SFANTUL IOAN GURA DE AUR despre obscuritatea profetiilor (fragment)

Vezi si:

***

Candva in primele secole, Sfanta Biserica era indruma­ta de Sfantul Ioan Gura de Aur, arhiepiscop al Constantinopolului. Acesta s-a nascut in Antiohia. Mama lui, ramasa vaduva la varsta de 22 de ani, s-a dedicat trup si suflet edu­catiei fiului ei. Ea stia ca viata adevarata este cea vesnica si si-a educat fiul in credinta si in evlavie. Ioan Gura de Aur a devenit citet, apoi diacon, preot si in cele din urma arhi­episcop. Avand o educatie buna si fiind inzestrat cu un da­rul indrumarii, Sfantul Ioan condamna patimile si a fost un minunat propovaduitor. A suferit multe prigoane din partea celor invidiosi si rai. Dupa multe suferinte indurate in exil, a murit in ziua Inaltarii Crucii Domnului. “Slava lui Dum­nezeu pentru toate!” sunt ultimele lui cuvinte.

Un preot a vrut sa vada unde se afla sufletul sau dupa moarte. I-a vazut pe toti sfintii, insa Ioan nu era printre ei. Si Ingerul Domnului a spus:

„Pe Ioan nu-l poti vedea, caci el se afla langa Tronul lui Dumnezeu, acolo unde sunt heruvimii si serafimii, pentru rabdarea necazurilor cu multumire“.

Noi ne folosim astazi de rugaciunile lui: in rugaciunile de seara, in pravila pentru Sfanta Impartasanie. Cele 24 de rugaciuni ale lui, primii crestini le citeau alternativ cu Rugaciunea lui Iisus. Rugaciunile pascale de asemenea sunt scri­se de dansul. Sfantul Ioan Gura de Aur ii invata pe crestini sa se roage launtric, chemand Numele Domnului, in orice imprejurare: in timpul lucrului, in timpul mersului, in acti­vitatile casnice, chiar sezand intins. El i-a intors la pocainta pe multi pacatosi fara speranta. Scrierile sfantului sunt cu­prinse in 12 volume. Noi ne adresam lui in rugaciune, pen­tru luminarea sufletului. Sfantul Ioan Gura de Aur se bucura de o mare cinstire in Biserica.

Un om i-a daruit unui preot un volum de scrieri de-ale Sfantului Ioan Gura de Aur, spunand-i ca a incercat sa ci­teasca, dar n-a inteles nimic. Intr-adevar „cuvantul tau es­te ca o fantana, dar funia mintii noastre este scurta”. Si to­tusi, trebuie sa ne straduim sa sorbim din aceasta fantana a intelepciunii!

(Din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011)

***

A celui intre sfinti. Parintele nostru Ioan Gura de Aur,

Dovedire cum ca profetiile despre Hristos, despre neamuri si caderea iudeilor sunt in chip folositor nelimpezi

(fragment)

1. Astazi voiesc sa va pun inainte masa pro­fetilor[1] si sunt pregatit sa-mi afund cuvantul in marea de intelepciune a lui Isaia. Dar ce se in­tampla cu mine? Stau la indoiala si ma tem ca nu cumva sa fim cuprinsi de ameteala daca ne indepartam de tarm si ajungem catre adancul cu­getarilor profetice, asa cum patesc naierii [corabierii, n.n.] nedeprinsi [cu marea].

Caci si ei, de vreme ce vad largul marii de fiecare parte a corabiei si nimic altceva decat cer si mare – dupa ce lasa in urma uscatul -, sunt cuprinsi de o negura groaznica si li se pare ca, in jurul lor, corabie si mare se invart in iures de-a valma. Insa ametelile nu se isca din prici­na marii in sine, ci din pricina nepriceperii naierilor[2]. Ei bine, ceilalti corabieri se afunda in valuri si nu patesc nimic de acest fel, ci, dimpotriva, coborand in adancuri, sunt mai feriti [de primejdii] decat cei ramasi pe uscat. Şi, desi apa sarata a marii le napadeste gura, ochii si tot trupul, totusi nu le este greu sa treaca prin asta.

Pe cat de buna este iscusinta, pe atat de rea este nepriceperea; astfel, una te indeamna sa le infrunti chiar si pe acelea care te inspaimanta, pe cand cealalta te pregateste sa te arati banui­tor si sa te temi chiar si de lucrurile lipsite de primejdii. Caci unii, sezand pe puntile inalte ale corabiei, sunt cuprinsi de ameteala chiar si inainte de o asemenea priveliste, iar ceilalti nu-si pierd cumpatul nici macar cand sunt cuprinsi de valuri.

Asta se intampla si in cugetul nostru: adesea il cuprind valurile patimilor, mai salbatice decat cele ale marii. De pilda, iuresul maniei rascoleste inima din strafunduri, iar vanturile poftei vata­matoare starnesc multa ratacire in cuget.

Insa cel nedeprins cu marea si neiscusit, de indata ce se isca potopul de manie, isi pierde cumpatul, se tulbura, se zbuciuma, ingaduie ca patimile sa-i inece sufletul gata sa se scufunde. Cel priceput, care s-a ingrijit din vreme sa in­frunte cu tarie asemenea primejdii, asaza mai presus de patimi puterea de judecata, ca pe un conducator la carma, si nu se da batut pana nu indreapta corabia catre limanul cel linistit al dra­gostei de intelepciune.

Asadar, ceea ce se petrece pe mare se in­tampla si in cuget, iar aceasta se potriveste si in deslusirea Scripturilor. Cu siguranta, ne pierdem cumpatul si ne tulburam cata vreme iesim in larg, dar nu pentru ca marea ar fi inspaimantatoare, ci pentru ca naierii nepriceputi suntem chiar noi.

Ca, intr-adevar, cuvantul este prin firea sa usor de inteles, insa devine anevoios daca ne referim la nedeprinderea ascultatorilor, va voi aduce marturia lui Pavel. Zicand ca Hristos S-a facut arhiereu dupa randuiala lui Melchisedec[3]si cercetand cine este Melchisedec, a adaugat:

„in aceasta privinta cuvantul ne este lung si greu de talcuit”[4].

Ce spui, fericite Pavele? Greu de talcuit pentru tine, cel care stapanesti intelep­ciunea cea duhovniceasca? Pentru tine, care ai auzit cuvinte de nespus si ai fost rapit pana la al treilea cer? Daca pentru tine este greu de tal­cuit, cine l-ar mai putea pricepe? Imi este greu sa talcuiesc cuvantul – ar raspunde el -, nu din pricina propriei mele neputinte, ci a slabiciunii celor care il asculta. Deci, numind cuvantul „greu de talcuit”, a adaugat:

„Fiindca urechile voastre s-au ingreuiat”[5].

Vezi ca nu firea cuvantului, ci nepriceperea ascultatorilor l-a facut anevoios, desi mai inainte era usor de inteles? Insa, din aceeasi pricina, cuvantul a devenit nu numai anevoios, ci si lung, desi mai inainte era scurt. De aceea spune ca nu este doar greu de talcuit, ci si lung, punand pricina lungimii si a neputintei [de intelegere] pe seama ingreuierii urechilor.

Celor suferinzi nu trebuie sa le punem ina­inte hrana putina si gatita in pripa, ci se cade sa le pregatim bucate felurite, ca, atunci cand bol­navul nu vrea sa primeasca ceva, sa guste alt­ceva; si, daca nu-i prieste un fel [de mancare], sa incerce altul; iar cand se da inapoi de la un fel, sa manance din celalalt, astfel incat, prin imbelsugarea bucatelor, sa biruim neputinta[6] lor. Sa le tamaduim, printr-o sumedenie de mancaruri, chiar si neplacerea sufleteasca; pentru ca dese­ori este de trebuinta sa savarsim acelasi lucru cu hrana duhovniceasca. Cand suntem slabiti, este nevoie sa ni se pregateasca un cuvant lung si felurit, care sa cuprinda parabole, pilde, la­muriri, imbinari de cuvinte[7] si multe alte [mijlociri] dintr-acestea, ca prin ele sa intelegem mai usor cele ce ne sunt de folos.

Insa, desi cuvantul este lung si greu de tal­cuit, totusi [Pavel] nu i-a lipsit pe evrei de inva­tatura lui Melchisedec. Caci, mai intai, numindu-l „lung” si „greu de talcuit”, le-a starnit ravna sa-l asculte cu mai multa osardie; apoi le-a incredintat hrana si s-a bucurat de pofta lor.

2. La fel sa facem si noi; desi intinderea marii profetice e nesfarsita si cu numeroase adancuri, sa infruntam marea dupa putinta noastra; dar, mai bine zis, sa o infruntam nu dupa putinta noastra, ci dupa harul ce ne-a fost dat de sus, nici din indrazneala proprie, ci spre folosul vos­tru; si prin aceasta sa luam pilda de la Pavel.

De acum sa trecem la ceea ce ne apasa, lasand pe alta zi cuvantul despre Melchisedec, si sa ne inaltam auzul ca sa ascultam ghiciturile profetice. Caci profetiile se aseamana unor ghi­cituri, intampinam multa neputinta de intelegere in Vechiul Testament, iar cartile sale sunt greu de priceput; pe cand Noul Testament este mai limpede si mai usor de inteles. Dar – ar putea intreba cineva – de ce cartile Vechiului Testa­ment au fost infatisate[8] astfel, desi Testamen­tul cel Nou vorbeste despre fapte mai insem­nate: despre Imparatia cerurilor, invierea trupu­rilor, despre bunuri de negrait, care intrec min­tea omeneasca? Prin urmare, din ce pricina profe­tiile sunt nelimpezi? Acestea le prezic iudeilor multe nenorociri: ca vor fi izgoniti, iar noi vom fi primiti, ca templul va fi daramat si nu va mai fi inaltat mai tarziu, iar Ierusalimul va cadea si va fi la indemana tuturor. Iudeii, in pribegie, vor fi risipiti in toata lumea si, dupa ce se vor inde­parta de cetate, isi vor pierde pana si vechea randuiala de viata si se vor indeparta de la ei [toate cate le aveau] mai inainte: profetiile, jert­fele, preotia si imparatia[9]. Insa profetii n-au prezis numai atat, ci si multe altele asemenea, amestecand in cartile lor nenumarate napaste. Deci si-au ascuns prezicerile in neputinta talcuirii, ca nu cumva sa-i ucida – fiindca le graiau asemenea lucruri – iudeii, care ii auzeau de la inceput in chip limpede. Şi au turnat peste fapte nedeslusire[10] din plin, pentru ca ei, prezi­catorii, sa se puna la adapost de primejdie prin nelimpezimea spuselor lor. Şi de unde reiese acest lucru? Caci si noi trebuie sa-l luam in sea­ma, chiar daca vorbim intre prieteni, fiindca, in aceeasi masura, sunt de fata multi dintre cei care nu ne sunt prieteni[11] – ei bine, sa-l inteleaga si aceia, ca sa devina ei insisi prieteni! V-am spus ca, daca iudeii ar fi inteles nenorocirile care ur­mau sa-i cuprinda si faptul ca Ierusalimul va fi luat printr-o cucerire vesnica si neschimbata, din pricina lui Hristos, daca ar fi auzit in chip vadit acestea de la profeti, i-ar fi ucis pe data, fiindca le graiau asemenea lucruri.

De unde reiese asta? Mai intai din firea lor: caci erau iuti la manie si salbatici precum fia­rele. Ei sunt un popor mereu insetat de sangele profetilor, iar mainile lor sunt deprinse cu junghierea sfintilor. De aceea striga impotriva lor Ilie, zicand:

„Doamne, i-au ucis pe profetii Tai si jertfelnicele Tale le-au daramat”[12].

Şi, din nou, Hristos:

„Ierusalime, Ierusalime, care ii omori pe profeti si ii ucizi cu pietre pe cei trimisi catre tine”[13].

Iar Isaia, intr-acelasi glas invinuindu-i, a strigat:

„Mainile voastre sunt pline de sange”[14].

Şi, din nou, Hristos:

“parintii vostri i-au ucis pe profeti, voi insa le ziditi mormintele”[15];

„um­pleti, [dar], masura parintilor vostri!”[16]

Vezi cum atat Stapanul, cat si robii dau mar­turie despre setea lor de sange? Dar ce inseamna:

„Umpleti, [dar], masura parintilor vostri”?

Le spune:

„Ucideti-ma si pe Mine; asezati alaturi de sangele robilor junghierea Stapanului”.

Caci, si daca ar fi junghiat nenumarati oameni, totusi erau cu totii robi; cand insa au intins mainile impotriva Stapanului, atunci au umplut masura [parintilor lor]. Cata vreme nu si-au ucis Stapa­nul, mai aveau nadejde de mantuire si asteptau ca Mielul lui Dumnezeu sa vina si sa ridice pa­catul lumii. Dar, dupa ce si-au ucis Tamaduito­rul, dupa ce au batjocorit insasi jertfa de ispa­sire si s-au razvratit impotriva Celui care a venit sa le ierte pacatele, din acea clipa si-au pierdut orice nadejde. De aceea le zice: „Umpleti ma­sura parintilor vostri”. Da, [asta] le spune.

Insa multe marturii au dovedit ca sunt inse­tati de sange si blestemati. De unde reiese ca nu i-ar fi crutat pe profeti daca ar fi auzit ca Ieru­salimul va fi naruit, ca Legea va inceta, iar Tes­tamentul cel Vechi va fi inlocuit? Mai cu seama din cele spuse pana acum.

Dar, cu toate, acestea, voi aduce iarasi o do­vada mai limpede, tot din Scripturi. Caci, daca l-ar fi auzit, cumva, pe vreun profet zicand ca Ierusalimul va fi distrus cu vremelnica naruire pentru ca ei trebuie sa se schimbe si sa abata urgia lui Dumnezeu, atunci si-ar fi varsat furia asupra profetului. Ca este un fapt adevarat, luati aminte la istoria lor.

Odata, persii le-au impresurat cetatea si os­tirea straina si-a asezat tabara in afara, de jur-imprejurul acesteia. Atunci primejdiile erau nein­doielnice, iar cetatea se afla in mijlocul unei curse, de vreme ce, inarmati, [iudeii] au incon­jurat cu totii orasul, pe dinafara. Dar, cu toate ca nenorocirile erau intr-atat de vadite, pentru ca Ieremia a venit si le-a zis ca cetatea va fi pre­data in mainile chaldeilor – cu toate ca asta nu era o profetie, caci vedeau cu ochii lor cele ce urmau sa se intample – , dar totusi fiindca le-a zis cele ce li se infatisau pe dinaintea ochilor, cei spurcati, impietriti si nesabuiti fata de facatorii lor de bine si-au iesit din minti intr-atata, incat sa-l socoteasca tradator si nimicitor al cetatii si sa-i spuna ca „ii descurajeaza pe luptatorii aces­tui neam”[17]. Fara indoiala, el ii imbarbata, le starnea ravna si ii povatuia catre Dumnezeu, ingradindu-i cu un zid de nedaramat si de nebi­ruit; dar n-au inteles nimic din acestea, ci au poruncit sa fie ucis. Mereu i-au rasplatit asa pe facatorii lor de bine si, cu incuviintarea regelui, nu s-au oprit aici. Ci, fiindca nu l-au putut ucide, l-au aruncat intr-o groapa mocirloasa.

4. Iar daca nu au rabdat vestea despre o prinsoare vremelnica, cum ar fi putut sa asculte prezicerea unei robii vesnice? Daca Ieremia le-a zis: „Va veti duce in Babilon”, si nu au rabdat sa-l asculte, ci l-au pedepsit fiindca le-a spus asta, daca i-ar fi auzit pe profeti zicandu-le:

„Veti fi risipiti, dar nu in Babilon, ci in toata lumea, si nu va veti mai intoarce dupa aceea”,

oare nu ar fi sorbit pana la ultima picatura sangele celor care le graiau [acestea]? Iar daca vi se pare ca asta e doar o parere, va voi incrediinta o dovada lamurita cum ca nu le-ar fi putut grai fara primej­duire cele viitoare, adica cinstirea noastra si decaderea lor. Ia spune-mi, de ce l-au ucis cu pietre pe Ştefan, incepatorul mucenicilor? Oare nu-i aduceau astfel de invinuiri, zicand:

„Omul acesta graieste cuvinte hulitoare”?

Se spune:

„A zis ca Iisus va darama templul acesta si va schimba datinile pe care ni le-a lasat Moise”[18];

si de-asta l-au ucis cu pietre. Iar daca nu sufe­reau sa auda unele ca acestea, desi faceau parte din randul faptelor de care s-au incredintat mai apoi, cum ar fi putut sa-i sufere pe profeti, daca le-ar fi prevestit aceste lucruri? Ai auzit, preaiu­bite, ca l-au ucis cu pietre din pricina templului si a schimbarii randuielii lor de viata? Asculta cum l-au ticluit aceeasi invinuire si lui Hristos. „Caci”, se spune,

„acesta a zis: «Daramati tem­plul si in trei zile il voi ridica»”[19].

Ai vazut cum daramarea templului si schimbarea randuielii de viata le starnea urgia?

De aceea ziceau profetii aceste lucruri, insa nu le ziceau in chip vadit. De aceea voiau sa-l ucida si pe Pavel, fiindca ii indemna sa se intoar­ca de la randuiala lor de viata. De unde reiese asta? Zice:

„Vezi, frate, cate zeci de mii de iudei sunt credinciosi, si toti acestia au auzit despre tine ca inveti lepadarea de Lege”[20].

Credinciosii nu sufereau sa fie invatati sa se lepede de Lege; atunci cum ar fi putut suferi sa auda ca Legea va inceta candva cei care inca nu erau credinciosi?

Asadar, am aratat ca iudeii i-ar fi ucis pe profeti daca le-ar fi prevestit in chip limpede ceva de felul acesta, [pornind] de la marturii, de la fericitul Ieremia si de la intaiul Mucenic Ştefan, de la Insusi Hristos si de la Apostolul Pavel. Caci asa i-au ucis, [adica] tuturor le-au adus aceste invinuiri.

Insa ar fi lovit si in cartile profetice daca ar fi inteles spusele lor; si voi incerca sa va infati­sez acest lucru pornind de la o intamplare care v-a fost ascunsa, dar pe care o voi lamuri in­data; prin urmare, voi incerca sa v-o fac cunos­cuta.

„Şi in al patrulea an al lui Ioachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, Domnul a grait catre Ieremia: «Scrie toate cuvintele pe care ti le-am dez­valuit din zilele lui Iosia pana in aceasta zi, adica toate urgiile pe care am de gand sa le abat asu­pra lor»”[21].

Ia seama cat de iubitor de oameni si plin de grija este Dumnezeu. Caci, de vreme ce [iudeii] n-ar fi suferit sa le asculte pe fiecare in parte, ii zice [lui Ieremia]:

„Aduna-le pe toate acestea si sporeste-le spaima, ca, in acest fel, sa devina mai buni!”

Amintiti-va de fagaduinta [pe care v-am facut-o]: voi cauta sa va dovedesc ca ar fi lovit chiar si in carti daca ar fi stiut toate cate se intampla astazi.

„Poate vor asculta nenorocirile” – caci tre­buie sa ne tinem de firul povestirii – „pe care am de gand sa le abat asupra lor si se vor intoarce de la calea lor cea rea”[22].

„Poate” zice Dumnezeu? Ia spune-mi, oare nu le cunoaste pe cele vii­toare? Nu stie daca vor asculta Cel care le stie pe toate mai inainte de nasterea lor. Cel care cerceteaza inimile si rarunchii. Cel destoinic sa judece simtirile si cugetarile? Inaintea Caruia toate sunt dezgolite si descoperite inaintea ochilor Lui? De ce zicea „poate vor asculta”? Caci este nevoie sa intelegem si aceste lucruri din pricina celor care-L invinuiesc de necunoastere pe Unul-Nascut. Iata, Tatal rosteste vorbele unui necunoscator; insa, cu toate acestea, El le cu­noaste. Deci, de cate ori vei auzi un asemenea cuvant de la Fiul, primeste-L cu aceeasi socotinta. Caci, fiind Fiu, il urmeaza intru totul pe Tatal.

Insa prilejurile pentru asemenea pricini sa mai astepte, ca sa nu ne indepartam de la te­meiul ce ne sta inainte. Sa spunem, dar, pentru ce anume zice „poate vor asculta”. Daca ar fi zis ca vor asculta fara „poate”, ar fi fost o minciuna, caci ei nu urmau sa asculte. Daca ar fi zis ade­varul, si anume ca nu vor asculta, zadarnic l-ar mai fi trimis pe profet la ei, fiindca nu urmau sa asculte. Dar nu numai de-asta, ci si ca nu cum­va sa se creada ca prestiinta Sa este pricina neascultarii.

De aceea Şi-a randuit zicerile in chip indoiel­nic, ca nu cumva sa spuna unii ca Dumnezeu a prezis si ca trebuia sa se intample intocmai – lu­cru pe care il spun despre Iuda. „A prezis”, se zice, „ca va fi tradator si de-asta a devenit trada­tor”. Cata nesabuinta, cata nerusinare! Omule, prestiinta nu este defel pricina rautatii; nicidecum! Caci faptul ca se vor intampla nu inseam­na pricina a celor viitoare, ci numai prestiinta a lor. Acela nu a devenit tradator fiindca a prezis Hristos, ci Hristos a prezis fiindca [acela] urma sa fie tradator.

Deci, ca nu cumva sa spuna [ei] atunci ca le-a zis ca nu vor asculta si ca le-a inchis calea pocaintei, luandu-le-o inainte, le-a rapit dezvino­vatirea, graind prin profet: „Poate vor asculta”.

5. Aduce-ti-va aminte de fagaduinta pe care v-am facut-o! Caci va pomenesc tot timpul de ea, ca nu cumva sa uitati punctul de capatai al cercetarii noastre atunci cand ma indrept catre incheierea vreunei judecati[23]. Şi care era aceasta? Daca iudeii si-ar fi dat seama ca vor avea parte de nenorocirile care i-au cuprins – vreau sa spun cele care ii stapanesc acum -, atunci ar fi lovit chiar si in carti si nu ar fi crutat nici ma­car dumnezeiestile Scripturi.

Dar sa ne apropiem de povestire.

„Dupa ce a auzit acestea, Ieremia l-a chemat pe ucenicul sau, Baruh, fiul lui Neria, si i-a zis: «Scrie in carte toate nenorocirile care urmeaza sa se abata asu­pra lor».”[24]

Ce s-a intamplat? Tu ai primit po­runca de la Dumnezeu si iti trimiti ucenicul? Oare nu te inspaimanti, oare nu te tulburi, nu te temi? Daca nu te temi, cum de cuteaza ucenicul tau? Insa nimic de felul asta; caci pune alaturi pricina: cand a zis „scrie si citeste”, a adaugat „eu sunt tinut in temnita”. Cata maretie sufle­teasca! Era in inchisoare si totusi nu a trecut cu vederea profetia. Sa luam seama la curajul drep­tului si la intelepciunea cugetului sau. Nu si-a zis in sine:

„Cate nenorociri mi s-au intamplat din pricina ca le-am grait pe fata; am risipit nenumarate cuvinte si n-am adus niciun folos; n-am avut parte de nimic mai mult decat de frica; Dumnezeu nici nu m-a dezlegat inca din lanturi si ma tnmite iarasi inaintea acestor fiare”,

nu a zis, nici nu a gandit nimic dintr-acestea, ci urma­rea un singur lucru: sa implineasca porunca Sta­panului; si, pentru ca nu putea de unul singur a mijlocit acest lucru prin ucenicul sau.

„Citeste-le , zice, „si spune-le toate relele. Caci eu sunt tinut in temnita”[25].

Ieremia graia, iar Baruh scria in carte.

Era vreme de postire cand s-au intamplat acestea; se apropiase o sarbatoare care-i chema pe toti spre oras; trebuia sa aiba loc intrunirea obsteasca, pentru ca urma sa se stranga aduna­rea in vederea unor lucruri de trebuinta.

„S-a dus Baruh inaintea capeteniilor si a citit in auzul lor toate aceste cuvinte”[26];

le-a zis si pricina.

„Poate zise el, „veti afla mila inaintea fetei Dom­nului”[27],

ca nu cumva sa li se para ca le graieste ca un osanditor, ci sa inteleaga ca a venit sa-i tamaduiasca si prin aceasta sa devina mai blanzi.

Dar ei? Ar fi trebuit sa-i aduca multumiri, ar fi trebuit sa-l laude, sa-l cinsteasca. N-au facut ni­mic de felul asta, ci, plecand, i-au vestit regelui cele scrise in carte, iar cartea au lasat-o in casa lui Elisama.

„Iar regele”, se spune, „l-a trimis pe Iehudi, unul dintre apropiatii sai, si a poruncit sa-i fie adusa cartea. Şi regele sedea in palatul de iarna”[28].

Caci era in luna a noua, adica noiembrie, daca incepem numaratoarea cu luna Xanthikos[29] – caci si acest lucru trebuie stiut in amanunt. Pentru ca, daca ar fi inceput numara­toarea cu luna Dios[30], atunci nu ar mai fi fost iarna atunci. Asadar, pentru ce adauga acest [amanunt]? Vei sti limpede din cele ce urmeaza. „Şi in fata lui era foc in vatra”[31] – adica jaratec -, fiindca era frig. Vedeti cum nu a trecut cu vede­rea dumnezeiasca Scriptura? In fata lui era ja­ratec aprins, iar imprejur stateau dregatorii; i-a fost adusa cartea plina cu nenumarate rele – caci profetirea relelor insemna nimicirea lor – si i se citea din ea. Aduceti-mi aminte, rogu-va, de faga­duinta [pe care v-am facut-o]!

„Şi, dupa ce i-a citit Iehudi trei pagini, luand un cutitas, a taiat cartea si a azvarlit-o in spuza aprinsa, pana cand a nimicit-o pe toata”[32].

Ai vazut cum n-au crutat nici macar cartile? Cum nu s-au ferit nici macar de Scripturile cele dumnezeiesti? Le-a sfasiat, fiindca ele vorbeau despre inrobirea Ierusalimului; si, pentru ca nu l-a gasit pe profet, si-a varsat mania asupra Scripturilor. Cel care s-a razboit astfel cu cele nein­sufletite ce i-ar fi facut celui insufletit, daca l-ar fi gasit? Caci, precum fiarele salbatice, atunci cand ii insfaca pe cei care se lupta cu ele, si apoi aceia scapa, lasandu-si in gura fiarelor pieile cu care sunt imbracati, iar acestea le sfarteca inca si dupa aceea, ca sa-si astampere intaratarea, la fel a facut si regele. Nu l-a gasit pe cel care avea cartea si a sfasiat cartea insasi; si nu numai ca a sfasiat-o, ci a si a aruncat-o in vatra aprinsa, ca sa nu mai ramana nici urma din cele scrise. Dar inca nu ati luat cunostinta de intreaga lui sminteala; daca insa veti urma in amanunt firul povestirii, veti sti in chip limpede. Fiindca nu a zis ca a ars cartea dupa ce a citit-o in intregime, ci: „Dupa ce i-a citit [Iehudi] trei sau patru pa­gini, a sfasiat-o”, nici macar nu a rabdat sa i-o citeasca pana la capat, ci s-a otarat pe data, inca de la inceputul [citirii].

De aceea profetii nu le puteau grai iudeilor, neprimejduit si limpede, toate nenorocirile vii­toare. Iar daca nu au suferit sa auda de o inro­bire vremelnica, cum ar fi putut rabda sa afle despre cea vesnica? Şi regele nu s-a oprit aici, ci a trimis – zice-se – sa-l caute peste tot pe pro­fet, dar nu l-a gasit, caci l-a ascuns Dumnezeu. Pe el l-a ascuns atunci prin mijlocirea unui loc, pe alti profeti prin nelimpezimea zicerilor lor.

6. Dar nu numai din aceste [marturii], ci si din vorbele lui Pavel ni se vadeste ca la iudei era un fapt de indrazneala si pe potriva unui su­flet neinfricat sa vestesti cinstea si slava de care vor avea parte neamurile, precum si necinstea pe care o vor dobandi [iudeii]. Asadar, Pavel, cand a vazut ca un profet a lasat intredeschisa o farama din aceasta prezicere si ca a grait mai limpede decat altii binele nostru si raul lor, a ramas uluit si s-a minunat de indrazneala profe­tului, zicand:

„Isaia cuteaza sa graiasca: «Am fost gasit de cei ce nu Ma cautau si M-am aratat ce­lor ce nu intrebau de Mine. Iata-Ma, i-am zis nea­mului care nu chema numele Meu»“[33].

Şi totusi, daca nu-l insotea nicio primejdie de pe urma prezicerii, pentru ce a zis Pavel:

„Isaia cuteaza sa graiasca: «Am fost gasit de cei ce nu Ma cautau »”?

De buna seama, prea mare era in­vinuirea iudeilor.

„M-au gasit cei ce nu Ma cau­tau, iar cei ce Ma cautau au dat gres. Au crezut in Mine cei ce nu Ma ascultau, iar cei ce Ma as­cultau M-au rastignit”.

De-asta l-a numit indraz­net pe Isaia.

Desigur, era un fapt de mare indrazneala ca, in mijlocul osanditilor stand, sa-i osandesti fara crutare si sa-i lipsesti de cinste, in chip vadit, prin profetie, iar pe ceilalti sa-i ridici la slava da­torata lor. Divanul il alcatuiau toti ascultatorii sai, ca osanditori. Cine ar mai putea sa scape de primejdie in mijlocul unor judecatori potrivnici? De aceea zice „cuteaza sa graiasca”.

Şi inca as vrea sa va dovedesc mai limpede acest lucru. Din aceasta pricina s-a grait nelimpede in Scripturi despre iudei si despre noi, ca nu cumva iudeii sa inteleaga cele spuse mai ina­inte de vreme. Şi pentru aceasta vi-l aduc ina­inte ca martor pe Pavel cel cu glas maret, graito­rul cel de sus, trambita cerurilor, vasul alegerii, cel care ne logodeste cu Hristos. Caci zice:

„V-am logodit cu un singur barbat, ca sa va infatisez lui Hristos fecioara neprihanita”[34].

Pe el vi-l aduc inainte ca martor, ca sa va spuna, in chip vadit, ca din aceasta pricina au fost invaluite in umbra unele lucruri din Vechiul Testament insa nu toate. Caci, daca ar fi urmat ca toate sa fie nelamurite, zadarnic atunci le-ar mai fi fost graite.

Pentru ca profetiile cuprind si razboaie vre­melnice din timpul acela, molime, foamete; cu­prind si intamplari de acum: chemarea Bisericii, inlaturarea sinagogii, lepadarea Legii. Dar nu se voia ca ei sa stie aceste lucruri, ci pe cele ce li se intamplau in acea vreme unora dintre ei. Şi voi incerca sa va dovedesc pana si acest fapt, si anume ca s-a facut astfel incat sa fie nelimpezi numai cele despre noi si despre sinagoga, de­spre intamplarile de acum si despre lepadarea Legii. Iar asta nu trebuiau sa o stie inca de pe atunci. Insa, daca ar fi inteles dintru inceput ca Legea este vremelnica, de buna seama ar fi nesocotit-o; numai din aceasta pricina le-a fost invaluita in umbra.

Ca, intr-adevar, profetia nu era in intregime neclara, ci a fost tainuita numai aceasta parte, asculta-l pe Pavel, care ni le dovedeste in chip lamurit pe amandoua, si anume ca Legea a fost invaluita in umbra, insa numai atat cat tine de aceasta parte. Caci, scriindu-le corintenilor, le zice cam asa:

„Avand deci o astfel de nadejde, graim pe fata, si nu precum Moise, care isi pu­nea un val pe chip, pentru ca fiii lui Israel sa nu poata privi sfarsitul unui lucru lepadat. Dar mintile lor s-au invartosat. Caci pana astazi, la citi­rea Vechiului Testament, ramane acelasi val, fara a fi descoperit, fiindca el se afla lepadat prin Hristos”[35].

Poate cele spuse nu sunt prea clare si, prin urmare, este nevoie sa le mai limpezim, aducandu-va iarasi aminte de istorie[36]. Dupa ce Moise a luat tablele Legii in munte si urma sa coboare, o asemenea slava negraita si minunata stralucea pe chipul sau cel sfant, incat nimeni din multime nu putea sa se apropie de el si sa-i vorbeasca. Drept care, pentru ca poporul sa se poata apropia intrucatva de el, le-a ingaduit iu­deilor sa stea de vorba cu el, dupa ce si-a aco­perit chipul cu un val. Cand se intalnea cu noro­dul, purta valul, iar cand se intorcea catre Dum­nezeu, il lasa iarasi deoparte. Asta s-a intamplat atat ca legiuitorul sa li se infatiseze demn de cre­zare celor care urmau sa primeasca Legea do­bandita prin el, cat si ca sa se preinchipuie, prin el, adevarul si sa se socoteasca pricina oran­duirii celei de sus prin Hristos.

Insa, de vreme ce unii vor zice:

„De ce nu a venit Hristos dezgolit in dumnezeirea Sa, ci S-a imbracat cu trup?”,

inca de la inceput li se poate raspunde tuturor acestor invinuiri prin infatisa­rea de rob. Caci, daca iudeii nu au suferit sa vada slava care i s-a adaugat in cele din urma robului, cum ar fi putut rabda sa-L vada, dupa aceea, dezgolit in dumnezeirea Sa?

[…]

Legaturi: