Sfantul Ioan Gura de Aur despre SCOPUL si PUTEREA POSTULUI CELUI ADEVARAT. “Dar daca trupul tau este slab si nu poti sa postesti mereu, poti insa sa te rogi si sa fii infranat!”. POSTIREA – INDEPARTAREA DESFATARILOR TRUPESTI

Cititi si:

***

Postul trupesc şi postul duhovnicesc

Şi, dacă din pricina neputinţei trupeşti, iubitule, nu vei putea să rămâi flămând toată ziua, nimeni care gândeşte drept nu va putea să te osândească pentru asta, căci Îl avem pe Domnul blând şi iubitor de oameni, Cel Care nu ne cere nimic mai presus de puterile noastre. Pentru că nici înfrânarea de la mâncăruri, nici postul nu ne sunt cerute ca scop în sine, adică pentru ca să rămânem în stare de ajunare, ci ca să dobandim toată dispoziţia spre a ne dărui celor duhovniceşti după ce ne îndepărtăm de lucrurile lumeşti. Aşa cum, şi dacă ne rânduim viaţa cu minte atentă şi arătăm tot interesul pentru cele duhovniceşti şi mâncăm atâta hrană cât să ne satisfacem nevoia de mâncare, şi arătăm în toată viaţa noastră dispozitie pentru a săvârşi fapte bune, nu vom mai avea nevoie deloc de post. Deoarece firea omenească, însă, este nepăsătoare şi se predă mai mult odihnei şi desfătărilor, iubitorul de oameni Dumnezeu, ca un părinte iubitor, a născocit pentru noi vindecarea postului, încât şi desfătările noastre să fie tăiate cu desăvârşire şi să mutăm grija de la cele lumeşti la lucrarea celor duhovniceşti. Deci, dacă există unii dintre cei care vin aici care sunt împiedicaţi de neputinţa trupească şi nu pot să ramană în stare de ajunare, îi sfătuiesc ca şi slăbiciunea trupească s-o liniştească, şi să nu se lipseasca de învăţătura duhovnicească, ci să se îngrijească mai mult de aceasta. Pentru că există, într-adevăr, moduri mult mai însemnate decât înfrânarea de la mâncăruri care pot să ne deschida porţile îndrăznelii faţă de Dumnezeu. Prin urmare, cel care mănâncă şi nu poate să postească, să facă milostenie mai bogată, rugăciuni mai lungi, să aibă râvnă mai puternică pentru ascultarea cuvintelor dumnezieşti. Aici nu ne împiedică deloc slăbiciunea trupului.

Să se împace cu vrăjmaşii săi, să îndepărteze din el orice ţinere de minte a răului. Dacă vrea să dobandească acestea a ţinut postul adevărat pe care Domnul îl cere mai mult decât toate de la noi. Pentru că şi această înfrânare de la mâncăruri a fost rânduită să se faca încât, înfrânându-ne pornirile trupeşti, să facem trupul mai ascultător în împlinirea poruncilor Lui.

Dacă, însă, nu urmează să ne oferim pe noi înşine, nici să avem ajutorul care vine prin post din cauza neputinţei trupului, şi să arătăm mai mare nepăsare, ne facem rău, fără să ne dăm seama, peste măsură, nouă înşine. Deoarece, dacă lipsa izbânzilor despre care am vorbit mai sus nu ne foloseşte deloc chiar dacă postim, mult mai mult nu ne va folosi dacă vom arăta mai multa nepăsare, deoarece nu putem să folosim nici medicamentul postului.

Deci, după ce aţi aflat aceste sfaturi de la noi, vă rog, care puteţi să postiţi pe cât vă stă în putinţă, să întindeţi această râvnă bună şi vrednică de laudă, deoarece cu cât omul din afară se pierde, cu atât omul dinăuntru se innoieşte“ (II Corinteni 4,16). Fiindcă postul chinuie trupul si înfrânează poftele necuviincioase, în timp ce face sufletul mai curat. Postul îl înaripează, îl face mai uşor şi mai sprinten. Şi pe fraţii voştri care nu pot din pricina slă­biciunii trupeşti să postească să-i îndemnaţi să nu lase această hrană duhovnicească, învăţându-i şi aducându-le la cunoştinţă cele spuse de noi şi arătându-le că cel care mănâncă şi bea cu măsură nu este nevrednic de această auzire, ci nevrednic este cel nepăsător şi căldicel.

Să le mai spuneţi şi cuvântul apostolului că:

„Cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu“ (Romani 14, 6).

Deci şi cel care posteşte mulţumeşte lui Dumnezeu, pentru că are putere să reziste la oboseala postului, şi cel care mănâncă iar Ii mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că prin aceasta nu poate să vatăme deloc mântuirea sufletului, dacă o doreşte. Astfel, Iubitorul de oameni Dumnezeu ne-a arătat atât de multe moduri pe care nu ne este cu putinţă să le înşirăm prin care putem, dacă dorim, să dobândim mai mare îndrăzneală. (Comentariu la Facere 8, E.P.E., 240-244. P.G. 53, pp. 82-83)

Postul adevărat

De aceea vă rog ca cel puţin cealaltă vreme a postului s-o folosim aşa cum se cuvine, şi în fiecare săptămână, mai curând în fiecare zi, să ne cercetăm pe noi înşine şi să smulgem greşelile din sufletul nostru, si să ne îngrijim şi pentru apariţia izbânzilor, aşa cum ne-a îndemnat profetul David, să ne îndepărtăm de rele şi să ajungem la virtute, fiindcă acesta este postul adevărat. Cel care se mânie, să alunge din sufletul său patima care necăjeşte gândul evlavios şi să iubească blândeţea şi bu­nătatea. Cel leneş şi neînfrânat, care este atras continuu de frumuseţile trupului, după ce pune frâu gândurilor sale şi scrie pe lăţimea gândului Legea lui Hristos, Care zice:

„Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui“ (Matei 5, 28),

să alunge patima desfrânării şi să dobândească înţelepciunea. Cel obraznic la limbă, când vorbeşte, să urmeze încă o dată fericitului profet şi să zică:

„Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împotriva buzelor mele” (Psalmul 140,3).

Şi niciodată să nu pronunţe cuvintele neroade şi spuse la întâmplare, ci să-l asculte pe Pavel care zice:

„Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice rău­tate“ (Efeseni 4, 31).

Şi încă o dată ne învaţă:

„Din gura voastră să nu iasă niciun cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă” (Efeseni 4,29).

(Comentariu la Facere, 15, E.P.E. 2, 402-404. P.G. 53, pp. 124-125)

Postul trebuie să fie legat de rugăciune

Nu doar că trebuie să prelungim postul nostru în aceste zile, ci trebuie ca şi milostenia să fie mai bogată, şi rugăciunile mai lungi, pentru că rugăciunea trebuie mereu să fie mereu legată de post. Şi că ceea ce vă spun este adevărat, ascultă-L pe Hristos Care zice:

„Acest neam de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21).

Şi despre Apostoli încă o dată spune ur­mătoarele:

„Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu post, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră” (Faptele Apostolilor 14, 23).

Şi din nou Apostolul grăieşte:

„Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă înde­letniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi îm­preună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre“(I Corinteni 7, 5).

Ai văzut că postul are nevoie de rugăciune? Pen­tru că atunci rugăciunile se fac cu atenţie, cu conştiinţă curată şi fără nicio greutate, şi fără silirea poverii celei grele a desfrâului. (Comentariu la Facere, 30, E.P.E., 3,288. P.G. 3, p. 279)

[…]

Legătura dintre post, credinţă şi rugăciune

Dar însă, va zice cineva, dacă avem credinţă, de ce este nevoie de post? Este nevoie, deoarece şi postul, împreună cu credinţa, oferă multă putere. Pentru că aduce multă evlavie omului şi-l preface din om în înger, şi-l face să se lupte împotriva puterilor netru­peşti. Credinţa, însă, nu poate să lucreze de una sin­gură, ci este nevoie şi de rugăciune, şi, în special, rugăciunea deţine primul loc.

Deci, ia aminte câte sunt bunătăţile care vin din aceste două virtuţi! Cel care se roagă şi posteşte aşa cum se cuvine, nu are nevoie de multe lucruri. Cel care nu are nevoie de multe lucruri, nu va putea să devină iubitor de bani, şi cel care nu este iubitor de bani este mai mult ravnitor pentru milostenie. Cel care posteşte este izbăvit de greutate, are aripi şi se roagă cu inimă curată. El stinge poftele viclene şi Il are prielnic faţă de el pe Dumnezeu, şi îşi smereşte sufletul lui care se trufeşte. De aceea şi Apostolii aproape mereu au postit.

Cel care se roagă şi posteşte are aripi îndoite

Cel care se roagă şi posteşte are aripi îndoite [zboara cu doua aripi, n.n.], aproape mai uşoare şi decât vânturile. Pentru că, atunci când se roagă, nu cască, nici nu-şi întinde trupul, nici nu se cufundă în somn, lucru pe care-l păţesc cei mai mulţi, ci este mai puternic şi decât focul, şi mai înalt şi decât lucrurile pământeşti. De aceea şi omul acesta este vrăjmaşul cel mai mare al demonilor şi po­trivnicul lor. Pentru că nu există nimic mai puternic decât omul acela care are rugăciune curată. Fiindcă dacă femeia a reuşit să-l înduplece pe un cârmuitor aspru, cu mult mai lesne Il va atrage pe Dumnezeu cel care stăruie mereu în rugăciunea lui faţă de El, şi este înfrânat, şi evită viaţa în desfrâu.

Nu poţi să posteşti? Poţi însă să te rogi!

Dar dacă trupul tău este slab şi nu poţi să posteşti mereu, poţi însă să te rogi şi să fii înfrânat! Dacă nu poţi să posteşti, poţi totuşi să nu duci viaţă în dezmăţ! Nici acest lucru nu este foarte puţin, nici nu se află de­parte de post, căci şi acest mod de viaţă poate să do­boare la pământ nebunia diavolului. Pentru că nimic nu este atât de iubit demonului acela cât viaţa dezmă­ţată şi beţia, fiindcă este izvorul şi maica tuturor rele­lor. (Comentariu la Evanghelia după Sfântul Matei, 47, E.P.E. 11, 302-304. P.G. 58, pp. 563-564)

Postul nu este limitat de nimic

Vezi cât de important lucru este postul? Arată că toate le-a făcut Duhul Sfânt. Acest post este un bun foarte mare şi nu este limitat de graniţe. Când trebuia să-şi pună mâinile peste ei, atunci posteau, şi când pos­teau a grăit către aceştia Duhul. Postul nu este doar aceasta, ci şi să se îndepărteze cineva de viaţa în desfătare. Şi aceasta este un fel de post. Doar acest îndemn vi-l dau: chiar de nu postiţi, măcar să staţi departe de viaţa în dezmăţ. Să căutăm mâncăruri şi nu strică­ciune. Să căutăm bucate şi nu pricinile bolilor sufleteşti şi trupeşti. Să urmărim hrana care oferă mulţumire şi nu desfătare plină de scârbă. Aceasta este desfătare, în timp ce aceea este pieire. Aceasta este plăcere, în timp ce aceea suferinţă, aceasta este consecinţă firească, în timp ce aceea este potrivnică firii. (Comentariu la Faptele Apostolilor, 27, E.P.E. 16 A, p. 116)

Postul este maica sănătăţii

Nu cauţi, iubitule, plăcere? O vei afla în postire. Nu doreşti sănătate? Şi pe ea o vei găsi acolo! Nu vrei lipsă de grijă? Şi ea se află acolo! Nu voieşti libertate? Nu vrei putere trupească? Nu doreşti bunătate? Nu vrei linişte sufletească şi iluminare duhovnicească? Nu voieşti trezvie duhovnicească? Deci toate aceste bună­tăţi se află în post, în timp ce în viaţa dezmăţată se gă­sesc cele potrivnice: lenea, slăbiciunea trupească, boala, lipsa libertăţii, cheltuiala. (Comentariu la Faptele Apos­tolilor, 27, E.P.E. 16 A, 122. P.G. 60, p. 206)

* * *

Hirotoniile se fac prin post. Postul curăţă suflete­lor noastre. (Comentariu la Faptele Apostolilor, 31, E.P.E. 16 A, 222. P.G. 60, p. 229)

Postul respingător

Deci astfel gândind, să ne îngrijim de mădularele noastre şi să nu ascuţim limba unul împotriva altuia, nici să spunem cuvinte care cufundă şi sapă vrednicia aproapelui, nici să lovim şi să fim loviţi, ca şi cum ne-am afla în război şi în luptă. Pentru că ce ne va fo­losi din post privegherea, când limba se îmbată şi mă­nâncă la masa care este mult mai necurată şi decât cărnurile câinelui, devenind însetată de sânge şi împroşcând cu noroi, şi făcând gura canal şi loc de scur­gere al împuţiciunii, ba chiar şi mai scârbos decât acesta? Pentru că putoarea care vine din canal înti­nează trupul, în timp ce aceea care iese din gură, de multe ori înăbuşă sufletul.

(Comentariu la Faptele Apos­tolilor, 44, E.P.E. 18 A, 766. P.G. 61, p. 381)

Postul limitează grijile sufletului

Postul este un lucru bun, pentru că limitează gri­jile sufletului şi împiedicând trândăveala care încon­joară mintea, adună toată cugetarea în jurul ei. Tocmai pentru că dorea să spună şi Pavel, îndeamnă evitarea împreunării trupeşti şi foloseşte cuvinte foarte potri­vite. Pentru că n-a zis: „să nu vă întinaţi“, ci „să vă dăruiţi postirii şi rugăciunii“, pentru că împreunarea trupească cu femeia nu conduce la necurăţie, ci la griji. (Omilie despre feciorie, E.P.E. 29, 508. P.G. 48, 554)

Cârmuitorul cel înfricoşător

Praznicul de astăzi este minunat şi mai strălucitor decât adunările noastre obişnuite. Deci care este moti­vul? Izbânda aceasta este a postului, ştiu lucrul acesta, a postului care n-a început încă, dar îl aşteptăm. Pentru că postul ne-a adunat în casa părintească, a readus as­tăzi în braţele lui de mamă pe cei care înainte de veni­rea lui erau nepăsători. Dacă însă doar aşteptarea postului a creat atâta râvnă, câtă evlavie nu va aduce când apare şi vine însuşi postul? La fel se întâmplă şi când cârmuitorul înfricoşător urmează să atace o ce­tate. Atunci cetatea scapă de toată trândăvia ei şi arată mai mare grijă.

Deci să nu vă temeţi auzind de post că-l înfruntă pe cârmuitorul cel înfricoşător, pentru că nu este înspăimântător pentru noi, ci pentru neamul demonilor. Dacă cineva se îndrăceşte, arată-i chipul postului şi atunci, de frica lui rămâne nemişcat mai mult decât pietrele însele, şi pare ca şi cum ar fi legat cu legături, îndeosebi când vede postul asociat cu rugăciunea, sora şi tovarăşa lui. De aceea, şi Hristos zice:

„Acest neam de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17,21).

Deci când postul îi îndepărtează atât de mult pe vrăjmaşii mântuirii noastre şi este atât de înfricoşător pentru potrivnicii vieţii noastre, suntem datori să-l iubim şi să-i urăm bun sosit şi nu să ne înfricoşăm de el. Dacă trebuie să ne temem de ceva, ar fi de beţia şi mâncarea cea multă, nu de post. Pentru că mâncarea şi băutura ne leagă strâns mâinile şi ne predă robi şi sclavi tiraniei patimilor, ca o stăpână rea. Postul însă, când ne află sclavi şi legaţi, ne dezleagă legăturile, ne izbăveşte de tiranie, ne readuce la libertatea cea dintâi. Deci când postul îi învinge, şi pe vrăjmaşii noştri, şi din sclavie ne izbăveşte şi ne readuce la libertate, ce mărturie mai mare cauţi pentru iubirea lui faţă de neamul omenesc? Pentru că cineva arată mare priete­nie faţă de noi când iubeşte şi urăşte aceleaşi persoane pe care şi noi le iubim şi le urâm.

(din: Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvinte de aur. Pocainta, Spovedania, Postul, Dumnezeiasca Impartasanie. Vol.VI, Editura Egumenita, 2014)

Legaturi: