RAVNA PENTRU CASA LUI DUMNEZEU – Alte CRAMPEIE DIN VIATA si invatatura Fericitului Parinte grec EPIFANIE

12-11-2013 ~~Sublinieri~~

DIN VIATA SA PERSONALA

CA MIREAN

“Nu cumva am pierdut raiul?”

De multe ori, cand era înca mic, matusa lui, Alexandra, îl lua împreuna cu ea acolo unde lucra si il punea sa sada linistit pe un scaun.

– Eteocli, îi spunea, nu te misca de acolo, ca sa te iubeasca Hristos.

Acela statea pentru putin linistit, dar apoi simtea nevoia sa se miste.

– Trebuie sa stai linistit, îi spunea iarasi matusa, ca sa te ia Hristos în rai.

– Acum, cand m-am miscat putin, nu cumva am pierdut raiul? – întreba nelinistit cel mic.

– Inca putin si te primejduiesti sa-l pierzi, raspunse aceea. Fii foarte atent.

Astfel, încet-încet, Eteocli s-a obisnuit cu dragostea de rai.

Radacini duhovnicesti

Ne spunea:

Evlavia ascetica a poporului simplu, asa cum am trait-o alaturi de bunica si de matusa mea Alexandra, si traditia monahala înfloritoare din Messinia mi-au dat o educatie ortodoxa adanca. Din varsta mea copilareasca citeam în fiecare seara pavecernita la lumina lampii cu petrol, sau la lumina lunii, din pricina restrictiilor din timpul ocupatiei germane.

Imi aduc aminte de urmatorul fapt: Eram copil de 4-5 ani si am mers cu parintii mei la o mica manastire apropiata pentru slujba. Pe drum am luat în gura o buruiana, care era însa foarte amara si mi-a produs în gura un gust foarte neplacut. Cand am ajuns la manastire, am alergat la cismea nu ca sa beau apa, ci sa-mi clatesc gura. Dar ma vede un monah si-mi striga:

– Ce faci acolo?

– Imi clatesc gura, caci mi-e amara.

– Ia aminte sa nu mai iei anafora, mi-a spus categoric.

Atat de profunda era viata ascetica a oamenilor simpli si a monahilor acelei epoci, care m-a impresionat adanc.

***

Batranul obisnuia sa spuna:

– Ceea ce sunt o datorez mai întai lui Dumnezeu si apoi matusii Alexandra.

Voia sa fie convingator

Cand era mic, ne spunea matusa Alexandra, se ruga astfel în rugaciunea sa:

– Hristoase al meu, da-mi putere sa conving pe oameni sa creada si sa Te urmeze, si nu voce ca sa cant.

Dragoste de rasa monahala

Spunea matusa Alexandra unui cunoscut al ei despre Staret:

– Ma mir, dragul meu, cum de omul acesta nu s-a nascut cu rasa pe el.

***

Cand îl întrebam:

– Parinte, ce ati face în cazul în care Biserica va lua hotararea sa suprime rasa?

Acela raspundea:

– Ma voi face zavorat.

Plan pentru a merge la biserica

Odata, cand era prunc de varsta prescolara, a aflat ca matusile lui voiau sa mearga a doua zi la o biserica din apropiere. Le-a rugat de cu seara sa-l ia cu ele. Acelea i-au fagaduit, dar el a înteles – deoarece mai facusera asa – ca-l vor însela, si de aceea a pregatit un plan fara sa-l spuna nimanui.

Dimineata una din matusi îl scoala de nevoie si-l întreaba:

– Eteocli, tu ai ascuns pantofii nostri, ca nu-i gasim?

– Da! V-am prins! Ati fi plecat fara mine. Intai sa ma îmbrac si apoi va voi da pantofii.

Asa a reusit sa mearga si el, urmandu-le cu mare bucurie

Din straja diminetii

Intr-o duminica dimineata, fiind înca întuneric, preotul satului mergea sa deschida biserica. Pe cand se apropia, a vazut langa usa ceva ca niste “ochi” incandescenti ce îl priveau. S-a înfricosat si s-a oprit. Ca sa nu astepte afara în întuneric pana ce se va lumina de ziua, a mers si a batut la usa casei micului Eteocli. I-a deschis matusa Alexandra. Cand aceea a aflat amanuntele, i-a spus zambind:

– Aa, Parinte, de ce te-ai înfricosat? E Eteoclis cu carbunii aprinsi pentru cadelnita.

Mergea la biserica dis-de-de-dimineata, de multe ori si înainte de a ajunge preotul.

Postul

La varsta de cinci ani, dupa marturia matusii Alexandra, mergea regulat la Sfanta Liturghie si la celelalte slujbe ale Bisericii, împartasindu-se cu Sfintele Taine si postind ca si cei de varsta matura.

In vremea aceea era foarte slab si într-o duminica dimineata matusa lui a încercat sa-l convinga sa bea un pahar de lapte înainte de a merge la biserica. Micul Eteoclis s-a împotrivit cu tarie si a dojenit pe matusa sa cu cuvintele:

– Ce sa facem la biserica cu stomacul plin? Cum ne vom ruga? Cum vom lua anafora? Vom merge numai ca urechile noastre sa auda?

***

In aceeasi vreme, la un nou îndemn al matusii sale de a bea un pahar de lapte într-o miercuri dimineata, mai înainte de a merge la gradinita, Eteoclis s-a împotrivit mai tare. A alergat si a îngenuncheat înaintea icoanelor spunand:

– Dumnezeul meu, daca matusa imi va mai spune alta data sa beau lapte miercurea sau vinerea, ia-i glasul si da-i picioarele (caci matusa lui avea probleme cu picioarele).

Matusa lui, însa, dupa cum era si firesc, s-a înfricosat auzind aceasta rugaciune de copil.

„Liturghii”

Mai tarziu, fiind elev în primele clase ale scolii primare, ajuta pe preot în altar si dupa sfarsitul Sfintei Liturghii lua anafora pentru toata saptamana. Acasa lua anafora în fiecare dimineata pe nemancate si de doua ori pe saptamana din propria sa inspiratie si initiativa reproducea Sfanta Liturghie asa cum vazuse si îsi aducea aminte ca se savarseste în biserica, avand ca participanti pe oamenii casei.

Recunoasterea greselilor

Cand facea vreo greseala din neatentia copilareasca, întotdeauna avea curajul sa marturiseasca public fapta sa prin mereu aceeasi fraza caracteristica:

– Eu am facut-o! – spunea înainte de a se cerceta faptul, ca sa nu se arunce raspunderea asupra altora.

Preotie si aritmetica

Din prima clasa a scolii primare a fost premiant la toate materiile, afara de aritmetica, pe care n-o simpatiza deloc. La îndemnurile matusii sale sa învete bine si aritmetica îi raspundea:

– Ce-mi trebuie, matusa, aritmetica? Preot ma voi face, nu negustor.

A fost convins însa de sfaturile matusii sale, care, în mod pedagogic, i-a întiparit argumentul – “amenintare” ca fara aritmetica nu va putea înainta în clasele Scolii primare, ale gimnaziului si ale Teologiei ca sa devina un cleric bun, precum dorea el cu înflacarare.

Smeriti si dispretuiti

Intr-o zi pazitorul satului a batut în usa casei lor si i-a înstiintat ca “a prins pe cutare la praz”. Ca a intrat cutare în via lor si fura struguri.

– Sa-l dam în judecata? – a întrebat.

– Sigur ca da! – a aprobat cineva.

Atunci intervine Eteoclis care era de 12 ani:

– Ce ati spus? Sa-l dati în judecata? Nenorocitul acesta n-are nimic, noua însa Dumnezeu ne-a dat si vie si masline si livezi si casa.

Si adresandu-se pazitorului îi spuse:

– Nu numai ca nu-l vei da in judecata, ci du-te si-i spune ca Teodoropuli au spus sa mearga în vie sa-si ia cati struguri vrea. Si sa-l trimiti aici ca sa-i spunem si noi.

Si nimeni n-a îndraznit sa i se împotriveasca. Cuvantul lui era “lege”.

***

Alta data a fost parat argatul lor, ce lucra la gradina, ca a vandut spre folosul sau roadele recoltate.

L-au chemat, deci, si cei din casa l-au mustrat sa nu mai repete furtul acesta. Eteoclis, însa, care s-a întamplat sa auda discutia, intervine spunand:

– De azi, în afara de plata, vei lua si jumatate din recolta si o vei vinde pentru tine.

In felul acesta a impus casei sale sa-l ajutoreze pe saracul ce lucra la ei ca sa-i ajute pe ai lui, care pe langa ca erau saraci, aveau si multi copii.

Un mod original de încalzire

– Copilul meu, îi spusese odata matusa lui pe cand era elev, cand citesti si se stinge mangalul, sa ma destepti ca sa-l aprind, sau sa te culci, caci altfel vei îngheta.

– Am pus în practica un sistem, a raspuns acela, prin care s-a rezolvat problema.

– Cum faci? Il aprinzi singur?

– Nu! Cand se stinge, si deoarece mai am de citit mult timp înca, fac asa. Ies afara în curte, în frig. Ma plimb putin, pana ce ma obisnuiesc cu frigul noptii. Cand ma întorc în camera, simt destula caldura si continui sa citesc. Cand simt iarasi ca mi-e frig sau mi-e somn, repet acelasi lucru de mai multe ori pe parcursul noptii.

Informare

Intr-o vreme, pe cand era elev de gimnaziu, citea “Ucigasa” lui Papadiamandi. Odata cand el lipsea, matusa lui a gasit cartea si a rasfoit-o putin. Cand s-a întors copilul aceea i-a spus înfricosata:

– Copilul meu, ce carti sunt acestea ce le citesti? Am citit putin si m-am înfricosat.

– Aculta, matusa, îi spuse. Eu voi deveni lucrator al Evangheliei si trebuie sa citesc tot ce au citit ceilalti oameni. Trebuie sa le stiu ca sa pot discuta cu ei si sa le raspund.

Exactitate

In afara de un elev premiant, a fost, dupa marturia colegilor lui, si un caracter minunat prin care a castigat deplina încredere a celor ce predau si a celor ce erau învatati (elevi), devenind inelul lor de legatura în rezolvarea problemelor scolare ce se iveau. Discuta cu o argumentatie de nebiruit aceste probleme cu colegii sai, convingea de fiecare data prin exactitatea rezolvarii problemei aparute, ceea ce a facut sa fie admis mai pe urma în consiliul profesoral, unde garanta, personal, pentru actiunile elevilor. Caracteristica era expresia, deopotriva a profesorilor si a elevilor: “a spus Eteoclis”. Prin asta voind sa se arate ca el impunea simtamantul raspunderii, prin exactitatea si soliditatea hotararii ce o lua.

“S-a sfarsit cu carnea!”

Intr-o zi, plecand spre scoala, spuse matusii Alexandra:

– Matusa, de azi s-a terminat cu carnea! Pentru pranz sa-mi faci altceva, te rog!

Matusa lui n-a dat importanta cuvintelor lui, considerandu-le un capriciu trecator, si a pregatit chiftele, care îi placeau foarte mult.

La pranz, întorcandu-se Eteoclis de la scoala si vazand chiftelele îi spuse matusii:

– Matusa, ti-am spus sa-mi faci altceva, deoarece de azi am terminat cu carnea.

– Bine, copilul meu, ce sa fi pregatit altceva? Am spus sa fac chiftele deoarece am avut carnea pregatita. Mananca acum si de maine te opresti de la carne.

– Nu, matusa! Cand spunem ceva, trebuie sa ne tinem cuvantul.

Si din ziua aceea, fara sa manance chiftelele pregatite, s-a oprit de la carne, regula ce a tinut-o pana la moartea sa.

Duminica si cititul [invatatul]

Ca elev si student niciodata n-a învatat duminica, respectand si întru aceasta porunca lui Dumnezeu: “Sase zile sa lucrezi si sa faci lucrurile tale” (Iesire 20, 9-10).

Din lipsa

Cand era student, a trebuit sa dea unui sarac banii ce-i avea pentru masa de seara. Si s-a culcat flamand. A destainuit faptul acesta unui prieten al sau spunandu-i:

– Frate, acela a fost somnul cel mai dulce din toata viata mea.

***

Din scrisoarea sa catre duhovnicul sau, din 14 aprilie 1956:

“Tin peste puterile mele doi studenti. Amanuntele le stiu numai inima si rarunchii mei. Cine sa stie ca, în timp ce dimineata sunt plin de bani, de multe ori seara ma întorc pe jos acasa, neavand nici bani pentru bilet pana în cartierul Botanic unde locuiesc…”.

Evitarea smintelii

Odata, pe cand era student, calatorea într-o zi de vineri la Kalamata. Abia iesise din spital. Tatal lui, care il însotea, îi spuse:

– Fiule, mananca putina branza. Nu-i- nimic ca e vineri, esti bolnav.

– Nu, tata, a raspuns acela. Oamenii ce ma vor vedea nu stiu ce am. Iar unii care stiu ca sunt student la Teologie si propus pentru a deveni cleric se vor sminti.

Si, asa, n-a mancat nimic de dulce în calatoria aceea.

***

– Parinte, gasesc exagerata masura de precautie ce ati luat-o “ca sa nu se defaime… slujba” (2 Cor. 6, 3).

– Fiule, din neatentie multi s-au smintit. Din atentie, însa, nimeni.

Pregatit pentru raspuns

Odata, fiind elev de liceu, în Kalamata, era cu un grup de colegi. Unul dintre ei scoate un pachet de tigari si începe sa ofere tuturor. Atunci unul din colegi spune:

– Eteocli, ce facem acum?

– Nu te teme, îi raspunde acela. Se va opri la mine.

Intr-adevar, cand colegul lui îi oferi tigara, ii spuse:

– Spune-mi, ti-ai rezolvat problemele tale si adaugi una noua? Eu consider o neghiobie ca cineva sa adauge o noua povara la cele deja existente.

Si colegul s-a oprit de a mai împarti tigari, luand o lectie buna.

***

Cu alt prilej, pe cand studia Teologia, colegii lui l-au rugat sa le ajute într-un dialog ce se deschisese cu studentii altei facultati în timpul pauzei. Cand Eteoclis, viitorul Parinte Epifanie, a ajuns la locul discutiei, un student beteag condamna crestinismul ca nefolositor. Eteoclis i-a citat o multime de argumente, dar acela nu dadea înapoi deloc. La sfarsit îi spuse:

– Nu mai continua, deoarece ma vei pune într-o situatie dificila. Voi intra in amanuntele problemei.

Acela insista. Si Eteoclis îi spuse:

– Tie crestinismul ti-a oferit însasi viata. Daca n-ar fi existat crestinismul, pe tine, asa beteag cum esti, te-ar fi aruncat în Kaiada.[1]

Si discutia s-a încheiat.

[1] Prapastie unde vechii pagani aruncau copiii care se nasteau cu malformatii corporale.

***

CLERIC

Hirotonia

Cand a fost hirotonit preot, n-a apucat sa-si faca vesmintele. S-au adunat deci, diferite vesminte incomplete din biserica si asa i-au alcatuit un rand de vesminte vechi “de proba”. La sfarsitul Liturghiei s-a apropiat de el cantaretul bisericii si i-a spus:

– Parinte, astazi m-ati uimit si m-ati invatat!

– De ce? il intreba Parintele Epifanie.

– Deoarece si ultimul copil de altar, cand este hirotesit are vesmantul lui nou. Si Parintele Epifanie (era deja cunoscut din scrierile lui) sa fie hirotonit cu un vesmant strain si mai ales alcatuit din mai multe?

Oferta clericului necasatorit

Odata un mirean tanar a vrut sa-l ispiteasca. Si i-a spus:

– Parinte Epifanie, voi, clericii necasatoriti, nu oferiti nimic lumii. Nu faceti familie, nu faceti copii… Deci sunteti copaci neroditori si de aceea, potrivit Evangheliei, trebuie sa fiti taiati si aruncati in foc.

Si Staretul i-a raspuns:

– Frate, nu-ti voi raspunde in limba Evangheliei, deoarece n-o stii, facand comparatia clericului necasatorit cu copacul neroditor. Iti voi raspunde cu un argument logic. Precum stii, in afara de copaci care dau roade, exista si alti copaci, care pot sa nu faca roade, insa sunt foarte folositori omului pentru lemnul pe care-l ofera, pentru frunzisul lor, pentru umbra lor etc. Daca am primi, deci, dupa logica ta, ca clericul necasatorit este neroditor, imi ajunge sa fiu un astfel de copac… Sa spunem, un platan batran sub umbra caruia sa vina calatorul obosit de cele ale vietii sa rasufle si sa ia curaj pentru nevointa lui.

A trecut vremea si acest tanar a avut nevoie de batranul platan. Ce s-a intamplat? A incercat sa se sinucida, ceea ce din fericire n-a reusit si revenindu-si, a cerut pe… “batranul platan”. Si Parintele Epifanie a platit un taxi de la Kalamata in aceeasi noapte in care a primit telefonul si a mers in orasul tanarului sa-l ajute pentru cealalta perioada a vietii sale.

Mersul la biserica

Intr-o dimineata era bolnav si n-a putut merge la biserica. Matusa Alexandra nu se simtea nici ea bine sa mearga la biserica si sa-l lase singur. El insa i-a cerut insistent sa mearga. Ea n-a vrut si a inceput sa-i pregateasca mancarea. Atunci Parintele a inceput sa strige la ea:

– O astfel de mancare fara binecuvantarea Liturghiei de duminica nu vreau!

In loc de medicamente, masina

Tatal Parintelui Epifanie, Ioan, a primit o suma de bani si voia sa cumpere o masina mica, pentru ca sa poata pleca si veni in sat.

Parintele Epifanie n-a fost de acord cu asta, deoarece atunci masina era inca un lux pe care si-l permiteau numai cei bogati. La insistentele Parintelui, tatal sau a aflat noi argumente pentru nevoia cumpararii unei masini, argumente pe care Parintele Epifanie le-a doborat.

Intr-o zi, tatal Parintelui Epifanie a considerat ca a aflat un argument potrivit, care, sigur, va mladia impotrivirile fiului sau. Medicul care supraveghea pe tatal Parintelui Epifanie in boala cardiaca de care suferea, i-a recomandat sa ia o masina, deoarece il va odihni sufleteste – asa cum era si dorinta lui puternica – si il va influenta pozitiv in boala lui.

Cand Parintele Epifanie a auzit acest argument de pe urma, i-a spus dezarmat si in gluma:

– Atunci e cazul sa-mi spui, tata, ca medicul a scris in reteta masina in loc de medicamente.

Minuni si vedenii

A fost intrebat odata:

– Parinte, ati vazut vreodata vreo vedenie?

– Nu, frate, nici n-am vazut, nici nu vreau sa vad. Ceea ce vreau sa vad sunt numai pacatele mele.

***

Un crestin ciudat l-a intrebat odata pe Staret:

– Parinte, in viata dumneavoastra ati vazut minuni?

– Minuni? Numai minuni am vazut! – raspunse staretul.

Curios, acel crestin il ruga cu un interes deosebit:

– Vreau sa-mi povestiti cea mai mare minune pe care ati vazut-o!

– Cea mai mare minune ce am vazut-o este ca Dumnezeu a venit pe pamant sa ma mantuiasca pe mine, cel mai pacatos dintre oameni.

Atunci curiosul ii spuse dezamagit:

– Asta ati avut sa-mi spuneti?

– Fiule, exista alta minune mai mare ca aceasta? – intreba Staretul.

Iertare

Un monah oarecare a coborat de la Sihastrie la dentist, in Paros. Dupa putin au venit acolo si alti bolnavi. Unul dintre ei era dintr-un sat indepartat, care de ar fi intarziat, ar fi pierdut si ultimul autobuz pentru intoarcere. Atunci monahul ii da lui randul sau, ca sa apuce sa se intoarca, dar pentru asta chiar monahul a pierdut ultima cursa pentru a se intoarce la manastire.

A inceput, deci, sa urce de la drumul principal pana la manastire pe jos. Staretul in acea vreme a pornit spre Atena cu cativa din fiii lui duhovnicesti. Cand au intalnit pe monah, l-a mustrat doarece a intarziat atat de mult. Si, inainte de a apuca acela sa se indreptateasca, a dat porunca soferului sa porneasca.

Un cleric dintre cei care calatoreau cu staretul, si care stia totul din instiintarea telefonica a monahului, a explicat Staretului care e realitatea. Atunci si-a schimbat indata infatisarea si, cu simtamantul ca a nedreptatit pe monah, a completat:

– Aa, deci, asa e! Si eu l-am nedreptatit! Cand vom ajunge la Atena, sa-mi aduceti aminte sa-i telefonez si sa-i cer iertare. Ia aminte, sa nu uiti!

– Nu, parinte! cum sa-i ceri iertare? a spus unul din masina. Deja parintele X a si uitat.

– Nu, fiule! Nu ma costa nimic sa cer iertare, cand sunt vinovat.

Si intr-adevar, abia ajuns la Atena, dupa ce s-a inchinat, si inainte ca sa-i aduca aminte cineva, a telefonat la manastire si a cerut iertare de la ucenicul sau.

***

I-am cerut odata sa ne explice stihul “Mai intai mergi si te impaca cu cei ce te-au mahnit” din stihurile de la inceputul rugaciunilor Sfintei Impartasanii, care, logic, se pare ca cer impacarea cu cei ce noi i-am mahnit si nu cu cei ce ne-au mahnit pe noi. El insa voind sa ne invete foloasele din punerea in lucrare a stihului de mai sus, ne-a povestit intamplarea de mai sus:

– Odata liturghiseam la Sfintii Trei Ierarhi si printre cei din biserica era si cutare (teolog, fiu al sau duhovnicesc si cantaret desavarsit). Cum era firesc s-a urcat la strana si impreuna cu el si cantaretii permanenti ai bisericii, niste batranei evlaviosi si neiubitori de argint, care, desi nu stiau sa cante prea bine, totusi nu i-au dat aproape

nimic sa cante. Eu, fiind in altar, m-am tulburat de purtarea lor. Am ajuns pana la chinonic. Cum sa ma impartasesc tulburat? Ca sa pun in practica deci, pe: “Mergi si te impaca cu cei ce te-au mahnit” si ca sa mustru indirect pe cantaretii bisericii, am chemat in altar pe protopsalt, inainte de a ma impartasi, si i-am cerut iertare pentru tulburarea si nelinistea ce am simtit-o din pricina “nemilostivirii” lui.

Asadar, deci, si eu m-am impartasit fara tulburare si el si-a cunoscut greseala sa si si-a cerut, la randul sau, iertare.

Bautura de vin

Aproape niciodata nu l-am vazut band vin, a spus un monah oarecare. Mi s-a intiparit ideea ca-l evita datorita cunoscutelor lui suferinte stomacale, sau poate ca nu-i placea. Insa, odata, cand am discutat despre asta impreuna cu el, mi-a spus:

– Nu, fiule. Nu-l evit pentru motivele acestea. Nu ma deranjeaza la stomac, ci pot sa-ti spun ca imi place chiar foarte mult.

– Atunci de ce nu beti?

– Incerc sa pun in lucrare ceea ce a cerut ingerul de la parintii lui Samson pentru el: “Nu se va atinge briciul de corpul lui; … sa nu bea vin, nici sichera” (Judec. 13, 5 -7).

Autopedepsire

5 August 1988. Vecernia praznicului Schimbarii la Fata a Mantuitorului. Terminandu-se slujba, Staretul striga din altar catre cantaret:

– “Inainte de Cinstita Crucea Ta si de Patimi…” (dandu-i sa inteleaga ca asa trebuie sa cante).

Acela n-a inteles si a inceput sa cante: “Inainte de Crucea Ta, Doamne…”

Staretul n-a spus nimic.

A doua zi slujea. Si iarasi, dupa otpust, striga din altar catre cantaret:

– “Inainte de Cinstita Crucea Ta si de Patimi…”.

Acela insa iarasi a inceput sa cante “inainte de Crucea Ta, Doamne…”.

Atunci Staretul deschide usa de miazanoapte a altarului si-i spune cu o voce rastita:

– Tot gresit o spui! Eu iti spun “Inainte de Cinstita Crucea Ta si de Patimi”, si tu incepi de fiecare data: “Inainte de Crucea Ta, Doamne…”. Ia aminte, fiule, la ceea ce ti se spune!

– Iarta-ma, Parinte, a spus acela si a inceput sa cante corect.

Dupa putin s-au intalnit la arhondaric. Staretul a vorbit primul:

– Iarta-ma, fiule, dar m-ai enervat.

– Pe mine sa ma iertati. Parinte, ca v-am facut sa va enervati!

– Nu, fiule. Cand spun “m-am enervat”, nu inseamna ca m-am maniat. Mania nu mi-a ajuns pana la inima, de aceea dupa putin am fost ca si mai inainte.

In clipa aceea un oarecare frate ii spuse:

– Parinte, tare ma tem ca nu cumva sa fi simtit inchinatorii.

– Oare?

Si fata Staretului s-a schimbat usor.

In ziua urmatoare, adica duminica dimineata, a venit, a stat in obisnuitul sau fotoliu, nepregatindu-se pentru a liturghisi. Deoarece in ziua precedenta a lasat impresia ca va sluji – spunea un oarecare cleric – m-am apropiat si l-am intrebat:

– Nu veti sluji?

– Nu.

– Cred ca n-ati dormit bine.

– Nu, am dormit destul de bine.

– Va doare stomacul?

– Nu. Si el e destul de bine.

– Ma iertati ca intreb, dar ieri ati lasat impresia ca vom sluji impreuna astazi.

– Asculta, fiule. Eu sunt mult mai aspru cu mine insumi, decat cu oricine din voi. Cu voi sunt ingaduitor. Din pricina intamplarii de ieri cu cantaretul m-am pedepsit pe mine sa nu ma impartasesc si, prin urmare, nu pot sluji.

Neiubirea de slava desarta

Odata l-a vizitat un cleric si a discutat cu el pe diferite teme. Intalnirea a durat destul timp. La sfarsit vizitatorul l-a intrebat:

– Parinte Epifanie, imi dati binecuvantarea sa public cele ce le-am discutat?

– Sigur ca da, Parinte.

Dupa o perioada de timp Staretul primeste carticica clericului mai sus zis. Uitase si de intalnire si de ceea ce i-a cerut clericul. Entuziasmat fiind dupa citirea carticelei, suna la telefon pe expeditor si-i spune:

– Parinte, felicitari pentru cartea Dumneavoastra. Mi-a folosit mult.

– Dar, Parinte Epifanie, nu va aduceti aminte?

– Nu!

– Toate sunt ale Sfintiei Voastre!

Si i-a adus aminte de discutie.

***

– Parinte, l-a intrebat un frate, de ce nu scrieti si Sfintia Voastra ceva despre cutare problema bisericeasca? Toti au scris.

– Ce sa scriu, fiule? a spus zambind. M-au inregistrat toti. Nu apuc sa spun sau sa discut cu cineva in vreo problema ca a doua zi o vad publicata in vreun articol. N-are importanta. E suficient sa apara ideile si argumentele pe care le vreau, si sa nu se vada numele meu.

Ce a jertfit?

– Parinte, i-a spus odata un fiu duhovnicesc al sau, am auzit undeva clevetindu-va ca n-ati jertfit nimic pentru Hristos.

– Fiule, ce sa jertfesc? Eu le-am jertfit pe toate chiar inainte de a le lua. Am jertfit locul de profesor la Universitate. Am jertfit postul de secretar general al Sfantului Sinod. Am jertfit postul de proiestamen (responsabil) al Fratiei Misionare. Am jertfit postul de mare ecclesiarh al Catedralei Mitropolitane. Am jertfit scaune episcopale. Am numai un epitrahil ca sa marturisesc zeci de suflete. Nimic altceva.

Fie si ultimul in rai

Odata a discutat cu un stilist simplu care ii spunea cu manie si incredere in sine:

– Voi, cei de pe stilul nou, nu veti merge in rai.

– Vom merge! ii spunea zambind Staretul.

– Nu veti merge! insista acela.

– Vom merge! repeta Staretul.

– Daca veti merge si voi, eu nu vreau un astfel de rai!

– Bre, ticalosule, ii spune Staretul, ce te intereseaza pe tine, pe cine va baga Dumnezeu in rai? Pe mine nu m-ar deranja deloc chiar daca Dumnezeu ma va baga in rai impreuna cu Neron, cu Calligula si cu Hitler si-mi va da de lucru sa le lustruiesc pantofii. E destul numai sa ma bage si pe mine inlauntru, fie si ultimul. Dar lucrul de care ma tem este ca voi, cei de pe stilul vechi, cu ingustimea de minte ce o aveti, veti pierde raiul.

Noblete si discernamant

Odata a mers la o biserica a Atenei la slujba Acatistului. Din pacate, preotul enoriei abia vazandu-l l-a prins in discutie si nu l-a lasat deloc pe toata durata slujbei. “Binecuvantatul” – spunea mai tarziu, “nu si-a inchis gura. Nu puteam fi atent deloc la slujba. Cu toate acestea, nu i-am spus nimic, ca sa nu-l jignesc. Astfel, cand ne-am intors acasa, am dat binecuvantare, si am facut singur toata slujba Acatistului”.

***

In timpul vizitelor la casele oamenilor care nu erau fii ai lui duhovnicesti apropiati nu intra direct in invatatura si cateheza. Ci discuta impreuna cu ei lucruri simple ale vietii de toate zilele si numai daca il provocau, dadea sfaturi sau dezvolta diferite teme teologice.

***

Multi oameni, pe durata bolii, lui ii dadeau diferite alifii cu indemnul sa le foloseasca pentru ameliorarea durerilor. Le primea si le folosea o data, de doua ori, ca sa nu-i mahneasca, precum a spus unuia dintre medicii lui, care il sfatuia sa nu le ia deoarece nu ajuta in cazul lui.

– Fiule, oamenii le aduc din dragoste. De ce sa-i amaram, lepadand aceasta daruire a lor? Nu e corect.

Noblete si adevar

Intr-o dimineata a luat taxiul de acasa pentru a merge la un spital sa cerceteze un bolnav. Stia ca taxa pana la spital era de 30 de drahme, deoarece mergea regulat acolo. Dar vede ca, paradoxal, contorul arata aproape dublu. A inteles ca asta se datora unui viclesug al soferului. Cand a ajuns la destinatie, contorul arata 50 drahme. Da asadar cele 50 de drahme si, coborand, spune soferului:

– Cercetati, va rog, contorul. Trebuie sa aiba vreo defectiune.

Si a coborat.

Taximetristul a inceput sa strige:

– Parinte, parinte, cat ai dat alta data? Vino si-ti ia restul!

– N-are importanta asta! Reparati contorul, a spus Staretul.

Cat il cinsteau

In timpul unei cununii a unui fiu duhovnicesc al sau, s-a apropiat de Mitropolitul care savarsea Sfanta Taina si i-a cerut binecuvantarea sa.

– Domnul sa va binecuvanteze, Parinte, i-a spus acela.

Dupa cununie Staretul a plecat indata. Dupa doua ore primeste acasa telefon de la Mitropolit:

– Parinte Epifanie, va cer iertare pentru ca nu v-am heretisit. Nu v-am cunoscut. Dupa aceea am aflat ca ati fost Sfintia Voastra.

– Ce spuneti, Inalt Prea Sfintite? M-ati binecuvantat.

– Cum, Parinte, asa se binecuvanteaza Parintele Epifanie?…

– Auzi, fiule, a spus el dupa aceea unui fiu duhovnicesc al sau, ce parere au oamenii despre mine! Dumnezeu sa ma miluiasca!

Insomniile sale

Odata, Staretul insusi a povestit urmatoarele unui frate din manastire, legandu-l sa nu le spuna nimanui:

– Intr-o noapte am ajuns la mare mahnire din pricina cumplitei insomnii. M-am rugat cu durere Domnului, spunandu-I: “Doamne, nu-ti cer nimic altceva! Vreau putin somn. Iti cer foarte putin. Putin, ce poti da si unei furnici”. Dupa aceea am luat in maini Noul Testament sa citesc ceva. Privirea mi-a cazut pe stihul: “Datu-mi-s-a un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc“. L-am inchis si am zis: “Iti multumesc. Doamne!”

Au trecut 2-3 ani si am ajuns iarasi in aceeasi stare sufleteasca din pricina multelor mele insomnii. Am repetat acelasi lucru si privirea mea a cazut pe acelasi stih. Am slavit iarasi pe Dumnezeu si n-am mai insistat in problema asta.

Dupa mai mult timp, continuand martiriul insomniilor, am indraznit pentru a treia oara si am deschis din nou Noul Testament spre mangaierea mea. Din nou, acelasi stih: “Datu-mi-s-a un ghimpe in trup, un inger al satanei sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc. De aceea de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l indeparteze de la mine. Si mi-a zis: iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune” (2 Cor. 12, 7-9).

Atunci am rostit iarasi profund miscat: “Doamne, Iti multumesc! Iarta-ma!”.

De atunci, fiule, n-am mai indraznit sa ma mai plang Domnului pentru nimic. Sa fie slavit!

***

Povestea odata, cu umorul ce-l caracteriza, dar si in felul sau simplu si placut, cateva glume ale unui oarecare ziarist cunoscut. Si fiindca acesta n-a putut niciodata dobandi o locuinta particulara, spunea prietenilor sai: Cand voi muri, sa scrieti pe mormantul meu: “În sfarsit, s-a acoperit”.[1] La mine ar fi bine sa scrieti: “In sfarsit, a adormit!”

Doamna Bunatate

Cand cineva ii amintea Staretului lucrurile strambe ale altora si in special ale fratilor duhovnicesti, spunea:

– Fiule, mie imi place sa vad cele bune ale celorlalti… Nu uitati pe doamna Bunatate si pe doamna Rautate, care s-au intalnit pe drumul celor 12 luni ale anului. Cand acelea (lunile) le-au intrebat de parerea ce au despre ele, doamna Bunatate a avut de spus numai cuvinte bune, iar doamna Rautate pe toate le-a aflat strambe si anapoda. Si fireste rasplata lor a fost analoga: pentru doamna Bunatate o punga de galbeni, iar pentru doamna Rautate o punga de pietre.

Si a completat:

– Imi place mult basmul acesta si, in viata mea, incerc sa urmez exemplul doamnei Bunatate.

Asta nu inseamna, desigur, ca n-a fost obiectiv. Ci ca in aprecierile lui primul cuvant se referea la calitatile si nu la scaderile celorlalti.

Despre Sfanta Marturisire

Spunea adesea:

Pentru mine nu exista mai mare satisfactie ca a sta ore in sir in scaunul de marturisire si a imprieteni pe om cu Dumnezeu.

***

Avea un talent uimitor de a deschide inimile la marturisire. Acesta era desigur un har al lui Dumnezeu. Intr-o vara a fost chemat, fiind atunci preot nou hirotonit, la o tabara crestineasca sa marturiseasca pe copii. Precum stim, celor tineri le vine greu la prima lor spovedanie. Ce mestesug a aflat, deci, ca sa faca pe copii sa treaca pe la scaunul de spovedanie?

– Copii, daca nu vreti sa va spovediti, nu va spovediti – le spune. Totusi eu vreau sa va cunosc pe toti. Haideti deci pe la locul de spovedanie numai ca sa discutam.

La sfarsit au plecat toti spovediti.

Iubirea de oameni

Obisnuia sa spuna:

– Am facut o intelegere cu Dumnezeu: eu sa-mi golesc buzunarele facand milostenie, iar El sa mi le umple. Acela niciodata n-a incalcat intelegerea noastra. S-o calc eu? Sa nu fie!

***

Spunea matusa Alexandra:

– Cei ce nu apreciaza banii, au mana larga. Parintele Epifanie insa are pe deasupra si o gaura in mijlocul palmei sale. De aceea nu poate tine nimic. Da, da, da…

***

Dar tot el arata o prudenta extrema in manevrarea banilor ce i se incredintau pentru milostenii. Ţinea cu scumpatate toate socotelile si sublinia spunand cat de necesara este aceasta atentie ca preotia sa fie ferita de clevetiri pe aceasta tema fragila.

***

Odata, un tanar, dupa ce s-a intors din strainatate, discuta cu Staretul diferite teme de credinta. Insa cu toata argumentatia uimitoare a Staretului, tanarul a ramas nemiscat de pe pozitiile sale de indoiala si necredinta. La sfarsit Staretul a inchis discutia spunand:

– Din toate cele pe care le-ai spus, fiule, despre viata ta, am constatat ca te chinuie problema economica. Ingaduie-mi sa te ajut.

Uimit, tanarul a spus:

– Ma veti ajuta cu toate ca eu ma declar necredincios?

– Datoria dragostei nu este influentata de crezul tau.

