA BISERICII ORTO-DOXE.Exista inca,biruitori ai vremurilor de apus,exista buni si binecredinciosi ortodocsi si mai exista inca MARTURISITORI AI CREDINTEI ORTODOXE.EXISTA!SA NADAJDUIM SI SA NE INTARIM CREZUL SI SUFLETUL PRIN DOMNUL NOSTRU MANTUITOR, IISUS HRISTOS,BIRUITORUL IADULUI,PRIN SFINTE RUGACIUNI SI MARTURISIRE DREAPTA.Amin!MARTIRI AU FOST,MARTIRI MAI SUNT SI VOR MAI FI.DOMNULUI SA NE RUGAM:Doamne,IIsuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ne pe noi pacatosii!
Intradevar, vremurile sunt f.grele, a cam pierit duhul si ramas litera…si cred ca ne macinam din interior in primul rand si se adeveresc profetiile Sf Parinti despre vremea de sfarsit…ne-a mai ramas Sf. Liturghie, sa ne rugam Bunului Dumnezeu sa o tina nealterata ca in ea si in sf taine mai sta toata PUTEREA.
Laura, ziarul Lumina si postul TV Trinitas, predica adevarul amestecat cu minciuna ecumenista. Ei amesteca mierea cu otrava. Oricat de atragatoare ar fi mierea, in amestec cu otrava tot te omoara. Asa si informatiile amestecate difuzate prin ziarul Lumina si TV Trinitas, ele pare ortodoxe si duhovnicesti dar in realitate darama constiintele si le departeaza de ortodoxie, facandu-le sensibile politicii noii ordini mondiale.
Ei predica ca integrarea un UE satanista a fost buna, insista ca lumea sa se vaccineze, sa primeasca documentele biobetrice si intr-un cuvant sa accepte orice propune guvernul anticrestin care ne conduce tara si neamul.
Pr. Vasile
@Laura
Plin de miez ceea ce ai spus. De acord cu marea majoritate.
Dar…
Sora, fiecare copac se cunoaste dupa roadele sale. Trustul Basilica vorbeste frumos, dar evita cu grija subiectele ”sensibile”.
Daca esti curioasa, scrie un e-mail catre ei si intreaba-i care este punctul lor de vedere cu privire la problemele contemporane ale Bisericii lui Hristos.
Nu vei auzi nimic de ecumenism, de ”uitarea” Sfintelor Predanii ale Ortodoxiei atunci cind ierarhii ecumenisti forteaza nelegitim unirea bisericilor. Nu vei auzi de multe din cele care diferentiaza Ortodoxia de Catolicism si de restul Antibisericii. Vei auzi poate de forma Ortodoxiei, dar nu vei auzi de fondul acesteia.
Sunt un optimist din fire, dar faptele ma fac pesimist.
Dumnezeu sa-ti ajute in cele crestine ale tale!
Cea mai înşelătoare cursă a zilelor noastre este ortodoxia emoţională.Ortodoxia care emoţionează dar nu transfigurează.O ortodoxie de sărbătoare cu emoţii înalte pe care le gustă din plin publicul larg la cel mai de jos nivel. Transfigurarea cere angajare totală, ani de mari nevoinţe,
creştere duhovnicească asistată de duhovnici sporiţi.Mijloacele media cultivă cu mare suces acaastă ortodoxie care aduce mari emoţii culurale şi umanismul ”neo creştin” cu filantropia doveditoare. În aceste emoţii ne înşelăm şi pe noi şi pe semenii noştri.
Felicitari pentru postare,interesante si pilduitoare si comentariile!personal cred ca,totusi,Dumnezeu lucreaza!aceasta alegere a Anului Crezului Ortodox de catre Sf.Sinod este,iata,vrand-nevrand,piatra de incercare pentru marturisitorul crestin…vom vedea daca avem inima in noi,cel putin in Romania fata de ratacirea celor din pseudo-biserici,culte sau secte pe care filo-ecumenistii si statul le gireaza in numele unei neutralitati suspecte mascata cu filantropia umanista…cum e la noi:iubesc pe om dar nu iubesc ratacirea lui!sau altfel,mai tainic:sufletul omenesc din toate timpurile si din toate locurile este crestin-ortodox!…dar ortodox cum e sa fii?ca e cam la fel cu smerenia,nici nu stii daca o ai!dar daca o ai vine Duhul Sfant!…avem o siguranta sa marturisim Ortodoxia mostenita de la stramosii nostrii,iar astazi predania a devenit o rara-avis in Duh si s-a mutat in litera mai mult…facem iata,o ascultare cu greutate,cu mahnire sau confuzie,cu suspiciune nedeclarata si nu stim cum sa comutam neimplinirea:pe plan personal sau obstesc,nefiind duhovnicesti,cu discernamant sau cu simplitate,ci semidocti-autosuficienti,semn de mandrie,neam-rau de la sfarsitul veacurilor de care spune Sf.Apostol Pavel…vreau sa-mi spuneti:voi va simtiti cam insingurati?uneori jucand teatru crestinesc?aveti nemultumire?va mai intra cotidianul la inima?ce va mangaie inima cu adevarat?…bine a zis cineva ca trebuie sa tocim drumurile catre schituri si manastiri pentru intarire;daca nu gasim neaparat oameni “foarte duhovnicesti”,cel putin sunt mai linistiti decat noi cei “umflati la cap”de societatea europeana care exerseaza inca pe noi facilitatile dumnezeului lor,Banul;dar care ne vor plictisi curand si iremediabil,fiindca Dumnezeu nu ne lasa!Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa ne miluiasca pe noi!
Parinte Vasile si frate Miron Stelian Daniel,
Va multumesc mult pentru aprecieri. Partial, sunt de acord cu ideile, pe care le-ati exprimat. Eu ascult frecvent si cu multa placere radio Trinitas si citesc ziarul Lumina pe internet aproape zilnic, dar sa stiti ca fac aceasta cu spirit critic, fiindca, intrucat nimeni nu este infailibil, si teologii pot cadea in ratacire din diferite motive: neatentie, slabiciune sufleteasca etc. Cred ca este indicat sa urmam sfatul parintelui Nicolae Steinhardt, care, in “Jurnalul fericirii”, exprima o opinie foarte interesanta cu privire la relatiile interumane. El sustine ca, deoarece fiecare om este creat dupa chipul lui Dumnezeu, relatiile ar trebui sa se bazeze pe o totala incredere reciproca. Trebuie sa avem incredere in semenii nostri, caci banuiala este un pacat. De asemenea, in opinia parintelui Steinhardt, prin increderea noastra, ii putem transforma pe semeni, ii putem ajuta sa devina mai sinceri, caci ei, simtind increderea, pe care le-o acordam, vor incerca sa se comporte potrivit asteptarilor noastre. In caz contrar, afirma Steinhardt, ii vom descuraja pe cei mai slabi sufleteste, ii vom sminti prin suspiciunea, pe care o vor observa in atitudinea noastra. Totusi, parintele Steinhardt ne recomanda o atitudine foarte echilibrata(dreapta socotinta), caci, spune el, cine confunda crestinismul cu prostia are o conceptie eretica, contrara textului evanghelic de la Matei10,17(“Fiti, dar, intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii.”) si altor texte scripturistice asemanatoare. De aceea, acest exemplar marturisitor al Ortodoxiei recomanda ca, in relatia cu ceilalti, sa pornim cu incredere in ei, dar, daca ni se dovedeste clar ca cineva este vrasmas al lui Hristos, sa lasam naivitatea si sa luam atitudine(evident, fara violenta), caci crestinismul nu propovaduieste pasivitatea, ci actiunea pentru implinirea binelui. Am incercat sa explic aceste idei ale lui Steinhardt, pentru ca acestea cred ca ar trebui sa ne conduca si in privinta gradului de incredere, pe care trebuie sa-l acordam ierarhiei Bisericii noastre. Desigur ca, daca cineva marturiseste ca este al lui Hristos, mai ales daca este si investit cu harul preotiei, se cuvine sa-i acordam increderea si respectul cuvenit, dar, intrucat este om ca si noi, supus ispitelor, trebuie sa fim atenti la ce predica, pentru a selecta din discursul sau doar ceea ce este in conformitate cu dreapta credinta, transmisa noua prin Revelatie. De aceea, desi apreciez mass-media bisericeasca, incerc sa fiu atenta, pentru a crede numai in ideile ortodoxe, pe care le promoveaza. Astfel, citind ziarul Lumina, am observat ca, intr-adevar, precum spuneti si dumneavoastra, autorii unor articole au o atitudine, in opinia mea, exagerat de diplomatica fata de celelalte religii, precum si fata de darvinism. Aceasta am observat clar si nu sunt de acord cu incercare de a reconcilia, cu orice pret, stiinta cu religia si crestinismul cu alte religii. Totusi, cred ca pentru aceasta atitudine sunt responsabili autorii articolelor respective, iar nu toata redactia ziarului si, cu atat mai putin, intreaga institutie a Bisericii. Poate ca ma insel, poate ca sunt lipsita de discernamant duhovnicesc, fiind inca la varsta adolescentei si necunoscand bine toate interesele liderilor politici si religiosi. Totusi, asa as intelege eu situatia. Cred ca autorii articolelor respective, influentati de toleranta exagerata si gresit inteleasa din societatea secularizata, au un comportament nepotrivit pentru un marturisitor autentic al credintei. Si ei Il marturisesc pe Hristos, poate ca sunt sinceri, n-am de unde sa stiu, dar se lasa usor influentati de relativismul promovat de catre Uniunea Europeana. M-am speriat, cand am citit intr-un manual scolar ca relativismul este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Totusi, tot in ziarul Lumina am citit un interviu acordat unui teolog(nu-i mai retin numele), care arata clar si fara sfiala pericolul ideologiilor postmoderniste, care incearca sa relativizeze valorile eterne ale crdintei. De asemenea, in acelasi ziar am citit un fragment dintr-o predica a regretatului parinte Ilie Cleopa, care critica aspru ereziile contemporane. Asadar, datorita faptului ca in acest ziar au fost publicate opinii diferite si chiar contrare, cred ca este dificil sa credem intr-o asa-zisa conspiratie mondiala, in care ar fi implicata Bisrica. Cred ca, pur si simplu, mass-media Bisericii incearca sa ofere credinciosilor opiniile cele mai avizate, dar apartinand unor persoane din diferite categorii, cu diferite functii in Biserica: duhovnici renumiti(pr. Teofil Paraian, pr. Ilie Cleopa, pr. Arsenie Papacioc etc.), profesori universitari de teologie(pr. prof. Constantin Coman, pr. prof. Petre Semen, prof. Alexandru Mihaila etc.) si preoti, monahi si credinciosi obisnuiti(pr. Dumitru Paduraru, Ciprian Olinici etc.). Fiecare dintre ei este invitat sa-si marturiseasca in mod sincer credinta, asa cum o intelege fiecare(mai mult, sau mai putin corect). La postul de radio Trinitas n-am detectat nicio abatere de la adevarata credinta. Este adevarat ca, in opinia mea, cei de la zirul Lumina ar trebui sa le atraga atentia teologilor, care au tendinta de a prezenta obiectiv adevarurile revelate ale Bisericii, sa explice mai clar, mai deschis ce ideologii contemporane sunt periculoase si contrare credintei crestine, pentru ca multi dintre cititorii ziarului, sunt oameni simplii, care nu pot intelege anumite idei filosofice, n-au de unde sa stie ca acele idei sunt incompatibile cu Revelatia si, din acest motiv, pot cadea foarte usor in ratacire. In rest, sunt foarte multumita de ziarul Lumina si de radio Trinitas, ii apreciez mult pe acei jurnalisti crestini, care stiu sa realizeze materiale educative, folositoare duhovniceste, ziditoare de suflet. Prin intermediul mass-mediei bisericesti, sunt promovate scrierile Sfintilor Parinti(in special Filocalia) si ale marilor duhovnici. Sincer, am avut si eu o perioada, in care ii banuiam de pasivism, de lasitate, dar m-am gandit ca este mult mai indicat ca noi, credinciosii, sa ne acordam incredere unii altora si sa observam aspectele pozitive ale actiunilor acelora, care au misiunea de a ne povatui catre Imparatia lui Dumnezeu. De asemenea, cred ca un fapt imbucurator este acela ca Patriarhia a luat atitudine in mod deschis, a protestat impotriva desfiintarii invatamantului religios, impotriva eliminarii simbolurilor crestine din scoli si chiar impotriva legalizarii unor pacate(acesta fiind un subiect foarte sensibil). Amintiti-va de campania “Nu vrem liceu fara Dumnezeu” de anul trecut. Amintiti-va, de asemenea, de opinia Patriarhiei, exprimata clar, cu privire la ceea ce se intampla cu simbolurile religioase din scolile italiene. Tot Patriarhia a organizat olimpiada de religie si alte concursuri educative pentru elevi. De aceea, cred ca este bine sa ramanem optimisti, evident, fara a avea idei utopice. De asemenea, dupa capacitatea mea de intelegere, cred ca putem acorda, intr-o oarecare masura(aproximativ 80% asa) incredere mass-mediei crstine din Romania, caci, precum spunea Sfantul Apostol Pavel, “fie din fatarie, fie in adevar, Hristos Se propovaduieste” si aceasta este cel mai important. Sigur ca, atunci cand vom mai observa prin ziarul Lumina idei ale “intelepciunii lumii acesteia”, trebuie sa-L rugam pe Domnul Hristos sa ne dea dreapta socotinta, sa ne ajute sa deosebim binele de rau si, in orice caz, fratilor intru Domnul, credca este exagerat sa acuzam un intreg ziar, care promoveaza adevarata credinta, pentru greselile strecurate in cateva articole. Precum spunea si fratele Mihai, hotararea Sfantului Sinod cu privire la anul Crezului Ortodox este o dovada a faptului ca, din mila lui Dumnezeu, in Biserica Ortodoxa Romana, dreapta credinta este pastrata si marturisita.
Va multumesc mult pentru cuvintele frumoase, pe care mi le-ati adresat si va rog ca, daca opiniile mele vi se par incorecte, sa-mi atrageti atentia.
P. S. Am afirmat ca nu sunt de acord cu toleranta exagerata fata de celelalte religii. As dori sa precizez ca, in opinia mea, exista o mare diferenta fata de atitudinea, pe care trebuie s-o manifestam fata de ideile incorecte si atitudinea fata de adeptii acestor idei. “sa uram pacatul, dar sa-i iubim pe pacatosi”. Sa-i iubim si sa-i ajutam, prin cuvinte si prin exemplul personal, sa se intoarca la Domnul nostru Iisus Hristos.
“Asa fiind, credinta in Dumnezeu imi pare actul cel mai realist ce poate fi. Este acceptarea adevarului si lepadarea iluziilor.”(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)
Doamne-ajuta!
@ Laura:
Tocmai fiindca il citesti si il iubesti, ca si noi, pe parintele Steinhardt, se cuvine sa dam la o parte in intregime valul naivitatii si, fara sa cadem nicicum in banuiala, sa acceptam sa VEDEM pur si simplu realitatea. Sunt enorm de multe dovezi limpezi, din pacate. Scriem despre asta si tot scriem de 3 ani incoace.. Nu are rost sa ne imbatam cu apa rece, surioara, fiindca asa vom fi mai vulnerabili la amagiri, care se strecoara in forme din ce in ce mai subtile, tocmai din cauza amestecului raului cu binele, a otravii cu mierea.
Cu atat mai mult este nevoie de maxima prudenta si de credit dat parintilor si fratilor poate ceva mai cunoscatori ai situatiei din interior, cu cat, in ciuda evidentei maturitati si culturi duhovnicesti peste varsta proprie, este inerenta o o oarecare idealizare a lucrurilor si o lipsa de experienta. Sigur, nu trebuie sa devina aceasta preocuparea ta principala si nici sa cadem, ca altii, intr-oun zelotism orb, obsedat de critica cu orice pret, dar… chiar trebuie sa stim realitatea asa cum este si sa nu ne lasam amagiti de multii lupi imbracati in piei de oaie, ci sa invatam sa-i deosebim. Cam asta era si rostul acestei pagini, in intentia noastra cel putin. Trebuie sa nu uitam si aceste cuvinte ale autorului “Jurnalului fericirii”:
Da, din pacate, draga surioara, dincolo de aparentele dulci, frumoase si ziditoare se ascund lucruri – fara pic de exagerare – strigatoare la cer asupra carora un crestin nu poate sa taca sau nu poate sa inchida ochii, sa le nege:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/05/27/obiectivul-patriarhului-acelasi-cu-al-masoneriei-unitatea-spirituala-a-lumii
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/05/04/pr-gh-calciu-ortodoxia-si-ecumenismul/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/11/21/2-ani-fara-parintele-calciu-intre-strigatul-marturisitor-si-slava-prigonitorilor-neo-farisei/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/05/23/marsul-familiei-si-semnele-tot-mai-pronuntate-de-totalitarism-patriarhal/
http://c-tarziu.blogspot.com/2009/05/in-ce-crede-patriarhul-daniel.html
http://c-tarziu.blogspot.com/2009/11/scrisoarea-unui-preot-coplesit-de.html
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/01/17/lumina-sau-intuneric-semne-rele-anul-are/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/07/31/chemati-toti-la-o-singura-amagire-intru-antihrist/
Si multe, multe altele… Mai grave decat putem crede sau accepta, din nefericire.
Mai erau si altele pe care voiam inca de mai inainte, de ceva vreme, sa ti le scriem (personal), inca de cand ti-ai dezvaluit varsta (pentru a te preveni asupra unor posibile primejdii), dar inca nu am gasit deloc ragazul si linistea necesare. Iarta-ne. Maica Domnului sa te pazeasca!
Admin,
Va multumesc din suflet, dragi frati intru Domnul, pentru atentia, pe care mi-o acordati. Am observat ca sunteti preocupati in mod sincer de credinta mea si incercati sa ma ajutati sa ma feresc de amagiri. Aceasta ma impresioneaza profund, fiindca doar crestinii autentici sunt capabili sa acorde atentie starii duhovnicesti a celorlalti. Atitudinea dumneavoastra imi aminteste de cuvintele Sfantului Teodor Studitul:” Sa dorim binele fratilor nostri si mantuirea tuturor oamenilor mai mult decat pe-a noastra.” Va inteleg perfect ca n-ati avut ragazul necesar, pentru a-mi scrie ceea ce ati fi dorit, fiinca sunteti preocupati cu acest site crestin, ortodox, pe care tot in folosul nostru l-ati realizat si il administrati.
Este foarte posibil sa aveti dreptate in ceea ce priveste tendinta mea de a idealiza situatia, fiindca mi-au atras atentia si cateva prsoane apropiate mie, intre care si tatal meu. Mi-au spus exact acelasi lucru, dar formulat altfel. Da si, daca as incerca sa fiu sincera cu mine insami si cu dumneavoastra, cred ca, de fapt, ma autosugestionez in modul acesta, pentru a elimina din suflet ideea ca ar exista rau in lume. Cel mai mult ma ingrijoreaza vestile despre pacatele, ratacirile strecurate in Biserica si cred ca de aceea, incerc sa ma conving pe mine insami si sa le demonstrez si altora ca nu trebuie sa acceptam acele realitati, care pe mine ma intristeaza atat de mult. Mi-a spus un parinte ca nu am niciun motiv sa ma astept ca, fiind studenta la facultatea de teologie, sa intalnesc acolo o lume ideala, caci in acea institutie, ca oriunde in lumea aceasta, exista unele persoane deosebite, pline de credinta si cu o viata duhovniceasca autentica si sporita, dar sa nu deznadajduiesc, daca voi intalni si persoane, care numai vocatie teologica nu au si au mers acolo din motive straine de adevarata credinta. De aceea, reflectand la ceea ce mi-ati scris, cred ca ar trebui sa accept situatia, sa inteleg ca, in calitate de crestina, va trebui, voi avea datoria de a-mi asuma orice risc, orice tip de consecinte nedorite, care s-ar putea ivi, pentru a-L marturisi pe Hristos, Mantuitorul nostru. Mai mult decat atat, daca inca de acum ma voi pregati sufleteste, ma voi obisnui cu ideea ca este posibil sa imi asum anumite eforturi pentru crdinta, la vreme de incercare, imi va fi mult mai usor sa biruiesc.
Este adevarat, sunt anumite fapte, care nu se pot tagadui, sunt evidente, dar… nu trebuie sa deznadajduim, ci sa ne punem increderea in Biruitorul pacatului si al amagirilor, Care ne va intari, pentru a pastra cu hotarare adevarurile revelate, ce ni s-au incredintat.
Sa stiti ca si eu as simti nevoia sa scriu mai mult si mai des pe acest site cu adevarat crestin ortodox si sa-mi comunic gandurile, sa fiu ajutata de catre altii si, daca-mi este cu putinta, sa-i ajut pe altii in calea spre mantuire. Totusi, pentru a avea linistea sufleteasca necesara, pentru a ma putea concentra cu seriozitate la ceea ce scriu(caci despre Dumnezeu nu poti scrie orice, cu neatentie), prefer sa postez mai mult seara si in vacante. Totusi, pentru ca ati afirmat ca ati mai dori sa-mi atrageti atentia asupra unor primejdii, in care risc sa cad, va rog sa-mi scrieti oricand veti considera de cuviinta, deoarece, chiar daca nu va voi putea raspunde imediat, cand voi gasi mesajele dumneavoastra, le voi citi cu toata atentia si cu incredere.
Maica Domnului sa va ajute si pe dumneavoastra, sa va dea putere si intelepciune, pentru a continua lucrarea misionara, pe care o desfasurati prin aceste postari ziditoare de suflet.
“Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire.”(Romani10,10)
Doamne-ajuta!
http://vizantie.blogspot.com/2010/01/preot-ortodox-adera-la-masonerie.html
Intrucat cu mai mult timp in urma am discutat despre marele inchizitor din romanul “Fratii Karamazov”, as dori sa va impartasesc o idee deosebit de educativa si de folositoare pentru fiecare dintre noi, in special pentru cei care suntem, sau dorim sa devenim teologi.
Ieri, un domn profesor foarte credincios mi-a spus(in legatura cu faptul ca multi dintre ierarhi, preoti si teologi sunt crestini autentici, dar altii au probleme in relatia cu Dumnezeu) ca vrednicul de pomenire parinte Teofil Paraian, in cadrul unei conferinte, pe care a sustinut-o la facultatea de teologie, i-a indemnat pe studenti astfel: “Vedeti, sa nu cumva sa deveniti preoti inainte de a fi crestini!”. 🙂 M-am gandit ca multi dintre noi am fi tentati sa credem ca daca i-am invatat pe altii, daca i-am ajutat sa se apropie de Dumnezeu(ceea ce este o fapta cu adevarat crestina), ne-am indeplinit datoria si uitam ca noi ar trebui sa fim invatatorii altora, in primul rand prin exemplul personal, potrivit cuvintelor Sfantului Apostol Pavel: “Tu, care inveti pe altul, pe tine insuti nu te inveti?”
Dumnezeu sa ne ajute pe noi, viitorii teologi, sa fim crestini adevarati, sa-L marturisim pe Hristos prin intreaga noastra viata, iar nu doar prin cuvinte si pe parintii nostri duhovnicesti(ierarhi, preoti si profesori) sa-i ajute Domnul sa traiasca in mod practic credinta si, prin cuvintele si exemplul lor, sa ne intareasca si pe noi, precum si fac multi dintre ei.
P. S. Va rog sa ma iertati daca, in urmatoarea perioada, nu voi mai putea comunica pe site, din cauza unor probleme personale. Am dorit mult sa va spun aceste cuvinte ale parintelui Teofil, care m-au impresionat mult si, dupa ce-mi voi rezolva aceste probleme, care au intervenit, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi mai posta comentarii.
Dumnezeu sa fie cu dumneavoastra!
“Crestinismul nu convinge, ci seduce.”
Doamne-ajuta!