***

Un student de la Medicina nu-si mai putea termina studiile sale deoarece, fiind sarac, lucra si astfel nu-i mai ramanea timp pentru invatat. L-au cuprins melancolia si deznadejdea. Un alt student i-a spus despre Staret si l-a indemnat sa-l cerceteze, lucru ce s-a si facut. Cand Staretul s-a instiintat despre problema lui, l-a intrebat pentru ce suma de bani lucreaza. Afland suma, ii spuse:

– De azi vei inceta sa mai lucrezi si in fiecare luna vei veni la mine sa iei aceasta suma.

Si indata a dat studentului uimit primul “salar”. Iar el si-a terminat studiile sale si astazi lucreaza ca un medic credincios.

***

Eram la examenul de diploma de la Universitate, isi aduce aminte unul din fiii lui duhovnicesti, si imi ramasese numai engleza, si inca restanta de trei ani, deoarece nu mergeam bine la aceasta materie. Si, ca sa trec examenul, trebuia sa iau meditatii. Neavand deloc bani, am spus Staretului gandul meu, ca voiam sa intrerup studiile, sa merg in armata si dupa aceea sa lucrez ca sa pot castiga banii necesari pentru meditatii. Staretul m-a privit cu afectiune parinteasca si mi-a spus:

– Nu, fiule. Mai intai iti vei lua diploma si apoi vei merge in armata. Sa afli un profesor care sa-ti dea lectiile speciale, si oricati bani vei avea nevoie ii vei avea.

Lucru ce s-a si facut. Cu ajutorul Staretului mi-am luat usor si repede diploma.

***

Un student sarac, membru al unei familii cu multi copii, s-a marturisit odata la Staret.

Dupa marturisire, Parintele Epifanie l-a intrebat:

– Cati bani ai?

Tanarul, surprins, s-a rusinat si n-a raspuns.

– Te-am intrebat cati bani ai? a insistat Staretul.

– Trebuie neaparat sa va spun? a raspuns intreband tanarul, neobisnuit, se vede, sa asculte.

– Desigur! a spus Parintele Epifanie. Si a adaugat: Si nu simplu sa-mi spui, ci ti-o impun s-o faci!

Si studentul acesta de atunci a fost ajutat de multe ori de generozitatea Staretului.

***

Odata a fost instiintat ca un cleric, cu care alta data ajunsese la impotrivire, se afla intr-o stare economica cumplita. In vremea aceea s-a imbolnavit o ruda apropiata lui si astfel, clericul in cauza si-a agravat problema sa economica. Staretul a banuit ca daca i-ar da direct bani, poate nu i-ar primi. Chema atunci pe unul din fiii lui duhovnicesti de incredere si-i spuse:

– Fiule, diseara tarziu sa mergi la casa cutare. Urmareste sa nu te vada nimeni si arunca acest plic pe sub usa.

Asa s-a si facut. Si desigur clericul acesta n-a aflat niciodata pe binefacatorul lui.

***

Cand a inceput sa se inradacineze in el ideea intemeierii Manastirii, s-a gandit ca pentru asta ar trebui sa micsoreze milostenia sa, dar s-a cait imediat si s-a grabit sa marturiseasca, spunand: “Am gresit! Am gresit! Am saracit pe Dumnezeu!”

***

Prima consfatuire importanta a fost in blocul din strada Macedonia – 24, in apartamentul in care a locuit Staretul, unde s-a luat si ultima hotarare, a zidirii Sihastriei. Consfatuirea a durat pana la ora 2 si 45′ noaptea. De fata au fost cativa clerici si monahi candidati, toti fii duhovnicesti ai Staretului. Printre altele s-a discutat si modul aflarii banilor pentru zidirea Manastirii. Staretul s-a gandit la o mie si unul de moduri. La sfarsit, incheie discutia lasandu-ne pe toti uimiti:

– Sa avem in vedere ca milostenia nu se va opri (exista pentru saraci un fel de casa de bani, numita a dragostei). Daca vom opri ajutorul, sub pretextul zidirii Manastirii, va opri si Dumnezeu sa ne mai trimita. Cat dam, atat ni se va da.

Si intr-adevar, asa s-a facut.

Respectare neclintita a Sfintelor Canoane

Odata a vizitat manastirea un teolog copt. In discutia pe care a avut-o cu Staretul, acesta i-a urat ca Dumnezeu sa-l calauzeasca cat mai degrab la Ortodoxie. Deoarece Sfintele Canoane interzic rugaciunea impreuna cu ereticii, Staretul nu i-a ingaduit sa participe la slujbele din biserica, ci sa le asculte din arhondaric, care era alaturi. Imi aduc aminte, spune cel ce a retinut scena, ca, printre altele, a spus:

– In viata mea n-am vreun lucru bun, insa cred ca Sfintele Canoane vor marturisi pentru noi la Dumnezeu.

Cand vizitatorul eterodox a voit sa plece din Manastire, Statetul l-a heretisit cu multa smerenie si i-a pus metanie spunand:

– Fiule, daca ti-am dat impresia ca am ceva personal cu tine, iarta-ma. Comportarea mea n-a avut nici o antipatie fata de persoana ta, ci astfel imi impun Sfintele Canoane.

***

Staretul slujea la Arhiepiscopia Atenei numai dupa ce lua binecuvantarea scrisa a Arhiepiscopului, pe care o purta totdeauna cu el. Odata, Protosinghelul[2] a trimis un episcop-vicar la Trei Ierarhi sa cerceteze daca Parintele Epifanie are binecuvantare de slujire. Cand acela a vazut ca Staretul e atat de silitor, incat sa aiba intotdeauna orice act ar trebui, telefoneaza celui ce l-a trimis, spunandu-i cu umor:

– Are nu numai diploma, ci si binecuvantarea practicarii functiei sale.

***

– Parinte, respectati cu strictete Sfintele Canoane.

– Fiule, cum as putea sa nu le respect cu strictete, fiind roadele Sfantului Duh? In canonul 1 al Sinodului VII ecumenic se spune clar ca Sfintii Parinti sunt aceia care au intocmit Sfintele Canoane, precum si Sfintii Apostoli. “Toti, luminandu-se din Duhul Cel Unul, au randuit cele de folos”. Cine sunt eu, asadar, sa-i relativizez?

***

– Parinte, prin alipirea Sfintiei Voastre de Sfintele Canoane ati ajuns legist.

– Nu, fiule! In vremea cand multi iscodesc multe pretexte ca sa arunce la cosul de gunoaie aceste roade al Sfantului Duh, eu ma indaratnicesc sa stau cu respect desavarsit inaintea Lui si a Purtatorilor-de-Dumnezeu Parinti, care au legalizat poruncile Lui. In acest sens, daca vrei, sunt legist.

***

– Parinte, este cunoscut ca sunteti cu asprime fixat in credinta respectarii Sfintelor Canoane in rezolvarea problemelor bisericesti si in duhul acesta scrieti lucrarile Sfintiei Voastre. Nu cumva v-ati cait vreodata de pozitiile pe care le-ati luat, vazand evolutiile ulterioare ale lucrurilor?

– Nu, fiul meu cel bun! Nici gand! Si acum de as scrie despre aceleasi teme, la fel le-as scrie si aceeasi pozitie as lua. Niciodata in viata mea nu m-am cait ca am sustinut pozitia Sfintelor Canoane cand interziceau ceva. Pentru altele multe toti ne caim cu amar, insa pentru respectarea Sfintelor Canoane, nu!

[1] Adică a reuşit să-şi facă un acoperământ.

[2] Protosinghelul este omul de încredere al Arhiepiscopului, al doilea după acesta în arhiepiscopie. Există numai un protosinghel în fiecare arhiepiscopie care poate fi ieromonah, arhimandrit sau preot de mir.

***

DESPRE BISERICA

Asceza si cult

Caracteristica specifica a Ortodoxiei este asceza si comuniunea cultului.

Devreme la biserica

Sa mergeti devreme la biserica. Utrenia o facem pentru credinciosi, nu pentru straini.

Imbisericire prin reprezentant

Odata i-a spus o crestina:

– Parinte Epifanie, eu nu merg la biserica atunci cand merge sotul meu.

– Aa! Atunci sa nu mananci cand mananca el, si sa nu dormi, cand doarme el! Sunt corecte lucrurile acestea? Fiecare merge la biserica pentru sine, nu pentru altul.

Despre Dumnezeiasca Impartasanie

Dumnezeiasca Impartasanie este prin excelenta Taina credintei. La Botez avem apa, desigur sfintita, dar apa. La Sfantul Maslu avem untdelemn, desigur sfintit, dar untdelemn. La Dumnezeiasca Impartasanie vedem paine, gustam paine, dar nu este paine. Este Trup. Vedem vin, gustam vin, dar nu este vin. Este Sange. Este, prin excelenta, Taina a credintei, deoarece stimuleaza simturile noastre.

***

Dumnezeiasca Impartasanie este medicament, nu premiu.

Nedreptati în biserica

– De ce chiar si în lacasul bisericii se fac nereguli si nedreptati si nu gasim desavarsirea nici la oamenii cei mai afierositi lui Dumnezeu?

– Ca sa nu ne sprijinim pe persoane si lucruri ce au legatura cu pamantul, ci sa ne întoarcem gandul mereu spre Dumnezeu si spre cer, unde este patria noastra pentru totdeauna.

Cine are nevoie de celalalt

La observatia unui fiu duhovnicesc al sau ca este bine sa existe oameni întelepti în Biserica, deoarece ea are nevoie de ei, el a raspuns:

– Desigur ca e bine sa existe oameni întelepti si talentati în Biserica. Dar nu pentru ca Biserica are nevoie de ei. Biserica n-are nevoie de nimeni. Noi avem nevoie de ea, deoarece fara ea nu ne mantuim. Orice daruri am avea, trebuie sa le folosim spre slava lui Hristos. Si nu trebuie sa supraaccentuam ceea ce oferim noi. “Slugi netrebnice suntem“ (Lc. 17, 10).

***

Biserica mantuieste, nu se mantuieste.

Pacea evanghelistilor

A fost întrebat odata:

– Parinte, este stiut ca numai în sufletul oamenilor lui Dumnezeu împarateste pacea. Insa si evanghelistii sustin ca simt o pace permanenta în inima lor. Cum este cu putinta sa se întample asta, fiind ei în ratacire?

Si a raspuns:

– La sate, cand taranii vor sa-si lege magarul sa pasca, nu e nevoie sa-l lege de toate cele patru picioare. E destul sa-l lege de unul.

La fel face si diavolul cu evanghelistii. Dupa ce i-a legat de piciorul ereziei, nu-i mai ataca cu alte ispite. Astfel se explica faptul ca simt pace, precum sustin ei. Insa pacea aceasta e falsa si de moment.

“Cu adevarat e mancare… si bautura”

Protestantii sustin ca în Taina Dumnezeiestii Euharistii nu avem Trupul si Sangele Domnului nostru, ci e vorba de o simpla amintire a Jertfei Sale.

Staretul a raspuns la asta:

Precum stim, Trupul Domnului de pe Cruce nu numai ca nu s-a împartit în particele mici, dar nici oasele Lui nu I s-au zdrobit. Cum asadar spune Domnul potrivit traditiei Tainei Dumnezeiestii Euharistii: “Luati mancati, acesta este Trupul Meu care pentru voi se frange” (I Cor. 11, 24)? Daca ar fi fost vorba de o simpla amintire, n-ar fi spus: “care pentru voi se frange”, adica «se împarte în mici particele», deoarece asa ceva nu s-a întamplat la rastignire, ca sa-si aduca aminte de faptul acesta.

“Hirotonia” femeilor

Odata, fiii lui duhovnicesti s-au nelinistit de vestile ca în Marea Britanie anglicanii au început sa “hirotoneasca” femeile. Si l-au întrebat ce, oare, s-ar putea întampla în Biserica Ortodoxa daca ar veni candva si la noi astfel de idei.

Staretul, cu umorul lui cunoscut ce-l caracteriza adeseori, a raspuns:

– De ce va nelinistiti, fiilor? Femeile evlavioase, care, într-adevar, ar vrea sa ridice “calugaria” pe umerii lor, tin cu credinta traditiile Ortodoxiei. In timp ce “feministele” Greciei cand aud de “Biserica” fug pline de panica. Nu va nelinistiti, asadar. Ortodoxia nu se primejduieste ca s-ar “hirotoni” vreo femeie. Nici neevlavioasa, nici, cu atat mai putin, evlavioasa.

(din: “Crampeie de viata. Din viata si invatatura Parintelui Epifanie Teodoropulos”, Editura Evanghelismos, Bucuresti)

Legaturi: